Dreptatea, august 1935 (Anul 9, nr. 2343-2366)

1935-08-01 / nr. 2343

ANUL IX. NO. 2343 4 pagini T­axele de b­ancare plătite în nu­­merar conf. aprobării Direcţiunei Generale P. T.T. No. 14.856/928 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303­42, Ad­ţia 341­02 ŞARLATANUL a mai ciupit câte ceva din suma sortită înzestrării. Şi, astfel, în cât­va timp, s’a evaporat. Pe deoparte, contractezi împru­mut forţat cu scopul de a înarma oştirea; pe de alta, îl utilizezi să acoperi paragina finanţelor provo­cată de tine. Iată situaţia. Da sau nu, — este d. Tătărăscu­­ un şarlatani A ambiţionat debarcarea d-lui Dinu B­rătianu dela şefia partidu­lui liberal. In acest scop, şi-a asi­gurat solidaritatea câtorva grupuri şi s’a înconjurat de pretenia câtor­va tineri. Pierzând, însă, momentul decisiv şi epuizându-şi curajul, când d. Dinu Brătianu s’a încruntat la el, a fost apucat de tremurături şi de sfârşeli. I-a poruncit d. Dinu să dizolve grupul H., l-a dizolvat, i-a ordonat să sacrifice amicii, i-a sa­crificat, s’a încruntat să verifice metodele şi să revizuiască ideile de guvernare, s’a supus. Ba a trimis şi o scrisoare, în care invită vechii tovarăşi să intre în disciplinile şe­fului Pe deoparte, antrenează oamenii pe linia veleităţilor sale; pe de alta, îi sacrifică şi îi sancţionează, Iată situaţia. Da sau nu, — este d. Tătărăscu un şarlatani A făgăduit că are toate proble­mele soluţionate. Un mare plan de vaste proporţii programatice, va preschimba ţara într'un Canaan. Fiindcă el nu este decât succesorul indicat al lui I. G. Duca, — şi a­­cesta plin de programe, de idei şi cu registre, cu hrisoave, cu cocu- i de solud­i­­mente şi vor demonstra, pe probe ! Şi dacă a stat aproape 2 ani, a do­­peremptorii, cu argumente riguros, vedit desâvârşit că nare nici un matematice, catastrofa economiei noastre. Nu se poate grupul credi­torilor să aibă aşa inimă, încât să nu ne ierte de exactitatea obliga­ţiunilor. Iar dacă nu,­­ va trebui să accepte, sau înfiinţarea unui clearing care să cuprindă şi datoria publică sau vânzarea redevenţelor de petrol ale statului pe timp de zece ani sau moratoriul temporar de transfer, sau încheerea unui a­­cord tripartit de plăţi. Pe de o parte, expediază ambasade care să argumenteze cu cifre de­zastrul finanţelor noastre; pe de alta, declară că guvernul stă bine. , Iată situaţia. Da sau nu. — este d. Tătărăş şarlatan ! A făcut conversiunea. Menirea a­­cestei legi: să reglementeze rapor­turile dintre creditori şi debitori. Cămătăria exagerată a băncilor a­­dusese cetăţeanul în starea dispe­­rată de a înceta plăţile. A fost ne­voie de o lege care să eşaloneze ra­tele, pe timp îndelungat şi cu re­ducerile necesare. Ea, însă, n’a por­nit dela un prag real al capacităţii de plată, aşa că n’a rezolvat nimic. In schimb, însă, au profitat pro­­pr­ietarii liberali. Reglementarea datoriilor a fost imediat preschim­bată în pretext de «redresare a cre­ditului» și pe baza acestui pretext de redresare a creditului, guvernul a luat din visteria statului 8 mili­arde și le-a vărsat băncilor, drept răscumpărare de daunele suportate prin conversiune. A luat Banca lui Neamţu, 305 milioane; a luat Ban­ca Românească, alte sute de mili­oane; cutare bancă, alte sute de mi­­ilioa­ne. Portofoliile putrede ale că­mătarilor liberali au fost recom­pensate cu bani gh­iaţă vărsaţi din bugetul statului. Marea massă a ce­tăţenilor n’a putut nici să şi achite ratele stabilite în conversiunea ilU­­zorie; în schimb, a trebuit să con­­tribue, cu dări intensificate, la um­plerea lipsurilor bugetare. Pe de o parte, amăgeşte lumea cu convertirea datoriilor; pe de alta