Evenimentul, octombrie-decembrie 1911 - ianuarie-februarie 1912 (Anul 19, nr. 184-298)

1912-01-15 / nr. 261

> ­ANUL XIX No. 261 abonamente Pe un an . , Pe jumătate an . Lei 20 . 10 Pe trei luni ... 5 In străinătate un an 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 DUMINICI 15 IANUARIE 1912 abu actual laa^sxțu­și r © cla.3m« In pag. a 2-a rândul 1 lea în pag. a 8-a rândul 50 b. în pag. a 4-a rândul­ 30 b. TSl-"BPOiSI IN"©, ss Epilogul takisnjtikii Putini sunt acei cari I-și dau seama cît de mare e de­zastrul pe care l’a suferit gru­parea vtach­istă în urma recen­telor evenimente politice. Intradevăr dacă păna a­­cum parte din zi și anume cei mai optimiști puteau să nutrească slaba speranță că tulburîndu-se stuajia politică, prin o clarificare soarta gru­pări­lor s'ar putea îmbună­tăți, fie prin retragerea gu­vernului actual de la cîrmă, fie prin o colaborare cu par­tidul conservator, astăz’, fie într’o direcție fie în cealaltă, drumul s’a închis cu desă­­vîrțire și toate iluziile s’au spulberat. Dar pentru a pricepe mai bine tristul hal în care se gă­sește partidul d-lui Tache Io­­nescu, e necesar de știut ce speranțe puneau tachiștil in campania în care s’au ambalat împreună cu partidul liberal și cu ce s’au ales acuma, cînd de pe urma mișcărei n’a ră­mas de­cît un fiasco penibil. Raliindu-se la campania de răsturnare și solidarizându se cu partidul liberal în chestiu­nea tramvaiului, d. Tache Io­­nescu obținuse promisiunea formală de la d. Ionel Bră­­tianu ca în caz de reușită a campaniei de răsturnare a ac­tualului guvern de la cîrmă, partidul liberal să dea tot con­cursul unui guvern in care elementul tachist să aibă pre­ponderența și care dacă nu s’ar putea înjgheba chiar sub directa conducere a d-lui Ta­­che Ionescu, să aibă un șef decorativ. Un guvern de tran­ziție prin urmare, care pe deo parte ar fi dat satisfacție Brătienilor în afacerea tram­­vaelor, iar pe de alta ar fi creat un titlu d-lui Tache Io­­nescu la guvernarea țărei. A­­cesta era prețul inevitabil a­­cordat de liberali [tachiștilor, în schimbul concursului dat de aceștia din urmă într’o a­­facere și mai inevitabilă. In cazul acesta lesa d-lui Tache Ionescu îi trebuia ele­mentele necesare pentru for­­marea unui guvern, elemente­le cari în rîndurile sale nu e-ar fi găsit și aci e partea cea mai interesanta. Știți cum voia d. Tache Io­­nescu să-și înjghebe un gu­vern ? Vînzînd pielea ursului din pădure, adică sperînd să provoace o spărtură în sinul partidului conservator pentru ca,cu elementele dezlipite, să-și înjghebe guvernul dorit, cu care să guverneze timp de doi ani, adică atit cît îi concediase d. "Brătianu prin contractul încheiat. Cu aceste iluzii, datorite a­­sigurărilor unor eclerori im­provizați, șeful grupărei de­mocrate a pornit la bătălie. Asaltul însă n’a reușit, iar cind exploatîndu-Se scandalul de Duminică și ofeindu-se de opoziție o imaginară criză de guvern, d. Tache Ionescu a crezut momentul oportun să facă spărtura în partidul con­servator, în căzut ca trăsnetul hotărîrea luată de guvern de a merge bloc înainte, fără ca cine­va să primească de a face parte din vre-o altă formațiu­ne, ori de cine ar fi fost im­pusă. Nereușind lovitura scanda­lului de stradă, perzînd ori­ce speranță în ce privește impro­vizarea unui guvern de tran­ziție și adăogînd și grozava decepție de pe urma audien­ței la Palat, închipuiască­ și ori­și cine ce-a mai rămas din iluziile partidului tachist, care prin aceste sforțări a făcut mărturisirea că venirea lui singur la guvern e o impo­sibilitate nu numai de drept ci și de fapt. A fost ultima carte pe care a jucat-o d. Tache Ionescu de care își legase ultima speran­ță și pe care după cum era de prevăzut, a pierdut-o. Cu această ultimă sforțare se poate zice în fine odată pentru totdeauna că politicește e desființat. Acesta a fost epilogul