Epoca, iunie 1935 (nr. 1901-1922)
1935-06-11 / nr. 1907
No. 1907 Marți 11 Iunie 1935 REDACȚIA ȘI ADMINISTR BUCUREȘTI, PASAGIUL REINTRAREA PRIN CALEA VICTOI RECLAME și IHSERI Be primesc la id-trația ziarului și agențiile de publicitate Telefon: 3.82 -11 Ziar al partidului conservator. • Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Primirea triumfală a Regelui în Basarabia Partidul conservator a urmărit cu mult interes și cu adâncă mulțumire trecerea triumfală a Suveranului prin Basarabia și primirea plină de dragoste pe care i-a făcut-o norodul de pe meleagurile acelea, care au rămas atât de curat moldovenești. Coroana e simbolul românismului în ceea ce e esențial și vecinic în el, e chezășia continuității în prefacerea neamului nostru, potrivit cu firea și cu sufletul lui și a propășirii, liniștite și sigure a țărei prin păstrarea neîntreruptă și cu chibzuință a echilibrului intre cerințele de prefacere ale vieței și între ceea ce leagă neamul de trecutul lui. De aceea un adevărat și consequent conservator e monarhic din convingere și nu poate decât să-i mulțumească orice înrădăcinare a ideei monarhice în conștiința publică și orice întărire a legăturilor dintre țară și tron, mai cu seamă la noi, unde orice nechemat se crede întreptățit, și e gata, să dărâme, cu inima ușoară, ceeace a fost clădit prin frământarea vieței dealungul veacurilor, și azi când se uită atât de ușor că nu se poate clădi trainic, dacă la temelie nu e și tradiție. Poporul — și poate în Basarabia mai mult decât în restul țrei— are în sufletul lui atât misticism șii atâta dar curat de dragoste și devotament, încât e destul să-i apară Regele în aureola acea regească, în lumina aceea de paradă, în atmosfera aceea de sărbătoare, ca să vadă în El o ființă de esență divină, o întruchipare a ceea ce a rămas mai bun și mai măreț de la Dumnezeu pe pământ. Fiecare gest al Regelui rămâne adânc înfipt în amintirea lui. Ziua în care a avut fericirea să-L primească e o zi de mare sărbătoare pentru dânsul. In ziua aceea își uită necazurile vieței de toate zilele, căci în mintea lui nu poate fi legătură între strălucirea regească și mizeria omenească, și rămâne în suflete numai dragoste, admirație, devotament și nădejde. De aceea e bine să se stabilească cât mai des contactul direct între Suveran și poporul său. Să apară Regele cât mai des poporului în afară din ambianța—politică sau nu—care-1 desparte de țară, ca să simtă poporul că Regele e al țării și numai al țării. Iar Regele nu poate să nu simtă cu aceste prilejuri, că adevărata putere, aceea pe care se poate sprijini pentru binele țării și pentru gloria lui, e dragostea curată și desinteresată a poporului. Un conservator nu poate fi decât, fericit când are prilejul să audă poporul strigând cu adâncă convingere „Trăiască Regele”. In conferința sa de la Radio d. Colonel Gabriel Marinescu, prefectul poliției Capitalei, „împăratul”, cum i se spune în cercuri intime, a afirmat că în țara noastră nu sunt decât două realități: regele și oștirea. Nu intenționăm o discuție principială în jurul acestei axiome politice. Desfășurările vieții gazetărești închid adesea multe erori. Să ne fie ertat însă să ne o facem și pe aceea de a lua în serios aforismele politico-sociale ale d-lui Marinescu. Vom spune numi că, în orice caz, afirmația d-sale de la Radio, are nevoe de un corectiv: afară de cele două, mai este în țara noastră și o a treia realitate. Regele, oștirea și d. colonel Gabriel Marinescu. In lumina acestei axiome trebue examinate azi Situațiile politice românești! Gluma începută in Ianuarie 1933 este în continuare. Intr’un decor puțin schimbat