Dreptatea, octombrie 1928 (Anul 2, nr. 291-316)

1928-10-14 / nr. 302

ANUL ii No. 302 o Duminici 14 Octombrie 1928 4 PAGINI 3 LEI Tili­­» t I • M « • « « « « Un an. 1 6 luni.. 3 luni. . A » ONANENTEi învățători, preoți fi săteni Un an ............... 750 6 luni »••••«,• . 375 3 luni.....................2001 1000 500 250 DUBLU In STRĂINĂTATE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, in Calea Victoriei 49. Etaj lui este o fiortala. TELEFON: No. 38/110 IUUU MANIU (In declaraţiile de la Cluj) ANUNTUiil COMERCIALE Se primesc direct la Ad-d­a­ilarului, şi la toate agenţiile de publicitate din ieri. 3 LEI Guvernu­ Lupta de azi de I. Mitralactie In două articole publicate în a- Ceastă gazetă, am arătat că este cu neputinţă ca după căderea li­beralilor să mai vină guverne de păpuşi liberale — sau altfel de gu­verne. Ţara ar fi asvârlită în fră­mântări cum nu s’au mai văzut, guvernele susţinute de un Parla­ment ieşit din ascuţiş de sabie ar fi mult mai slabe ca cel de azi — iar neîncrederea străinătăţii care cere linişte în ţară, ca să ne poată ajuta cu bani, ar atinge culmea. Se pare că cel puţin acest lucru au început să-l priceapă şi unii din­tre liberali­i cari înţeleg că za­darnic se mai pun zăgazuri în calea partidului naţional-ţărănesc. Câmpul luptelor politice s-a lim­pezit. Manevre ca cele de până as­tăzi nu mai sunt cu putinţă. Adevă­rul este că se dă lupta cea mai dârză între partidul liberal şi cel naţional-ţărănesc — fiecare repre­zentând sistemul lui de guvernare. Partidul liberal se sileşte din răs­puteri să stăpânească situaţia cu dinţii — cât va putea mai mult. Partidul naţional-ţărănesc s’a an­gajat pe viaţă şi pe moarte să dă­râme cât mai repede partidul libe­ral care împinge Ţara cu paşi re­pezi spre fundul prăpăstiei. Or liberalii izbutesc să-şi mai lun­gească boala lor — şi a Ţărei — şi în acest caz mai rămân ei; or sunt înfrânţi — şi în acest caz vine par­tidul naţional-ţărănesc. Aceasta este situaţia — şi între unul şi altul din cele două partide în luptă, nu mai este loc, astăzi, pentru alt soiu de guvernare. Războiul este declarat. Manifes­taţiile uriaşe de forţe şi încredere ale opiniei publice — arătate pe căi paşnice în marile adunări ce au a­­vut loc în primăvara trecută (cul­minând cu adunrea dela Alba-Iu­­’lia, unică în proporţii în istoria lup­telor politice) — n’au putut deschi­de ochii căpeteniilor liberale. Acuma lupta începe cu alte mij­loace —­ cu orce fel de mijloace —­­ potrivit jurământului de la Alba­­ulia. Ce a fost la alegerea de Senator de la Bistriţa şi la cea­ de Consilier judeţean de la Prahova, sunt nu­mai începuturi. Odată deslănţuite torţele, nimic nu le va mai putea opri. Căci timp de zece ani, toată lu­mea dela opincă la Vlădică, s’a în­credinţat şi de patriotismul şi de spiritul de ordine şi de cuminţenia programului nostru şi a şefului nos­­stru — precum şi de nepriceperea, necinstea şi neghiobia încăpăţână­rii conducerii liberale. A cui va fi biruinţa — numai or­bii nu pot vedea. Armatele noastre după zece ani de prigoană, sunt mai numeroase, mai hotărâte şi mai însufleţite ca oricând — şi toţi fruntaşii gata de jertfe până la sân­ge. Cine a văzut entuziasmul din conferinţele regionale ţinute zile!' acestea, s’a putut încredinţa pe de­plin. Zi cu zi poziţia noastră s’a în­tărit — zi cu zi, în schimb, parti­dul liberal se slăbeşte şi­ se destra­mă, şi toată nădejdea lui astăzi stă în jandarm şi numai în jandarm. Cadrele sale stau cu un picior în partid şi cu altul în puşcărie. Prea sunt mari primejdiile aştep­tării, şi