Familia, 1875 (Anul 11, nr. 1-52)
1875-10-26 / nr. 43
502 FAMILIA, dreptatea si moral’a poporului ei, din lips’a culturei ar mori cu dorulu vieții ? Intre ramurile, ce trebuesie se impreuna cu cultur’a, primulu locu compete limbei, căci celu mai pretîosu tesauru a veni cărei națiuni e limb’a, fara care inceta de a fi mai multa națiune, necum de a-si puté ajunge scopulu fericirii si de a ocupa locu in cadrulu natiuniloru culte si civilisate; deci a ni cultivă limb’a e imperiosa necesitate, ba mai multu chiar prim’a datorintia, care ni-o impune natur’a, legile ei si moral’a naţionala. Si câtu e de mare necesitatea de a ni cultivă limb’a? nu sunt dovedi chiar si evenemintele din presentu. Si limb’a noastra are cultur’a ei, precum si promovatori nationali, cari iubindu-o că pe o luna si voindu-i totu binele, cu vertutile loru si cultivau limb’a, necugetandu la neajunsurile si periclele ce-i amenintiau. Séu ce a pututu conduce pe nemuritoriulu poetu Muresianu, care a sciutu aprinde flacar’a cea mai santa si pretioasa in anim’a vei cărui romanu de simtiu si zelu nationalu, că se dîca: „Descepta-te Romane din somnulu celu de morte“, si „preoți cu crucea ’n frunte, căci ostea e creştinascu pe liriculu Sionu: „Multu e dulce si frumóasa limba ce-o vorbimuu si mai departe : „ Vorbiţi, scrie-ti romanesce pentru Dumned,ieuu , ambiţiunea seu vointi’a de a figură de atari ? Nu, nu ci petrunsi de simtiulu si vointi’a de a-si vedé limb’a cultivata si prin urmare înaintata. Si are cantarea loru, nobila intentiune catra sublimulu scopu chiar in timpuri vitregi, nu au produsu si seceratu frumóse fructe? n’au escitatu in anim’a ver cărui romanu bine simtîtoriu, iubitoriu si doritoriu de cultur’a sa, cea mai viua impresiune ? celu mai invapaiatu zelu si indemnu catra promovarea limbei, catra sborulu avantagiosu alu culturei limbei si culturei nationale? Cine? care fiu adeveratu alu scumpei si dulcei noastre natiuni, adapatu cu lapte la peptulu mumei sale romane, crescutu in leganu romanescu, audîndu vocea sonora a limbei materne si sieptele poetice si incantatorie ale amintitiloru bravi si escelinti barbati ai natiunii nóastre, nu va tresari din somnulu celu de móarte si nu va cunósce sacr’a datorintia , dorulu ferbinte de a-si cultivă limba? S’aruncămu doru o scurta privire la trecutulu plinu de suferintie alu scumpei nóstre naţiuni, la pedecile ce stau desvoltării ei spirituale si materiale, la obstaclele, ce i s’au pusu pururea inainte intru nerealisarea dorintiei de a-si desvoltă si promovă cultura, si cumpenindu toate aceste, care romanu astadi nu va recunosce cu fala si mandria, că fatigele acelora nemuritori barbati, consacrările loru spre cultivarea limbei nóstre totusi au seceratu si pana acuma resultate frumóse ? Seceratu, căci multi au sciutu cuprinde sublim’a ideia că câtu de frumosu e a fi factoru promovatoriu seu celu pucinu colaboratoru la cultivarea limbei si literaturei. Ne putemu bucură, că limb’a nóstra au facutu unu avantagiu repede in timpurile mai de curundu, care avantagiu are a se atribui lui Muresianu, Alessandri, Sincai, Sionu, Bolintineanu, Eliade etc. Si are cerut’au acestia pentru ostenelele loru vre-o remuneratiune? Nu! inse remuneratiunea loru e tipărită in anim’a ver cărui romanu adeveratu, remuneratiunea loru e: memoria si viétia eterna după care se lupta totu omulu, care e omu. Aceasta remuneratiune se baseza pe anima nobila si virtuoasa, care sta devinsa de memori’a nemuritoriloru anteluptatori romani. Inse si devingerea acést’a e glorioasa, glorioasa, căci a devinge si convinge o anima nobila, cu dreptate, judecata adeverata si simtiu nepetata, e ceva gloriosa. învingerea acésta e lasata pe cultura ; dinsii au invinsu aretandu neincungiurat’a necesitate de a ne cultivă limb’a. Noi — romanii de adi — voindu a fi medulari si factori folositori ai poporului si națiunii noastre, ce interesu, ce datorintia mai santa trebue se nutrimu in pepturile noastre, deca nu a desvoltă toate puterile spirituale si morale spre cultivarea limbei si prin aceea spre înflorirea si promovarea culturei, dar totu odata spre întărirea si consolidarea vieţii noastre nationale, emancipandu-ne de veri ce pofte lucrurioase, de uricioas’a si stricatioas’a patima a invidiei si resbunarii unulu in contra altuia si de molipsirea indiferentismului si negligentii ? Acésta împlinire a sântei nóastre datorinite o pretinde cu imperiositate spiritulu timpului, dar mai vertosu si cu totu dreptulu scump’a-ne natiune. Natur’a , provedinti’a , atotpoterniculu creatoriu ne-au inzestratu pe noi romanii deosebitu cu facultăți emininti, a caroru validitate depinde numai de la vointi’a, zelulu, virtutea si imens’a nóastra interesare. Deci data acestora recerintie ale spiritului timpului, deca romunistii a satisface cu abnegatiune, cu moralitate si amoare din toate resputerile, atunci si numai atunci am satisfacutu Anulu XI.