Dreptatea, decembrie 1931 (Anul 5, nr. 1250-1272)

1931-12-02 / nr. 1250

Nerciiri 2 Decenronc mi 4 PAGINI ANDI ! NO. 1250 3 L(i A & O TARA IJn an . ... 10GO 6 Ioni, . . a 500 3 Inni .... 260 NAM IN STRĂINĂTATE DUBLU ENTE învățători, Preoți și Săteni Cn an ...............................760 6 Ioni.................. 875 3 Iuni ...................................200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­­ STR. Q. CLEMENCEAU, 91 TELEFON Direcţia 240/32 Redacţia 2­7/04 Ad-tia 220/­­­49 ANUNŢURI COMERCIALE * a . Se primesc direct la Ad-tia ziarului şi *| | | | la toate agenţiile de publicitate din ţară ** ^ In loc sa fim conduşi de oameni pricepui!, sun­­tem conduşi azi de oameni cari umbla prin stele şi cari se mărginesc sa se sustina la piliere, lă­sând totul ce se tine de o buna guvernare in grija lui Dumnezeu. (Al. Vaida-Voevod la Tg.-Mureş) SINDROFIA Prietenul nostru d. M. Ghelmegea­­nu a relevat ori la Cameră literatu­ra politică a d-lui A. Corteanu, ra­portorul general al budgetului, cu­­prinsă în chiar raportul care înso­ţeşte proectul de budget. S’ar presupune că d. Corteanu nu poate întâmpina dificultăţi în alcă­tuirea unei asemenea opere, fiind vorba de cifre cu al căror comerţ d-sa este de mult familiarizat şi de un exerciţiu literaro-econom­ico-fi­­nanciar pe care distinsul nostru confrate îl practică aşa de intere­sant în «Argus»... Dar d. Corteanu mai are şi ambi­ţia — de altfel legitimă în alte do­menii l­a Originalitate. Mai greu de realizat în cifre, chiar când sânt puse să danseze, precum şi în anu­me legi bine fixate şi ştiute din e­­conomie şi finanţe. In ordinea politică, unde încape şi imaginaţie şi fantezie, tendinţa că­tre original este mai comodă. Raportorul general al budgetului o demonstrează. Afişând vederi şi norme de natură a revoluţiona cele mai cunoscute principii de constitu­ţionalism­­ şi cugetare politică se­rioasă, D. Corteanu, în adevăr, este ori­ginal. Teoria pe care o afişează în raport asupra rolului parlamentu­lui, majorităţei, guvernului şi Co­roanei n’a mai fost nici odată expri­mată. Cel mult, dacă urmând sugestiu­­nea întregei orientări politice a gu­vernului, s’a crezut şi dânsul auto­rizat să contribue la desăvârşirea metodei constante de a se amesteca mereu Coroana în controversele po­litice. * Raportorul general al budgetului scrie, în «încheere»: «...Eu cred că nu mi-ași îndeplini covârșitoarea răspundere cu care m-ați onorat însarcinându-mă să prezint onoratei Camere bugetul pe amil viitor, dacă nu aș căuta să fi­xez rolul nostru ca majoritate par­lamentară în împrejurările de as­tăzi şi sensul legăturilor dintre noi şi guvernul pe care îl sprijinim». E vorba deci de o precizare se­rioasă a rostului fiecărui compo­nent... Şi d. Curteanu adaogă: «Nu suntem un partid. S’ar putea zice că stăm pe aceste bănci majoritare ca invitaţi ai prietenilor noş­tri din guvern, după cum guvernul însuşi stă pe ban­ca ministerială ca invitat al Majestăţii Sale Rege­lui». ...Aşa­dar ne găsim la sindrofie! M. S. Regele a poftit pe d-nii Iorga şi Argetoianu la o... colaţiune budge­­tară. Aceşti domni, având neapărat nevoe şi de musafiri proprii, au pof­tit la rândul lor «prietenii», pentru popularea băncilor majoritare. Şi astfel a fost organizată sindro­fia «technicienilor»... A cărei respon­sabilitate d. raportor o aşează toa­tă în sarcina