ade­vărat, epilogul trist al unei și mai triste aventuri. Guvernul și sătenii De la 1848, chestiunea țărăneas­că a rămas mereu la ordinea zilei. Kogălniceanu împroprietărise săteni, dar de atunci vitregia vre­me muritor a făcut ca guvernele să se ocupe de ori­ce, afară de soarta ță­­rănimei Numai de Carp face ex­cepție. Se știe că d-sa a impropri­etărit pe săteni din domeniile Sta­tului de 1 milion pogoane. Astăzi, partidul conservator, cre­dincios tradițiilor sale, se ocupă din nou de săteni. Frond­ul pământuri­lor de mând-moartă va avea de re­gulat că 400,000 hectare vor trece in stăpânirea­­ avanilor. Cu modul acesta se va crea o proprietate ru­rală mijlocie, atât de înfloritoare în Franța. Dacă Franța e atât de bogată, aceasta se datorește micii și mijlociei proprietăți rurale. Sunt și alte state, cum e Ser­bia, în care proprietatea mare nu e cunoscută. Serbia e un stat de ță­rani Cam acelaș lucru și cu Bul­garia. Suntem în drept așa­dar, văzind pilda altor țări, să ne așteptăm la rezultate frumoase de pe urma pro­ectului pământurilor de mână moar­e la ce s’a depus la Cameră. Dar aceasta nu e totul. Se știe că, chiar de la 1 Aprilie trecut, guvernul Carp a scutit de fontieră pământurile țărănești până la 6 hectare. Aceste măsuri și cele ce, de­sigur, se vor mai lua, dovedesc dragostea­­ ciocoiloru pentru săteni, grija băr­baților de stat conservatori de buna stare a flălpei casei­. Dacă examinăm acțiunea libera­lilor față de chestia țărănească, vedem că aceasta s'a redus numai la golirea a numeroase cupe de șam­panie în onoarea țăranului, această talpă a casei, atât de cântată de liberali la ocazii solemne... De sa gur că chestia țărănească nu s'a rezolit cu cele două legi ale gu­vernului conservator. E o problemă prea complicată, pentru ca să poată fi satisfăcută de azi pe mâni. Prin­­cipalul e co­d. Carp a deschis dru­mul, aducând la îndeplinire pro­gramul anunțat la venirea la pu­tere. Mai sunt multe de îndreptat­ multe de făcut din nou. Nădăjdu­im că va fi dat tot partidului con­servator să aibă sarcina și onoarea de a rezolvi definitiv chestiunea ță­rănească, pârghia statului român de astăzi și din toate vremile. Qq nniifA o platformă de răstur-OC Solu­d nare a guvernului. A­ se adresa îd-lor Tache Ionescu și Ionel Bră­­tianu. Găsitorului se va acorda o bună recom­pensă, în acțiuni de ale tramvaelor comunale. Anunțul de mai sus se poate citi în gazetele „paralele”, ediția de Ca­pitală. Opoziția a desperat; nu găsește ceea ce caută. Campania cu moșia Durneștii a a­­vortat. Loc. de asigurările n’au a free cu moșiile de mână­ moartă. Apoi consiliul Soc. ,Dacia, e com­pus din d-nii Tute Ionescu, Emil Cos­­tinescu și AL Constantinescu­ P., toți adversari ireductibili ai d lui Carp și deci nu domnii aceștia ar fi înlesnit un „gheșeft“ șefului guvernului. Românul e născut poet și deci te s­­bite să aibă fantezie. El, de ce nu se găsește un român care să afle o temă pentru campania opoziției ? Ni se pare că anunțul foilor „pa­ralelei“ nu va mai avea nici un re­zultat mulțumitor. -ooo 1: Comunicarea d-lui A. D. Xenopol la Institutul Franței Savantul nostru istoric, A. A. D. Xenopol, a făcut în timpul șederei sale la Paris, o prea interesantă comunicare la Institutul Franței, asupra Postulatului psihologic în sociologie și istorie. Această comunicare a atras elogiile vitregei prese din Paris. Cunoscutul istoric care face o cinste deosebită țărei sale, prin savantele sale comunicări la institutul Franței sau la Sor­­bona, a fost viu felicitat de cele mai de seamă personalități științi­fice din Capitala Franței. Comunicarea pe­sare d. A. D. Xe­nopol a făcut-o la Institutul Franței, a atras, precum am spus, elogiile in­­tregii prese franceze. IatS între altele, ce scrie Le Jour­nal officiel: „D. A. D. Xenopol, co­respondentul Academiei științelor mo­rale și politice (secția Institutului Franței), a dat cetire unui studiu a­­supra Postulatului psihologiei, socio­logiei și istoriei. Concluzia sa este că sociologia și istoria au temelii știin­țifice, tot atât de nediscutabile ca și celelalte științi. D. Boutroux atrage luarea aminte asupra acestei contri­­buțiuni la filosofie, care este cu atât mai interesantă, cu cât este adusă nu de un filosof de profesie, ci de un istoric. Iată acum ce spune Le Journal des Débats, cu data de 9 ianuarie 1912: „Comunicarea pe care am ascul­­tat-o, prezintă mai cu samă acel in­teres general, pentru că este o con­­tribuțiune la filosofie, adusă nu de către un filosof de profesiune, ci de către un istoric. Firește că filosofia nu poate fi o simplă prelucgire a științelor particu­lare, nici să rezulte dintr’un simplu progres al generalizării științifice. Dar nici nu poate viețui și desvolta, ca speculațiune separată a științelor particulare. Trebue, precum spunea Descartes, să se hrănească din adevăruri știin­­țfice și din experiențele vieței. Ea este rațiunea omenească, prin preocupările și puterile care-i sunt proprii, reflectând asupra cunoștințe­lor și experiențelor umanității. In a­­cest sens, colaborarea unui savant atât de considerabil ca celebrul isto­ric al României, nu poate fi de­cât salutată cu recunoștință de către fi­losofi. Ba mai mult încă, acest istoric este admirabil versat în numeroasele și subtilele teorii filosofice care se raportează la obiectul său : filozofia istoriei. Imî permit să apreciez în mare ideia care face fondul teoriei d-lui Xenopol, știința este opera comună a lucrurilor și a spiritului. Știința nu este un sistem de abstracție, subsis­­tând în sine de întreaga eternitate. Spiritul are o parte cu totul activă și creatoare în formațiunea științei. El poate cunosiște lucrurile, de­oare­ce, într’o privința, ele participă din natura sa și răspund nor u­­­­lor de ordine, de armonie, de regu­laritate, care constituește inteligența sa Ș­iințele, spunea Descartes, nu sunt alt­ceva de­cât înțelepciunea o­­menească, care este mereu aceiași, ori care ar fi diversitatea obiectelor cărora se apli­ă. Ceia ce este adevărat din știință în general, este cu mult mai adevărat încă din științele morale. Doctrina d-lui Xenopol în această privință, m’a dus cu gândul la o teză de primă importanță, pa care eminentul nostru confrate de la Academia In­scripțiilor. d. B.­éil, spunea în cartea sa, La Sémantique, la opiniunea pe care ’i face un organism independent de spirit, evoluând în întregime după legi care ’i sânt neschimbătoare. După d. Bré*J, limb­jul, creațiunea spiri­tului, nu se desparte nici­odată de spirit, atâta timp cât trăește. Și evoluția nu se poate explica da­cât prin o com­binațiune a influențe­­lor exterioare cu acțiunea originală a unui spirit care creește, care cer­cetează, care iubește, care alega, care se manifestă în ma­i precis ca spirit. Expunerea d«lui Xenopol ne con­duce a concepe istoria model Istoria nu este un după acest lucru în sine, pe care să o poți reconstitui me­­canicește prin fișe, confecționate, cla­sate, compuse, combinate după for­mule. Docum­entela sunt materiale : trebuește o inteligență veghetoare, mlădioasă, ingenioasă, pătrunzătoare, pentru artiști. Istoria presupune și fapte și nu istoria Ea reclamă și spi­ritul da claritate și spiritul de fineță la poala și clâ­­sa sa fie o știință. Dar, cum fosrte bine dovedește d. Xenopol nu în modelarea în mod le­neș asupra științelor fisce, va lua loc istoria lângi celelalte, ci, făcân­­du-se cu independența, principala și m­­odele sale. A sa identifica cu ști­ințele lazice, dânsa n’ar atinge decât condițiunile generala a faptelor ome­nești. Trebue să dea o altă atitudine, dacă vrea să supună disciplinei ști­ințifice, obiectul ei propriu individu­­al, ceea ce nu se întâmplă decât o dată. Pentr., s înțelege