parte, înlesneşte profitul băncilor şi execută sângeros contribuabilul. Iată situaţia. Da sau nu, — este d. Tătărăscu un şarlatan. A făgăduit că va înzestra armata. Pentru asta, a şi pornit la contrac­tarea unui împrumut intern. Func­ţionarul de stat a plătit, fiindcă i s’a reţinut din leafă; societăţile au plătit, fiindcă au fost silite; tot ce a căzut în sfera de influenţă a sta­tului a plătit, fiindcă li s’a reţinut forţat. S’a adunat o sumă oare­care. N’au lipsit fireşte exagerările şi n’au lipsit interpretările şi co­mentariile presei amice. Ba că gu­vernul are încrederea desăvârşită a ţării, ba că aşa şi pe dincolo, împrumutul, însă, şi-a modificat, între timp destinaţia. Când guver­nul a fost la anarhie a rupt din sunsa sortită înzestrării, când a a­­vut necesităţi primordiale de plată­­ vedit desăvârşit­e plan. In comerţul exterior există un singur program, al brigandului Grosz­ulela Cagero, înhăitat cu d. Leonte Moldovanu să exploateze compensaţiile;­­în economia naţio­nală există o singură metodă, a consorţiului de negustori cari au a­­caparat misterele contingentării, iar în finanţele publice, există o sin­gură preocupare, a bandei Nacht- Vasilescu-Tony Iliescu-Bejan-Sfetes­­cu, care mută visteria în casete par­ticulare, lată situaţia. Da sau nu,­­ este d. Tătărăscu un şarlatan. Da sau nu, este d. Tătărăscu un şarlatan ! A ţinut, deunăzi, consiliu de mi­niştri. D. Victor Antonescu a ex­pus, îngrijorat, situaţia disperată a finanţelor publice. D. Vasile Sassu a arătat limpede rezultatele valo­rificării cerealelor. Colegul de la in­dustrie a învederat stările comer­ţului exterior. Impozitele adunate, cu toată vrednicia agenţilor fiscu­lui, nu ajung să umple golurile bu­getare. Scopurile valorificării nu echivalează condiţiile capacităţii de plată. Regimul politicii comerciale nu sporeşte activul balanţei. Defi­citele cresc, de la sute de milioane urcă la miliarde. Puterea contribua­bilului a secat complect, băue ţara de tobele perceptorului, se aud chio­tele globnicilor, pocnesc bicele şi încărcăturile cu scârţeluri; — de­geaba, bugetul nu se poate echilibra, sa svârcoleşte ministrul industriei să plaseze mărfurile noastre, caută să obţină aranjamente de devize, în­cearcă să reglementeze comerţul; — degeaba, balanţa nu se poate echi­libra şi se apropie 1 August. Conform clauzelor din protocolul încheiat, trebuie să plătim rata din datoriile externe. Guvernul a constatat că posibilităţile transferului pentru Franţa sunt nule. Devizele sunt in­suficiente, mizeria a atins ultima limită, sursele veniturilor sunt toate stârpite, afacerile nu mai con­tenesc, — ce e de făcuţi Ambasadele premierului au toc­mit vagoane speciale şi au plecat în streinătate. S’au blindat cu cifre, rascu un­ i. D o­brici­or MOMENTE Arestarea unui ziarist Prefectul judeţului Doroh­oiu — ■un oarecare domn dr. V. Petrovici — a arestat pe directorul unui ziar din localitate. Pe când gazetarul se afla la pre­fectură după știri, satrapul provin­cial a dat ordin vlăjganilor săi sub­alterni să-l aresteze. Comisarii l-au tărît la poliţie. Apoi, l-au înaintat parchetului. Procurorul i-a luat o simplă de­claraţie şi l-a pus în libertate. Motivul acestei arestări ilegale es­te că ziaristul ducea o campanie împotriva unor fruntaşi guverna­mentali locali. Ne aflăm în faţa ■unui tipic abuz de putere. Prefectul de Doroh­oiu, cine știe ce mărginit cap de provincie, socotin­­du-se buricul pământului, nu poate îngădui nici cea mai mică critică. Nu admite domnul critică — și pa­ce ! Aceste abuzuri tipice liberale nu pot rămâne nesancționate. an valah sui generis Ziarul «Porunca Vremii» este con­dus de un escroc