Epoca, iunie 1935 (nr. 1901-1922)

1935-06-11 / nr. 1907

No. 1907 Marți 11 Iunie 1935 REDACȚIA ȘI ADMINISTR BUCUREȘTI, PASAGIUL RE­­INTRAREA PRIN CALEA VICTOI RECLAME și IHSERI Be primesc la id-trația ziarului și agențiile de publicitate Telefon: 3.82 -11 Ziar al partidului conservator. • Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Primirea triumfală a Regelui în Basarabia Partidul conservator a ur­mărit cu mult interes și cu a­­dâncă mulțumire trecerea tri­umfală a Suveranului prin Basarabia și primirea plină de dragoste pe care i-a făcut-o norodul de pe meleagurile a­­celea, care au rămas atât de curat moldovenești. Coroana e simbolul româ­nismului în ceea ce e esențial și vecinic în el, e chezășia con­tinuității în prefacerea nea­mului nostru, potrivit cu firea și cu sufletul lui și a propăși­rii, liniștite și sigure a țărei prin păstrarea neîntreruptă și cu chibzuință a echilibrului intre cerințele de prefacere ale vieței și între ceea ce leagă neamul de trecutul lui. De aceea un adevărat și con­sequent conservator e monar­hic din convingere și nu poate decât să-i mulțumească orice înrădăcinare a ideei monarhi­ce în conștiința publică și ori­ce întărire a legăturilor dintre țară și tron, mai cu seamă la noi­, unde orice nechemat se crede întreptățit, și e gata, să dărâme, cu inima ușoară, ce­­eace a fost clădit prin frămân­tarea vieței dealungul veacu­rilor, și azi când se uită atât de ușor că nu se poate clădi trainic, dacă la temelie nu e și tradiție. Poporul — și poate în Basa­rabia mai mult decât în restul ț­rei— are în sufletul lui atât misticism șii atâta dar curat de dragoste și devotament, în­cât e destul să-i apară Regele în aureola acea regească, în lumi­na aceea de paradă, în atmos­fera aceea de sărbătoare, ca să vadă în El o ființă de esență divină, o întruchipare a ceea ce a rămas mai bun și mai măreț de la Dumnezeu pe pă­mânt. Fiecare gest al Regelui rămâne adânc înfipt în amin­tirea lui. Ziua în care a avut fericirea să-L primească e o zi de mare sărbătoare pentru dânsul. In ziua aceea își uită neca­zurile vieței de toate zilele, căci în mintea lui nu poate fi legătură între strălucirea re­gească și mizeria omenească, și rămâne în suflete numai dragoste, admirație, devota­ment și nădejde. De aceea e bine să se stabi­lească cât mai des contactul direct între Suveran și poporul său. Să apară Regele cât mai des poporului în afară din ambianța—politică sau nu—ca­re-1 desparte de țară, ca să simtă poporul că Regele e al țării și numai al țării. Iar Regele nu poate să nu simtă cu aceste prilejuri, că adevărata putere, aceea pe ca­re se poate sprijini pentru bi­nele țării și pentru gloria lui, e dragostea curată și desinte­­resată a poporului. Un conservator nu poate fi decât, fericit când are prilejul să audă poporul strigând cu adâncă convingere „Trăiască Regele”. In conferința sa de la Radio d. Colonel Gabriel Marinescu, prefectul po­liției Capitalei, „împăra­tul”, cum i se spune în cercuri intime, a afirmat că în țara noastră nu sunt de­cât două realități: re­gele și oștirea. Nu intenționăm o discu­ție principială în jurul a­­cestei axiome politice. Desfășurările vieții ga­zetărești închid adesea multe erori. Să ne fie er­­tat însă să ne o facem și pe aceea de a lua în serios aforismele politico-socia­­le ale d-lui Marinescu. Vom spune num­­i că, în orice caz, afirmația d-sale de la Radio, are ne­­voe de un corectiv: afară de cele două, mai este în țara noastră și o a treia realitate. Regele, oștirea și d. colonel Gabriel Ma­rinescu. In lumina acestei axio­me trebue examinate azi Situațiile politice româ­nești! Gluma începută in Ia­nuarie 1933 este în con­tinuare. Intr’un decor pu­țin schimbat