Ecoul Moldovei, 1893-1894 (Anul 3, nr. 1-51)
1893-10-28 / nr. 16
9 ECOUL MOLDOVEI Cuvintele ministrului de inter-ne că, inteligenţa română trebue lovită cu toată exprimarea legei, ’şi are de mult aplicaţia şi că va urma şi pe viitor, mai ales în urma rostire! acestei hotărîri în plin parlament, şi care a primit aprobarea mandatarilor ungurimei, se va aviza la un întreg sistem de prigonire în contra acestei intelegenţe. Şi apoi, o dovadă mai pipăită despre aplicarea în fapt a unei hotărâri de feliul celei aratate mai sus, ni se dă cu dl. Russu Sirianul care a fost arestat samavolniceşte; ni se mai dă încă o probă cu excluderea poporului român din comitatul Clujului, de a participa prin reprezentanţi aleşi din sinul său în dietă cum şi cu cererea de a se face legi draconice prin care viaţa naţională româneasca să fie lovită, aşa prej cum s’a hotârît de ministru. E de aşteptat din partea Ungurilor ca se întrebuinţeze toate mijloacele spre a doborî pe luptătorii naţiunei româneşti de peste munţi; e de aşteptat se alerge la toate expedientele ca să facă să amuţască ori ce glas care s’ar înălţa pentru apararea drepturilor ei, însă consciinţa în popor e destul de disvoltata şi inimele destul de oţelite ca se susţie lupta începută cu o bărbăţie şi abnegaţiune despre care au dat deja atît de multe dovezi. Acei cari au citit De pe pragul temniţei, manifestul d-lor Septimiu Albini, Ioan Russu-Şirianul, Alexandru Dordea şi Babteş, publicat în ziarul ’’Tribuna,, de la 24 a. c. se pot convinge despre entusiasmul cu care luptă pentru marea ideie naţională şi curajul cu care se hotărăsc se îndure asprimea vieţei de temniţă, căci au credinţa nestrămutată că cauza românismului trebue se triumfe. Şi cînd acolo se găsesc atâţa bărbaţi hotărâţi se înfrînte ori ce primejdie, numai ca se contribue fie care în sfera sa la atingerea acestui ideal, numai e îndoială că ungurimea ar putea stăvili îndelungată vreme curentul, care s’a făcut loc adînc în sufletul Românilor; nu mar e îndoială că toate măsurile de apasare născocite şi care le vor mai nesepet, în loc se le ajute a domina, din potriva servesc la dărâmarea cât mai curînd a puterei lor de astăzi. Plaga Moldovei (Onuart*) Unii din eî se scula şi veni să mă întrebe de unde sunt, de unde s’in şi co Cant la Iaşi, cât timp voîu sta aci şi încotro me voiu duce pe urmă. Ceilalţi veniră unul câte unul sâ’mi întindă mâna şi apoi se întoarseră la textele lor. Mai mulţi tăcură cerc şi păreau că vrau să stea la vorbă, dar la fiecare întrebare a mea, ei răspundeau prin o altă întrebare. Mergînd să visitez spitalul zidit de comunitatea israilită, am fost foarte surprins văzînd toate dughenile pe stradă ocupate de negustori de per. Am aflat atunci că jidanii au monopolizat acest comerţ şi că pentru marea desnâdăjduire a Românilor, eî cutrieră satele şi găsesc mijloc, pentru câţîva lei, de a tăia cozile bietelor ţărance. Cutrier în toate direcţiile stradele şi ulicioarele laşului, întru prin ogrăzi şi prin fundacurile cele mai mici, fără a descoperi vreun lucru vrednic de pomenit. O mahala jidovească este pretutindenea aceiaşi,receptacol al tuturor peticăriilor din localitate. Din aceste gunoae cari umplu gangurile, iese o putoare nesuferită şi bieţii oameni cari trăesc în acele cocioabe şi’şi trec vremea cîrpind rufăriile ce li se aduc, sunt plini de o necurăţenie respingătoare. In zadar am căutat câteva tipuri, în mijlocul acestei