Foaia poporului, 1927 (Anul 35, nr. 1-52)
1927-01-02 / nr. 1
Pag. 2 mijloacelor de producţie puse în serviciulunei clici politice fără seamăn de lacomă, după ce au jignit cele mai curate gânduri frăţeşti ale populaţiunei româneşti din aceste provincii, umilind prin puterea guvernamentală tocmai pe cei mai vajnici luptători naţionali din toate clasele sociale, pentru credinţele lor politice, — aceşti oameni vin astăzi şi îndrăznesc a batjocori din nou Ardealul şi Banatul cu ademeniri de pricopseli,, ca şi când s’ar adresă unor oameni perduţi cu totul, gata a-şi vinde sufletele pentru un blid ide linte. Liberalii n'au înţeles şi nu pot înţelege sufletul transilvăneanului. In îngâmfarea lor de a crede, ca „cu unsac de aur pe spinarea unui măgar poţi cuceri orice cetate“, — aşa cum credea regele Filip Macedoneanul, — liberalii se prezintă în Transilvania ca în ţările balcanice, unde eră pe vremuri totul de vânzare. Mai întâi au lovit obrazul cetăţeanului ardelean, înjosindu-l prin arestări nedrepte şi bătăi cu agenţii jandarmeriei, ce au stat sub ordinele lor. Apoi ne-a umilit crud faţă de minoritarul mai înstărit,mai liber şimai ocrotit astăzi decât Românul în ţara lui dorită liberă. Au făcut şi legături electorale contra Romţânului ardelean. Aceşti oameni au acum neruşinarea să se prezinte înaintea Ardealului şi Banatului cu tolba de promisiuni, cu făgăduiala pricopselei cu orice preţ, cu orice mijloc. Ei lovesc încă odată şi mândria şi conştiinţa de cetăţean a întregei populaţiuni, în special a intelectualilor, către cari se îndreaptă „în special“ urâta lor stăruinţă. Cu vânătoarea de suflete , vin liberalii în Ardeal, cu desfrânarea politicei lor respinsă cu scârbăi de vechiul regat. .Atât de puţin demn şi lipsit de conştiinţă politică îl cred ei pe acel Ardelean, care ni-a dat mucenicii naţionali şi strălucitorii apărători ai drepturilor cetăţeneşti, ai libertăţii sfinte. Aceste drepturi au fost proclamate pe câmpia de la Blaj la 1848 de unSimeon Bărnuţiui cu o putere, pe care nu le-o dă decât conştiinţa luminată demare patriot şi de cetăţean. La această înălţime s’a putut ridică odalfcă un întreg popor, înfăptuindu-şi visul naţional secular prin luptele conduse sub acelaş steag al Partidului Naţional. Apelul deputatului Emil Pop, din modesta dar curăţăgazettă a Alba Iuliei are, în aceste împrejurări, adevăratul lui înţeles de apărare şi conservare naţională şi morală: „Sus inimile şi înainte cu cinate şi omenie, la luptă pentru drepturi şi dreptate, toţi cei credincioşi soldaţi ai binelui tuturor... adevăraţi fii buni ai Ţării şi Neamului“. ( România). FOAIA POPORULUI Discuţia bugetului pe 1927 In patru zile s’a votat bugetul, care Lucrul cel mai de căpetenie al parlamentului este, în toate ţările, votarea bugetului statului, adecă cercetarea veniturilor şi cheltuelilor ce un guvern oarecare le pune în spatele cetăţenilor. Bugetele trebuesc votate înainte de începutulanului. De aceea,în lunile din urmă, aproape în toate ţările cu parlament, s-a discutat mai mult saumai puţin asupra bugetului, care de obiceiu intră în vigoare la 1 ianuarie. Asta e şi la noi. Zilele trecute a fost interesant să cetim în ziarele străine, că spre pildă, parlamentul francez a votat bugetul pe 1927 după o discuţie de 35 zile. Şi i mai adăugă ştirea franceza: După mulţi ani de zile se întâmplă acum, că bugetul a fost aşa iute votat, ceea ce însemnează că în alţi ani se discută 2—3 