Flamura, septembrie 1971 (Anul 18, nr. 2115-2139)
1971-09-26 / nr. 2137
FLAMURĂ — 2137 II săptămîna culturală • Astăzi, la ora 9, membrii cenaclului literar „Semenicul" susțin, la Casa de cultură a sindicatelor din Reșița, un recital de poezie. Această acțiune este prilejuită de apariția volumului „Prinos“. • In librării au intrat noi ilustrate cu imagini ale Reșiței de azi. Sunt reprezentate astfel noul sediu politico-administrativ, zone de locuințe din Lunca Bîrzavei și Moroasa, Șura ortacilor și alte locuri pitorești din municipiu. Fotografiile aparțin cunoscutului cineast și fotograf reșițean Ioan Matto. Aviz amatorilor, în magazinul sătesc din Bucoșnița puteți găsi următoarele cărți: Dicționarul limbii române moderne, Istoria lumii în date, Viata lui Michelangelo de R. Rolland etc. Nu știm cine o fi repartizat asemenea cărți valoroase în magazine, unde zac uitate, în timp ce in alte părți ele sunt foarte solicitate. 9 Tot un semnal din „viața cărților", în cadrul librăriei „Eftimie Murgu“ din Reșița a luat ființă sectorul „Cartea prin poștă". Precum se vede în ultima vreme s-au realizat cîteva lucruri frumoase în librării. Poate că-i trăznește cuiva prin cap și formidabila idee, de a pune la dispoziția cititorilor și buletinul „Cărți noi". Nu de altceva, dar așteptăm de peste un an de zile această inițiativă. O In această săptămînă, cunoscuta revistă „Contemporanul" și-a sărbătorit 90 de ani de la apariția primului număr și 25 de ani de la apariția seriei noi. Cu acest prilej, revistei i-a fost conferit Ordinul „Meritul cultural“ clasa I. • Inițiativa salutară a Bibliotecii municipale din Reșița de a asigura un orar permanent filialei sale din Lunca Bîrzavei, a început să-și arate din plin roadele. S-a ajuns la media zilnică de 45 de cititori, cifră care depășește pe cea de la sediu. Pentru că unii cititori din acest cartier nu cunosc încă adresa filialei, o consemnăm aici: Aleea Tineretului nr. 3. Și încă o precizare, filiala are și sală de lectură. 9 Casa creației populare a județului Caraș-Severin a întocmit în aceste zile recomandări de repertoriu pentru formațiile artistice ale așezămintelor culturale: coruri, grupuri vocale, echipe de teatru, formații de păpușari, colective de montaj literar-muzical. Tematica variată, bogată în teme de actualitate, axate pe linia dezvoltării conștiinței socialiste, dar și în lucrări care cultivă tradițiile de luptă revoluționară a poporului român în frunte cu comuniștii, oferă premisa unor spectacole și concerte de mare eficiență educativă. Un panou așezat în fața Casei de cultură a sindicatelor din Reșița anunță programul stagiunii reșițene 1971/1972 a Operei de stat din Timișoara. Publicul meloman, va avea prilejul să vizioneze spectacole de operă, operetă și balet din repertoriul mai vechi și mai nou al instituției muzicale timișorene, între care „Singe vienez" și „Liliacul“ de Strauss, „Dragoste de țigan" de Lehar, „Rigoletto" de Verdi și „Lacul lebedelor“ de Ceaicovski. Avem două observații: de ce e programat doar un singur balet și de ce nu sunt incluse în program și unele lucrări românești de operă, operetă sau balet? Ar fi interesant, de pildă, ca iubitorii muzicii de operă să vadă și să aprecieze opera „Măiastră“, aparținînd compozitorului timișorean Ovidiu Manole, care — după cîte sîntem informați —, s-a bucurat de o bună primire din partea publicului. Revista clujeană „Tribuna" din această săptămînă a publicat trei articole închinate bicentenarului Reșiței industriale. Printre cei care semnează se află și doi reșițeni: asist. univ. Mircea Borcilă („Reșița — început de istorie“) — un eseu liric care schițează istoria biseculară „Cetății de foc" și poetul Ion Cocora („Aliaj de suflet și metal“) — un reportaj inspirat despre permanența muncii creatoare, despre noblețea etică a oamenilor ce topesc metalul și făuresc mașini. Suita de articole este însoțită de ilustrații aparținînd pictorului Alfred Grieb, inspirate din peisajul industrial reșițean. Biblioteca comunală - factor important în viața