nici nu e bine să se prelun­gească prea mult starea de războiu pe aceste cumplite vremuri de care numai şi numai liberalii sunt vino­vaţi. De aceea lupta trebue să fie cât mai scurtă. Dar tocmai de aceea — cât mai dârză. Vom avea deci de dat lupte cum nu s’au mai văzut la noi. Poate că e firesc să fie aşa. Cu cât lupta va fi mai grozavă, cu atât biruinţa va fi mai temeini­că, cu atât prăbuşirea sistemului li­beral va fi mai desăvârşită, cu ;a­tât sistemul nou va putea cura terenul de toate bălăriile. La luptă deci. gii'iiiB'«-iiiiii'ir'"ii- Au fost banditisme la alege­rile judeţene din Prahova ? „VIITORUL’’ cu cunoscuta sa rea credinţă, — afirmă că organizaţia din Prahova, — de­şi spartă în bucăţi — a fost şi o listă disidentă, liberală—a lăsat.... alegerile libere. De­şi „ORGANIZAŢIE LIBERALA’’ şi „ALEGERI LIBERE’’ sunt două no­ţiuni cari se exclud una pe alta, — totuşi dovedim temeritatea afirmaţiu­­nii, — eu însă­şi „CONTESTAŢIILE” făcute de deputaţi şi candidaţi LU­­PIŞTI — arestaţi şi brutalizaţi in ziua de vot şi liberaţi de săteni a­­vând în frunte pe deputaţii noştri. 1) Ar putea „VIITORUL’’ să răspun­dă pentru care motiv DELEGAŢI ŞI CHIAR CANDIDATUL LUCA TEODO­RESCU (lupist) a fost arestat la cen­trul Drăgăneşti, şi n a putut intra în localul de vot de cât în urma energi­cei intervenţii a sătenilor şi a depu­tatului D. R. Ioaniţescu. 2) De ce s’a tras la Drăgăneşti fo­curi de armă de către jandarmi? 3) De ce tot la acest centru s’au a­­restat în zorii zilei candidaţi şi dele­gaţii opoziţiei naţional-ţărăniste, DU­­MITRACHE NICOLAU şi CEZAR IO­­NESCU, care au fost liberaţi la ora 10 a. m., tot de sătenii care au rupt cordoanele? 4) De ce la centrul CIORANI, pluto­nierul PREDA şi avocatul NICOLAU, amândoi în stare de beţie manifestă, au brutalizat şi scos cu forţa din ra­ia de vot, PE CANDIDATUL STROE PETRESCU, avocat naţional-ţărănist? Candidaţii disidenţi SPIREA SO­­RESCU şi Ceanşoglu (deputat lupist) au fost trataţi la fel, împiedicându-le acesul in sala de vot şi brutalizaţi de aceleaşi bestii în văzul locotenentu­lui de jandarmi, care nu lua nici o măsură? 5) De ce la Valea Călugărească, s’a pus pe goană cu forţa, SATUL BER­­CENI? 6) DE CE PESTE TOT ARMATA A FOST ÎNLOCUITA NUMAI CU JAN­DARMI? 7) De ce au votat numai 35 000 a­­legători din 75000 înscrişi, şi ce s’a făcut cu restul de 40000. Putem să complectăm seria nele­­giuirilor, dar ne mărginim deocam­dată la cele de mai sus. Ca au fost alegeri sălbatice—în care un şef de organizaţie detestat de pro­prii săi partizani—ţinea să-şi consoli­deze situaţia chiar prn CRIMA, ace­­sta e adevărul şi dacă „Viitorul” con­tinuă să se facă ridicol cu dezastrul popularităţei naţional-ţărăniştilor îi vom aplica reţeta patronului său d-l I. G. Duca „IL VOM PLESNI CU AC­­TE ŞI FAPTE PRECISE". ■nil» * »imn 0 grava incompati­­btilitate D-l Nicolaescu, preşedin­tele Senatului, senator de Dâmboviţa, alături de fraudatorii petroliferi To­lea şi Irimescu­-Căndeşti, funcţionează de mai mul­ţi ani ca preşeditne al ves­titului comitet agrar. Fiind funcţionar plătit, d. Nicolaescu nu mai poa­te fi nici senator, deci nici președinte al Senatu­lui. Această scandaloasă in­compatibilitate de a fi și una și alta trebuie să în­­teze, căci nu mai e tole­rabilă. Scrisoare deschisă d-lui Ministru de Război Excelenţă! Prietenul şi camara­dul nostru, medicul căpitan X, po­reclit „ginerile cu... noroc“, a luat drumul străinătăţilor, pentru doi ani, cu o indemnitate de­misie de 6000 (şease mii) de fr. francezi lu­nar (vreo 40.000 