Foaia poporului, 1910 (Anul 18, nr. 1-52)
1910-07-24 / nr. 28
Anul XVIII Duminecă, 11/24 Iulie 1910 Nr. 28 Preţul abonametntal Clanda.......................................4 cor. 40 bani. o jumătate de an...................2 cor. 20 bani. Armania, America şi alte ţări străine 11 cor. anual. Abonamentele se fac la „Tipografia Poporului", Sibiiu. Foaie politica* Apare In fiecare Duminecă. INSERATE: să primesc la biroul administraţiunii, (str. Măcelarilor nr. 12). Un şir petit prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Cum ne iubesc. (#"■) S’au întâmplat în zilele din urmă lucruri în ţara noastră, de cari trebue să ştie oricare ţăran român. După cum ştiţi , am căzut la alegerile din urmă, noi, naţionaliştii, cari avem numai un gând şi-un dor: ridicarea neamului nostru oropsit. Cum am căzut şi de ce am căzut au arătat gazetele româneşti. Nu mai trebue să lungim vorba. A învins făţărnicia şi banul spurcat. Nu că n’ar fi ştiut şi alegătorii români, cari au votat cu omul guvernului, că fac o faptă urâtă. N’am vrea să avem noi, oamenii cinstiţi, mustrările lor, când să dau odihnei. Poate unul şi altul din trădătorii neamului lor îşi va fi zis: Ce tot spun ai noştri că cutare şi cutare străin ori român trecut în tabără străină nu ne vre binele ? Nu vezi ce frumos s’a bătut în piept şi ce minunat a zis candidatul de deputat, străin ori român vândut, când a trecut prin satul nost: „Şi eu vă am dragi pe voi şi eu ţin la neamul vostru românesc ! ?“ Şi poate că unul şi altul va fi fost orbit de vorbele astea spuse cu forfoi, pănă când palinca curgea ca un isvor binecuvântat şi banii să rostogoleau ademenitor la picioarele alegătorilor. Şi aţi crezut o clipă, oameni buni, că buzele alea au spus adevărul ? Aţi putut da crezare unor buze mincinoase ? V’aţi sugrumat glasul cinstit al conştiinţei voastre, până când mulţi alţi fraţi de ai voştri îndurau foame şi sudalme şi paturi de puşcă şi temniţe, fiindcă erau pe lângă cel ales de inima lor curată ? V’aţi înşelat amarnic! Soartea voastră este vrednică de deplâns. Iată ce s-a întâmplat în timpul din urmă: unul din conducătorii guvernului trecut, fostul ministru preşedinte, Wekerle, a avut să dea samă în faţa judecăţii despre unele treburi ale statului, de când era el la cârmă Un scriitor cu numele Habár a scris o cărticică lunile trecute, în care l-a atăcat şi pe Wekerle, precum a atăcat şi pe ceilalţi foşti miniştri, zicând că ar fi făcut mâncătorii, cât timp au fost ei în fruntea ţării. Intre altele a fost vorba şi de o moşie mare, a unui boier ungur, Makray László, care în urma vieţii lui fără de minte a ajuns să aibă atâtea datorii de n’au mai avut încă trăit judecătoriile din Hunedoara, din Deva şi Ilia-Murăşului şi i-au vândut moşia cu doba. JMoşia, care se află în comitatul Hunedorii a fost cumpărată de un domn din Budapesta cu 230.000 de coroane, cu scopul ca să poată fi parcelată şi vândută aşa la ţăranii băştinaşi, români după cum ştiţi. Nimic mai uşor de înţeles decât asta. Makray nu şi-a ştiut stăpâni moşia, a păpat-o în câţiva ani, i s’a vândut cu doba şi era să vină să o stăpânească altcineva, tare era mai vrednic de ea. Domnul din Pesta era negustor, vedea că are să facă târguială bună cu ţărănii români şi aşa s’a învoit să parceleze moşia cumpărată. Ce se întâmplă însă? Ministrul, auzind prin oamenii săi cum stau lucrurile, a nimicit licitaţia, a sărit într’ajutor boierului ungur scăpătat, plătindu-i datoriile şi a cumpărat moşia cu 730 de ani, va să zică cu o sumă mult mai mare de bani, pentru stat Fostul ministru Wekerle, adus în faţa judecăţii, şi învinuit de gazetarul Habár pentru asta, şi-a dat pieptul sumeţ înainte, şi-a tiiduit glasul, şi