Evenimentul, ianuarie-martie 1899 (Anul 7, nr. 1711-1784)

1899-01-15 / nr. 1720

ANUL al VI-leal No. 1720 UN NUMĂR 10 BANI ABONAMENTE, înainte pe un an . . . . Lei 24 „ „ 6 luni .... „12 „ «1 luni .... ., 6 In străinătate un an . . . „ 36 I ín uu mar 10 baniI VEIüBITUL REDACȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ STRADA LAPUSNEANEANU No. 44 o Iași si ZIAR COTIDIAN 1 VINERI 15 IANUARIE 1899 Aminciuri, inserții și Reclame Pe pagina 1 linia garmond Lei 4 • II p V n 11 77 77 77 ^ 77 7* HI 77 79 77 50 77 » IV 77 77 77 "5 Manuscrisurile cădii nu, se inapoiesa uin număr vechi 30 bani ADMINISTAȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ HOTEL TRAIAN LA CATUL I-iu ■ '$8^‘3&yä3äiS?;^S3k*3i{itää:‘.' :ír7"SÍ<&i?>iiífe-'. ^írtfiitot*^«« Protestul Tătărășenilor Tătărășeni și Tranvaiul 1*10"si m­unimii. Am înregistrat ori protestul tătără­­șenilor și amănuntele celor petrecute cu prilejul numănării acestui protest. Și de astă dată d. Gane s’a arătat cio­coiul înfumurat, căruia nu-i place să stea de vorbă cu oamenii, chiar atunci cînd dreptatea ie ia partea lor. Alegerile comunale au trecut, d. Gane își ocupă loc ușorul și își încasează be­­rușoara grasă, puțin îi pasă acum de cetățeni, și pănă la alegerile generale mai de­vreme și un „truc“ nu ie greu de găsit. Cu toate aceste tătărășenii sunt in tot dreptul lor. Când a fost înainte de alegeri, tot acest Gane s’a dus pe la fie­care din ei și l’a asurzit cu tramvaiul, care „tre­ce pe la casa lui“, care va rădica Ta­­tarașul legându-l cu centrul orașului, și ’i va da vieața avînd traseul tram­vaiului la centru. Și de o dată lucrurile s’au schimbat. Să reamintim pe scurt cele petre­cute. In ședința consiliului comunal, a fostului consiliu bine înțeles, de la 18 Noembrie 1896, s’a discutat traseul tranvaiului și după o lungă discuție s’a definit pentru Tatarași următorul traseu: Linia 11-a, Hala, strada Anasta­sie Panu­, strada Albă, strada Luca, strada Apăduc, strada Tatarași, strada Bulgară, bariera Salhana. Abatorul. Multe lucrămi de crocodil au vărsat foasta administrație, — adică tot d. Gane dar in altă companie, in ceia ce pri­vește acest traseu. Dacă memoria nu ne inșală d. Gane chiar plîngea, zicînd că acest traseu va veni și in folosul populațiunei sarace, care va putea in tranvaiu să urmeze pănă la cimitir convoiurile funebre, i­ar cc. Iorgu zimbea fericit la gîndul că Tatarașul ie a lui — cc. Iorgu nu credea că va fi așa de amar tras pe sfoară căci cum se va putea găsi un tătărășan care să nu voteze pe aceia cari au contribuit cu ceva măcar la rădicarea Tatarașului. Și de o dată, ca prin farmec, abia au trecut alegerile și traseul atît de mult lăudat se schimbă, fixîndu-se u­­nul nou, care lasa in urma sa și cen­trul Tatarașului și Cimitirul. Cu cîtă ușurință procedează admi­nistrația comunală— esceptăm po d. Săndulescu care nu s’a amestecat in această chestiune dovedește schim­barea aceasta, care s’a pus brusc in discuția consiliului, fără ca vre­un con­silier să aibă cunoștință de dinsa de mai înainte. Cit­ie de puțin demo­crată această procedare, dovedește cu prisosință faptul că administrația o-lui Gane­et. fie au resolvit-o, fără măcar a-și da osteneală a face o descindere locală, s’au chiar a consulta pe unul s’au mai mulți cetățeni din Tatarași, pentru a afla și părerea lor in această privință. Un singur consilier s’au opus din răsputeri la această schimbare , bă­trânul bimachi. Trăit in atmosfera senină a cur­­ței de Apel din Iași, neștiind tru­curile unei administrații comunale, bătrînul magistrat a protestat cu vehemență și a dovedit colegilor săi din Consiliu, cîtă nedreptate se face tătărășenilor, cum se lovește­ ­#**W*>s