Era Nouă, 1890-1891 (Anul 2, nr. 53-104)
1890-10-14 / nr. 54
Bătrâni şi Tineri. Un nou jurnal a apărut zilele acestea in oraşul nostru. El se numeşte Uniunea liberală, şi este, după cum chiar el o spune, organul comitetului liberal executiv al comitetelor electorale ale liberalilor naţionali şi ale liberalilor disidenţi fuzionate. La naşterea acestui plăpînd organ de publicitate au presidat 16 persoane. Să sperăm, pentru dînsul, că nu i se va intîmpla nenorocirea pe care proverbul popular o prezice copiilor cu multe moașe. In capul celor 16 se află d.f. Mârzescu, iar la coadă d. Const. B. Penescu. Intre aceste doue nume cetim pe acele ale altor 14 luptători, unii mai noi, alţii mai vechi, alţii chiar aşa de vechi incit au avut deja vreme să treacă prin aproape toate partidele din ţara aceasta. Uniunea liberală ’ş propune in prima linie „de a rupe masca tinerilor de la Era nouă“, şi pe urmă de a se apara cu legea in mină in contra fărădelegii administraţiei. Pentru ca două partide rivale de importanţa liberalilor naţionali şi liberalilor disidenţi să se resigneze a trece din starea solidă in care se aflau in acea mai puţini conzistentă a lichidelor—căci aceasta insemnează o fuziune—trebue să se fi petrecut evenimente de o excepţională gravitate. Să vede cit de colo că ora rezoluţiilor virile a sunat. Noul comitet are dealtmintrelea un caracter militar foarte pronunţat, prin prezenţa a trei coloneii, din care unul de intendenţă. Să expediem mai intăi şi pe scurt chestia oarecum personală ce ne face noul confrate. Imorali şi neoneesti, iaca cuvintele ce ni se aruncă in faţă, cuvinte grele, dar cami cind nu sunt justificate să pot lesne intoarce asupra celor ce le pronunţă. In unele cercuri, un om care ar incepe o discuţie in felul acesta ar fi un om judecat; la noi insă şi la diapazonul la care s’a urcat polemicele noastre, aceste calificative pot fi clasate pintre cele mai dulci şi mai blajine. Dealtmintrelea nu ne indoim că Uniunea liberală nu se va opri aici, şi va căuta să nu remînă prea indărăptul amicilor sei din capitală. Pentru inceput insă hazardul, ironic câteodată, i-au scos in cale cele două epitete! Uniunea este inainte de toate un jurnal de alegeri. O tactică veche şi invechită exige ca administraţia, orcare ar fi ea, să fie acuzată de ceie mai mari nelegiuiri, de cele mai îndrăzneţe violenţe, de cele mai neruşinate ingerinţe. Opoziţia ie astfel totdeauna rolul simpatic al victimei. Şi fiindcă in ţară la noi toate guvernele fără escepţie au intervenit in alegeri, unele cu mai multă altele cu mai puţina indrăzneală, opinia publică este dispusă a crede cel puţin o parte din tot ce se afirma. Dacă am fi bunioară să luăm drept exacte toate cele scrise de Voinţa Naţională, ar trebui să credem că cetăţenii capitalei, cel puţin in unele mahalale, inoară in singe. Noi ne mulţămim a crede că pintre admiratorii ca şi pintre detractorii Primarului de Bucureşti, sunt un număr de oameni gata de gîlceavă şi la nevoe şi de batac. Imaginaţia gazetarilor complectează restul. Dovadă pălăria d-lui Pallade. Ba noi in Iaşi moravurile sunt mai dulci. Din timpurile cele mai îndepărtate amestecul administraţii a luat forma cea mai blîndă. O singură dată un valoros naţional-liberal, care face parte şi el din Uniunea liberală, s’a pus in capul fanaragiilor şi a intrat in sala Primăriei.—dar tentativa a avut un sfîrşit ruşinos. Dar tocmai această atitudine relativ rezervată a tuturor administraţiilor, face la noi in localitate rolul opoziţiei mai greu. Opozantului îi trebue numaidecît persecuţii, fără-de-legi, violenţe, maltratări, căci vocabularul seu este alcătuit in vederea unor asemene eventualităţi. Şi iată cum opozantul cel mai serios este fără voia lui inpins să recurgă la exageraţii. „Bătrînii“ de la Uniunea sunt experţi in materii. O viaţă intreagă consacrată in mod excluziv agitaţiilor electorale le dă dreptul la o necontestată supremaţie, şi de aceia am văzut şi pe conservatori şi pe liberali fâcînd, pe rînd, apel la consumata lor abilitate. Politica are şi ea specialiştii sei. Un prefect de poliţie, mai cunoscător de alte lucruri decît de preceptele lui Talleyrand asupra inconvenientelor excesului de zel, a mers la două reuniuni politice, de un caracter mai mult sau mai puţin public, şi a exprimat preferinţele sale in materie de alegeri comunale. Pintre multe inconveniente procedeul are de sigur meritul noutăţii. Un prefect de poliţie care se sileşte să fie persuazif. un prefect de poliţie care incearcă să convingă 'pc- a~Ct,'i»to«‘i. punteiii depa.co pic cum vedeţi de Prefectul naţional-liberal dela Dorohoi, care pune pe opozanţi in închisoare in ajunul alegerilor, departe de prefectul naţional-liberal de Vălcea, care-i implica intr’un asasinat, departe de prefectul naţional-liberal dela Dolj care pune să ciomăgească pe cetăţenii adevărat pacinici cari erau dela intrunire, departe, departe de tot de isprăvile prefecţilor de poliţie a capitalei cari s’au ilustrat la Bossel şi Orfeu. Prefectul de poliţie din localitate este un mieluşel pe lingă ei. El ar fi făcut foarte bine să nu se ducă la nici-o intrunire politică, să nu exprime nici intr’un chip preferinţele sale pentru cutare sau cutare listă. Dar neprihănitele fecioare dela Uniunea,— candizi şi nevinovaţi politician! ce sunt,—ei cei din urmă au dreptul să se scandalizeze. Şi nici nu se scandalizază. Strigătele lor, indignările lor, sunt atitudini luate. Sunt pintre ei oameni de spirit, şi unii chiar foarte hazlii, cari n'au luat desigur nici-un moment la serios tonul grav şi puţin cam melodramatic in care se denunţa guvernului şi opiniei publice fărădelegile administraţiei leşane. Bătrînii dela Uniunea