Dreptatea, august 1934 (Anul 8, nr. 2056-2081)

1934-08-01 / nr. 2056

Mill WB. NO. 2056 4 pagini . . A I- I I SSriTp.Tjfc*».^».«1 \ Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303­4­2, Ad­ţia 341­02 ­ Viaţa noastră publică se reazimă exclusiv pe intrigă. Reţele sunt ţe­sute metodic de către această ageră suveică. Intriga aleargă vrednică printre oameni şi înoadă între ei legături perverse. Şi intriga ope­rează prin şoapte. Şoapta se plimbă de la vis la vis, îi învălue auzul, îi ameţeşte mintea. încărcată cu ger­menul invidiei, ea este o topcă ae­riană care vehiculează tendinţele vrăjmăşeşti şi disensiunile. Cu in­triga să poată prinde, creiază mai întâi acest Voal aureral al şoapte­lor, care împânzesc relaţiile dintre oameni. In vaporozităţile şoaptei, intriga operează apoi sigură de efi­cacitate. Maestrul intrigei politice, Fouché, — această stranie figură de renegat iscoditor, capabil de te­nacitatea bronzului și suplețea tres­tiei, cel care s’a semețit în fața u­­nui Napoleon și a răpus pe un­­ bespierre. — Fouché, acest caracter de celuloză disolvată, cade, până la urmă, el însuşi victima popriilor lui procedee. Fiindcă pe un concept ne­gativ, nimic nu poate fi durat cu temeinicie. Cine prin negaţie lu­crează, de negaţie va avea parte. Intriga e un concept negativ. Fac­tor de disoluţie a posibilităţilor de solidarizare, — cami numai ele sunt creatoare, — intriga poate, cel mut, să scape din încurcătură la un mo­ment dat. Ea are rostul precizat de a provoca o deviere a atenţiilor sau să devitalizeze silinţele. Insă nu poate permanentiza într’un merit. Toţi intriganţii sunt oameni cu certe deficienţe vitale. Ei n’au ză­căminte creatoare; n’au conţinuturi sufleteşti. Turnaţi în monumente, aceştia sunt reci ca marmora şi lucii ca ea; ochiul e inexpresiv, li­niile fetii încremenite, par’că ar fi zidiţi în piatră. Capabili de exal­tare în falsitate şi de cinism în evidenţă­,­intriganţii îşi compun to­­­tul după studiul meticulos al re­gizărilor perfecte. Oameni cari nu­­vibrează la nimic, ei se instalează în observatoare oculte, înregistrea­ză tendinţele, difuzează şoaptele, împrăştie intriga. Orice intrigant e un centru de iradiaţiune de svo­­nuri şi un seismograf al intensi­tăţii declanşărilor. La pândă, aco­periţi de un indiferentism suspet­­aşteaptă precipitatele combinaţii­lor operate. Insă ce a fost construit pe vân­turi, cu vântul se duce. Nimeni în afară de Fouché, nu isbuteşte să se bucure de roadele astfel culese. Şi până la urmă şi acest sacerdot bronzat se prăbuşeşte. Zweig urmă­reşte, punct cu punct, cariera ace­stui celebru intrigant până în mo­mentul definitivei degradări. In viaţa noastră publică, îl desco­perim tot mai mult pe Fouché. Oa­meni de o evidentă mediocritate, îndrăsnesc să-şi depăşească limita înzestrărilor fireşti, şi, animaţi de o ambiţie fără seamăn, scrâşnesc şi se tulbură oride câte ori biruitoa­re se înalţă, pe scara socială, o personalitate. îndată ce a cutezat să se urce, însufleţită fiind de re­sorturile ei intime, încep şoaptele. Aburii svonurilor cresc în jurul lui, îl cuprind ca o perdea ţesută din unde aeriene; şi apoi e asvâr­­lită intriga, disolvantă şi degrada­toare. Aşa s’a procedat cu Dobrescu Ar­geş. Puternic în inteligenţa lui na­tivă, d­ar în viziunile lui profetice, ager