Drapelul Roşu, aprilie 1969 (Anul 25, nr. 7535-7560)

1969-04-08 / nr. 7541

ÎNVĂȚĂMINTELE PRIMULUI TRIMESTRU pentru îndeplinirea sarcinilor de plan și a angajamentelor încheierea primului trimestru a constituit pentru colectivele întreprinderilor industriale din județul nostru prilejul de a privi retrospectiv și în perspectivă atît în ceea ce privește realizarea sarcinilor de plan ce se revin în al patrulea an al cincinalului, cit și a angajamentelor luate în întrecerea socialistă declanșată de organizațiile județene de partid, în întîmpinarea cu cinste a celei de-a 25-a aniversări a eliberării patriei și a Congresului al X-lea al partidului. De la început, trebuie spus că această primă etapă a fost fina­lizată de către unitățile indus­triale cu un bilanț rodnic. Sar­cinile de plan la nivelul județu­lui, așa după cum s-a mai anun­țat în presă, au fost realizate și depășite la toți indicatorii, din­­du-se in contul angajamentelor importante cantități de produse. Comparativ cu perioada cores­punzătoare a anului trecut, în primul trimestru al acestui an producția globală a crescut cu 9 la sută, iar productivitatea mun­cii cu 8 la sută, astfel că 90,3 la sută din sporul producției s-a ob­ținut pe seama creșterii produc­tivității muncii. îmbucurător este și faptul că multe din obiectivele cuprinse în Răspunsul Conferin­ței organizației județene Timiș, dat Chemării la întrecere a Con­ferinței organizației municipale București, au început să prindă contur, dîndu-se peste plan o producție în valoare de 46,2 mi­lioane lei și livrîndu-se la export mărfuri suplimentare în valoare de peste 9 milioane lei. Am greși însă dacă ne-am re­zuma doar la relatarea acestor fapte care dau satisfacție, fiind­că satisfacția nu ar fi deplină. Aceasta pentru faptul că,­ dincolo de cifrele globale, unele minusuri. Din se ascund și nefericire, mai există întreprinderi la care stăruie unele neajunsuri, mai ales de natură organizatorică, lipsuri care afectează negativ a­­tingerea unor cote tot mai înal­te în ceea ce ne-am propus să realizăm anul acesta: în cele ce urmează, vom dezvălui diferitele cauze care mai determină, în u­­nele unități economice, rămînem­ în urmă în îndeplinirea prevede­rilor planului și angajamentelor asumate în întrecerea socialistă. Aceasta, cu scopul de a trage în­vățămintele... necesare pentru­­ munca de viitor. Așadar, cu toate că pe ansam­blul industriei județului s-au ob­ținut rezultate bune, există încă unele rămîneri în urmă la cîteva întreprinderi. La „Solventul“ și „Azur“ Timișoara, de exemplu, n-a fost îndeplinit­ planul la pro­ducția marfă vîndută și încasată, iar la fabrica de încălțăminte „Modern“, planul productivității muncii. De asemenea, din cele 25 produse, la care s-au făcut raportări în unități naturale, U­­zina de reparații Timișoara nu și-a îndeplinit planul la instalații de irigat prin aspersiune, iar in­dustria cărnii la carnea de bovi­ne. Multe din întreprinderi nu și-au îndeplinit obligațiile con­tractuale. E vorba de uzina „Cio­canul" Nădrag, I. F. Lugoj, Iprofil Deta, „Electromotor“, „E­­lectrobanat", Tehnometal și U.M. Timișoara, care, la sfîrșitul tri­mestrului, aveau 189 contracte restante. Pe aceeași perioadă au fost înregistrate, de asemenea, 384 refuzuri de calitate, cifră ce depășește pe cea consemnată în lunile