Coroanei. Căci dacă Regele nu invita pe d. Iorga şi cei­lalţi, aceştia nu-şi puteau pofti «prietenii», — şi toată «petrecerea» cădea în baltă! Expresia este a d-lui Corteanu, care stăruie astfel: «Dar ne aflăm noi, oare, la o par­tidă de petrecere pe care am fi or­ganizat-o prin surprindere, în dauna adevăraţilor locatari ai acestui lo­­caş, partidele politice? Dacă ar fi aşa, prezenţa noastră aci ar fi nu numai neoportună, dar şi lipsită de cuviinţa cerută de codul manierelor politice: Constituţia». Aşa­dar, ceea ce preocupă pe d. raportor este, ca «petrecerea» să nu fie socotită drept un «pik-uick» pus la cale prin surpriză? Altcum «pe­trecerea» este...? Simţind că a mers prea departe, şi că are să sune mai mult de­cât deplorabil cuvântul «petrecere» cu prilejul unui budget de scrăşniri de dinţi şi suferinţe, d. Curteanu face un pas înapoi: «Nimeni dintre noi nu are însă sentimentul petrecere"­... Fiecare a venit aci cu sentimentul sacrificiu­lui... şi părăsindu-şi liniştea şi afa­cerile proprii»... Păcat, din acest punct de vedere, de sacrificiul raportorului. Căci ar fi scutit guvernul — şi buna d-sale re­putaţie anterioară — de asemenea extravagante constituţionale, de o gravitate din cele mai caracteris­tice. Ar fi perfect indiferent, dacă d. Curteanu personal socoteşte Consti­tuţia un simplu cod de maniere, de care nimeni nu este obligat a ţine seamă, destinat a învăţa să nu scuipi într’un salon şi nici să faci din două degete o batistă. Dar este de o uluitoare ciudăţenie, nesocotinţă şi îndrăzneală un ase­menea limbaj în raportul general asupra budgetului­. Când raportorul emite teorii consti­tuţionale, a căror ultimă analiză ar fi proclamarea absolutismului, Ca­pul Statului fiind desemnat drept unicul autor al regimului guver­nant pe care l-ar fi întocmit cu in­vitaţ­i­uni, ca la un dineu, — avem dreptul a bănui că dansul cifrelor a deranjat echilibrul raţional al d-lui raportor, făcându-l să spună enormităţi de acest soi. Aceasta în cazul cel mai bun. Căci cu judecata rece săvârşit ase­menea act, ar echivala cu un delict grav — faţă de Coroană. Iată de ce d. Ghelmegeanu a ridi­cat, cu talentul său persuasiv, a­­ceastă chestie la tribuna Camerei cerând explicaţiuni guvernului. Preşedintele consiliului a cerut trei zile de răgaz, — ca să vorbeas­că cu d. Corteanu... Aşteptăm cu nerăbdare şi curio­zitate lămuririle d-lui Iorga... Nu credem a anticipa asupra lor, preîntâmpinând unele «explicaţi­­uni» lăturalnice ce nu ne-­ar mira să apară chiar azi în presa guvernu­lui. D. Corteanu, raportor, nu depin­de de guvern ci de comisia bugeta­ră care l-a desemnat. Şi este liber pe opiniile lui, care nu angajează pe nimeni. Sofism... Raportorul este desemnat de majoritatea comisiunei budgeta­­re, care reprezintă însă­şi majorita­tea Camerei,­­ cu asentimentul, ba chiar după indicaţia ministrului de finanţe. In asemenea condiţii cum se poate degaja responsabilitatea majorităţei, a ministrului de finan­ţe, a guvernului însu­şi de aceia a raportorului care înglobează regimul întreg în concepţiile şi definiţiile sale anti­constituţionale şi abraca­dabrante? D. Iorga — sau d. Argetoianu — va trebui să se explice. _ Căci formulă «sindrofiei» la care sin asista este intolerabilă. Mari­ 1 Decembrie Oameni grăbiţi, d-nii Argetoianu şi Manoiles­­cu. Nu ştii căruia să-i decerni premiul întâi în