oamenii, ne trebea prin gândire, să nu punem în locul lor. Trebue spus oare că natura ome­nească, care face fondul comun a ori­cărei cunoștinți și în particular a cunoștinței istorice, să fie un subiect cu totul identic, veșnic și neschim­bător ? Voi cere cu privire la aceste, permisiunea să fac o distincție. Este vorba de identitatea materială a u­­nui lucru observabil din afară com­parabil planului unei construcțiuni, la clădirea unui edificiu ? Spiritul o­­menirii, care se caută în lucruri, este un sistem de categorii, de concept?, de formule, complect și hotărât pen­tru totdeauna ca definițiunile și axio­mele unei matematice scolastice ? Dacă cuvintele „identic*, „veșnic*, n’ar putea desemna decât un astfel mod da a fi, n’ași fi dispus să le a­­plic spiritului, care trebue, dacă e­­xistă, să fie șít ceva decât o formulă moartă și o propositiune, cum spu­nea Pascal. Se poate menținea însă perpetuitatea schim­ei spiritului o­­menesc, în evoluțiunea istorică, cău­tând sâ asimileze spiritul unei materii brute, inteligibile și stupid neschim­bătoare. Ceia ce trâește pe veșnicie, în el, este tocmai viața, fecunditatea, originalitatea, facultatea da a creia nou. Istoria, opera suflatului omenesc, este nemărginit de bogată și da o fee­cunditate nesecată, principiul ei e­­tern este acela chiar pe care Aristot l-a hotărât universului: o viață veș­nică Zon Aidios.* Toate ziarele din Paris, ea L’Ei«• nément, L’Ecl&ire, Les nouvelhs, Le Journal officitl, La Presse, Le Paris Journal, Comoedia, L*Action, Ls Ternps, La Pitite Republique, Le Oaum lois etc, vorbesc despre comunicarea d-lui A D. Xenopol, în chip stră­lucit. R. Sp. frasin Se împlinesc astăzi 8 ani de la moartea lui Sp. Frasin, fostul redac­­tor-șef al ziarului nostru. Ziarist de temperament, om cult și plin de energic, cu un talent literar remarcabil, Sp. Frasin a însemnat o rază de lumină în presa româ­nească. Foarte înamorat de profesia sa, Fra­sin torcea zilnic firul caerului său intelectual, așa de bogat. Bom prin firea lui, nu-l interesa partea mo­rt­­ală a vieței. Scrierile sale literare, bine cugetate și bine stilizate, au făcut epocă pe vremuri, in deosebi Miryam de Mag­­dala și Calea robilor. Prasin a scris și versuri, în cari a dat dovadă de profunzime­­ n cugetare. Astăzi când 8 ani ne despart de perderea ireparabilă a scumpului nos­tru coleg, Evenimentul depune o lacri­mă pe mormântul celui care a fost Spiru Prasin. Adevărul asupra audienței Intr’un număr trecut, am aratat shavaratul motiv pentru care nu transpiră nimic din audiența pe cara reprezentanții superiori ai duslităței opoziționista su jmri’o la M. S Reggle. Liberalii au fost totdeauna și sunt șî azi foarte puțini reverențioși fața cu Tronul, și daci nu reticența de a înfrânge regatele banei cu viinț’, este cauza pătstrărei secretului asupra­ con­vorbirei pa care D-ni­ Ionescu și Brătumu au avut’o cu Suveranul Adevăratul motiv al mutismului celor doi matadori, e că rezultatul audienței a fost departe de a fi favo­rabil opoziției. De aceea mai a putut fi divingat. Pre­câs a transpirat însă, și țin­e lucrul din isvoare sigure.—Dl. Ionel Brătianu a avut o attudine de lim­­b­­.gin foarte necuviincioasă, ca sa nu zicem impertinentă, față cu bă­­trânul nostru Suveran, și din culisa apassia a primit și lecția ce i se cu­­vinea și pe care Suverani s’a văzut silit să’i o dea Atâta știm, atâta spunem, dar ceea ce știm e eu tenț­iu. Boefoiul cel mai mare al Statuiei, de când a uzurpat șefi­a partidului prin înlăturarea unor preten­enți ca d-nii Costin­ESCU, Haret, Stoicz sau și alții cu drepturi câștigate la această șefia,—și-a lust nasul la purtare, și să însumată de a lua aluri de Vice- Rege. Cele petrecute de curând insă, bau esm recit entusiasmul. Liberalii chiar sunt nemulțumiți de modul de a fi al șefului lor. In l­oe se caute precât posibil a

Next