corespunzătoare din anul trecut. Fabrica de sticlărie To­­mești nu și-a îndeplinit, de pildă, în întregime, sarcinile de plan la asimilarea produselor noi. Pe scurt, acesta este tabloul întreprinderilor care, prin minu­surile în activitatea lor, umbresc în mare măsură rezultatele bune despre care am amintit. In urma analizelor întreprinse de activiști al comisiei economice a Comite­tului județean de partid, a reie­șit că în activitatea de îndepli­nire a planului s-au manifestat unele neajunsuri pentru înlătu­rarea cărora, deși s-a cerut din timp sprijinul organelor centrale de resort, totuși nu au fost rezol­vate în mod corespunzător. Fa­brica „Solventul“, bunăoară, n-a primit la termen și la nivelul contractelor încheiate materia primă necesară procesului de fa­bricație. La „Azur" cauzele ne­­îndeplinirii planului producției marfă vîndută și încasată se da­­toresc lipsei de solvenți necesari pentru produsul nitrodiluant, la care s-a înregistrat o rămînere în urmă de 400 tone. De remar­cat este faptul că la aceste două întreprinderi greutățile de apro­vizionare cu materii prime și materiale continuă și în trimes­trul II. Astfel, la „Azur“ nu s-au acoperit cu repartiții 200 tone acetat de butii, 50 tone butanol, 20 tone anhidridă ftalică, 45 tone­­ acid sulfuric etc, iar „Solventul“ a fost informată de furnizor (Combinatul chimic Rîmnicu Vîl­­cea) că nu i se va livra în luna curentă nimic din materia primă aferentă prin contract. Firește, cu o asemenea metodă de lucru nu ne putem împăca. Pentru re­cuperarea rămânerilor în urmă și realizarea exemplară a sarci­nilor de plan pe a.c., este necesar ca trimestrul II Ministerul Industriei Chimice să soluționeze pe orice cale atît problemele de aprovizionare tehnico-materială, cît și corelarea indicatorilor de plan, în funcție de condițiile e­­xistente. O importantă contribu­ție la ieșirea din impas o pot a­­duce organizațiile de partid din unități, care au obligația să în­drume comitetele de direcție pentru mobilizarea salariaților și întocmirea de grafice decadate de recuperare a restanțelor. Spuneam că Uzina de reparații a rămas datoare în­ primul tri­mestru cu peste 30 instalații de irigat prin aspersiune. Aceasta, ca urmare a neprimirii în cadrul planului de colaborare a întregii ing. GHEORGHE CRISTEA șeful comisiei economice a Co­mitetului județean Timiș al P. C. R. (Continuare in pag. a II-a) Au început înscrierile pentru concursul instituit de Ministerul Învățămîntului Au început înscrierile pen­tru concursul instituit de Mi­nisterul învățămîntului, prin care, începînd din acest an școlar, se fac transferurile și numirile personalului didac­tic. Sînt scoase la concurs posturile și catedrele vacan­te din învățămîntul de cultu­ră generală­ de specialitate, profesional și tehnic, din șco­lile generale de 8 ani și gră­dinițele existente în orașele București, Arad, Brăila, Bra­șov, Cluj, Constanța, Iași, Pi­tești, Ploiești, Sibiu, Timișoa­ra și Tg. Mureș. La prima ediție a concursu­lui, care se va desfășura în a doua jumătate a lunii aprilie, iau parte educatoarele, învă­țătorii, precum și profesorii care doresc să ocupe catedre­le vacante de limba română, limba latină, istorie, pedago­gie, psihologie, socialism știin­țific, economie politică, ma­tematică, biologie, geografie. Transferurile și numirile — pentru