aceleași­tuații. Vor fi aceleași și­și urmările? Nu ne vom opri, în a­­cest loc, de­cât la conclu­ziile de trai, pentru par­tidul naționa­l-țărănesc. Erorile se plătesc. Par­tidul național - țărănesc n’a crezut nimerit, atunci, să-și urmeze șeful în o­­poziție, iar d. Ion Mihala­­che a transacționat ca să-și menție partidul la cârmă, cum înghite azi d. Dinu Brătianu tot felul de șopârle, în ace­laș scop. Azi? Scrisoarea adresa­tă de d­. Ion Mihalache primului ministru este categorică. Ea lămurește și celor cari nu vor să va­dă și celor cari văd greu, că drumurile victoriei partidului național-țără­­nesc, duc spre Rădăcin. Timpul care va trece până la această victorie este indiferent. Cu atât mai rău pentru n­ațional-țărănesc, partidul dacă, din nou, nu va ști să aș­tepte. ■mani A treia realitate N. MICLESCU . Amurg mohorât­ e* S. S. Pă­rătele anâtwn. Scribați In' marea lui dorință' de'a­ vedea, tara la nivelul celor din apus, nu cruță timpul și osteneala, arătând aproa­pe zilnic,micile neajunsuri dela noi — căci o vorbă spune: „Buturuga mică răstoarnă carul mare”. S. S. acum câteva zile a scris în ziar următoarele: O! câte căsnicii se ruinează din pricină că intră pe mâna fetelor ne­­îndemânatece, și fără gust gospodă­resc ! O­­bieții preoți care n'au avut no­rocul să întâlnească astfel aseme­nea soții, pentru căsnicia lor, și au trebuit să se desfacă iute unul de altul , întâmplarea face ca a doua zi să vizitez un­ prieten, care locuește îm­prejurul parcului Carol și este lesne de înțeles cam cât norod venit din toate unghiurile țării să viziteze minunile din Expoziție. Primul lucru care m'a izbit, în mod neplăcut, a­ fost un camion deschis, plin cu copii de la o școală primară din Vălenii de Munte. Co­­piii stăteau înghermuiți ca sardelele, destul de ușor îmbrăcați, căci era la amurg când au părăsit Bucureștii. M’am întrebat cu ce s’ar fi ales co­piii aceștia, dacă îi apuca o ploae. Este ordin de sus ca să viziteze Ex­poziția. Am mai văzut, un grup de preoți, care de care mai tineri, cu înfățișări de copii cele mai multe, — și mare care era însoțit de cucoana preo­teasă. „Cucoana , preoteasă” , joacă sau mai bine zis — ar trebui să joace— un rol mare la sate. Mătușile mai în vârstă și chiar bunicile, când să­rută mâna preotului, nu uită cea a preotesei. M’am uitat lung la aceste c. c. preotese și dânsele cu înfățișeri d­e copii­ele mai multe, — și mare parte din trânsele tunse — și la ur­ma urmei dacă preoții sunt tun,și, de ce d’ar fi și cucoanele? — de pri­sos a arăta că erau îmbrăcate ulti­ma modă. N’a lipsit și puțină sure­­meneala. .■ [UNK] [UNK]­ [UNK] Ce contrast între aceste și celălalt grup­­ de preotese dintre cari puține cu­­ costum național, multe cu haine așa zise orășenești, cu lungime mă­surată, netunse și pe cap o broboa­dă și cât de bine le prindea. Preo­­tesele și d-șoarele cu doamnele în­vățătoare mult bine ar putea aduce sătencelor, dacă s'ar apropia de su­fletul lor. Și cum ochiul, este primul simț care ne dă prima impresie și de multe ori rămâne mai trainică decât alte simțuri — ținuta și vorba acestora ar­­ trebui să­­ se adapteze mediului. Dar de ce să văd eu — paiul din ochiul altuia — și nu bârna din o­­ch­ii familei medicale! N’avem noi „cucoane moașe”? Moașele acestea provin multe din mediul rural, care au trăit în casa părinților, ca vai de ele, umblând desculțe, îmbrobodite după obceiul pământului, și când absolvă „școala de moșit”, vin și dânsele tunse și îmbrăcate după modă. Unele și fumează. De aceia ță­ranca aleargă la „baba Marghioala”, care a moșit și pe mama ei și coana moașă, ca să-și motiveze activitatea face și dânsa tradiționalul proces­­verbal în registrul sanitar. Părintele arhimandrit ne mai a­­rată că țăranca noastră nu știe să gătească. Cine a avut serviciu la țară și noaptea.Fa apucat în sat,­ți­ne minte toată viața lui patul pe care a dormit și cu ce s’a ospătat, dacă n’a avut prudența să pornea­scă­ de acasă cu mâncarea in traistă.