lei) achitaţi pen­tru tot timpul „studiilor“, antici­pat. „Trimiterea" a avut loc, zice-se, în baza unui examen care l-a clasat primul dintre concurenţi şi care, cum se întâmplă când nu vrei, a coincidat cu escapada sa nupţială... Oricât am recunoaşte calităţile personale ale prietenului şi cama­radului nostru şi oricât am menaja susceptibilităţile sentimentelor cari ne leagă, o serie de întrebări se im­pun, fără să sufere desminţiri: — Dacă nu era „ginerile cu,, no­roc“ al d-lui general Mărdărăscu, ndependent de „eroismul“ d-sale de la Tisa, mai avea loc „exame­nul“, Excelenţă? — Mai „răuşea“ primul? — Mai peria peste hotare să-şi plimbe, în unisonul a două inimi, în melancolia toamnei, exotismu­lui şi exuberanţii necunoscutului, cele 2.592.000 (două milioane cinci sute nouăzeci şi două mii) minute ale lunii de miere? Bez doi ani mi­nus o zi? — Şi dacă nu devenea final Ex­celenţii Voastre — încuscrit cu un „erou“ — mai pupa câte 40.000 de lei, bătuţi pe muche la cursul ac­tual valutar, ceiace, pe doi ani, reprezintă 960.000 lei, anticipat plă­tiţi? In treacăt fie zis, în virtutea cărei legi s’a efectuat o plată re­versibilă asupra a trei bugete, cu sfidarea categoricului din legea contabilităţii generale a Statului ? — Nu recunoaşteţi, Excelenţă, că 960.000 de lei, înfăşcaţi antici­pat, constitue un rotund capital? Plasat cu dobânda uzuală de 25 la sută, produce lunar câte 20.000 de lei, suficient existenţii celor doi po­rumbei? In treacăt fie­ zis, a­ţi asi­gurat „ginerelui cu... noroc“, fin al Excelenţii Voastre, o rentă perpe­tuă, la cursul actual valutar, de 20.000 de lei lunar! Ingenios sis­tem de procopseală, de încurajarea parazitismului social, de destrăbă­lare şi destrămare a caracterelor, de pildă de neîncredere în legali­tatea actelor de guvernământ, de exemplificare a oamenilor numiţi să gospodărească avutu­l comun, de... generozităţi pe speţele contri­buabililor! — Credeţi, Excelenţă, că contri­buabilii — între cari ne numărăm şi noi — au obligaţia de a înghiţi toate aberaţiile unei administraţii alături de lege? Că viitorul guvern nu va anula ilegalitatea Excelenţii Voastre, ca­re ne-a umplut sufletele cu amără­ciune şi neîncredere? — Şi pentru a nu se creia viitoa­rei ex-Excelenţii Voastre o situa­ţie penibilă, nu credeţi că ar exista vreun modus vivendi de împăcă­­ciunea celor cu amărăciunea şi ne­încrederea în suflete? Noi credem că da. Şi fără greutate, zăbavă cn alte alea. Să lansaţi un ordin circu­lar de întocmirea unui tablou al fe­telor de măritat, fiice de generali aflaţi în gratiile zeilor, cu aceleaşi perspective ca ale „ginerelui cu... noroc“. Toţi ne-am înscrie la câte-o pleaşcă, dar şi cu condiţia ca Ex­celenţa Voastră să ne fie naş! Sau, poate, „hope is a curtai dog in so­me affairs“­­? Mai mulţi medici căpitani. p. Conf. QUIDAM Ofensiva abandonată Din incapacitate ş­ m­eres guvernul liberal a părăsit bătălia gr­âului, înainte de a o începe A trecut un an de când, cu surle, trompete şi bătăi de tobă, s’a vestit ţării începerea ofensivei grâului, ofensivă menită să îmbunătăţească şi să sporească producţiunea aces­tei insemnate cereale, fala agricul­turei româneşti din alte vremuri. O bună parte a ţării, impresio­­ată de noutatea expresiunei a fost cia să creadă că o nouă era avea­­ înceapă pentru bietul plugar­omân, adus la ruină şi foamete de o politică economică îndreptată — de zece ani — împotriva sa de par­tidul liberal, partidul industriei şi finan­ţei parazitare. Noi, cari cunoşteam pe cei ce a­­nunţau teribila ofensivă am denu­mit-o din