patent, un iaurgiu balcanic prins cu pufuşor alb pe botişor. Ni se dau acolo mereu lecţii de naţionalism. Partidul nostru se bucură de cin­stea atacurilor, fiind denumit «par­­tidul internaţional-ţărănesc». Unul dintre arhanghelii naționali scrie imprudent: — «Noi, Românii de baștină...» Și semnează: N. Bogdan. Un pseudo­nim oarecare. Se ascunde un slav Un scriitor francez afirmă: „Un grand nom de lettres roumaines et qui est une véritable révélation est celui de George Coşbuc. C’est un Virgile doublé d’un Longus. II g a pen de littératures au monde qui aient donné un ecrivain de sa trem­­pe. On fausserait la poésie d’un Coşbuc si l’on vonlait rendre son équivalent au moyen d’une traduc minoritar din Basarabia .- poate I tion. C’est chose connue: la poésie Rus, poate Ucrainian. După scris e ) ne souffre pas d’apostasie verbale. La littérature roumaine est fiere de găgăuţă. Intre arhangheli numărăm fiu al Franţei­, care nu are — fleteşte — nici o aderenţă cu ferinţele bieţilor majoritari din Va­­lahia: ţărani şi muncitori. Un umo­rist anglo-saxon. Şi un alt slav din Sud-Estul european... «Porunca Vremii» a devenit o su­cursală a «Frontului românesc» vaidist plin de Garabeţi, Angheloffi şi italieni incerţi t un su­s.­ Preţul la 25.000 a ajuns vagonul ministrul agriculturii minte oficial, afirmând că se plăteşte preţul minimal de 34.000 lei Interesele agricultorilor nu pot masate la voia întâmplării S’au încurcat rău lucrurile şi în ce priveşte aplicarea regimului va­lorificării grâului. In timp ce d-l Sassu dă explicaţiuni elementare, prin postul de radio, asupra con­­diţiunilor în care se formează pre­ţurile în diverse ţări, găsind cele mai exagerate cuvinte de laudă .pen­tru acţiunea întreprinsă de d-sa, recolta de grâu zace în magazii fă­ră cumpărător, sau, în cel mai bun caz, se desface la prețuri falimen­tare pentru producător. Trăim, fără îndoială, sub un re­gim de mistificare oficială. Pentru că în momentul în care pre­țul grâului joacă în jurul maximu­lui de 25.000 lei vagonul, cu tendința manifestă de scădere, ministrul a­­griculturii declară oficial, angajăn­­du-şi întreaga răspundere, că ni­meni nu poate cumpăra grâu sub preţul minimal de 31.ooo lei vago­nul. * Unde poate duce această situa­­ţiune, nu este greu de prevăzut. Recolta, al cărei disponibil de export era anunţat la început la UH revendice, cel puţin pentru anul circa 80.000 de vagoane, din care nu se mai poate conta astăzi decât pe vreo 20.000 vagoane, se desface la preţuri derizorii. Agricultorii au aşteptat un an întreg, cu nădejde, încurajaţi în aceasta de rezultatele bune realizate prin regimul de va­lorificare din ultimii doi ani, care le-a adus un venit de circa 10 mili­oane lei. Au răbdat un an de zile restricţiuni de tot felul, apăsaţi sub povara datori­ilor şi a dărilor către fisc,­­ in speranţa unui an agricol­­ bun, care să le aducă cel­­ puţin aceiaşi rentabilitate. 1o S’a fixat, un nou regim al grâu­lui. D. Sassu a găsit că vechiul re­gim, moştenit de la guvernul parti­dului naţional-tărănesc, trebue nea­părat înlocuit, deşi a dat cele mai bune rezultate ce se puteau obţine în împrejurări ca cele de ani. D. Sassu oferea guvernului o concep­ţie personală. Guvernul trebuia să­(Citiţi continuarea în pag. 2­ a) al treilea al activităţii sale, pater­nitatea regimului de valorificare a grăului. , Fantezia d-lui Sassu şi dorinţa de a fi şi d-sa reformator, au fost satisfăcute. Cu ce preţ însă ! Cu preţul sacrificării intereselor producătorilor. Pe spinarea lor — cobaii tuturor experienţelor nefaste — se persistă în aplicarea întoc­mai a regimului de valorificare nou introdus, admiţându-se o