această privinţă. Grăbiţi, să în­tâmpine, să meargă înaintea e­­venimentelor chiar­­ să le ia înainte. Aţi văzut. Grăbit, d. Argetoia­nu, zorit de evenimente... fugit, fugit, irreparabile tempus... nu mai aştepta, nu putea aştepta să-i trimeată d. Manoilescu demisia, şi îi făcea surpriza să-l înlocuiască pur şi simplu. Tot aşa şi d. Manoilescu, astă primăvară, când i se propunea să intre în ministerul lor ga. Dis­ciplinat scria d-lui Maniu să-i dea autorizaţiunea... Grăbit, însă, şi d-sa, zorit de evenimente, înainte de a avea dezlegarea cerută... şi-o lua singur printr-o scrisoare pu­blică, scuzându-se că evenimente­le politice îl călcau pe călcâie... Nu avea timp de pierdut: îi dă­deau brânci în ministerul Iorga­ Argetoianu nevoile Ţării. Nu ştii care din doi deţine re­cordul grăbit. «Neamul Românesc» ne face o surpriză. Ne grăbim să recunoaştem că ea este din cele mai plăcute. Aflăm astfel, din numărul său de aseară, că pe lista deja lungă a sub­secretarilor de stat mai vine să se adaoge un nume. Fericitul deţină­tor al acestei jumătăţi de portofo­liu este d. Albert Popovici-Taşcă. Este drept că, în «Monitorul Ofi­cial» nu am găsit decretul pentru numirea acestui nou înalt demnitar. Poate că, însă, ne va fi scăpat nouă din vedere — sau poate, mai ştii? păcălitul o fi chiar «Neamul Româ­nesc». D. N. Iorga, încântat, ca şi noi toţi, de decorarea lui George Enes­­cu, genialul nostru compozitor şi muzicant, constată în foaia sa, că decorarea a fost «o mare lecţie de morală». Pe care astfel o explică: «Aceia că a-ţi servi ţara în aşa fel în­cât să meriţi recunoaşterile cele mai înalte nu e numai a juca un rol într’o politică prea adesea pătată de cele mai urâte patimi şi de cele mai josnice in­terese personale ale ei şi a te consacra unui ideal care depăşeşte infinit acest nivel şi a ajunge în domeniile lui la supremele încoronări». Dacă este aşa, de ce d. Iorga s'a băgat în politică? Or aceste amare reflecții se datoresc faptului, ca toa­te ordinele, lanţurile, cordoanele și plăcile decorative cu care se tape­­tează în toate prilejurile, le-a că­pătat numai pentru politică. IM­o­­ilil Comisia bugetară respectivă a luat în desbatere bugetul Instruc­ţiunii Publice — de faţă fiind şi d. Iorga, titularul acestui departa­ment D. Toni, — unul din membrii co­­misiunii — a cerut Ministrului o declaraţie în privinţa reparării ne­dreptăţilor făcute corpului didactic. D. Iorga a apostrofat atunci pe membrul comisiunii: «In numele cui vorbeşti?» «In numele Asociaţiei corpului didactic primar, pe care o reprezint în parlament», — a răspuns d. Toni. D. Iorga. — «Nu admit cereri din partea sindicatelor». — «Asociaţia corpului didactic, — a ripostat d. Toni, — nu este sin­dicat, fiindcă nu-i organizată pe baze sindicale». Reprezentantul corpului didactic a insistat — ca Ministrul Instruc­ţiunii «să facă precizări în privin­ţa dezideratelor corpului didactic primar». — «Nu admit un astfel de ton de la un subaltern al meu, — a izbuc­nit d. Iorga, — chiar dacă e depu­tat». Iată cum au decurs desbaterile în comisia bugetară. Eşirile violente ale d-lui Iorga au avut un efect deplorabil. Dar cu astfel de eşiri , lumea e deprinsă. A mirat concepţia stranie pe care o are Ministrul Instrucţiunii asupra sindicalismului Asociaţiei, ca şi des­pre relaţiile între un deputat şi un ministru — în cazul cînd