iirrnilfll^iftt^lWJll'iljpllI NHIiJțIHWI'jggliI IȘpf PROTESTUL TATARASENILOR centrul de vieața al Tatarașului prin schimbare pe care o impune ad­miniistrația comunală. Zicem impune pentru că d. Litar­­chek, representantul societăței, a de­clarat că primește acest traseu, dar că atunci strada Bulgară va trebui pa­vată. Desgustat că vorbele sale nici nu sunt băgate in seamă, d. Dim­a­­chi a părăsit Consiliul comunal și credem că nu va reveni așa de ușor. Scuza invocată de d. Gane și sfet­nicul său că­te nevoie de pavat str. Bulgară, se ridicolă și stupidă in ace­lași timp. Apoi cred și eu că trebuie pavată strada Bulgară, ori va trece tramvaiul pe acolo sau nu. Apoi nu ajunge numai ca d. Gane să se laude că a pavat stradele orașului, ci tre­buie să le paveze, mai ales cînd fon­durile comunei se sluiesc atîta zilnic și fără acte justificative. Și dacă nu ie in stare să facă atîta, să se retragă pentru a lăsa altuia mai destoinic grija orașului. Când, cele de luptă, care de cele mai multe ori se resună in protestări zadarnice, in procesiuni comice. Trebue ca un om care prin viața lui, prin lupta purtată și suferințele indurate să impue fe­lul de-a lucra. Și credem, cu toată spe­ranța că acel om va fi Bolcaș, Un cuget oropsit, o minte ținută’n lanțuri, atuncea cînd liberă va fi de a vorbi, atuncea când pute-va să-și re­verse focul cel arde, va aduce poate puțină schimbare, in alcătuirea planu­rilor de luptă, in mijloacele întrebuin­țate, poate că marea nenorocire ce lo­vește astă­zi pe studenții Transilvăneni prin alungarea energicului lor coleg, poate zice să le fie un bine viitor, un pas îndrăzneț spre eliberarea lor și spre concretizarea tuturor dorințelor vii și nesocotite. B. G. L. rul regimentului, examinîndu-l i-a găsit că boala e pneumonie și la că­utat ca fiind bolnav de pneumonie timp de patru zile, soldatul Barbu văzind că medicamentele date nu-i făceau nici un bine a scris tatului seu, că se simte perdut că ar dori să-l vadă, acesta vei­nd și văzindu-și fiul aproape pe sfirșite la luat cu­­ sine și la dus, la spitalul Drăghici, unde doc­torul Ungar, medicul primar al spi­talului ia diagnostizat boala, pe care in realitate o avea, anume un acces intern la șold. Imediat i-a și făcut o­­perația și astăzi soldatul Barbu se află afara din ori­și­ce pericol. Dacă am povestit faptul cauza e că suntem indignați și impreună cu noi întreaga populație, Vasluiana de felul cum să dă viața bieților sol­dați in minele unor oameni, cari nu știu macar, cele intăi elemente ale medicinei. Credem că intîmplarea pe care o povestim va face ca la viitor cei însărcinați cu numirile de me­dici să ieie mai mari precauțiuni ca faptul să nu se mai intîmple. Credem c­ă e de ajuns că soldați noștri să fi omoriți in b4­tăi, pentru ca pe lingă aceasta să nu se mai a­­dauge și moartea in spital și în in­firmerii. Atita d­­­o­camdată. Coresp PROFILE UNIVERSITARE D-șoara Eugenia 8., Inchipueste-d, iubite cititor uri îngeraș cu ochii negri,’vioi și sclipitori de veselie’, cu pielea fetii catifelată ; cu un nas capo-d’o­­peră ; cu o guriță mititică de un relief m­­­chnător și veșnic zimbitoare ; cu capul îm­podobit de un păr negru ce dormea in va­luri, și odihnindu-se grațios pe un trup ispi­titor palpitînd de viață și’de sa­natate cu o ta­lie diafană și piciorușe’ fine—inchipuește-ți așa, iubite cititor pe acest îngeraș, coboară-l Pe păm­înt, fa-l studentă in științele naturale Și farmacie, și vei intimpina pe d-șoara Eu­genie S., o podoabă rară a Universității din București. Să vă­ mai spun că, e spirituală, inteligentă Și amabilă, tot pe util, pe cit­­e și frumoasă ? E zadarnic. ,O înțelegeți d-voastră bir­e. Vă voi spune numai,’ca ui semn particular, că