Dreptatea, decembrie 1931 (Anul 5, nr. 1250-1272)
1931-12-02 / nr. 1250
Nerciiri 2 Decenronc mi 4 PAGINI ANDI ! NO. 1250 3 L(i A & O TARA IJn an . ... 10GO 6 Ioni, . . a 500 3 Inni .... 260 NAM IN STRĂINĂTATE DUBLU ENTE învățători, Preoți și Săteni Cn an ...............................760 6 Ioni.................. 875 3 Iuni ...................................200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. Q. CLEMENCEAU, 91 TELEFON Direcţia 240/32 Redacţia 27/04 Ad-tia 220/49 ANUNŢURI COMERCIALE * a . Se primesc direct la Ad-tia ziarului şi *| | | | la toate agenţiile de publicitate din ţară ** ^ In loc sa fim conduşi de oameni pricepui!, suntem conduşi azi de oameni cari umbla prin stele şi cari se mărginesc sa se sustina la piliere, lăsând totul ce se tine de o buna guvernare in grija lui Dumnezeu. (Al. Vaida-Voevod la Tg.-Mureş) SINDROFIA Prietenul nostru d. M. Ghelmegeanu a relevat ori la Cameră literatura politică a d-lui A. Corteanu, raportorul general al budgetului, cuprinsă în chiar raportul care însoţeşte proectul de budget. S’ar presupune că d. Corteanu nu poate întâmpina dificultăţi în alcătuirea unei asemenea opere, fiind vorba de cifre cu al căror comerţ d-sa este de mult familiarizat şi de un exerciţiu literaro-economico-financiar pe care distinsul nostru confrate îl practică aşa de interesant în «Argus»... Dar d. Corteanu mai are şi ambiţia — de altfel legitimă în alte domenii la Originalitate. Mai greu de realizat în cifre, chiar când sânt puse să danseze, precum şi în anume legi bine fixate şi ştiute din economie şi finanţe. In ordinea politică, unde încape şi imaginaţie şi fantezie, tendinţa către original este mai comodă. Raportorul general al budgetului o demonstrează. Afişând vederi şi norme de natură a revoluţiona cele mai cunoscute principii de constituţionalism şi cugetare politică serioasă, D. Corteanu, în adevăr, este original. Teoria pe care o afişează în raport asupra rolului parlamentului, majorităţei, guvernului şi Coroanei n’a mai fost nici odată exprimată. Cel mult, dacă urmând sugestiunea întregei orientări politice a guvernului, s’a crezut şi dânsul autorizat să contribue la desăvârşirea metodei constante de a se amesteca mereu Coroana în controversele politice. * Raportorul general al budgetului scrie, în «încheere»: «...Eu cred că nu mi-ași îndeplini covârșitoarea răspundere cu care m-ați onorat însarcinându-mă să prezint onoratei Camere bugetul pe amil viitor, dacă nu aș căuta să fixez rolul nostru ca majoritate parlamentară în împrejurările de astăzi şi sensul legăturilor dintre noi şi guvernul pe care îl sprijinim». E vorba deci de o precizare serioasă a rostului fiecărui component... Şi d. Curteanu adaogă: «Nu suntem un partid. S’ar putea zice că stăm pe aceste bănci majoritare ca invitaţi ai prietenilor noştri din guvern, după cum guvernul însuşi stă pe banca ministerială ca invitat al Majestăţii Sale Regelui». ...Aşadar ne găsim la sindrofie! M. S. Regele a poftit pe d-nii Iorga şi Argetoianu la o... colaţiune budgetară. Aceşti domni, având neapărat nevoe şi de musafiri proprii, au poftit la rândul lor «prietenii», pentru popularea băncilor majoritare. Şi astfel a fost organizată sindrofia «technicienilor»... A cărei responsabilitate d. raportor o aşează toată în sarcina Coroanei. Căci dacă Regele nu invita pe d. Iorga şi ceilalţi, aceştia nu-şi puteau pofti «prietenii», — şi toată «petrecerea» cădea în baltă! Expresia este a d-lui Corteanu, care stăruie astfel: «Dar ne aflăm noi, oare, la o partidă de petrecere pe care am fi organizat-o prin surprindere, în dauna adevăraţilor locatari ai acestui locaş, partidele politice? Dacă ar fi aşa, prezenţa noastră aci ar fi nu numai neoportună, dar şi lipsită de cuviinţa cerută de codul manierelor