deputatul este şi profesor. Dacă ar fi jost modul de a vedea al d-lui Iorga, — atunci toţi depu­taţii, care au în acelaş timp ocupa­ţii pendinte de diferite Ministere, n’ar mai putea controla şi critica actele departamentului respectiv. Nu şi-ar putea deci exercita man­datul primit dela corpul electoral. Dar de unde la d. Iorga alură de satrap asiatic? Poate fiindcă d-sa, ocupîndu-se cu istoria Orientului, s’a identificat cu moravurile asia­tice. Cu imaginaţia-i bogată, istoricul nostru se şi vede cu turban, cu iata­gan la şold şi cu hanger între dinţi. Iar primele-i victime sunt colegii de şcoală şi foştii prieteni ai săi de luptă şi de inimă. O trăsătură de caracter în plus. Stefen Popescujacc pui de gio MILIOANELE STUDENŢILOR ŞTERPELITE CE ESTE CU SUBSCRIPŢIA „UNIVERSULUI“? Interpelarea deputatului Dinu Simion Oricât de greţoase sunt unele chestiuni, viaţa noastră publică, a­­şa cum din nenorocire se prezintă la noi, obligă uneori să faci inter­­venţiuni cari-ţi repugnă. Intr’o ase­menea situaţie s’a putut găsi d. Di­nu Simian, sesizat de un nou act de complectă decădere morală de care s’a făcut vinovat cu prisosinţă cu­noscutul individ care a făcut din «Universul» o adevărată speluncă. Sunt datorii de acestea puţin mă­gulitoare cari sunt impuse omului public în interesul celei mai ele­mentare măsuri de profilaxie mora­lă şi socială. Astfel a fost silit d. Dinu Simion să-şi sumeată mâne­cile şi cu vârful degetelor să scoată de urechi, din noroiul în care se lăfăeşte, pe ilustrul Stelian Pope­­scu. * Sunt vre­o şapte ani, de atunci, într’o bună dimineaţă, d. Stelian Popescu a simţit vibrând în muş­chiul său cardiac o mare afecţiune pentru tineretul nostru universitar. Pentru a-i veni în ajutor, în vre­murile grele prin cari treceau veni­turile statului, insuficiente pentru a sprijini avântul spre studiile univer­sitare a tineretului fără de mijloa­ce, Stelian Popescu adresează un a­­pel publicului său cilitor, la 6 Fe­bruarie 1924. In fața pretextului invocat, publi­cul naiv a răspuns cu generozitate la acest apel. In 1924, la 29 Martie se subscri­­sese 3.456.492 lei. In Decembrie 1924 subscripția a­­junsese la 4.259.049 lei. In 1925, 27 Martie, se urcase la 4.966.768 lei. La 25 Iunie 1925 subscripția a­­tingea suma de 8.311 871 lei. In fine, la 12 Iunie 1926,­­ultima cifră publicată de «Universul» suma subscrisă ajungea la 7.219.705 lei. * Interpelatorul culegea aceste cif­re din chiar coloanele «Universu­lui­». Dacă, însă, publicul, la datele pe cari l- am citat, afla despre mersul subscripţiunii, iar studenţii aveau toate motivele să­ se bucure şi să mulţumească directorului «Univer­sului» pentru aparent generoasa sa iniţiativă, în schimb, nimeni, de la acele date încoa, nu a mai aflat ni­mic despre soarta subscripţiunii şi mai ales despre soarta banilor. O linişte mormântală, o sereni­­tate olimpică, din partea conducăto­rilor «Universului». Banii au intrat in tejgheaua lui Stelian Popescu şi a lui Zăharoff dar oamenii noş­tri au păstrat o discretă tăcere asu­pra întrebuinţării date banilor. Taci în numele sfântului Că nu aude căţelul pământului... Cine să îndrăznească să apuce de scurt, să ceară socoteală «filan­tropilor» de la Universul? Timizi, acum vreo doi ani, nişte bieţi studen­ţi au îndrăznit să în­trebe, cu respect şi smerită fereală, pe Stelian Popescu, ce a făcut cu