satului contemporan Dalboșețul este una din comunele județului, în care activitatea cultural-educativă se bucură de un deosebit sprijin din partea locuitorilor. Munca activiștilor culturali și a numerosului colectiv de artiști amatori a fost răsplătită în nenumărate rînduri cu premii și mențiuni cucerite la diferite concursuri. Bibliotecara Ana Dumitru se ocupă cu mult simț de răspundere de activitatea bibliotecii. Formele acțiunii de popularizare — liste de cărți, recenzii, simpozioane și medalioane literare, expoziții tematice etc. — au fost întotdeauna în pas cu ultimele noutăți, cu cerințele realității. Amănunte despre activitatea bibliotecii ne-au fost oferite de directoarea căminului cultural, prof. Irina Frîncu, locțiitoarea secretarului comitetului comunal de partid. — De la bun început am avut grijă, împreună cu bibliotecara comunală, să ne folosim de multiplele forme ale agitației vizuale. Am realizat în sala de lectură un colț tematic, unde sînt expuse, la zi, hotărîrile conducerii noastre de partid și de stat și alte documente de mare importanță. Pe lîngă aceasta, periodic, cu ocazia aparițiilor editoriale, sînt prezentate publicului noutățile din diverse domenii. Amintesc cîteva cărți prezentate nu de mult publicului cititor: Valter Roman — „File din trecut", M. Beniuc — „Etape“, Anghel Dumbrăveanu — „Fața străină a nopții" și „Poeme de dragoste", I. D. Bălan — „Cuvintele au Elena Georgescu — „Tezaur din veacul cuvîntul“, trecut“, culegerea de versuri „Vibrații" etc. — Un sprijin unanim am primit din partea colectivului didactic (Iosif Băcilă, Anamie Goșa, Icoana Budescu, Nicolae Găină etc.), dar mai puțin, și nu întotdeauna cînd au fost solicitați, ne-au ajutat inginerii agronomi Dumitru Luca și Ion Toncea. In general, ne-am deplasat — eu, bibliotecara, sau alt cadru didactic — la sectoarele C.A.P., unde am prezentat am prelucrat țăranilor cooperatori ultimele nounități. Așadar, inițiativă și acțiuni frumoase, care situează biblioteca din Dalboșeț printre unitățile cu bune rezultate în județ. Zilnic vin aici zeci de cetățeni, diferiți ca vîrstă și profesie, care reviste, predau, ridică sau consultă cărți, ziare și Profesorul Iosif Băcilă, țăranul cooperator Ion Crașovan, tractoristul Nicolae Prișca, elevii Luisa Serafim și Guierino Frîncu sunt doar cîteva nume dintre cititorii fruntași. Biblioteca își are o menire precisă și importantă în viața spirituală a satului, în continua ridicare a acesteia, nn informarea dar și formarea locuitorilor comunei. Rîndurile de mai sus au vrut să fie doar o însemnare despre o bibliotecă în care aceste deziderate sînt înțelese. E bine ca și alte unități din județ — manifestîndu-se mai multă inițiativă, pasiune, responsabilitate din partea celor care lucrează cu cartea — să obțină asemenea rezultate, care trebuie să fie pe măsura exigențelor pe care actuala etapă de dezvoltare a țării le pune în fața activității culturale. PETRU NOVAC DOLÎNGA Cititorii au cuvîntul Locuitorii Bocșei își mai amintesc cu siguranță că pînă mai anul trecut existau în orașul lor, atît la Casa de cultură, cît și pe lîngă întreprinderile și instituțiile din oraș, coruri echipe de dansuri, brigăzi de agitație, soliști de muzică populară și ușoară, se inițiau concursuri artistice între aceste formații, se purtau „dialoguri pe aceeași scenă“, într-un cuvînt era o activitate apreciată de public. De altfel, la Bocșa există tradiție artistică și culturală. In momentul de față însă mi se pare că activitatea Casei de cultură se rezumă la organizarea cercului de dactilografie și a unui cerc foto. O dovadă semnificativă a caracterizării mele — care unora poate părea prea exigentă — este faptul că în programele culturalartistice desfășurate cu prilejul zilei de 23 August nu a figurat nici o formație de sub egida acestei instituții. în plus vreau să vă relatez următoarea întîmplare. Cu cîteva zile în urmă i-am găsit la sediul Comitetului orășenesc U.T.C. pe membrii formației de muzică ușoară repetînd de zor. La nedumerirea mea, am