Foaia poporului, 1927 (Anul 35, nr. 1-52)

1927-01-02 / nr. 1

Pag. 2 mijloacelor de producţie puse în serviciul­­unei clici politice fără seamăn de lacomă,­­ du­­pă ce au jignit cele mai curate gânduri fră­ţeşti ale populaţiunei româneşti din aceste provincii, umilind prin puterea guvernamen­tală tocmai pe cei mai vajnici luptători naţio­nali din toate clasele sociale, pentru credin­ţele lor politice, — aceşti oameni vin astăzi şi îndrăznesc a batjocori din nou Ardealul şi Banatul cu ademeniri de pricopseli,, ca şi când s’ar adresă unor oameni perduţi cu totul, gata a-şi vinde sufletele pentru un blid ide linte. Liberalii n'au înţeles şi nu pot înţelege sufletul transilvăneanului. In îngâmfarea lor de a crede, ca „cu un­­sac de aur pe spinarea unui măgar poţi cuceri orice cetate“, — aşa cum credea regele Filip Macedoneanul, — li­beralii se prezintă în Transilvania ca în ţă­rile balcanice, unde eră pe vremuri totul de vânzare. Mai întâi au lovit obrazul cetăţeanului ardelean, înjosindu-l prin arestări nedrepte şi bătăi cu agenţii jandarmeriei, ce au stat sub ordinele lor. Apoi ne-a umilit crud faţă de minoritarul mai înstărit,­­mai liber şi­­mai ocro­tit astăzi decât Rom­ânul în ţara lui dorită li­beră. Au făcut şi legături electorale contra Rom­ţânului ardelean. Aceşti oameni au acum neruşinarea să se pre­zinte înaintea Ardealului şi Banatului cu­ tolba de promisiuni, cu făgăduiala pricopselei cu orice preţ, cu orice mijloc. Ei lovesc încă odată şi mândria şi conştiinţa de cetăţean a întregei populaţiuni, în special a intelectualilor, către cari se îndreaptă „în special“ urâta lor stă­ruinţă. Cu vânătoarea de s­uflete , vin liberalii în Ardeal, cu desfrânarea politicei lor res­pinsă cu scârb­ăi de vechiul regat. .Atât de puţin demn şi lipsit de conştiinţă politică îl cred ei pe acel Ardelean, care ni-a dat mu­cenicii naţionali şi strălucitorii apărători ai drepturilor cetăţeneşti, ai libertăţii sfinte. A­­ceste drepturi au fost proclamate pe câmpia de la Blaj la 1848 de un­­Simeon Bărnuţiui cu o putere, pe care nu le-o dă decât conştiinţa luminată de­­mare patriot şi de cetăţean. La această înălţime s’a putut ridică odalfcă un în­treg popor, înfăptuindu-şi visul naţional se­cular prin luptele conduse sub acelaş steag al Partidului Naţional. Apelul deputatului Emil Pop, din mo­desta dar curăţă­­gazettă a Alba Iuliei are, în aceste împrejurări, adevăratul lui înţeles de apărare şi conservare naţională şi morală: „Sus inimile şi înainte cu cinate şi omenie, la luptă pentru drepturi şi dreptate, toţi cei credincioşi soldaţi ai binelui tuturor... adevă­raţi fii buni ai Ţării şi Neamului“. ( România). FOAIA POPORULUI Discuţia bugetului pe 1927 In patru zile s’a votat bugetul,­ care Lucrul cel mai de căpetenie al parlamen­tului este, în toa­te ţările, votarea bugetului statului, adecă cercetarea veniturilor şi chel­­tuelilor ce un guvern oare­care le pune în spatele cetăţenilor. Bugetele trebuesc votate înainte de începutul­­anului. De aceea,în lunile­­ din urmă, aproape în toate ţările cu parla­ment, s-a discutat mai mul­t sau­­mai puţin asu­pra bugetului, care de obiceiu intră în vigoare la 1 ianuarie. Asta e şi la noi. Zilele trecute a fost interesant să cetim în ziarele străine, că spre pildă, parlamentul francez a votat bugetul pe 1927 după o dis­cuţie de 35 zile. Şi i mai adăugă ştirea fran­ceza: După mulţi ani de zile se întâmplă a­cum, că bugetul a fost aşa iute votat, ceea ce însemnează că în alţi ani se