Evenimentul, aprilie-iunie 1913 (Anul 21, nr. 43-110)

1913-06-11 / nr. 95

­ ANUL XXI No. 95 5 BANI ABONAMENTE Pe un an . Lei 20 Pe jumătate an . „ 10 Pe trei luni . . „­­ In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN fi­L PARTIDULUI CON­SERVET Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 MARȚI 11­ IUNIE 1918 — 5 BANI — 6 — A­N­U­N­C­I­U­R­I In­sorț­ii și Reclam­a In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TELEFON MO­­SS­O­R — CHIOLHANURILE Era peste putință ca takismul să ajungă cât de puțin la supra­față, să fie cum s’ar zice en vogue, fără ca vechile năravuri să nu răs­­bată, să nu fie puse din nou în curs. După opt luni de zile de copăr­­tășie la guvern cu conservatorii puri,­takiștii balotați de valurile conduitei lor necorecte, — simțesc nevoia unui derivativ, și s cred că alaiurile și chiulhanurilor cu care au asurzit lumea și au orbit burta­­verziunea odinioară, vor da schim­bul și vor contribui poate, un mo­ment macar, să distragă opinia publică de la cele ce se mâștuesc de unii miniștrii, la lucrări publice, la meserii, la interne și la instruc­ție,— îndreptând-o în alte direcții. După Argeș unde a avut loc primul chiulhan takist, dar în o­­noarea d-lui Comăneanu numit în cașcaval inamovibil, —a venit rân­dul Romanaților, unde rușica Pav­­lică Brătășanu, a pregătit o masă nee plus ultra, reprezentanților su­periori ai grupărei eșită la iveală din prăbușirea unui plafon, —și în specie, șefului respectiv pronunțit și răsare-soare. Cele ce s’au spus atât de șeful cât și de subșeful grupărei cu pri­cina, sunt absolut la înălțimea procedimentelor takiste, — adică niște strașnice b­izoane tăiate pentru uzul onor, p. t. public de gură cască, și pentru orbirea, cum au spus, a înaltei burtă verziuni. D. R. Bădărău, la toasturi, a a­­firmat, și d. Take Ionescu a con­firmat:—că takismul este autorul exclusiv al paginei glorioase pe care, obținerea Silistrei până la gardul de la bariera târgului, a înscris-o în istoria țărei, — și că numai miniștrilor takiști li se da­­torește ascultarea glasului țărei,— ca și cum d. Maiorescu, făcea în această comedie pe cel de al pa­trulea personaj a unei partide de visur,—în trei. Ceva și mai interesant în cu­vântarea d-lui Dimitrie Ionescu a fost,—declarațiunea, că obținerea Silistrei în condițiunile știute, a consacrat takismul ca partid de guvernământ, ceea ce printre rân­duri, s’ar putea înțelege, că de a­­cum înainte, d. Maiorescu rămâne o cantitate neglijabilă pentru ta­­kism care poate cel mult să’i facă grația de a’l considera ca a cincea roată la car. Pe cât de caraghios a fost deci chiulhanul de la Caracal,­pe a­­tât de plin de învățăminte este el, pentru toți câți își mai fac i­­luzii asupra sincerității takismului în această nenorocită epocă de colaborare prin care trecem. De la începutul alcătuirei gu­vernului actual, takiștii s’au sub mecat măricele și s’au pus pe însolire. In administrație ca și în toate ramurile departamentelor încăpute pe mâna lor,—unde se găsea câte un biet devotat de-al parti­dului conservator pur, a fost în­locuit cu un închinător al idolu­lui takist,—iar la departamentele care nu erau date în exploatarea takismuluii—s’a făcut presiuni și inzistență asupra colegilor din ca­binet, pentru căpătueli takiste. Nu mai vorbim de academii comerciale cu înființări de posturi noui, pentru trebuințele takiste,— nu mai vorbim de contracte, afa­ceri, comenzi de vase de răsboiu în Italia, de silosuri și de cum­părături de lemne care au speriat țara, —dar despre care sub un gu­vern conservator pur, neînfeudat takismului,— nu s’ar fi auzit. Ca