­­Acum 30 de ani încă, cu autorizați ai miniștrilor ,'de: Instrucție, țineam' cu1 elevele din clasa III-a și IV-a pri­mară. ..lecții de gospodărie și alimen­tație cu ceea­ ce produce soiul și ce crește ’ pe lângă bătătură. Cu ce se alege țăranul nostru când tae de Crăciun porcul și cu ce se alege un neamț, etc? Acum 25 ani era la modă așa zisa cantină pe lângă școlile primare, am emis părerea ca sătencele să fie chemate la școală și inițiate în pre­gătirea hranei. N’au fost chemate, deoarece în loc să facă un număr mai mic de cantine, care să fie cen­tre de instrucție, s’au făcut multe, au trăit de miri câte săptămâni și s’au mărginit la ploacă de ceai. Tare n’a precupețit jertfa și s’a înființat,în comuna Bucecea o școa­lă de gospodărie, cu local propriu și spațios, cu multe hectare de te­ren de cultură. Dar ce folos! Inspec­tând într’o zi bucătăria am găsit pe plită o oala în care se fierbeau car­tofii și o oală cu tradiționalul borș. Am cerut informațiuni ce mai că­pătă copiii la masa de amiază și cea de seară. Răspunsul fu: Atâta pentru am­bele mese. Mi-am­ făcut datoria și am arătat und­e trebue această stare de lucruri. Cu amărăciune am scris aceste rîn­­duri. Cariera de mulți ani am pus-o în­­ cui, ca mâine-ppimâine amurgul va fi și în altă direcție. S’ar fi cu­venit ca acuma să fie altfel decât acum 40 de ani. Dr. Alex. ManoleSCii Raporturile comerciale dintre Cehoslovacia și Ungaria BUDAPESTA, 0 (Rador). — Ne­gocierile comerciale slovace s'au terminat. ungaro-ceho- Astăzi s-a semnat acordul. Prin acest acord se asigură reci­proc tratamentul națiunii celei mai favorizate și se reinoiesc mai multe dispoziții cuprinse în vechiul tratat pe care l-a denunțat Cehoslovacia. Noul acord prevede reuniunea trimestrială a delegaților celor două țări, pentru examinarea rezultate­lor obținute prin schimburile efec­tuate și pentru căutarea măsurilor de natură a desvolta comerțul din­tre Ungaria și Cehoslovacia. Totodată fixează volumul expor­tului ungar până la sfârșitul anului, la 80 milioane coroane cehoslovace, din care 55 milioane coroane sunt rezervate pentru operațiile de clea­ring, iar restul este destinat diferi­telor plăți efectuate în Cehoslova­cia. Acordul mai prevede normele du­pă care se va­ face exportul ungar spre Cehoslovacia și in special ex­portul porcilor, slăninii și grăsimi­lor. Deasemeni reglementează și ex­portul Cehoslovaciei spre Ungaria,­­și­ in special exportul lemnelor, cok­­sului și a mărfurilor industriale. Este probabil că acordul va in­tra in vigoare chiar de săptămâna viitoare. Partidul național-țărănesc și economia dirijată In timp ce economia dirijată este condamnată pretutindeni, se găsesc, la noi, partide și oa­meni politici, care o consideră ca o formă superioară economiei li­berale. Este interesant faptul că a­­cest sistem economic e susținut tocmai de partidele cărora le pla­ce să se numească democrate. Dar democrație însemnează, îna­inte de toate, egalitate politică și libertate, și în niciun caz nu poate exista compatibilitate in­tre democrație și concepțiile e­­conomice care duc la aservirea individului și la ruina civilizației. De altfel, întreaga demonstrație a partizanilor economiei dirijate se bazează ori f­e false, raționamen­­­te, ori pe simple afirmațiuni dog­matice. La întrunirea de la Craiova, deschizând focul in contra gu­vernului, d. Mihalache a atacat cu vehemență și regimul econo­miei liberale: „Nu vom lăsa târ­năcopul din