Familia, 1884 (Anul 20, nr. 1-53)

1884-01-15 / nr. 3

26 FAMILIA. nală, până ce s’ar forma şi ar cresce o generaţiune nouă, mai studiată şi mai bună de actori. Mai mare lipsă decât de actori, avem de bărbaţi , ca tine, iubite Vasilic­ă, care, pe lângă geniul de poet şi autor, ar avea plecarea şi înţelegerea de a se inte­resă cu succes şi folos la direcţiunea, sau macar in­­specţiunea superioră a teatrului. In Viena, ca in Ber­lin, ca in Petersburg şi ca şi la Paris, oameni insem­­naţi şi dignitari ai curţii au astă însărcinare. In nefe­ricitele principate roale sunt, după vorba moldovenăscă, ca la nealţi oameni. Am fost inse foarte, foarte fericit, să văd, — că și in asta parte, adeca in privirea cultului artei drama­tice desperasem ca de toate altele, — că ț-ai păstrat in­teresul, că nu te lasă inima să părăsesci și se lași in decădere ce ai creat, că tot scrii și tot te interesezi pentru teatru, a cărui însemnătate in timpul şi cu da­­tinele noastre nu se poate negă, şi a cărui esistinţă clară este neapărată şi trebue dar sprijinită şi — nobilitate.­­ Tot asupra ta, amice, remâne asta sarcină grea, dar frumosă misiune. Încă tot singur eşti carele scrii şi scrii tocmai ce ne trebue, ce ne este potrivit. De Co­­gălnicean, Bolintinian sciu că nu scriu de aceste. Pe Negruzzi poate că ar fi bine a-1 mai îndemnă, că co­media sau vodvilul lui, ,Doi țărani și cinci cârlani*, trebue să o numeram intre cele mai bune ce avem. Cred că și Carada, carele a scris : »Urîta Satului*,­­după cum aud, o prelucrare după »La petite Fadette*), piesă ărăş bună, şi unele canzonete, aia merită de a fi în­demnat şi povăţuit de tine. Incet, incet, s’ar mai ivi pute şi vr’un talent. Nu-ţi pot spune, ce mulţămire, ce satisfacţiune am,­­ ved­énd, că şi tu tot aşă te revoltezi, te ingreţoşezi de încercările, pornirile şi apucăturile cele nebunesci şi scârnave, trebui­­e ale mai multor autori, actori şi directori de teatru, cari aduc şi introduc piese tică­­loase, in totă privirea, nepotrivite cu puterile lor şi dară degradate şi înjosite de ei, şi altele ei cu efecturi urî­­cioase, silite, sforţate, tendinţe rele ele. Eră de ce te-am­ întrebat, de Pascaly, audind lău­­dându-1 atât, şi tot odată, cumcă el jocâ »Idiotul*, care piesă din nenorocire s’a dat in anul trecut odată aici, (mai toate altele s’au jucat de 2 şi 3 ori şi mai mult in aceşti doi ani,) nu m’am putut dumeri, cum se dice, ce soiu de om sau actor trebue să fie? De ai vădut »Idio­tul*, me vei înțelege, pe lângă great­a, ce ț-o face, mi-a fost rușine, multă rușine, anume ’naintea străinilor, că i se dau pe la noi de aceste; me bucuram din suflet când intelniam pe un prost, căruia i plăcuse, — acesta, se ’nţelege, numai din interesul ce-l avem pentru teatrul­­ român. Eră dlar de ce o privesc de o adevărată binefa­cere, că in sfârşit le-ai hotărit de a scrie şi o dramă istorică, — scriea cea mai dorită, cea mai bună, ce mi-ai putut da. Arată-le calea, invaţă-i limba, invăţă-i tonul, stilul şi cel nobil şi poetic, precum anume şi cel adevărat poporal, — invaţă-i gustul firesc, nestricat, dar bine cult, şi de a nu-şi screme, opinii şi sili ne- i bunesce fantasia şi a-şi umple gura de frase gole, pom­pose, care créapu ca beşicile, desgolind deşertul; pune-te un model, cu un cuvânt, sau mai bine cât de multe, şi Dumnezeu să te ţie lung, lung, şi să-ţi conserve tot atât de lung totă puterea inspiraţiunii tale atât de bo­gate şi frumoase! Încă odată îţi mulţămesc pentru asta scrie, că de mult doriam a te vedea scriind şi astfel de drame, făcând şi la noi un început cu cele istorice, şi mai că nu indrezniam a te întrebă, de ce nu o faci? Acum sânt foarte fericit, augurez cât mai bine şi ’ncep a mai prinde speranţa de o îndreptare a teatrului nos­tru şi a literaturei lui. Vecii, ce mulţămire