Flamura, septembrie 1971 (Anul 18, nr. 2115-2139)

1971-09-26 / nr. 2137

FLAMURĂ — 2137 II săptămîna culturală • Astăzi, la ora 9, membrii cenaclului literar „Semenicul" susțin, la Casa de cultură a sindi­catelor din Reșița, un recital de poezie. Această acțiune este prilejuită de apariția volumului „Prinos“. • In librării au intrat noi ilustrate cu imagini ale Reșiței de azi. Sunt reprezentate astfel noul sediu politico-administrativ, zone de locuințe din Lunca Bîrzavei și Moroasa, Șu­ra ortacilor și alte locuri pitorești din munici­piu. Fotografiile aparțin cunoscutului cineast și fotograf reșițean Ioan Matto.­­ Aviz amatori­lor, în magazinul sătesc din Bucoșnița puteți găsi următoarele cărți: Dicționarul limbii româ­ne moderne, Istoria lumii în date, Viata lui Michelangelo de R. Rolland etc. Nu știm cine o fi repartizat asemenea cărți valoroase în ma­gazine, unde zac uitate, în timp ce in alte părți ele sunt foarte solicitate. 9 Tot un semnal din „viața cărților", în cadrul librăriei „Eftimie Murgu“ din Reșița a luat ființă sectorul „Car­tea prin poștă". Precum se vede în ultima vreme s-au realizat cîteva lucruri frumoase în librării. Poate că-i trăznește cuiva prin cap și formidabila idee, de a pune la dispoziția citito­rilor și buletinul „Cărți noi". Nu de altceva, dar așteptăm de peste un an de zile această iniția­tivă. O In această săptămînă, cunoscuta revis­tă „Contemporanul" și-a sărbătorit 90 de ani de la apariția primului număr și 25 de ani de la apariția seriei noi. Cu acest prilej, revistei i-a fost conferit Ordinul „Meritul cultural“ clasa I. • Inițiativa salutară a Bibliotecii municipale din Reșița de a asigura un orar permanent fi­lialei sale din Lunca Bîrzavei, a început să-și arate din plin roadele. S-a ajuns la media zil­nică de 45 de cititori, cifră care depășește pe cea de la sediu. Pentru că unii cititori din acest cartier nu cunosc încă adresa filialei, o consemnăm aici: Aleea Tineretului nr. 3. Și încă o precizare, filiala are și sală de lectu­ră. 9 Casa creației populare a județului Ca­­raș-Severin a întocmit în aceste zile recoman­dări de repertoriu pentru formațiile artistice ale așezămintelor culturale: coruri, grupuri vo­cale, echipe de teatru, formații de păpușari, co­lective de montaj literar-muzical. Tematica va­riată, bogată în teme de actualitate, axate pe linia dezvoltării conștiinței socialiste, dar și în lucrări care cultivă tradițiile de luptă revolu­ționară a poporului român în frunte cu comu­niștii, oferă premisa unor spectacole și concerte de mare eficiență educativă.­­ Un panou așe­zat în fața Casei de cultură a sindicatelor din Reșița anunță programul stagiunii reșițene 1971/1972 a Operei de stat din Timișoara. Publi­cul meloman, va avea prilejul să vizioneze spectacole de operă, operetă și balet din reper­toriul mai vechi și mai nou al instituției muzi­cale timișorene, între care „Singe vienez" și „Li­liacul“ de Strauss, „Dragoste de țigan" de Le­­har, „Rigoletto" de Verdi și „Lacul lebedelor“ de Ceaicovski. Avem două observații: de ce e pro­gramat doar un singur balet și de ce nu sunt incluse în program și unele lucrări românești de operă, operetă sau balet? Ar fi interesant, de pildă, ca iubitorii muzicii de operă să vadă și să aprecieze opera „Măiastră“, aparținînd compozitorului timișorean Ovidiu Manole, care — după cîte sîntem informați —, s-a bucurat de o bună primire din partea publicului.