iubește in deosebi geologia,—poetică din fire, ’i­ pla’ce înor­ cu, pi­i.Iii a­i'o,jfioip. a­­ nuc cu mintea in noaptea neagră Și misterioasă a vremurilor de mult dispărute ! Péchés roses REPORTAGIU Bolcas și Ieșenii In urmă adresei unui comitet stu­dențesc din Iași și a scrisorei escelen­­tului profesor I. Paul, cătră martirul românismului, L. Bolcas, a telegrafiat comitetului de adjutorare, care se com­pune din mai multe studente și mai mulți studenți că primește cu brațele deschise, propunerea ce-i s’a făcut și ca’n curînd va sosi în Iași, pentru a mulțumi prin viu graiu celor ce-au știut a-l îmbărbăta ii, dureroasele mo­­­mente in care se află, expulzat fiind din scumpa lui țară. N’avem nimica, de adăugat asupra schimbului de scrisori și telegrame ur­mate, intre oropsitul luptător și cei ce iau făcut propunerea de-a veni să-și aline durerile, in mijlocul lor, frați de sânge, mai fericiți cari pot trăi liberi in țara românească neatîrnată. Zadarnic a aduce laude unora sau altora, faptele vorbesc de la sine in­­tr’un mod prea elocvent, pentru ca prin perifraze, să dăm mai multă tărie e­­venimentului. Venirea lui Bolcaș in Iași va aduce negreșit mai multă vlagă, va îndruma poate comitetele și sub­comitetele stu­dențești naționaliste, cătră o mare că­rare, mai largă și care va duce cătră o livadă cu pomi mai rodnici. Nu ne putem, decît bucura de veni­rea lui Bolcaș, care negreșit că va ști prin suferințele findurate, date ca pildă, să trezească din amorțire multe suflete astă­zi indiferente chestiunei naționale, tocmai că li se par că acea chestiune e rău îndrumată, rău alcătuite mijloa­­ c drama pe zi Incendiul din cheiul S­egissene Următoarea nenorocire s’a intîm­­plat acum cîte­va zile, la baia d-nului Michel Charvet de pe cheiul Megisserie din Paris. Unul din visitatorii băiei, lăsă un șip cu eter, care nu se știe prin ce chip anume se aprinse. Focul isbucni cu putere cuprinzînd totul și cu o iu­țeală uimitoare se răspîndi in sală din care intra in diferitele cabine. Lumea visitatoare alarmată, căută să fugă și scapa fie­care cum putea. Dar, din­tre toți se găsi cînd focul fu potolit cadavrul unei femei care arsese și fu­sese prefăcută in cărbune. Se crede că nenorocita damă ar fi fost vre­o epileptică, pe care de spai­mă la vederea flăcărilor ar fi cuprin­­s’o boala și din această pricina n’a pnf­vt «popo Pănă acuma identitatea ei nu a putut fi stabilită. Lear. . Spre steaua... TA. Se ’nalță gîndirea Spre steaua din cer Și tainicu 'mi suflet E plin de mister... In minte ’mi inundă A stelei lumine, Și inima-i plină De imnuri divine , Au viața mea oare N-a fost rugăciune Spre steaua din ceruri, Spre-a lumii minune"?... I­ Pe câmpul gândirei Culeg flori de aur S’adaug podoabe Cunmei de laur, cununa de laur Cu flori in ghirlandă, Umii o dau stelei Din ceruri, ofrandă. Și tot ce-i mai candid Din vremuri ce pier, Trimite-voi iarăși Spre steaua din cer. N. Mihăescu­-Nigrhn ENGLEZII IN CHIHA Cu data de 15 Ianuarie, se telegra­­fiază din Wei-Hai-Wei, că maiorul , locotenentul englez, care sunt însărci­nați de a-și organiza un regiment de indigeni, compus din o mie de bărbați, au sosit in acea zi. Prow«­micei in Romania acest filmw a apărut de curmă in ziarul „Dreptuli“ un articol foarte interesant datorit distinsului nostru ma­gistrat dl. D. Crn Maxim președintele tribunalului secția II. In acest articol d-sa se ocupă de pro­­tecțiunea muncei la noi in țară, și a­­rată cum, numai copii se bucură de o protecțiune ■ oare­care-și avea nu prin­ legile penale sau civile ci numai prin disposițiunele regulamentului servitori­lor și a legei sanitare. Pentru adulți, însă nu există nici atît, munca lor e lasată cu totul la