singură abatere: nerespectarea preţului mi­nimal, deşi acesta este singurul lu­cru care interesează pe agricultor. Intr’adevăr, în textul decretului — lege privitor la valorificare, o singură referire se face la interesul producătorilor, atunci când se fi­xează prețul minimal. Restul dis­­pozițiunilor privesc regimul mori­lor, regimul făinei, brutăriile, inte­resele fiscului, etc. Revărsarea Nilului44 Guvernatorul Dorel Păcatele d-lui Dorel Dumi­trescu se pot împărţi în două ca­tegorii: 1. păcate mai vechi săvârşite şi descoperite, dar rămase fără pedeapsă; 2. păcate noui descoperite cu ocazia şperţului de 25 milioane ale bandei Vasilescu-Nacht-To­­ny Iliescu. D. Dorel Dumitrescu va trebui tras la răspundere pe tema u­­nor scandaloase operaţii finan­ciare prin­ care a «asanat» o serie de bănci liberale. Astfel, D. Constantin Neam­­­ţu, banul Olteniei liberale şi că­mătarul ţărănimei, director la «Banca Comerţului», a primit un cadou de 350 milioane lei. «Creditul Românesc» a umflat 286 milioane lei. Banca Românească s’a mulţu­mit — ce ironie! — numai cu 306 milioane lei. Scrisul Românesc din Craio­va, condus de d. Em. Tătărăscu, fratele primului ministru, a fost modest: 50 milioane lei. Dorel Dumitrescu a «reorga­nizat» instituţiile financiare cu cadouri de circa 3 miliarde şi jumătate lei, absolut nejustifi­ficate. A fost o revărsare a Nilului. Băncile au dat mai multe recol­te pe fiecare an, ca grâul Egiptu­lui. Nu aşteptau bilanţul anual. S-au trezit umflate de puhoiul ■ bănetului. La robinet, la Banca Naţiona­lă, se afla prea amabilul, crimi­nal de binevoitorul Dorel Dumi­trescu. Omul mânca din vesela de argint artistic lucrat a Rege­lui Bavariei. Se plimba pe Medi­­terană cu yacht, îşi construia castele. Când ducea un tren de viaţă ca un maharadgea indian era normal — psiho­­gic vorbind — să fie aplecat şi tentat la risipă. Banul Băncii Naţionale nu era banul personal al lui Dorel. Bă­­năria Statului ajunsese bănări­­tul nimănui. Un sat fără câini. Cine vrea şi avea proptele lua cât îi ajungeau curelele. Cercetările judecătoreşti vor trebui duse pe o nouă pistă: să stabilească jaful din avutul Băn­cii Naţionale patronat de d. Do­rel Dumitrescu. Desigur, acest­­profesor uni­versitar nu este om în toate min­ţile. Cu toate că a trecut ca di­rector la «Banca Românească», noi ştim că instituţiile bancare au ajuns în ultima vreme ma­muţi giganţi cu creiere minore. Sistemul funcţionează de la sine. Nu mai este nevoie de geniul întemeiorilor, cum a fost cazul unui Carada sau talentul cârpâ­­noşiei lui Vintilă Brătianu. Puse pe roate, marile institu­ţii încep să meargă singure. Se­lecţia nu se mai face riguros la conducere. De multe ori, demenţi sau se­­mi-demenţi ajung la conducere rapid, favorizaţi tocmai de vicii. Până când se constată că nu sunt oameni în toată firea este prea târziu. Cazul celebru al lui Ivar Kreuger a fost caracteristic, îna­inte de a fi un escroc de mare anvergură, cercetările ultime do­vedesc, că a fost dement. O de­menţă zisă larvată. D. Dorel Dumitrescu trebuia de mult pus sub interdicţie pen­tru risipă şi viaţă imorală. «Viciul risipei» i-a fost tocmai o pârghie în lumea mamuţilor bancari. «Dorel» era gentileţea în per­soană, cu banii ţării. Intre două uşi capitonate, ie­şind de la o gravă conferinţa, punea apostile pentru amicul său Tony, care se soldau cu şper­­ţuri de 25 milioane lei. Câte apostile nu va fi pus Do­rel de acest gen? Dorel a dat iama în banii Băn­cii Naţionale. Ce-i păsa lui că erau banii ţării? La asemenea demenţi larvaţi — conştiinţa responsabilităţii nu există. Arcurile ei s’au frânt. Cercetări atente judecătoreşti pot