luni la buget. Vedem deci, că Francezii sunt oarecum surprinşi, că bugetul lor de astădată s’a votat iute, în 35 de zile. Dar ce să zicem noi Românii ? Parlamentul nostru (Camera şi Senatul) în patru zile a dat gata discuţia şi votarea bugetului pe 1927! In şedinţa de Luni după amiazi (20 Decemvrie) s'a început discuţia, şi până joi înainte de ameazi (23 Dec.) bugetul a fost votat. Lucru, nu glumă! — vor zice unii. Noi găsim aceasta un fel de bătaie de joc parlamentară. Nu e cu cale şi nu face cinste ţării, ca un buget care atinge aproape 40 miliarde lei, să fie votat cu aşa o grabă. Vina pentru aceste stări o poartă, în cazul de faţă, guvernul averescan. Dar şi mai înainte, tot cam la fel au făcut guvernele vechi. Bag seama e obiceiul pământului, ca asupra veniturilor şi cheltuelilor ştaifului să se vorbească cât mai puţin. Ori, dacă aceasta s’a putut întâmplă înainte de răsboiu, când România eră o ţară mică, nu ne prea mirăm. Pe atunci Statul nu avea atâtea necazuri, ca azi. Nu ne putem însă împacă, şi ne doare, să vedem aşa o discuţie parlamentară la buget în anul 1926, la 8 ani după înfăptuirea României mari, care are alte sarcini şi griji, de cum avea România cea mică. Mărturisim sincer, că în timpul din urmă nici n’am mai urmărit ce s’a discutat la Mesaj. Nu puteam înţelege: de ce se lungeşte atâta o discuţie de formă, cum e răspunsul la Mesaj, când bugetul nu e încă votat? Şi de ne cere noui impozite de miliarde, carăm pe faţă, că ne-am mirat. De ce nu a intervenit mai energic Partidul Naţional-Ţărănesc ? A fost cazul să se întrepună pentru încheierea discuţiei la Mesaj, ca astfel să rămână mai mult timp pentru discuţia la buget. Ştim şi înţelegem, idă guvernul a frăgănat anume discuţia, la Mesaj. Dar atunci, Partidul Naţional-Ţărănesc trebuia să ia contra-măsuri, eventual să numai vorbească nimenea din deputaţii noştri la Mesaj, lăsând pe Avereşcani să bată apa ’n piuăr. S’ar fi dovedit atunci pe faţă, că guvernul lungeşte discuţia Mesajului, ca să scape la urmă ,de a bugetului, unde avea teamă că trage scurta. Votarea bugetului peste noapte e păgubitoare din toate punctele de vedere. Grosul deputaţilor, înşişi nu ştiu ce auvotat. De unde să ştie bietul cetăţean „liber“, ce-l aşteaptă pe anul viitor ! ? Doar atât, căare să plătească dări şi taxe, apoi taxe şi dări, până când îi sar ochii. Căci de aceea e „liber“... Cu totul altcum se desfăşură lucrurile, când la bugetul Statului se deschide o discuţie serioasă, temeinică, pro şi contra, cu motive din amândouă părţile. Lumea se lămureşte. Cetăţeanul află motivele guvernului, care a trebuit să pună cutare nouă dare, fiindcă are dincolo cutare noui cheltueli. „ Vin atunci deputaţii din opoziţie şi cer restrângerea cheltuelilor, motivând la rândul lor cu stările grele sau cu netrebuinţa atâtor slujbaşi la stat, ori cu punerea de dări mai mari pe cari au şi venitemai mari. Discuţia la buget în felul acesta e urmărită cu atenţia cuvenită de toată ţara. Se face aşa zicând şcoala politică. Vaza parlamentului creşte. Ziarele aduc rapoarte pe larg despre discuţiile în parlament, ca în alte ţări. Dovedim, că suntem stat cult şi european. Aşa cum s’a discutat la Cameră, în timpul din urmă, e ceva desgustator. E grozav de revoltător pentru omul cu simţ de dreptate şi păgubitor pentru cetăţeanul unei ţări, căruia nu i se spune altceva, decât: aci impozit, dincolo taxă, plăteşte că te ia imama pădurii, cu uşile casei