Femeia, 1950 (Anul 3, nr. 1-11)
1950-01-01 / nr. 1
4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 e sguduie zările din temelii, Glasul sirenelor cântă năvalnic, Omul e liber, îi rodesc bucurii, Pasul e sprinten, brațul e harnic. lată femeia în rând cu bărbatul, Umăr la umăr urzesc viitorul Torţa uzinei trezeşte şi satul, Stăpân e pe vrerile lui, muncitorul. Glasul de mama, glas hotarît, Cheamă la luptă întreg pământul. Urca spre pace, clădeşte cu-avânt Viaţa ce prinde să-şi pârguie cântul. Sub steagul lui LENIN, urcăm tot mai sus, Să scoatem din lanţuri popoare. Ni-i STALIN lumină ce dârz ne-a condus Spre vremuri de pace şi soare. Trecutul sălbatec nici când nu-l uităm. Războaiele, fiare turbate, Sub torţele păcii pe veci le'ngropăm, Unites popoarele, toate. Suntem uniţi toţi oamenii muncii. Pacea şi viaţa ni-i dragă, Ne apărăm căminul şi pruncii Acelaşi ţel de luptă ne leagă. Să frângem lanţuri, cătuşe, hotare, Clocote ura năvalnic în noi, Sdrobi-vom fiare asupritoare Ce urlă turbate a război. Sus fruntea femeie, cu pumnul mai strâns. Lumina cea nouă dă roade, se coace. Ştergeţi-vă ochii, voi mame ce-aţi plâns, Clădim temelii pentru pace. Oştile păcii cresc zi de zi, Lumina lui STALIN cuprinde pământul. Iar fiara smintită războiu de-o porni Să ştie, că-şi sapă mormântul. PETRA DUŢU