­­ Re­­vista clujeană „Tribuna" din această săptămî­nă a publicat trei articole închinate bicentena­rului Reșiței industriale. Printre cei care sem­nează se află și doi reșițeni: asist. univ. Mircea Borcilă („Reșița — început de istorie“) — un eseu liric care schițează istoria biseculară „Cetății de foc" și poetul Ion Cocora („Aliaj de­­ suflet și metal“) — un reportaj inspirat despre permanența muncii creatoare, despre noblețea etică a oamenilor ce topesc metalul și făuresc mașini. Suita de articole este însoțită de ilus­trații aparținînd pictorului Alfred Grieb, inspi­rate din peisajul industrial reșițean. Biblioteca comunală - factor important în viața satului contemporan Dalboșețul este una din comunele județului, în care activitatea cultural-educativă se bucură de un deosebit sprijin din partea locuitorilor. Munca activiștilor culturali și a numerosului co­lectiv de artiști amatori a fost răsplătită în ne­numărate rînduri cu premii și mențiuni cucerite la diferite concursuri. Bibliotecara Ana Dumitru se ocupă cu mult simț de răspundere de activitatea biblio­tecii. Formele acțiunii de popularizare — liste de cărți, recenzii, simpozioane și medalioane li­terare, expoziții tematice etc. — au fost întot­deauna în pas cu ultimele noutăți, cu cerin­țele realității. Amănunte despre­ activitatea bibliotecii ne-au fost oferite de directoarea că­minului cultural, prof. Irina Frîncu, locțiitoarea secretarului comitetului comunal de partid. — De la bun început am avut grijă, îm­preună cu bibliotecara comunală, să ne folosim de multiplele forme ale agitației vizuale. Am realizat în sala de lectură un colț tematic, un­de sînt expuse, la zi, hotărîrile conducerii noastre de partid și de stat și alte documente de mare importanță. Pe lîngă aceasta, periodic, cu ocazia aparițiilor editoriale, sînt prezentate publicului noutățile din diverse domenii. A­­mintesc cîteva cărți prezentate nu de mult publi­cului cititor: Valter Roman — „File din tre­cut", M. Beniuc — „Etape“, Anghel Dumbrăvea­­nu — „Fața străină a nopții" și „Poeme de dra­goste", I. D. Bălan — „Cuvintele au Elena Georgescu — „Tezaur din veacul cuvîntul“, trecut“, culegerea de versuri „Vibrații" etc. — Un sprijin unanim am primit din par­tea colectivului didactic (Iosif Băcilă, Anam­ie Goșa, Icoana Budescu, Nicolae Găină etc.), dar mai puțin, și nu întotdeauna cînd au fost soli­citați, ne-au ajutat inginerii agronomi Dumitru Luca și Ion Toncea. In general, ne-am depla­sat — eu, bibliotecara, sau alt cadru didactic — la sectoarele C.A.P., unde am prezentat am prelucrat țăranilor cooperatori ultimele nou­ni­tăți. Așadar, inițiativă și acțiuni frumoase, ca­re situează biblioteca din Dalboșeț printre unită­țile cu bune rezultate în județ. Zilnic vin aici zeci de cetățeni, diferiți ca vîrstă și profesie, care reviste, predau, ridică sau consultă cărți, ziare și Profesorul Iosif Băcilă, țăranul coope­rator Ion Crașovan, tractoristul Nicolae Prișca, elevii Luisa Serafim și Guierino Frîncu sunt doar cîteva nume dintre cititorii fruntași. Biblioteca își are o menire precisă și importantă în viața spirituală a satului, în continua ridicare a a­­cesteia, nn informarea dar și formarea locuito­rilor comunei. Rîndurile de mai sus au vrut să fie doar o însemnare despre o bibliotecă în care aceste deziderate sînt înțelese. E bine ca și alte unități din județ — manifestîndu-se mai multă inițiativă, pasiune, responsabilitate din partea celor care lucrează cu cartea — să obțină asemenea rezultate, care trebuie să fie pe mă­sura exigențelor pe care actuala etapă de dez­voltare a țării le pune