Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)

1912-10-14 / nr. 183

A A ­ ANIUNI XX No. 183­5 BAN­I ABONAMENTE Po­im an . . ..si 20 IV .juniotatv an . 10 IV trei Iani . . „ In­­sti­­ tmitatv un an _ 30 Un număr vech­i 30 bani ORGAN DUMINICA H OCTOMBRIE 1912 5 BAN! A­N­A­H­I­U­R­I înscrii! și Rats fam a In patria a v­­:i ran­du] I Ini In­­ țarina a. :l­ a rândul AD !). In pagina a i-a zam­bi I :>u­b — o TELEFON No. S3 ft L PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 Manifestația conservatoare de mîine Pentru mine partidul conserva­tor pregătește o grandioasă mani­festație ilustrului nostru șef d. Pe­tre Carp. Zicem șeful nostru, căci după cum foarte bine a spus d. D. A. O reclaim:­ „gestul măreț al d-lui Carp trebue să rămână gest, iar nn fapt îndeplinit". De alt­minteri comitetul execu­tiv al partidului conservator nici n’a voit să ia în discuție demisia d-lui Carp, iar la apelul parlamen­tarilor Capitalei pentru ca pe cale de Întrunire publică șeful nostru să fie rugat a reveni asupra ho­­tărirei sale s’au grăbit să răspunză nu numai reprezentanții națiunei din întreaga țară, dar toate orga­nizațiile conservatoare. Și mîine, după ce glasurile celor mai auto­rizați reprezentanți ai partidului conservator vor răsuna in sala Dacia, aducînd prinosul lor de ad­mirație și recunoștință celei mai alese figuri a neamului acesta, în­treaga asistență va pornii în­cor­pore la d. Petre Carp pentru ai manifesta toată dragostea și în­crederea de care se bucură, ru­gându-1 ca să revie. Intr’adevăr, nici odată ca în împrejurările actuale nu s­a simțit mai mult nevoia ca destinele a­­cestei țări să fie încredințate în m­înile unei personalități care pe lângă o nediscutată competință să aibă și ascendentul autorităței sale morale. Din punctul acesta de vedere nimeni nu poate râvni măcar a se măsura cu d. Carp, d-sa e sin­gura figură care în deplinătatea tuturor forțelor sale, supraviețuiește viguroasei generații de personali­tăți ilustre care au contribuit la regenerarea României. Prezența d-lui Petre Carp în fruntea intereselor publice o re­clamă astăzi nu numai partidul conservator, dar întreaga opinie publică, luminată, cinstită și cu grija zilei de mâne. Revenind asupra hotărîrei sale, d. Petre Carp va aduce cel mai real serviciu pe care l-ar fi putut aduce vre­ odată țarei aceștia și noi avem toată speranța că dato­rită patriotismului său larg și lu­minat, apelul pe care îl face astăzi partidul conservator la d-sa, va găsi în sufletul său ecoul dorit. Manifestația conservatoare de mîine are darul de a dovedi în același timp cît de puternice sunt legăturile sufletești cari au la ba­ză ideile de bine și interesul ge­neral al neamului, desbrăcate de ori­ce interese și ambiții strîmte. Cu­ă deosebire din punctul a­­cesta de vedere între demiterea d-lui Dimitrie Sturdza și actuala încercare de demitere a d-lui Petre Carp! După o viață întreagă de mun­că d. Dimitrie Sturdza a fost de­mis de alții și înlocuit într’o sin­gură noapte de către conspirația ambițioșilor vulgari în car­i avuse­se­­ naivitatea să-și pună toată în­crederea și cari îi săpau de ani de zile mormîntul politic, pe cînd d. Petre Carp numai printr’un singur gest al său, a ridicat în­treaga suflare conservatoare, care i se pune pavăză, nelăsîndu-l să-și părăsească locul pe care la cinstit și înălțat. Ziua de mîine va fi pentru șe­ful nostru o zi de supremă satis­facție căci va culege roadele edu­cației politice bazată pe oțelirea caracterelor, pe cinste și demnita­te, a cărei neclintit propovăduitor a fost în rîndurile noastre. COTI­D­­A­N­E Abis și pivniță „Mișcarea“ deplânge soarta d-lui Carp, care a atras în ,,abisul de imo­ralitate politică o serie de oameni cari, recunoaștem, ar fi meritat o soartă mai bună“. Auziți, noroadelor! Mișcarea pune numele d-lui Carp alături de „imoralitate poli­tică". Negreșit de­cât acest ,,abis“ de imoralitate. „Mișcarea“ preferă­ pivnițele Băncei Naționale, sau curentul tramvaiului vintilist. Curaj, d-le Bădărău! „Opinia" persistă in atitu­dinea ei scandaloasă. Pe când