aduce mari surprize. Se va vedea conrupţia în stil grandios, aşa cum n’a mai existat la noi. D. Virgil Madgeanu a dat cel dintâiu alarma asupra unor mi­liarde risipite. S’a crezut că este o «alarmă politicianistă». Fostul ministru de Finanţe a demon­strat matematic şi contabilice risipa. Nu s’a crezut. Scandalul ultim cu Vasilescu şi Nacht a demascat pentru ori­ce naiv risipa sendaloasă care a domnit la Banca Naţională sub d. Dorel Dumitrescu. Sancţiunile se cer cât mai ra­pid luate. Ancheta să se întindă şi asu­pra operaţiunilor zise, «legale» ale guvernatorului care a făcut cadou circa trei miliarde şi ju­mătate lei băncilor liberale, în­­tr’un timp când gospodării ţără­neşti sunt scoase la licitaţie pu­blică pentru neplata datoriilor... sau Optimismul lui Coşbuc de CAROL DIMMER, Ion Coşbuc“. Totuşi marele Coşbuc nu--i cetit, nici citat la noi aşa cum merită. Ştiu că o stafie de C.F.R. poartă ilustrul său nume, există şi un sat Coşbuc. Nici nu se putea altfel. El nu s-a plâns că „cântecele pier“ din cauza drumurilor de fier, şi a fost poetul rustic, bucolic, precursorul re­voluţiei agrare din 1907, prin puter­nica sa poezie „Noi vrem pământ“. „Poetul ţăranilor“ a fost un op­timist. Avea încredere în progres. Lupta pentru o desăvârşită umani­tate, cerea evoluţia şi ameninţa cu revoluţia... A fost un cântăreţ entu­ziast, eroic. Versurile sale oţelesc voinţele, descriu sacrificiile luptei, exaltă energiile, provoacă elan, fac opere de purificare socială. Es,... pa­re singurul mare poet care n’a fost influenţat deloc de opera lui Emi­­nescu. Coşbuc e cu totul original ca formă şi ca fond, versificaţia şi limba sa sunt de o măestrie puter­nică. A fost şi un mare prozator. Era un cugetător care în fiecare cu­vânt scris, prin imaginea lui­ stră­lucită despre univers, prin vibrarea lirică a gândului a ştiut să acorde inspiraţiei mantia de solemnitate a prestigiului poetic. Cugetările sale din pământul ţă­rii le scotea. Un alt cântăreţ — simpatizat mult de Coşbuc — a spus, (potrivite şi pentru Coşbuc) următoarele vorbe: ,,Cultura noas­tră s’a născut în marile păduri vir­gine... şi locul acesta natal, toată împrejmuirea lui, i-au imprimat un caracter particular, înconjuraţi de viaţa variată şi intimă a naturii, oa­menii noştri, hrăniţi şi îmbrăcaţi de ea, s’au legat şi s’au contopit in­terior cu toate schimbătoarele ei în­făţişări“. Coşbuc a posedat o cul­tură germană, o erudiţie, nimic nu i-a fost străin. El a cunoscut perfect filosofia pesimistă a lui Schopen­hauer ca şi şcoala optimistă a lui Leibnitz, şi a avut inclinaţiuni spre ideile celuia din urmă. Scrie un tâ­năr poet, — Costin — în „Prefa­ţa“: „Mi-e greu să laud din toată inima versurile d-tale. Mi-e greu, pentru că sunt tânguitoare şi pline de plâns şi că nu vreau să laud pe cel ce se tânguieşte. Toţi poeţii noştri mai tineri ştiu una şi numai una: să blesteme viaţa. Ei, da, nu e nici o muncă să găseşti defectele lucrurilor. Cel mai prost sătean are să găsească o sută de lucruri rele la cea mai perfectă statue aulică. Dar părţile bune? Asta e mai greu. „Dar nu-i învinuiesc pentru plân­gerile lor. Cine are pricină de plâns, să plângă, dacă vrea. Dar răul cel mare e că cei mai mulţi minţesc, plângând fără pricină. Ei sunt ca oamenii care nu ştiu să joace cărţi şi totuşi joacă, urmarea e că aceşti oameni, dacă sunt cartofori pierd totul, iar, dacă sunt poeţi se pierd cu totul. Ori cât s’ar svârcoli ,o coa­iele“, suprema putere a artei va fi totdeauna adevărul. „Iar adevărul — în artă — e una cu frumosul. Cele mai urâte in­ strâmbături pe scenă, sunt fru­moase când sunt adevărate. „Acum, ce impresie au să-mi­ facă cele