aceleașituații. Vor fi aceleași șiși urmările? Nu ne vom opri, în acest loc, decât la concluziile de trai, pentru partidul național-țărănesc. Erorile se plătesc. Partidul național - țărănesc n’a crezut nimerit, atunci, să-și urmeze șeful în opoziție, iar d. Ion Mihalache a transacționat ca să-și menție partidul la cârmă, cum înghite azi d. Dinu Brătianu tot felul de șopârle, în acelaș scop. Azi? Scrisoarea adresată de d. Ion Mihalache primului ministru este categorică. Ea lămurește și celor cari nu vor să vadă și celor cari văd greu, că drumurile victoriei partidului național-țărănesc, duc spre Rădăcin. Timpul care va trece până la această victorie este indiferent. Cu atât mai rău pentru național-țărănesc, partidul dacă, din nou, nu va ști să aștepte. ■mani A treia realitate N. MICLESCU . Amurg mohorât e* S. S. Părătele anâtwn. Scribați In' marea lui dorință' de'a vedea, tara la nivelul celor din apus, nu cruță timpul și osteneala, arătând aproape zilnic,micile neajunsuri dela noi — căci o vorbă spune: „Buturuga mică răstoarnă carul mare”. S. S. acum câteva zile a scris în ziar următoarele: O! câte căsnicii se ruinează din pricină că intră pe mâna fetelor neîndemânatece, și fără gust gospodăresc ! Obieții preoți care n'au avut norocul să întâlnească astfel asemenea soții, pentru căsnicia lor, și au trebuit să se desfacă iute unul de altul , întâmplarea face ca a doua zi să vizitez un prieten, care locuește împrejurul parcului Carol și este lesne de înțeles cam cât norod venit din toate unghiurile țării să viziteze minunile din Expoziție. Primul lucru care m'a izbit, în mod neplăcut, a fost un camion deschis, plin cu copii de la o școală primară din Vălenii de Munte. Copiii stăteau înghermuiți ca sardelele, destul de ușor îmbrăcați, căci era la amurg când au părăsit Bucureștii. M’am întrebat cu ce s’ar fi ales copiii aceștia, dacă îi apuca o ploae. Este ordin de sus ca să viziteze Expoziția. Am mai văzut, un grup de preoți, care de care mai tineri, cu înfățișări de copii cele mai multe, — și mare care era însoțit de cucoana preoteasă. „Cucoana , preoteasă” , joacă sau mai bine zis — ar trebui să joace— un rol mare la sate. Mătușile mai în vârstă și chiar bunicile, când sărută mâna preotului, nu uită cea a preotesei. M’am uitat lung la aceste c. c. preotese și dânsele cu înfățișeri de copiiele mai multe, — și mare parte din trânsele tunse — și la urma urmei dacă preoții sunt tun,și, de ce d’ar fi și cucoanele? — de prisos a arăta că erau îmbrăcate ultima modă. N’a lipsit și puțină suremeneala. .■ [UNK] [UNK] [UNK] Ce contrast între aceste și celălalt grup de preotese dintre cari puține cu costum național, multe cu haine așa zise orășenești, cu lungime măsurată, netunse și pe cap o broboadă și cât de bine le prindea. Preotesele și d-șoarele cu doamnele învățătoare mult bine ar putea aduce sătencelor, dacă s'ar apropia de sufletul lor. Și cum ochiul, este primul simț care ne dă prima impresie și de multe ori rămâne mai trainică decât alte simțuri — ținuta și vorba acestora ar trebui să se adapteze mediului. Dar de ce să văd eu — paiul din ochiul altuia — și nu bârna din ochii familei medicale! N’avem noi „cucoane moașe”? Moașele acestea provin multe din mediul rural, care au trăit în casa părinților, ca vai de ele, umblând desculțe, îmbrobodite după obceiul pământului, și când absolvă „școala de moșit”, vin și dânsele tunse și îmbrăcate după modă. Unele și fumează. De aceia țăranca aleargă la „baba Marghioala”, care a moșit și pe mama ei și coana moașă, ca să-și motiveze activitatea face și dânsa tradiționalul procesverbal în registrul sanitar. Părintele arhimandrit ne