Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)
1890-01-28 / nr. 4
ORADEA-MARE fNAGYVÁRADJ 28 ianuarie st. v. 9 februarie st. n. Ese in fiecare duminecă. Redacţiunea : Strada principala 375 a. 1.1 ANUL XXVI. 1890. Preţul pe un an 10 fl. Pe Vs de an 5 fl . pe l/t de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei Românul in glumele şi satirele lui. If’iilln s,r^^n, care n a umblat prin ţările locuite de Români, care n’a nici convenit cândva cu omeni Argi de-ai noştri, dar care ne-a cetit istoria, dela descălecarea nostră aci, in Dacia traiană, şi, până in filele nóastre , un străin, care din iubia rea cătră şciinţă a scrutat toate isvoarele istoriei noastre, după ce s’ar fi convins de necasurile prin câte am trecut, de lipsele, câte am răbdat, de nedreptăţile câte le-am suferit, ne-ar crede un popor plecat, ingenunchiat, slăbit, numai cu formă de om. Şi-ar presupune despre noi, că sântem ca un ogor, care, de şi fertil cândva, dar esploatat continuu şi neimbunătăţit in aceeaş proporţie prin ingrăşare, arci este steril; ne-ar crede ca pe o mină eshauriată, ca pe o lămâie storsă. Dar nu este aşa ! De şi mult cercat de sarte şi impregiurări, de şi mult bântuit de nefericiri, de şi rupt dela trupina sa antică, de şi împărţit in mai multe monarchii şi in doue confesiuni, de şi cutropit in toate provinciele ce le ocupă de neamuri străine — el, Românul stă ca stânca neclătit, ca stânca de care se bat valuri şi orcane şi cu cât valurile sânt mai fioroase şi mai tulbure, cu atât apare mai maestosă! Aşa este poporul nostru! Plin de viaţă şi tăriă, tiner şi viguros ca un june care-i mai zdravăn. Semn că munca l’a învârtoşat, or necasurile l’au oţelit. — Precât e sprinten la umblet, îndemânat la lucru, răbduriu la împlinirea lucrărei, aşezat la graiu, gânditor până să inceapa ceva, iubitor de curăţenie şi de veselii, bucuros la ospeţi, pe atât ureşte tăndălitura, nedibăcia, nerăbdarea, murdăria, zgârcenia şi lueşul. Dar ceea ce nu-i convine, el rar o spune direct ; spiritul lui cel viu a creat mii de proverbe şijucători, prin cari indirecte-ţi spune voia şi nevoia. Drept este că Românul şi batjocoreşce şi satirisează bucuros pe toţi cei ce nu sunt după gustul lui. Nime nu remâne nesatirisat de el, fie acela cineo fi, numai să i se presinte cum nu-i cuvine, pentru că el crede om după tip şi după asemănare numai pe ce-i ca şi el intru toate. Celeaşcise până aci voi să le ilustrez eu câteva esemple. Ei intre ei, naţiile, ţărenii, îşi permit multe glume, cari cărturarilor li se par necăjite de multe ori. Să-şi permită vise un cărturar aşa ceva intre ei, de loc aurii dintr’o parte ori din alta: »ori te portă cum ţi-e vorba, ori vorbeşce cum ţi-e portul!« Mulţimea isbucneşce intr’un rîs cu hohot, or cel ce şi-o aucifi — remâne opărit cu apă rece. Trăim amestecaţi cu Unguri şi Saşi. Ungurul certându-se cu Românul, te miri de ce se scapă şi dice acestuia »mut.« Dar Românul nu-i remâne dator, cu repediunea fulgerului i-o intorce: »mut nemut, dar mut de Român ; să ştii vise că mutul de Ungur e mai scump decât 10 muţi de Român, că unul singur e mai prost ca toţi cece muţii de Român!« Vede că cineva nu ştie cum să apuce un lucru, de loc i-o aruncă: »mă, tu vrei să mergi ca săcuiul cu scara ’n pădure, de-a lăturişul!« E la pădure, orna in frig, nea, flămând, sătos pete şi dă barbăteşce să-şi încarce sania de lemne, să plece cătră casă. Cineva-i in apropiere, dar nu-i ajută, stă zgriburind de frig de-i clănţănesc dinţii in gură. Indată-i strigă : »nu-mi sta cu tuspatru labele pe un grițar, ori ajută, ori te cară.« Dar acesta ofice in mod poruncitor, că el nu se rogă bucuros, precum nici că se lasă rugat, nici la rugă nici la fugă, nici la lucru nici la veselie. Totă diua a cosit in zăduful verei, săra merge fluerând cătră casă, cu paşi îndesaţi, de parcă n’a fost la lucru. In cale intâlnesce p’un papă-lapte de abiă trăgându-se cătră casă. De loc îl agrăesce: — Tu par că eşti Ungur! — Dar de ce? — Numai Ungurul când merge diminăţa la câmp, de-1 întrebi: unde mergi ? El îţi respunde repede şi pripit: la casă; dar săra, când se intorce acasă, de-1 intrebi: de unde vii jupâne ? îţi respunde domol şi necăsit, dar nu me mai întrebă, dera védi că dela cocasa! Dă Românul in cale de un om care şi-a pierdut ceva şi acum caută, deloc ! spune : »du-te acasă şi di cătră tată-to să-ţi cumpere alt cap!« Pădure fără uscături nu se poate, nici popor numai cu indivizi unul ca unul; aşa şi poporul nostru. Dar el nu-i cruţă, tot ce nu-i convine spune franc şi lămurit , dar tot indirect, adecă cum dice el »bate şăua.« Aşa, o fată avută dar urîtă se întâmplă de-ş capătă un bărbat de care doră n’ar fi vrednică ; poporul o vede şi o şi rosteşce in căntec: Moşia şi moinele Mărită urgiile, Moşia şi sutele Mărită şi slutele !* Intră in horă ori in serlătore o fată mândră, dar cam delicată, care cam ocoleşce lucrul, de şi e * Toate poesile reproduse in acest tractat sunt din colecţiuna netipărită a subscrisului. I. P. R.