în fața activității cul­turale. PETRU NOVAC DOLÎNGA Cititorii au cuvîntul Locuitorii Bocșei își mai a­­mintesc cu siguranță că pînă mai anul trecut existau în o­­rașul lor, atît la Casa de cul­tură, cît și pe lîngă întreprin­derile și instituțiile din oraș, coruri­­ echipe de dansuri, bri­găzi de agitație, soliști de mu­zică populară și ușoară, se inițiau concursuri artistice în­tre aceste formații, se purtau „dialoguri pe aceeași scenă“, într-un cuvînt era o activitate apreciată de public. De alt­fel, la Bocșa există tradiție artistică și culturală. In mo­mentul de față însă mi se pa­re că activitatea Casei de cul­tură se rezumă la organiza­rea cercului de dactilografie și a unui cerc foto. O dovadă semnificativă a caracterizării mele — care unora poate pă­rea prea exigentă — este fap­tul că în programele cultural­­artistice desfășurate cu prile­jul zilei de 23 August nu a figurat nici o formație de sub egida acestei instituții. în plus vreau să vă relatez următoa­rea întîmplare. Cu cîteva zile în urmă i-am găsit la sediul Comitetului orășenesc U.T.C. pe membrii formației de mu­zică ușoară repetînd de zor. La nedumerirea mea, am pri­mit explicații atît din partea membrilor formației de muzi­că­ ușoară cît și din partea secretarului Comitetului oră­șenesc U.T.C., tovarășul Cons­tantin Pătrașcu , nu există alt loc pentru repetiții. La în­ceput se făceau repetiții în sa­la Casei de cultură, apoi s-­a ajuns la stația de radiofi­­care și din nou în altă par­te. Dar cine cunoaște Ca­sa de cultură își poate da seama că aici există spațiu pentru repetițiile formațiilor și pentru instrumente. în plus cred că prin intervenția con­siliului popular s-ar mai pu­tea obține și cele trei încă­peri deținute actualmente de un cadru didactic. Oricum, aș crede că acestor tineri cu dragoste pentru muzică tre­buie să li se creeze condiții mai bune pentru desfășurarea activității. Mai ales că în mo­mentul de față constituie sin­gura formație a cărei activi­tate se face cu adevărat sim­­țită în Bocșa. MIRCEA TRAISTA Școala profesională U.C.M.M.A. Bocșa Mii IN PRAGUL STAGIUNII 1971 -1972 Se poate considera că stagiu­nea 1971 — 1972 a început pen­tru Teatrul de stat din Reșița încă la sfîrșitul lunii august prin turneul efectuat în cîteva loca­lități ale județului. Așadar, un debut mult mai devreme ca în anii precedenți, ceea ce poate permite ipoteza unei activități fructuoase și de înaltă ținută a scenei reșițene în această toam­nă. Spectacolul cu ochii dragi ai bunicului de Mihail Davidoglu, prezentat la mijlocul lui sep­tembrie cu prilejul aniversării a 200 de ani de industrie reșițeană, a permis publicului o reîntîlnire cu o piesă despre Cetatea de foc și un actor de mare clasă : Tom­a Dimitriu. Precizăm pentru citito­rii noștri că în această stagiune artistul emerit Tom­a Dimitriu (laureat al Festivalului național de teatru pentru interpretarea rolului lui Petru Arjoca) va prezent la Reșița. Spectatorii î­­și vor putea vedea în ochii dragi ai bunicului, în drama Don Car­los de Schiller și altele. Și fiindcă am început cu acto­rii, evidențiem, de asemenea, noi nume la teatrul reșițean : Doina Neamțu Brebenar (pe care publi­cul o recunoaște din spectacolele cu ochii dragi.. .) și Lelia Co­­lumb. Cît privește activitatea pro­­priu-zisă pentru perioada urmă­toare, ea este în linii esențiale definitivă. La întocmirea reper­toriului a fost luată drept coor­donată de fond orientarea cu precădere asupra valorificării dramaturgiei românești. Dintre cele șapte