mână, a spus d-sa, până nu vom pune la pământ ruinele regimului liberal, pentru ca in clipa aceea să lăsăm târ­năcopul și să punem mâna pe mistrie, pentru a zidi clădirea cea nouă a statului țărănesc; este peste putință ca sistemul liberal să se păstreze, numai in țara ro­mânească”. Prin urmare, d. Mihalache con­sideră drept cauză a crizei, regi­mul economiei liberale, care cu atât mai mult­­ trebuie înlocuit, cu cât nicieri — după d-sa — nu mai funcționează acest sistem. Ne permitem să atragem aten­ția d-lui Mihalache că sistemul liberal există încă în­ multe din­tre țările civilizate; că, chiar în țările în cari s’a încercat numai modificarea lui, sunt curente pu­ternice cari vor determina ne­întârziat revenirea la economia liberală. Apoi, că sistemul , din țara­ noastră , nu e tocmai așa de liberal, cum voește să-l înfăți­șeze d-șa­ ba, nu este­ de loc li­beral, iar acei cari au contribuit la compromiterea lui au fost, în primul rând, liberalii, iar în al doilea rând național-țărăniștii Afară numai dacă d-sa înțe­lege prin regim liberal, ne­vala­bilitatea contractelor, fiscalismul excesiv, îngrădirea producției și schimbului prin cele mai absur­de reglementări, bi­rocrația pa­razitară, toate, realizări la cari au dat mână de ajutor toate par­tidele ce ne-au guvernat dela războiu încoace și printre care partidul d-lui Mihalache a avut un loc însemnat. Și atunci, ne întrebăm, ce ar mai putea adăoga d. Mihalache la acel covor de care a vorbit la Chișinău, în care și bătătura și florile sunt de esența economiei dirijate și la confecționarea că­ruia s’au silit să contribue toți foștii și actualii conducători ai partidului național-țărănist. Partidul național-țărănist era la guvern când a isbucnit criza economică mondială. Se bucura, atunci, de o popularitate cum pu­ține guverne au cunoscut. . Ce măsuri a­ luat pentru a împiedeca agravarea crizei? A încurajat, oare, selecționarea produselor pentru export? Cău­tat-a să restrângă cheltuelile bu­getare? S’a încercat să se dea vreo îndrumare serioasă­ tinere­tului care, se îndreaptă spre școli? Ori era statul atât d­e a­­vut încât să-și permită luxul să încurajeze miile de candidați la bi­rocrație?­­ "­­■­­ [UNK]­Nu s’a preocupat de nimic din toate astea.. S’a mulțumit să lase educația profesională la voia întâmplă­rii, dar a avut grijă să înmul­țească numărul slujbelor, să ru­ineze producția cu impozite taxe de tot felul și să robească și generația actuală și pe cele cari vor veni, cu împrumuturile pe le-au contractat in condițiile ce­le mai oneroase și de a căror în­trebuințare n’au dat niciodată seama in întrunirile pe cari le-au ținut, și nici nu vor da. In cuvântările conducătorilor național-țărăniști am auzit gla­sul demagogiei, dar nu am auzit și glasul pocăinței, acelora, cari au agitat țara timp de șaptespre­zece ani, fără a-i aduce vreo în­dreptare. Nu numai că nu au îngropat talantul încredințat de țară, a­­semenea slugii din parabolă, dar l’au risipit, astfel că numai bu­nătatea evanghelică a poporului nostru îi mai poate îngădui. H. Buricescu Proprietarii si Statul „model“ Publicăm mai la vale scrisoarea d-lui Ton Medeiat­u,:? proprie fiab­­ăb, imobile in București, adresată" Di­rectorului nostru, și ne luăm permi­siunea de a o supune întocmai cum ne-a­­ fost formulată.eu. credința că. n’o­ să avem o prea grea proble­mă de demonstrat pentru a fi în­țeleși­ de conducerea­ ministerului de finanțe. D-lui Director al ziarului „Epoca" Loco Cum Domn­ia­ Voastră îmbrățișați­­ totdeauna cauzele celor nedreptă­țiți, fără a înceta lupta decât când s’a făcut dreptate, îmi permit Domnule Director, sa Vă rog, în numele pro­prietarilor, cari au aceleași nevoi ca și mine, să ne dați