întreaga presă conserva­tor-de­mocrată din țară și-a impus o înțeleaptă rezervă, acum cind factorii politici cele două partide conservatoa­re conlucrează la înfăptuirea unei guvernări comune, pe când însuși d. Take Ion­escu, a declaret, într’un interviev a­­cordat „ Universului", „Eu în timp de grave evenimente și de război nu fac agitații", nu­mai murdarul pamflet băudă­­rănist s’a găsit mai căpos, con­­tinuându’și atacurile neroade împotriva amicilor noștri. Am invitat pe d. Bădărău să lămurească legăturile sale cu „Opinia“ și dacă aprobă atitudinea scribilor ei de rit ■mozaic, D. Bădărău a tăcut. A vorbit însă „ Opinia“, decla­rând că nu e organul perso­nal al d-lui Bădărău, ci e un „tribut umil" al acestuia, me­nit să apere interesele politice ale șefului tak­iști­lor ieșeni. Cum apără aceste interese, o altă socoteală, Jibănașii „Opi­niei" nu urmăresc de­cât in­teresul lor individual, ce con­stă in misiu­ni și șan­tag­ii la a­­dăpostul numelui d-lui Bă­dărău. De aci harabura di­n coloa­nele pamfletului lui Jacob Be­ ír­in. De aci insultele triviale și ironiile eftine la adresa frun­tașilor conservatori. TonulO­­p­iniei" a întrecut și pe acela al gazetelor colectiviste. Și în acest timp d. Bădărău tratează ! Nimeni n’a spus până acum, nici chiar ,.Miron­il“, că „d. Carp a fost înmormântat de viu", de către cei mai buni prieteni ai șefului nostru, cum spune cu nerușinare ..Opinia", întrebăm: nare curajul d. Bădărău să leu, cu două sur­cele, pe ridactării ,.cu cusur“ de la „Opiniei" și să-i svâr­e în... locul natal, din care n’ar fi trebuit să iasă Ia urmă să se aducă în re­dacția. ..Opiniei“ etuva primă­riei ! ______1­­­___—_. Viktottii Multe și respingătoarei sunt pacos­tele ce au aruncat asupra țarei unii politiciani despre cari nu se știe da­că înainte de a ieși din întunerecul ce i-a avortat aveau pe acest pământ vre-un căpătâi și vre-o moșie, măcar vre-un petec de vie, sau dacă plăteau unde­va și când­va vre-­un bir, prin care să-și dovedească măcar cât de mică legătură cu interesele țărei, în care au încolțit ca ciupercile ve­ninoase. Acești intruși, noimii fi­ind decât procopseala, au năpădit în politica reputată că dă și chivernisește, și-au creiat tarabe sub protecția așa zise­lor libertăți, au pus spezele pentru ca pe ele să se ridice toți exploata­torii unor revendicări premature sau nelegitimate, s-au făcut indispensabili acestora, întru­cât propagand­ele­ lor nu se puteau rezima de­cât pe inconștiență și forța brută a unor mercenari, în sfârșit din ins­trumente oarbe și servile, s’au coco­țat la demnități și avuții, mirându­­se și ei cum și pentru ce li s’au dat, iar astăzi... Astăzi, o întreagă țară stă și se miră cum s’a putut și ce au făcut toți aceștia pentru țară, pentru ca ea să fie obligată nu numai a’i ține în sea­mă, dar chiar ai adăposti ? Dacă, examinezi de aproape și des­toinicia și starea sufletească ale aces­tor oameni, constați că, în adevăr, în afară de spoiala ce li s’a dat la su­prafață, fondul le-a rămas același, a­­dică n’au nici afinitate nici afectivi­tate cu țara din care numai au supt și ros. Mulți dintre ei, ajunși figuri impor­tante într’un partid care pe timpuri a făcut apel, sub steagul roșu, la așa zisele mase ale poporului, și-au uitat și proveniența și căile pe care s’au furișat spre a se cocoța și își dau aere de oameni capabili, de bărbați cu greutate de mari patrioți. In realitate, îi vezi de la distanță, că tot ce vegetează în ei, tot ce mi­­știe pe lângă ei este putregai, este ură și invidie către tot ce în adevăr trăește și activează pentru propășirea adevăratei vitalități a neamului ro­mânesc. Acestor șarlatani, se datoresc mul­te calamități, dar mai ales una le în­trece pe toate: lipsa de respect pen­tru cinstea, probitatea și acțiunile lăudabile ale adevăraților oameni de bine și însuflețiți de­vin sincer patri­otism. De la ei a început cinismul cu ca­re se privesc și se judecă toate ope­rele mari ale trecutului, ei au infil­trat, în nouăle generații desconsidera­rea abnegărei de sine, lipsa de res­pect pentru vârstă, nerecunoștința