politice: Constituţia». Aşadar, ceea ce preocupă pe d. raportor este, ca «petrecerea» să nu fie socotită drept un «pik-uick» pus la cale prin surpriză? Altcum «petrecerea» este...? Simţind că a mers prea departe, şi că are să sune mai mult decât deplorabil cuvântul «petrecere» cu prilejul unui budget de scrăşniri de dinţi şi suferinţe, d. Curteanu face un pas înapoi: «Nimeni dintre noi nu are însă sentimentul petrecere"... Fiecare a venit aci cu sentimentul sacrificiului... şi părăsindu-şi liniştea şi afacerile proprii»... Păcat, din acest punct de vedere, de sacrificiul raportorului. Căci ar fi scutit guvernul — şi buna d-sale reputaţie anterioară — de asemenea extravagante constituţionale, de o gravitate din cele mai caracteristice. Ar fi perfect indiferent, dacă d. Curteanu personal socoteşte Constituţia un simplu cod de maniere, de care nimeni nu este obligat a ţine seamă, destinat a învăţa să nu scuipi într’un salon şi nici să faci din două degete o batistă. Dar este de o uluitoare ciudăţenie, nesocotinţă şi îndrăzneală un asemenea limbaj în raportul general asupra budgetului. Când raportorul emite teorii constituţionale, a căror ultimă analiză ar fi proclamarea absolutismului, Capul Statului fiind desemnat drept unicul autor al regimului guvernant pe care l-ar fi întocmit cu invitaţiuni, ca la un dineu, — avem dreptul a bănui că dansul cifrelor a deranjat echilibrul raţional al d-lui raportor, făcându-l să spună enormităţi de acest soi. Aceasta în cazul cel mai bun. Căci cu judecata rece săvârşit asemenea act, ar echivala cu un delict grav — faţă de Coroană. Iată de ce d. Ghelmegeanu a ridicat, cu talentul său persuasiv, această chestie la tribuna Camerei cerând explicaţiuni guvernului. Preşedintele consiliului a cerut trei zile de răgaz, — ca să vorbească cu d. Corteanu... Aşteptăm cu nerăbdare şi curiozitate lămuririle d-lui Iorga... Nu credem a anticipa asupra lor, preîntâmpinând unele «explicaţiuni» lăturalnice ce nu ne-ar mira să apară chiar azi în presa guvernului. D. Corteanu, raportor, nu depinde de guvern ci de comisia bugetară care l-a desemnat. Şi este liber pe opiniile lui, care nu angajează pe nimeni. Sofism... Raportorul este desemnat de majoritatea comisiunei budgetare, care reprezintă însăşi majoritatea Camerei, cu asentimentul, ba chiar după indicaţia ministrului de finanţe. In asemenea condiţii cum se poate degaja responsabilitatea majorităţei, a ministrului de finanţe, a guvernului însuşi de aceia a raportorului care înglobează regimul întreg în concepţiile şi definiţiile sale anticonstituţionale şi abracadabrante? D. Iorga — sau d. Argetoianu — va trebui să se explice. _ Căci formulă «sindrofiei» la care sin asista este intolerabilă. Mari 1 Decembrie Oameni grăbiţi, d-nii Argetoianu şi Manoilescu. Nu ştii căruia să-i decerni premiul întâi în această privinţă. Grăbiţi, să întâmpine, să meargă înaintea evenimentelor chiar să le ia înainte. Aţi văzut. Grăbit, d. Argetoianu, zorit de evenimente... fugit, fugit, irreparabile tempus... nu mai aştepta, nu putea aştepta să-i trimeată d. Manoilescu demisia, şi îi făcea surpriza să-l înlocuiască pur şi simplu. Tot aşa şi d. Manoilescu, astă primăvară, când i se propunea să intre în ministerul lor ga. Disciplinat scria d-lui Maniu să-i dea autorizaţiunea... Grăbit, însă, şi d-sa, zorit de evenimente, înainte de a avea dezlegarea cerută... şi-o lua singur printr-o scrisoare publică, scuzându-se că evenimentele politice îl călcau pe călcâie... Nu avea timp de pierdut: îi dădeau brânci în ministerul Iorga Argetoianu nevoile Ţării. Nu ştii care din doi deţine recordul grăbit. «Neamul Românesc» ne face o surpriză. Ne grăbim să recunoaştem că ea este din cele mai plăcute. Aflăm astfel, din numărul său de aseară, că pe lista deja lungă a