primul moment, drept ce era, o ofensivă de vorbe, ca şi mul­te altele ale actualului guvern. Astăzi, când recolta veche e în hambare şi pregătirea recoltei de grâu pentru anul viitor aproape terminată, o examinare a situaţiei exacte dă imediat dovada că, nu ne-am înşelat, când am fost scep­tici şi neîncrezători in făgăduelile deşănţate ale ministrului agricul­turii. Producţiunea de grâu a acestui an — deficitară in jumătate de ţară, nu are cel puţin un preţ, care să poată lăsa un beneficiu raţional şi mult aşteptat, producătorului. Grâul de bună calitate se vinde deabia cu 70—75.000 lei, loco pro­ducător. Unele ziare afirmă mereu că acest preţ depăşeşte pe cel mondial. Eroare gravă şi intere­sată. Aceiaşi calitate de grâu — sau chiar inferioară — se plăteşte agricultorului în Franţa 150 fr. quintalul sau 97.500 lei vagonul. Producătorul francez primeşte deci 22.000 lei mai mult pentru vagonul de grâu, decât cel român. Şi, in acelaş timp, porumbul, deţinut azi numai de negustori, se plăteşte 9—10 lei kilogramul­, iar guvernul intervine pentru a sprijini importul de porumb, din Argentina.­ Dacă mintea conducătorului sgo­­motoasei ofensive nu ar fi parali­zată de alte preocupări ar fi tre­buit să folosească această anoma­lie a preţurilor şi ar fi trebuit să dea acum, în cele mai prielnice condiţii, o bătălie favorabilă grâu­lui. Ce era mai simplu şi mai pro­fitabil, şi pentru economia genera­lă a ţării şi pentru buna hrănire a ţăranului lipsit, ca să se fi încura­jat, prin creiare de brutării la sate, consumaţia fainei de grâu? In faţa unei mari cereri preţul, grâului s’ar fi resimţit, iar impor­tul porumbului — dezastruos pen­tru balanţa plăţilor şi vătămător, din cauza calităţii inferioare — ar fi fost împiedicat. Astăzi importăm un vagon de porumb pe care-1 plătim cu un va­gon de grâu, de o valoare de obi­cei aproape dublă. 1­­ * Dar oare producţia anului vii­tor, a fosolit ceva din trîmbiţata o­­fensivă? Sătenii din regiunile lovite de secetă nu au căpătat nici un fel de sămânţă de grâu, cei din regiunile cu producţiune au semănat sau sea­mănă tot grâul lor plin de neghină, muştar, măzăriche, tot grâul mă­runt, uşor, supt în bună parte de gândaci. Ce producţie poate fi ast­fel? Şi în acelaş timp, producători de grâu minunat sunt nevoiţi să-l vândă cu preţ scăzut la morari, pentru că nimeni nu a organizat încă aprovizionarea cu sămânţă a micului producător agricol. Nici pentru buna valorificare a actualei recolte, nici pentru prepa­rarea recoltei anului viitor nu s’a făcut absolut nimic. Ofensiva grâului s’a mărginit la câteva discursuri sforăitoare, la câ­teva articole de ziar, la câteva noi comisii. Agricultorii mari şi mici şi-au confis­mat astfel din nou convinge­rea că nu dela cei ce i-au strâns de gât până astăzi pot nădăjdui in­­drepterea stării lor, în viitor. Dr. E. lac, laureatul dezastruos V­echea poveste reîncepe. Ceiace s’a întâmplat în vară, se reproduce în toamnă, stereotip. Nemulţumirile pă­rinţilor sparg­ cu aceiaşi amărăciune violentă învelişul răbdării, iar acuză­rile se împroaşcă, asemeni alicelor, pe capul şi în sentinţele profesorilor Aceiaşi lipsă de indulgenţă de o parte, aceiaşi acuzaţie de proastă pregătire, de cealaltă parte. Se produc, din am­bele tăbăre, mostre edificatoare Pă­rinţii publică mostre de întrebări fără rost, impuse de Comisiuni­, iar profe­sorii, în apărare, dau pe faţă răspun­surile elevilor, cam­ mai de care, fan­teziste­ De fapt, totul se învârte în a­­celaş cerc­ viţios, răspunsurile fiind, prin incoherenţa lor, la înălţimea