Foaia Noastră, 1965 (Anul 9, nr. 1-24)
1965-01-15 / nr. 2
Au intrat in funcţiune maşinile moderne de curăţit zăpada, care nu numai că topesc neaua de pe liniile ferate, dar le şi usucă Din satul nostru ... Ziua a devenit mai scurtă, iar nopţile mai lungi. Populaţia din comuna Méhkerék însă nu se plictiseşte nici în timpul iernii. Pe lingă munca de toate zilele, oamenii muncii iau parte la diferite programe care sunt organizate în comună. In afară de concertul de muzică populară, dat de orchestra Ansamblului U.T.C., de care numărul ultim al gazetei se ocupă într-un articol separat, un alt prilej plăcut a constituit seara de cîntece populare la care şi-a dat concursul cunoscuta solistă de radio Apollónia Kovács. Pe lîngă cîntecele populare maghiare şi ţigăneşti, ea a interpretat şi două cîntece în limba romînă — cu mare succes. După programul de două ore a urmat un bal, la care tinerii şi oamenii muncii din comună s-au distrat pînă noaptea tîrziu. La bal a cîntat orchestra populară din Sarkad, condusă de József Kovács. Pe lîngă distracţie însă nu rămîne în urmă nici culturalizarea şi educarea populaţiei. în comună sînt organizate cursuri cu teme de politică, la care iau parte aproape 60 de persoane. Cursul de economie politică este condus de către Ferenc Bartăk, agronomul gospodăriei colective „N. Bălcescu”. Cursul marxism-leninism, anul întîi, este condus de către tovarăşul Alexandru Goron, directorul şcolii din localitate. In cadrul cursului, participanţii însuşesc diferite noţiuni politice, legile de dezvoltare a societăţii omeneşti. La cursul marxism—leninism, anul II, cursanţii fac cunoştinţă cu tezele construirii societăţii socialiste şi comuniste. Pentru tinerii din comună a fost organizat un curs special de noţiuni politice, la care iau parte 40 de persoane. Conducătorul acestui curs este tovarăşul Mihai Boca, directorul adjunct al şcolii. Au început şi cursurile organizate de Societatea pentru răspîndirea cunoştinţelor. Generaţia cea mai tînără din sat, elevii şcolii generale se pregătesc cu un program pentru întrecerea „Cine ştie, cîştigă”. Noi sperăm că la această întrecere echipa de fluieraşi, îndrumată de către tovarăşul Gheorghe Dulău, va obţine un succes meritat. La fel se pregătesc intens şi dansatorii, recitatorii de poezii etc. Rezultatele acestei munci perseverente se vor vedea în cursul întrecerilor. In zilele de 15—16 decembrie a avut loc la căminul cultural expoziţia intitulată „Apărarea avutului obştesc”, care a fost vizitată de peste 400 persoane. Am dori ca în viitor să ne întîlnim cît mai des cu artiştii teatrului „Jókai” din Békéscsaba şi cu alţi artişti de seamă. După muncile obositoare de vară şi de toamnă colectiviştii merită să-şi petreacă timpul liber cît mai folositor, distrîndu-se, dar totodată cultivîndu-se mereu. Oamenii muncii de la noi — vîrstnici şi tineri deopotrivă — sînt cuprinşi de setea de cultură şi de dorul de a învăţa. Noi dorim populaţiei din comuna noastră ca în noul an să-şi îmbogăţească cît mai mult cunoştinţele, ca astfel să poată contribui cît mai activ la dezvoltarea patriei, la desăvîrşirea construirii socialismului. Gheorghe Martin Orchestra „Rajkó" a Ansamblului Central U. T. C. FOAIA NOASTRĂ Un studiu interesant despre fiul lui Petőfi pe numitul cercetător literar, István Irányi, care se preocupă de culegerea amintirilor din regiunea Crişurilor legate de viaţa lui Sándor Petőfi şi a familiei sale, recent a întocmit un studiu interesant despre Zoltán Petőfi. Lucrarea apărută cu sprijinul sfatului popular al comunei Szarvas, publică multe date pînă acum necunoscute despre copilul orfan al marelui poet maghiar. Zoltán Petőfi ani de-a rîndul şi-a continuat studiile la şcoala din Szarvas, prin urmare în comună sînt bine cunoscute multe momente din viaţa lui, rezultatele obţinute la studii şi numeroase pozne săvîrşite de el. Colţul femeii B R0Ù£ fţ//..., Ce frumoasă este o masă aranjată şi decorată corespunzător. Faţa de masă croită şi făcută după măsuţa căreia îi este destinată, va fi ornamentată cu broderii, cu motive de fructe etc. Dăm aci felul cum să fie dispus modelul după cum este masa (rotundă, pătrată, lunguiaţă). Mai jos tiparul mărit al modelului care poate fi făcut fie cu broderie, cu punct de lănţişor, fie prin aplicaţii de bucăţele de material (olandă, stambă, ţesături de in şi bumbac). 