în acţiune, îndârjit în luptă, Dobrescu Argeş era primejdia cea mai ameninţătoare pentru sfânta rotativă a guvernării, plimbată de­la conservatori la liberali. I s’au întins, în cale, năvoadele calomniei lor şi l-au pescuit din limpedele iezer de munte al moralităţii lui, ca pe un cadavru. Afacerea «Skoda» vine la rând. Disperaţi de puternicia partidului naţional-ţărănesc, a căruia vitali­tate ţâşneşte din şapte centre o­­dată ca în miracolele basmului, ad­versarii au încercat o asasinare mo­rală. Şi ca totdeauna, cu aceleaşi metode, mai întâi şoaptele au fost puse în circulaţie; apoi s’au ţesut intrigile; în urmă, mlaştina calom­niilor a fost revărsată. S’a mers până la falsul unui prim­ comisar regal care,­­ îndrăsnind să necin­stească prestigiul instituţiei căreia aparţine, confecţionează o piesă de­monstrativă şi o introduce ca armă de acuzaţie în mâna adversarilor lui Iuliu Maniu. Limitându-se la activitatea de club, oamenii politici alcătuesc un conglomerat şi o viespărae. Neîn­­văţaţi cu munca, ei preferă abili­tăţile cari, mânuite bine, te insta­lează acolo unde faraonica silinţă nu se ştie dacă te va duce. Izolaţi în cercul vicios al vieţii de club, ei rup legăturile cu suferinţele ţă­rii; calculele lor n’au nimic cu so­cotelile ţării; contabilitatea intere­selor nici marginal nu s’atinge de problemele vitale. înghesuiţi aci, în larma de club, politicienii îşi trec zilele cu meschinării şi agili­tăţi mânuite. Dar viaţa partidului, d­e alta-­­ anume: aceia pe care trebuie s’o aibe un organ în care mişună pul­­staţiile funcţiunii sale. Fiecare ce­lulă, angrenată în activităţile o­­rientate după cum indică funcţiu­nea, e orânduită, în animaţia ei, de această funcţiune însăşi. Un par­tid cum e cel naţional-ţărănesc, e posedat de o frenetică vitalitate tocmai din pricină că, organ puter­nic care corespunde la funcţia po­litică a ţărănimii, se încarcă de tot ce o agită ca suferinţă şi vi­brează la agitaţiile ei.Dar viaţa de club cu mişuna ei de intrigă î­ ii invadează viaţa de partid. D. Ion Mihalache, a obser­vat-o şi a subliniat. Viaţa de club care-şi îngraşe terenul din care-şi trage persistenţa din intrigă şi ca­lomnie a născocit şi aşa zisa «afa­cere» Skoda. Să se ştie, insă, Robespierre poate fi ghilotinat, Napoleon poate fi ostracizat, dar trec, în istoric, ca să umple cu numele lor o epocă. Pe când, Fouché, nemernic şi vâs­cos, ca o râmă pusă pe jeratic, îşi batjocoreşte până şi neînsemnatul milimetru al existenţei sale. I. Dobridor MOMENTE Saşii şi hitlerismul Manifestata de la Sibiu dovedeşte că minoritatea germană din Româ­nia nu este solidară cu regimul din Germania. Peste 1000 de oameni strânşi la Sibiu, au protestat împo­triva atacurilor hitleriste îndreptate împotriva episcopului Glondys, că­zut sub obiectivul ofensiv al ziare­lor hitleriste «Der Angriff» şi «Voel­­kischer Beobachter». Oricine va aprecia mai mult to­ceste manifestaţii decât organizarea de batalioane şi alte asemenea jo­curi periculoase. Cât despre Saşi, e bine că sunt conşienţi de un lucru: interesele lor de viaţă sunt în România, fiu în Germania. Prof. Vasile Răşcanu Profesorul V. Răşcanu, de la uni­versitatea din Iaşi, a fost ales Du­minică preşedintele organizaţiei na­­ţional-ţărăniste din Tutova. Prof. Răşcanu este un om de ac­ţiune