premiere ale stagiunii, cinci vor fi cu piese din drama­turgia originală : comedia sati­rică Alegeri comunale sau Omul care a văzut moartea, de Victor Eftimiu, basmul inspirat din tra­diția noastră folclorică, în care este abordată lupta dintre bine și rău cu evidente implicații de factură socială —■ Poveste din pădurea aurie, de Valentin Avri­­geanu, piesă cu o problematică contemporană cuprinzînd atitu­dini și acte de conștiință ale o­­mului din societatea noastră stă­­pînit de puternice sentimente pa­triotice — Omul care..., de Horia­ Lovinescu , comedia satirică prin care se evidențiază intransigența opiniei publice față de delapida­tori și de cei care au tendințe de parvenire — Păcală, de Ștefan Tita. De asemenea, din dramaturgia sovietică, a fost propusă piesa Duelul, de Mar Boldjiev, o dra­mă psihologică cu un puternic mesaj umanist, iar din dramatur­gia universală apreciata a marelui scriitor german creație Fr. Schiller — Don Carlos. Studioul experimental își va continua ac­tivitatea prin două recitaluri de poezie, un program gen varieté și două piese din teatrul scurt. Printre alte aspecte, la întocmi­rea listei de repertoriu s-au avut în vedere cerințele diferitelor ca­tegorii de spectatori, fiind în a­­tenție atît tinerii spectatori (Po­veste din pădurea aurie, în re­luare — Nota zero la purtare, Soldatul de plumb), precum și spectatorii de la sate (Păcală, de Ștefan Tita și — în reluare — Comedie cu olteni). Este știut că teatrul, ca tribu­nă propagatoare de idei și sen­timente, de educator etic și es­tetic, nu poate avea o activitate în sine, ci, prin menirea sa, tre­buie să fie un contact cît mai strîns cu publicul, așa cum s-a subliniat în dezbaterile privitoare la programul de îmbunătățire a activității politico-ideologice cultural-educative. Avînd la ba­și­ză acest considerent, se va con­tinua experiența de pînă acum, anume prezentarea spectacolelor la un bun nivel artistic, cu un mesaj clar și de o corespunză­toare eficiență educativă, întîl­­niri ale actorilor cu spectatorii, la locurile lor de muncă, pre­zentarea spectacolelor cu o te­matică adecvată în cît mai multe localități din mediul rural, avînd în atenție și pe acelea care au fost ocolite de formații profesio­niste. La acest început de stagiune, colectivul teatrului reșițean este animat de dorința de a fi un a­­devărat propagator al ideilor partidului, de­ a ridica neconte­nit nivelul calității spectacolelor, de a se autodepăși, de a fi pre­zent, alături de celelalte teatre din țară, în cadrul acțiunilor de emulație artistică. PETRU CĂLIN secretar literar al Teatrului de stat Reșița carte ISTORIA ROMÂNIEI IN DATE La scurt timp după apariția lucrării „Istoria lumii în date“, elaborată de un colectiv condus de acad. Andrei Oțetea, literatura noastră isto­rică se îmbogățește cu un nou îndreptar cro­nologic. Este vorba de „Istoria României în date“, studiu istoric de reală valoare, care în­cununează eforturile aceluiași colectiv de au­tori (Horia C. Matei, Florin Constantiniu, Mar­cel D. Popa, Nicolae C. Nicolescu, Gheorghe Rădulescu), aflat de acestă dată sub îndruma­rea eminentului om de știință Constantin C. Giu­­rescu. Cartea este o călăuză sigură în noia­nul de evenimente care brăzdează istoria mile­nară a poporului nostru, un instrument de lucru prețios pentru orientarea rapidă și exactă a cititorului. Prezentarea amănunțită și cu scurte lămu­riri a datelor — acolo unde a fost posibil in­­dicîndu-se chiar ziua și luna — tratarea în­­tr-o concepție unitară