mai arată că țăranca noastră nu știe să gătească. Cine a avut serviciu la țară și noaptea.Fa apucat în sat,ține minte toată viața lui patul pe care a dormit și cu ce s’a ospătat, dacă n’a avut prudența să pornească de acasă cu mâncarea in traistă.Acum 30 de ani încă, cu autorizați ai miniștrilor ,'de: Instrucție, țineam' cu1 elevele din clasa III-a și IV-a primară. ..lecții de gospodărie și alimentație cu ceea ce produce soiul și ce crește ’ pe lângă bătătură. Cu ce se alege țăranul nostru când tae de Crăciun porcul și cu ce se alege un neamț, etc? Acum 25 ani era la modă așa zisa cantină pe lângă școlile primare, am emis părerea ca sătencele să fie chemate la școală și inițiate în pregătirea hranei. N’au fost chemate, deoarece în loc să facă un număr mai mic de cantine, care să fie centre de instrucție, s’au făcut multe, au trăit de miri câte săptămâni și s’au mărginit la ploacă de ceai. Tare n’a precupețit jertfa și s’a înființat,în comuna Bucecea o școală de gospodărie, cu local propriu și spațios, cu multe hectare de teren de cultură. Dar ce folos! Inspectând într’o zi bucătăria am găsit pe plită o oala în care se fierbeau cartofii și o oală cu tradiționalul borș. Am cerut informațiuni ce mai căpătă copiii la masa de amiază și cea de seară. Răspunsul fu: Atâta pentru ambele mese. Mi-am făcut datoria și am arătat unde trebue această stare de lucruri. Cu amărăciune am scris aceste rînduri. Cariera de mulți ani am pus-o în cui, ca mâine-ppimâine amurgul va fi și în altă direcție. S’ar fi cuvenit ca acuma să fie altfel decât acum 40 de ani. Dr. Alex. ManoleSCii Raporturile comerciale dintre Cehoslovacia și Ungaria BUDAPESTA, 0 (Rador). — Negocierile comerciale slovace s'au terminat. ungaro-ceho- Astăzi s-a semnat acordul. Prin acest acord se asigură reciproc tratamentul națiunii celei mai favorizate și se reinoiesc mai multe dispoziții cuprinse în vechiul tratat pe care l-a denunțat Cehoslovacia. Noul acord prevede reuniunea trimestrială a delegaților celor două țări, pentru examinarea rezultatelor obținute prin schimburile efectuate și pentru căutarea măsurilor de natură a desvolta comerțul dintre Ungaria și Cehoslovacia. Totodată fixează volumul exportului ungar până la sfârșitul anului, la 80 milioane coroane cehoslovace, din care 55 milioane coroane sunt rezervate pentru operațiile de clearing, iar restul este destinat diferitelor plăți efectuate în Cehoslovacia. Acordul mai prevede normele după care se va face exportul ungar spre Cehoslovacia și in special exportul porcilor, slăninii și grăsimilor. Deasemeni reglementează și exportul Cehoslovaciei spre Ungaria,și in special exportul lemnelor, coksului și a mărfurilor industriale. Este probabil că acordul va intra in vigoare chiar de săptămâna viitoare. Partidul național-țărănesc și economia dirijată In timp ce economia dirijată este condamnată pretutindeni, se găsesc, la noi, partide și oameni politici, care o consideră ca o formă superioară economiei liberale. Este interesant faptul că acest sistem economic e susținut tocmai de partidele cărora le place să se numească democrate. Dar democrație însemnează, înainte de toate, egalitate politică și libertate, și în niciun caz nu poate exista compatibilitate intre democrație și concepțiile economice care duc la aservirea individului și la ruina civilizației. De altfel, întreaga demonstrație a partizanilor economiei dirijate se bazează ori fe false, raționamente, ori pe simple afirmațiuni dogmatice. La întrunirea de la Craiova, deschizând focul in contra guvernului, d. Mihalache a atacat cu vehemență și regimul economiei liberale: „Nu vom lăsa târnăcopul din mână, a