aprigă. E un vechi şi năpraz­nic luptător pentru tot ce-i obijduit. Lumea politică îl cunoaşte prea puţin pentru că d­. Răşcanu nu a iu­bit niciodată vorba şi discursul El a înfăptuit. Oriunde a fost pus a desfăşurat o energie constructivă fără de pre­cedent lai of. Irăşciani este pozitivist. El are sufletul educat la şcoala lui Marx de pe timpul cării socialismul era o crimă de stat. Prof. Răşcanu a fost însă întot­deauna un om fără frică. El a avut curajul fără bravadă şi fără amor propriu al faptelor şi ideilor lui. Şi a mai fost un neliniştit în toată via­ţa lui. Durerile celor obijduiţi au fost ale lui. In faţa lor nu a avut o îndu­ioşare pasivă ci o revoltă nestăpâ­nită. Prof. Răşcanu este un revoltat sin­cer şi curat. S'a pus în slujba ideilor democra­tice şi poate chiar a celor care sunt dincolo de stânga, cu patima şi vi­goarea pe care o au numai cei pre­destinaţi a fi apostoli. Ţărani ca şi lucrători de ateliere Vau înţeles, l'au ghicit cu instinctul lor de oameni slabi care au nevoe de ajutor, şi-l iubesc cu fanatism. Su­­t muncitori care e în stare să şi sacrifice viaţa pentru el. Dar şi prof. RăşcanU, atunci când este vorba de o nedreptate făcută lor nu are astâmpăr nici odihnă, şi nu are nici menajamente. ■ 1. Uşile ministerelor, pe unde a fost să prezinte doleanţele mulţimei cu­nosc bastonul lui de rădăcină de păr. Aclamarea preş­ulenţiei lui de că­tre cei 1000 de ţărani, la Tutova, este un act de recunoştinţă bine meri­tată. Pentru după amiază s-a anunţat un consiliu de miniştri, căruia i se acordă o deosebită importanţă. Pro­babil, pentru că membrii guvernului vor avea să semneze astăzi jurnalul prin care se cere cel dintâi decret­­lege, pe baza autorizării cu depline puteri. Este, într adevăr, cazul, ca fiecare membru al cabinetului să ia o piatră în gură, fiind astăzi ziua unei inaugurări, pe cât de ispititoa­re în ultima vreme, pentru toţi acei care şi-au făcut altcum rândul, pe atât de hazardată şi primejdioasă prin consacrarea unui nefast prece­dent. Din acest punct de vedere, nu pu­tem să nu recunoaştem că şedinţa de astăzi a consiliului de miniştri este mai mult decât obişnuită. In­colo, nu se poate acorda­ întru­nirii ministeriale nci­ un fel de în­semnătate. Uşor va recunoaşte oricine că stră­daniile de aplanare a conflictului ivit între d■ Sassu şi Manolescu- Strunga, nu pot avea nici­ o conti­­genţă cu problemele zilei. Şi despre aceasta are a se ocupa, în primul rând, consiliul de miniştri. Cabine­tul pare-se că e descomplectat prin demisiunea titularului ministerului de domenii şi a nemulţumitului domn Manolescu-Strunga. Evident, în orice sens s'ar rezolva această chestiune, situaţiunea nu nelinişte­şte şi nu încântă pe nimeni. Problema valorificării cerealelor, care figurează pe ordinea de zi a consiliului, are într’adevăr, o im­portanţă de prima ordine, pentru situaţiunea economică generală a ţării. Dar de posibilitatea de a se da acestei probleme îndrumarea ne­cesară, nu-şi mai face nimeni nici­ o iluzie. Şi pe drept cuvânt, Guver­nul nu cunoaşte această problemă, nici nu o înţelege­ Că nu o înţelege, s-a învederat cu prisosinţă la înce­­putul guvernării, când pe urma mă­surilor nechibzuite de desfiinţare a comisariatului pentru valorificarea cerealelor şi de distrugere a fon­durilor cu destinaţiune