Dreptatea, ianuarie 1935 (Anul 9, nr. 2178-2201)

1935-01-01 / nr. 2178

ANUL IX. NO. 217« S pagini Tank­­* bancar* phdto hi «*■ ctmU awcbioo­ DinctiaMi P. fr. Ho. Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303[42, Ad­ţia 341102 [ Cluj - Flămânda La Cluj, din nou, cu tremolo de tr’un oraş în care prezenta sa con­­voce, cu Radio şi patefon, s’a iden­­stitue un fenomen,­tificat istoria partidului liberal cu Sa cerceteze, d. Tătărăscu o gos­­aceia a neamului românesc, podărie ţărănească, după un an de D. Leonard Tătărăscu, a fredonat guvernare liberală, şi se va înspăl­­ea gravitate, ca pentru operă, şi nu mânia. Va găsi că toată averea în pentru o biată operetă în care bul­o-­­ inventar viu şi mort a unui ţăran nul este d. Inculeţ, arii naţionale nu trece de câteva sute de lei, şi, în care partidul liberal se confundă întocmai ce mai bruma naţiune a mai rămas pe din afara, poate se va gândi unde putem mer­ge astfel. Poate va măsura atunci netrebnicia unei matastruoase afa­ La Cluj s’a pretins tocmai ceea ce­­ ceri ca aceia pe care o reprezintă­­ împărţiţi şi ei astfel cism patriotic şi atitudini simboli­ce, fără rost, căzute ca din cer. De un an de zile se strigă în con­tra vorbelor şi în favoarea faptelor, şi de un an se vorbeşte­ mereu, me­reu şi prin coarde vetcale şi prin unde electro-dinamice. Guvernarea e un fel de, gogori,­ care se umflă la rândul ei cu vorbe umflate, şi pentru a căror pneumatică acţiune este nevoe d­e plămânii gravi şi co­mici ai d-lui Leonard Tătărăscu, premier într’o operetă care ţine prea mult şi în care nici chiar d. Eugen Titeanu nu mai izbuteşte să distreze spectatorii. Nici o preocupare mai atentă şi mai documentată pentru chestiuni­le economice care ne macină zi cu zi care ne duc la sapă de lemn, care scumpesc viaţa ,­ăzând cu ochii şi pentru care guvernul nu are nici îi plăcintă şi nici nu trage cu papa­galul o planetă-soluţie, fie şi cu mâna lungă a d-lui ManolescuStrun­ga care are noroc şi dexteritate ex­perimen­tala pentr­u sine. Nimic. Praf aruncat iu ochii Înmii la Cluj, şi diluat pe­ întreaga ţară prin­ unde herţiene, de parcă , de însce­nări patriotarde ara nevos acum po­­porul. ...... Să zicem însă că era nevoe, şi că glasul grav al d-lui Tătărăscu a în­fricoşat inamicul şi a chemat la da­torie toată suflarea românească. Să zicem că chiar cei care nu-s liberali, şi care prin urmare, sunt trădători, ar fi devenit nutrioţi şi buni romani, şi­logul central din Calea Victoriei. Ce ne facem însă după ce ne-am liniştit dinspre partea trădării şi a românismului, — unde, vorba tutu­ror,. — jiu este nici un român con­tra. Să zicem că Leonard a cântat dulce şi frumos exact aria din piep­turile noastre. Ce ne facem însă, — ceva mai pu­ţin liric- 'em chestiunile de mân­­­care,.— care mi se par mai ridicate ! Anul 1931 a fost anul deziluziilor, pentru un guvern, decât preocupă- Criza s’a mai accentuat. Marasmul rile de literatură proastă, difuză și economic și politic a continuat. Des­­difuzată. Omătul guvernamental și-a serbat sa­lt. Manolescu-Stringx a terminat­­ turnai­iile, să deplaseze în capita­­la Europei. Ce-a mai rămas pentru 1935 ? Dar o mostră de ministru de industrie ochii pentru a plânge şi inima pen­­şi comerţ, pentru ca să­ desăvârşeas­­­tru a se întrista. Poate, că într'un că opinia pe care strunii