banii lor, — prin destinaţie — cu banii publicului naiv încrezător în depozitarul care-l momise. " Stelian Popescu a răspuns atunci, că a dat, nu ştim bine, două sau trei milioane, cu împrumut ministe­rului instrucţiunii publice. Şi a mai ameninţat şi cu procese în ca­lomnie! Da, dar suma subscrisa, atinsese aproape opt mili­oane. De ce atâta discreţie pe Stelian Popescu, în pri­vinţa restului de 6 milioa­ne până la totalul sumei mărturisit încasat ! Explicaţia o găsim, în in­terpelarea d-lui Dinu Si­mion. * In adevăr, aflăm că acum câteva zile, preşedintele Societăţii studen­ţilor creştini, şi-a permis să puiul întrebarea aceasta indiscretă. Fireşte Stelian Popescu şi Zah­a­­roff, — ne spune deputatul de Vâl­cea,­­ au luat-o de sus. «N’au să dea nici o explicaţie. Nu recunosc îndreptăţirea acelui preşedinte de a le cere socotelile! Şi, în definitiv, banii (cei neîmprumutaţi) sunt de­puşi la o bancă, sau la mai multe bănci». Aceasta este declaraţiunea consemnată de portărelul pe care-l luase cu sine preşedintele societă­ţii studenţilor... Iată faptele aşa cum au fost pe larg expuse în textul interpelării pe care îl reproducem în altă parte * Este de reţinut mărturi­sirea făcută portărelului, că în adevăr asociaţia in­i’ Li­ti­ti continuarea în pap. 3-a) Alba-Iulia 1 Decembrie 1918 Se împlinesc astăzi treisprezece ani din ziuă în care, adunat la Alba- Iulia, poporul român din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş hotă­ra unirea cu patria mamă. Oligarhia maghiară, căreia victo­ria răsboiului pentru libertatea po­poarelor îi însemnase ultimul ceas de existenţă încerca, înainte de pră­buşirea definitivă, să se reorganize­ze la Budapesta. Cu nădejde întemeiată că autori­tatea, spiritul de organizare, cura­jul şi dragostea neţărmurită a con­ducătorilor lui pentru patria dorită de atâtea generaţiuni, vor chezăşui unirea cea mare, poporul român din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramu­reş a trăit atunci clipe înălţătoare. Nădejdile nu au fost înşelate. Din iniţiativa conducătorilor partidului naţional, s’a convocat pentru 13 De­cembrie marea adunare naţională dela Alba Iulia. Cetatea românismului, unde intra triumfător la 1599 Mihai Viteazu ca învingător şi stăpân peste Ardeal, unde erau judecaţi şi condamnaţi la moarte, două veacuri mai târziu, pentru a fi frânţi în roată, Horia şi Cloşca, şi unde era închis şi chinuit Avram Iancu, regele munţilor, Alba Iulia avea să fie locul istoric unde să se înfăptuiască unirea Ardealului cu patria mam­ă. Sub conducerea regretatului Gheorghe Pop de Băseşti şi a d-lor Iul­iu Maniu, Al. Vaida-Voevod, şi a d-lui St. Cicio Pop, care prezida adunarea, se proclama într’o şedin­ţă înălţătoare unirea de veci cu Ro­mânia. Gândurile noastre se îndreaptă d­in nou, în această zi aniversară, cu mândrie şi recunoştinţă către toţi acei care prin energia, vitejia şi ac­ţiunea lor au ştiut să apere şi să păstreze roadele jertfelor făcute vea­curi de-a rândul de Ardealul subju­gat. Educația amintire! Sâmbătă a fost aniversarea luă­­rei Plevnei... Nu s’a mai băgat de seamă. De altminteri după Regele Carol I săr­bătorile naţionale ante­belice au ră­mas în desuetudine, afară de 10 Mai, care le-a încorporat pe cele­lalte... Şi nici pe vremea mare­lui rege dispărut, învingătorul de la Plevna şi de la Griviţa, această dată nu mai avea în