Federatiunea, septembrie 1871 (Anul 4, nr. 91-99)

1871-09-01 / nr. 91

d’in strad’a principale si d’in piatr’a Sigetului erau impenate cu tricolori magiare. Publicu curiosu se aretă d’in ferestre si la strade, pentru a vedé pre professorulu dela Pap’a, carele porta asta din cârc’a sa averea si lipsele tierei. Dar’ numai putieni si-au potutu îndestuli curiositatea, de orace ospele nostru veniu in trassura accepetita. Asceptamu se audu urâri, inse indesiertu : cetatianii nostri pare ca nu se prea potu însufleti de nimicu, ce mirosa a financiu. Din ministru s’a incortelatu in palatulu directiunei erariali, avendu dreptu garda de onore una mica truppa de honvedi, primi apoi deputatiuni d’in partea comitatului, a cetatii Sigetu si d’in partea officielor uerariali. Conducatorinlu deputatiunei comitatense, din Ladislau Mihalca, i trase atentiunea la multele neajunsuri ale poporatiunei nostre, aprope de a se ruină sub greutatea contributiunei, care, mai alesu in ramuru seu fondiaru, trece departe preste marginile equitatii, considerandu sterilitatea territoriului nostru munteanu. Ministrulu dechiaru, câ n’a venitu pentru escursiuni de plăcere, ci pentru a studia atâtu starea si reportele materiali ale poporului, câtu si bunurile proprie ale statului , resultatele i-voru servi de cinostira pentru venitoriu. Fia, câ dlu ministru se dée si se asculte numai de atari omeni, cari i-voru descoperi adeverulu, tristulu adeveru. Soimu, câ câteva dâte sunt pré putiene pentru a se poté convinge d’in esperienti’a propria despre starea lucrurilorun scimu, câ va fi avisatu la descoperirile altorua, d’intre cari, pote, câ mai multi voru fi aplecați a i desveli numai laturi strălucite, d. e. despre manipularea (de multe ori pre ascunsa si, d’in acesta causa, cam suspiciosal lucruriloru tierei, despre procederea (nu arareori incorrecta si daunificatoria) observata facia de publiculu ce cumpera un’a alt’a dela erariu. Credemu inse, ca dlu ministru va sei apretîâ informatiunile ce si le va procură. Mane va cercetă minele de sare d’in Slatina, alaltamane cele d’in Casciu (Bana-secu), era mercuri demanetia va porni câtra Bai’a-Mare. Unu isvoru bogatu alu venituriloruerariali d’in Maramuresiu face in pădurile întinse pre munții Carpatini. Aceste vise abié de voru poré Interessă pre ministrulu caletoriu , fiindu-câ, dupa cum se vorbesce, ele sunt date in arenda pre 10 anni pentru 20 millione fi. Statulu dobendesce prin acésta esarendare 20 percente asupr’a venitului annualu scosu pana acum d’in acele selbe. E de insemnatu inse câ, in lips’a medileceloru de comunicatiune, fructificarea paduriloru a intempinatu până acum greutati mari si n’a produssu nice a 10. parte d’in veniturile ce le promitte asta-di, candu sperâmu a possede nu preste multu cale ferrata. Asia data este greu a spune, daca statulu dobendesce ceva, ori pierde forte multu prin esarendarea d’in cestiune. Atât’a e siguru, ca arendasiulu nu si-a allocatu capitalulu intr’unu iondu in productivu. Officiele silvanistece si voru urmă funcţiunile că si pana acum, firesce, cu scopu de a asigură utilisarea onesta a paduriloru vendute. E de temutu inse, ca pre langa tota controlu a statului, arendasii voru sci se storca acelu fondu astfelu, incâtu, după trecerea celoru 10 anni, voru trebui 20 séu si mai multi anni pentru restaurarea productivității paduriloru, si in acelu restempu silvanistii nostri voru poté dice in drémba ; éra noi, misera plebs contribuens, inca vomu senti apessarea acelei stagnatiuni ; de ora ce impucinarea veniturilor ierariali adiuge la crescerea sarcineloru nostre publice, cari si astadi ui întrecu degiă poterile. In convorbirea sa cu unu membru romanu alu deputatiunei comitatense, dlu ministru sulieva cestiunea parochiei romane d’in Sigetu, esprimandu-si nemultiamirea pentru despărțirea ei de cea