Dreptatea, noiembrie 1928 (Anul 2, nr. 317-342)

1928-11-26 / nr. 339

ANUL II NO. 339 • . Luni 26 Noembrie 1923 4 PAGINI 3 LEI Un «a «luni. 3 luni. T A EA V«« >••••1000 MO 250 N A M DUBLU In STRĂINĂTATE1 A B O E N T E : învățători, preoți ft «item Un nr .......... 7M «luni.....................375 3 luni .... .... 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, Catea Victoriei 49, Etaj „Făţarnicilor, cereţi minuni dar semnelevremurilor nu le puteţi deosebi". (Mektel 16.3.) TELEFON: No. 38/60 ANUNTURI COMERCIALE Se primesc elfrod la Ad-lla ilarului, fi la toata ageamia da publicitate dla tari. 3 LEI Directive nouă In declaraţiile pe care d. Iuliu Maniu, preşedintele consiliului, le-a făcut ziariştilor străini — şi despre care am vorbit erî, accentuând asupra libertăţii presei — găsim directive nouă în domeniul politic şi economic. Primul ministru anunţă ridicarea stării de asediu — măsură care, în afară de prigoana opoziţiei, n’a avut alt rost decât sădirea neîncrederii în noi peste graniţă. Cum pot fi legate relaţii economico-financiare, — spuneau străinii, — cu o ţară, în nesiguranţă,, subminată de comploturi şi menţinută într’o linişte aparentă numai graţie stării de asediu, care punea, în scenă, chiar după un deceniu de la războiu, procese grandioase cu răsunet mondial ? Starea de asediu nu era îndreptată împotriva acţiunilor subversive, şi nici împotriva primejdiei din afară — lucruri inexistente •• • ci numai şi numai contra maselor populare, reprezentate prin partidul naţional-ţărănesc, care trebuiau ţinute, cu tot votul universal, departe de viaţa publică* Acum starea normală a intrat în funcţiune* Ţara îşi începe convalescenţa. După guvernarea d-lui Vintilă Brătianu, pătrunsă de spirit şovin, abuziv, samavolnic, —d* Iuliu Maniu proclamă România „nu numai ca un stat naţional, ci ca un stat de drept, în care toţi cetăţenii şi toţi cei ce se află pe pământul ei să se bucure de cele mai depline garanţii“ In noua atmosferă din ţara noastră, — care începe o operă de intensificare a producţiei şi vrea să intre în rulajul economic internaţional, — capitalul străin, cu experienţa lui, se va simţi între prieteni* Spiritul de prigoană al d-lui Vintilă Brătianu, împotriva căruia capitaliştii străini — tratând împrumutul — cereau garanţii peste garanţii* . • s’a pulverizat acum.** Noul guvern întinde străinătăţii o mână prietenoasă, onestă şi sinceră Declaraţiile d-lui Iuliu Maniu n’au caracterul de oportunitate* Partidul naţional-ţărănesc are doar dela începuturile lui, o politică economico-financiară — ostilă formulelor de îngrădire ale d-lui Vintilă Brătianu* In aceste condiţii împrumutul şi stabilizarea se vor realiza într’o atmosferă de încredere şi sinceritate Dar orice achiziţie nu-şi poate da roadele la noi fără o altă administraţie. De aceia preşedintele consiliului a anunţat, în primul rând, reforma administrativă — care va asigura buna rânduială a Lucrurilor. La opera nouă vor contribui toate elementele din ţară care se vor simţi aici — nu printre vrăjmaşi, ci la ele acasă. La sfârşitul expozeului, primul ministru — după fixarea directivelor în chestii de politică internă, economie, finanţe, etc* — îmbină totul în angrenajul politicii externe, rămas acelaşi, pe deasupra guvernelor* „Politica externă, — termină de Iuliu Maniu, — nu-i o chestie de partid, ci-i politica ţării De-aceia ea rămâne totdeauna constantă şi vom avea grijă de o perfectă continuitate pe acest teren“» . Atât grija d-lui Iuliu Maniu de a se adresa, la începutul guvernării, presei române şi străine, — cât şi faptul că