9 • ••. Mamă a 100 de copii... O sută de copii îi spun „mamă” văduvei lui Kálmán Kis din comuna Kisújszállás — care după ce îşi educa cei şase copii născuţi din căsătoria ei — şi-a sacrificat viaţa pentru educarea şi îngrijirea copiilor orfani din căminele de stat. în cursul a patruzeci de ani, 94 de fete şi băieţi au petrecut în casa acestei femei un an, doi, sau chiar mai mult timp, bucurîndu-se de dragostea de mamă. Azi, o sută de copii o consideră drept mamă pe văduva lui Kálmán Kis. Acum, la împlinirea vîrstei de 78 de ani i s-a acordat medalia de bronz a Ordinului Muncii. BUCURIE ÎN CASĂ In casa familiei Viza din localitatea Pilis, de şase ani în fiecare ajun de crăciun la masa de seară se servesc portocale cultivate de gazda casei. Cei doi portocali cu timpul au devenit ca doi pomi înalţi. A fost an, cînd cei doi pomi au dat 47 de portocale aromatice, dintre care unele au avut o greutate de peste 200 de grame. în acest sezon portocalii aveau un rod mai scăzut, deoarece în primăvară au fost transplantaţi. CUCERIRI ALE STIINTEI 9 9 Mina artificială şi creierul O „piesă de schimb” pentru organismul omenesc de un tip special creată în ultimii ani în U.R.S.S. şi în alte cîteva ţări este mina artificială. Originalitatea acestei proteze constă în faptul că ea este condusă de curenţii electrici biologici care se produc în muşchi, ca răspuns la „ordinele” provenite din creier. Devenind astfel o parte a corpului omenesc, mina bioelectrică este alimentată, prin intermediul unor dispozitive captatoare, de către biocurenţii din muşchi. Ultimele modele cîntăresc doar 200—300 de grame. Cu ajutorul lor se pot ridica şi transporta greutăţi de peste 30 kg, în funcţie de starea fizică a persoanei respective, se poate lucra cu un ferăstrău de tăiat lemne, cu un ciocan etc. Mina bioelectrică se supune voinţei omului executînd variate mişcări, iar dimensiunile ei reduse permit ca operaţiile să se facă fără mare dificultate. Dispozitivele bioelectrice constituie astfel primele „proteze active", care pot fi utilizate în numeroasele afecţiuni: malformaţii congenitale, infirmităţi accidentale, paralizii etc. Utilizarea unor „mîini” comandate de la distanţă pe cale bioelectrică prezintă interes şi pentru numeroase industrii. Ele vor face posibilă dirijarea de la distanţă a unor maşini complexe in medii nocive pentru sănătatea omului (reactoare atomice, substanţe radioactive), în locuri greu accesibile, pe fundul oceanelor, poate pe suprafaţa altor planete etc. In industriile de precizie, comanda bioelectrică va oferi posibilitatea unui control mai minuţios, folosirea unor aparate mai sensibile şi mai uşor de minuit. a nul trecut pe vremea aceasta hotarul vegeta sub pătura de zăpadă, acum — cu ocazia vizitei noastre — parcă ar fi primăvară. Zăpada s-a topit, hotarul în mare parte e inundat de ape. Drumurile noroioase au devenit de neumblat. Cel mai greu e să ajungi la Kinizigpuszta și Botospuszta, fiind departe de linia ferată şi de şoseaua naţională dintre Békéscsaba şi Lökösháza. Dar fiind dornic să mai revăd oamenii cunoscuţi, dau o raită pe la ei, înfruntînd băltoacele care în multe locuri îmi taie calea. La şcoala din Kintzigpustă mi-e imposibil să ajung fără riscul de a-mi pierde pantofii prin noroi. De altfel nici nu ar avea rost, deoarece fiind vacanţă, nici elevi şi nici pedagogi nu se află la şcoală. Mă mulţumesc deci să privesc de la distanţă clădirea şcolii izolată în pustietatea hotarului şi am impresia că şi ea simte ceea ce simt eu: că-şi trăieşte probabil ultimul an de