îmi face de a-ţi scrie, incât chiar nici ingrijirea de a te obosi, nu me mai opresce. Acum abia ajung a-ţi spune ce efect şi entusiasm a produs poesia : »Bucovina*, cântată doue seri după­olaltă la teatru, carele cu ea s’au încheiat, întâia oră in lunia trecută, şi teatrul fiind foarte plin, şi a doua 4L S’a cântat anume la urmă ca să nu mai vie ni­mic după ea, că nimic n’ar fi putut fi mai frumos. Vlădicescu a cântat-o cât se poate mai bine, s-a pus totă silinţa şi putinţa şi espresiunea, publicul a cerut repetiţia, până când mai ertă puterile pe cântăreţ, a plăcut dar forte mult şi musica. Un merit cred că il are acesta, acela de a fi potrivită cu caracterul poe­­siei; cel puţin, bine cântată, face asta impresiune. Aşă ne-a părut şi aşă mi-a spus mai mulţi, care pot ju­decă, şi pe care i-am intrebat anume, umblând dela unul la altul, ca să le cer opiniunea. Etă că aici ală­turat îţi trimit asta melodie, rugându-te numai, că de­­că-i voi s’o audi, să pui mai vnteiu pe cineva, care scie bine, să ț-o cânte , că de nu o va cântă potrivit, poate să-i schimbe lesne efectul. Pune ca să cânte pe Beni. Lemeș, carele acum trebue să fie acolo și carele poate te-a și căutat, că l’am indatorit spre acesta, îi gătisem şi un bilet pentru tine, dar ovreiul a plecat noaptea. De ar fi acolo, (merge la Berlad), ţ-ar cântă-o pe vioră ş-apoi ai acompaniă pe cine ar cântă-o din gură; cu acest chip ai audi-o bine. Fă cum vrei, să binevoiesci insă a-mi spune, cum îţi place ? Totodată s’a şi îm­părţit tipărită anume la teatru intre public, carele a fost foarte mulţămit. Pe lângă aceste îţi mai trimit şi vr’o 2—3 frag­mente de balade poporale, sperând că poate t-or plăcă îndestul, ca să merite de a le căută îndeplinirea (com­pletarea) sau de a i le face, după cum foarte mult le-aş rugă. Etă ce me indemna in deosebit âncă la asta ru­găminte ! Melodiile lor, vechi și bătrânesci, sunt din cele mai frumoase și originale, și au rămas nescrise âncă, ca și multe altele. Miculi îmi promisese de o sută de ori a o face, ce insă* nu s’a întâmplat. De atunci a murit și bietul lăutar Niculae, şi acum dară n’am voit a aşteptă şi le-am transcris cu Lemeş şi destul de bine; se vor şi publică. Lemeş voesce, după acest indemn, a adună acum şi acolo, anume pe la Bâriad, unde dice că ar fi nişte lăutari bătrâni şi care mai sciu multe; ar merită de a fi îndemnat şi mai mult. Iţi spun, că anume melodiile »Cheiţei* şi a »Pribegului* sânt voi­­nicesci şi foarte frumoase şi nu prea cunoscute sau res­­pândite, pe cât sciu ; celelalte sânt cunoscute, insă tot foarte frumoase. Cum die, aceste melodii se vor publică, ar fi bine dară, dăcă şi tecstul, cores, îndeplinit, în­dreptat, s’ar putea publică. Atârnă dela bunăvoinţa, dela graţia Masei tale, căreia me inchin dar cu multă ple­căciune ! Acum de observarea ta in privirea foii noastre ! Mai inteiu îţi spun, că, impedecat de sănătate, nu sunt nici in fruntea ei, am fost numai un an, până ce s’a înfiinţat, nici in comitetul ei administrator, nici in a­­cela al redacţiunii. (Frate-meu George e intre aceste.) Al doile îţi spun, că pentru mine nici n’am adoptat or­tografia ei şi că articulii mei nici i-am scris cu ea, ci cu asta a scrisoarei de faţă , primită vise de redacţiune, trebue să me supun. Nu am dorit, s-am vorbit chiar in contra, ca să mai înmulţim şi noi de aici numerul destul de mare al sistemelor ortografice, şi anume nu a face chiar acum începutul cu o asemene cercare, care nu e apropos la ivirea unei foi noue, fiind­că acesta nu-i inleznesce calea. Aceste dise, recunosc din alta parte, de­şi nu m’am putut hotărî cel puţin pân’acum de a o adoptă, că are multă inleznire pentru scriere şi e mai logică, decât multe. Aş dori şi eu şi fie­care om nepedant, ca Bucovina să nu se alunece pe căi lune- Anul XX.

Next