d-sa şi-a schiţat programul în faţa presei — vădeşte un nou spirit în conducerea treburilor publice. S’a isprăvit cu guvernările dictatoriale — subt care opinia publică afla doar ordinul de execuţie. Noul guvern, venit la putere prin voinţa maselor populare, înţelege să conducă ţara în contact cu aceste mase — legătura dintre aceşti doi factori făcând-o presaşi cum ţările sânt legate printr’o interdependenţă de fier, primul ministru,— ridicând obloanele dela ferestre şi dărâmând zidurile — cheamă la colaborare pe prietenii din afară, într’o gospodărie temeinică, cu mari perspective de viitor* NO ■n Eminescu va avea un monument în capitala Moldovei. La Bucureşti, când puternica realizare a domnului Or Han va fi sfârşită, nu se va găsi nici o piaţă publică, poate nici un parc, pentru a primi bronzul marelui poet, aşa cum nu s’a găsit nici un boulevard dispus să-i primească numele. Străzile capitalei româneşti se onorează cu numele altor mărimi; chiar foştii consilieri municipali şi-au înscris câte-un nume ce nu spune nimănui, nimic, iar un fost primar a fost nemurit cu o statue şi-un boulevard. Era, mai este pentru unii, un poet, ale cărui balade şi ale cărui idile se citesc şi se închid în aducerea-aminte a tuturor şcolarilor patriei. Dar numele lui Gheorghe Coşbuc, trebue căutat cu tram■way-ul No. 14, pe o stradă unde n’a ajuns încă binefacerea „civilizaţiei” cu pavaj, cu apa la robinet şi cu lumina sosită prin zid. Gruparea „Poesis“ a chemat într’una din aceste seri, lumea, la o serbare pusă sub egida lui Eminescu. D. profesor Iorga a evocat marea umbră a aceluia ce ne-a deslegat o limbă, din cronici şi din visul lui, o limbă în care pot scrie chiar alţii mai sărăci ca Eminescu şi cu mai puţin de spus, ca dânsul. Actriţe şi actori, însuşi maestrul Nottara au recitat din poemele, ce nu sunt încă tipărite într’o carte frumoasă ori măcar curată. O „închinare“ a lui Nichifor Crainic, cu înalte accente de rugăciune şi imn, a fost spusă de autor, cu emoţia ce se cerea. Trebue să se deschidă viitoarea carte a poemelor lui Eminescu, carte ce se pregăteşte mi se pare de către „Cultura Naţională“ — cu pagina strălucită a lui Nichifor Crainic. Iertare deci, că smulgem, dintr’un mare cântec, numai câteva sunete : „Ai zăbovit pe spinări de plaiu lângă fluierul ciobanilor, al nomiezit sub arborii rari ai câmpiei cu truda plugarilor; ai învăţat basmul satului ai desluşit mitul neguros al pământului; ai rătăcit pe lângă plopii târgului, ai poposit într’un colţ de tavernă soioasă şi ai ascultat revolta desrădăcinaţilor proletari. Te-ai lăsat dăscălit de marii dascăli de neam ai timpului tău şi-ai cercetat între copii pe modeştii dascăli de sat; te-au jicnit cusururile ciocoilor, dar ai preţuit nobleţă istorică a boierilor. Ai trăit cu toate provinciile, ai suspinat cu toate straturile sociale. Asemeni apostolului Pavel, genialul trepăduş al lui Hristos, cutreierând întregul ţărm al Mediteranei, tu ai fi putut zice despre năvalnicul tău apostolat: „M-am făcut tuturor toate ca pe toţi să-i dobândesc”. Omul de rând are parte de-o viaţă proprie. Ţie soarta ţi-a dăruit, în loc de viaţa insului, viaţa milioanelor. N’ai avut o îndeletnicire ca oricare alta fiindcă a trebuit să sângeri pentru îndeletnicirile tuturor; n’ai avut un loc sub soare fiindcă ţie ţi s'a dat întregul pământ românesc. Comorile lui, durerile lui, nădejdile lui au încăput toate în imensitatea inimii tale. Moştenirea lui Nicolae Bălcescu a trecut întreagă pe umerii tăi; şi dacă românismul integral în veacul al XIX-lea a fost numai presimţire şi