mai frumoase versuri, dacă simt, că fondul lor e afectat, nu cuprinde adevăr? Ce sentiment ţi-ar năpădi sufletul, când d-ta întâlnind o femeie plângătoare îmbrăcată în soirenţe, cu un copil gol în braţe, i-ai da ultimii bani, şi apoi ai afla că ea a minţit, că e bogată şi că face acest lucru numai ca să-şi îm­plinească mai iute milionul? Leopardi a avut pricină să plân­gă şi s’a plâns cum nu s’a mai plâns nimeni. Talentul a avut nu­­nai de jumătate parte la neperitoarele plângeri ale poetului, cealaltă ju­mătate a avut-o adevărul. Cine a întrecut şi va întrece în pl­ângere şi tânguire pe poeţii iudeilor? De ce psalmii sunt plăsmuiţi de poporul cel mai încrezător în Dumnezeu? S’au încercat destui poeţi — mai talentaţi cu mult de cât David — să facă psalmi şi n’au putut nici pe de departe s’ajungă la exaltatele idei ale poetului-rege. Le-a lipsit adevărul, nemărginita credinţă în cele ce spu­neau: „Şi de aceea spusa voastră era nobilă şi sfântă...“ Coşbuc a scris aceste cuvinte îna­inte cu 40 de ani. Era acum cu­noscut. Evcluceanu s’a ocupat elo­gios de el — în 1893 — în revista „Convorbiri Literare“ (pag. 817-­ 936). Gr. N. Lazu — în 1894 — "a contestat originalitatea unora dintre poeziile conţinute în volumul „Bala­de şi idile“ — apărut în 1893. In­------------------------------------- ■ »I - (Continuare In pagina 2-a) Cum rămâne ?ni Ziarul «Adevărul» care este întot­deauna bine informat, a putut să scrie aseară că «în ce priveşte afa­cerea transferului se pare că cerce­tările sunt aproape terminate», şi că «informaţiile pe care le are guver­nul, judecătorul de instrucţie nu va implica alte persoane în afară de acelea care se află în stare de pre­venţie». Se pare deci, după aceea o infor­maţie, că ancheta nu va mai dura decât două zile, şi că deci se va ter­mina, aşa cum se cuvine exact ia sezonul cantalupului. Ba. «Adevărul» mai informează că guvernul consideră că a procedat cu energie şi deci nu mai are motive să prelungească la infinit aceas­t anchetă. Faţă de declaraţiunile pompoase şi grandilocvente ale ministrului de justiţie, menite să acopere muşa­maua, pentru ca nici măcar aceas­tă sinistră învelitoare să nu fie a­­m­eninţa­t, informaţia adusă de «A­­devărul» era de aşteptat. Totuşi nu credem că e vorba de două zile. Desigur că guvernul a procedat la energie aşa cum spune, — bine informat, — «Adevărul». Numai că, nu ştim ce caută în a­­ceastă afacere «energia guvernului». Cum rămâne atunci cu declaraţiu­­nea anunţată prin helicon că guver­­nul nu înțelege să se amestece în a­­ceastă afacere? Opinia publică de fapt nu cerea prea mult. Ea este deprinsă. Ar fi avut numai curiozitatea să știe cum se explică oare că adresa Băncei Naționale semnată de guver­­na­tor nu a fost alt­ceva decât co­pierea formularului dat de Vasiles­­cu în vederea escrocheriei? D. Vasilescu era secretarul par­ticular sau oficial al guvernatoru­lui?! Şi ar mai voi să ştie pentru ce d. guvernator a consimţit să se însere­ze în adresă acel deochiat «în vede­rea transferului», care-i miezul es­crocheriei, mai ales când în adrese similare aşa ceva nu era menţionat, şi mai ales că Banca Naţională da­duse pripit un comunicat în care se spunea că toate adresele de natu­ra aceasta cupriind expresia «în ve­derea transferului», ceiace s’a dove­dit apoi cu acte inexact. In definitiv, şi în aceste două zile cât au mai rămas până la epuizarea totală a «energiei guvernului» sar mai putea satisface această curiozi­tate nevinovată a opiniei Publice. Mai mult, d­­e toată lumea, că nu se poate cere să nu se mai creadă însă că opi­nia publică este atât de naivă încât să se păcălească atât de uşor şi cu