discreția patronilor și primul pas pe care legiutorul la făcut in această pri­vință, a fost legea repausului Dumini­cal. Dar și această lege se incomplec­­tă căci ea se ocupă, numai in una din zilele săptămînei, de soarta muncitoru­lui, vestul însă rămîne earuși ne­reg­­­lementat, ne­cuprins sub rostul legei. Trecând apoi la protecția muncei fe­­meei, distinsul jurisonsult arată că le­gea prezintă aceleași lacune și că le­giuitorul nu s’a îngrijit de soarta ei decit numai cu ocazia votărei legei mi­nelor—And s-’a oprit dreptul femeei de ai munci in subteranele minelor. In­colo insă, același vag, aceiași ne­siguranța pentru soarta muncitoarei și această lipsă de protecție are efecte d­e­­zastroase mai cu seamă la țară, unde femeea muncind alături cu barbutul, iși istovește forțele, copii se nasc slăbăno­­giți, îngrijirea lor e neglijată și de aci rezultă marea mortalitate in pătura co­piilor pănă aproximativ la W ani. * * * J­oon.At.ă stare de lucruri ar trebui se înceteze. Legiuitorul treoue sa fi dori SCI" mă, că înainte de toate, are a se în­griji de soarta fizică și materială a a­­celei pături din populație pe Himerele căreia se razămâ întregul edificiu so­­cial. __________V. Dispăruți in munți Din Altar se anunță că doi turiști, germani, ce intreprinseră la 1 Ianuar trecerea strîmptoarei Susten din Elve­ția, dintre cantonul Bern și Uri, au dispărut. Se bănuiește că ei au fost prinși pe drum, de o avalanșă in tim­pul unei ninsori puternice. Două colone de ajutor cu clinii ex­plorează locurile pentru a li se afla urma, dar pînă acum nu s’a aflat ni­mic. Dispăruții sunt : Doctorul Ehlert din Strasburg și d-rul Moennichs din Munich.Sințisic Jurnalul „Rappel“ scrie că află nou­tăți triste despre starea sănătăței Emi­rului din Afganistan Abdur-Rachmann Totul face se ne temem că in curînd vom suferi perderea valorosul suveran anatic. Din Vaslui Corespondență Un fapt straniu și­­­ care a îngrijit adine pe toți Vaslueni a avut ființă zilele aceste ia orașul nostru. Un soldat anume Barbu, fiind bol­nav a fost trimis de autoritățile mi­litare la infirmeria regimentului a­­dus aci, doctorul Mihailescu, docto­­ ra ilirea­nui vapor francez Vaporul francez numit „Amiral Au­be“, care se ducea de la Hamburg la Havre, încărcat cu cărbuni, s’a nămo­­lit nu departe de îmbucătura rîului Tamisa. Mai multe remorchere și vase de ajutorare i-au sărit în ajutor îndată, ce s’a aflat aceasta. Se speră că el va putea fi scos din nămol. _______ Cugetări „Fericirea1* se afla pretutindenea zic unii, Judecata aceasta-i adevăra­tă, dar nu-i complectă ! Pentru ca suprimarea ei să nu fie greșită și ne deplină trebuie adăugat că „ea* nu poate fi gustată de­cît după ce­ a in­trat in sufletul și inima omului, pe care noi le putem purta „pretutin­­dene”- Ș’acum­ să întrebăm cîți oa­meni s’or fi găsind să aibă suflet și inimă și deci să poată gusta ferici­rea ? Mina Alicebran. „Am citi­t pe Byron și pe Paul de Kock, n’ași putea să mai recitesc pe Paul de Kock, de­și ’mi pare rău de aceasta. Scriitorii mari sunt oare acei pe care îi putem recita? Zairei. Ași dori foarte mult și nu pot da seamă pentru ce eu e născută o bia­tă muncitoare săracă și principesa nu poate fi in locul meu ! Ada Cinatar. „Osteneala nu se află nici o dată in trup d­­in spiritul omului“ Clnd am urcat scările celui intăi­etaj pen­tru a duce o scrisoare locatarii, de acolo, m’am simțit ostenit.