Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)
1890-10-14 / nr. 41
486 FAMILIA mea și bălsam tămăduitor al trupului meu îmbătrânit de mâna vremnei . . . Remâi. . . Spune, remâi ? — Nevesta dumitale! repetă ca un ecou depărtat copila încă amețită de trăsnetul neașteptatei cereri. — Da, puică dragă și uite că mă duc la mătușă-ta să te cer și ei, cum se și cade . . . Așa-i că te invoieşti ? Şi fără să aştepte un respuns hotărîtor, bătrânul, vioiu, reintinerit, vesel şi mulţămit, eşi. IX. Tincuţa sta tot abătută când intră Iorgu. — Ah! Iorgule dragă, in ce primejdie ne-am aruncat singuri, — strigă ea spăimântată şi se lipi de sinul lui, strîngendu-l in brațe. — Primejdie dragă Netty e intr’adevăr, vise prevăzută. Mai mult ne indoiam de izbândă, decât o speram . . . — Dăc’ ar fi asta, respunse drăgălașa Netty, uitându-se cu durere in ochii soțului ei. Nici nu-ți inchipuesci nenorocirea nouă care ne lovesce ... și care nu mai poate repară reul . . . — Ce nenorocire mai poate să fie, dragă Netty, afară de incăpăținarea de asin a lui moşu ? Zise Iorgu, — strîngăndu-şi cu dor in braţe pe fermecătoarea lui soţie. — Nu înțelegi că s’a aprins moşnăgul și că desperat de plecarea mea, mi-a propus să me ia de nevăstă ca să me rețină pentru totă viaţa lui! . . Eră nenorocirea ! — El de nevăstă, pe tine ? . . A mers pân’ acolo ? Atunci care din noi doi e nebun ? Eu care am iubit şi iubesc la vremea mea, ori el care s’a aprins tocmai când e c’un picior in gropă ? — Nebun său nu, e vorba că s’a aprins şi s’a dus acuma la cucoana Casandra, mătuşa mea de poruncălă, că să me cărâ . . . Acuma să vezi mânie pe densul .. . Atunci intră pe uşă cucoana Casandra, ca un avent de furtună năprasnică. — Luaţi-ve tălpăşiţa, feţii mei, — le Zise, căci boerul e foc şi pară ... A venit să mi te cărâ de nevăstă, cuconiţă Netty, şi eu . . . m’am uluit așa de năucenia boerului, că . .. uite, i-am spus tot . . . — I-ai spus că sânt nevăstă lui Iorgu ? — Da, i-am spus că ești tot nepotă, numai că in loc să fii a mea, ești a lui . . . şi ăcă pozna ! O inceput să sbere, ca un cela . . . Dumnezeu să me ierte ... o inceput să bată din picioare, să facă spume la gură şi mi-o zis să pier din ochii lui . . . Am perit repede şi am venit să ve spui . . . Porniţi-ve, dragi copii, porniţi-ve şi lăsaţi-l in plata lui Dumnezeu, că de 35 de ani aproape de când sânt in casa lui, eu nu l’am vezut să fie aşa ca de când te-ai însurat dumneata, cucone Iorgulet. . . Nuş’ ce păcat, că trăesci lângă un om un amar de ani de Zile şi tot nu-i ştii bine firea . . . — Haide atunci să ne pornim dragă Iorgule, Zise cu mâhnire Netty şi plecându-şi ochii plini cu lacrimi, ofta . . . — Nu te mâhni, sufleţel drăguţ, îi respunse Iorgu strîngend-o in braţe c’un puternic avent de dragoste şi sărutându-i ochii; nu te mâhni, căci am cercat tot ce-a fost cu putinţă omenescă: conştiinţa mi-i împăcată şi nici pe mine n’o să te mai vezi cu părere de reu că moşul nu ne-a iertat . . . — Remâi cu bine, dragă cuconă Casandro, îi zise Netty bătrânei, imbrăţişând-o, îmi voi aduce aminte totdăuna de scurtul timp cât mi-ai fost mătuşă . . . — Mergeţi cu DumneZeu şi trăiţi bine, feţii mei, că DumneZeu portă de grijă in