primit explicații atît din partea membrilor formației de muzică ușoară cît și din partea secretarului Comitetului orășenesc U.T.C., tovarășul Constantin Pătrașcu , nu există alt loc pentru repetiții. La început se făceau repetiții în sala Casei de cultură, apoi s-a ajuns la stația de radioficare și din nou în altă parte. Dar cine cunoaște Casa de cultură își poate da seama că aici există spațiu pentru repetițiile formațiilor și pentru instrumente. în plus cred că prin intervenția consiliului popular s-ar mai putea obține și cele trei încăperi deținute actualmente de un cadru didactic. Oricum, aș crede că acestor tineri cu dragoste pentru muzică trebuie să li se creeze condiții mai bune pentru desfășurarea activității. Mai ales că în momentul de față constituie singura formație a cărei activitate se face cu adevărat simțită în Bocșa. MIRCEA TRAISTA Școala profesională U.C.M.M.A. Bocșa Mii IN PRAGUL STAGIUNII 1971 -1972 Se poate considera că stagiunea 1971 — 1972 a început pentru Teatrul de stat din Reșița încă la sfîrșitul lunii august prin turneul efectuat în cîteva localități ale județului. Așadar, un debut mult mai devreme ca în anii precedenți, ceea ce poate permite ipoteza unei activități fructuoase și de înaltă ținută a scenei reșițene în această toamnă. Spectacolul cu ochii dragi ai bunicului de Mihail Davidoglu, prezentat la mijlocul lui septembrie cu prilejul aniversării a 200 de ani de industrie reșițeană, a permis publicului o reîntîlnire cu o piesă despre Cetatea de foc și un actor de mare clasă : Toma Dimitriu. Precizăm pentru cititorii noștri că în această stagiune artistul emerit Toma Dimitriu (laureat al Festivalului național de teatru pentru interpretarea rolului lui Petru Arjoca) va prezent la Reșița. Spectatorii își vor putea vedea în ochii dragi ai bunicului, în drama Don Carlos de Schiller și altele. Și fiindcă am început cu actorii, evidențiem, de asemenea, noi nume la teatrul reșițean : Doina Neamțu Brebenar (pe care publicul o recunoaște din spectacolele cu ochii dragi.. .) și Lelia Columb. Cît privește activitatea propriu-zisă pentru perioada următoare, ea este în linii esențiale definitivă. La întocmirea repertoriului a fost luată drept coordonată de fond orientarea cu precădere asupra valorificării dramaturgiei românești. Dintre cele șapte premiere ale stagiunii, cinci vor fi cu piese din dramaturgia originală : comedia satirică Alegeri comunale sau Omul care a văzut moartea, de Victor Eftimiu, basmul inspirat din tradiția noastră folclorică, în care este abordată lupta dintre bine și rău cu evidente implicații de factură socială —■ Poveste din pădurea aurie, de Valentin Avrigeanu, piesă cu o problematică contemporană cuprinzînd atitudini și acte de conștiință ale omului din societatea noastră stăpînit de puternice sentimente patriotice — Omul care..., de Horia Lovinescu , comedia satirică prin care se evidențiază intransigența opiniei publice față de delapidatori și de cei care au tendințe de parvenire — Păcală, de Ștefan Tita. De asemenea, din dramaturgia sovietică, a fost propusă piesa Duelul, de Mar Boldjiev, o dramă psihologică cu un puternic mesaj umanist, iar din dramaturgia universală apreciata a marelui scriitor german creație Fr. Schiller — Don Carlos. Studioul experimental își va continua activitatea prin două recitaluri de poezie, un program gen varieté și două piese din teatrul scurt. Printre alte aspecte, la întocmirea listei de repertoriu s-au avut în vedere cerințele diferitelor categorii de spectatori, fiind în atenție atît tinerii spectatori (Poveste din pădurea aurie, în reluare — Nota zero la purtare, Soldatul de plumb), precum și spectatorii de la sate (Păcală, de Ștefan Tita și — în reluare — Comedie cu olteni). Este știut că teatrul, ca tribună propagatoare de idei și sentimente, de educator etic și estetic, nu poate avea o activitate în sine, ci, prin menirea sa, trebuie să fie un contact cît mai strîns cu publicul, așa cum s-a subliniat în dezbaterile privitoare la programul de îmbunătățire a