încoronare a operei, apoi, toate organele takiste, își bat joc și insultă zilnic, pe marele nos­tru șef, d. P. P. Carp, pe frunta­șii noștri d-nii N. Filipescu, frații Cantacuzino, Dim. Greceanu și alții,—spre marea glorificare a colaborării,—iar întreg partidul nostru, este considerat și presen­­tat publicului, ca un partid des­ființat și ajuns pe punctul de a cerși pomana șefiei d-lui șapte pantaloni. Dar asupra elucubrațiilor gran­­domane rostite la ciub­anul d-lui Pavlică Brătășanu de la Caracal sunt încă multe de spus. Arcoiodată! Sunt interesante telegramele zia­relor din sursă vieneză. Ele con­firmă zvonul unei înțelegeri austro­­bulgare, menită să impedece ori­ce acțiune a Romîniei împotriva Bul­gariei. Așa Neues Wiener Tag­­blatt spune fitos că într’un even­tual război, Romînia n nici un caz nu va interveni împotriva bul­garilor, iar alte ziare străine anun­ță că în momentul decisiv Romînia va trece de partea Bulgariei. Nu știm de unde e informată presa străină, că de la București nu poate fi informată. Guvernul nostru habar n’are ce atitudine va lua, afară numai dacă se va mul­țumi să se supună, nu ori ce caz, ordinelor ce-i vin de la Viena. Că aceasta va fi atitudinea gu­vernului român reeșă mai ales din siguranța cu care guvernul bulgar se pregătește să pornească răz­boiul contra celor trei aliați de eri, căci e evident că Bulgaria n’ar co­mite nebunia să facă război, cînd ar ști împotriva ei și pe Romînia. Guvernul român va motiva spri­jinul ce-i dă Bulgariei pe încă un bacșiș teritorial de la vecinii noș­tri de la sud, pe cînd de la Sârbi și Greci nu e nici o nădejde de ceva profit. Pe cînd popoarele din peninsulă se frămîntă și se luptă, în urmă­rirea idealurilor lor naționale, gu­vernul romîn, face o politică de bacșișuri, stă la potecă și spune celor cari eventual ar avea nevoe de concursul său : cît dai ? Arma­ta română e în sfîrșit pregătită și poate fi închiriată celui care dă mai mult. Guvernul Maiorescu- Take Ionescu a făcut dintr’o ar­mată națională, de cetățeni liberi, datori să’și verse sîngele pentru țară, o armată de mercenari, ce poate fi pusă până și în slujba dușmanilor țărei! Iată ce fel de politică naționa­lă face Romînia, sub oblăduirea guvernului de colaborare. — Âreci odată, cine dă mai mult? -------------DOO------------­ INDEPENDENȚA „UNIVERSULUI­ In sfârșit a vorbit și „Uni­versul“ de abea astăzi, despre intervievul pe care d. P. P. Carp V a dat ziarului „Adevă­rul, acum zece zile în urmă. Ne veți întreba poate, ce este „ Universul“, ce idei re­prezintă, ce politică duce ? El se zice independent, dar toată lumea îl trece drept tachist și atunci nu este așa că, putem discuta cu dânsul? Putem dis­cuta, de­oare­ce patro­zil a­­cestui ziar o dau mereu că, ziarul lor e cel mai „indepen­dent“ posibil, că nu face nici un soi de politică și că, se continuă mai departe, cu ati­tudinea pe care a imprimat-o ziarului și defunctul Luigi Cazzavillan, care avea o sin­gură deviză: „Universul“ să fie ziar mare de tiraj, să nu facă nici o politică, să nu fie cu nimeni dar să fie cu toată lumea și... să ieasă lei noi. Dar „Universul“ e tachist și de aceia, astăzi, după ce mai multe ziare din Capitală i’au atras atențiunea că n’a pome­nit nimic despre interview­ d-lui Carp, astăzi „ Universul“ discută intervievat, dar îl dis­cută în mod... tachist. Cum ? Pune în gura unui fruntaș conservator, părerile despre acel interview. Cine e acel fruntaș conservator? Nare nume, căci „ Universul“ nu’l dă. Atâta am putut afla că, se reproduce părerea unui frun­taș, membru al partidului conser­vator, care a ocupat și ocupă o situație