subsecretarilor de stat mai vine să se adaoge un nume. Fericitul deţinător al acestei jumătăţi de portofoliu este d. Albert Popovici-Taşcă. Este drept că, în «Monitorul Oficial» nu am găsit decretul pentru numirea acestui nou înalt demnitar. Poate că, însă, ne va fi scăpat nouă din vedere — sau poate, mai ştii? păcălitul o fi chiar «Neamul Românesc». D. N. Iorga, încântat, ca şi noi toţi, de decorarea lui George Enescu, genialul nostru compozitor şi muzicant, constată în foaia sa, că decorarea a fost «o mare lecţie de morală». Pe care astfel o explică: «Aceia că a-ţi servi ţara în aşa fel încât să meriţi recunoaşterile cele mai înalte nu e numai a juca un rol într’o politică prea adesea pătată de cele mai urâte patimi şi de cele mai josnice interese personale ale ei şi a te consacra unui ideal care depăşeşte infinit acest nivel şi a ajunge în domeniile lui la supremele încoronări». Dacă este aşa, de ce d. Iorga s'a băgat în politică? Or aceste amare reflecții se datoresc faptului, ca toate ordinele, lanţurile, cordoanele și plăcile decorative cu care se tapetează în toate prilejurile, le-a căpătat numai pentru politică. IMoilil Comisia bugetară respectivă a luat în desbatere bugetul Instrucţiunii Publice — de faţă fiind şi d. Iorga, titularul acestui departament D. Toni, — unul din membrii comisiunii — a cerut Ministrului o declaraţie în privinţa reparării nedreptăţilor făcute corpului didactic. D. Iorga a apostrofat atunci pe membrul comisiunii: «In numele cui vorbeşti?» «In numele Asociaţiei corpului didactic primar, pe care o reprezint în parlament», — a răspuns d. Toni. D. Iorga. — «Nu admit cereri din partea sindicatelor». — «Asociaţia corpului didactic, — a ripostat d. Toni, — nu este sindicat, fiindcă nu-i organizată pe baze sindicale». Reprezentantul corpului didactic a insistat — ca Ministrul Instrucţiunii «să facă precizări în privinţa dezideratelor corpului didactic primar». — «Nu admit un astfel de ton de la un subaltern al meu, — a izbucnit d. Iorga, — chiar dacă e deputat». Iată cum au decurs desbaterile în comisia bugetară. Eşirile violente ale d-lui Iorga au avut un efect deplorabil. Dar cu astfel de eşiri , lumea e deprinsă. A mirat concepţia stranie pe care o are Ministrul Instrucţiunii asupra sindicalismului Asociaţiei, ca şi despre relaţiile între un deputat şi un ministru — în cazul cînd deputatul este şi profesor. Dacă ar fi jost modul de a vedea al d-lui Iorga, — atunci toţi deputaţii, care au în acelaş timp ocupaţii pendinte de diferite Ministere, n’ar mai putea controla şi critica actele departamentului respectiv. Nu şi-ar putea deci exercita mandatul primit dela corpul electoral. Dar de unde la d. Iorga alură de satrap asiatic? Poate fiindcă d-sa, ocupîndu-se cu istoria Orientului, s’a identificat cu moravurile asiatice. Cu imaginaţia-i bogată, istoricul nostru se şi vede cu turban, cu iatagan la şold şi cu hanger între dinţi. Iar primele-i victime sunt colegii de şcoală şi foştii prieteni ai săi de luptă şi de inimă. O trăsătură de caracter în plus. Stefen Popescujacc pui de gio MILIOANELE STUDENŢILOR ŞTERPELITE CE ESTE CU SUBSCRIPŢIA „UNIVERSULUI“? Interpelarea deputatului Dinu Simion Oricât de greţoase sunt unele chestiuni, viaţa noastră publică, aşa cum din nenorocire se prezintă la noi, obligă uneori să faci intervenţiuni cari-ţi repugnă. Intr’o asemenea situaţie s’a putut găsi d. Dinu Simian, sesizat de un nou act de complectă decădere morală de care s’a făcut vinovat cu prisosinţă cunoscutul individ care a făcut din «Universul» o adevărată speluncă. Sunt datorii de acestea puţin măgulitoare cari sunt impuse omului public în interesul celei mai elementare măsuri de profilaxie morală şi socială. Astfel a fost silit d. Dinu Simion să-şi sumeată mânecile şi cu