activității politico-ideologice cultural-educative. Avînd la bașiză acest considerent, se va continua experiența de pînă acum, anume prezentarea spectacolelor la un bun nivel artistic, cu un mesaj clar și de o corespunzătoare eficiență educativă, întîlniri ale actorilor cu spectatorii, la locurile lor de muncă, prezentarea spectacolelor cu o tematică adecvată în cît mai multe localități din mediul rural, avînd în atenție și pe acelea care au fost ocolite de formații profesioniste. La acest început de stagiune, colectivul teatrului reșițean este animat de dorința de a fi un adevărat propagator al ideilor partidului, de a ridica necontenit nivelul calității spectacolelor, de a se autodepăși, de a fi prezent, alături de celelalte teatre din țară, în cadrul acțiunilor de emulație artistică. PETRU CĂLIN secretar literar al Teatrului de stat Reșița carte ISTORIA ROMÂNIEI IN DATE La scurt timp după apariția lucrării „Istoria lumii în date“, elaborată de un colectiv condus de acad. Andrei Oțetea, literatura noastră istorică se îmbogățește cu un nou îndreptar cronologic. Este vorba de „Istoria României în date“, studiu istoric de reală valoare, care încununează eforturile aceluiași colectiv de autori (Horia C. Matei, Florin Constantiniu, Marcel D. Popa, Nicolae C. Nicolescu, Gheorghe Rădulescu), aflat de acestă dată sub îndrumarea eminentului om de știință Constantin C. Giurescu. Cartea este o călăuză sigură în noianul de evenimente care brăzdează istoria milenară a poporului nostru, un instrument de lucru prețios pentru orientarea rapidă și exactă a cititorului. Prezentarea amănunțită și cu scurte lămuriri a datelor — acolo unde a fost posibil indicîndu-se chiar ziua și luna — tratarea într-o concepție unitară a unor aspecte multiple ale activității umane (economic, social, politic, diplomatic, juridic, artistic, literar, sportiv), încadrarea istoriei noastre în aria istoriei europene conferă lucrării substanță și acurateța științifică. Inserarea cronologică a faptelor acoperă o perioadă de timp îndelungată care începe cu un milion de ani în urmă și sfîrșește în zilele noastre. Lucrarea este întregită de o listă a domnitorilor Țării Românești și Moldovei, a voievozilor și principilor Transilvaniei, a șefilor de stat ai României moderne, precum și de un indice de locuri și persoane. Drumul parcurs de autori a fost, firește, anevoios — o recunosc ei înșiși — necesitînd un susținut efort de documentare, de analiză sistematică a izvoarelor în vederea depășirii unor lacune și totodată a unor controverse cu privire la o seamă de evenimente. Privind lucrurile sub acest aspect, considerăm totuși că lucrarea putea oferi cititorului o și mai largă cuprindere a evenimentelor înregistrate de știința istorică. Mai ales cînd acestea sînt certe (figurează pînă și în manualele școlare) și nu lipsite de importanță. Astfel, ocupîndu-se de cîteva momente cruciale ale trecutului nostru istoric, autorii scapă din vedere pacea de la Satu-Mare (1711) care, pune capăt răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakozi II, armistițiile de la Valea Bradului și Sălciua (16 noiembrie 1784) din timpul răscoalei lui Horia, rezistența eroică a pandurilor lui Tudor la Tismana (20 iulie 1821) ș.a.m.d. In cazul unor date incerte, credem că erau necesare anumite precizări. Anii domniei lui Burebista (70-44 î.e.n.), de pildă, sînt discutabile. Cît privește tezaurul de la Pietroasa („Cloșca cu puii de aur“) în lumina celor mai noi cercetări ar aparține ostrogoților și nu vizigoților cum au înclinat să creadă majoritatea specialiștilor, inclusiv autorii cărții de față, într-o comunicare prezentată la Conferința națională de arheologie din 17—21 decembrie 1969 (vezi Magazin istoric, anul IV, Nr. 7, pag. 21) prof. dr. doc. K. Horedt din Cluj pune sub semnul întrebării nu numai apartenența tezaurului ci și datarea acestuia în sec. IV. De aceea, interpretarea deosebit de interesantă și excelent argumentată, prezentată de K. Horedt, ar putea să stea în atenția autorilor într-o eventuală