cei care au alte disci­pline de studiu în specialita­te — urmează să fie efectua­te în cursul lunii mai. Pro­fesorii înscriși în concurs vor susține o probă scrisă pe te­me de specialitate, iar învă­țătorii, două probe scrise la română și aritmetică. Apre­cierea candidaților se va face pe bază de punctaj, acordîn­­du-se de la 1 la 20 puncte. ZILE HOTARITOARE PENTRU BELȘUGUL ACESTUI AN ! Timp frumos, insuficient folosit Cum stăm cu pregătirile pentru însămîntatul porumbului? Duminică. Zi însorită. Cum nu se poate mai potrivită pentru lu­crări agricole în cîmp. Normal, după serioasele întîrzieri pri­cinuite de îndelungata vreme nefavorabilă, te-ai fi așteptat ca această zi să fie folosită la ma­ximum, pretutindeni. Și într-ade­­văr, în multe unități agricole din județ s-a lucrat intens. Pe di­rectorul întreprinderii pentru mecanizarea agriculturii din Cia­­cova l-am întîlnit la Ghilad, printre tractoriști, controlînd mersul lucrărilor. — Am fost pînă la această oră pe la majoritatea secțiilor noas­tre, înainte de a ieși în teren, am discutat cu mulți din șefii de secție. în raza noastră de activi­tate lucrează astăzi toate cele 143 de tractoare pe care le avem. Dacă în unele unități nu s-a putut lucra din plin, cu toată forța, am căutat in schimb să dirijăm tractoarele spre zonele mai apropiate, unde se putea munci... Afirmația este probată de e­­xemple concrete. Mecanizatorii, ieșind de dimineață la semănat, ANCHETA ultima tarla de 10 ha, din cele 140 destinate sfeclei de zahăr la C.A.P. Ghilad, a fost repede ga­ta. Tractoristul Ilie Sucală, care a semănat ultima parcelă cu sfeclă, se afla la ora 11 într-o tarla apropiată a C.A.P. Ciacova. In schimb, Aurel­­ Je­beleanu și Ion Inion, cu semănătorile lor, au „atacat“ din plin cele 80 de hectare de teren, bine pregătit, pentru floarea-soarelui. Restul tractoarelor secției lucrau îndeo­sebi la pregătirea terenului de însămînțare a cînepei — pe 120 de hectare — și chiar pentru porumb. Trebuie să arătăm însă că deși s-au obținut unele realizări­ la pregătirea terenului pentru po­rumb această lucrare este rămasă în urmă în întregul județ.La Chevereșul Mare, unitate rămasă în urmă cu acțiunile de sezon, se preconiza, pentru du­minică, ieșirea la lucru pe mai multe fronturi, întîi de toate era vorba de deschiderea unui mare șantier intercomunal de desecări. Paralel cu aceasta, se prevedea continuarea în ritm mai susținut a arăturilor, pregătirea terenului­ și semănatul culturilor din epoca întâia. Ce s-a făcut în realitate ? La desecări, nici măcar un om. — N-am cunoscut faptul că azi ar fi trebuit deschis șantierul de muncă patriotică. Nu ne-a anun­țat nimeni, ne spune, fiind ofi­țer de serviciu, tehnicianul Ion Barbu, șeful lotului din zona respectivă a T.C.T.F. De altfel, nici nu se putea lucra, întrucit nu sînt făcute pregătirile în a­­cest sens... Acesta este adevărul, în aju­nul declanșării lucrărilor de de­secare, „organizatorii“ — Uniu­nea județeană a C.A.P., Direcția agricolă județeană și Comitetul comunal de partid — s-au trezit că, deși pe hîrtie există o docu­mentare tehnică, pe teren nu s-au făcut încă pichetările nece­sare spre a se putea începe lu­crul. Rezultatul ? Amînare, o zi, două, nouă. Precis, nu se știe cît. Oricum, vremea tot e întîrziată. Așa că merge. Credeam că această penibilă