spus d-sa, până nu vom pune la pământ ruinele regimului liberal, pentru ca in clipa aceea să lăsăm târnăcopul și să punem mâna pe mistrie, pentru a zidi clădirea cea nouă a statului țărănesc; este peste putință ca sistemul liberal să se păstreze, numai in țara românească”. Prin urmare, d. Mihalache consideră drept cauză a crizei, regimul economiei liberale, care cu atât mai mult trebuie înlocuit, cu cât nicieri — după d-sa — nu mai funcționează acest sistem. Ne permitem să atragem atenția d-lui Mihalache că sistemul liberal există încă în multe dintre țările civilizate; că, chiar în țările în cari s’a încercat numai modificarea lui, sunt curente puternice cari vor determina neîntârziat revenirea la economia liberală. Apoi, că sistemul , din țara noastră , nu e tocmai așa de liberal, cum voește să-l înfățișeze d-șa ba, nu este de loc liberal, iar acei cari au contribuit la compromiterea lui au fost, în primul rând, liberalii, iar în al doilea rând național-țărăniștii Afară numai dacă d-sa înțelege prin regim liberal, nevalabilitatea contractelor, fiscalismul excesiv, îngrădirea producției și schimbului prin cele mai absurde reglementări, birocrația parazitară, toate, realizări la cari au dat mână de ajutor toate partidele ce ne-au guvernat dela războiu încoace și printre care partidul d-lui Mihalache a avut un loc însemnat. Și atunci, ne întrebăm, ce ar mai putea adăoga d. Mihalache la acel covor de care a vorbit la Chișinău, în care și bătătura și florile sunt de esența economiei dirijate și la confecționarea căruia s’au silit să contribue toți foștii și actualii conducători ai partidului național-țărănist. Partidul național-țărănist era la guvern când a isbucnit criza economică mondială. Se bucura, atunci, de o popularitate cum puține guverne au cunoscut. . Ce măsuri a luat pentru a împiedeca agravarea crizei? A încurajat, oare, selecționarea produselor pentru export? Căutat-a să restrângă cheltuelile bugetare? S’a încercat să se dea vreo îndrumare serioasă tineretului care, se îndreaptă spre școli? Ori era statul atât de avut încât să-și permită luxul să încurajeze miile de candidați la birocrație? "■ [UNK]Nu s’a preocupat de nimic din toate astea.. S’a mulțumit să lase educația profesională la voia întâmplării, dar a avut grijă să înmulțească numărul slujbelor, să ruineze producția cu impozite taxe de tot felul și să robească și generația actuală și pe cele cari vor veni, cu împrumuturile pe le-au contractat in condițiile cele mai oneroase și de a căror întrebuințare n’au dat niciodată seama in întrunirile pe cari le-au ținut, și nici nu vor da. In cuvântările conducătorilor național-țărăniști am auzit glasul demagogiei, dar nu am auzit și glasul pocăinței, acelora, cari au agitat țara timp de șaptesprezece ani, fără a-i aduce vreo îndreptare. Nu numai că nu au îngropat talantul încredințat de țară, asemenea slugii din parabolă, dar l’au risipit, astfel că numai bunătatea evanghelică a poporului nostru îi mai poate îngădui. H. Buricescu Proprietarii si Statul „model“ Publicăm mai la vale scrisoarea d-lui Ton Medeiatu,:? proprie fiabăb, imobile in București, adresată" Directorului nostru, și ne luăm permisiunea de a o supune întocmai cum ne-a fost formulată.eu. credința că. n’o să avem o prea grea problemă de demonstrat pentru a fi înțeleși de conducerea ministerului de finanțe. D-lui Director al ziarului „Epoca" Loco Cum Domnia Voastră îmbrățișați totdeauna cauzele celor nedreptățiți, fără a înceta lupta decât când s’a făcut dreptate, îmi permit Domnule Director, sa Vă rog, în numele proprietarilor, cari au aceleași nevoi ca și mine, să ne dați sprijinul