reeditare a lucrării. Insă, chiar semnalînd asemenea scăpări, nu putem să nu apreciem valoarea deosebită a lucrării. Apariția acestei cărți, unice în felul ei, reprezintă un succes editorial de primă însemnătate. Prof. ION POPA Era după ploaie, noapte stranie, plină de o miresme. Ieșisem de la spectacol și uiream agale spre Moroasa. — Cum vi se pare Reșița, Amza Pellea ? — Revin aici după 12—13 ani și mărturisesc că am avut aproape un șoc, una din cele frumoase surprize , mai un oraș ca o grădină , construcții, flori, verdeață, împrejurimile splendide sînt și ele de nerecunoscut. — Ați jucat la Reșița în 3 spectacole. Ce impresie v-a făcut publicul nostru ? — Spectatorii sînt educați pe linie de teatru : știu cînd să rîdă și cît să rîdă iar acest lucru e mult pentru actori. E teribil cînd ai de-a face cu un public educat. Consider că este și meritul teatrului din localitate că a știut să formeze un astfel de public. — Sînteți actor de teatru și de film — de altfel situație unanimă la noi. Vedeți cumva o disjuncție între cele două arte sau, dimpotrivă, o necesară conlucrare a lor ? — După mine nu e nici o diferență între teatru și film decit ca mijloace de exprimare. De altfel, diferențele dintre ele tind nici să nu mai existe. Ele se completează și pentru un actor munca în amîndouă genurile devine astfel foarte utilă. — Și dv., ce ați vrut sau ce vreți să fiți ? — Eh, asta nu-i chiar așa de simplu. De fapt actor s-ar părea că am ajuns din întîmplare. Mă atrage regia. Cred că de la început acest lucru l-am vrut, dar, după cum se vede, munca în teatru și la film nu-mi lasă deocamdată răgaz. Ne oprim din cînd în cînd. Amza Pellea e nespus de comunicativ, de prietenos. Figura sa atletică nu mă lăsa să presupun atîta apropiere din parter. Mi-] amintesc mai ales din cele două mari roluri care l-au impus conștiinței publicului: Decebal și Mihai Viteazul. Pentru vizitatorul Reșiței care ar vrea să găsească anumite instituții după Urme este destul de greu să se descurce pe motiv că ... nu există (urmele). Cîteva exemple sunt semnificative. Clădirea Liceului nr. 1 este spațioasă, inimoasă dar nu se specifică nicăieri că este vorba de primul liceu al Reșiței. Să presupunem insă, că aici vizitatorii nu ar avea ce căuta, și prin urmare, Urma ar putea lipsi, pentru a nu mai da bătaie de cap școlii și celor care trebuiau să execute panoul. Dar cea a Inspectoratului școlar județean — instituție foarte solicitată — ar trebui să fie afișată la noul sediu. După cum și cea a Casei județene a creației populare și cea a muzeului, in sfirșit, un alt exemplu privește singura instituție artistică profesionistă din Reșița și județ. Teatrul de stat. Ni se pare că este de fapt și singura instituție de acest fel din țară, care nu posedă și o firmă (mai ales acolo, unde e necesar, sala de spectacole). Se va obiecta că propriuzis sala in care teatrul oferă reprezentații, este de fapt și de drept, sala de spectacole a Casei de cultură a sindicatelor. Am zice că, măcar pentru salvarea aparențelor, ar fi bine totuși ca la Casa de cultură să apară Uzma Teatrului de stat. Am face un bun serviciu mișcării artistice ieșițeșine și am putea, totodată să uităm și ciudata amnezie (de ani de zile), in privința existenței unei instituții teatrale, care se bucură totuși de aprecieri in județ și in țară. ION VASILESCU ? I © 2 ® au AMZA PELLEA despre viață și film — E grea munca de actor ? — Păi, ce crezi ? După spectacolele de aici plec la Sighișoara, pentru termina filmările la „Punterea“. Mă scol cu noaptea-n cap, sunt tracasat la filmări, studiez roluri, pentru a fi cît mai convingător, încerc să cunosc cît mai în jurul meu pentru mult putea comunica o trăire a cît mai intensă spectatorului. Unui actor îi trebuie o mare experiență de viață. Nu se poate fără ea. — Ce rol întruchipați în „Puterea“ ? — Rolul unui intelectual al zilelor noastre, un personaj în cu totul altă gamă decit rolurile de pînă acum. Filmul, de altfel, este contemporan, aș zice unul din cele mai bune filme