vârful degetelor să scoată de urechi, din noroiul în care se lăfăeşte, pe ilustrul Stelian Popescu. * Sunt vreo şapte ani, de atunci, într’o bună dimineaţă, d. Stelian Popescu a simţit vibrând în muşchiul său cardiac o mare afecţiune pentru tineretul nostru universitar. Pentru a-i veni în ajutor, în vremurile grele prin cari treceau veniturile statului, insuficiente pentru a sprijini avântul spre studiile universitare a tineretului fără de mijloace, Stelian Popescu adresează un apel publicului său cilitor, la 6 Februarie 1924. In fața pretextului invocat, publicul naiv a răspuns cu generozitate la acest apel. In 1924, la 29 Martie se subscrisese 3.456.492 lei. In Decembrie 1924 subscripția ajunsese la 4.259.049 lei. In 1925, 27 Martie, se urcase la 4.966.768 lei. La 25 Iunie 1925 subscripția atingea suma de 8.311 871 lei. In fine, la 12 Iunie 1926,ultima cifră publicată de «Universul» suma subscrisă ajungea la 7.219.705 lei. * Interpelatorul culegea aceste cifre din chiar coloanele «Universului». Dacă, însă, publicul, la datele pe cari l- am citat, afla despre mersul subscripţiunii, iar studenţii aveau toate motivele să se bucure şi să mulţumească directorului «Universului» pentru aparent generoasa sa iniţiativă, în schimb, nimeni, de la acele date încoa, nu a mai aflat nimic despre soarta subscripţiunii şi mai ales despre soarta banilor. O linişte mormântală, o serenitate olimpică, din partea conducătorilor «Universului». Banii au intrat in tejgheaua lui Stelian Popescu şi a lui Zăharoff dar oamenii noştri au păstrat o discretă tăcere asupra întrebuinţării date banilor. Taci în numele sfântului Că nu aude căţelul pământului... Cine să îndrăznească să apuce de scurt, să ceară socoteală «filantropilor» de la Universul? Timizi, acum vreo doi ani, nişte bieţi studenţi au îndrăznit să întrebe, cu respect şi smerită fereală, pe Stelian Popescu, ce a făcut cu banii lor, — prin destinaţie — cu banii publicului naiv încrezător în depozitarul care-l momise. " Stelian Popescu a răspuns atunci, că a dat, nu ştim bine, două sau trei milioane, cu împrumut ministerului instrucţiunii publice. Şi a mai ameninţat şi cu procese în calomnie! Da, dar suma subscrisa, atinsese aproape opt milioane. De ce atâta discreţie pe Stelian Popescu, în privinţa restului de 6 milioane până la totalul sumei mărturisit încasat ! Explicaţia o găsim, în interpelarea d-lui Dinu Simion. * In adevăr, aflăm că acum câteva zile, preşedintele Societăţii studenţilor creştini, şi-a permis să puiul întrebarea aceasta indiscretă. Fireşte Stelian Popescu şi Zaharoff, — ne spune deputatul de Vâlcea, au luat-o de sus. «N’au să dea nici o explicaţie. Nu recunosc îndreptăţirea acelui preşedinte de a le cere socotelile! Şi, în definitiv, banii (cei neîmprumutaţi) sunt depuşi la o bancă, sau la mai multe bănci». Aceasta este declaraţiunea consemnată de portărelul pe care-l luase cu sine preşedintele societăţii studenţilor... Iată faptele aşa cum au fost pe larg expuse în textul interpelării pe care îl reproducem în altă parte * Este de reţinut mărturisirea făcută portărelului, că în adevăr asociaţia ini’ Lititi continuarea în pap. 3-a) Alba-Iulia 1 Decembrie 1918 Se împlinesc astăzi treisprezece ani din ziuă în care, adunat la Alba- Iulia, poporul român din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş hotăra unirea cu patria mamă. Oligarhia maghiară, căreia victoria răsboiului pentru libertatea popoarelor îi însemnase ultimul ceas de existenţă încerca, înainte de prăbuşirea definitivă, să se reorganizeze la Budapesta. Cu nădejde întemeiată că autoritatea, spiritul de organizare, curajul şi dragostea neţărmurită a conducătorilor lui pentru patria dorită de atâtea generaţiuni, vor chezăşui unirea cea mare, poporul român