Era Nouă, 1889-1890 (Anul 1, nr. 1-52)

1889-11-26 / nr. 8

No. 8. ERA NOUĂ APARE DUMINECA Iaşi. Duminecă 26 Noemvrie 1889. 5 bani numim­. LUPTĂTORII. Sunt incă la noi mulţi oameni politici cari cred că de căte ori cade un regim, acei cari au luptat cu mai multă înver­şunare in contra lui au un drept câştigat şi esclusiv de a veni la putere. Se crede că de vreme ce au „luptat“, au pentru ei presumţiunea că ’s destoinici să dea un guvern mai capabil şi mai o­­nest decăt acel pe care l-au combătut. Ei ar avea deci dreptul să invoace a­­ceastă presumţiune pentru a li se da drumul la cărmă, fără să mai fie cerce­tate titlurile lor reale de capacitate şi probitate. Alegăndu-i ca să dea jos un regim reu, ţara ’i-a designat să ’i ia locul. Cine ’i impedică de a lua in mână frânele căr­­muirei se impotriveşte prin urmare vo­inţei ţârei. Voim să dovedim la ce consecinţe rele duce această credinţă şi căt este ea de neîntemeiată. Mai intăi nu este adevărat că acei pe cari ţara îi alege spre a combate un gu­vern, sunt in acelaş timp aleşii ei pentru o nouă cârmuire. In momentele cănd ţara se manifestă in contra unui regim, o singură idee dom­neşte in mintea şi in inima alegătorilor. Ei vor căderea guvernului şi pentru acest scop aleg pe ori cine îi poate face a­­cestuia mai mult reu şi îi poate da lo­vituri mai îndrăzneţe. Mai mult reu îi pot face unui guvern doue categorii de oposanţi. Una, acea a oamenilor de valoare, cari pun in cum­pănă greutatea meritelor lor, alta acea a oamenilor cu gura mare care ’s vestiţi că ştiu să facă oposiţie, un fel de maiştri de ceremonie încercaţi in profesiunea lor. Nici unii şi nici alţii insă nu îndrăz­nesc să spună alegătorilor că luptă in contra guvernului pentru ai lua locul. Din contra, cu toţii se oferă numai pentru binele ţărei ca să restoarne guvernul, fără a se preocupa de cine va fi chiemat să’l inlocuească. Astfel înţelegerea intre alegători şi candidaţi se face numai pe basa negativă pentru distrugere. Aleşii pot zice că represintă voinţa ţărei pentru a dărâma un regim, dar de loc nu pentru a’l substitui. Cea ce fac aleşii naţiunei, cănd pretind că represintă ţara, pentru ca in numele ei să compună noua cârmuire, este pur şi simplu un abus de mandatul ce li s'a dat, căci îl invoacă pentru un scop, pentru care nu le-a fost încredinţat. Au dreptul să vorbească in numele ţărei cat luptă pentru a da jos guvernul in contra căruia au fost aleşi,—dar odată ajunşi la hotar maiştrii de ceremonie n’au dreptul să treacă de contrabandă drept oameni de guvern, înapoi la alegători ! Cereţi să vă manifeste increderea că vo­­esc să fie guvernaţi de voi, şi atunci numai aveţi dreptul să vorbiţi in numele lor. Pănă atuncea „lupta“ nu vă dă dreptul să acoperiţi lipsurile ce ştiţi că aveţi in titlur­ile voastre. Neîntemeiată este deci credinţa că este deajuns să „lupţi“ in rândurile oposiţiei pentru a dobândi dreptul să vii la putere. Şi precum este neîntemeiată basa cre­dinţei, tot astfel sunt de păgubitore pentru ţară consecinţele ei. Dacă in adevăr succesiunea guvernelor la cărma ţărei, ar trebui să urmeze nu­mai după această normă, atunci n’ar mai exista nici o siguranţă şi nici o garanţie că regimul nou va represintă un progres faţă cu cel căzut. Curentul de nemulţămiri ce se formăză in contra unui guvern, rădică in fruntea sa pe toţi acei ce ştiu că prin luptă pot să ajungă la măriri. Dacă toţi aceştia au dreptul să pună măna pe frânele cărmu­­irei, ce siguranţă m­ai este că guvernul nou va fi mai bun decăt cel vechili? Dacă numai titlul „luptei“, fără nici o altă consideraţie deschide uşa puterei, au drep­tul să intre pe ea toţi acei ce vin cu presumţiunea falsă, demascată mai sus, şi atunci nu-i nici un progres. Ori din contra străbat numai oamenii capabili şi cinstiţi, şi atunci maiştrii de ceremonie remaşi afară crezăndu-se lesaţi in „dreptul“ lor, îi impedică pe cei d’intăi „să facă chiar binele“. Iată la ce consecinţi fatale pentru ţară duce credinţa respăndită la noi, că guvernul ţărei se cuvine să­ aibă „lup­tătorii“. Din fericire meritele reale, ale oame­nilor noştri de stat cari pot fi folositori ţărei şi cari au astăzi in mănă cârmuirea ei, triumfă din ce in ce mai mult asupra tuturor arguţiilor şi legendelor in dosul cărora se ascund vrăjmaşii lor. Trebue să se convingă in fine toţi acei ce vor să pătrundă fără merite, fără ca­pital politic şi moral că ori­ce vor stărui nu vor impedeca pe oamenii de bine să facă binele şi cu atăt mai puţin să le ia locul. Moravuri parlamentare. Pentru cel ce observă cu bagaje de samă diversele incidente ale vieţei noa­stre parlamentare, de­sigur că un ase­mene spectacol nu poate să nu-i umple inima de intristare. De multe ori ’ţi vine să te întrebi dacă acei cari să dedau la aceste jocuri copilăreşti sunt intr’adevăr tot ce are ţara mai luminat, ori atmosfera bucure­­ştiană este ea intr’atăt de inţiată incăt face, pe cei mai cuminţi chiar, se peardă si­mţimăntul rea­l­ităţei. Deja cu căte­va săptămăni înainte de deschiderea sesiunei, gazetele oficioase şi intimii celor de la guvern ziceau pe toate tonurile că camera actuală nu represintă adevăratul sentiment al ţerei şi că tre­bue disolvată. DD. Lascar Catargi şi Vernescu luptau din răsputeri pentru a face ca opiniunea lor, in această cestiune, se fie împărtăşită de ceilalţi colegi ai lor din cabinet. In mai multe consilii de miniştri sub preşedinţa M. S. Regelui, cestiunea s’au discutat cu pasiune şi mi­niştrii neputăndu-se pune de acord. I­.

Next