o aveau , colţ- albastru al sufletului va răsări indirect numai pe baza măsurilor de import şi export ce luasem. Care-i rezultatul acestei curse de glob-trotteri! Noi vedem că viaţa se scumpeşte într’un tem­po impresionant. Preţu­rile au crescut cu un coeficient de 1.30 la sută intr o singură lună, a­­dică in luna Decembrie; noi vedem că negustorii nu mai vor să vândă pentrucă ştiu că nu se mai pot apro­viziona; industriaşii nu mai au ma­terii prime şi dacă 1111-s bine cu nicio speranţă dela modificarea pe­­«Cagero» trebue să închista fabrica- i­litică, dela o schimbare a diriguirii le; şi ţăranii au ajuns într’un hal, treburilor publice, de sărăcie înspăimântătoare. La toate acestea, ajung oare dis­cursurile răsuflate, de zece Moli?!­. Dacă suntem urmaşi de Ro­mani, — şi suntem, dovadă d. Ion Inculeţ, Eugen Titeanu şi Mihai Negură, — apoi nu e destul «circenses» ci tre­bue şi pane. Circul singur, ori unde s’ar deplasa, nu-i neajuns. E şi pr­ea­­ invariabil!­­ Asta-i însă o lume. Lumea celor­­ care au fost la Cluj. Mai este însă una. E aceia pe ca­re am putut-o vedea in cele­ câteva zile de vacanţă, e lumea uitată a satelor. Intre una şi alta nici o le­gătură decât aceia de la exploatat la exploatator, adică ipocrizie şi minciună, oprimare şi beneficiu cri­minal deoparte, şi răbdare, sărăcie şi blesteme de cealaltă parte. Decât să se intoxice periodic cu Profesorul Petre Constantinescu- Iaşi, arestat şi menţinut în arest pe motive fictive şi fără a fi judecat, a declarat o împătrită grevă:­ 1) gre­va foamei, 2) greva setei, 3) greva somnului, 1) greva focidul (nu dă voie să i se facă foc în soba celulei). Au sosit proteste din ţară şi din străinătate. Profesorul Constanti­ne­scu-Iaşi este un savant cu repu­taţie mondială şi un luptător pentru drepturile celor umiliţi şi nedrept discursuri reciproce, actorii de ma-­i lăţiţi in societatea actuală. Face cava dela Cluj, ar fi făcut mai bine f­oarte dacă ar fi descins, incognito, fără surle şi fanfare, prin sate. Ar fi fost mult mai puţin comoţi, dar cu mult mai instructiv. D. Tătărăscu, a doua zi s’ar fi je­nat să mai schiţeze un rezumat al ^ constituţîonal-liberală, antifascis activităţii guvernamentale de nn­­mul nu constituie o ideie subver­­an, şi n’ar mai fi avut curajul să, şi să, anunţe o nouă perioadă de lucru.­­ Totuş, profesorul Constantinescu­ răsind coasta, pentru a nu fi expus Contactul acesta cu realitatea ce ai Iași a fost arestat. A recurs la im-, să eșueze din cauza furtunei. Vaporul d­eviază mult spre larg, că­adevărată nu poate întârzia preapătrita grevă care va avea drept­­ mult fără o reală primejdie. D. Tă­tărăscu ar putea să audă acolo cu­vinte neplăcute, poate chiar înjură­turi neacise, dar acelea ar fi mult mai salvatoare de­cât stupida lingu­şire și adulare, a unor trepăduşi în­MOO ng.Pî.Mn.tî+ MOMENTE Nădejdiile floarea nădejdei, încăpăţânarea vi­Această mentalitate defetistă a dispărut. S’au ridicat oameni şi par­tide noui din sânul poporului. De­­acolo va veni mântuirea! Cazul Constantinescu-Iaşi din frontul antifascist mon­­­dial, compus din oameni care apar­ţin la mai multe partide, dar care au ca numitor comun oroarea expe­riențelor dictatoriale, urmare distrugerea sa fizică, dar va promova ideia în sine. No­i protestăm cu energie contra acestei crime premeditate... An vechi,­­ an inutil fapt care, nici vitregiile vremii, nici­­ tirlui nostru, pe momentele re­­întâm­plări înşurubate pervers,r­e­zultatelor muncii noastre Deci, anul care se di­ee: câte trepte ne-a pus sub picioare, pentru a ne sălta la umărul, u­­neori şi dinadins înfumurat, al vecinătăţilor istorice? Scrutând cu luciditate faptele noastre, câtă trăinicie a trecut la soclul din care fug avânturile, pleacă sborurile şi se desprind exodu­rile noilor porimiri? 