sprijinul Dom­­niei­ Voastre, până la rezolvarea de­plină a cauzei noastre drepte, — următoarea: . " Prin legile de prelungire a con­tractelor de închiriere, cari se pre­lungesc de câțiva ani continuu. Sta­­­tul, prin ministerul de Finanțe, și-a luat­­ obligația de­ a achita proprie­tarilor o diferență de chirie, pentru o categorie de chiriași ca: funcțio­nari publici, pensionari, invalizi și văduve de război. Ministerul de finanțe, anul acesta, a găsit de cuviință — pur și simplu — să nu-și mai respecte obligațiuni­le, nevrând să mai plătească. Ziarul „Universul”, prin diferite intendenții, a făcut apel la sentimen­tele de dreptate ale d-lor prim-mi­­nistru și ministru de Finanțe, ru­­gându-i să-și respecte angajamente­le. ' ~­­'■ [UNK] [UNK]­­ [UNK] Or, până in prezent, d. ministru de Finanțe nu a binevoit ,să ia nici o măsură. Din contră, cu toate inter­vențiile proprietarilor, nu ni­ se dă de­cât un răspuns. Că nu i se plătește nimic. Acest răspuns din partea ministe­rului de a nu-și onora angajamente­le ce le-a luat, nu cadrează cu sfatu­rile de călanță ce ni­ se dau, nouă proprietarilor, de a ne achita la ter­men impozitele ce datorăm.­­ Cerem și noi, proprietarii, . Domn­nului ministru, mai multă calanță pentru noi, cu atât mai mult, cu cât proprietatea urbană contribue la bu­getul Statului cu o sumă destul de importantă, ca să fim tratați cu ațâ­­t*ta rea voință. Perceptorii de la Finanțe nici nu vor să știe că avem de primit chirii de la Stat. Am fost și suntem expuși mulți din noi, mari proprietari, la dezagramentele tobei și la ironia perceptorilor și curioșilor, cari vin la chem­area cu toba a Domnului mi­nistru de Finanțe, când avem de primit sume mult mai mari ca cele ce avem de dat. Am cerut Domnului ministru de Finanțe, ca cel puțin să nu admită compensarea cu impozitele, a sume­­lor ce avem de primit. Ni s’a refu­zat tot pentru acelaș motiv că, ,ne­­fiind trecute sumele în buget, nu sunt recunoscute. Vă rog din tot sufletul, Domnule Director, permiteți publicarea pre­zenței în „Epoca”, ca Domnul Mi­nistru de Finanțe să ne admită —­ până la găsirea modalității plății e­­fective — Compensarea până la zi a acestor impozite, cu sumele ce avem de rfrimil. Mulțumindu-vă respectuos, Dom­nule Director, vă rog să primiți asi­gurarea considerațiunei mele. IONEL NEDEIANU proprietar, str. Maria Rosetti 47-49 București Iată dar, în esență, că Statul s’a obligat prin lege să, plătească pro­prietarilor fa chirii, anume diferen­țe­ de­ bani pentru" Câtevă ‘categorii de protejați de ai ‘ l­ui. ‘‘ Diferențele 'acestea și le scoate Statuii dintr’O cotă-taxă ce se percepe 'la facerea tuturor contractelor de închiriere și care­ auzim: este de 0.50 lei la sută. Marocanism­ul începe acum din ‘faptul că statul ■ încasează uluitor de prompt această cotă ■— nu uită nici cum să-și ia dreptul lui, din capul locului, de la facerea contrac­telor, dar proprietarilor n­u mai vrea să le achite diferențele în ve­derea cărora are acea cotă justifi­carea. Pălit momentan de amnezie, Statul profitor uită ce datoreză con­form proprilor sale dulci angaja­mente!... Mai­ pe românește, iau cu amândouă mâinile când am de luat, dar uit și fac pe nisnaiul când am de dat. Nu știm noi cum te exe­cută agenții fiscului când e vorba de încasări? De ce, mă rog, să nu fie statul așa de arzorat și când e cazul, să-și țină angajamentele Poate­ e în stare să creadă că pro­prietarii o duc azi ca’n sânul lui Abraham. Nu, rău! N­oi știm ce greutăți au ei pe cap. Noi știm că unii sunt numai în teo­rie proprietari. Și cu câte belele se luptă ei din greu să și mențină po­ziția ,ar trebui să judece ocârmuirea noastră. Proprietarii cer, un lucru și mai aproape de inimă . Ai