situație va fi compensată prin­­tr-o mai intensă muncă la lucră­rile agricole de sezon. Dar nici aceasta nu s-a întîmplat. Au lu­crat mai mult tractoriștii. Din 13 tractoare ale secției — 3 au discuit, 2 au semănat sfeclă și unul a lucrat la pregătit... te­renul. Restul au plecat la uni­tatea vecină, Sacoșul Turcesc, să ajute la arat, deși mai sînt de arat și la Chevereș cîteva zeci de hectare. Numai că în apropie­re de sectorul zootehnic, pe o tar­la întinsă, bine zvîntată, se gă­sesc grămezi de gunoi neîmprăș­tiate. In acest timp însă, în loc să fie mereu prezenți în cîmp, să se ocupe de buna organizare și mobilizare a oamenilor la mun­că, președintele C.A.P., Iulian Ștefănescu, îmbrăcat de sărbă­toare, se pregătea să meargă la Buziaș, la un spectacol, cu for­mațiile căminului cultural. Mai bine s-a lucrat cu forță mecanizată la C.A.P. Sacoșul Tur­cesc. Aproape 30 de tractoare, din secția locală și din altele în­vecinate, au ieșit la arat, discuit și semănat. Din păcate, aportul cooperatorilor a fost aproape inexistent. Cele petrecute duminică la Che­vereșul Mare și Sacoșul Turcesc scot și mai mult în evidență in­suficienta preocupare a consiliu­lui de conducere al cooperativei agricole ca și a comitetului co­munal de partid, în găsirea mij­loacelor adecvate de antrenare, în orice clipă bună de lucru, a tuturor forțelor existente. La Cenei, solul fiind incă u­­med, nepermițînd executarea lu­crărilor agricole, ne așteptam să găsim o activitate pe șantierul de desecări sau la întreținerea pășunilor. Aici, secretarul co­mitetului comunal de partid, to­varășul Dușan Todorov, ne-a informat despre acțiunea de simbătă, privind deschiderea lu­crărilor pe șantier, faptul că unui număr de 7 localități li s-au re­partizat 23.200 mc pămînt pentru G. MĂLAI Ing. A. RACHITOVAN (Continuare în pag. a II-a) Elevii din Cenei la curățirea pășunii. La cooperativa agricolă din Cărpiniș, și acum pe 60 de hectare se mai întîlnesc coceni netăiați, așa cum se văd în fotografie. Foto : E. ROBICSEK LA POMUL LAUDAT însemnări de la faza județeană a celui de-al IX-lea concurs artistic Duminică, stațiunea balneară Buziaș a fost martoră a unui e­­veniment deosebit în viața cultu­­ral-artistică de amatori. Aici a a­­vut loc prima confruntare din ca­drul fazei județene a­ celui de-al IX-lea concurs al formațiilor ar­tistice. Deși nivelul general al specta­­colului-concurs a fost satisfăcă­tor, cîteva observații sînt totuși notabile. Corul Casei de cultură a orașului Buziaș și cel al cămi­nului cultural de la Ictar s-au prezentat destul de bine. Față de tradiția corală din această parte a județului nivelul la care au e­­voluat acum nu a demonstrat in­să nici­­ un salt calitativ. Mai mult, corul bărbătesc din Chevereșul Mare avea nevoie de o­ îndrumare calificată, deoarece in execuția unor piese s-au observat greșeli de interpretare. Au cerut-o ? Da­că da, de ce nu a fost acordată ? Taraful Casei de cultură din Buziaș, ca și cele ale căminelor culturale din Moșnița Veche, Chevereșul Mare, taraful maghiar de la Moșnița Nouă, deși au fost alcătuiri mai puțin numeroase, au avut o evoluție bună, care a atras aplauzele publicului spec­tator. Apreciați au fost și soliștii vocali Elena Suciu, de la Moșnița Nouă, Mia Matei, Pavel Gorun și Stela Iliașu de la Buziaș, soliștii instrumentiști