1934 este anul stărilor pe loc; găti sectoarele de rezistenţă î­i­­e anul sforţărilor sterpe; anul faţa pornirilor de lăţire urăş-­ gestului sec, al atitudinii-grima­­maşe, nu pătrunde nimic diuiză, al surâsului-poză; anul şi, conştiinţa vocaţiei istorice. Cel grumăritor. Tot ce destinul isto­ce socoteşte după vălmăşagul clipei prezente, în m­assa căruia tac distincţii şi formulează ju­decăţi, nu poate ajunge decât la eresuri. Un sentiment al nume­ric apucase vad firesc, e înlătu­rat, încep lunecările, matca e a­­bătută. Răul energiei, capabil a deslănţui forţe hidraulice din virtutea cărora să se mişte uzi­niciei, o oroare de vanităţi şi te­­nele ţării şi să urce şantierele, e merea absenţei de senz ar trebui­ abătut în bazine de parc somp­­să te cuprindă, dacă ai acorda­­tuos, de dragul confortului ca­­acestei erori corespondentul său, sef. Guvernul liberal a meschi­­sufletesc. Dar nu este de loc uitat problemele vitale, trans­form­ându-le în chestiuni mă­runte de familie politică, res­­pectoasă de trăinicia ei şi de he­gemonie. A venit cu legi cari să le garanteze fortificaţiile politi­ce. Legea organizării comerţu­lui bancar, n’a făcut decât să re­glementeze efluenţele financia­re ale depozitelor ieri secătuite, ei el însuşi, se aşează Cât a trecut de când străfun­dul pământului s’a răsturnat peste Europa cu un punct cardi­nal, — Isvor de puhoaie barba­re! Am stat implantaţi în situa­ţia noastră geografică, i-am aş­­teptat, au venit, au luat ce-au putut, ne-au dat prea puţin — şi s'au dus. Nu trebuie să se creadă ţată este prea mare. Resortul ultim­­ că în această năzuinţă de-a pre­­al arcurilor vieţii nu plesneşte cu­ atâta uşurinţă. Mai ales într’o ţară de tinereţe şi enorme bogăţii naturale, speranţa este nu numai îndreptăţită, ci chiar obligatorie. înainte, poporul spunea: — «­Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor !» Nu avea­, deci, nicio încredere şi aşa. Din când în când, uitându-te şi peste marginile momentului, dai de cantitatea îngrămădită a muncii; dai de sforţarea unui neam de a se culege din sine, din ceea ce ar putea fi împrăştiere şi h­­oarte, pentru a-şi croi profil în tabloul popoarelor. Este cea din­Legea pragul conversiunii, neglijând real al veniturilor gos­podăriei săteşti, trage şi ea apă îa moara liberală. Legea învăţă­mântului, nerespectând temeiu­rile de organizare a şcolii pe principii fertile, continuă o ilu­zie. Bugetul, plecând de la supra­evaluări, câştiguri exagerate şi economii necăutate, este o amă­gire. Regimul comerţul extern înlesneşte afacerile şi favoritis­Prin urmare majoritatea cultiva-­­ truca, fie cel care n’are nici o­braz-! Partidul naţional-ţărănesc este ho­terilor de pământ sunt cei care num­ă dă, fie cel care are câteva pogoane tărât să vină cu această lege,ca în­­cesc «cu braţele» sau ca «învoitori­­ — este ameninţat de spectrul foa- Kel.;sau nu programul său, în dijmă» la marii Proprietari. I mei atât el cât şi familia sa.