specială, s-a zădărnicit cea mai folositoare ac­ţiune întreprinsă de guvernul tre­cut, pentru susţinerea pieţii şi aju­torarea producătorilor agricoli. Dar guvernul nu cunoaşte problema. Prevederile pe care le face ministe­rul agriculturii asupra recoltei de porumb, singura care mai contează, sunt total greşite. De un optimism exagerat, care ne poate costa. In­­tr’adevăr, ne găsim tocmai în tim­pul când leagă porumbul, şi arşiţa care s’a lăsat asupra regiunilor de porumb, provoacă legitime îngri­jorări. Pe, date greşite, pe evalua­rea exagerată a disponibilităţilor de porumb, nu se poate îndruma o politică de export, de peste 100 000 vagoane, cum pretind conducătorii ministerului de agricultură. In sfârșit, punctul central al dis­cut­iunilor, va fi, după cât se pare, elaborarea decretelor-legi cu privire la simplificarea aparatului de stat. Se afirmă că lucrările comisiunei prezidată de d. O. Dimitriu au fost încheiate, și că simplificarea se poa­te de-acum face. Trebue să ne manifestăm şi aci sur­prinderea noastră. In primul rând, nu ştim că acea comisiune s'ar fi în­trunit atât de des şi ar fi lucrat atât de intens, încât să ajungă atât de curând la concluziuni definitive în problema simplificării aparatului de stat. Iar girul preşidenţiei d-lui C. Dimitriu, nu este deloc serios. D- Di­mitriu prezidează doară Si comisiu­­nea de anchetă parlamentară în ches­tunea Skoda, şi totuşi, în momentul în care această comisiune ajunge la concluziunile sale ultime, g. Costică Dimitriu răspunde prezent din străi­nătate. Se va întâmpla deci ceia ce noi am prevăzut de la început; pretinsa sim­plificare a aparatului de stat se va realiza în ce privește obiectivele po­litice urmărite de guvern, aspectul bugetar al problemei personalului rămânând mai departe nodul gor­dian pe care nu guvernul liberal are interesul să-l fae. Iar proectul de decret asupra cu­mulului pe care un ziar de diminea­ţă îl publică în întregime, nu aduce nimic deosebit la legiferarea exis­tentă în materie; dimpotrivă consa­cră suficiente excepţiuni, lăsând por­tiţe de ieşire, larg deschise, justifi­cării adevăraţilor cumularzi. In asemenea condiţiuni, dela con­siliul de miniştri de astăzi nu poate ieşi nicio îndrumare în problemele importante ale zilei. Iar miniştrilor nu li se oferă nici măcar... dejunul la Preşidenţie. fi Consiliul de miniştri de astăzi Nici­o îndrumare In problemele zilei Sub hlamida cezariană de ghene­ral a d-lui Nicu Uică, prietenul lui «Marinică» dela cafeneaua Corso, s’a găsit ploşniţa unui fals flagrant. D. Nicu Uică n’a ştiut de existen­ţa ploşniţei ? Admitem că s’a furişat sub au­gusta pelerină militară utilizând o canapea somptuoasă de expres Bu­­cureşti-Praga clasa I, sau îmbrăţi­şând pe amicul subaltern PomPonel Colonelul Pomponel Pomponiu a săvârşit falsul fără ştirea genera­lului ? Hai, să admitem şi această ipote­ză de dragul discuţiei. (Noi nu cre­dem). Cert este că Pomponel colonel Pom­poniu, care a îndrăznit să arunce cu noroiu într un om ca Iuliu Ma­niu, prin cele mai mârşave (şi prop­teşti) mijloace, n’a lucrat din pro­prie iniţiativă. Superiorul militar, faţă de care era responsabil colonelul Pompo­niu, se numeşte general Uică. Cum­ iese din defileu­r ca să în­trebuinţăm un termen militar — Pomponiu şi mandele său Uică ? Printr’un