existenţă. Deocamdată ea nu mai are în total decît un efectiv de 13— 14 elevi în clasele din cursul inferior. In astfel de împrejurări elevii nu-şi pot însuşi aceleaşi cunoştinţe de bază ca la celelalte şcoli, oricît de conştiincios ar fi pedagogul, fiindcă este greu să se ocupe în aceleaşi timp cu elevii din cele patru clase. Prin aceasta se explică faptul că elevii veniţi de la sălaşe la şcolile de la oraş, la început au foarte multe greutăţi, chiar şi cititul merge extrem de slab. Deosebirea aceasta de nivel o văd şi oamenii de aici, de aceea cei mai mulţi îşi dau copiii la şcolile din comunele învecinate: Elek, Nagykamarás şi Lökösháza. Văzînd-o pe găzdoaia în curte, m-am oprit la o casă s-o mai întreb una-alta. M-a poftit în casă. Şi femeia şi soţul ei — după cum văd — sînt oameni care nu pot trăi fără muncă. Chiar şi iarna găsesc mereu ceva treabă în jurul casei: hrănesc animalele, femeia fierbe, spală, iar bărbatul trebăluieşte pe afară. Pe aparatul de radio dau cu ochii de Calendarul nostru. Precum văd, au de toate şi sunt obişnuiţi cu viaţa de la sălaşe, totuşi şi ei simt că trebuie să-şi aranjeze altcum viitorul. Problema care-i preocupă mai mult şi chiar îi îngrijorează, e boala contagioasă cu dureri de unghii şi gură, care face ravagii în rîndurile animalelor. îmi povestesc ei că la Nagykamarás s-a interzis intrarea sau ieşirea din comună, la Csanádaváca şi Medgyesbodzăs la fel. Pînă acum această boală a pricinuit mari pagube. Pe urmă trecem la altă temă. Ei sînt de părere că dacă din cînd în cînd i-am vizita cu cite un program compus din dansuri şi cîntece romîneşti, s-ar aduna lume multă la şcoală. * La Botospuszta — după cum se ştie — nu mai este şcoală. Copiii de aici umblă la şcoala din Nagykamarás. In clădirea izolată a şcolii de pe movila de lîngă lacul cel mare, acum locuieşte un particular. In drum spre centrul sălaşelor de la Botospuszta, unde era fosta şcoală, intru în vorbă cu o fetişcană, Ana Brîndaş. Vorbim despre viaţa lor, a tineretului de la sălaşe. Cam puţini tineri rămîn acum la „casa părintească”. Se duc care încotro, pe la diferite şcoli şi munci la oraşe. Cei cîţiva rămaşi acasă — mai mult fete — rar au ocazie să danseze la cîte un bal ocazional organizat din cînd în cînd în localul restaurantului aflat la marginea şoselei dintre Elek—Lökösháza. De cînd n-am mai umblat pe aceste meleaguri, s-a deschis şi aici, alături de restaurant, o prăvălie şi lăptărie, o cofetărie prevăzută cu toate cele necesare pentru o cît mai bună deservire a consumatorilor: maşină de fiert cafea, de făcut îngheţată şi altele de felul acesta. * La Bánhidimajor predă de cîţiva ani colegul Simion Popeţ, unul dintre cei mai vechi pedagogi, care învaţă limba romînă în şcolile din împrejurimi. In anul acesta se împlinesc 25 de ani de cînd predă la şcolile din ţară. A absolvit şcoala normală din Timişoara în 1928 şi a predat şi dincolo, în România. In Ungaria a activat timp mai îndelungat la Kecskemét, Makó, apoi la şcoli cu limba de predare română din Méhkerék şi Jánosháza. Acum, în pragul ieşirii sale la pensie, predă la Bánhidimajor, în şcoala amenajată în vechiul castel al grofilor. Om modest şi liniştit din fire, nu s-a îmbulzit ca alţii să ajungă la oraş. S-a simţit bine în lumea sălaşelor şi a iubit la fel pe copiii oamenilor de aici, fie ei romîni sau maghiari şi la fel a iubit şi iubeşte cele două limbi care am putea spune că i-au fost „uneltele de muncă” în lunga sa activitate de pedagog. E destul de mare numărul acelor copii care au învăţat de la învăţătorul Simion Popeţ tainele buchiilor, şi e destul de mare numărul acelor locuitori de la sălaşele din Kintzigpuszta şi Bánhidimajor care au mers la învăţătorul lor să le scrie cîte o cerere, să-i ceară sfatul în treburi oficiale sau numai să stea de vorbă cu dînsul. li dorim încă mulţi ani, sănătate şi spor în muncă, să mai poată educa numeroşi copii veniţi la şcoala lui. I. IVANUS IARNA ÎN LUMEA SĂLAŞELOR...