ultimii ani de­cât onoarea unui serviciu religios cu asistenţă oficială. Regele Carol nu lipsea, în schimb, în ziua de Sf. Nicolae, 6 Decembrie, de la slujba din biserica Sf. Nicolae-Şelari, mo­destă şi pitită în acel capăt de co­ridor dintre stradele Lipscani şi Doamnei. De­sigur, chiar pentru ţările mai sărace în aniversări memorabile, devine fastidios un plural încărcat de sărbători naţionale. Deşi, în ase­menea materie, cu cât ai mai pu­ţine, este mai uşor de păstrat cul­tul lor. Şi niai necesar în acelaş timp. La noi se neglijează în gene­re acest capitol. Cu toate că sobrie­tatea temper ameţitului nostru în ordinea aceasta ar fi avut nevoe de o educaţiune. Suntem cei mai puţin expansivi dintre latini. Avem adesea aerul că nu ne mai miră ni­mic, — şi nu ne mai interesează ni­mic. Din acest soi de apatie, bănuesc mai mult aparentă, s-a tras conclu­zia unei superficiale existenţe a o­­piniei publice. Oficialitatea a neglijat capitolul aducerei-aminte atât de necesar e­­ducaţiei poporului. Suntem singura capitală de ţară unde monumentul Soldatului ne­cunoscut a fost aşezat aşa de excen­tric, încât fără un pelerinaj orga­nizat, nimeni nu calcă pe acolo, ni­meni nu-şi aduce aminte. La Paris, la Londra, unde alta este educaţia sufletească cultul Sol­datului necunoscut se impune şi prin permanenta lui prezenţă sub ochii tuturor. Cât despre Plevna dela care am pornit, e cert că fără acea victorie depărtată, regatul României inde­pendente ar mai fi întârziat, în­târziind şi organizarea sufletească pentru Ziua cea Mare. Dar acum s'a uitat şi acea «Plev­­nă internă» de care atâta abuza în metaforele lui politice Dumitru Sturdza. «Plevna internă» era citadela po­liticei neconstituţionale şi blamate, pe care Sturdza vrea s’o răpite fi­reşte când era în opoziţie. Şi poate că nici azi n’ar fi în afa­ră de actualitate «Plevna internă» de odinioară. Atlas im­finirii in viitor ------0000-------­ II Spuneam în numărul trecut că micile unităţi de producţie vor fi în­ghiţite de exploatabile mari meca­nizate, şi că acest lucru se poate vedea mai uşor printr’o analiză comparabilă a gospodăriilor mari şi mici. Din punct de vedere al suprafeţei, gospodăriile mari se găsesc într’o vădită superioritate faţă de cele mici în ce priveşte introducerea principiilor de raţionalizare a mun­­cii. Capitalul găseşte o garanţie mai sigură în gospodăriile mari decât în cele mici, fără a avea nevoie să se pulverizeze prea mult. Maşinile, cari devin tot mai mult un punct de sprijin al agr­icul­turei moderne, numai într’o gospodărie mare au putinţa de a produce maximum de efect util, iar sistemele de cultură şi asolamentele îşi găsesc o uşoară aplicare tot într’o gospodărie mare. Standardizarea produselor agricole nu se poate obţine în mod efectiv decât în gospodăriile mari, prin standardizarea însăşi a sistemelor de cultură, iar sporirea producţiei la unitatea de suprafaţă şi îmbună­tăţirea calităţei lor se poate realiza cu mai multă uşurinţă într’o gospo­dărie mare care foloseşte maşinis­­mul modern. In fine, cunoştinţele de specialitate, fără de cari nu se poa­te face astăzi o agricultură care să poată susţine cu uşurinţă concuren­ţa cu agricultura capitalistă a altor ţări, pot fi puse mai uşor în servi­ciul gospodăriilor mari decât a celor miei. Din aceste puncte de vedere agri­cultura noastră parcelară se găseşte