truc copilăresc. Aşa după cum d. general Uică a acceptat machiavelismele de 5 para­le ale dubiosului avocat Cazhnir — e avocat cum e d. Iulian mitropo­lit! — substituind persoane ca in melodrama celor «două orfeline», tot aşa încearcă acum să iese din defileu. Atunci, cel puţin executa (fără talent) un text scris de impertinen­ta­­creatură de subterane Cazimir. Acum,­i general Uică a scris sin­gur textul şi-l recită tot dânsul. Un fel de Sacha Guitry. Calitatea co­­ m­ mediei se înrudeşte (temperamental cu umorul eroului lui Tony Bacal­­başa. Se numea Moş Teacă. — Stai, nene Nicule, că nu merge aşa! Noi acuzăm pe Pomponel colonel Pomponiu că a săvârşit un fals. Dumneata ai patronat gestiunea. în locui lui Pomponel pui pe altci­neva ? Cine hotărăște? Tot patro­nul ? Alunei, ce mi-e Tauda, ce m­i-e Manda ? Jocul de-a­ v’aţi-ascunselea debu­tează cu un prolog de tragedie, par­că ar fi prologul din Faust. Schimbul de scrisori dintre d. ge­neral Uică şi locţiitorul lui Pom­ponel este de-o gravitate tragică. D. Nicu Uică spune: «—în comple­xul învinuirilor, se insinua şi acor­darea patronajului meu unor acte atât de condamnabile». Aferim, domnule Nicu! Asta se spune! Va să zică ai priceput: eşti învi­nuit de «acordarea patronajului». Care era datoria dumitale ? Să numeşti un nou subaltern. Nu. Ci să te recuzi. Să te dai la o parte ca şi colonelul Pomponiu. Alţii, ca­re n’au niciun amestec să vină să facă lumină în această afacere. A­­supra lui Pomponiu (implicit şi mi­că) apasă grave acuzaţiuni. In pag. IV-a: Liberalii ardeleni şi guvernul Tătărăscu De ce ieşiţi din nou în frunte cu vorbe solemne ? Ne-am săturat de solemnităţi quasi-militare. Prima echipă de judecători militari din a­­facerea Skoda na căutat lumina şi obiectivitatea, ci s’au făcut (din prostie ? din servilitate ? din ob­scure interese ?) instrumente ale u­­nor nemaipomenite mal versaţi­uni pentru terfelirea unui mare om po­litic al Unirii neamului. Sub patronajul d-lui general Ui­că nu mai admitem nicio comisie de anchetă militară. Chiar dacă a­­­cest general ar fi mai curat decât penele îngerilor din cer, mai ah­tiat după adevăr decât neprihănitul Plato, — despre care Socrate spun© că noaptea a visat o lebădă și a doua zi a apărut divinul adolescent gânditor , noi tot nu vom admite pe Nicu Uică... Nicu nu este destul de prudent, detul de dibaciu, destul — hai s’o spunem — inteligent pentru a su­praveghea matrapazlâcurile şi fal­surile subalternilor. In loc ca acele comisii instituite de d­oică să func­ţioneze în faţă cu crucea lui Chris­tos şi pe masă cu codul militar, conversează cu Albişor şi Ilie, se sfătuieşte cu ei, iar rezultatul este o panama de un înfiorător cara­­ghiozlâc cu bileţele rupte ca o fiţui­că şcolară de copiat la teză. Noua comisie este un soiu de... «Uică, în continuare». Romanul foi­leton nu s’a curmat. Nu vrem «Uică, în continuare», ei o altă comisie, fără pic de uică­­eisme... Jos cu ediţia II a romanului Pom­ponel-Uică! ­3 Organizarea producţiei naţionale in startul ţărănesc , de prof. dr. M. CHIRIŢESCU-ARVa I Rector al Academiei de înalte­­ Studii Agronomice din Bucureşti (Sfârşit) Diferitele lucrări de­­întreţinere date plantelor cultivate, cum ar fi de exemplu: plivitul păioaselor de burueni, prăşitul şi săpatul sau mu­şuroi­ul diferitelor