Domniei Voastre, până la rezolvarea deplină a cauzei noastre drepte, — următoarea: . " Prin legile de prelungire a contractelor de închiriere, cari se prelungesc de câțiva ani continuu. Statul, prin ministerul de Finanțe, și-a luat obligația de a achita proprietarilor o diferență de chirie, pentru o categorie de chiriași ca: funcționari publici, pensionari, invalizi și văduve de război. Ministerul de finanțe, anul acesta, a găsit de cuviință — pur și simplu — să nu-și mai respecte obligațiunile, nevrând să mai plătească. Ziarul „Universul”, prin diferite intendenții, a făcut apel la sentimentele de dreptate ale d-lor prim-ministru și ministru de Finanțe, rugându-i să-și respecte angajamentele. ' ~'■ [UNK] [UNK] [UNK] Or, până in prezent, d. ministru de Finanțe nu a binevoit ,să ia nici o măsură. Din contră, cu toate intervențiile proprietarilor, nu ni se dă decât un răspuns. Că nu i se plătește nimic. Acest răspuns din partea ministerului de a nu-și onora angajamentele ce le-a luat, nu cadrează cu sfaturile de călanță ce ni se dau, nouă proprietarilor, de a ne achita la termen impozitele ce datorăm. Cerem și noi, proprietarii, . Domnnului ministru, mai multă calanță pentru noi, cu atât mai mult, cu cât proprietatea urbană contribue la bugetul Statului cu o sumă destul de importantă, ca să fim tratați cu ațât*ta rea voință. Perceptorii de la Finanțe nici nu vor să știe că avem de primit chirii de la Stat. Am fost și suntem expuși mulți din noi, mari proprietari, la dezagramentele tobei și la ironia perceptorilor și curioșilor, cari vin la chemarea cu toba a Domnului ministru de Finanțe, când avem de primit sume mult mai mari ca cele ce avem de dat. Am cerut Domnului ministru de Finanțe, ca cel puțin să nu admită compensarea cu impozitele, a sumelor ce avem de primit. Ni s’a refuzat tot pentru acelaș motiv că, ,nefiind trecute sumele în buget, nu sunt recunoscute. Vă rog din tot sufletul, Domnule Director, permiteți publicarea prezenței în „Epoca”, ca Domnul Ministru de Finanțe să ne admită — până la găsirea modalității plății efective — Compensarea până la zi a acestor impozite, cu sumele ce avem de rfrimil. Mulțumindu-vă respectuos, Domnule Director, vă rog să primiți asigurarea considerațiunei mele. IONEL NEDEIANU proprietar, str. Maria Rosetti 47-49 București Iată dar, în esență, că Statul s’a obligat prin lege să, plătească proprietarilor fa chirii, anume diferențe de bani pentru" Câtevă ‘categorii de protejați de ai ‘ lui. ‘‘ Diferențele 'acestea și le scoate Statuii dintr’O cotă-taxă ce se percepe 'la facerea tuturor contractelor de închiriere și care auzim: este de 0.50 lei la sută. Marocanismul începe acum din ‘faptul că statul ■ încasează uluitor de prompt această cotă ■— nu uită nici cum să-și ia dreptul lui, din capul locului, de la facerea contractelor, dar proprietarilor nu mai vrea să le achite diferențele în vederea cărora are acea cotă justificarea. Pălit momentan de amnezie, Statul profitor uită ce datoreză conform proprilor sale dulci angajamente!... Mai pe românește, iau cu amândouă mâinile când am de luat, dar uit și fac pe nisnaiul când am de dat. Nu știm noi cum te execută agenții fiscului când e vorba de încasări? De ce, mă rog, să nu fie statul așa de arzorat și când e cazul, să-și țină angajamentele Poate e în stare să creadă că proprietarii o duc azi ca’n sânul lui Abraham. Nu, rău! Noi știm ce greutăți au ei pe cap. Noi știm că unii sunt numai în teorie proprietari. Și cu câte belele se luptă ei din greu să și mențină poziția ,ar trebui să judece ocârmuirea noastră. Proprietarii cer, un lucru și mai aproape de inimă . Ai să-mi dai ? Da ! Am