înaltă în stat, înțelegeți adecă, cum vine vorba. E o șorticărie sadea. Intervievat d-lui Carp, pen­tru „ Universul­", a durat pe toți conservatorii. S’a speriat vre’un evreu de acolo, de cu­vântul revoluțiune rostit de d. P. P. Carp și teama lui a dat’o și pe spinarea tuturor conservatorilor. După ce se combate astfel pe d. Carp, cei de la „Univer­sul“ se ocupă și de „fuziunea conservatoare“ și într’altele spun că, interesându-se din lagărul tachist, tachiștii le’au spus că nu se ocupă acum de fuziune, nici statul major al lor, nici șeful lor. Cu alte cuvinte, se ocupă conservatorii de fuziune, o caută, o cer cu limba scoasă. — Allo!­cât a încasat „ U­­niversul“, de la ministerele de interne, lucrări publice și co­merț ? -------------OOO------------­ Cine insultă pe d-nii Cantacuzino? „Adevărul“ nu contenește să a­­tace pe d-nii Mișu și Gr. Cantacu­­zino, Eri le-a dat poza la gazetă alături de Bogdan-Pitești. D-nii M. și Gr. Cantacuzino după „Adevărul“, sunt șantagiști, sunt oa­meni de afaceri, sunt patronii ghe­șeftarilor, sunt...nu mai știm ce. Nu e nici o lună, de când „A­­devărul“ lăuda și rădica în înaltul ceriului, pe d-nii Cantacuzino, și în special pe d. Grig. Cantacuzino, redevenit astăzi iarăși Prensul. De ce ? Pentru că îl credeau că ar fi pentru fuziune, pentru d. Take Ionescu pentru tachiști și deci și pentru... „Adevărul“. Socoteala aceasta însă n’a avut succes. Ne-am dat samă cu toții de situația politică, și atât noi, or­ganizațiile conservatoare din țară, cât și d-nii Cantacuzino care’și au frumos număr de partizani, cât și numeroșii conservatori strânși in jurul d-lui N. Filipescu, precum și admiratorii d-lui P. P. Carp și, char d-nii Marghiloman și C. C. Arion, —cu toții aceștia am văzut unde ne duce o tovărășie ca cea de astăzi și unde se tinde să se arunce par­tidul nostru. Și am vorbit. Am vorbit că nu voim fuziune și atunci „Adevărul“, având drept motiv de schimbare de front—precum îi e obiceiul—aface­rea Bogdan-Pitești, a bătut în fra­ții Cantacuzino, nereușirea fuziunei conservatoare. Pe spinarea bietului Pitești, se plănge și afacerea B­­luster și fl­ascul fuziunei conservatoare și ... „afacerile“ trecute și prezente. Și iată de ce înjură „Adevărul“, iată de ce românul evreu Honigman —prietenul lusterilor și dușmanul Fiserilor — cu o îndrăzneală fără * păreche, înjură zilnic prin coloane­le „Adevărului“, pe cei mai de sa­mă fruntași ai țărei. Nu se teme, căci are la spate o împământenire și doi trei miniștri care-l apără. Și, firește împământenirea se dato­­rește celebrului Dobias, care nu­­mai al nostru nu este, iar apăra­rea pe care o primește de la cei 2, 3 miniștri, este o apărare ... ta­­chistă. -----------coco----------­ Ctigităii j­olitiți de P. P Carp Libertatea nu este de­cât un val care valorează prin conținutul său. Odată ce am obținut constituțiunea noastră liberală, valoarea ei va atâr­na de conținutul ei. Vom pune în ea o organizare socială serioasă? Vom beneficia de dânsa. Nu vom face a­­ceasta, în van veți proclama principii, ele nu vor da roade. 1881. • * * Și eu aș dori să aruncăm o ochire retrospectivă asupra trecutului, însă nu atât în privința acuzărilor și dis­culpărilor, ci în privința învățămân­tului ce trebuie să tragem din acel trecut. 