russeasca. „Imparochiarea, desbinarea, reduce poterile unei societăți,a — observânsa. Cu tote aceste credemu, ca dlu ministru, că omu de intelleptiune inalta ni va concede, ca atunci, candu convietiuirea ruineza sentiulu religiosu alu uneia d’intre parti, interpretandu-i cuvintele evangeliului in una limba, pre care n’o scie, n’o precepe, despărţirea este una conditiune sine qua non a salvarei si conservarei moralității respectivei parti, care, afara de sentiulu moralu, mai are se conserve prin religiunea sa inca si caracterulu seu nationalu. Romanii d’in Sigetu, observandu nobil’a predilectiune a dsale pentru pacea d’intre russi si romani, au otaritu a-lu roga prin una deputatiune d’in sinulu loru, că se binevoiesca a aplacidă vicariatului, respective parochiei romane d’in Sigetu una dotatiune respectabile (deorace vicariatulu romanu d’in Maramuresiu, dela infiintiarea sa sub Mari’a Teresi’a si plina la tempulu usurpatiunei russesci, a avutu dotatiune frumosa d’in partea erariului, care possede si adi patronatulu asupr’a multoru parochie romane d’in Maramuresiu), estu modu nu va essiste motivu de certa intre russi si romani. Daca acesta cerere nu ni se va implini, multi voru fi aplecați a crede, câ guvernulu se bucura de discordi’a nostra cu rusii. De altmintre avemu se insemnlmu aci, câ erariulu începe a uită cu totulu detoriele sale de patronu facia de besericele romane. Am audîtu multe plângeri in respectulu acestua. Trebue se alliluesci tempu indelungatu, pana ce tise dâ una parte d’in ce’a ce doresci. Cu aceste mi-asiu inchiată correspondenti’a, daca asiu poté trece cu vederea una notitia a foiei magiare „Măramaros,“ făcută cu privire la finea communicatului publicatu in mulu. 79, alu „Federatiunei,“ euprindiendu câteva „essemple demne de emitatu“ ivite pre terenulu causei nostre școlare. Câtra finea acelui communicatu se dice, adeca, câ de cumva tote satele romane voru sacrifică câte una părticea d’in activitatea loru in favorulu scolei: caus’a invetiamentului nostru nu va aternă dela gratî’a stapaniloru nostri magiari, sub auspiciele caroru a poporulu romanu nu va scapă nice una data de intunereculu ce lu cuprinde.“ „Măramuros* observa: „ce intielege pre auctorulu articlului seu redactorulu sub grati’a stapaniloru magiari, si ce sub intunerecu, nu scimu ; facemu inse atenti pre respectivii, ca legea instructiunei publice este eflussulu legislatiunei tierei unguresci, era nu alu gratiei unoru singurateci; insemnamu mai departe ca, după parerea nostra, intunereculu nu se propaga prin aceia, cari infiintieza scole popoporali precum face diet’a magiara si guvernulu magiam, ci propagatorii intunerecului sunt aceia, cari si inchidu ohii si se incerca a închide si pre ai altoru a in faci’a luminei, precum, face „Federatiunea, communicandu atari articli.“ La aceste observu numai ca: 1.) ar’ fi greu a dovedi, ca legea instructiunei publice creata de majoritatea magiara a dietei pestane, e deplinu qualificata a promove caus’a instructiunei poporale romane; 2.) n’am scrie, că guvernulu magiaru se fia infiintiatu vre-una scola poporala romana in Maramuresiu; 3) guvernulu magiaru n’a infiintiatu nice o preparandia romane; preparandiele magiare nu ni potu dă docenţi capabili de a instrui prunciii romani. Candidaţii de docenţi romani trebue se invetie in limb’a romana studiele loru , deorace numai asie voru fi in starea interpretă poporului romanu cunoscinttele loru. Mi se va face obiectiunea, ca candidatiloru romani li se propune si limb’a romana in preparandiele de stătu. Da, ei invetia cum invétia grammatic’a limbei romane, invétia a declină, a conjugă, a cunosce părțile vorbirei. Unde sunt inse terminii trebuintiosi in matematica, in sciintiele naturali, in economia, pomaritu, etc., unde este copi’a verbeloru ce trebue se posseda unu invetiatoriu romanu in practic’a