plante prăşitoare, căratul snopilor, facerea c­ăilor, în­cărcatul snopilor în cai şi transpor­tul lor la arii, diferitele lucrări aju­tătoare la maşină de treerat puse în funcţiune, căratul seminţelor la ma­gazia comună şi a nutreţurilor în gospodăria individuală sau în curtea fermei, transportul produ­selor, la gară, etc. se vor face cu braţele şi cu carele membrilor asociaţiei şi cooperativei. In acest scop fiecare membru al asociaţiei vă fi obligat, potrivit cu suprafaţa pe care o deţine în asociaţie, să presteze un anumit număr de zile de lucru cu braţele şi cu carul. Timpul când se vor executa diferitele lucrări va fi fixat de către administraţia asocia­ţiei prin planuri de luau săptămâ­nale. Braţele şi animalele de lucru ale asociaţilor vor fi organizate în echipe după aptitudini şi natura lucrărilor cari vor fi de executat. Mai multe echipe la un loc vor constitui câte o brigadă de lucru, vor fi conduse de şefi de echipă sau de brigadă aleşi de către însăşi membrii asociaţiei. Zilele de lunn, după natura lucrărilor şi preţul­ cu­rent vor fi preţuite în bani. Cei care nu vor presta numărul de zile de lucru, cu care sunt îndatoraţi faţă de asociaţie, vor rămânea în­cărcaţi la debitul partizei lor cu costul zilelor de lucru neprestate, care se va scădea din cota parte de venit rezultată după vânzarea pro­duselor, iar pentru cei care vor pre­sta un număr mai mare de zile de lucru decât acela la care erau obligaţi, partidele respective se vor credita cu costul zilelor prestate în plus, care va fi achitat imediat înainte de a se aştepta încheierea operaţiilor. Recoltele obţinute vor fi împăr­ţite în două părţi: produse necesare pentru consumul propriu, care pot fi distribuite imediat asociaţilor pen­tru a fi păstrate în gospodăria lor proprie şi produse destinate vân­­zărei, cari vor fi depozitate în ma­gaziile şi hambarele comune ale fermei. In cazul când asociaţia nu dispune încă de astfel de magazii şi hambare, produsele rezultate se vor atribui în întregime membrilor lor, în proporţia suprafeţei de pă­mânt pe care o are în asociaţie, pentru a fi depozitate în magaziile şi hambarele gospodăriilor indi­viduale. Şi în acest caz se face distincţiune între cantităţile de pro­duse destinate pentru consumul pro­priu şi cantităţile de produse date vânzării, care sunt lăsate în păstrarea asociatului până în momentul vân­­zării în comun. Pentru a evita ne­mulţumirile cari se pot ivi între membrii asociaţiei, în strânsă legă­tură cu calitatea şi deci puterea de producţie variată a pământului, a­­tribuirea recoltelor sau a sumelor realizate din vânzarea lor, se poate face ţinând seamă de calitatea pă­mânturilor. In acest scop, pe baza unui studiu agronomic amănunţit, făcut înainte de a începe exploata­rea în comun, se va stabili principa­lele grupe de calităţi ale terenurilor cărora li se va acorda un coeficient diferit la atribuirea recoltelor sau la împărţirea sumelor realizate din vânzări. Pentru recoltele destinate vânză­­rii, cari au fost depuse în maga­ziile comune ale fermei, se va eli­bera membrilor cale o recipisă în care se va trece cantitatea respectivă a fiecărui produs. Pe baza produ­selor înmagazinate până la vânza­rea în comun, membrii asociaiei pen­tru satisfacerea nevoilor curente, pot primi avansuri în bani