Familia, 1879 (Anul 15, nr. 1-99)
1879-07-22 / nr. 55
BUDAPESTA 22 Iuliu st. v. Dumineca 3 Augustu st. n Va esî joi’a si duminec’a. Redacțiunea: Strad’a arborelui verde nr. 12.II. 55. ANUL XV ÎS*? 9. Pretîul pe unu anu 10 fl. Pe Vs de anu 5 fl.; pe *, de anu 2 fl. 70 cr. Pentru România 2 galbeni. „Negri a d’a“ epopeia naționala de Al. Densusianu, partea ântâia în sîese cânturi, Bucuresci, tipografi’a curții, 1879. E greu a face critica despre unu opu ce a esitu numai de jumetate, pentru ca ori ce lacuna, ori ce defectu poate fi suplinitu în partea urmatoare a lui. D’acea esaminându partea prima ce a vedîutu până acum lumin’a, trebue se ne restrîngemu numai la câteva observatiuni fragmentarie asupra ei. Acesta parte a „Negriadei“ ne îndreptatîesce d’a crede, câ problem’a, cu care s’a însarcinatu autorul, va fi resolvita asîâ, ca opul completatu, se corespunda pe deplinu scopului ce-1 are în vedere, si totu d’odata se întreca totu, ce a eşitu până acum în specialitatea ast’a a literaturei române. Si cu tote ca epoc’a cea materialistica a presentului nostru a cam ştirbitu gustul pentru epopeia, totuşi la o naţiune tinera, cum e naţiunea româna, în a carei literatura trebue si lips’a ast’a împlinita , opul dlui Densusianu nu va rentând fara efectul doritu, si va trage după sine negresitu recunoscinti’a publica. „Negria d’a“ nostra e o imitațiune câtu de bine nimerita a epopeelor antice, mai cu sama a „Eneidei“ lui Virgil, preserata si cu dresuri destul de gustuase din bufetul „Divinei Comedie“ a lui Dante. Desi se considera de o regula estetica, ca eroul principali al epopeei se face mai multu o rola pasiva, condusa de puterea si concatenaţiunea împregîurarilor esterne, reservata fiindu acţiunea cea activa-impetuosa pentru poesi’a dramatica , totusi, deca poetul nostru lasa pe eroul seu se altereze pre multu în decursul mai întregii al pârtii prime a opului seu, rapitu fiindu acesta îndata în primul cântu de Cosinziana, (ziua de predilecţiune a autorului) si purtatu prin iadu si prin raiu, apoi luatu de Iele, se-l aflâmu d’odata tocmai în cântul al sîesele la curtea lui Mustatu din tiér’a Hatiegului, pe când glotele lui d’abia ajunse în vârful Carpatilor Fagarasieni, remânu atâta timpu împrăştiate de Ventuse, scoborîndu fâra capetâiu pe plaiuri în jos spre Români’a; apoi apariţiunea lacunei acesteia se suplinesce forte bine si îndestulitorii prin compilarea cea plastica si prea nimerita a celor mai preţiose mituri si legende poporale, a istoriei si a tradiţiunilor naţionale, a vechilor obiceiuri si neravuri, a jocurilor si cânturilor, a serbatorilor si petrecanielor, a portului si traiului, a armelor si luptelor, a cugetelor si simţirilor, a credintiei si superstiţiunilor, si a altor asemene reminiscentie din victima betrânilor nostrii, cu unu cuventu a caracterului naţionalu românu, si asta e capul lucrului la o epopeia naţionala ! Aici dl Densusianu a întrecuţii pe toti concurenţii pe acesta arena, George Teutu.