din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş a trăit atunci clipe înălţătoare. Nădejdile nu au fost înşelate. Din iniţiativa conducătorilor partidului naţional, s’a convocat pentru 13 Decembrie marea adunare naţională dela Alba Iulia. Cetatea românismului, unde intra triumfător la 1599 Mihai Viteazu ca învingător şi stăpân peste Ardeal, unde erau judecaţi şi condamnaţi la moarte, două veacuri mai târziu, pentru a fi frânţi în roată, Horia şi Cloşca, şi unde era închis şi chinuit Avram Iancu, regele munţilor, Alba Iulia avea să fie locul istoric unde să se înfăptuiască unirea Ardealului cu patria mamă. Sub conducerea regretatului Gheorghe Pop de Băseşti şi a d-lor Iuliu Maniu, Al. Vaida-Voevod, şi a d-lui St. Cicio Pop, care prezida adunarea, se proclama într’o şedinţă înălţătoare unirea de veci cu România. Gândurile noastre se îndreaptă din nou, în această zi aniversară, cu mândrie şi recunoştinţă către toţi acei care prin energia, vitejia şi acţiunea lor au ştiut să apere şi să păstreze roadele jertfelor făcute veacuri de-a rândul de Ardealul subjugat. Educația amintire! Sâmbătă a fost aniversarea luărei Plevnei... Nu s’a mai băgat de seamă. De altminteri după Regele Carol I sărbătorile naţionale antebelice au rămas în desuetudine, afară de 10 Mai, care le-a încorporat pe celelalte... Şi nici pe vremea marelui rege dispărut, învingătorul de la Plevna şi de la Griviţa, această dată nu mai avea în ultimii ani decât onoarea unui serviciu religios cu asistenţă oficială. Regele Carol nu lipsea, în schimb, în ziua de Sf. Nicolae, 6 Decembrie, de la slujba din biserica Sf. Nicolae-Şelari, modestă şi pitită în acel capăt de coridor dintre stradele Lipscani şi Doamnei. Desigur, chiar pentru ţările mai sărace în aniversări memorabile, devine fastidios un plural încărcat de sărbători naţionale. Deşi, în asemenea materie, cu cât ai mai puţine, este mai uşor de păstrat cultul lor. Şi niai necesar în acelaş timp. La noi se neglijează în genere acest capitol. Cu toate că sobrietatea temper ameţitului nostru în ordinea aceasta ar fi avut nevoe de o educaţiune. Suntem cei mai puţin expansivi dintre latini. Avem adesea aerul că nu ne mai miră nimic, — şi nu ne mai interesează nimic. Din acest soi de apatie, bănuesc mai mult aparentă, s-a tras concluzia unei superficiale existenţe a opiniei publice. Oficialitatea a neglijat capitolul aducerei-aminte atât de necesar educaţiei poporului. Suntem singura capitală de ţară unde monumentul Soldatului necunoscut a fost aşezat aşa de excentric, încât fără un pelerinaj organizat, nimeni nu calcă pe acolo, nimeni nu-şi aduce aminte. La Paris, la Londra, unde alta este educaţia sufletească cultul Soldatului necunoscut se impune şi prin permanenta lui prezenţă sub ochii tuturor. Cât despre Plevna dela care am pornit, e cert că fără acea victorie depărtată, regatul României independente ar mai fi întârziat, întârziind şi organizarea sufletească pentru Ziua cea Mare. Dar acum s'a uitat şi acea «Plevnă internă» de care atâta abuza în metaforele lui politice Dumitru Sturdza. «Plevna internă» era citadela politicei neconstituţionale şi blamate, pe care Sturdza vrea s’o răpite fireşte când era în opoziţie. Şi poate că nici azi n’ar fi în afară de actualitate «Plevna internă» de odinioară. Atlas imfinirii in viitor ------0000------- II Spuneam în numărul trecut că micile unităţi de producţie vor fi înghiţite de exploatabile mari mecanizate, şi că acest lucru se poate vedea mai uşor printr’o analiză comparabilă a gospodăriilor mari şi mici. Din punct de vedere al suprafeţei, gospodăriile mari se găsesc într’o vădită superioritate faţă de cele mici în ce priveşte introducerea principiilor de raţionalizare a muncii. Capitalul găseşte o garanţie mai sigură în gospodăriile mari decât în cele