­Cînd am sosit la al doilea și al treilea pentru a duce o carte de visită și un jur­nal locatarilor de acolo, eram isto­vită de puteri. Nu’am mai simțit nici o trudă în­să, cînd am isprăvit de urcat și ce­lelalte trei etaje, pănă să ajung la al șaptelea, unde m’aștepta tînărul pic­tor, căruia eu îi cumpăram dimi­neața din tîrg. Și nu-i iubeam dar El mă găsea frumoasă. O fată de portar. %=£ Ceia ce nu moare ! „Uite-l cum rîde, ie leit tată-sau“ zice-o prietenă alintînd un copilaș și ’și oprește privirea asupra tatălui, care zîm­bește fericit. „Ei, nu te mai supăra“ zice-o du­ioasă bunică fiului ei îngrijit, asigurîn­­du-i că „copilul“ n’are să fie așa de rău cum crede el, „așa ai fost și tu , un cuib de vrabie nu’ți scăpa ne­sfă­râmat și ori­ce nebunie ’ți închipui că ar fi putut face un copil ai făcut-o. Lasă, cînd a fi ca tine tot ție are să’ți samene“. Iar cînd cine­va vede vre­ un neno­rocit tîrîndu-se beat prin noroaie, ’și amintește că așa a fost tatăl aceluia, sau bunicul lui, ori găsește o asemă­­nare tot atît de apropiată : „ce vrei, samănă cu moșul!“ Și toată lumea spune, in bine și’n rău că „ce esă din milă, șoareci prinde“. Aceasta este ex­presia in care poporul, înaintea studi­ilor lui Darwin, a cristalizat neîndurata lege a moștenirei, a eredității. „Iată ceia ce nu moare,“ un obi­­ceiu, o inclinare un mod de a simți, de a lovi, de a vedea, corespund unei anumite stări a sistemului nervos ; ori­ce mișcare pornește din acest sistem nervos, și rezultatul ei, ca și toată in­finitatea de mișcări din lumea m­con­­jurătoare, se reflectă asupra lui. Omul, prin facultatea ce are siste­mul său nervos de a păstra o impre­sie, posedă memoria; o mulțime de impresii sunt păstrate și in mod in­conștient, ele revin de pildă in vise — ni se arată persoane, lucruri, scene pe care de mult le uitasem sau cărora nici nu le-am fost dat atenție și toate impresiile produc o modificare mate­rială in sistemul nevos și toate modi­ficările acestea trec la descendenții noștri. Noi impunem descendenților noștri „personalitatea sufletească“ pe cari se ințelege că, imprejurările o modifică, dar care adesea se manifes­tă, așa cum le-am trecut-o, precum a­­desea, fără a se perde, rămîne păs­trată multă vreme și se trece ascunsă inconștientă din descendent, in descen­dent, pentru a apărea la unul, în a­­numite împrejurări Această amînare, această trezire tîrzie, a unei calități, a unui fapt sau gest, al unui strămoș la un descendent este numită atavismul. Iată deci ceia ce nu moare. S’ar părea că trece sufletul unui ascendent printr’o infinită serie de urmași, se mo­difică, se adauge, se perfecționează, dar păstrează intr’una unele note mai dominante, cari răsună in aceleași îm­prejurări ca acele care le-au deșteptat intăia oară. Această vieață neperitoare a sufle­tului e prinsă și artistic redată intr’o mișcătoare dramă a d-lui S. Prasin, cu titlul articolului nostru „Ceia ce nu moare“. Am ascultat de multe ori cetirea a­­cestei piese, cum de­sigur o vor as­culta și admira de multe ori la tea­tru, cunoscătorii și iubitorii de artă, și de cîte ori o aud mi se pare nouă; ’i găsesc tot mai multă vieață care vi­brează intr’una și adesea seînteind ’mi evocă viața atîtor generații, făcînd să răsune din nou notele cele mai atin­­gătoare din clipele in cari simțirea ce­lor ce nu mai sunt, a fost mai încer­cată ! Eroul piesei, un conte rus,­­și poartă prin lume soarta pe care ne-o spune o legendă . Un strămoș al său, stăpîn al unei mulțimi de robi, era deprins să nu găsească nici o piedică pentru FOIȚA „EVENIMENTULUI­! VÂNDUȚI DUȘMANULUI vs Percheziția Acest salon avea trei uși, aceia prin care intrase vizitatorii, a doua care dădea in vestibul, aproape da scară. A treia probabil că dădea in odaia care se afla in fața odăiei de mânca­re și a cărei ușă făcea ca să comu­nice și cu vestibul, o deschiseră. De astă dată se găsiră intr’un ca­binet de lucru. 5 —­ Ah!