să-ți dau și eu ? Iarăși da ! Atunci scade ce am să dau, din ce am să iau de la d-ta. Statuie (— și am de luat mai mult decât ai să-mi dai !...) Scade-mi datoria din suma cu care eu, amărâtul de proprietar, am onoarea să te creditez Mar restul, să mi-l achiți când vei fi înlesnit. Nu e bine? Nu e drept? Nu e omenește? Suntem convinși că d. Victor Antonescu va cumpăni, cu spiritul său cunoscut de dreptate și va da acestei chestiuni singura deslegare demnă pe anul 1934-35 de la Hristos. Nu statul va pace. Nici Statul care pretinzându-ți ție, particular, să-ți respecți datoriile de cetățean, îți arată când îi vine bine că el tind mai tare, calcă legea în picioare! Ce exemplu de urmat ne dă el?... Legile țării călcate de reprezentanții ei... Furgoane întregi de legi bune de ars filă cu filă ca Regulamentul Organic? Să ni se spună și nouă, — ca să... știm! Așteptăm dreapta judecată a d-lui ministru Victor Antonescu, Eliad Colțan. Anglia e atașată democrației LONDRA, 9. (Rador). — In discursul rostit eri, între altele, d. Baldwin, președintele consiliului de miniștri, s’a felicitat de stabilitatea democrației britanice. D-sa a adăugat că stabilitatea este de asemeni necesară tuturor țărilor europene, din cauza neliniștei provocate de tensiunea italo-abisiniană. D. Baldwin a exprimat apoi atașamentul său pentru Societatea Națiunilor, precum și nevoia întăririi apărării Angliei, pentru a-i da putință Marii Britanii să vorbească așa cum trebue în favoarea securității colective, la care vrea să aducă Europa, separat sau în ansambliL « Ut scumpa tare, puterea mea de manca si puterea mea de iubire. Nicolac riupescu Comerțul ambulant și oltenii Este, pe cât știu, o lege de protecție a minorilor întrebuințați in fabrici, ateliere și mine. Nu cred să existe însă o lege de proteguire a minorilor și în genere a tineretului întrebuințat în comerțul ambulant de zarzavaturi, fructe ș. a. Sau, dacă o fi existând și o asemenea lege, cine-și mai bate capul cu ea ca s’o aplice și mai ales, ca s’o aplice cum trebue! Căci este vorba, în cele ce voiu, scrie aci, despre abuzul criminal ce se face de către o administrație vitregă (ai cărei complici netăgăduiți suntem noi toți care privim toate abuzurile și nelegiuirile cu nepăsare și stupiditate), care permite să se încarce copii de 10—12 ani, desculți și dezbrăcați și nemâncați, cei mai mulți veniți de prin părțile Olteniei cu greutăți ce n’ar deveni permise nici adulților. Este de neînchipuit durerea ce-mi cășunează priveliștea unor asemenea copii, închiriați la părinții lor mizeri, pe nimic, adesea pe câțiva poli pe vară, care poartă pe umerii lor încă neformați, coșuri cu zeci de kg., de zarzavaturi, fructe ș. a., atât de grele încât abia niște oameni destul de desvoltați și voinici le-ar putea duce, și, ca să fim drepți, sărăcia și lăcomia până la un punct justificată a negustorilor ambulanți îi fac să se boșorogească și să devină cu totul neputincioși, tocmai atunci când ar trebui să fie mai folositori și lor și familiilor lor și țării lor! Ah, comerțul acesta ambulant în care nenorociții de români, de olteni, printr’o fatalitate dintre cele mai crude își aleg partea cea mai grea, cea mai ruinătoare, cea mai ucigătoare, câte victime a făcut și va mai face, din cauză că cei cari ar trebui să se ocupe și de ei cât de puțin, sunt ocupați cu fel de fel de afaceri, cu fel de fel de murdării, in care problema păstrării neamului românesc n’are ce căuta! Și când te gândești că printre victimele acestui comerț ambulant menit să servească interesele murdare ale unor escroci sau susceptibilitatea celor cărora timpul nu le permite să se ostenească