­­ Este în inter­esul ţării ca săteanul Din cauza crizei, aproape toţi pro-. Poate statul să stea cu braţele în-! g~ nu n­e exploatat şi să nu se su­pi­­etarii îşi cultivă moşiile în dij-F crucişa­te în faţa neomenoasei ex- deasc£ uri în sufletul lui, care ar­mă, deoarece cultura în regie duce ploatări a ţăranu­lui şi a familiei putea să ducă la noi tulburări mai la pierdere sigură. Socoteala pro- lui? grave ca cele din 1907, prietarului de moşie este foarte ! Cine poate tăgădui dreptul statu simplă, a lui de a interveni în favoarea celor: «Prin munca în dijmă are un ve- care muncesc ogorul strămoşesc, dar urgent, pentru ca să nu ne mai sur- Sunt câteva probleme capitale în f­uit sigur stors din înmiea de rob a find că fără munca lor multe moşii prindă evenimentele de acum 28 de tara aceasta mult mai importan­te a săteanului şi a familiei sale,­­ ar fi lăsate în părăsire. Ar fi să de­­ani chiar decât tineretul liberal, şi decât Proprietarul pune pământul, foar- zerteze dela datoria lui acel sta­t. Banca Românească, şi decât libera­ s­izarea Băncii Naţionale, şi decât spolierea industriei şi comerţului prin monopolul «Cagero», — şi prin­tre ele, în prim loc este problema salvării ţărănimei din starea de de­presiune morală, fizică şi materială în care se găseşte. De unde vine oare această pri­bire? Dacă ea ar fi numai o chestie de optician, ar fi mai uşor. Sunt însă două luni. Una la Cluj alta la Flămânda. • D. Inculeţ este un revoltător şi tragic reprezentant al primei lumi, precum oricare ţăran e reprezentant mut al celeilalte. Azi când ne ’ntoarcem din satele în care ne-am născut, cu inima pli­nă de jalea de-acolo, parcă ne vine să-l apucăm de piept pe acest domn Tătărăscu, fără condescendenţă şi Trece peste noi încă un an. In­, mii chezăşie a vitalităţii, pusă că un an din triştii câţi s’au în funcţia de a asigura unei tra­­scurs, cu decada şi cu veleatul, ţiuni ,permanensa şi prestigiu, de când s’au instaurat, într’o ţa­: Vigoare şi frenezie, exuberantă ră­mănoasă şi bună, moravurile­ tinereţe, cheltui­e pentru certi­ Fanarului şi tertipurile liberale.I­tudini de viaţă în colectiv, e o­­bişnuiţi a ne îndrepta viaţa, chezăşie de câte puteri de trans­­du­pă mutaţiile regulate ale in­­­cendere­i pieței de mormânt e­dicatoarelor, nici nu prindem de f­apt un popor, veste când ninge timpul, peste! Dar popoarel nu sunt m­âna­­noi, straturi de praf. U11 neam­­te de timp ca di o putere, tiiu­­care nu e jiătruns de voinţa pu-j pul nu e motori.l ce antrenează, terii e sortit mediocrităţii, care nu e vis a terge o forţă din spate, unele, înlesnind afacerile, îmbo-­din gru­netul de vedere al istoriei.' Ele sunt -««•­-? ■.Grase cU; ^«­este pe misit! - cui-—a ve­al viului, al luptei, ^înseamnă un miragiu, de o amăgire, de un■ nituri tot în pivniţele liberale se dispariţie. Şi cel dintâi semn alt ideal. In zonele stelare aureole s-l vor depune. Contingentarea cu voinţei puterii, e efortul de ra­­za un punct misterios, care din­ regimul­­ pere din presupoziţii şi biruirea depărtări fascinează şi cheamă, obstacolelor îngrămădite în po­l Dar pe aceste depărtări sunt recă. Cine nu are conştiinţa vii-­­ trepte, pe distanţe puncte, pe­siunii sale şi nu adună forţă pen­­ timp