în­trebărilor puse, şi vice versa. Ne obişnuisem însă, cu acestea, şi le aşteptam de două ori pe an, ca e­­chinoxuri inevitabile. De data acea­sta însă, o­ notă nouă, dă neprevăzut situaţiei. La Brăila întregul rezultat al examenului a fost anulat. O sen­tinţă care apasă, nu ştim încă, în ce fel, asupra elevilor, este radiată, pur şi simplu. C­hestiunea de părtinire, de jude­cată nedreaptă, nu se mai ridică in­dividual ca până acum, ci se pune la un întreg grup de profesori, revărsând bănuiala de­opotrivă pe toţi. Nu ştim, care va fi rezultatele. Insă prestigiul profesorilor, faptul că însuşi ministe­rul recunoaşte felul ingrat în care a­­ceştia au procedat, nu poate decât pierde în ochii elevilor. Oare, la acea­sta trebuia să se ajungă ? Problema cârtii de Sergiu Dan Am sfârşit de cetit, bine gân­ditul memoriu adresat de preşedin­tele „Societăţii Scriitorilor Ro­mâni“ d-lui ministru al artelor şi diversele comentarii ale confraţi­lor. Se poate afirma fără primejdie de desminţire, că unanimitatea scriitorilor s’au grupat în jurul memoriului semnat de d. Liviu Re­breanu. Doleanţele acestui memo­riu care aşteaptă neîntârziată în­deplinire, aparţin tuturor scriito­rilor hotărâţi să apere şi să impună cartea, acest splendid vechicul al visării şi gândirii lor. D-l Rebreanu, expunând mini­­strul­ artelor problema că­rţii, a pătruns curajos în miezul unei pro­bleme mai vaste , aceea a culturii româneşti de astăzi- Nimic nu a fost agitat până acum cu mai mult sgomot şi cu mai puţină realizare, ca foarte trâmbiţata „campanie culturală“- De la răsboi încoace, n’a fost guvern care să nu făgă­­duiască fierbinte şi-apoi să uite prompt, campania „culturală” de­stinată să ne ridice la o înălţime cel puţin egală cu a unor minori­tari trecuţi înaintea noastră­ Ne-am găsit astfel surprinşi, în faţa unor foarte subvenţionate teatre şi ne-am decis să credem că în activitatea baletului şi operetei, stă aşteptata bătălie a culturii­ De unde, noi cre­deam că misiunea unei desăvârşiri culturale trebue încredinţată celor cari servesc destinele limbii româ­neşti, am aflat că ridicarea cultu­rală aparţine grandioaselor efor­turi ale câtorva actriţe pornite prin ţară să cucerească cu jambele şi cu crupa impozantă, noui forţe de cultură. Memoriul d-lui Liviu Rebreanu ne-a reamintit unele obligaţiuni şi ne-a sugerat câteva drepturi. La ce aspiră, deci, preşedintele Scri­itorilor Români ? La o organizare a cărţii, şi la o ocrotire a ei. Ni­meni nu trebue să fie cuprins de panică , nu e vorba de­ o subven­ţie egală cu a indispensabilei insti­tuţii de muzică aproximativă, Opera Română. O, nu ! Preşedntele Scriitorilor Români nu vrea să lipsească ţara de Operă, această tichie de măr­găritar pe capul unei ţări sărace- D-l Liviu Rebreanu doreşte însă instituirea unui oarecare protecţio­nism de stat pentru industria pri­mejduită a cărţii- Aşa cum toate celelalte ramuri industriale au câte-o casă de credit sprijinită de stat, trebue să aibă şi editurile un credit deschis pentru a-şi putea în­­deplini sarcinile faţă de carte. Din acest punct de vedere, me­moriul are dreptate : editura a ră­mas încă la noi un fel de între­prindere riscată, iar imprimarea unei cărţi, o aventură- ori o ase­menea situaţie nu mai poate dura Editurile au dovedit până acum de­stulă solicitudine pentru carte statul are acum datoria să se sus­ţină lupta, mai departe. Pentru a nu cita decât două edituri, ale că­ror eforturi şi realizări sunt e­­loquente, vom numi „Cartea Ro­mânească“ şi „Cultura Naţională. Activitatea celei dintâi