năzuinţă, presimţirile şi năzuinţele de pretutindeni s’au concentrat in focarul covârşitor al geniului tău. Există în istoria creştinismului bărbaţi purtători de Dumnezeu — teoforii— şi viaţa lor e tragică şi arsă de povara dumnezeiască pe care o poartă. Cu cincizeci de ani înainte de a se înfăptui, tu ai purtat în tine întreagă Românie Mare. De aceea tragica ta viaţă, lipsită de bucurii, s’a nimicit şi s’a absorbit în profetica povară. Tu eşti românul de pretutindeni precum, în aceeaşi măsură, tu eşti românul de totdeauna... Am Puţine cărţi în această toamna. Silinţa editorilor, de un an întreg, se arată în vitrinele librăriilor, doar în câteva volume. Editorii noştri se sbat încă între neputinţă şi timiditate. Se pare că numai editorilor francezi le convine proverbul, totuşi românesc: „C’est en automne qu’il faut compter ses poussins“* Numărătoarea bobocilor poate fi mulţumitoare, dar socoteala cărţilor tipărite în acest an e jalnică. Consolarea va veni, surprinzătoare, din partea „Culturei Naţionale“, care-şi reia locul însemnat în bătălia noastră culturală, şi ale cărei volume sunt gata... mm O scriitoare, doamna Otilia Cazimir, a ţinut, nu ştim pentru ce motive, să fie alături de domnii Mircea Rădulescu, Moşoiu, Dumitrescu, Dragomirescu, într’o societate prezidată de d. Liviu Rebreanu. Dar d-nii Rădulescu, Dumitrescu, Moşoiu şi ceilalţi au închis uşa doamnei Cazimir, cu o brutalitate frecventă foarte, la domnii birjari şi la domnii grăjdari, dar intolerabilă când e folosită de domnii scriitori, chiar fără talent. Nu trebuia să i se facă domnului Rebreanu aşa ruşine, deşi e bine că astfel poate afla ce pleavă prezidează, puternică turmă tenebroasă al cărei cor măgăresc înneacă cele câteva glasuri oneste, rătăcite pe-acolo. Poeta ieşană a bătut cu un deget discret, în uşa salonului. Un sbieret vulgar a răspuns „nu-i voe“... Doamna Otilia Cazimir, a primit scrisoarea de scuze, obligatorie şi penibilă scrisoare, în care să i se spună că glasul dinăuntru aparţinea argatului, şi nu seniorului absent? Pollah!m Se joacă, din ce în ce, mai prost teatru, în România. Şi totuşi, teatrul, chiar cel în care se vorbeşte jargon şi se dansează fără artă dar cu picioare urâte, continuă a-şi zice „operă culturală“. Poetul Adrian Maniu îşi arată, îndreptăţită scârbă, prin „Rampa“: „Se trâmbiţează din când în când despre câteva teatru cât are repertor înaintat, că joacă piese de teatru ce abia mâine vor fi înţelese, cu decoruri excentrice şi fistichii. Se laudă câte-o dată activitatea normală a câte unui teatru cu repertor normal şi onorabil, dar se vorbeşte prea puţin de teatrele de ariergardă. Şi slavă Domnului avem destule teatre în care vegetează sinecurişti scandaloşi, directori de scenă incapabili să monteze o piesă, actori fonşi, lipsiţi de memorie (de talent să nu mai vorbim) montări banale de o urâţenie de bâlci, şi repertor ce se mai adapă la melodramă. La ce foloseşte acest teatru de coadă, culturei dramatice ? Cum poate educa artistic o masă de oameni reprezentarea mizerabilă a unei piese submediocre în care parcă şi frazele se schimbă în iască şi câlţi ? S’a vorbit prea mult de teatrul înaintat şi prea puţin de teatrul înapoiat. Or, de acesta ar fi să ne ocupăm cel mai mult. De acesta „să ne ocupăm“, carele nu ştie a face frumos, dar carele mulţi arginţi îi place a ceva de la bietul Stat... TE de Sergiu Ban Pregătirea tarifului vamal Copleşit de multiplele chestiuni politice şi economice care ii solicită neîntrerupt atenţiunea, d- Madgearu, ministrul industriei Şi al comerţului a găsit totuş timpul necesar să organizeze