într’o vădită stare de inferioritate faţă de agricultura altor ţări. Siste­mele de cultură folosite sunt rudi­mentare şi produsele obţinute sunt de calitate inferioară şi Variată in- Icat Iugr­euinz. foarte mult standar­dizarea lor comercială. A rămânea la acest nivel ar însemna să încer­căm în mod zadarnic a lupta cu pro­dusele agriculturei capitaliste din ţările transoceanice şi din Rusia so­vietică. In condiţiunile în cari ne găsim, din punctul de vedere al or­­ganizărei şi al technicei agricole fo­losite, ar însemna sa încercăm a participa într’un răsboi cu tunul de cireş contra unei artilerii moderne ucigătoare. Dacă aceasta este situaţia în care ne găsim atunci rezultă în mod lim­pede că conversiunea datoriilor a­­gricole care constitue preocuparea de moment, nu poate scăpa agricul­tura din situaţia grea în care se gă­seşte şi nu o pote ajuta în mod efec­tiv în concurenţa în care s-a anga­jat. La fel ca şi în industrie, încer­cările făcute în anul trecut, pentru a înlesni plasarea produselor agri­cole pe pielile consumatoare prin intermediul tarifelor preferenţiale, nu a dus la rezultatul aşteptat, iar încercarea unei înţelegeri între sta­tele agricole ale iarnei pentru a-şi limita producţia la nivelul consu­maţiei este o imposibilitate. Eşirea din această situaţie grea nu se poate găsi decât tie două căi, sau să se stăvilească, printr-o înţelegere în­tre naţiuni, pătrunderea regimului capitalist în domeniul agriculturei, distrugând maşinile, sau să ne orga­nizăm agricultura pe aceleaşi baze ca şi ţările cu cari vom lupta, pen­tru a putea susţine concurenţa. Din­tre aceste două căi singura pe care putem apuca mi se pare că este cea de a doua. Agricultura noastră tre­­bueşte fundamental reorganizată din punctul de vedere al procesului de producţie pentru a rezista condi­­ţiunilor vitrege ale vremurilor de astăzi şi trebueşte pregătită pentru atac în viitor. Datorită condiţiuni­­lor noastre cu totul prielnice de cli­mă şi de sol, dacă nu vom fi ţinuţi prea mult în loc de un tradiţiona­lism rău înţeles, şi dacă nu vom fi prea mult victima vechilor teorii de economie politică perimată, victoria va fi desigur de partea noastră. Din punctul de vedere al politicei agricole de stat, sunt două căi prin­cipale pe care am putea apuca în vederea raţionalizărei procesului de producţie în agricultură şi a moder­­nizărei tech­nicei agricole folosite. Am putea apuca pe calea romanti­că şi în mare parte pasivă a agro­nomiei sociale, în vederea convinge­­rei micilor agricultori de a renun­ţa la multe din procedeele învechite pe cari le folosesc şi a-şi apropia teehnica şi mijloacele unei agricul­turi moderne. Aceasta este o cale folosită cu frumoase succese în une­le ţări, cum ar fi de pildă Germa­nia şi Rusia, atâta timp însă cât ca­­pitalism­u nu transformase prea mult procesul de producţie al agri­­culturei ţărilor transoceanice. In condiţiunile de astăzi însă credem că agronomia socială cea mai chib­zuită şi mai entuziastă, prin esenţa ei pasivă, va rămânea o simplă sforţare romantică şi ineficace, de­oarece, între altele, însuşi nivelul până la care se poate merge cu ra­­ţionalizarea într’o gospodărie mică este mult mai jos ca într’o gospodă­rie mare. A doua cale pe care se poate apu­ca este cea activă. Prin mijlocul u­­nui întreg sistem de măsuri radica­le să realizăm, în primul rând, con­centrarea