stă mărtu­rie : mii de cărţi editate curat, pre­ţuri convenabile şi la îndemâna tu­turor. Volumele „Cărţii Româneşti“ au făcut tot atâta serviciu culturii ro­mâneşti cât şi turneurile cutărei actriţe în turneu subvenţionat cu milioane. Nu-i aşa ? Cât priveşte „Cultura Naţională", ale cărei volume constitue o bi­ruinţă a tiparului românesc, tre­bue să menţionăm că generoasele ei silinţe au îmbogăţit librăria ro­mânească cu cele mai isbutite exemplare din clasicii români. „­Cultura Naţională“ a binemeritat de la cultura românească şi a ser­vit un puternic exemplu de poten­tele iniţiativei particulare- Această editură s’a vădit animată numai de grija pentru cartea noastră, tipă­rită, până atunci în condiţiuni ig­nobile — şi sacrficiile ei uriaşe nu sunt o taină pentru nimeni- Mi­lioane numeroase, care puteau servi pentru agremente, au fost puse în nobila slujbă a cărţii. Celelalte edituri mai mici au fă­cut şi ele tot ce le-a stat cu pu­tinţă pentru a menţine cartea- Memoriul d-lui Rebreanu trebue să fie neîntârziat înfăptuit. O cere cultura românească atât de vitre­gită, care n’are atâta nevoe de operetă subvenţionată, dar care sufere din pricina cărții. Invenţiuni? Nu există disensiuni în gruparea liberală, strigă liberalii şi oficiosul lor. Nu există ? Să vedem. Şi nu vom lua un exemplu caracteristic din a­­tâtea pe care le-am putut utiliza. Un vicepreşedinte al Camerei, d. L. Micescu atacă pe ministrul de Justi­­tie şi duce impotrivă-i campanie prin presă, la bara avocaţilor, In public. Ministrul ii răspunde prin ziarul său „Universul”­ La atacurile ministru­lui se asociază fostul ministru V­ Sas­­su, care atacă pe d. L Micescu, ne­­cruţând nici un epitet. In acelaş timp d. Sassu atacă şi deci recunoaşte că există, pe liberalii dizidenţi din Cons­­tanţa. Şi cum ii atacă d. V- Sassu ? Foarte greu, acuzând pe unul că a furat primăria, pe altul că a furat judeţul şi pe al treilea că a procedat incorect cu exproprierea. Judecata se­ face între liberali cari îşi aruncă a­­celeaşi învinuiri destul de grave. Un­­de este deci invenţiunea că nu există disensiuni intre liberali ? Alt vicepreşedinte al Camerei, d. I. Quintus, e dizident şi acuzat de „Vii­torul” fiindcă e rudă cu o persoană oarecare. Un alt vicepreşedinte al Camerei, d- I. Manolescu-Stranga, e deasemeni împotriva regimului. Oficiosul libe­ral îl ameninţă pentru că în acelaş timp prin alt ziar să-i anunţe Inarea şefiei la Roman­ Al treilea vicepreşedinte de Came­ră, se agită In surdină împotriva pro priu Ini său partid, iar un vicepreşr*­dinte de Senat face acelaş Incru şi polemizează prin „Viitorul” ca mi­nistrul justiţiei. Ne întrebăm : sunt invenţiuni toa­te acestea ? Inventăm noi articolele şi polemicele dintre fruntaşii liberali, polemici apărate în oficiosul liberal? Noi constatăm dezagregarea, luăm act şi dacă avem vre-o mirare, e că se produce cam târzie în public. Dar scandalul isbucnit nu mai poate fi aplanat. Procesul va merge până la capăt. Foarte curănd se va produce violent- Va fi o generală încăerare în­tre liberali. ­ Expoziţia artei franceze de H. Blazian Din iniţiativa domnilor Jean Ba­ras şi Jacques Viénot, s-a organi­zat în salonul de la şosea cea din­tâi expoziţie de artă franceză la noi, pentru a ni se înfăţişa sufletul nou şi tendinţele reformatoare re­cente ale celor ce reprezintă arta franceză de azi. Ritmul materiei — sticlă, me­tal, lemn, ulei, piatră sau pânză - amestecul de forme şi culori în­­tr’o supremă virtuozitate de exe­cuţie, plastica armonioasă şi pros­peţimea sugestivă a