mici, fără a avea nevoie să se pulverizeze prea mult. Maşinile, cari devin tot mai mult un punct de sprijin al agriculturei moderne, numai într’o gospodărie mare au putinţa de a produce maximum de efect util, iar sistemele de cultură şi asolamentele îşi găsesc o uşoară aplicare tot într’o gospodărie mare. Standardizarea produselor agricole nu se poate obţine în mod efectiv decât în gospodăriile mari, prin standardizarea însăşi a sistemelor de cultură, iar sporirea producţiei la unitatea de suprafaţă şi îmbunătăţirea calităţei lor se poate realiza cu mai multă uşurinţă într’o gospodărie mare care foloseşte maşinismul modern. In fine, cunoştinţele de specialitate, fără de cari nu se poate face astăzi o agricultură care să poată susţine cu uşurinţă concurenţa cu agricultura capitalistă a altor ţări, pot fi puse mai uşor în serviciul gospodăriilor mari decât a celor miei. Din aceste puncte de vedere agricultura noastră parcelară se găseşte într’o vădită stare de inferioritate faţă de agricultura altor ţări. Sistemele de cultură folosite sunt rudimentare şi produsele obţinute sunt de calitate inferioară şi Variată in- Icat Iugreuinz. foarte mult standardizarea lor comercială. A rămânea la acest nivel ar însemna să încercăm în mod zadarnic a lupta cu produsele agriculturei capitaliste din ţările transoceanice şi din Rusia sovietică. In condiţiunile în cari ne găsim, din punctul de vedere al organizărei şi al technicei agricole folosite, ar însemna sa încercăm a participa într’un răsboi cu tunul de cireş contra unei artilerii moderne ucigătoare. Dacă aceasta este situaţia în care ne găsim atunci rezultă în mod limpede că conversiunea datoriilor agricole care constitue preocuparea de moment, nu poate scăpa agricultura din situaţia grea în care se găseşte şi nu o pote ajuta în mod efectiv în concurenţa în care s-a angajat. La fel ca şi în industrie, încercările făcute în anul trecut, pentru a înlesni plasarea produselor agricole pe pielile consumatoare prin intermediul tarifelor preferenţiale, nu a dus la rezultatul aşteptat, iar încercarea unei înţelegeri între statele agricole ale iarnei pentru a-şi limita producţia la nivelul consumaţiei este o imposibilitate. Eşirea din această situaţie grea nu se poate găsi decât tie două căi, sau să se stăvilească, printr-o înţelegere între naţiuni, pătrunderea regimului capitalist în domeniul agriculturei, distrugând maşinile, sau să ne organizăm agricultura pe aceleaşi baze ca şi ţările cu cari vom lupta, pentru a putea susţine concurenţa. Dintre aceste două căi singura pe care putem apuca mi se pare că este cea de a doua. Agricultura noastră trebueşte fundamental reorganizată din punctul de vedere al procesului de producţie pentru a rezista condiţiunilor vitrege ale vremurilor de astăzi şi trebueşte pregătită pentru atac în viitor. Datorită condiţiunilor noastre cu totul prielnice de climă şi de sol, dacă nu vom fi ţinuţi prea mult în loc de un tradiţionalism rău înţeles, şi dacă nu vom fi prea mult victima vechilor teorii de economie politică perimată, victoria va fi desigur de partea noastră. Din punctul de vedere al politicei agricole de stat, sunt două căi principale pe care am putea apuca în vederea raţionalizărei procesului de producţie în agricultură şi a modernizărei technicei agricole folosite. Am putea apuca pe calea romantică şi în mare parte pasivă a agronomiei sociale, în vederea convingerei micilor agricultori de a renunţa la multe din procedeele învechite pe cari le folosesc şi a-şi apropia teehnica şi mijloacele unei agriculturi moderne. Aceasta este o cale folosită cu frumoase succese în unele ţări, cum ar fi de pildă Germania şi Rusia, atâta timp însă cât capitalismu nu transformase prea mult procesul de producţie al agriculturei ţărilor