Ion Jurcuț și Adal­bert Todor pentru calitatea și va­rietatea repertoriului ales. Nesa­tisfăcătoare a fost însă — sub ra­portul pregătirii — evoluția la a­­ceastă fază a tarafului improvizat de la Ohaba Forgaci și a unui so­list de la Boldur. Acesta din ur­mă a interpretat cîntece populare fără acompaniament și cu un text ca acesta : „Cît e satul meu de mare / CU NOUA MODIFICARE / Șaisprezece uliți are / Iar pe una mai micuță / Acolo-i și-a mea mîndruță. Comentariul e de pri­sos. Muzica ușoară a fost reprezen­tată de formațiile Casei de cultu­ră din Buziaș și de cea de la căminul cultural din Moșnița Nouă. Interpretările au fost mo­deste, cu toate că repertoriul cuprindea piese de succes româ­nești și străine. Am urmărit aici și un dans modern, executat de formația Căminului cultural din Moșnița Nouă. Intențiile coregra­fului nu au fost insă realizate, ele depășind capacitatea de exe­cuție a dansatorilor. Total inexpresiv a fost progra­mul brigăzii artistice de agitație a căminului cultural din Mînaș­­tur. S-ar fi cuvenit ca și textul să fi reținut mai mult atenția lu­crătorilor Casei județene de crea­ție pentru a „privi" expresii neli­terare ca „iubiți acești năpraznici munții" sau „Țara se avintă cum­plită cu fii adunați șirag" etc. Agitație artistică nu înseamnă neapărat lozinci și steaguri aduse pe scenă în final, care nu au reușit să salveze situația precară a interpreților, și nici slăbiciunile textului. Intr-un mare număr s-au pre­zentat formațiile de jocuri popu­lare care au­­ evoluat in foarte frumoase costume, de o mare va­rietate coloristică. Formațiile de la Casa de cultură din Buziaș, de Ut Chevereșul Mare, Drăgoiești și-au alcătuit suitele din reperto­riu cu jocuri din zona de șes în care au fost cuprinse și unele de la munte. Impresia generală pe care au lăsat-o evoluțiile acestor formații este aceea de stîngăcie a instructorilor in montarea dan­surilor de șef și de nesiguranță a interpreților puși să execute jocuri care nu le sîn proprii. Cu interes am așteptat evoluția echi­pei de la Racovița care s-a pre­zentat foarte bine în faza comu­nală. Dar, vorba proverbului, „La pomul lăudat..Evoluția aces­a­tei formații cu multe posibilități, dezamăgit ; ea s-a prezentat numai cu 6 perechi, din 12, care a avut în faza anterioară a con­cursului. Fără îndoială, sprijinul in­spectorilor și al m­etodiștilor Co­mitetului județean pentru cul­tură și artă, respectiv al Casei ju­dețene a creației populare, este binevenit și absolut necesar pre­gătirii formațiilor promovate și pentru faza județeană. Așteptăm ca spectacolele viitoare să re­flecte mai convingător această în­drumare metodică ce a lipsit din păcate la prima confruntare. Spec­tacolul de concurs impune parti­cipanților o ținută artistică aleasă, care să motiveze deopotrivă a­­tit așteptările publicului, cît și exigențele mereu crescînde ale mișcării artistice de amatori. NICOLAE MUNTEANU ^,X><xX><><^OO<><><><>O<î<>O<><>O<><><1<>OOOO0<><>OO«O<><>O<><>O<>O<>O<>O<>>O-&<X><><><X>^O<>O<>O<>O<X>O<>OOOG<XK>OO0«OO<XXX>GOOOOOOO3 IN PĂ6. A III-A SPORT infringed pe teren propriu și în deplasare Fază din meciul Universitatea Timișoara — Farul Constanța Mîine la Timișoara Două selecționate divizionare de fotbal își verifică forțele Micne, pe stadionul „1 Mai" din­­ Timișoara, va avea loc un Intere­sant