Familia, 1905 (Anul 41, nr. 1-52)
1905-07-31 / nr. 31
Numerui 31._____Oradea-mare 31 iulie (13 august) 1905. A lui xli Apare dumineca. Abonamentul pe an 16 cor., pe */1 de an 8, pe 3 luni 4. Pentru România pe an 20 lei Fratelui meu. De mult, de mult tu nu mi-ai scris, Nici macar n’ai gândit să mai întrebi dacă trăesc Sau dacă am murit. 0 frate I — Anii care trec Nu ştii că ’n drumul lor Sting ce-i mai dulce pe pământ, Juneilă şi amor. Dar neatinse lasă ’n loc Iubirile curate, Iubirea dulce de părinţi Şi dragostea de frate ! Părinţii noştri odihnesc De mult sub peatra rece, Şi lacrimile noastre curg Zadarnic, timpul trece. Când mi-a veni şi rândul meu, Să nu plângi după mine, Că nu mai sufăr, să gândeşti Că dorm şi că mi-i bine. JUratilda Poni. Iratei Dumbravă. (Urmare.) Mi-am scos tabacherea, aveam zece ţigarete într’ânsa. Am îmbiat pe toate damele cu ţigarete, iteva clipe s’a umplut odaia cu nori de fum, de de fum isvorit din piepturi de îngeri și demoni. Eram peste măsură vesel, se vede că-s buni cârciumarii din orașul nost. Numai Aurelia şi înc’o Aurelie n’a fumat. — Nu fumaţi, dșoarelor? Nu sunteţi bune de preotese! — Bravo ! Cine a mai auzit preoteasă să fumeze ? — Ia de exemplu io. Dacă va fi să me ’nsor, preoteasa mea musai să fumeze. Eu într’un colţ şi ea într’altul. Fumul albastru al ţigaretei mele se va împreună cu fumul albastru al ţigaretei ei, cum ni s’au împreunat inimile înaintea altarului. Aşă-i că va fi o viață poetică ? — Dar dacă nu se va mărită după dta ? întrerupse Aurelia. — Cum? Nu sunt destule femei în lume? — Dar dacă pentru dta, de exemplu, e numai una ? — Ce bine vorbeşti, dşoară, nici să vorbeşti de pe scrisoare— De fapt Aurelia vorbiă de pe scrisoare, iţi aduci aminte, frate? în colţul opus al mesei se vorbiă despre poezie. Una dintre dame se sculă în picioare şi-mi zise: — Die, spune o poezie ! — Ei, dşoară, a trecut baba cu poeziile ! Eram eu, nu-i vorbă, şi poet într’o vreme, ce n’am fost în cursul vremurilor ? E destul să fii septiman şi să între la mijloc vre-o rochie de femeie, pe loc te apuci de poezii, încât crezi că tu eşti destinat a fi cap de opera veacului. Iar la urmă, când ţi se mai întăreşte moalele capului, îţi dai seamă că