să-mi dai ? Da ! Am să-ți dau și eu ? Iarăși da ! Atunci scade ce am să dau, din ce am să iau de la d-ta. Statuie (—­ și am de luat mai mult decât ai să-mi dai !...) Sc­ade-mi datoria din suma cu care eu, amărâtul de proprietar, am onoa­rea să te creditez Mar restul, să mi-l achiți când vei fi înlesnit. Nu e bine? Nu e drept? Nu e omenește? Sun­tem convinși­ că d. Victor Anton­escu va cumpăni, cu spiritul său cunoscut de dreptate și va da acestei chestiuni singura deslegare demnă pe anul 1934-35 de la Hristos. Nu statul va pace. Nici Statul care pretinzându-ți ție, particular, să-ți respecți datoriile de cetățean, îți a­­rată când îi vine bine că el tind mai tare, calcă legea în picioare! Ce exemplu de urmat ne dă el?... Legile țării călcate de reprezen­tanții ei... Furgoane întregi de legi bune de ars filă cu filă ca Regulamentul Or­ganic? Să ni se spună și nouă, — ca să... știm! Așteptăm dreapta judecată a d-lui ministru Victor Antonescu, El­iad Colțan. Anglia e atașată democrației LONDRA, 9. (Rador). — In dis­cursul rostit eri, între altele, d. Bal­dwin, președintele consiliului de miniștri, s’a felicitat de stabilitatea democrației britanice. D-sa a adău­gat că stabilitatea este de asemeni necesară tuturor țărilor europene, din cauza neliniștei provocate de tensiunea italo-abisiniană. D. Baldwin a exprimat apoi ata­șamentul său pentru Societatea Na­țiunilor, precum și nevoia întăririi apărării Angliei, pentru a-i da pu­tință Marii Britanii să vorbească așa cum trebue în favoarea securi­tății colective, la care vrea să a­­ducă Europa, separat sau în an­­sambliL « Ut scumpa tare, puterea mea de manca si puterea mea de iubire. Nicolac riupescu Comerțul ambulant și oltenii Este, pe cât știu, o lege de protec­ție a minorilor întrebuințați in fa­­brici, ateliere și mine. Nu cred să existe însă o lege de proteguire a minorilor și în genere a tineretului întrebuințat în comerțul ambulant de zarzavaturi, fructe ș. a. Sau, dacă o fi existând și o ase­menea lege, cine-și mai bate capul cu ea ca s’o aplice și mai ales, ca s’o aplice cum trebue! Căci este vorba, în cele ce voiu, scrie aci, despre abuzul criminal ce se face de către o administrație vi­tregă (ai cărei complici netăgăduiți suntem noi toți care privim toate a­­buzurile și nelegiuirile cu nepăsare și stupiditate), care permite să se încarce copii de 10—12 ani, desculți și dezbrăcați și nemâncați, cei mai mulți veniți de prin părțile Olteniei cu greutăți ce n’ar deveni permise nici adulților. Este­ de neînchipuit durerea ce-mi cășunează priveliștea unor aseme­nea copii, închiriați la părinții lor mizeri, pe nimic, adesea pe câțiva poli pe vară, care poartă pe umerii lor încă neformați, coșuri cu zeci de kg., de zarzavaturi, fructe ș. a., atât de grele încât abia niște oameni destul de desvoltați și voinici le-ar putea duce, și, ca să fim drepți, să­răcia și lăcomia până la un punct justificată a negustorilor ambulanți îi fac să se boșorogească și să devi­nă cu totul neputincioși, tocmai a­tunci când ar trebui să fie mai folo­sitori și lor și familiilor lor și țării lor! Ah, comerțul acesta ambulant în care nenorociții de români, de ol­teni, printr’o fatalitate dintre cele mai crude își aleg partea cea mai grea, cea mai ruinătoare, cea mai u­­cigătoare, câte victime a făcut și va mai face, din cauză că cei cari ar trebui să se ocupe și de ei cât de­­ puțin, sunt ocupați cu fel de fel de afaceri, cu fel de fel de murdării, in care problema păstrării neamului românesc n’are ce căuta! Și când te gândești că printre victimele acestui comerț ambulant menit să servească interesele mur­dare ale unor escroci sau suscepti­bilitatea celor cărora timpul nu le permite să se ostenească până