mijloace atât de învechi­e. Aşteptăm şi noi cu energie ca do­sarul să fie public, şi atunci ne re­zervăm plăcerea să revenim cu ino­portunele întrebări care se vor im­pune de interogatoriile consemnate şi ac­ele dosarului Opinia Publică mai încearcă o lo­vitură. Nici un fel de prestigiu nu se poa­te in­enfine in modul acesta. Şi demoralizarea creşte, şi simţim că ne înfundăn tot mai adânc... Domnule Vaier l Pop. Pe unde eş­ti, spun­e-ne cel puţin cum rămâne cu vorba aceia mare pe care i a spus-o­, cum rămâne? IV­Gîtiți in j­ag, D. Dorel Dmaitrescu la parchet... iOl 1 August 193­­2 lei Pentru oficiosul Văcar­eştilor Elegantul oficios al escrocilor Va­silescu, Nacht et. Comp., — am de­numit «Viitorul», — îşi continuă activitatea de apărare a amicilor cu cantalup. Ziarul lui Ionel Brătianu a ajuns organ de susţinere a escrocilor da la Văcăreşti şi a celor care au rămas pe-afară dar sunt obsedaţi de vechea mănăstire. Oficiosul Văcăreştilor neavând curajul să apere direct pe escroci, aşa precum direct le-a mâncat can­­talupul, o iau pieziş cu o diver­siune. Se pare că nu-i supără atât fap­tul de a fi descoperit şi denunţat escrocii regimului de redresare mo­rală, cât împrejurarea că noi avem această satisfacţie pe care o măr­turisim, încântătoare. Şi atunci se arată mereu supă­raţi că tocmai noi le facem morală. Să fie supăraţi, cât vor. După ce mănâncă ce au mâncat, trebue să suporte, la digestie, o mică neplă­cere. Dar, oficiosul Văcăreştilor, ex­pert prin experienţă de 27 de ani, în apărarea altor escrocherii şi mai mari, recurge la procedeul clasic cu care o fi izbutit acum două decenii, la o diversiune. Strânşi cu uşa încearcă să reînvie infama campanie Skoda. Nu mai prinde! Ţata ştie ce concentrare de ură a fost în comisiunea de anchetă în care veninul d-lui Grigore Iunian s a amestecat cu slugărnicia şireata şi dornică de un minister a d-lui Aurelian Bentoiu, ci cu prostia pa­tologică a lui Puiu Alexandrini. Ţata nu a uitat mobilizarea pe care a sunat-o meschin şi rău d. Dinu Brătianu, care chemase la luptă întreg partidul în marea bă­talie Skoda. Nu era destulă ura atavică a li­beralilor ameninţaţi să-şi piardă beneficiile unei guvernări perpetuu în contra partidului naţional-ţără­­nesc şi a fruntaşilor lui care au trezit conştiinţa ţărănească. Ea a trebuit să fie atâţată şi sti­mulată de însuşi şeful partidului Ori ce liberal mare si mic s’a sim­ţit dator după acest îndemn la atac să strige, să calomnieze, să cerce­teze, să teohăiasca. Ţara îşi aduce aminte de cara­ghioslâcul desbaterilor comisiunei, şi de defilarea unor elemente sus­pecte scoase din subsolurile cafene­lelor, cu care nădăjduiau să infiri­­peze acuzaţiuni şi aşa zise dovezi. Şi după ce muntele liberal s’a scremut, resultatul a fost că, deşi s’a pus toată patima şi ura unui partid şi a unor oameni fără de scrupule, nu s’a găsit vinovat nici unul din membrii partidului naţio­­nal-ţărănesc. Noi am fost aceia care am cerut ancheta, supunând cercetarea unui for suprem, reprezentând naţiunea, singură instanţă de judecată a ac­tivităţii politice. Şi, spre surprinderea noastră, acei care nu şi au înţeles misiunea, cu înjosirea mandatului lor sacru, ne-au judecat nu ca reprezentanţi ai naţiunei ci ca membrii discipli­naţi ai partidului liberal, al cărui şef i-a chemat la luptă în contra naţionali ţărăniştilor.­­ Şi totuşi, cu toată patima şi ig­­nominia nu s a găsit nici nu s a cutezat a se inventa un vinovat. Iată de ce diversiunea nu prinde. Iată de ce întrebăm oficiosul Vă­căreştilor, până când nu vor fi luaţi la Centrala din Văcăreşti, la o masa comună cu acelaş cantalup comun, toţi vinovaţii?!

Next