discută 2—3 luni la buget. Vedem deci, că Francezii sunt oare­cum surprinşi, că bugetul lor de astădată s’a votat iute, în 35 de zile. Dar ce să zicem noi Românii ? Parlamen­tul nostru (Camera şi Senatul) în patru zile a dat gata discuţia şi votarea bugetului pe 1927! In şedinţa de Luni după am­iazi (20 Decemvrie) s'a început discuţia, şi până joi înainte de ameazi (23 Dec.) bugetul a fost votat. Lucru, nu glumă! — vor zice unii. Noi găsim aceasta un fel de bătaie de joc parla­mentară. Nu e cu cale şi nu face cinste ţării, ca un buget care atinge aproape 40 miliarde lei, să fie votat cu aşa o grabă. Vina pentru aceste stări o poartă, în ca­zul de faţă, guvernul averescan. Dar şi mai înainte, tot cam la fel au făcut guvernele ve­chi. Bag seama e obiceiul pământului, ca asu­pra veniturilor şi cheltuelilor ştaifului să se vorbească cât mai puţin. Ori, dacă aceasta s’a putut întâmplă înain­te de răsboiu, când Ro­mânia eră o ţară mică, nu ne prea mirăm. Pe atunci Statul nu avea atâtea necazuri, ca azi. Nu ne putem însă împacă, şi ne doare, să vedem aşa o discuţie parlamentară la bu­get în anul 1926, la 8 ani după înfăptuirea României mari, care are alte sarcini şi griji, de cum avea România cea mică. Mărturisim sincer, că în timpul din urmă nici n’am mai urmărit ce s’a discutat la Me­saj. Nu puteam înţelege: de ce se lungeşte atâta o discuţie de formă, cum e răspunsul la Mesaj, când bugetul nu e încă votat? Şi de­ ne cere noui impozite de miliarde, c­ară­m pe faţă, că ne-am mirat. De ce nu a intervenit mai energic Partidul Naţional-Ţă­­rănesc ? A fost cazul să se întrepună pentru încheierea discuţiei la Mesaj, ca astfel să ră­mână mai mult timp pentru discuţia la buge­t. Ştim şi înţelegem, idă guvernul a fr­ăgănat anume discuţia, la Mesaj. Dar atunci, Partidul Naţional-Ţărănesc trebuia să ia contra-măsuri, eventual să nu­­mai vorbească nimenea din de­putaţii noştri la Mesaj, lăsând pe Avereşcani să bată apa ’n piuăr. S’ar fi dovedit atunci pe faţă, că guvernul lungeşte discuţia Mesajului, ca să scape la urmă ,de a bugetului, unde avea teamă că trage scurta. Votarea bugetului peste noapte e păgu­bitoare din toate punctele de vedere. Grosul deputaţilor, înşişi nu ştiu ce au­­votat. De unde să ştie bietul cetăţean „liber“, ce-l aşteap­tă pe anul viitor ! ? Doar atât, că­­are să plătească dări şi taxe, apoi taxe şi dări, până când îi sar ochii. Căci de aceea e „liber“... Cu totul altcum se desfăşură lucrurile, când la bugetul Statului se deschide o discuţie serioasă, temeinică, pro şi contra, cu motive din amândouă părţile. Lumea se lămureşte. Cetăţeanul află motivele guvernului, care a trebuit să pună cutare nouă dare, fiindcă are dincolo cutare noui cheltueli. „ Vin atunci de­putaţii din opoziţie şi cer restrângerea chel­tuelilor, motivând la rândul lor cu stările grele sau cu netrebuinţa atâtor slujbaşi la stat, ori cu punerea de dări mai mari pe cari au şi venite­­mai mari. Discuţia la buget în felul acesta e ur­mărită cu atenţia cuvenită de toată ţara. Se face aşa zicând şcoala politică. Vaza parlamen­tului creşte. Ziarele aduc rapoarte pe larg despre discuţiile în parlament, ca în alte ţări. Dovedim, că suntem stat cult şi european. Aşa cum s’a discutat la Cameră, în tim­pul din urmă, e ceva desgustator. E grozav de revoltător pentru omul cu simţ de dreptate şi păgubitor pentru cetăţeanul unei ţări, căruia nu i­ se spune altceva, decât: aci impozit, din­colo taxă, plăteşte că te ia imama pădurii, cu uşile casei cu