1881. Bucovinenii în cultura neamului — Un bust lui V. M. Burlă la Iași — La 3 (16) Iunie a. c. s’a r­idicat în Iași, la cimitirul Eternitatea, un bust regretatului profesor și fost director la „Liceul Național“, Vasile M. Burlă. Mai mulți foști elevi și admirători sinceri și însuflețiți ai dispărutului V. Burlă s’au hotărât să înveșnicească amintirea a­celuia ce le-a fost prieten bun și părinte sufletesc în fragezii ani ai tinerețelor. Vasile M. Burlă a contribuit cu munca și jertfele sale desinteresate la înaintarea și răspândirea culturii ro­mânești în marginile puterilor sale, în Regatul român. Om cu o cultură temeinică clasică, cu cunoștințe largi filologice, cu o inimă nobilă și cu su­fletul său bun și cinstit a știut să ser­vească toată viața sa un ideal. El a făcut din cariera sa de profesor un apostolat pentru înălțarea neamului. A sprijinit cu multă dărnicie talentele și le-a dat tinerilor odrasle îndru­mări bune și frumoase. Fără să facă zgomot în jurul său, a muncit necon­tenit pentru pregătirea generațiilor viitoare. Mulți bărbați foarte însem­nați ai neamului românesc îi datoresc profesorului lor V. Burlă poziția lor înaltă în societate și în restul cultu­rii românești. Afară de munca în școală, unde patimile nu-i tulburau și gloria nu-i amețea, V. Burlă a fost membru în societatea „Junimea“ din Iași și a contribuit cu lumina cunoș­tințelor sale la lămurirea și deslega­­rea mul­t chestiuni filologice. „­aptele lui V. Burlă, săvârșite din dragoste de neam și pentru neam, în serviciul culturii românești ne privesc și pe noi Românii bucovineni, cari ne putem cu tot dreptul mândri că am pus și noi, prin bărbați eșiți din mij­locul nostru, o piatră la măreața clă­dire a civilizației românești. Ardelenii au dat neamulu românesc oameni foarte însemnați, ei au dat ce­lor din Principatele­ Române lumină­tori, deșteptători ai conștiinței națio­nale și apostoli ai unui crez național mântuitor: George Lazăr, Simion Bar­­nuțiu, A. Tr. Laurian, I. Maiorescu, Papiu Ilarian și alți dăscăli au lucrat cu râvnă apostolică pentru lumina­rea și înălțarea neamului nostru. Și noi Românii bucovineni am con­tribuit cu puținul nostru la înjgheba­rea neamului și la opera cea mare a culturei românești. C. Hurmuzachi a fost un luptător înfocat și neobosit pentru unirea Principatelor Române; a fost unul din fruntașii soli ai di­vanului ad-hoc din Moldova și s-a străduit alături de M. Cogălniceanu, C. Negri și V. Alecsandri pentru în­făptuirea programului partidei nați­onale care cerea unirea Principatelor Române, domn constituțional din una din familiile domnitoare din Europa și reforme economice și sociale pen­tru toate păturile națiunii. Samson Bondarescu și alți profesori și-au jert­fit munca și viața pentru luminarea și pregătirea generațiilor viitoare că­­tră idealul neamului nostru. D. Di­mitrie Onciul, care e profesor la uni­versitatea din București e o podoabă și o sală a științei și a culturii ro­mânești. Prin scrierile sale istorice a dat o direcție nouă, a luminat și des­­legat multe chestii controversate cu prive la partea cea mai veche a is­toriei noastre. Pe lângă d. Al. Xeno­­pol, d. D. Onciul a pus capăt discu­ției în jurul teoriei lui Rosier despre continuitatea Românilor în Dacia Tra­­iană. Astăzi, pe temeiul scrierilor is­torice ale d-lui D. Onciul și ale altor învățați români, s-a dovedit hotărât continuitatea Românilor. Mult regre­tatului George Popovici și-a câștigat merite deosebite cu privire la drep­tul vechiu românesc. Să fi trăit acest bărbat, de bună samă că știința și cultura românească ar fi avut un re­­prezintant luminat și devotat. Din puținele studii publicate de neuitatul dispărut prin unele reviste științifice se vădește pregătirea temeinică și co­moara de cunoștințe frumoase și va­riate în materie juridică. La cultura generală a neamul nos­tru am contribuit și noi Românii buco­vineni în marginile puterilor noastre. (Viața Nouă)—Cernăuț. _ I—ii—ii—ii—­_______

Next