Nutreţurile vor fi împărţite la fel ca şi seminţele în două părţi şi a­­nume o parte destinată pent­ru în­treţinerea animalelor din gospodă­ria individuală, iar prisosul va ră­mânea în folosinţa fermei coope­rativei. Aceste nutreţuri vor fi fo­losite de către administraţia fermei pentru creşterea şi întreţinerea vi­telor de rentă, vaci pentru lapte, boi la îngrăşat, creştere de porci, de păsări, etc. Beneficiul realizat din aceste ramuri de producţie se va împărţi între membrii asociaţi potrivit cu cantitatea de nutreţ a­­dusă de fiecare şi de numărul de zile de lucru prestate de fiecare în acest scop. Treptat cu progresul pro­cesului de mecanizare a tracțiunei în ferma cooperativă se va face a (Citiţi continuarea în pag. 11­ a). flCFCitFi 1 August 1934 2 l­ei O excepție Trebuie să remarcăm un lucru : in toată murdăria din jurul proce­sului Skoda, care a încercat zadar­nic să păteze, onoarea d-lui Iuliu Maniu, in această murdărie care pare a fi mediul prielnic al tuturor partidelor politice, unul singur, din aceste partide s’a ţinut onorabil, cinstit, demn — partidul conserva­tor de sub conducerea d-lui Grigore Filipescu. Toţi au crezut că pot, în sfârşit, înhăţa pe câţiva fruntaşi naţional­­ţărănişti, pe chestie de cinste, per­­sonală. Dorul lor de răzbunare, com­primat atâta vreme din lipsă de o­­cazie, tindea să se descarce tot, cu înverşunare. Şi în cine au vrut să lovească mai ales? In cel mai inte­­gru şi puritan om politic român : Iuliu Maniu. Dacă sunt curioşi să cunoască e­­fectul acestor campanii care dezo­norează definitiv, îi invităm să pri­vească mai aproape; prestigiul lui Iuliu Maniu e mai pur, mai puter­nic şi impunător decât oricând. Pre­stigiul moral al acestui om, s’a înăl­ţat cu atât mai mult cu cât înver­­şunarea celor ce voiam compromite­rea lui, mari şi mici, creştea. Ches­tia cu falsul introdus în declaraţiile luate lui Seletzki, este una dintre cele mai mari excrocherii ale anale­lor secolului, şi una dintre cele mai odioase tentative de asasinat moral, la care a participat aproape tot ce e compromis în această ţară. Toate forţele întunericului! Astăzi se ştie, că s’a urmărit de căi piezişe compromiterea lui Iuliu Maniu. Cu cât mai desgustătoare și gene­ralizată este murdăria, cu atât mai elegantă și demnă este atitudinea șefului partidului conservator, care a refuzat să participe prin adeziu­nea sa la crima care se plănuia în subsol, în culise. Noi nu dăm certificate de bună purtare nimănui. Ne place să cons­tatăm încă ceia ce este demn, ele­gant şi onorabil. Ziua de 12 August, cam pe-aproape de aniversarea celui de-al 18-lea an de la intrarea noastră în răsboi, va fi şi ea de-acum o dată istorică pen­tru­ marea naţiune românească. Ea va însemna ziua în care cea mai grea mizerie suportă cu nepă­sare un concurs automobilistic «de eleganţă». S-a anunţat pentru acea zi, cu a­­devărat, la Sinaia, un concurs «de coastă» şi unul de eleganţă pentru automobiliştii autohtoni. Un automobil american, unul fran­cez, altul italian şi în fine unul ger­man, din măruntaele cărora nici un cui nu este făurit în România, vor concura pentru cel mai strălucit re­zultat. Fabrica cea cu succesul va exputti automobilul la Ciclop şi o serie de bogătaşi, plictisiţi de lentoarea li­muzinei actuale, vor face un schimb pentru ca de-acum