la piața cea mai apropiată, sunt — poate —­ mulți încă urmași tocmai ai celor cari ne-au făurit aceas­tă Românie Mare, când, și în a­­fară de această innaltă considerație, printre acele victime micuțe de ol­teni, sunt inteligențe bune și pen­tru altceva decât pentru serviciul u­­cigător dat lor, poate fără voia lor, de niște părinți sau rude fără soco­teală. Când mai știi că de câștigu­rile acestea cu totul ilicite, se bucu­ră atâția „patroni” cari trăiesc în lux și desfrâu de pe urmele victime­lor lor, nu e drept să te întrebi. Cum se poate atâta nepăsare, atâta lipsă de conștiință și mai ales de iubire de neam, ca să privim cu mâinile încrucișate cum se distruge cu voia noastră, acești pui de viteji, acești urmași ai adevăraților făuri­tori de țară?! N’ar fi măcar atâta de dorit, ca și în privința chipului de creștere a copiilor și în genere a tineretului nostru românesc, să ne fie de pildă­ , de lecție, minoritățile de­­ tot felul din țara noastră? Ele nu-și bat ușo­­r, de copiii și de tineretul lor și bine fac, iar noi ne distingem și cu acest nenorocit de comerț ambulant, ca să nu mai vorbim de celelalte ocupa­­țiuni insalubre și ucigătoare, tot ce avem mai bun în noi, pe oltena­­șii noștri!­­ • . Ridic această problemă și cer stă­ruitor pentru aceștia măcar atâta­­ protecție câtă se acordă de o anu­mită lege unor patrupede! Prof. VASILE VLADESCU Aveți milă de pădurile țării! — Nu mai am­­estiați delictele silvice — Nu știu ce cuvinte să găsim ca să arătăm cât de folositoare sunt pădu­rile pentru agricultură și cât de ma­re rău fac țării și nouă plugarilor, deci cari taie pădurile fără rost, dar mai ales aceia cari le defrișează, a­­cei cari le dau foc — ca să-și facă locuri pentru pășunat —­ ca și acei cari tragu vitele în păduri. In­ regiunile noastre de luncă se­ceta ne bântuie tot mai des și mai aprig, pentru că noi am tăiat toate pădurile și urmăm și acum a le tăia pe cele cari au mai rămas, ici-colo. In regiunile de dealuri inundațiile fac prăpăd mare în fiecare an, pen­tru că noi am tăiat pădurile după coaste și în locul lor s’au făcut răpi și ponoare, pe cari apa vine vijelioa­să, rupând totul în cale și acoperind satele din vale. Tot ce, e plugar în această țară de plugari, trebuie să știe că nu se poa­te face agricultura decât la adăpos­tul pădurii.­­ ; • Pădurile de la deal trebuie refăcu­te­­—­ cel puțin trebuie reîmpădurite coastele: repezi, râpele și ponoare — iar tăerile să se facă cu mare chib­zuială și numai după sfatul ingineri­lor de pădure al silvicultorilor. La luncă trebuie să înmulțim pă­durile. Trebuie să facem — fiecare un pogon cu lucerna. Mai trebuie să împădurim o parte din islazul comu­nal, și să facem pe el o pădure co­munală. Iar cei cu proprietăți mai mari de 25 hectare trebuie obligați să împădurească o pătrime din ele. Toate acestea trebuie făcute — și cât de curând —dacă vrem­ să mai mâncăm și mămăligă românească. Altfel, o să ajungem să aducem bu­cate pentru hrană din alte țări. Dar mai trebuie ceva: mai trebuie pedepsite „delictele silvice”. Adică să fie pedepsiți cei cari aduc vreo atin­gere pădurii. Pedepsirea acestor „delicte ” silvi­ce este prevăzută de lege. Dar noi ne-am­ luat un nărav rău: în fiecare an ertăm (adică amnes­­tiem) aceste delicte, aceste „greșeli” mai mari sau mai mici, la buni ș­a răi, la greșiți ca și la nărăvași, își în loc să facem bine, facem rau. Că o­­mul dacă vede că îl ierți, din greșit devine nărăvaș și greșește mereu, cu știință și cu dinadinsul, pentru că știe că va fi ertat. Un pădurar — funcționar al statu­lui — pus să ne apere pădurile din munții Cașinului, a cerut ministeru­lui agriculturii, să-l mute în altă par­te, că acolo nu-și poate face