Familia, 1872 (Anul 8, nr. 1-52)
1872-11-26 / nr. 48
564 cungiura erorile afectatului, a unghiulositatii, si a gesticulatiunii pré dese cu manile, pentru de a asemena obiectulu ce a esprimatu. Despre joculu trasurelor u fisionomice (mimica) Goethe ni da urmatori’a regula: Cineva se se posteze inaintea unei oglinde, si vorbeasca aceea ce are de declamatu, numai incetu, seu nici decum, — ci se si imagineze numai cuvintele. Prin aceasta elu profiteaza, ca elu nu se va răpi cu totulu de declamatiune, ci fia care mișcare falsa ce nu esprime aceea ce elu a pronunciatu seu si-a imaginatu, o va pote férte usioru observă, asie si de alta parte si va alege gesturile cele mai frumoase si mai acurate. De artea teatrala se tiene orsiestric’a séu artea de dantiu, care prin mișcările corpului si prin pantomima are se esprime frumosulu si poeticulu. Aceste represintatiuni se numescu ballet séu pantomime. Si aicea regul’a principala este: natur’a nobilitata, — adeca adeverulu fara artificiositate. Deca cineva vede resuciture de membre, bravure pe vérfulu degeteloru, destingeri de piciore indecente, sariture colosale, asalturi orcanice, si grimase nenaturale, acesta nu se poate numi arte frumoasa ; acést’a atunce devine unu jocu de funie, in care nici spiritulu nici anim a, ci numai sensualitatea péte se afle vre o plăcere. — Cu totulu altu feliu trebue ca au fostu jocurile Eliniloru, conchidiendu după descrieri si după obiectele de sculptura! Câta gratiositate, câta vivacitate lina, si câta nobletita a simtieminteloru, — nu caracteriséza aceste grupe! Chiar Bachantinele sunt mai estetice, si faunii joca celu pucinu mai naturalu. Acésta neuatura de pe scena, se imparte si dantiuriloru nóastre de societate. Aicea toata poesi’a remane neglesa. Mai nainte era acea seriositate de păpuși afectata , manierata si ridicola ; acuma o violinita înfuriata in galopada si in valsu, unde decentia si ia unu finitu si unde se jertfesce modesti’a si sanetatea. Insedar predica părinții de familia, insedar moartea rapesce fecioarele cele mai frumose din sal’a de baiu. I. Gr. Baritiu. Sor’a la sate. Orele apune, sor’a se cobora Pe-aripe gentile de zefiri usiori, Lun’a stralucinda, ca si o comoara, Respandesce radie peste muritori. Totulu e ’n tăcere, numai pe campia Mai străbate inc’ unu versu incantatoru; Ventulu celu de sora, plinu de bucuria, Sbora si sărută sinulu floriloru. Bland’a ciocârlia inca se asiédia Intr’o tufisiora, pe-unu cuibu in verdeti, Si in somnu-i dulce tainicu se insédia Despre aurora mandrei dimineti. Colo la fantana oile-su culcate, Mielusieii salta in pregiurulu loru, Si pastorii canta doine minunate, Versuri de plăcere, canturi de amoru. Mai in depărtare, colo din comuna, Se aude tonulu unui clopotu vanu, Ce petrunde tainicu in anim’a buna, Si indemna omulu la unu simtiu umanu. Câte-o copilitia mai oftdza inca, Cugetandu cu dulce la alu ei iubitu ; Plânge cu amaru din anim’a-i adanca, Si si dîce trista : „Oh ! elu a muritu !“ N’a muritu, elu inca cugeta la tine, Nu-lu geli tu inse pentru ca-i soldatu; Rundunic’a inca sbara ’n tieri străine, Totu-si ar rentorce ’n cuibulu seu amaru. Ionu Tripa, Avramu Iancu si Adunarea de la Duminec’a Tomei si cea din 3 15 maiu 1848. (Fine.) Insemnamu aci pe toti membrii comitetului alesu de adunarea nationala din 15 maiu: presiedinte Siaguna, v.presiedinte Barnutiu, membrii: prot. Fulea, prot. Moga, prot. Panovici, prot. Bodila, concipistu Maniu, concip. Dunca, Nic. Maniu, prof. Pumnulu, cancelistu