a unor aspecte multiple ale activității umane (economic, social, politic, diplomatic, juridic, artistic, literar, sportiv), în­cadrarea istoriei noastre în aria istoriei euro­pene conferă lucrării substanță și acurateța științifică. Inserarea cronologică a faptelor acoperă o perioadă de timp îndelungată care începe cu un milion de ani în urmă și sfîrșește în zilele noas­tre. Lucrarea este întregită de o listă a domnitori­lor Țării Românești și Moldovei, a voievozilor și principilor Transilvaniei, a șefilor de stat ai României moderne, precum și de un indice de locuri și persoane. Drumul parcurs de autori a fost, firește, anevoios — o recunosc ei înșiși — necesitînd un susținut efort de documentare, de analiză sistematică a izvoarelor în vederea depășirii unor lacune și totodată a unor contro­verse cu privire la o seamă de evenimente. Privind lucrurile sub acest aspect, consi­derăm totuși că lucrarea putea oferi cititorului o și mai largă cuprindere a evenimentelor în­registrate de știința istorică. Mai ales cînd a­­cestea sînt certe (figurează pînă și în manua­lele școlare) și nu lipsite de importanță. Astfel, ocupîndu-se de cîteva momente cruciale ale tre­cutului nostru istoric, autorii scapă din vedere pacea de la Satu-Mare (1711) care, pune capăt răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakozi II, armistițiile de la Valea Bradului și Sălciua (16 noiembrie 1784) din timpul răscoa­lei lui Horia, rezistența eroică a pandurilor lui Tudor la Tismana (20 iulie 1821) ș.a.m.d. In cazul unor date incerte, credem că erau necesare anumite precizări. Anii domniei lui Burebista (70-44 î.e.n.), de pildă, sînt discutabile. Cît privește tezaurul de la Pietroasa („Cloșca cu puii de aur“) în lumina celor mai noi cer­cetări ar aparține ostrogoților și nu vizigoților cum au înclinat să creadă majoritatea specialiș­tilor, inclusiv autorii cărții de față, într-o co­municare prezentată la Conferința națională de arheologie din 17—21 decembrie 1969 (vezi Ma­gazin istoric, anul IV, Nr. 7, pag. 21) prof. dr. doc. K. Horedt din Cluj pune sub semnul între­bării nu numai apartenența tezaurului ci și datarea acestuia în sec. IV. De aceea, interpre­tarea deosebit de interesantă și excelent argu­mentată, prezentată de K. Horedt, ar putea să stea în atenția autorilor într-o eventuală ree­ditare a lucrării. Insă, chiar semnalînd asemenea scăpări, nu putem să nu apreciem valoarea deosebită a lu­crării. Apariția acestei cărți, unice în felul ei, reprezintă un succes editorial de primă însem­nătate. Prof. ION POPA Era după ploaie, noapte stranie, plină de o miresme. Ieșisem de la spectacol și uiream agale spre Moroasa. — Cum vi se pare Re­șița, Amza Pellea ? — Revin aici după 12—13 ani și mărturisesc că am avut aproape un șoc, una din cele frumoase surprize , mai un oraș ca o grădină , cons­trucții, flori, verdeață, împrejurimile splendide sînt și ele de nerecunos­cut. — Ați jucat la Reșița în 3 spectacole. Ce im­presie v-a făcut publicul nostru ? — Spectatorii sînt e­­ducați pe linie de tea­tru : știu cînd să rîdă și cît să rîdă iar acest lu­cru e mult pentru actori. E teribil cînd ai de-a fa­ce cu un public educat. Consider că este și me­ritul teatrului din loca­litate că a știut să for­meze un astfel de public. — Sînteți actor de tea­tru și de film — de alt­fel situație unanimă la noi. Vedeți cumva o dis­­juncție între cele două arte sau, dimpotrivă, o necesară conlucrare a lor ? — După mine nu e nici o diferență între tea­tru și film decit ca