o vastă anchetă de documentare, în vederea revizuirii tarifului vamal. Şi o face în acelaş spirit în care înţelege d-sa revolvarea tuturor problemelor de organizare a vieţei economice• Luând conducerea directă a lucrărilor şi supraveghind de aproape mersul lor, ministrul industriei 4 r? manifestă astfel hotărârea de a pregăti şi a desăvârşi întocmirea noului tarif vamal în acel spirit de obiectivitate şi de largă înţelegere a intereselor ţării, pe care îl comportă problema. Se va pune astfel capăt improvizărilor şi influenţelor oculte, cari au fost origina tarifelor vamale hărăzite ţării de la război încoace. Simulacrul de documentare ştiinţif ied, ce a fost înjghebat cu prilejul multiplelor modificări aduse tarifului vamal în ultimii ani, nu era nici el folosit cum se cuvine• Considerentele de Politică măruntă de partid şi hatârurile erau singurele criterii valabile la fixarea taxelor vamale• Datele furnizate de cei interesaţi erau primite fără control şi folosite mai mult ca justificare decât ca bază Ştiinţifică a tarifuluinară nici o considerare pentru structura economică a ţării noastre şi în deplină dependenţă faţă de interesele particulare ale celor ce voiau să-şi asigure, prin tarifele ultra-protecţioniste, o existenţă parazitară, făuritorii din trecut ai tarifelor vamale nu aveau pentru ce să se sinchisească de o serioasă documentare ştiinţifică asupra problemei industriale din România. Hotărârile d-lui V. Madgearu, ministrul industriei, sunt insă o chezăşie că epoca tarifelor personale a luat sfârşit, spre binele ţării. FIDES Citiţi In pag. IV*a Sosirea d-lui Charles Rst Partidele opoziţioniste în lichidare Ce se petrece în partidul liberal. — D-nii general Averescu şi Iorga rămân singuri „Viitorul“ incurabil amator de arii răsuflate, reia aseară la flaşneta-i dogită de pe urma ultimelor păţanii ale d-lui Vintilă Brătianu, bătrânul şi atât de inutilul cântec al disensiunilor din partidul naţional-ţărănesc. Este păcat că d. Vintilă Brâtianu nu-şi foloseşte timpul liber — cam lung actualmente, o recunoaştem — pentru orânduirea diverselor treburi interioare ale partidului d-sale. Nu de alta, dar în acest chip d-sa îşi va putea da bine seama că dacă există undeva disensiuni, apoi nu în partidul •«Aţional-ţărănesc, ci în acel liberal, în care disensiunile sunt atât da numeroase şi cuprinzătoare încât ajung să cotropească aproape aripa... nedisensionată a partidului. ga IU o u u U »•* DIZIDENTELE se organizează Se cunosc împrejurările, care au dat naştere la dizidente liberalei se Ştie deasemenea că lucrurile au ajuns atât de departe încât în 18 judeţe din tară, s-au depus liste liberale dizidente; se mai ştie in sfârşit, că toate aceste dizidente au hotărât să candideze cu un semn linic. D. Vintilă Brătianu a exrclus pe toţi aceşti dizidenţi din partid, într’un acces de furie dictatorială, făcând parte din întreaga serie de manifestaţii nevricoase din ultimele două săptămâni, provocate desigur de necazul izgonirii de la putere. Se pare însă că excluderile d-lui Vintilă Brătianu nu au avut de loc efectul nădăjduit. In adevăr, grupul dezideratelor liberale-unite deocamdat prin semn — tinde să se transforme intr’o mişcare mai importantă, la care urmează a adera în termenul cel mai scurt foarte mulţi liberali din toată ţara, care nu vor să deschidă „marele proces“ înainte de alegeri. Inculpatul în acest proces, ce se anunţă, va fi — evident — d. Vintilă Brătlanu. Iar sentinţa se cunoaşte de pe acum : detronarea de la şefie. Congresul general al partidului liberal, anunţat pentru după alegeri, ne