­ah! zise dl. Cochebois, pa­re că aici o să găsim ceva ! In această odaie se află un birou mare, închis cu cheia, o canapea, trei fotoliuri, o masă, și un dulap , la pă­reți rafturi de lemn alb pe care ierau așezate cărți, dosare și alte hărții. — Iată-ne in foc, ardem zise șeful siguranței cănd se deschise fereastra. Comandantul Tardin aruncase prin odaie o privire circulară. Ochii îi stră­luceau. Se îndreptă spre masă și ridică pu­țin hârtiile care se găseau pe jea. A­­bea se uită la iele și strigă: — Uite, domnule șef de siguranță, uite ? — Iată un plan, modul de tăiere, amănunte și natațiuni asupra puștei și carabinei Piolan !­­ Care ie această armă ? — Ie o armă nouă absolut necu­noscută pe care inventatorul a cedat-o Franției și care trebuie să urmeze pușcei Lebel atunci cănd va fi moaie. Poftim, urm­ă iei, foiletănd plaiurile, iată amănuntul cartușului. N’au incă tot, zise iei, examinănd planul cu atențiune... nu sunt bine in­formați... le lipsește un detaliu princi­­pal. — Cu atăt mai bine ! respinse dl. Cochebois. — Da, dar ceia ce au ie­deji prea mult. Cum au putut capata acasta ? murmură iei vorbindu-și insuși. Nu ie la Saint-Étienne. Au numai amănunte despre tun... Au așa dar, spioni pretutinden ! Aruncă hârtiile pe masă și ața sa luă o ast­fel de expresie de nănie și de ură, in căt dl. Cochebois iisuși fu mirat. — Linișteș­te, comandante , proba­bil că incă nu s’a sfârșit cu nirarea și indignarea... Să urmăm percheziția. Cărțile ierau mai ales cărți d știință militară franceză, manuale militare spe­ciale pentru ofițeri de ori­ce armă, și adnotate in nemțește cu creion colo­rat. Aceste adnotări, consultate pe loc, de către comandantul Tardin, consis­tau mai cu samă in comparațiuni sta­bilite intre diferite sisteme întrebuin­țate in armatele din Europa, recurgînd la ajutorul cutărui sau cutărui is vor de informații și verificări. Adesea ori se găsea acestă mențu­­ne in nemțește: „A se verifica de visu“. Toate notele ierau de aceiași mănă­scrise. Hărtiile și dosarele care se găseau in rafturi, conțineau toate careurile cărței statului major adnotate și rec­tificate, și anume toată frontiera de la Marea Nordului pănă la Marea­ Medi­­terană. Se găsi liste de trenuri, liste de nu­mele ofițerilor armatei active sau te­ritoriale și anume liste zilnice de a tu­turor ofițerilor de serviciul aprovizio­nărilor in caz de mobilizare. Intr’un cuvînt o mulțime de docu­mente militare secrete, in a căror stă­pânire se credea că ie numai statul­­major. In sfrșit, mai multe pachete de hăr­ții pline cu note scrise fie in cifre, fie intr’o limbă absolut necunoscută. A­re o cifră și o limbă pur con­vențională. Trebuie s’o deslegăm, zise­ comandantul Tardin, îndată ce se deschise biroul, găsiră note analoage, un plan complect de ș­ase lucrări luate după apărarea din Paris, și anume fortul Sant-Cyr, și un sfârșit, o scrisoare in plic dublu, tim­brată gata a fi expediată. Intăiul plic conținea următoarele: „Dl. Bressier, poște restante, la Tour" și al doilea plic nu iera nici o adresă, ci numai colțul superior drept, această indicare . B. 6782. Căt despre scrisoare, iera scrisă in limbajul de cifre. — Dacă am găsi aici, această cifră, zise comandantul Tardin, ce sprijin bun am avea !! - Da, răspunse dl. Cochebois, dar... Nu sfărși, fisionomia sa insă părea cu zice : ' Atunci chiar că ar fi niște do­bitoci. In sfârșit, reluă comandantul, acest Bressier, ie un personaj adevărat, ie o urmă, un fir conducător. O să incercăm să tragem vre­un fo­los dintre acesta. Deschiseră atunci cassa și găsiră trei­zeci și două de mii de franci in aur și bilete de bancă, franceze; mai mult, un carnet cu cecuri albe fără nici o semnătură de a purtătorului și după forma casei de bancă Verbocken et C­ie. (Va urma). 27

Next