functiunei sale ? cascigă-si-le-va elu ore tote aceste prin dilîgenti’a propria ? cine mi-va garantă acést’a mi va poté dovedi si aceea, ca pentru cualificarea invetiatoriloru nu ni mai trebuescu preparandie ; deorace acei ce n’aru dori sé fiu invetiatori, se voru cualifică ei insisi prin propri’a loru diligiutia. Preparandiele magiare dau invetiatori magiari, cari nu voru poté lumină nice una data pre poporulu romanu. Eca, pentru ce poporulu romanu va remané cuprinsu de intunereculu nescientiei. Daca guvernulu ungurescu voiesce sinceru educatiunea poporului romanu, déci invetiatori romani cualificati in limba romana. Acestia numai voru poté alungă céti’a de pre ochii poporului romanu. Prin tendinti’a de magiarisare nu se va ajunge alta ce, decâtu, cu poporulu romanu, neintielegându pre invetiatoriulu cualificatu in limb’a magiara, nu va poté gustă d’in isvorulu culturei, va remané ignorantu, că și până acum: ast’a o vreu magiarii, ast’a guvernulu magiaru ? nu vreu sé sciu. Aceea ce trebue se scimu este, ca poporulu romanu are se se ingrijeasca insusi de educatiunea sa. 363 Articlu de lege XVIII, din amilii 1871 despre regularea comuneloru. (S’a sanctionatu in 7 iuniu, 1871. S’a promulgatu in amendoue camere ale dietei in 10. iuniu, 1871.,) (Fine.)*) CAPU IX. Dispusetiuni diverse si transitorie. §. 134. Despre aceea, că pust’a se se straformeze in comuna, comun’a mica in comuna de sine statatoria, comun’a mare in *) Vedi Nrii 82, 83, 85, 86, 87, 88, 89 si 90 ai „Fed.“ * %,maritorie insîrate mai nainte ; se treceau asié preste Alpi in Gali’a si preste Pireni in Ispani’n. Semintîele antice celto-gallice, pădurile si munții loru le-au avutu sânte, închinate dinei Duinei, Duinna, Arduinna. (Caesare Cantu lib. V. Adit. p. 507.) supranumita cu tempu in moduri feliurite : Deana, Arduinna si Arduenna. Limb’a celto-galtica ni esplica in adensa compusetiunea întunecata la vederea prima , adeca precum romanii in Itali’a naintea literei aspre p, au prefisua, precum dieulu Peninu A-Peninu, Apeninu , tier’a Peniniloru, Apeniniloru ; chiaru asié celto-gallii in Transalpin’a naintea lui d identicu cu p au prefisu particiau’a celtica a r (însemna 1 a) , precum : dîn’a Duinna, Duenna, compusu Ar-Duinna, Ar- Duenna, Arduinna, Arduenna. Juliu Cesare, unu alu dudilea Maru, sfarmandu pre Ariovist, si revindicandu pamentulu Galiei d’in manile invasoriloru teutoni, poporele celto-gallice veniră in lagatura mai strinsa cu poporele romane italice. Thierry Amadé diserandu in detaiu despre religiunea si datinele galliloru dîce :religiunea galliloru infacisia, cu pucina esceptiune, olympulu intregu alu elliniloru si romaniloru; că apoi se inchida:semanarea acést’a (intre galii si romani) mai tardîu,cadiendu Galii’a sub domnirea Romei, s’a prefacutu in identitate perfecta. (Histoire des Gaulois depuis Ies temps les plus reculés jusqu’a l’entiere soumission de la Gaule à la domination romaine.) Deci asié romanii domni in Gallica, precum au primitu in Pantheonulu Romei dietriti străine, chiaru asié au estinsu cultulu si relegea loru si in tierele supuse, va sé dîca in loculu dinei celto-gallice Ar-Duinna, s’a suitu in codrii si pădurile Galliei totu aceeasi dina, inse in alte vestminte, in limb’a romana, de n’a: Diana. Pentru momentositatea lucrului aducemu la acestu pasu chiaru după originalu germanescu: Der Ardennenwald war schon den Römern bekannt und der Diana heilig — santa Dianei — von deren Dienst mehrere hier aufgefundene Altäre, Statuen, Inschriften Zeugniss ablegen. Wigand’s, Conversations-Lexikon I. Band p. 553. Er’ acum Dieitatile suite in munți, codrii, păduri si scoborite in ape de rendu după conceptulu romanu au împrumutaţii numele loru si tiereloru, muntiloru, codriloru, paduriloru si apeloru respective, precum : Peninu Peniniloru italici ; dieulu V o g e s codriloru