cu tot.. . La 8 ani după înfăptuirea României mari credem că a sosit vremea, ca în parlament să înceteze votarea legilor peste noapte și fără o adevărată discuție serioasă. Nr. 1 Ce s’a vorbit în Cameră la discuţia bugetului Incepându-se discuţia numai cu trei zile înainte de vacanţa Crăciunului, e de sine înţeles, că totul s’a făcut cu mare grabă. In trei zile s’au ţinut şedinţe ziua şi noaptea. Aşa iute-iute s’a dat totul gata. Cum să scrie şi ziarele despre atâtea şedinţe deodată? Nu este nici loc în gazete. Şi probabil, că asta a intenţionat guvernul: să se vorbească şi scrie cât mai puţin despre venitele şi clicituelile Statului. Deputaţii averescani, cari la discuţia Mesajului s’au îndesat cu toţii la cuvânt, ca să lungească discuţia, acum la buget s-au cam tras frumos înapoi. La ordinul guvernului stând, ei nici nu pot face multe observări, ci trebue să voteze cum se dă ordinul. Ce priveşte pe deputaţii naţional-ţărănişti, aceştia au vorbit mai mulţi dupăolaltă, scoţând la iveală greşelile guvernului în punerea nouilor sarcini şi cerând îndreptare. Au ţinut vorbiri de toată frumuseţea, cu cumpăt şi miez, domnii deputaţi naţional-ţărănişti: A. Călinescu, Ion Răducanu, Virgil Madgeanu, Mihai Popovici şi alţii. Din lipsă de loc în foaie,nu putem da cuprinsul acestor vorbiri, cari au scos la iveală multe adevăruri crude. Dăm totuşi, o parte din cuvântarea dlui Mihai Popovici, care în linii generale reoglindeşte toată viaţa noastră de azi. Cuvântarea dlui M. Popovici Criza generală a ţării. Avem criză pe toate terenurile. Cu toţii o simţim. Dar mai lovită este agricultura, care trece prin o criză grozavă din cauza banului, a camerei, a legilor deîngrădire a valorificării produselor agricole. Industria trece şi ea prin aceiaşi grea lipsă de capital. De altfel, aci mai sunt devină şi cei ce au înfiinţat fabrici fără capital. Astăzi industria e aproape ruinată,în neputinţa a se desvolta. Şi nu trebue să uităm, ca industria e chemată a pune capăt dorinţei de emigrare, astăzi, când în România mare nimeni n’armai trebui să se cugete să ia toiagul pribegiei, ca înainte de răsboiu în Ardeal. Pentru sprijinirea industriei nu e însă nevoe numai de un tarif vamal şicanator, ci de alte măsuri, pe care nu le-am văzut că se iau. Dar trebuesc luate, pentru a ne creşte pătura orăşenească, de care avem mare nevoe la romanizarea oraşelor. Nu putem romaniza pe străini, dar putem romaniza oraşele, crescându-ne o pătură românească, care să fie baza noastră (aplauze). Ce priveşte comerţul, nu se mai fac nicăiri nici un fel de afaceri, din lipsă de numerar (bani). Şi totuşi nu vedem meniri măsuri de îndreptare. In acelaş timp însă, — vă vor spune-o societăţile de asigurare, — pentru a ajunge la bani, unii negustori dau foc caselor şi mărfurilor. Dl ministru de finanţe sprijină astăzi, socotind că va putea micşoră criza, politica de revalorizare (urcare a leului), pe care a combătut-o patru ani de zile cu înverșunare. — Noi cerem o politică de stabilizare (leul să nu se maiurce și să nu mai scadă). Sunt prea puţini bani în circulaţie. Dar, înainte de stabilizare, nouă ne trebue în primul rând o sumă îndestulătoare de bani în circulaţie, pentru ca organizmul nostru să poată trăi. Ne trebue osumă de cel puţin 1 miliard şi 200 milioane lei aur, adecă o sumă încă odată aşa de mare ca în România mică dinainte de răsboiu. Deslegarea principală a crizei se poate ajunge prin îndestulirea