Familia, 1868 (Anul 4, nr. 1-45)
1868-12-08 / nr. 43
\ PEST’a; Domineca;\ 8/20 . Faia enciclopedica si beletristica cu ilustratiuni. -df-ce învre. J Va esî in fia-care domineca Pretinmn pentru Austria pe jul. - dec...........................4 fl. Pentru Romania pe jul.—dec. unu galbenu. Nr. 43. Cancelari’a redactiunei Strat’a lui Leopoldu Nr. 4. j1 .* unde sunt a se adresa manuscriptele si banii. de prenumeratiune. ? ! Amina ,v. 1868. Cine au fostu Dacii? (O lectura, tienuta in sabiulu Ateneului Romanu.) (Urmai ) Geografulu Pomponiu Mela, care traia înainte de Traianu, pe candu imperiulu dacicu se afla in toata floarea sa, descriindu obiceele tuturoru poporeloru, observa cu mirare numai despre daci: Lugentur puer peria, natique deflentur, funera contra festa sunt, et, veluti sacra, cantu lusuque celebrantur, adeca: „ei plangu de jale la nascerea copiiloru, pe candu din contra petrecu inmormentârile ca nesce serbâtori cu cântece si jocuri de veselia.“ Moralistulu Valeriu Masimu, care traia ora si înainte de Traianu, descrie si elu aceste curióse obiceie, dîcandu cu admiratiune, câ numai poporulu dacicu a ghicitu adeverat’a sarte a omului: „Verum conditions nostrae habitum pervidit,“ si numesce acésta: „animosa sapientia“, adeca filosofia inimóasa seu barbatesca. Plânsu la nascere, bucuria la inmormintare, a fostu ceva caracteristicu, propriu, individualu alu daciloru. Desi aceste obicee derivau, ca si regimulu teocratica, din principiele metafisicei indo-persiane, totusi nici indianii nici persii n’ au esîtu din premisse pentru a ajunge la atare consecintia, foarte logica, dar contraria naturei celei slabe a omului. Numai dacii aveau destula putere de caracteru pentru a nu se bucura de copii, pentru a nu se mălini de morți. Ei bine, domniloru! din toate popoarele, afara de daci, aceste obiceie noi le gasimu numai la litvani; si ceea ce e si mai remarcabilu, le gasimu pana si cu detaliele ceremonialului dacicu, precum, buna oara, neamurile si amicii, atâtu la daci cum si la litvani, rogau pe murindulu de a felicita din parte-le in ceea lume pe cunnoscutii cei reposati inainte; eru după ce bolnavulu si dede sufletulu, toti săgetau, zanganiau cu sabiele, amenintiau cu armele, pentru a departa spiritele cele rele. . . . Acést’a institutiune atâtu de originala, ar fi chiaru ea singura de ajunsu pentru a proba identitatea daciloru si a litvaniloru. După ce amu datu, domniloru, vr’o câteva probe directe, comparandu pe litvani cu dacii, sâ-mi permiteţi a ve oferi acuma doue-trei probe indirecte, comparandu pe litvani cu romanii si incercandu-me a estrage la lumina ceea ce este litvanu in nationalitatea noastra. Străbunii noştri, romanii, au fostu naţiunea cea mai putîna poetica de pe fatina pameni 4