mij­loace de exprimare. De altfel, diferențele dintre ele tind nici să nu mai existe. Ele se completea­ză și pentru un actor munca în amîndouă ge­nurile devine astfel foar­te utilă. — Și dv., ce ați vrut sau ce vreți să fiți ? — Eh, asta nu-i chiar așa de simplu. De fapt actor s-ar părea că am ajuns din întîmplare. Mă atrage regia. Cred că de la început acest lucru l-am vrut, dar, după cum se vede, munca în teatru și la film nu-mi lasă deocamdată răgaz. Ne oprim din cînd în cînd. Amza Pellea e nes­pus de comunicativ, de prietenos. Figura sa a­­tletică nu mă lăsa să presupun atîta apropiere din parte­r. Mi-] amin­tesc mai ales din cele două mari roluri care l-au impus conștiinței publicului: Decebal și Mihai Viteazul. Pentru vizitatorul Reșiței care ar vrea să găsească anumite instituții după Urme este destul de greu să se descurce pe mo­tiv că ... nu există (u­rmele). Cîteva exem­­­­­­­ple sunt semnificative. Clădirea Liceului nr. 1 este spațioasă, inimoasă dar nu se specifică nicăieri că este vorba de primul liceu al Reșiței. Să presupunem insă, că aici vizitatorii nu ar avea ce căuta, și prin urmare, Urma ar pu­tea lipsi, pentru a nu­ mai da bătaie de cap școlii și celor care trebuiau să execute panoul. Dar cea a Inspectoratului școlar județean — instituție foarte solicitată — ar trebui să fie afișată la noul sediu. După cum și cea a Casei județene a creației populare și cea a muzeului, in sfirșit, un alt exemplu privește singura instituție artistică profesio­­nistă din Reșița și județ. Teatrul de stat. Ni se pare că este de fapt și singura instituție de acest fel din țară, care nu posedă și o firmă (mai ales acolo, unde e necesar, sala de spectacole). Se va obiecta că propriu­­zis sala in care teatrul oferă reprezentații, este de fapt și de drept, sala de spectacole a Casei de cultură a sindicatelor. Am zice că, măcar pentru salvarea aparențelor, ar fi bine totuși ca la Casa de cultură să apară Uzma Teatrului de stat. Am face un bun serviciu mișcării artistice ieșițe­și­ne și am putea, totodată să uităm și ciudata amnezie (de ani de zile), in privința existenței unei instituții teatrale, care se bucură totuși de apre­cieri in județ și in țară. ION VASILESCU ? I © 2 ® au AMZA PELLEA despre viață și film — E grea munca de actor ? — Păi, ce crezi ? După spectacolele de aici plec la Sighișoara, pentru termina filmările la „Pu­n­terea“. Mă scol cu noap­­tea-n cap, sunt tracasat la filmări, studiez roluri, pentru a fi cît mai con­vingător, încerc să cu­nosc cît mai în jurul meu pentru mult putea comunica o trăire a cît mai intensă spectato­rului. Unui actor îi tre­buie o mare experiență de viață. Nu se poate fă­ră ea. — Ce rol întruchipați în „Puterea“ ? — Rolul unui intelec­tual al zilelor noastre, un personaj în cu totul altă gamă decit rolurile de pînă acum. Filmul, de altfel, este contemporan, aș zice unul din cele mai bune filme românești pe această temă. — Este motivul pentru care nu mai aveți bar­bă ? — Da. Este și motivul pentru care am apărut la televizor spunînd anecdote. Este nevoia de a mă impune publicului și altfel, de a nu rămîne pentru el deținătorul u­­nui singur rol sau gen de prezentare. — Totuși trebuie să recunoaștem că pentru public, cel puțin deocam­dată, ați rămas Mihai Viteazul sau Decebal. — Intr-adevăr, Mihai Viteazul mi se pare și mie, pînă la următoarea apariție în alt film, cel mai important rol ca semnificație, întindere, responsabilitate. Un ac­tor se întîlnește greu și evident de puține ori în viață cu asemenea perso­naje. — Cred că ați avut sentimente copleșitoare interpretînd aceste ilus­tre figuri ale istoriei neamului. — Categoric. Pentru rolul lui Mihai Viteazul m-am zbătut exasperant. Nu fusesem ales prima dată, începuseră și fil­mările fără mine, în cele din urmă însă, am reușit. 