Familia, 1885 (Anul 21, nr. 1-52)
1885-10-27 / nr. 43
fl ase in fiecare dumineca. Redacțiunea la Kftzeputcza nr. 395. Nr. 43. ANUL XXI. 1885. Prețui pe un au i u. Pe ‘I, de an 5 V., pa ‘i, de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei ORADEA-MIRE (NAGYVARAD) 27 Octombre st. v. 8 Octombre st. n. \MV\J * NENICEL SI VIORICA. — Baladă. — 1. jJf-C rundă verde de cicoare ! Nu-i trecau mândru sub sere, Ca Nenicel, şoim de munte, Voinicel plutaş de frunte! V Etă-l măre, vine, eta, Din Broşteni, pe pluta-i lată, Tot din ghiile *) încheiată, In Bistriţa cea turbată, Cu păuni la pălărie, Cu ilic **) de haiducie, Cu mustaţa infirată Şi sprincena îmbinată. Ninicel unda sdrobeşce Şi nahlapul ***) ocoleşce, El Bistriţa se ’ngrozeşce, Şi plutaşul hăuleşce, Valului spumos grăeşce: „Oleleo! Bidriţa lată, Alină-ţi unda, surată, Ca pe densa legănată, Să păşască pluta mea Colo ’n vale, la cea stea, La steaua ciobanului, La schitul Durăului, La poala Cehlaului, C’acolo-i ursita mea, Viorica floricea . . . Jurământ mândrei am dat Mâne că i-oi fi bărbat, Să-mi cetescă, la Durău, Popa sfîrșit de flecău, Cununia s’o sărut Pe buza ei imprumut, Să ne ’nchinâm la altar, Câ-i aduc sufletu-mi dar, Suflet la suflet hotar . . . Bistricioră surăţică. Fii dar astădi bunicică, Fă să shore pluta mea Ca lumina dela stea. Fâ să shore ca vântul, Ca vântul şi ca gândul !...* *) Grinzi mari. **) Peptar. ***) Valul cu stânci. 5 Frunză verde de sulcină, La Durău lângă fântână, Cu cola cu apă plină Şi cu saltea intr’o mână Viorica tot suspină, Viorica cea frumosă Cu inima mult duiosă Şi cu faţa mângăiosă, Cu cămaşă cu altiţă, Floricică mândruliţă, Cât e lumea să trăeşci, Ca densa să nu ’ntâlneşci! Dară măre, la fântână, Nencetat plânge suspină, Cu cofa cu apă plină Şi răchita intr’o mână, Căci ea cjice ’n gândul seu, Se rogă la Dumnezeu: „De-o veni voinicul meu, De-o veni, de-o fi să vie, Jurământul să şi-l ţie, Să me iée de soţie, Care-ar Domnul Dumnedeu ! Rămurica de răchită In cofâel resădită Să remână inverdită . . . Ei de nu, să s’ofilescă, De frunte sâ se golască . . .* Şi cum dicea, Şi cum grăia Vai! rămurica din cofăel Perdea frundişul vncelinel... — Oh! Nenicel! . . . III. ... Pe cornicel Şi cu Bistriţa tot lângă el, Păşeşce mândrul flecâuaş Şi hăuleşce cel Rominaş : „Hei poticâ Frumuşică, Hei! poticâ, dragă cale, Drage mi-s florile tale, Mândra-i floarea fragului, Cioboțica cucului