că­tre devotamentul oricărei cauze și idei folositoare, înfumurarea im­beci­­lităței, în scurt mentalitatea bolnavă care ridică interesul de­asupra me­ritului. Am ajuns că nu se mai cunosc nici oamenii cari au lucrat câte ceva pen­tru această țară, nici faptele bune cari au contribuit la desvoltarea ei. întâlnești figuri cari ignorând tre­ cutul, nevoind să șt­ie de prezent ) și puțin păsându-le de viitor, sunt, m­ai apatici și mai chinezi de­cât n’ar fi chiar aceștia, dacă s’ar pripăși pe la noi, nevoind nici să se intereseze, nici să se afle care e adevărul, asu­pra oamenilor și a activităței patrio­tice,­ prin care România s’a întemeiat. Ei nu știu de­cât ceia ce li s’a spus sau poruncit de purtătorii steagului roșu : încolo, cine a fost sau este cu­tare bărbat ilustru prin trecutul, prin, faptele, prin meritele, și cinstea Î și probitatea caracterului său, în ce constă valoarea unora sau căror îm­prejurări se­ datorește parvenirea al­tora, habar n’au și nici că vor să știe pentru că lor nu le arde de­cât să-și mărească tarabele, pentru că perei nu i interesează de­cât oamenii ale căror creaturi sunt, și în afară,de­­ ei, chiar și țârei i-ar da cu piciorul, da­că lăcomia le-ar cere-o. Dintre aceștia găsim mulți, foarte mulți, pripășiți, căpătuiți și înrădăci­nați în partidul pe care nu l’am nu­mit, pentru că foarte ușor ori­cine îl va înțelege. El m­iștie ca vibrionii permeioși în­tr’un organism, de care s’a atins o molimă oare­care, și pentru înlătu­rarea căreia se cer măsuri energice și neîntârziate, DISCURSURILE d-haff.Filifteltt S’a depus la librăriile din țară vo­lumul ce cuprinde discursurile dis­tinsului om politic, d. X. Filipescu.­Acest volum urma să apară mai de mult: împrejurări tehnice au întârziat în­să apariția. Reproducem aci prefața ce înso­țește acest­ volum, prefață datorită unui bătrân conservator. Zilnica cetire a gazetelor aruncă repede în umbră chiar și trecutul cel mai apropiat bătrânii răsfoiau de zeci de ori aceiași carte și stăruiau vreme îndelungată împrejurul aceluiaș gând. Dimpotrivă, privirea contimporanilor lunecă ușor peste sute și mii de fapte eterogene și, de aceea, unele împre­jurări caracteristice trec neluate în seamă, firul logic al judecăților des­pre oamenii și evenimente se rupe, iar legende lipsite de om­ și ce temeiu ajung să stăpânească opinia publică. Ceea ce a săvârșit bună­oară în­treaga pătură mai cultă a țărilor îoh­mânești în răstimpul de mare avânt, național din vremea lui Bălcescu își până la Em­inescu, se socotește azi de anume scriitori ca isprava unei sin­gure grupări politice. Cei ce au pri­mejduit mari interese ale țării pen­tru calcule de popularitate personală sau de partid trec drept bărbați de stat, față de cari critica chiar cea mai cumpătată e privită ca o injurie. Cei ce au pus utopiile internaționale mai presus de viața neamului românesc sunt acum arătați în bronz ca pilde vrednice de urmat, pe când cel mai deplin Român al veacului al XIX-lea, Em­inescu, e înfățișat, ca un scriitor fără autoritate pentru îndrumarea conștiinței publice. De­sigur, pentru astfel de greșeli e de vină în mare parte lipsa de me­morie istorică și foșnetul neadormit al gazetelor. A venit însă vremea să luăm și unele măsuri de îndreptare. Din respect pentru adevăr treime să punem sub ochii cititorilor, pe cât, este cu putință, șirul întreg al eve­nimentelor, arătându-le sub culoarea lor reală. Iar mijlocul cel mai potri­vit e publicarea corespondenței, dis­cursurilor și altor documente di­n viața oamenilor politici mai de seam­ă. In această privire, scrierile politice ale lui Kogălniceanu trebuesc neapă­rat scoase la iveală în toată întregi­mea lor. Unde a sămănat el cu mâna plină, alții, mai mărunți, au secerat din belșug, fără să-și aducă aminte de străduințele sămănătorului. De a­­sem­enea, articolele și studiile lui E­­minescu ar trebui din nou citite și răscitite de toți acei ce vor să ur­mărească mai de aproape reacțiunea elementului autohton contra înrâuri­rilor străine. Și tot astfel trebuesc desmormântate din analele