unităţilor de producţie — fără distrugerea dreptului de pro­prietate individuală — în organisme mari, în interiorul cărora să se poa­tă cu uşurinţă introduce toate înbu­­nătăţirile de ordin technic şi să se ia toate măsurile pentru o raţiona­lizare maximă a producţiei. Această direcţie activă este o treime să o re­cunoaştem, şi cea mai greu de rea­lizat şi în acelaş timp acela care cere mai mult curaj, mai mult spirit de sacrificau şi o pătrundere mai clară a evoluţiei agriculturei noas­tre în viitor. Privită în general agricultura ţa­rei noastre păcătueşte printr’o tota­lă lipsă de raţionalizare geografică. Plantele noastre agricole cultivate sunt răspândite, de multe ori, nu în strânsă legătură cu caracterul pe care îl au condiţiunile naturale de climă şi de sol ci mai mult la întâm­plare sau datorită unor cauze de or­din social. Deasemenea în agricul­tura noastră nu se poate vorbi de o raţionalizare economică, întrucât cultivăm la întâmplare plantele cu cari suntem obişnuiţi prin tradiţie, cu toate că în locul lor am putea să cultivăm alte plante, cari ne ar adu­ce venituri mult mai importante, in (CHiti continuarea în pag.­­ ·0 —— c=3:î:cr=—— Situaţia armatei şi a tremul In şedinţa de ori a Camerei, d. Armand Călinescu, — citând pasa­­gii surprinzătoare din expunerea d-lui Andrei Corteanu, raportorul bugetului, — a întrebat guvernul ce atitudine ia în această impor­tantă chestiune. Intr’adevăr, raportorul bugetului a făcut un negru tablou al arma­­tei: — Soldaţi prost­ îmbrăcaţi, cu o cămaşă — pe care vor purta-o până la zdrenţe.... Soldaţii şi ofi­ţerii vor rămânea neinstruiţi.... S a redus raţia soldaţilor şi a animale­lor la limita extremă­ S’a redus combustibilul în cazărmi şi’n spi­tale. S’a redus îmbrăcămintea tru­pei.TM Cazărmile au fost lăsate să se ruineze, etc. Situaţia prezentă nu-i aşa cum o prezintă d. Corteanu,­­ deoarece guvernul naţional-ţărănesc, cu toa­­tă jena financiară, a asigurat ar­mata cu cele necesare. In privinţa situaţiei viitoare, pro­dusă de reducerile d-lui Argetoia­nu, — credem că şi ea este exage­rată. Viitorul va verifica spusele raportorului. De­ocamdată ne întrebăm: cum a fost posibil ca raportorul, expo­nentul majorităţii, — şi care în practica parlamentară ţine seamă şi de vederile guvernului — a putut merge atât de departe, cu exage­rări dăunătoare prestigiului statu­lui român? In răspunsurile lor, atât d. Iorga cât şi d. Argetoianu s’au lepădat de d .Corteanu — pe care l-au tre­cut pe seama majorităţii. Dar însăşi majoritatea, care l-a produs pe d. Corteanu, este oare de acord cu guvernul pe această ches­tie? De-aceia se impune o clarifica­re a situaţiei! Răspunsurile prin tangetă ale preşedintelui de consiliu şi minis­trului de Finanţe nu-s deajuns­e în forma dată ori la Cameră. Aşteptăm să auzim un cuvânt mai explicit. Nu-i admisibil ca raportorul bu­getului să dea alarmă într’o ches­tie atât de delicată, — pentru care alarmă un opozant dintr’un partid de guvernământ ar fi acuzat de trădare, iar un extremist ar fi pus la închisostre, —fără ca guvernul şi majoritatea să se desolidarizeze expres de dânsul. Iar dacă majoritatea îşi însuşeşte raportul — atunci cel puţin să se producă... trecerea ei în opoziţie. Din această delicată chestiune, — sântem­ curioşi să vedem cum vor eşi cei doi şefi ai guvernului după deruta de ori.

Next