Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)

1890-01-28 / nr. 4

38 FAMILIA săracă, ori nu chiar atât de bogată cât să se potă rădimă in avuție. Feciorii și fetele noastre o pri­mesc cu: Am o mândră ca şi-o cruce, Dar la lucru n'o pot duce : Diminăţa-i rouă mare Şi se udă pe piciore; La amical e sere nalt, Nu pete lucră de cald; Colo cam pe la ojină O pişe ţinţarii de mână; Sera când se recoreşce, Dice că se osteneşce. Este un fecior mic de statură, fetele-i fac cân­tecă: Am un drăguţ cât un ied, Secerând un holdă-l pierd; Nu ştiu ce i-aş da să crască, Ţipă-l-aş vi­rit să pască ... căci fetele noastre-s dedate a vede tot feciori zdra­veni, voinici, nu nescari nimurigi. Pe feciorul meteleu, tântălău, bohândoc, îl bat­jocoresc fetele tot in căntecă : Am un drăguţ tare drag, 11 poţi pune şi jurat Şi ciuhă din sus de sat; Hei, sărac drăguţul meu, II poţi pune şi birou Şi ciuhă din sus de teu! Presimţeşce poporul, că cutare, care umblă in calea însuratului, o să o scotă reu la cale cu ceea pe care şi-o alege ; de loc îi cântă : Ardă focul pe socrul, Mult păzi cu-adaosul, Până-mi mânca paosul! . . Pe fata ce nu ştie să ţesă, — căci ţesutul, tor­sul, cusutul sânt ocupaţiuni ce se subînţeleg sciute de fiecare tată română - o satirisezi prin cântecul: Ardă-mi-te focul spată, Că tată-mi faci pânza spartă ; Și te-ar fi trăsnit resboi, Că-mi faci pânza ’n lătunoi ! Când poporul bagă de samă, că doue tândale au dragoste seriosă cu semne de a se lega de lume, în­dată le descântă; Asta-i fata omului, Norocul feciorului ; Norocu-i destul de reu, Că fecioru-i meteleu, Hei, şi fata-i somnorosă Şi fecioru-i reu de casă! Dăcă careva fecior de bogătoi umblă şi véra, in serbători, îmbrăcat cu cioreci, ciobote, pieptar ş. a. ceialalţi i-o strigă şi lui, ori că i-o cântă fetele: Astă véra pe săpat Şepte fete-au degerat, Dar eu şciu un meşteşug: Totă véra nu mi-i frig, Cu cizme şi cu cogioc, Pe vătruţă lângă foc. Un fecior umblă in ruptul capului după o fată, care vise nu-i are grija; decâ inse ea vede că den el nu se nâdâeşce, ci tot insiste pe lângă planurile lui de dragoste de silă dor de nevoie, ea-i face cântec : Auzi bade — ba nu tu, Te sărut — dar nu amu, Te sărut — şi nu pe tine, Când am vreme — am pe cine! La feciorul fălos, care-ş inchipueşte că după el ori­ce fată trebue că aşteptă cu dor şi drag, fetele noastre-i cântă: Badea-i voinic şi se ţine, Sărăcia-l pune bine ; Nu te uită bade mândru, Că la tine nu-mi stă gându, Că chiar gându de mi-ar sta, Măicuţa mea nu m’ar da! Şi: Badea numai cizme are Şi se ţine gazdă mare; De-ar ave şi cioreci noi, Nici n’ar vorovi cu noi ! Şi: Badiul meu s’a lăudat, C’ar fi putred de bogat ; Cum me ia se bagă ’n curte, Curtea-i plină de cucute ; Din curte me bagă ’n tindă, Tinda-i fără nici o grindă; Din tindă me bagă ’n casă, Casa-i fără nici o mesă ; Din casă me suie ’n pod, Cucuruz nu-i nici un strop ; Me suii in pod desculţă, Nu me lovii de grăunţe ; Me suii fără lumină, Nu me lovii de slănină !. . . Pe feciorul nesocotit, care face curte nebunesce la o hîdă, îi cântă ortacii de loc: Bade, de drăguţa ta, Rîde ţâra şi lumea, Că la faţă-i ca martea Şi la ochi-i ca mâţa, Peru-i sboră Ca la cioră, Dinţii mari Ca la măgari . .. Şi la al deaceste sciţi cum respund fetele ? Ele respund feciorilor in cântec : Bădiţă, de dragul teu, Tóate mor broscele ’n teu, Cu vreme-oi muri şi eu! La una ce-i pe calea măritişului, fără ca ea să ştie bine lucrurile ce se ţin de o găzdolă bună, îi cântă: Când eram la mama fată, Fui maestru şi bărbată, Io ’mpungeam, mama cosea, Frumoase forme făcea ... Ori, Câtu-i lungul şi lumea, Nu-i drăguţă ca şi-a mea; Se culcă ’n sfinţit de sere Şi se scolă ’n prândul mare, Nici ochii nu şi-i deschide, Că cu degetele ’n blide, Nici pe obraz nu se spălă, Până ce şi câtă ’n oră . .. Apoi las dăcă nu sbiciueşce poporul nostru pe cel cu calicie lucie! Etă cum-i cântă: Cine dracu-o mai văd­ut Meruț roșu pădureț, Anul XXVI.

Next