rezervă incă multe surprize şi nu din cele mai puţin interesante. LA AVERESCANI Se vede din cele de mai sus, că d. Vintilă Brătianu are toate motivele să se ocupe în chip... intens de cele ce se petrec în partidul d-sale, abandonând învechite tentative de intrigi copilăreşti. De altfel, lucrurile nu stau mai bine nici la averescani, unde procesul de disoluţie face progrese uimitoare. Se poate spune că d. general Averescu nu mai contează astăzi pe nimeni din gruparea d-sale. In afară de demisiile izolate, care curg — cităm numai ultimele, pornind de la dour şefi de organizaţii: d-nii Chr. Musceleanu şi C. C. Brăescu — curentul, stârnit de d. I. Petrovici. Împotriva politicei 11- heralofile a d-lui Goga, care influenţează pe d. general Averescu, prin. de teren, întregul grup antigogist îşi face bagajele, pregătindu-se de plecare din partid. Partea nostimă nici d. Goga nu mai e... mulţumit de d-l general Averescu şi porneşte o acţiune pe cont propriu. In curând, d-sa va transforma „Ţara Noastră" în cotidian politic — fireşte — independent ! ■■a Desbinarea aceasta tinde după cum se vede, la lichidarea totală a partidului poporului D. IORGA, SINGUR... In aceeaşi situaţie se află, dealtfel, şi d. Iorga. Zilnic, gazetele? publică demisiile ultimilor d-sale partizani. Unii pleacă, fiindcă nu vor să urmeze pe d. Iorga în „tristele sale tribulaţiuni“, alţii, fiindcă nu vor să apară într'o urâtă situaţie morală faţă de alegători adică nu vor să se prezinte în cartel cu averescanii. După cum se vede, disensiuni există, şi încă cu vârf şi îndesat, dar... nu în partidul național-țărănesc, e că a IULIUMANIU Un portret al unui ziar italian „Gazzeta din Venezia” face următorul portret, al d-lui Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului de miniştri. Iuliu Maniu care se pregăteşte să conducă viaţa României Mari, are înfăţişarea unui ofiţer. Ascultă şi observă cu capul ridicat: dacă trebue să aplece privirea, apleacă pleoapele, dar nu înclină capul. La început, această înfăţişare rigidă şi militărească, foarte puţin angajantă, dă impresia unui caracter mândru şi dispreţuitor. Dar îndată îţi dai seamă că această atitudine este armatură care apără, cel puţin la început, o personalitate timidă şi delicată, de indiscreţiunile unei curiozităţi prea agresive. Maniu are o pudoare feroce a calităţilor şi meritelor sale, pe cari se încăpăţânează s’ar zice să şi le ascundă, nu numai dintr’o sinceră modestie, dar în special printr’o necesitate de viaţă, ca şi cum acestea l’ar stingheri. Figura morală a Transilvăneanului, cu toate contacturile pe cari viaţa publică i le-a oferit, şi înainte şi după România Mare, a rămas necontaminată, reacţionând împotriva oricărui pericol ce l’ar fi ameninţat. Cel mai puternic şef de partid, azi şeful guvernului, căruia i se supun populaţiile unor regiuni întregi a rămas cu mentalitatea provincialului cinstit. Lucrul acesta pare multora ridicol, pentru că trebue să te conformi vieţii publice şi să faci unele concesii exigenţelor ei. O FRAZA BARBATEASCA Maniu însă închis între zidurile cetăţuii sale nu a făcut nici o concesie; a tradus în practica vieţii publice principiile morale din cari se inspira viaţa lui privată, şi n’a dat înapoi. „Trebue să rămânem neclintiţi pe acest punct. Altfel România nu se poate mântui”. Comunicativitatea a fost considerată totdeauna ca un dar indispensabil pentru un om politic, şef de partid. Maniu însă demonstrează că ea nu e necesară. Oratoria nu e calul său de bătaie. El e iubit şi urmat de toţi ai lui mai mult pentru ceea ce a făcut decât pentru ceea