imaginilor, — toate alcă­tuesc în expoziţia de la şosea o apoteoză oarecum para­doxală, dar convingătoare, a mo­dernismului, integrat în chip util în manifestările către care firesc tindea şi în care în mod necesar trebuia să se rezolve, în realiză­rile de rafinată inventivitate ale artelor decorative-Talente inegale, dar profunde, își caută expresia matură, punând în operele lor o impresionantă în­cordare spirituală, concentrând o concepţie originală asupra propor­ţiilor şi raporturilor dintre linii, forme,­ culori şi structuri. Insă arta decorativă franceză nu trece în forma ei actuală prin­­tr’o epocă de revoluţie, ci­ mai de­grabă se înalţă spre finalitatea u­nei evoluţii normale­ Este o cate­gorică reîntoarcere spre tradiţia istorică, întreruptă timp de o sută de ani. Ruptura provocată de revoluţia franceză a avut ca urmare o ire­vocabilă prăbuşire a punţii şubrede ce lega arta aplicată de arta pură. De la această epocă, noţiunea de arte frumoase sintetiza exclusiv activitatea clasică plastico-pictu­­rală, iar armonia interiorului bur­ghez era lăsată în întregime seama industriaşilor lipsiţi gust, lipsiţi de simţ estetic. O mobilă, o tapiserie, o lampă nu puteau fi frumoase şi, în ace­laşi timp, comode. Nici chiar po­doabele exterioare, care prin firea şi prin menirea lor sunt făcute să placă, nu erau lucrate decât după rudimentarele noţiuni de frumuse­ţe ale unor meşteşugari inculţi . Vremea din urmă, însă, frămân­tată de găsirea unui eşafodaj de procedee nouă, care să corespundă şi spiritului rafinat al omului mo­dern şi necesitatei­­ vieţii de azi, a contribuit în cea mai largă, mă­sură la strângerea din nou a legă­turilor dintre artă şi industrie. Astăzi, industriaşii încredinţează artiştilor conducerea atelierelor lor şi realizările cele mai nouă ale artelor decorative, sunt opere pil­de de gust, ce tind să alcătuiască un stil viguros, complex şi suges­tiv, adecvat ritmului vieţii mo­derne. Meritul deosebit al domnilor Jean Baras şi Jacques Viénot nu stă numai în faptul că au luat ini­­ţitiva unei expoziţii franceze, ci mai cu seamă, că prin străduin­ţele şi priceperea acestor iubitori de artă, s’au putut întruni, pentru o demonstraţie cât mai elocventă, lucrări dintre cele mai reprezenta­tive ale fruntaşilor artei franceze. Expoziţia aduce originalele fero­nerii ale lui Edgar Brandt, în care armonii îndrăzneţe ţâşnesc din plas­ticizările metalului ; lucrările sale se remarcă şi prin frumuseţea ar­hitecturală a compoziţiilor-Joubert şi Petit, Sue şi Mare ex­pun mobilier lucrat cu distincţie şi artă. René Lalique, maestrul verier, în­făţişează obiecte de sticlă opacă, desăvârşind plasticizări şi teme ex­trem de dificile-Arta metalului e reprezentată prin Jean Dunand şi Claudius Li­­nossier-Rodier expune tapiserie moder­nă : covoare, modele de tapet, sti­lizări în care nu ştii ce să admiri mai mult: compoziţia, desenul, sau armonia degradărilor de nuanţă. Georges şi Jean Fouquet aduc bijuterii originale. Argintăria Christofle înfăţişează sugestive un mănunchi de lucrări de artă. Ceramica e reprezentată prin vestitele vase de Sevres, prin gru­pul Rouard, şi prin câteva creaţi­­uni interesante de Bubhaud, May­­don, Lenoble, Linosier, Simi­en, sculptorul G. Serré, prin compozi­ţiile unor Patou, Cochet, Jouin, e­­xecutate de Fritz, prin compoziţiile şi execuţiile unor : Depoorter, Tra­ger, Lasserre. Doamna Chabret Dupont expune dantelărie modernă-Legăturile artistice sunt prezen­tate de : Devambez, Kieffer, Albin (Continuare din paginia l-a) pe de Peisaj Waroquier

Next