transoceanice. In condiţiunile de astăzi însă credem că agronomia socială cea mai chibzuită şi mai entuziastă, prin esenţa ei pasivă, va rămânea o simplă sforţare romantică şi ineficace, deoarece, între altele, însuşi nivelul până la care se poate merge cu raţionalizarea într’o gospodărie mică este mult mai jos ca într’o gospodărie mare. A doua cale pe care se poate apuca este cea activă. Prin mijlocul unui întreg sistem de măsuri radicale să realizăm, în primul rând, concentrarea unităţilor de producţie — fără distrugerea dreptului de proprietate individuală — în organisme mari, în interiorul cărora să se poată cu uşurinţă introduce toate înbunătăţirile de ordin technic şi să se ia toate măsurile pentru o raţionalizare maximă a producţiei. Această direcţie activă este o treime să o recunoaştem, şi cea mai greu de realizat şi în acelaş timp acela care cere mai mult curaj, mai mult spirit de sacrificau şi o pătrundere mai clară a evoluţiei agriculturei noastre în viitor. Privită în general agricultura ţarei noastre păcătueşte printr’o totală lipsă de raţionalizare geografică. Plantele noastre agricole cultivate sunt răspândite, de multe ori, nu în strânsă legătură cu caracterul pe care îl au condiţiunile naturale de climă şi de sol ci mai mult la întâmplare sau datorită unor cauze de ordin social. Deasemenea în agricultura noastră nu se poate vorbi de o raţionalizare economică, întrucât cultivăm la întâmplare plantele cu cari suntem obişnuiţi prin tradiţie, cu toate că în locul lor am putea să cultivăm alte plante, cari ne ar aduce venituri mult mai importante, in (CHiti continuarea în pag. ·0 —— c=3:î:cr=—— Situaţia armatei şi a tremul In şedinţa de ori a Camerei, d. Armand Călinescu, — citând pasagii surprinzătoare din expunerea d-lui Andrei Corteanu, raportorul bugetului, — a întrebat guvernul ce atitudine ia în această importantă chestiune. Intr’adevăr, raportorul bugetului a făcut un negru tablou al armatei: — Soldaţi prost îmbrăcaţi, cu o cămaşă — pe care vor purta-o până la zdrenţe.... Soldaţii şi ofiţerii vor rămânea neinstruiţi.... S a redus raţia soldaţilor şi a animalelor la limita extremă S’a redus combustibilul în cazărmi şi’n spitale. S’a redus îmbrăcămintea trupei.TM Cazărmile au fost lăsate să se ruineze, etc. Situaţia prezentă nu-i aşa cum o prezintă d. Corteanu, deoarece guvernul naţional-ţărănesc, cu toată jena financiară, a asigurat armata cu cele necesare. In privinţa situaţiei viitoare, produsă de reducerile d-lui Argetoianu, — credem că şi ea este exagerată. Viitorul va verifica spusele raportorului. Deocamdată ne întrebăm: cum a fost posibil ca raportorul, exponentul majorităţii, — şi care în practica parlamentară ţine seamă şi de vederile guvernului — a putut merge atât de departe, cu exagerări dăunătoare prestigiului statului român? In răspunsurile lor, atât d. Iorga cât şi d. Argetoianu s’au lepădat de d .Corteanu — pe care l-au trecut pe seama majorităţii. Dar însăşi majoritatea, care l-a produs pe d. Corteanu, este oare de acord cu guvernul pe această chestie? De-aceia se impune o clarificare a situaţiei! Răspunsurile prin tangetă ale preşedintelui de consiliu şi ministrului de Finanţe nu-s deajunse în forma dată ori la Cameră. Aşteptăm să auzim un cuvânt mai explicit. Nu-i admisibil ca raportorul bugetului să dea alarmă într’o chestie atât de delicată, — pentru care alarmă un opozant dintr’un partid de guvernământ ar fi acuzat de trădare, iar un extremist ar fi pus la închisostre, —fără ca guvernul şi majoritatea să se desolidarizeze expres de dânsul. Iar dacă majoritatea îşi însuşeşte raportul — atunci cel puţin să se producă... trecerea ei în opoziţie. Din această delicată chestiune, — sântem curioşi să vedem cum vor eşi cei doi şefi ai guvernului după deruta de ori.