Familia, 1873 (Anul 9, nr. 1-44)
1873-04-08 / nr. 14
158 Angelo. Mai multu vise de bravulu meu Nicolo, care inca a trebuitu se plateasca scald’a. Marinetti. Asie ? Pierdere data de ambele parti! Angelo. Asiu fi in stare se plangu pentru acelu tineru onestu. Cu toate ca acest’a (leganandu pung’a in mana) mi-rebonifica moartea lui cu unu patraru din parte. Fiindu câ eu sum credele lui, de oarece l’am resbunatu. Acést’a asie este legea noastra, atâtu de buna, credu eu, câtu nu s’a creatu vre-odata alt’a mai buna pentru lealitate si amiciția. Acestu Nicolo, domnule siambelanu — Marinetti. La dracu cu Nicolo alu teu! Dara cornițele, cornițele — Angelo. Fulgere si trăsnete! cornițele lu prinsese binisioru. Pentru aceea am prinsu si eu pe cornițele ! E lu cadiu si déca s’a mai suitu cu viéti’a in trăsură, apoi garantezu eu, ca nu se va mai scobori viu din ea. Marinetti. De ar fi acést’a numai siguru, Angelo! Angelo. Stim gata a pierde cunoscinti la dtale, déca nu este siguru! Mai ai inca ceva de ordonatu? Fiindu ca drumulu meu este lungu, noi voimu sa trecemu inca asta-di preste frontiera. Marinetti. Pléea dara! Angelo. Candu va mai fi arasi ceva de intreprinsu, domnule siambelanu, — apoi scrista unde me poti afla. Aceea ce va cuteză sfe faca unu altulu, nu va fi nici pentru mine vr’o farmecatoria. Si mai eftinu stiin eu, ca ori si care altulu. (Ese.) Marinetti. A fostu bine! Inse totusi nu aste bine. Piui Angelo! sa fia cineva atâtu de avaru ! — Ori si cum elu ar fi meritatu si o a dou’a lovitura. Si ce dureri grozave trebue ca sufere poate acuma, sirmanulu comite. Pfui Angelo! Acesta insemneaza a-si purta profesiunea intr’unu modu foarte crudu; a fi numai unu carpaciu. Despre acést’a inse principele nu trebue se afle inca nimica. Mai antâiu trebue se vina elu singuru la cunoscintia, câtu de convenabilu este pentru elu móartea acest’a. Móartea aceasta! Ce nu asiu da se sciu acést’a cu sigurantia! SCEN’A III. Principele. Marinetti. Principele. Eta o venindu ea insasi prin alea. Ea grabesce cu pasi iuti inaintea servitoriului. — Fric’a,cum se pare i aripeaza picioarele. Trebue, câ inca nu presupune nimica. Ea crede, câ se scapa numai de bandiți. Dara câtu timpu poate dura aceasta? ’ Marinetti. Celu putânu ea deocamdata este a noastra. Principele. Si nu o va cauta oare mam’a ei? Nu-i va urmă ei oare cornițele ? Ce suntemu noi atunci mai departe? Cu ce cuventu le o voiu putea eu retiene? Marinetti. Dieu la toate aceste inca nu sein ce se respundu? Dara trebue se asceptamu. Pacientia, numai pacientia, Altetia! Pasulu primu totusi a trebuitu se-lu facemu. Principele. Pentru ce? déca trebue sé-lu repasîmu. Marinetti. Poate câ nu trebue. Mai esiste inca o mia de lucruri pe cari ne putemu lasâ. Si uiti lucrulu celu mai principalu ! Principele. Cum pociu sh uitu aceea la care de siguru, câ inca nici nu am cugetatu ? Celu mai principalu? care este acela? Marinetti. Artea de a place, de a ademeni, care unui principe, ce iubesce, nu-i lipsesce nici odata. Principele. Nu-i lipsesce nici odata? Decâtu numai atuncea candu are mai mare trebuintia de ea. Chiar asta-di am facutu o încercare foarte rea in artea aceastea. Desi i-am dusu toate elogiurile posibile si i-am facutu o mia de promisiuni, totusi nu am pututu scoate nici unu cuventu din budiele ei. Amutîta si abatuta staea acolo tremurandu ca si o criminela ce si-aude sentinti’a. Timiditatea ei ajunse a fi contagioasa si pentru mine, tremuram si eu împreuna cu ea si terminai printr’o scusa. Abié posedu curagiulu de a-i mai vorbi inca odata. Celu putînu la intrarea ei nu cutezu sa fiu de fatia. Voiu ascultă aici in apropiare, cum va decurge, si voiu veni după ce me voiu fi reculesu mai bine.