să fie siguri că cel p­uţin «la coastă» nimeni nu se va trece înainte-Fabrica respectivă în cel mai bun caz îşi va vedea comanda sporită, şi un binevoitor Seinescu va inter­veni pe lângă respectivul Nicu, pen­tru ca la Oficiul de contin­gentari, cererea de import presantă şi abun­dentă, să treacă intactă ca şi cum ar fi vorba de importat fiare de plug. , Va fi un banchet la care, cel ce a ridicat muntele cu 5 secunde avan­taj, va fi sărbătorit cu cinstea au­gustă pe care în ţara aceasta n’a avut-o nici un om de ştiinţă, de artă sau de carte. Punga câtorva soţi sau prieteni va fi şi ea pusă la încercare, de ilustra noastră prodibendadă feminină, care va vroi să câştige neapărat* — fiind­că altfel plânge o săptămână, — con­cursul de eleganţă, cu cea mai lu­xoasă maşină confecţionată în stră­inătate, şi la care meritul românesc va sta numai în aceia că cu toată sărăcia lucie de­ aici, sau găsit bani cu care să o cumpere. Va fi o exhibiţie de toalete, de vogă şi morgă în care automobilul american va fi doar un prilej. . Ce rost are această manifestaţie, aşa zis sportivă î!.­.. Dacă nu-i vedem nici unul, atunci ea este numai un pretext de iritare, care putea să lipsească. Dar este ceva mai extraordinar. D. Mihalache, directorul general al drumurilor, anunţă în legătură cu această cursă că întregul parcurs a fost verificat şi reparat în amăn­­ţimi.­­ Auziţi: «în amănunţimi !». Ce interesează în ţara aceasta dru­­murite absolut impracticabile pe traseuri pe care se circulă intens în fiecare zi .­­ Ce interesează că şoselele naţio­nale de-a lungul ţării, sunt în majo­ritatea lor absolut impracticabilei! Pentru aşa ceva, nu se găsesc fon­duri- Mai întâi trebuesc devize, apoi furnituri, apoi recepţii­-, etc. etc. şi nu se poate. Pentru a înlesni o cursă de auto­mobile, pentru a nu hurduca peste măsură odraslele delicate de ambe sexe ale aristocraţiei quasi-fanario­­te, se găsesc bani. Şi perceptorul îi încasează mai cu entuziasm şi ţăra­nul îi plăteşte după tradiţie mai înfricoşat, şi de director general al drumurilor îi utilizează mai repede şi fără mofturi, şi parcă şi şoseaua cât este ea din piatră, se lasă mai repede uitata... Sunt în ţara asta câţiva oameni pentru care totul este permis şi care totuşi îşi permit chiar mai mult de ea se poate­ ; Nu-i prea mult ?! D. B. ­a tarea• •• «Viitorul» vrea să spue funcţiona­rilor publici cum este şi a fost subt cele două regimuri politice. Parcă ei nu ştiu! # Guvernul Doumergue s'a consoli­dat. După formula d-lui Tătărăscu, simte puteri crescânde... seu, e mai tare ca oricând... Efectele vizitei d-lui Tătărăscu la Paris. Mi se pare că am început noi să influenţăm politica franceză! Avem un «om al şcoalei». Pe d. C. Angelescu. N- ar mai trebui şcoli ale oameni­lor, pent­ru ca ciclul să fie complect. «Î» «Viitorul» scrie: «După încheierea acordurilor cu creditorii streini»... Bine, bine! Dar când se reiau tra­tativele­! Duminecă a avut loc în Capitală defilarea învăţătorilor liberali în faţa d-lui C. Angelescu. Cei care­ au lipsit dela această pa­triotică manifestaţie, vor fi «simpli­ficaţi». •î» Cu ocazia unei solemnităţi de la Consiliul de Răsboi, d. general Uică (celebrul Nicu) a «spus» scris: «Ar­mata nu-şi acoperă trădătorii». Da de unde. Ii înaintează colonei, la excepţional. "He

Next