galliei; Arduvnna, Deana, Diana Ardeniului, Ardenniloru Galiei belgice ; dieulu Tiberinu, Tiberiului etc. astfelin padurea cea mai grandiosa l a locuri a cu codrii metalurgici ai Galiei pana in dîu’a de asta-di se numesc® : de la patron’a Dian’a padurea Arden- Ardenniloru, nu numai ci chiaru tier’a. Departementulu acelu intensu, vecinasiu cu (Champagne) Campani’a manosa, pina in dîu'a de asta-di se dîce: tier’a, departamentulu Ardenniloru. De ar’ mai fi de trebuintia si alte arguminte, si de amu dispune cu tempu mai potrivitu, amu merge d’in Gallia la frații spanioli colonisati in Americ’a si n’amu stă până in Ardenulu Ardenniiioru , dar’ pâna la dîte mai bune se stâmu la Daci’a lui Traianu. Topografi’a Daciei la prim’a vedere, la vederea unui poporu muntenu că romanii, pasulu lui Eutropiu: colonie nemărginite d’in tota lumea romana — deci si d’in Gaili’a — credinti’a ori mai bine legea pagana a romaniloru — in seclulu alu II. tote locurile pline cu divinități abstracte si apoi una combinatiune agera in istori’a nationale romana — noi romanii la apusu si resaritu amu botesatu si civilisatu pre varvari, si nu varvarii pre noi ; si mai o diversiune strategica: ce s’a dusu de Diana, Arduvnna, Ardenna si Ardennii Galliei, se se aplice la Ardennii, pădurile, codrii Daciei lui Traianu ; si numai decâtu dîn’a Dian’a, Ardenna, si va desvali fruntea divina de sub norii întunecaţi ai vechiuriloru trecute, vechiuri de mărire, mai multu de durere, si vomu vedé scrisu pre cat Eu Dian’a dîn’a selbeoru redicata in colinii Daciei virgure a lui Trajanu prin majestatea Senatului si a Poporului Romanu, sub patronia nationala mithologica a Daciei lui Trajanu, si dadatoria de nume domestica Arden-ului, Ardenii-ioru , Arde(r e)nii-ioru ; si echoulu generatiunei june cavaleresci romane va respunde: Asie, mărire D i a n e i, A r- Dianei nationale, patron’a Arde nului, Ardeiului si datatori’a numirei divine Pamentului patriei romane; écaasié: ap’a trece, petrele romanu, Silvanu, Dieulu Selagiului. Amu fostu inceputu cu unu pasu delicata pamentulu nascerei, amu fostu inceputu de parte sub polele Bihorului majestatecu, si éta geniulu celu bunu ne-a adusu chiaru acolo unde ni se rapesce inim’a cu dulcetia si farmecu . La noi cursulu Eriului — spre frumosu , de d’incolo Selagiulu in nori grei, pare ca s’a indignatu dieulu Sylvanu, de ni ascunde d’in vedere codrii si pădurile Mesesiului, si pote cu dreptu cuventu: Pan, Paniu fratînulu, s’a redicatu până la ceriuri in colinii Italiei, sorat’a Dian’a s’a maritu că si o mandra dina si virgula in piscurile Daciei, si de Sylvanu neci pomana! ba da! — Republic’a romana că juna eră se fia calcata sub piciore de duşmani . Brutu celu d’antâiu consulu a moritu omorandu monarchi’a; legiunile romane stau sdrobite in campulu bătăliei — dubie pre au invinsu sau perdutu, pentru ca chiaru atâtia au cadiutu morţi d’intre neamici, pre câţi d’intre romani, atunci geniulu padurei i imbarbata si li duce: Romaniloru, sunteti invingatori; da asie geniulu acelua a fostu dieulu Sylvanu dieulu Selbeloru si alu otareloru. Conceptulu romanu in locurile mai scoborite s’a inchinatu dieului Sylvanu ; si ore este una idea mai potrivita de câtu la polele Ardenului a laturi a unei dîne, dîn’a cu choru de nimfe că si Dian’a, se locuesca bunu vecinu unu dieu cavalerii că si Sylvanu? patronu bunu cu romanii padureni in eternu, da, Sylvanu a eredîtu tier’a, codrii si pădurile de la Mesesiu pana la Ciblesiu. Sylvanus a Sylvis , silva latina, mai pre italica, selva, mai pre romanía selba ; de la selba Se (l) agu, Selagianu de la silva Silvani’a, ergo Trans-Silvani’a, conceptu sîdolu — (unguresce Szilvágyság, Szilágy- Szilágyság —); va sé dîca dieu, tiera, codrii si apa, tote derivate d’in selba, tote divinisate prin Sylvana. De la Emulu primului 1871. I n : Ionu S. Selagianu / prof. pub.