momente. La ţelul luminos fru împlinirea acestei misiuni,« din întuneric, suim pe treptele îşi merită rangul inferior în faptei noastre, pe­ punctele efor­cii cu regm­ul ei de compensaţii, fireasta politică a importului l­ipsa de idei conducătoare, cu a­­narhia pieţii devizelor, a dus la scăderea balanţei cu 2 miliarde, la pierderea debuşeelor, la ur­carea fabricatelor şi scumpirea traiului. Deplinele puteri bat în coastă parlamentarismul, vlăşu­­lesc ordinea constituţională, iar, prin trâmbiţările simplificărilor de stat, au haotizat serviciile publice. Starea de asediu ţine sub pătura groasă a oprimării libertăţilor cetăţeneşti, iar cen­zura îţi întoarce vorba în gură şi-ţi lasă suspinul să gâlgâe în gât. Agricultura e paragină, eco­nomia dezastru, finanţele gunoi, iar regiile autonome prigonite-s ca pe vremea «Hoardei de aur» care căuta gologănei prin toate tărăboanţele românului. Un an, deci, care se stinge inu­til. Şi dacă istoria ar sta pe loc,­­ măcar în măsura în care oa­menii sunt puţin dispuşi să ză­bovească soroacele, — treacă! Vom avea oare în anul care vine, curajul să rotim zodiile şi să citim, prin ceaţa viitorului, în steaua noastră? Prestidigitatorii de bâlci, sca­matorii iarmarocului politic, tăl­măcitorii visului puterii şi in­terpreţii semnelor, trebuesc bi­ciuiţi, fiindcă ne acopăr ochii cu voalurile perfidiei lor. Şi nu mai putem auzi când trec pe lân­gă noi, chemările momentului şi când se strâng, în semnul lor, soroacele biruinţei. I. Debriefer «Suceava» s’a pus deci la adăpost de orice neplăceri eventuale. Nu tot aşa se întâmplă şi cu călătorii de pe bord. Aceştia au acum ocazia să-şi verifice rezistenţa şi să con­­state cum se comportă faţă de fur­tună. M­­are­­le drum Itinerar mediteranian­ de Octav Livezeanu Viaţa pe vapor — furtuna puternica imediat după plecarea din Malta. La masă, locurile goale arată pro­­marea începe să se agite. Di­minea-i porţiile răului de mare. Lipsesc 15 la balansul­­ destul de mare şi spo­reşte îngrijorarea celor ce se tem de răul de mare. Insula Pantelaria e privită de mult mai puţini pasa­geri — restul fiind în cabine­tul- In ţara noastră zisă democratică­ câţi — iar capul Bon cu care înce­pem zărim coasta africană, de abia poate di descifrat în depărtare, tovarăşi în cap cu medicul vaporu­lui. Noroc că mai sunt printre pasagerii rămaşi în picioare, vre-o 3 medici, cari să poată da la rigoa­re, asistenţa ncesară. Dar nici cei ce s’au aşezat la masă nu rămân până la sfârşit. Printre dânşii se află şi de aceia care au vrut să bra­veze pericolul şi să arate că pot re­zista. După scurt timp cedează şi se retrag unii discret, alta: cu expli­caţii inutile şi caraghioase, în a­­celaş timp: — «Prea multă mâncare se serveşte pe vapoir, e pericol de îngrăşare». Şi în monom, merg în cabine să sporească numărul celor ce au căzut din primul moment. Pe punte nu mai e nimeni. In sa­lonul de muzică s’au adunat toţi cei ce au rezistat şi au trecut cu succes botezul mării. Pentru ei nu mai e nici un pericol de acum în­colo. Se descoper două perechi de ta­ble şi se prinde de veste că mai există pe vapor şi o a treia, pro­prietate particulară. Ca într’un oraş de provincie, unde de dimineaţa, până seara zârnăe za­rul şi plesnesc piesele când sunt mutate, se încing şi aici jocurile. Intr un colţ, izbucneşte o