românești pe această temă. — Este motivul pentru care nu mai aveți barbă ? — Da. Este și motivul pentru care am apărut la televizor spunînd anecdote. Este nevoia de a mă impune publicului și altfel, de a nu rămîne pentru el deținătorul unui singur rol sau gen de prezentare. — Totuși trebuie să recunoaștem că pentru public, cel puțin deocamdată, ați rămas Mihai Viteazul sau Decebal. — Intr-adevăr, Mihai Viteazul mi se pare și mie, pînă la următoarea apariție în alt film, cel mai important rol ca semnificație, întindere, responsabilitate. Un actor se întîlnește greu și evident de puține ori în viață cu asemenea personaje. — Cred că ați avut sentimente copleșitoare interpretînd aceste ilustre figuri ale istoriei neamului. — Categoric. Pentru rolul lui Mihai Viteazul m-am zbătut exasperant. Nu fusesem ales prima dată, începuseră și filmările fără mine, în cele din urmă însă, am reușit. 18 kg a trebuit să slăbesc pentru a mă încadra în datele rolului. Am depus o enormă strădanie pentru a crea acest personaj, pentru a-l realiza astfel ca să corespundă imaginii oricărui spectator despre el. Regizorul n-avea toate lucrurile, timp de eu îmi compuneam nopțile cele mai bune poziții, expresii. De pildă ,așa am crezut că trebuie să arate scena intrării în Alba Iulia : în mijlocul mulțimii entuziaste care-l aclamă, Mihai e grav, nu schițează nici un zîmbet, nu-și manifestă bucuria pentru că el gîndește la viitor, la grijile care-l vor aștepta de acum înainte. Mihai Viteazul este după mine cea mai grandioasă figură din trecutul istoric al patriei noastre. Am cercat să-l înfățișez îngeniu, și să-i redau aceea mistuitoarea singurătate. Ne oprim. Il am în fața pe Mihai Viteazul. Apoi urcăm din nou spre Moroasa, pe sub copaci. E noapte. Lui Amza Pellea îi plac ziariștii tineri, e mai puțin satisfăcut de critica de teatru și de film, a fost bineînțeles și în străinătate (un actor trebuie să vadă mult), muncește, are încredere în viață. Și încă mult timp după ce ne despărțim am senzația unei întîlniri emoționante. GH. .TURMA cade la curier De la Aurel Cîmpeanu din București am primit cîteva rînduri de apreciere la adresa ziarului nostru. Semnatarul ne trimite și trei poezii a căror temă este incontestabil generoasă și angajată. Nu ne satisface însă realizarea artistică și in consecință nu ne putem încredința tiparului. Sînt insă și versuri pline de patos, ca acestea: „Mă-nveți să păstrez libertatea / Și graiul acestui pămînt, / Deaceea, partid al încrederii mele / Muncind, te urmez și te cint". Petru Vedrilă — Caransebeș : Ne pare bine că ați încercat versificarea unui asemenea moment festiv, dar rîndurile trimise nu au valoare poetică și în consecință nu le putem publica. încercați sa conturați unele aspecte ale muncii dv. și a colegilor dv. de la uzină, să ne înștiințați despre succesele dv. de producție. Prof. Ion Popa — Anina. Am primit raidul-anchetă. Am vrea sa cunoaștem situația școlii la începutul noului an de invățămint mai ales introducerea încălziriientrale ! De la tovarășul Ion Mioca așteptăm un „pachet" de epigrame pentru publicare. O creație satirică am primit la redacție de la Vasile Doran din Reșița. Tema „poemei" versificate: moda. Un subiect intr-adevăr... la modă. Spicuim cîteva versuri: „Așa-i moda, măi ortnci, / Ba cu maxi ba nădragi / Ba cu de-aia mini jupă... / Cîte-un tinăr zice, frate, / că o fi la modă poate / Barba dacă nu și-o rade / Chica de și-o lasă-n spate ..." Față de asemenea fenomene arma satirică ar trebui să fie insă mai ascuțită. De la Puiu Nefir din Caransebeș am primit o epigramă referitoare la ceasul din centrul orașului Caransebeș care-și doarme somnul etern. Cu asemenea epigramă nu credem insă că ar putea fi trezit. Răspunsuri afirmative adresăm profesorului N Gherman, din Lăpușnicu Mare, și P.N. Dolingă din Dalboșeț , vom publica materialele dv. prelucrîndu-le conform cerințelor ziarului. Prof. Dumitru Jompan — Morga : Am reținut spre publicare recenzia trimisă. Așteptăm și articolul cu privire la cartea lui Nicolae Ursu. * i