până la piața cea mai apropiată, sunt — poate — mulți încă urmași tocmai ai celor cari ne-au făurit această Românie Mare, când, și în afară de această innaltă considerație, printre acele victime micuțe de olteni, sunt inteligențe bune și pentru altceva decât pentru serviciul ucigător dat lor, poate fără voia lor, de niște părinți sau rude fără socoteală. Când mai știi că de câștigurile acestea cu totul ilicite, se bucură atâția „patroni” cari trăiesc în lux și desfrâu de pe urmele victimelor lor, nu e drept să te întrebi. Cum se poate atâta nepăsare, atâta lipsă de conștiință și mai ales de iubire de neam, ca să privim cu mâinile încrucișate cum se distruge cu voia noastră, acești pui de viteji, acești urmași ai adevăraților făuritori de țară?! N’ar fi măcar atâta de dorit, ca și în privința chipului de creștere a copiilor și în genere a tineretului nostru românesc, să ne fie de pildă , de lecție, minoritățile de tot felul din țara noastră? Ele nu-și bat ușor, de copiii și de tineretul lor și bine fac, iar noi ne distingem și cu acest nenorocit de comerț ambulant, ca să nu mai vorbim de celelalte ocupațiuni insalubre și ucigătoare, tot ce avem mai bun în noi, pe oltenașii noștri! • . Ridic această problemă și cer stăruitor pentru aceștia măcar atâta protecție câtă se acordă de o anumită lege unor patrupede! Prof. VASILE VLADESCU Aveți milă de pădurile țării! — Nu mai amestiați delictele silvice — Nu știu ce cuvinte să găsim ca să arătăm cât de folositoare sunt pădurile pentru agricultură și cât de mare rău fac țării și nouă plugarilor, deci cari taie pădurile fără rost, dar mai ales aceia cari le defrișează, acei cari le dau foc — ca să-și facă locuri pentru pășunat — ca și acei cari tragu vitele în păduri. In regiunile noastre de luncă seceta ne bântuie tot mai des și mai aprig, pentru că noi am tăiat toate pădurile și urmăm și acum a le tăia pe cele cari au mai rămas, ici-colo. In regiunile de dealuri inundațiile fac prăpăd mare în fiecare an, pentru că noi am tăiat pădurile după coaste și în locul lor s’au făcut răpi și ponoare, pe cari apa vine vijelioasă, rupând totul în cale și acoperind satele din vale. Tot ce, e plugar în această țară de plugari, trebuie să știe că nu se poate face agricultura decât la adăpostul pădurii. ; • Pădurile de la deal trebuie refăcute— cel puțin trebuie reîmpădurite coastele: repezi, râpele și ponoare — iar tăerile să se facă cu mare chibzuială și numai după sfatul inginerilor de pădure al silvicultorilor. La luncă trebuie să înmulțim pădurile. Trebuie să facem — fiecare un pogon cu lucerna. Mai trebuie să împădurim o parte din islazul comunal, și să facem pe el o pădure comunală. Iar cei cu proprietăți mai mari de 25 hectare trebuie obligați să împădurească o pătrime din ele. Toate acestea trebuie făcute — și cât de curând —dacă vrem să mai mâncăm și mămăligă românească. Altfel, o să ajungem să aducem bucate pentru hrană din alte țări. Dar mai trebuie ceva: mai trebuie pedepsite „delictele silvice”. Adică să fie pedepsiți cei cari aduc vreo atingere pădurii. Pedepsirea acestor „delicte ” silvice este prevăzută de lege. Dar noi ne-am luat un nărav rău: în fiecare an ertăm (adică amnestiem) aceste delicte, aceste „greșeli” mai mari sau mai mici, la buni șa răi, la greșiți ca și la nărăvași, își în loc să facem bine, facem rau. Că omul dacă vede că îl ierți, din greșit devine nărăvaș și greșește mereu, cu știință și cu dinadinsul, pentru că știe că va fi ertat. Un pădurar — funcționar al statului — pus să ne apere pădurile din munții Cașinului, a cerut ministerului agriculturii, să-l mute în altă parte, că acolo nu-și poate face