mică dis­cuţie. — «Bine d-le, ai un norob ex­traordinar, am mutat dublu de şase ori, am mutat în loc de cinci, şapte şi în loc de trei, nouă şi cu toate astea tot nu pot să-ţi ţiu piept». Sunt doii studenţi cari se luptă cu «ştiinţa» altul cu norocul. Din alt colţ se răspunde cu altă discuţie. — «Va să zică aveau 15 cu 17, avantaj pentru mine» precizează o voce plăcută a unei distinse dom­nişoare. In pauza care urmează se fac socotelile, transformându-se cele 32 partide (15+17) în linii pentru a se vedea câte jocuri au fost consu­mate până acum. După această pau­ză, jocul reîncepe şi urmează iau aceiaşi intensitate «­Doi, doi»; «şase, patru»; «ăsta e marţ»­; «gherlă, o­­cupat»; «nu-mi trebue decât linie» etc. Intre cele două perechi de jucă­tori, încerc şi eu — la a treia cutie de table — să ţin piept unei simpa­tice domnişoare, care deşi nu mută dublu de şase ori şi deşi deplasează piesele exact după indicaţiile zaru­rilor — numărând chiar, în gând sau cu voce tare — totuşi îmi ia partidă după partidă, aruncându-mă într’o mare îndoială asupra «ştiinţei» mele în ale jobului de table. Alături, tatăl domnişoarei mă con­­solează: «Lasă domnule că aşa pă­ţim şi nod, nu ştie să joace, dar ne bate regulat pe toţi. Nu-i poate re­zista nimeni în familie». Şi domnişoara încurajată de vor­bele tatălui şi liniştită de consolarea mea, îmi mai câştigă an marţ, pe fugă. Unul din ofiţerii ajutori ai vapo­rului se amuză, distrând tot colbo­rul, cu pathefonul. A descoperit în bogata colecţie din discuri, câteva de un comic nespus. In special unde cântece scoţiene şi altele din cimpoi, înveselesc toată adunarea. Şi persistenţa sa, cu care scoate la iveală cântece unele mai cara­ghioase ca altele, prelungeşte vese­lia câteva ceasuri. Afară valurile au devenit mai a­­meninţătoare. In cursul nopţii au atins maximum. Vaporul se leagănă şi scârţâe. Nu e nicio nădejde să se termine curând. Nu vom avea linişte pe mare decât după etapa de trei din Alger. Dimineaţa au mai şeit pe punte vre-o câţiva din bolnavii de om­. Că­pitanul vasului e foarte îngrijorat de călătorii lui şi se interesează în fiecare moment de soarta lor: câţi sufăr şi câţi au rezistat. Intr’o convorbire mai lungă cu el, căpitanul Răşeanu descopere alte ca­lităţi. Pe lângă marinarul energic şi cu­­ragios, trăeşte omul capabil şi pri­ceput în toate chestiunile de organ (Citiţi continuarea în pag. II a) HUHL ^«aa Avem în ţara românească 14 mili­oane ha. cultivate de 4.000.080 pro­prietari agricoli (cifre rotunde). Din acestea 6 și luni. milioane sunt cultivate de 3.000.000 mici cultivatori care poseda până la 5 ha., iar restul de 7 milioane ha. este stăpânit de« turi» ca în vremea turcilor. 600.000 de proprietari mari şi mie!­ Pentru aceşti muncit­ori­­ robi ai Să înceteze specula muncii ţărăneşti de D. R. IOANIŢESCU - O nouă lege a Mvoelilor agricole - te arare ori sămânţa, şi săteanul­ care ar lăsa pe săteanul sărac lipit, pune unelte, vite, muncă şi tot ce a ameninţat să piară de foame, la dis­­mai trebue culture! ogorului. Recolta! poziţia proprietarului de pământ, se împarte în multe regiuni, pe din care din lăcomie sau incapacitate două, una proprietarului şi una să­teanului, în plus diferite «havaie-speculează munca de rob a ţăranului român. Este în joc viitorul neamului, via­ţa şi sănătatea celei mai