parlamen­tare cuvântările mai însemne­te ale celor­ ce au avut mari răspunderi în stat și­ puse la îndemâna tuturor ce­lor ce voesc să se informeze exact asupra luptelor noastre politice.....Ori­care ar fi partea de lumină sau de umbră a fiecăruia, adevărul istoric ,trebue cunoscut întreg. Aceasta e cu atât mai necesar cu cât politica tinde și ea să ajungă o specialitate. Campanii­ și alte manevre de partid vor putea pune la cale încă mulți­ îndrumări reale nu vor mai putea da pe viitor decât­­ aceia cari, fie lângă­ caracter și o cult­ură supe­rioară, vor mai avea și cunoștințe precise despre desfășurarea vieței pu­blice. . Iată de ce am­­ socotit nimerit, să punem publicului la îndemână dis­cursurile câtorva bărbați cu un­­ rost mai vădit în trei zile statului. In paginile ce urmează, cititorul va putea urmări pas cu pas cugetarea politică a d-lui Niciolae Filipescu. Fostul ministru de război a are, în mijlocul generației sale, uui loc deo­sebit. Mai întăi, între toți cei ce se ocupă de politică, e aproape singurul om de studii în sensul propriu al cuvântu­lui. Vrei să cunoști cele din urmă preocupări de agricultură științifică în Rusia, Statele­ Unite sau alte țări asemănătoare cu a noastră, întreabă­). Dorești să­ afli cari sunt cele din ur­mă proecte de legislație asupra me­seriașilor în Anglia, Franța sau Ger­mania? Aceiaș adresă. Ai nevoie să știi ce au spus sau ce n’au spus oa­menii­­ noștri politici în cutare sau cu­tare chestie ? Tot acolo vei afla în­dată răspunsul. Dacă nu mă înșel, e singurul cititor metodic al Monitoru­lui Oficial. Spre deosebire de atâți somnoroși, cari încep ziua la mai azi, X. Pil Spes­en face parte din categoria acelor puțini orășeni, cari pornesc la lucru cu noaptea în cap. Cu toată sila sa instinctivă față de cei ce trăesc cu ferămituri din cărțile altora, pomenind la fiecare pas formule de împrumut ca .,luptă pentru, existentă" și alte generalități tocite, el urmărește cu sârguințat toată mișcarea de idei în cultura­ contimporană. Ceva din tra­diția de cărturar a strămoșului "său, cronicarul Constantin Filipescu­ - Că­pitanul, pare a fi stăruit 'șt' înt 'apu­căturile urmașului. De ' aceea, sfera citirilor sale trece' cu mult peste 'mar­ginile literaturei politice.—Cân­d' a ți­­nut Rostand discursul de intrare' în Academia franceză, poetul lui Cyrano de bună seamă n’a avut,­încete cinci continente un admirator mai entu­ziast de­cât, X. Filipescu. Alături cu omul de studii, dar cu un relief fără asemănare mai pro­nunțat, stă bărbatul politic. Convingerile sale­ s’au format pe în­cetul. In copilărie a avut înaintea o­­ch­ilor serioasa democrație elvețiană, saturată de spiritul conservator al­­ unor puternice tradiții naționale. După republicanii mândri de Wilhelm Tell, tânărul cuoscu apoi la Paris alt soiu de republicani, cari suferiau de ție urmele demagogiei din 1870, caracte­rizată tocmai prin n­egarea tradițiilor naționale. Cu aceste impresii sosi în țară spre sfârșitul regimului Brătianu, când viața noastră publică era stăpânită de o democrație „sui genesic“, ridi­culizată cu un talent superior de cru­dul umorist Caragiale. Și fiindcă a­­buzurile acelei democrații, mărturisite chiar și în parlament, erau înfățișate cu o inconștientă naivitate ca o răs­plată pentru războiu și declararea independenței regatului, orientarea politică a tânărului abia întors de la studii, nu putea fi de­cât în contra partidului liberal. Citind articolele lui Em­inescu, cari atrăgeau luarea aminte asupra legen­dei ce se croia, X. Filipescu simți ne­voia de a lămuri mai de aproape procesul dintre partide, pornind de la cercetarea trecului, cum făcuse Taine în opera sa ..Les origines de la France contemporaine". In acest scop, deși n’avea de­cât 24 de ani, fundă ziarul „Epoca“ și dezgropa,din analele parlamentare tot ce­ era­­ ca­racteristic pentru a explica evoluția partidelor noastre. Trei ani doa rân­­dul tânărul, doritor de a-și verifica­­ părerile, urmări pas cu pas din tri­buna ziariștilor dezbaterile Camerei (lucrul a fost îndată relevat în paria-

Next