mulţimi, nu găsii decât figuri denaturate de mizerie şi de suferinţi. Feţele lor au obicinuit acelaş caracter: un nas mare aquilin întors în forma ciocului de şoim ; ochii cercuiţi de un roş bolnăvicios ; pleoapele mereu clipitoare şi barba lăsată în neştire. Părul pe cap ras, şi urechile depărtate de cătră mărginire fesului cel gros. Aceşti oameni merg cu pas mare, îngheboşaţi cu capul aplecat înainte, având aerul de a fugi. Degetele întinse par totdeauna gata a apuca ceva. Când ridică ei capul pentru a privi, te simţi scrutat de un ochiu viu şi pătrunzător ca acela al unui poliţist ! Orice om este un vînat pentru ei , cu un instinct care nu-i înşală niciodată, ei te pîndesc ca pe o pradă şi îndată află dacă este ceva de făcut cu tine. Aruncând pe furiş o privire în câteva case, am observat totuşi câteva tipuri frumoase de femei. Una mai cu samă, care îşi încadrase capul în o fereastră, încunjurată de nişte ciubote despărechete. Un adevărat cap de madonă , un păr negru cădea în bucle bogate pe umerii săi, nişte ochi mari albaştri, aveau o dulceaţă nespusă ; pe fruntea ei, părea scrisă toată tradiţiunea şi această frumuseţă superbă protesta contra decrepitudine şi mizeriei mîrşave a rasei sale. O mască mîrşavă se puse lângă acest tip minunat şi farmecul dispăru. Mă găsesc în centrul jidovimei. Din 90,000 de locuitori ce are Iaşul, se număra 50,000 de jidani; mahalaua lor este unul din bulevardele celei mai îngrozitoare coaliţii ce există pe lume. Neîncetat aţîţaţi de trebuinţă, neavînd în vedere decât câştigul, în lipsa pământului care li se refuză, acaparând banii, ei pun în serviciul nesăţioasei lor ambiţiuni, cea mai puternică din toate forţele, aceia care face să facă pasiunile. Străinii, mai ales turiştii sunt rari pe acolo. Aceşti oameni mă priviau, întrebându-se ce putea să mă atragă în mahalaua lor. Tru me aşezai la un colţ al răspintiei centrale, şi deschisei albumul meu. Indată se face, ca prin farmec, gol în jurul meu. El intrară toţi în cuiburile lor sau î mi întoarseră spatele. Cei cari treceau pe stradă, se apropiau pentru a vedea ce fac şi fugiau apoi ca şi cum era să-i farmec. Se pare că li se recomandă să nu se desemneze nici să se fotografieze vreodată , aşa că la diferiţi fotografi în oraş n’am putut găsi nici unul din aceste tipuri. La întîlnirea stradei Golia şi a stradei Cucu, dealul face un pinten. In faţă el se rîdică ponciş şi după o costişă răpede, ajunge cineva în mahalaua Tataraşi. Aceasta mahala a fost mult timp considerată ca «le Belleville de lossy ». De acolo pleca semnalul revoltelor. Fiecare ţăran are o căsuţă şi o grădină. Muncitori şi liniştiţi, ei devin selbatici în momente de tulburări. Jidanii aveau într’nşii nişte vecini periculoşi. Esista între aceşti mahalagii şi jidani, o ură tradiţională. Nici o dată jidanii nu îndrăsnise a se duce în Tataraşi. Astăzi însă el ţin crîşme acolo, vînzând în linişte rachiu. Motivul acestei schimbări este simplu. Au fost câţiva ani roi şi ţăranii au avut nevoe de bani; jidanii li-au făcut credit şi aşa s’au servit de datornicii lor pentru a’şi instala puţin câte puţin crîşmele lor. Pentru acei locuitori al Iașului cari nu urmăresc cea ce se petrece în cartierul jidovesc, faptul că jidanii au pus piciorul în Tatarași, este un semn al timpului. Un sat unde se află o crîșmă jidovească, este un sat cucerit. Numai este pentru cucerire decât o chestie de timp. Toată lumea merge