serviciu și că Leenii vor să-l omoare — ca au mai omorît anul trecut un alt pădurar, — pentru că nu i lasă să taie pădurea statului. Și acești oameni răi și nărăvași trebuie să mai fie amnestiați — adică iertați — pentru asemenea fapte? . In altă parte — la Baia Sprie, in Transilvania — stă scris într’o gazetă ungurească că pădurarii taie pădurea, vând lemnul și apoi tace oamenilor procese de contravenție, furtul lor. Dar lucrurile stau tocmai pe dos ,adică denunțul este făcut tocmai de aceia cari taie pădurea statului și cari au teamă că anul acesta nu vor mai fi iertați — adica amnestiați — așa cum au fost pana acum. Căci ei sunt dintre acei cari greșesc mereu. Iată pentru ce noi cerem să nu mai fie amnestiate — adică să nu mai fie iertate — delictele silvice, și sa fie pedepsiți toți aceia cari aduc vreo atingere pădurilor. Nevoia de lemn nu este un motiv să tai din pădurea altuia sau a statului — după cum dacă ești sărac nu ești îndreptățit să iei din avutul altuia. Dar mai ales din pădure. Pădurea nu este numai a noastra, a celor de azi. Este și a celor ce vor veni după noi . Copiii și nepoții noștri. Și ei vor avea nevoie de păduri. Și pentru lemn, dar mai ales, pentru asigurarea producției agricole. Și nu trebuie să distrugem totul noi și numai pentru noi. Trebuie să ne gândim și la urmași. Căci altfel ne vor blestema și ei și o țară întreagă ca pe niște netrebnici, cari n’am știut ce folosim fără să distrugem,, bunurile cu care D-zeu ne-a dăruit. Este glasul plugarilor care strigă prin noi — este gigmătul padurilor noastre distruse de netrebnici cari, ne roagă : „Aveți mila de pădurile țării”; nu mai amnestiați de Tifcfelfi silvice”. ." IN Gr A.. D. C ARABELLA Presa engleză despre noul guvern LONDRA, 9. (Rador).— Ziarele de Duminică primesc favorabil noul guvern englez de sub preșidenția d-lui Baldwin. Presa subliniază faptul că schimbările cari s’au făcut la diferite departamente nu vor afecta câtuși de puțin continuitatea politicii naționale. Ziarele recunosc însă că in urma modificărilor aduse in alcătuirea guvernului, noul cabinet se prezintă în condiții substanțial îmbunătățite. însemnări idile antice Din când în când d Oreste Tafrali profesor de arheologie la universitatea din Iași, evadând, dintre pietre și inscripții, își amintește de ceea ce ar fi trebuit să fie, poate, rostul activității sale întregi: literatura. • In cartea sa ultimă: idile din viața antică, evadarea nu este decât parțială. D. Tafrali nu ne mai oferă ca în lucrările sale științifice, fotografii de pietre și inscripții, dar înseilează intr’un stil de frumoasă simplicitate ceea ce a stors din ele, mirezmele vieții de altădată. Apar în idilele d-lui Tafrali figuri ale trecutelor milenii, conturate voinic în cadrul vieții lor de superstiții, de lupte și de dragoste sărbătoasă. V De la prima schiță „nunta Tiraniei din Callatis” (Mangalia), până la cea din urmă „ouăle de barză” (povestea unei vrăji desfăcute), în toate paginile dăinuește interesul povestirii, fără artificiul decolteurilor căutate, fără acel așa zis modernism,care invocând naturaleța nu vrea decât să pasioneze adresânduse direct simțurilor sexuale. Cartea d-lui Tafrali este dintre puținele de acest fel accesibile lecturilor didactice. Firul povestirii se deapănă ușor răspândind parfumul vieții antice și închegând în mințile ascultătorilor tineri, contururile exacte. E un fel de viață redimanțată a antichității, un șir de lecții de istorie și de morală în forme totdeauna atrăgătoare pentru școlar, a cărții pe care nu trebue să o învețe. O carte bună, și de răspândit mai ales în lumea școlilor secundare " I " -IV - F. ,