numeroase pământului strămoşesc — nu există pături sociale a ţării — plugarii ro­m­ ne lipsea deloc, adică bombaşti­ cu brio «Cagero» d-lui Leonte Mol-1 450.090 sunt mici proprietari care, nici o lege care să fileze condiţiu­l mâni. Nu se poate sta cu braţele în A­olovani, reprezentantul naţiuneî în au între 5—10 ha, iar 150.000 marijuile învoelii. Proprietarul dictează* crucişate. O nouă lege a învoelilor a­ Senat, şi va vedea ce prăpastie este ; proprietari stăpânesc o suprafaţă i­­ condiţiunile şi muncitorul de pă-­gricole se impune, pentrucă cea din ; între Cagero şi sărăcia unui ţăran 1 4 jum. milioane ha. | mânt este obligat să le accepte pen- j 1807 nu se mai apiică, dela Flămânda, Beţia şi delirul oratorie de azi, nu * se va putea ierta mâine, de către nimeni. Ce faceţi cu ţăranii? ! Aţi aranjat Europa la Cluj, şi v’aţi ridicat reciproc câte o statue echestră pentru o recunoştinţă na­ţională pe care v’aţi decernat-o, dar statue e or să se dărâme dacă nu hrăniţi ţăranii, grave ca Această lege trebue să vie cât mai Petiţia d-lui N. Iorga D. N. Iorga face în ultimul nu­măr din «Neamul Românesc» o pe­tiţie — timbrată? sau fără timbra? — prin care solicită colaborarea la o veche gazetă ardelească. Profesorul Iorga, obişnuit să se auto-elogieze pe toate cărările, nu uită nici de data aceasta să-şi scoată câteva din meritele sale în relief. Nu vom nega că Profesorul n’a lucrat ceva în direcţia aceasta. A lucrat pe vremuri chiar mult. Cu­vântul Apostolului trezea cândva un ecou de veneraţie, admiraţie şi iubire. Dar d. Iorga poate îşi aminteşte de povestea ţiganilor care şi-au clă­dit o mănăstire (dintr’un caş) şi pe urmă au utilizat-o drept ospăţ. Tot aşa şi profesorul Iorga şi-a mâncat lefteria faţă de ardeleni. Biata barbă nu mai trezeşte nici un ecou. Ultima sa faptă, publicarea imun­dei broşuri, l-a pecetluit la stâlpul infamiei. S’a dovedit lipsit de ca­racter. S’a lăsat utilizat ca instru­ment pentru a doborî sau a adumbri prestigiuul d-lui Iuliu Maniu. «Istoria unei legende» s’a trans­format într’o spulberare a legendei istoricului dela Văleni, a cărui şti­inţă a ajuns o cloacă unde fiecare îşi poate arunca defecţiunile. Petria probabil netimbrată a d-lui Iorga (Apostolul a sgârcit şi lacom) conţine următorul pasaj: «eu cred că în Ardeal, mai ales în Ardeal, vremea osebirilor­­poli­tce a trecut». De ce a trecut vremea diferenţie­rilor politice? De ce să ne rans­­formăm în am­fibii? D. N. Iorga: «suntem prea puţini şi prea a­­meninţaţi pentru acest lux». De ce «suntem»? Ardealul respinge această vârîre a Apostolului într’o ciorbă şi 0 lup­tă care nu-l priveşte. Să stea la Văleni şi să scrie mai departe cărţi. Să-şi dea osteneala să nu mai conţină atâtea erori. In Ardeal, d. N. Iorga nu are ce căuta!­­ Marți I ianuarie i®$5­2 lei an Ţarcă... «Viitorul» scrie: «Manifestaţia na­onală de la Cluj». ...că cele anti-naţionale se fac la Bucureşti. . * Tot «Viitorul» anunţă: «125 de ani dela zidirea primei şcoli româ­neşti în Banat». Aniversarea coincide cu aceia de un an dela dărâmarea mai multor şcoli româneşti. * Tot «Viitorul». «Marea fericire a vieţii: jucăriile». Jucăriile ca jucăriile, dar, mai cu seamă, guvernările. * D. Gh. Tătărăscu a declarat la Cluj că-i «sigur de drumul său»». ■o Vorba e, dacă «drumul» e sigur de d-l Tătărăscu. * Nu se ştie