Familia, 1884 (Anul 20, nr. 1-53)
1884-01-15 / nr. 3
26 FAMILIA. nală, până ce s’ar forma şi ar cresce o generaţiune nouă, mai studiată şi mai bună de actori. Mai mare lipsă decât de actori, avem de bărbaţi , ca tine, iubite Vasilică, care, pe lângă geniul de poet şi autor, ar avea plecarea şi înţelegerea de a se interesă cu succes şi folos la direcţiunea, sau macar inspecţiunea superioră a teatrului. In Viena, ca in Berlin, ca in Petersburg şi ca şi la Paris, oameni insemnaţi şi dignitari ai curţii au astă însărcinare. In nefericitele principate roale sunt, după vorba moldovenăscă, ca la nealţi oameni. Am fost inse foarte, foarte fericit, să văd, — că și in asta parte, adeca in privirea cultului artei dramatice desperasem ca de toate altele, — că ț-ai păstrat interesul, că nu te lasă inima să părăsesci și se lași in decădere ce ai creat, că tot scrii și tot te interesezi pentru teatru, a cărui însemnătate in timpul şi cu datinele noastre nu se poate negă, şi a cărui esistinţă clară este neapărată şi trebue dar sprijinită şi — nobilitate. Tot asupra ta, amice, remâne asta sarcină grea, dar frumosă misiune. Încă tot singur eşti carele scrii şi scrii tocmai ce ne trebue, ce ne este potrivit. De Cogălnicean, Bolintinian sciu că nu scriu de aceste. Pe Negruzzi poate că ar fi bine a-1 mai îndemnă, că comedia sau vodvilul lui, ,Doi țărani și cinci cârlani*, trebue să o numeram intre cele mai bune ce avem. Cred că și Carada, carele a scris : »Urîta Satului*,după cum aud, o prelucrare după »La petite Fadette*), piesă ărăş bună, şi unele canzonete, aia merită de a fi îndemnat şi povăţuit de tine. Incet, incet, s’ar mai ivi pute şi vr’un talent. Nu-ţi pot spune, ce mulţămire, ce satisfacţiune am, vedénd, că şi tu tot aşă te revoltezi, te ingreţoşezi de încercările, pornirile şi apucăturile cele nebunesci şi scârnave, trebuie ale mai multor autori, actori şi directori de teatru, cari aduc şi introduc piese ticăloase, in totă privirea, nepotrivite cu puterile lor şi dară degradate şi înjosite de ei, şi altele ei cu efecturi urîcioase, silite, sforţate, tendinţe rele ele. Eră de ce te-am întrebat, de Pascaly, audind lăudându-1 atât, şi tot odată, cumcă el jocâ »Idiotul*, care piesă din nenorocire s’a dat in anul trecut odată aici, (mai toate altele s’au jucat de 2 şi 3 ori şi mai mult in aceşti doi ani,) nu m’am putut dumeri, cum se dice, ce soiu de om sau actor trebue să fie? De ai vădut »Idiotul*, me vei înțelege, pe lângă greata, ce ț-o face, mi-a fost rușine, multă rușine, anume ’naintea străinilor, că i se dau pe la noi de aceste; me bucuram din suflet când intelniam pe un prost, căruia i plăcuse, — acesta, se ’nţelege, numai din interesul ce-l avem pentru teatrul român. Eră dlar de ce o privesc de o adevărată binefacere, că in sfârşit le-ai hotărit de a scrie şi o dramă istorică, — scriea cea mai dorită, cea mai bună, ce mi-ai putut da. Arată-le calea, invaţă-i limba, invăţă-i tonul, stilul şi cel nobil şi poetic, precum anume şi cel adevărat poporal, — invaţă-i gustul firesc, nestricat, dar bine cult, şi de a nu-şi screme, opinii şi sili ne- i bunesce fantasia şi a-şi umple gura de frase gole, pompose, care créapu ca beşicile, desgolind deşertul; pune-te un model, cu un cuvânt, sau mai bine cât de multe, şi Dumnezeu să te ţie lung, lung, şi să-ţi conserve tot atât de lung totă puterea inspiraţiunii tale atât de bogate şi frumoase! Încă odată îţi mulţămesc pentru asta scrie, că de mult doriam a te vedea scriind şi astfel de drame, făcând şi la noi un început cu cele istorice, şi mai că nu indrezniam a te întrebă, de ce nu o faci? Acum sânt foarte fericit, augurez cât mai bine şi ’ncep a mai prinde speranţa de o îndreptare a teatrului nostru şi a literaturei lui. Vecii, ce mulţămire îmi