cuplaj fotbalistic. Vor evolua cei mai buni fotbaliști al loturilor A și B al țarii noastre. Incepand de la ora 14:45, Lotul B se va to­­ttl­i cu o selecționată a municipiu­lui Timișoara. In meciul vedetă, la ora 16,30 Lotul A se va întrece cu formația iugoslavă Vojvodina Novisad. De la o zi la alta EXPUNERI EDUCATIVE In organizarea Comitetului ju­dețean pentru cultură și artă, au loc conferințe, simpozioane și ex­puneri pe teme cerute de oame­nii muncii. Dintre acestea amin­tim montajul diasonar „Itinerar bulgar“ susținut luni seară, de că­tre lectorul Universității populare din București, Ing Andreea Băje­­nescu, în fața unui numeros pu­blic timișorean. Același montaj va fi prezentat astăzi după-amiază și la fața oamenilor muncii a­­flați la odihnă la stațiunea Bu­ziaș. Tot astăzi profesorul bucureș­­tean Emeric Bauer va expune la Casa de cultură din Lugoj confe­rința „Creatori literari de limbă germană din România". SCRISORI DIN STAȚIUNE Două scrisori, semnate de Gri­­gore Nicu, pensionar C.F.R. și Ari­­ton­ Bereza, ne-au sosit zilele tre­cute din stațiunea Buziaș. Semna­tarii — veniți aici pentru trata­ment — ne împărtășesc impresiile despre modul la care stnt tagri­­fid­, eforturile care se fac pentru îmbunătățirea sănătății lor. Din aceleași m­oduri desprindem im­presii și păreri despre gospodă­rirea stațiunii, programele cul­­tural-artistice care le stnt oferite. In cuvinte emoționante el trans­mit mulțumiri pentru atenția »1 grija ce 1i se poartă, cu rugă­mintea de a fi Inserate la ziar. Facem acest lucru, urtndu-le să­nătate și odihnă plăcută ! ARTA PLASTICA ȘI TEATRALA La Casa de cultură a studen­ților din Timișoara vor avea loc, astăzi și mline, două acțiuni con­sacrate artei plastice și teatrale. In cadrul „Dicționarului plastic“ din această seară (ora 20,30), asis­tentul univ. Fr. Schreiber va vorbi despre „Gravura și tehni­cile ei“. Stane seară, la aceeași oră studioul Thalia ii va avea ca invitați pe membrii formației de teatru de la Institutul politehnic. Ei vor prezenta comedia lui George Caradta „Burlacii“, la re­gia lui N. Rădulescu. RALIU AUTOMOBILISTIC Cu citva timp la urmă a înce­put să se desfășoare campionatul național de raliuri, primul dintre ele având loc la partea de nord­­vest a țării- Al doilea raliu, „sud­­vest, Banat-Oltenia“ va avea loc la zilele de 12-13 aprilie 1969. El se va desfășura pe ruta Timișoa­ra — Lugoj — Caransebeș — Ha­­țeg — Petroșani — Tg. Jiu — Tg. Cârbunești — Reșița — Jebel — Timișoara. înscrierile se pot face până in ziua de 9 aprilie la sediul Filialei Banat a Automobil­­clubului Român. La raliu pot par­ticipa toate tipurile de automo­bile. Plecarea va avea loc în ziua de 12 aprilie ora 23,31, din fața Muzeului Banatului, urmînd ca a doua zi, pe stadionul „1 Mai“ să se desfășoare proba de viteză la circuit. SIMPOZION STUDENȚI PENTRU Pe agenda Casei de cultură a studenților din Timișoara a fost înscrisă, pentru sfirșitul acestei săptămâni, o nouă și interesantă acțiune. Ea este consacrată stu­denților de la Institutul politehnic, d­n cadrul acesteia va fi organizat un simpozion pe tema „Organi­zarea științifică a producției și a muncii“. Va urma un program cultural-artistic, susținut de for­mațiile aceluiași institut. Acțiunea va avea loc In sala de spectacole cu Începere de la ora 20.

Next