ce să se facă cu măr­furile aflate în vămi, sosite în ţară fără autorizaţie de import... ...Se vede că importatorii aceia nu’s din ţara noastră că altfel găseau până acum soluţia, care-i foarte sim­plă. Sunt, pe lângă guvern, specialişti în filosof­ia importului. * «Viitorul» anunţă: «Caut cores­pondent harnic şi priceput pentru o­­rașul, Sinaia». — Nu-l mai au pe d. Franasovici?! In pagina 8-a: Evenimentele politice se precipită mws Politica externă Negocierile franco­­--italiene In momentele de faţă se desfăşoa­ră o intensă activitate diplomatică în Europa. Nu e la ordinea zilei nu­mai chestiunea foarte complicată şi delicată a plebiscitului din regiu­nea Saare, care, după cum se ştie, se ţine la 13 ianuarie. (Să nu fie această fatidică zi, un prost augur pentru pacea lumii!). Mai sunt încă multe alte chestiuni importante, cari stau însă pe planul al doilea față de aceia a negocierilor fram­o-i­­taliene, în curs de a duce la un re­zultat în zilele­­acestea. Pentru 2 ianuarie se anunţă ple­carea la Roma a d-lui Pierre Laval ministrul de externe al Franţei, pen­tru a avea întrevederi cu d. Musso­lini. Punctul cel mai de seamă care va fi o­biectul de discuţie dintre cei doi oameni de stat, îl formează după cum se anunţă, problema indepen­denţei Austriei, din ce în ce mai a­­meninţată. Pentru pacea Europei, chestiunea aceasta a asigurării independenţei Austriei, devine din ce în ce mai primejdioasă. Poate că pe deasupra tuturor celorlalte, problema aceasta este cea mai importantă. Este un fel de permanent motiv de nelinişte, care nu va putea fi înlăturat decât prin colaborarea marilor puteri la asigurarea existenţei Austriei ca stat independent, aşa cum a luat fi­inţă prin tratatele­ de pace. Obiecti­vul acesta stă la baza călătoriei di­plomatice a d-lui Laval. Negocierile franco-italiene tind să creieze un fel de pact regional, care să stabi­lească un sistem de garanţii pentru asigurarea independenţei Austriei. Acest pact ar urma să fie semnat de către Statele vecine cu Austria. Ar participa prin urmare Italia, Ce­hoslovacia, Iugoslavia,­ Germania şi Utg­aria ar urma să fie solicitate a­­idera la acest instrument diploma­ţie de evident , menţinerea păcii. Există până acum optimism în­ privinţa isbândei negocierilor fran­­co-italiene. La Roma par­ a fi bune dispoziţii pentru încheerea acestui pact diplomatic, atât de iminent. Trebue reţinut că aceste negocieri sunt primul contact mai larg pe care politica externa a celor două ţări îl iau de la războiu încoace. El este dictat de împrejurări cu­ totul excepţionale. Se prea poate, până la urma, ca acest prim contact mai amplu din­tre Franţa şi Italia, deopotrivă in­teresate la perpetuarea păcii, să du­că şi la alte re­zultate, mai îndepăr­tate dar cu răsunet şi mai impor­tant. Este vorba de apropierea din­tre Franţa şi Italia, a căror colabo­rare în vederea unor ţeluri comune, ar da altă întorsătură hotărâtoare relaţiilor diplomatice dintre naţiu­nile europene. Dacă imperialismul fascist ar fi mai tolerant şi înţele­­gător şi-ar strânge raporturile de prietenie cu Franţa, campionul eu­ropean al păcii, un viitor mai bun s’ar putea clădi pentru civilizaţie, ameninţată de atâtea primejdii. Rezultatul negocierilor franco-ita­­liene este deci din mai multe puncte de vedere, de o însemnătate deose­bită.

Next