ce a spus. Intre el şi popor există o intuitivă înţelegere care nu are nevoie să se manifeste prin diferitele forme ale histrionimului vorbitor. Maniu e omul politic care vorbeşte cel mai puţin dintre toţi, aşa cum în viaţa privată e cel mai rezervat, deşi în ultimul timp s’a constatat cu o vie surprindere din oarecar mici şi încă neînsemnat indicii că ar putea deveni mai puţin urs decât pare. Fotografii de ale lui Maniu nu se găsesc uşor. Secretarul său şi propagandiştii partidului desperaţi şi scandalizaţi de această incomprensiune a vieţii politice moderne, după multe sforţări şi zadarnice ultimatum-uri au reuşit să-l pună în faţa unui obiectiv şi în sfârşit fotografiile lui Maniu vor fi răspândite. Acum câtva timp s-a petrecut ceva de necrezut un cinematografist american a reuşit să ruleze câţiva metri de film în faţa lui Maniu, dar a fost nevoie de un complot pentru aceasta. CEALALTA FAŢA Iuliu Maniu, depusă armătura şi I văzut de faţă, are o figură dulce şi senină, cu ocnă aceia mari şi ali başini şi gura gata oricând să şu?râdă. De profil însă, îşi menţine Hania energică, dură şi severă. In 1918 Wilhelm al IIIea trimitea pe Erzberger la Viena spre a hotărî pe Maniu, deputatul șef al Transilvănenilor, să atragă în război România, care făcuse pace separată, alături de Imperiile Centrale pentru cari ar fi fost un mare ajutor care ar fi ajuns la timp. Maniu opuse un refuz categoric, și autoritatea militară, contrar legii îl trimise în tranşee. Către sfârşitul lui octombrie 1918, Maniu doar sublocotenent, se prezintă la marele cartier g-ral din Viena şi cere un anumit număr de localuri pentru a instala birourile comandamentului trupelor Transilvănene cari venea cu el în capitală, prin convoaie de drum de fier rechiziţionate în mod arbitrar de el. Austrii era pe punctul de a se prăbuşi, dar mai era încă timp de a împuşca pe ofiţerul nesupus; se crezu însă mai bine a-l mulţumi şi a-i acorda tot ce cerea. Mama, ca preşedinte al consiliului dirigent, guvernă Transilvania până la 1920 în mod exemplar, cu tact şi energie, reuşind să salveze ţara de bol,şevismul care înainta din mai multe părţi. Un exemplu de tenacitate de a ajunge ţinta l-a arătat cu ocazia fuziunei partidului ţărănesc cu partidul naţional din Transilvania. Tratativele durau de trei ani şi liberalii găsiseră de acum motiv de a specula indeciziunea lui Maniu. Dar rezultatul a fost constituirea unui partid de forţe impunătoare, omogen, în care au fuzionat naţional-transilvănenii cu celelalte mase rurale inclusiv mulţi separatişti şi socializanţi, sub un singur steag: acel al Patriei. (Gazzeta di Venezia). ■— ♦ Polemici „CE AU MAI BUN...” D. N. lorga, cete Bucovinei, voturi. Printre alte motive pentru care soli-. cită voturi, d-sa expune şi: „Toţi acei cari, ca d. Nistor, lorgu Toma, Rotică, etc., etc., s’au înscria pe urmă, din motive de oportunitate la liberali, au fost treziţi la luptă de mine. Ce le-a rămas mai bun In suflet, dela mine este”. Ce are „bun in suflet" d. Nistor nu e de loc încântător chiar dacă acel „bun" i-a fost dat de d. lorga. Bucovinenii pot, cu drept cuvânt răspunde: —Mai bine nu Var fi trezit pe dL Nistor! FARA D. IORGA ! „Neamul Românesc" recunoaște că „tirania liberală este definitiv sfârşită". Nu mai încape îndoială că partidul care a jefuit prin teroare, ţara, nu va mai putea ridica fruntea copleşită de ruşine. Dar ,"eamul Românesc" trebue să recunoască adevărul: teroarea liberală a fost înfrântă fără sprijinul d-lui Iorga — și chiar împotriva voinței d-lui profesor și al aliatului d-sale, generalul conspirator..