la crâşmă, şede acolo şi vorbeşte, aşa încât debitantul devine în scurt omul cel mai bine informat din ţară. El ştie ce produce fiecare proprietate, cantităţile vîndute, cheltuelile proprietarului, trebuinţele sale, pănă şi ce are în buzunar. Şi pentru a-i stoarce ultima para, nu se află plăcere pe lume, pe care să nu ştie a- o pune la îndămână, aşa că o dată intrat un nenorocit pe mânele sale, ruina lui complectă, nu mai este nici îndoelnică, nici îndepărtată. Dar clasa bogată nu are decât să'şi reproşeze sie însăşi propria ei cădere. (Va urma) Iul necesar pentru acele construcţii. Ne pare bine că cel puţin în această chestiune consilierii uitînd animozităţile dintre ei, sau gîndit la foloasele mari ce le va aduce Iaşului, realizarea strămutărei atelierilor de la Paşcani şi au cedat în sfîrşit terenul trebuitor. Partea din jos a oraşului, atât de insalubră şi atât de neglijată ca locuinţi şi strade, cu siguranţă că va lua în curînd un alt aspect şi că construcţiile nouă ce se vor face, vor fi după un plan alcătuit în vederea regularei stradelor, iar mlaştenile şi diferitele depozite de murdării vor despărea spre a da loc la plantaţiune, absolut trebuitoare curăţire! aerului. Comuna fără îndoială că va avea mult de lucru şi o deosebită atenţiune trebue să deie aceste părţi a oraşului, populat pănă astăzi aproape în toată întinderea ei de oameni nevoeşi, dar în sfîrşit e absolută nevoe, să facă toate sacrificiile ca să poată ridica din starea de tot mizerabilă în care se găseşte, fie ca strade, fie ca nivelare, ori ridicări de zăgazuri pentru a înpedica inundaţiile Bahluiului, cum şi curăţirea şi rectificarea cursului acestui rîu, în tot parcursul său prin oraş. Asemenea lucrări va costa negreşit pe comună o sumă oarecare însă, câştigul ce-l va realiza cu înbunătăţirea stărei higienice şi cu creşterea populaţiunei, ce desigur o va provoca strămutarea atelierilor, este cu mult mai mart pentru ea şi prin urmare nu trebue să deie înapoi de la nici un sacrificiu, căci este vorba de viitorul acestui oraș. ATELIERELE Consiliul comunal, la cererea ministerului lucrărilor publice de a ceda locul de la Frumoasa pentru construirea atelierilor căii ferate, după o deliberare scurtă a hotărit să facă această cesiune şi a insercinat o comisiune, care înpreună cu inginerul comunei şi cu un delegat al ministerului, se procedeze la. Plelimitarea terenu- Ce ştie Jidanul şi ce nu ştie Cu cât un popor va avea mai mult contact cu altul, cu atât va deprinde a-i cunoaşte natura şi apucăturile. Jidanii au trăit în mijlocul multor popoare şi ei cunosc psicologia umană în genere . Românii cunosc numai psicologia popoarelor cari au trăit pe pământul lor. între aceste popoare sunt şi Jidanii. Iată ce putem atrage din experienţa poporului român : Jidanul ştie, de pildă, să numere de la unu până la un milion, şi chiar peste această cifră, numai cu o condiţie: ca piesele numerate sau de numerar să fie bani safi obiecte de valoare. In calcul cât de greu, o argumentare cât de anevoioasă, o face jidanul, însă trebue să fie el convins că această operaţie îi va aduce un folos imediat. Prevederi seculare nu se văd la jidani, căci de s’ar pomeni de acestea, ei nu s’ar expune la persecuţiuni şi la reprezalii din partea altor popoare; ei ştiu una şi bună: se tot adune averi pământeşti chiar cu preţul compromiterelor sau a urmaşilor lor, căci experienţa psicologică i-a învăţat a crede că