face de a-ţi scrie, incât chiar nici ingrijirea de a te obosi, nu me mai opresce. Acum abia ajung a-ţi spune ce efect şi entusiasm a produs poesia : »Bucovina*, cântată doue seri dupăolaltă la teatru, carele cu ea s’au încheiat, întâia oră in lunia trecută, şi teatrul fiind foarte plin, şi a doua 4L S’a cântat anume la urmă ca să nu mai vie nimic după ea, că nimic n’ar fi putut fi mai frumos. Vlădicescu a cântat-o cât se poate mai bine, s-a pus totă silinţa şi putinţa şi espresiunea, publicul a cerut repetiţia, până când mai ertă puterile pe cântăreţ, a plăcut dar forte mult şi musica. Un merit cred că il are acesta, acela de a fi potrivită cu caracterul poesiei; cel puţin, bine cântată, face asta impresiune. Aşă ne-a părut şi aşă mi-a spus mai mulţi, care pot judecă, şi pe care i-am intrebat anume, umblând dela unul la altul, ca să le cer opiniunea. Etă că aici alăturat îţi trimit asta melodie, rugându-te numai, că decă-i voi s’o audi, să pui mai vnteiu pe cineva, care scie bine, să ț-o cânte , că de nu o va cântă potrivit, poate să-i schimbe lesne efectul. Pune ca să cânte pe Beni. Lemeș, carele acum trebue să fie acolo și carele poate te-a și căutat, că l’am indatorit spre acesta, îi gătisem şi un bilet pentru tine, dar ovreiul a plecat noaptea. De ar fi acolo, (merge la Berlad), ţ-ar cântă-o pe vioră ş-apoi ai acompaniă pe cine ar cântă-o din gură; cu acest chip ai audi-o bine. Fă cum vrei, să binevoiesci insă a-mi spune, cum îţi place ? Totodată s’a şi împărţit tipărită anume la teatru intre public, carele a fost foarte mulţămit. Pe lângă aceste îţi mai trimit şi vr’o 2—3 fragmente de balade poporale, sperând că poate t-or plăcă îndestul, ca să merite de a le căută îndeplinirea (completarea) sau de a i le face, după cum foarte mult le-aş rugă. Etă ce me indemna in deosebit âncă la asta rugăminte ! Melodiile lor, vechi și bătrânesci, sunt din cele mai frumoase și originale, și au rămas nescrise âncă, ca și multe altele. Miculi îmi promisese de o sută de ori a o face, ce insă* nu s’a întâmplat. De atunci a murit și bietul lăutar Niculae, şi acum dară n’am voit a aşteptă şi le-am transcris cu Lemeş şi destul de bine; se vor şi publică. Lemeş voesce, după acest indemn, a adună acum şi acolo, anume pe la Bâriad, unde dice că ar fi nişte lăutari bătrâni şi care mai sciu multe; ar merită de a fi îndemnat şi mai mult. Iţi spun, că anume melodiile »Cheiţei* şi a »Pribegului* sânt voinicesci şi foarte frumoase şi nu prea cunoscute sau respândite, pe cât sciu ; celelalte sânt cunoscute, insă tot foarte frumoase. Cum die, aceste melodii se vor publică, ar fi bine dară, dăcă şi tecstul, cores, îndeplinit, îndreptat, s’ar putea publică. Atârnă dela bunăvoinţa, dela graţia Masei tale, căreia me inchin dar cu multă plecăciune ! Acum de observarea ta in privirea foii noastre ! Mai inteiu îţi spun, că, impedecat de sănătate, nu sunt nici in fruntea ei, am fost numai un an, până ce s’a înfiinţat, nici in comitetul ei administrator, nici in acela al redacţiunii. (Frate-meu George e intre aceste.) Al doile îţi spun, că pentru mine nici n’am adoptat ortografia ei şi că articulii mei nici i-am scris cu ea, ci cu asta a scrisoarei de faţă , primită vise de redacţiune, trebue să me supun. Nu am dorit, s-am vorbit chiar in contra, ca să mai înmulţim şi noi de aici numerul destul de mare al sistemelor ortografice, şi anume nu a face chiar acum începutul cu o asemene cercare, care nu e apropos la ivirea unei foi noue, fiindcă acesta nu-i inleznesce calea. Aceste dise, recunosc din alta parte, deşi nu m’am putut hotărî cel puţin pân’acum de a o adoptă, că are multă inleznire pentru scriere şi e mai logică, decât multe. Aş dori şi eu şi fiecare om nepedant, ca Bucovina să nu se alunece pe căi lune- Anul XX.