el, fostul ministru al ţării, al Ungariei, unde trăim atâtea şi atâtea neamuri împreună, a spus cu glas tare: „Da, am cumpărat moşia pentru stat, am dat mulţi bani pentru ea! Da pentru ce am făcut aşa? »ca să nu ajungă moşia pe mâni valahe« Şi nu s’a mirat nimeni dintre cei de faţă de vorbele astea. Se înţelegeau ei prea bine în privinţa asta. Auziţi voi, ţărani români? Un ministru-preşedinte al unei ţări spune în faţa judecătoriei, că a cumpărat el pentru stat moşia unui ungur scăpătat, ca să nu ajungă moşia asta în mâni româneşti, în mânile unora din locuitorii ţării acesteia. Mâni româneşti? Da ce deosebire este între noi şi alelalte neamuri din ţara asta? Noi ştim că mânile româneşti poartă coarnele plugului, noi ştim că mânile româneşti aruncă sămânţa, ca să rodească câmpurile, noi ştim că mânile româneşti adună creţar lângă creţar ca să poată plăti toate dările, la fel cu alealalte mâni, noi ştim că mânile româneşti o duc greu şi abea pot răzbi cu greul vieţii! Şi vine un om, care a fost pus în fruntea ţării ăsteia nefericite, un om, care a fost ridicat şi de mânile astea — căci ştiţi voi prea bine, fraţii mei, că la visteria ţării nu se întreabă, dacă mâna e ungurească ori românească, ori slovăcească ? numai dare să dea! Vine omul ăsta şi o spune fără să clipească din ochi, fără pic de ruşine: am cumpărat moşia ca să nu ajungă pe mâni româneşti. Am dat mai mult decât era vrednică moşia, numai să nu pună valahii mâna pe ea. Un lucru e sfânt. Dacă spune lucruri de astea un fost ministru, putem fi siguri că tot timpul cât a stat el pe perinele moi din casa ţării, a dat porunci, cari au servit tot numai gândului ăstuia îndrăgit de el, apărarea unora faţă de cererile drepte ale celoralalţi. Ceialalţi suntem noi, bieţii de noi! Şi vă întreb din nou aţi auzit, fraţi români? Puteţi să vă svârcoliţi cum vă place, puteţi să munciţi din greu, în arşiţa soarelui, în bătaia vântului, în mijlocul furtunei, care se deslănţuieşte, puteţi să vă hrăniţi care cum a da Dumnezeu, cu câte un codru mucegăit de pâne, cu ceapă şi cu slănină — dacă vreţi şi voi să prindeţi puţină stăricică, dacă vreţi să vă câştigaţi şi voi, pe cale cinstită, o moşie mai de dat Doamne, ca să vă vedeţi şi voi la liman verde, după atâta trudă — vine capul miniştrilor ţării noastre, a ţării noastre unde trăim noi, românii, peste 3 milioane de oameni şi înfăşurându-se în pielea de leopard (sau ce lighioană şi-a mai aruncat pe umeri) o spune cu cea mai mare neobrăzare: „Le-am luat Românilor moşia pe dinaintea nasului“! Cu ce ai cumpărat tu moşia asta, fost ministru-preşedinte ? Cu banii ţării, cu banii adunaţi şi de pe spinarea noastră! Să mai crezi unor astfel de oameni ? Să mai dai crezare când îţi întind mâna ca fariseii zicându-ţi: „noi binele vostru îl vrem! Veniţi la sânul nostru, ceea ce spun agitatorii sunt minciuni încornurate“ ? Să le mai crezi când se bat în piept şi să laudă cu libertatea din ţara lor şi ne împroaşcă în Europa întreagă cu învinuiri că am fi trădători de patrie? Noi, trădători de patrie! Noi, cari plătim dările fără să cârnim ! Noi, cari ne vărsăm sângele nostru scump la porunca împăratului şi Regelui nostru! Noi, cari ne avem şcolile noastre, pe cari abea ni le putem păzi de loviturile îndreptate împotriva lor! Noi, cari nu primim altceva pentru hărnicia noastră şi pentru dragostea noastră de neam şi de ţară — făr’ doar priviri piezişe şi dispreţ nemeritat. Pentru că ne iubim neamul! Pot să se tot bată ’n piept toţi miniştrii în faţa lumei. Domnul Tisza poate să ne tot cheme cu fluierul fermecat în tabăra lor, ridicând glasul de ameninţare împotriva păstorilor adevăraţi ai noştri, mlădindu-şi glasul când vor-