tot.. . La 8 ani după înfăptuirea României mari credem că a sosit vremea, ca în parlament să înceteze votarea legilor peste noap­te și fără o adevărată discuție serioasă. Nr. 1 Ce s’a vorbit în Cameră la discuţia bugetului Incepându-se discuţia numai cu trei zile înainte de vacanţa Crăciunului, e de sine în­ţeles, că totul s’a făcut cu m­are grabă. In trei zile s’au ţinut şedinţe ziua şi noaptea. Aşa iute-iute s’a dat totul gata. Cum să scrie şi ziarele despre atâtea şedinţe de­odată? Nu este nici loc în gazete. Şi probabil, că asta a intenţionat guvernul: să se vorbească şi scrie cât mai puţin despre venitele şi clici­­tuelile Statului. Deputaţii averescani, cari la discuţia Me­sajului s’au îndesat cu toţii la cuvânt, ca să lungească discuţia,­­ acum la buget s-au cam tras frumos înapoi. La ordinul guvernului stând, ei nici nu pot face multe observări, ci trebue să voteze cum se dă ordinul. Ce priveşte pe deputaţii naţional-ţără­­nişti, aceştia au vorbit mai mulţi după­olaltă, scoţând la iveală greşelile guvernului în pu­nerea nouilor sarcini şi cerând îndreptare. Au­ ţinut vorbiri de toată frumuseţea, cu cumpăt şi miez, domnii deputaţi naţional-ţărănişti: A. Călinescu, Ion Răducanu, Virgil Madgeanu, Mihai Popovici şi alţii. Din lipsă de loc în foaie,­­nu putem da cu­prinsul acestor vorbiri, cari au scos la iveală multe adevăruri crude. Dăm totuşi, o parte din cuvântarea dlui Mihai Popovici, care în linii generale reoglindeşte toată viaţa noa­stră de azi. Cuvântarea dlui M. Popovici Criza generală a ţării. Avem criză pe toate terenurile. Cu toţii o simţim. Dar mai lovită este agricultura,­ care trece prin o criză grozavă din cauza ba­nului, a cam­erei, a legilor de­­îngrădire a valo­rificării produselor agricole. Industria trece şi ea prin aceiaşi grea lipsă de capital. De altfel, aci mai sunt de­vină şi cei ce au înfiinţat fabrici fără capital. Astăzi industria e aproape ruinată,­­î­n nepu­tinţa a se desvolta. Şi nu trebue să uităm, ca industria e chemată a pune capăt dorinţei de emigrare, astăzi, când în România mare nimeni n’ar­­mai trebui să se cugete să ia toiagul pribegiei, ca înainte de răsboiu în Ardeal. Pentru sprijinirea industriei nu e însă nevoe numai de un tarif vamal şicanator, ci de alte măsuri, pe care nu le-am văzut că se iau. Dar trebuesc luate, pentru a ne creş­te pătura orăşenească, de care avem mare nevoe la romanizarea oraşelor. Nu putem romaniza pe străini, dar putem romaniza oraşele, cres­­cându-ne o pătură rom­ânească, care să fie baza noastră (aplauze). Ce priveşte com­erţul, nu se mai fac ni­­căiri nici un fel de afaceri, din lipsă de nu­merar (bani). Şi totuşi nu vedem meniri mă­suri de îndreptare. In acelaş timp însă, — vă vor spune-o societăţile de asigurare, — pentru a ajunge la bani, unii negustori dau foc caselor şi mărfurilor. Dl ministru de finanţe sprijină astăzi, so­cotind că va putea micşoră criza, politica de revalorizare (urcare a leului), pe care a com­bătut-o patru ani de zile cu înverșunare. — Noi cerem o politică de stabilizare (leul să nu se mai­­urce și să nu mai scadă). Sunt prea puţini bani în circulaţie. Dar, înainte de stabilizare, nouă ne tre­bue în primul rând o sumă îndestulătoare de bani în circulaţie, pentru ca organizmul nostru să poată trăi. Ne trebue o­­sumă de cel puţin 1 miliard şi 200 milioane lei aur, adecă o su­m­ă încă odată aşa de mare ca în România mică dinainte de răsboiu. Deslegarea princi­pală a crizei se poate ajunge prin îndestulirea

Next