18 kg a trebuit să slă­besc pentru a mă înca­dra în datele rolului. Am depus o enormă străda­nie pentru a crea acest personaj, pentru a-l rea­liza astfel ca să cores­pundă imaginii oricărui spectator despre el. Regi­zorul n-avea toate lucrurile, timp de eu îmi compuneam nopțile cele mai bune poziții, expre­sii. De pildă ,așa am cre­zut că trebuie să arate scena intrării în Alba Iulia : în mijlocul mulți­mii entuziaste care-l a­­clamă, Mihai e grav, nu schițează nici un zîm­­bet, nu-și manifestă bu­curia pentru­ că el gîn­­dește la viitor, la grijile care-l vor aștepta de acum înainte. Mihai Vi­teazul este după mine cea mai grandioasă figu­ră din trecutul istoric al patriei noastre. Am cercat să-l înfățișez în­geniu, și să-i redau aceea mistuitoarea singurătate. Ne oprim. Il am în fa­ța pe Mihai Viteazul. Apoi urcăm din nou spre Moroasa, pe sub co­paci. E noapte. Lui Am­za Pellea îi plac ziariștii tineri, e mai puțin satis­făcut de critica de teatru și de film, a fost bineîn­țeles și­­ în străinătate (un actor trebuie să va­dă mult), muncește, are încredere în viață. Și în­că mult timp după ce ne despărțim am senzația unei întîlniri emoționan­te. GH. .TURMA ca­de la curier De la Aurel Cîmpeanu din Bu­curești am primit cîteva rînduri de apreciere la adresa ziarului nos­tru. Semnatarul ne trimite și trei poezii a căror temă este incontes­tabil generoasă și angajată. Nu ne satisface însă realizarea artistică și in consecință nu ne­ putem în­credința tiparului. Sînt insă și ver­suri pline de patos, ca acestea: „Mă-nveți să păstrez libertatea / Și graiul acestui pămînt, / De­aceea, partid al încrederii mele / Muncind, te urmez și te cint". Petru Vedrilă — Caransebeș : Ne pare bine că ați încercat ver­sificarea unui asemenea moment festiv, dar rîndurile trimise nu au valoare poetică și în consecință nu le putem publica. încercați sa conturați unele aspecte ale mun­cii dv. și a colegilor dv. de la u­­zină, să ne înștiințați despre suc­cesele dv. de producție. Prof. Ion Popa — Anina. Am primit raidul-anchetă. Am vrea sa cunoaștem situația școlii la înce­putul noului an de invățămint mai ales introducerea încălzirii­entrale !­ De la tovarășul Ion Mioc­a aș­teptăm un „pachet" de epigrame pentru publicare. O creație satirică am primit la re­dacție de la Vasile Doran din Reși­ța. Tema „poemei" versificate: mo­da. Un subiect intr-adevăr... la mo­­­dă. Spicuim cîteva versuri: „Așa-i moda, măi ortnci, / Ba cu maxi ba nădragi / Ba cu de-aia mini jupă... / Cîte-un tinăr zice, fra­te, / că o fi la modă poate / Bar­ba dacă nu și-o rade / Chica de și-o lasă-n spate ..." Față de a­­semenea fe­nome­ne arma satirică ar trebui să fie insă mai ascu­țită. De la Puiu Nefir din Caransebeș am primit o epigramă referitoare la ceasul din centrul orașului Ca­ransebeș care-și doarme somnul etern. Cu asemenea epigramă nu credem insă că ar putea fi trezit. Răspunsuri afirmative adresăm profesorului N Gherman, din Lă­­­pușnicu Mare, și P.N. Dolingă din Dalboșeț , vom publica materialele dv. prelucrîndu-le conform cerin­țelor ziarului. Prof. Dumitru Jompan — Mor­ga : Am reținut spre publicare re­cenzia trimisă. Așteptăm și arti­colul cu privire la cartea lui Ni­colae Ursu. * i

Next