serviciu și că Leenii vor să-l omoare — ca au mai omorît anul trecut un alt pă­durar, — pentru că nu i­ lasă să taie pădurea statului. Și acești oameni răi și nărăvași trebuie să mai fie am­­nestiați — adică iertați — pentru a­­semenea fapte? . In altă parte — la Baia­­ Sprie, in Transilvania — stă scris într’o ga­zetă ungurească că pădurarii taie pădurea, vând lemnul și apoi tace oamenilor procese de contravenție, furtul lor. Dar lucrurile stau tocmai pe dos ,adic­ă denunțul este făcut tocmai de aceia cari taie­­ pădurea statului și cari au teamă că anul a­­cesta nu vor mai fi iertați — adica amnestiați — așa cum au fost pana acum. Căci ei sunt dintre acei cari greșesc mereu. Iată pentru ce noi cerem să nu mai fie amnestiate — adică să nu mai fie iertate — delictele silvice, și sa fie pedepsiți toți aceia cari aduc vreo atingere pădurilor. Nevoia de lemn nu este un motiv să tai din pădurea altuia sau a sta­tului — după cum dacă ești sărac nu ești îndreptățit să iei din avutul al­tuia. Dar mai ales din pădure. Pădurea nu este numai a noastra, a celor de azi. Este și a celor ce vor veni după noi . Copiii și nepoții no­ștri. Și ei vor avea nevoie de păduri. Și pentru lemn, dar mai ales, pentru asigurarea producției agricole. Și nu trebuie să distrugem totul noi și nu­mai pentru noi. Trebuie să ne gân­dim și la urmași. Căci altfel ne vor blestema și ei și o țară întreagă ca pe niște netrebnici, cari n’am știut­ ce­ folosim fără să distrugem,, bunu­rile cu care D-zeu ne-a dăruit. Este glasul plugarilor care strigă prin noi — este gigmătul padurilor­ noastre distruse de netrebnici­­ cari, ne roagă : „Aveți mila de pădurile țării”; nu mai amnestiați­­ de Tifcfelfi silvice”. ." IN Gr A.. D. C ARABELLA Presa engleză despre noul guvern LONDRA, 9. (Rador).— Ziarele de Duminică primesc favorabil noul guvern englez de sub preșidenția d-lui Baldwin. Presa subliniază faptul că schim­bările cari s’au făcut la diferite de­partamente nu vor afecta câtuși de puțin continuitatea politicii națio­nale. Ziarele recunosc însă că in urma modificărilor aduse in alcătuirea guvernului, noul cabinet se prezintă în condiții substanțial îmbunătățite. însemnări idile antice Din când în când d­ Oreste Tafrali profesor de arh­eologie la universitatea din Iași, eva­dând, dintre pietre și inscripții, își amintește de ceea ce ar fi tre­buit să fie, poate, rostul activi­tății sale întregi: literatura. •­­ In cartea sa ultimă: idile din viața antică, evadarea nu este de­cât parțială. D. Tafrali nu ne mai oferă ca în lucrările sale științifice, fotografii de pietre și inscripții, dar înseilează in­­tr’un stil de frumoasă simplici­tate ceea ce a stors din ele, mi­­rezmele vieții de altădată. Apar în idilele d-lui Tafrali figuri ale trecutelor milenii, conturate voi­nic în cadrul vieții lor de super­stiții, de lupte și de dragoste săr­bătoasă. V De la prima schiță „nunta Ti­raniei din Callatis” (Mangalia), până la cea din urmă „ouăle de barză” (povestea unei vrăji des­făcute), în toate paginile dăi­­nuește interesul povestirii, fără artificiul decolteurilor căutate, fără acel așa zis modernism,ca­re invocând naturaleța nu vrea de­cât să pasioneze adresându­­se direct simțurilor sexuale. Cartea d-lui Tafrali este din­tre puținele de acest fel accesi­bile lecturilor didactice. Firul povestirii se deapănă ușor răs­pândind parfumul vieții antice și închegând în mințile ascultă­torilor tineri, contururile exacte. E un fel de viață re­di­manțată a antichității, un șir de lecții de istorie și de morală în forme totdeauna atrăgătoare pentru școlar, a cărții pe care nu trebue să o învețe. O carte bună, și de răspândit mai ales în lumea școlilor se­cundare " I " -IV - F. ,

Next