Familia, 1872 (Anul 8, nr. 1-52)
1872-11-26 / nr. 48
Pesta 26 noemvre. (8 decemvre.) Va. esî dominec’a. Redact.: strad’a lui Leopoldu nr. 32. Nr. 48. Anulu VIII, 1872. Pretiulu pe anu 10 fl., pentru Romani’a 2 galbeni. Epistole estetice catra o copila. — După Ch. Oeser. — XVII. Despre artea teatrala si a dantiului. Asta-di, scump’a mea amica, ti voiu vorbi despre artea teatrala, despre acea arte, care intre surorile dtale posede cele mai multe adoratorie, oamenii de totu feliulu de capacitate, si de aceia cari n’au nici o idea despre arte, nici o presimtire despre poesia, frecventéaza teatrulu. Este adeveratu, ca institutulu acest’a a decadiutu la o petrecere de toaté dîtele. Partea cea mai mare pentru de a ridica gustulu teatralu, trebue sâ contribuiesca poetulu. Dramele sunt seu deja prin form’a loru unu ce poeticu perfectu, asié incâtu chiar si numai prin cetirea loru ele producu deliciulu celu mai sublimu, de esemp. cele grecesci, ale lui Shakespeare, Calderon, Goethe, Schiller, Lessing; ca ele sunt numai nesce representatiuni ce imanueza actorului unu testi, pentru ca elu apoi sa desvolte o viétia poetica. Artea teatrala constă din declamatiune si din mimica. Declamatiunea inse se baseza pe recitatiune. „Recitatiunea, dice Goethe, este o astu-feliu de propunere, care fara de ridicarea tonului intr’unu modu passioatu, dara nu si fara nici o schimbare, zace intre vorbirea rece si liniscita, si intre cea mai iritata.“ Acést’a este propri’a cetire, pentru care s’aru pote infiintia scole pentru actori. Deoarece acela ce nu poate ceti bine, nu va poté nici odata declamă bine. Declamatiunea este o recitatiune potentîala. Declamatoriulu trebue se-si paraseasca caracterulu seu inascutu, sa si denege naturelulu, si a se transpune cu totulu in positiunea aceluia, a cărui elu este locotenentu. Cuvintele trebue esprimate cu energia si cu espresiunea cea mai vivace, asié incâtu sa apara ca si candu elu intr’adeveru ar simtî de presinte toate acele moțiuni. Mimic’a este joculu fisionomiei, positiunea si miscarea corpului. Regule foarte bune nu dâ Goethe in artea sa teatrala. Aicea elu i dâ actorului sâ mediteze, câ nu este destulu a imitâ natur’a, ci trebue cineva sâ o represinteze si intr’ unu modu idealu, asié incâtu elu in represintatiune sâ unesca adeveratulu cu frumosulu. — Fia care parte si membru alu corpului deci stâ in poterea actorului , asie incâtu elu se pote servi de membrele sale, după espresiunea ce elu voiesce a o infatîsiâ, intr’unu modu liberu, armonicu si cu gratia. Trebue deci a in