inţelepţiunea lui de cei ce sânt buni şi se iubesc . . . Iorgu sărută mâna bătrânei şi luând braţul nevestei lui se îndreptară spre ușă . . . — Așadar, generale, — grăi Iorgu in chip de glumă, ai pierdut bătălia ?. . — Da, aghiotant major, am pierdut-o . . . răspunse Netty, cu zîmbetul ei grațios, vise onoarea nu. Ceea ce me ingrijesce e ca port-drapelul nostru să nu cadă victimă a devotamentului seu . . . — Ascultă, mamă Casandro, zise Iorgu intorcăndu-se spre bătrâna pe care-o podiseră lacrimile, dăcă moşu o merge cu străşnicîa lui până la fapta urîciosă d’a te goni, vin’o la noi, la moşiora nostră şi-ţi petrece lângă noi Zilele vieţii ce-ţi mai remân . . . Primesci ? — Da nu cred că boeru să ştărgă dintr’un condeiu 35 de ani, cum ar şterge 35 de parale la catastihurile lui . .. Zise Casandra cu încredinţare. A ! Dacă şi boerul . . . Conu Frumuzachi intră posomorit, uitându-se chiondorâş la nepoţii sei şi trecând apoi înainte se aşeza un jilţ . . . — Ştii una, Iorgule, grăi atunci Netty, sânt pentru un asalt neprevăzut . . . Cine știe ? acesta va hotărî poate victoria de partea nostră . . . — Cum? — Cum ? . . uite-așă ... In timp ce Netty făcea primii pași spre bătrân, acesta intoarse puțin capul și zise : — Tot nu v’ați cărat încă ? Glasul lui vise eră schimbat, ochii lui nu mai schinteiau a mânie. Netty alergă și ingenunchia înaintea lui ; ridică ochii spre el, cu mânile împreunate ca un ceas de rugăciune, — şi eră intr’atât de frumosă aşa, mai ales că avea in priviri acel ceva hotărîtor al voinţei femeeşti, căruia puţini tirani au putut să se impotrivăscă. — Moşule dragă, da, o să ne ducem ; dar mai nainte trebue să me asculţi, mai ales că o să me asculţi pete pentru cea din urmă oră . . . Ascultă-me, şi-o să vezi că nu simtem vinovaţi tocmai cât ne socoteşci dumneata, in furia nedrăptă care te stăpâneşte. Iorgu, dragă moşulică, îmi vorbiă de nenumărate ori pe zi de dumneata, arătându-mi cum l’ai crescut, cât l’ai iubit, cât eşti de bun şi ce inimă indurătore şi statornică ai . .. Te cunosceam înainte de-a te vedea şi te vedeam înainte de-a te cunosce, numai după cum mi te zugrăvise Iorgu prin cuvintele cele mai căldurose şi mai pline de adevăr. Dar când ne găsiam in faţa realităţei neesplicabile a mâniei dumitale, remâneam mâhniţi şi nedumeriţi . . . — E adevărul, dragă moşule, luă vorba Iorgu, văzend pe bătrân âncă in cumpăna indoelii, dar incepend parcă să se plece in spre creămănt şi indurare. E adevărul, mai ales că ne diceam, că şi dumneata, cu totă mânia, trebuia să fi simţit părere de rea, mâhnire chiar, că nu te aveai lângă dumneata ca mai nainte . . . Bătrânul făcu o mișcare de împotrivire. — O! nu incerca să tăgăduesci, căci văd in ochii dumitale adeverirea cuvintelor mele. Oricât de puternic şi de legiuit putea fi năcaşul dumitale, eram siguri, şi eu şi Netty, că nu putuseşi a-ţi desrădăcină până intr’atât dragostea pentru mine, incât să nu me regreţi câteodată in inima dumitale. . . — Şi aşa fiind credinţa nostră, dragă moşule, urmă Netty, văzend pe bătrân încă cu semne de îndârjire împotriva lui Iorgu, am inceput să căutăm un mijloc care să ne apropie pe amendoi de dumneata. Firesce, piedeca și cel mai mare prilej de sfadă Anul XXVI