Fotbal, ianuarie-mai 1974 (Anul 9, nr. 397-414)
1974-01-03 / nr. 397
Primul interlocutor al „Interviului săptămînii“ pe anul 1974 nu poate fi decit... anul 1974 Această alegere urmăreşte eliminarea oricărei doze de subiectivism, inevitabilă ,şi, in mod firesc, omenească. Anul 1974 are, în mod sigur, cel puţin prin virstă, o candoare incontestabilă , dovadă şi mişcarea pură a copilului din fotografie, care îl simbolizează. Dacă, totuşi, în cursul interviului, vor apărea idei nu prea candide, de vină va fi reporterul, care păstrează amintirea autor şi autor controverse din arsenalul anului trecut, 1973. Să sperăm, totuşi, că saltul în noul an va limpezi bolta acestei pagini şi va face loc unor ginduri noi, unor ginduri calde, cumpănite — totuşi — de temperatura lucidă a iernii. Acestea fiind zise, să-i adresăm anului 1974, prima întrebare : — Care este cel mai mare proiect al dv. ? — Vreau, în primul rînd, şi fac mai multă ordine. Găsesc că experienţa anului 1973 mă obligă. Dacă am să reuşesc să o fac, atunci nenumăraţii iubitori ai fotbalului nostru ar şti la ce trebuie să se aştepte. Anul 1973 a promis mai mult decit a putut. Nu vreau să cad şi eu in această greşeală. — Despre ce greşeli este vorba ? — Anul 1973 a comis citeva inexactităţi de care trebuie să ţin seama. In primul rînd, prin simplul fapt că a curs cu prea multă boemie, timp de 365 de zile, a întreţinut iluzia că în această teribilă cursă care se numeştefotbalul mondial" poţi lupta — cu şansă — fără să ţii seama de eforturile pe care le fac ceilalţi competitori. In al doilea rind, anul 1973 a fugit, odată în plus, după doi iepuri, socotind că poate lupta pe mai multe fronturi. Este adevărat că, la un moment dat, anul 1973 a impus trecerea intereselor de club în subordinea intereselor echipei naţionale — aşa cum s-a intimplat cu prilejul primului tur al cupelor europene — dar faptul că după aceea, dumneavoastră, cei din presă, aţi prins cu lacrimi grele lingă patul de suferinţă al echipelor noastre de club, dovedeşte că ceva n-a fost în regulă. In sfirşit, anul 1973 şi-a permis luxul de a face nişte transferuri cam peste litera legii, ceea ce eu nu cred că am să mai permit. — Cu ce credeţi că veţi începe ? — Ştiu foarte bine că, pentru un reporter, cel mai interesant ar fi să fac, încă de pe acum, echipa naţională, pentru ca presa să aibă ce scrie, să propună alte variante, mai fermecătoare, să primească scrisori de la cititori, în care să se facă vreo 20 000 de echipe naţionale, toate ideale, toate superioare celei care a jucat în 1973 şi toate „capabile să ridice fotbalul românesc pe locul pe care-l merită“ (Iartă-mi stilul, dar sunt şieu un biet cititor, oricind influenţabil. — Să renunţăm la alcătuirea echipei naţionale, mai ales că în camera in care ne aflăm nu există o asemenea obsesie. — M-ai întrebat cu ce aş începe. Aş începe prin a fi pisălog. Aş începe prin a spune că prima datorie a anului 1974 e să impună organizarea cîtorva şcoliinternate cu profil fotbalistic. Ştiu foarte bine că organizarea acestor şcoli, chiar dacă s-ar face minic, adică în primele zile ale lui ianuarie, nu mi-ar a „VREAU A IM PRIMUL RlND SA FAC MAI MULTĂ ORDINE“ duce mie personal, anului 1974, un succes de prestigiu spre finele lui decembrie, dar sunt hotărît să înfrunt şi această eventualitate. De-a lungul anilor, investiţia de capital sufletesc şi material in fotbalul nostru a fost făcutăla prea multă poezie“, omiţîndu-se faptul că alţii lucrează intr-o perspectivă foarte riguroasă. Iată, de pildă, vecinii noştri de la sud au reuşit, în anul 1973, a patra calificare consecutivă într-un turneu final al campionatului mondial. Fireşte, aceasta e o performanţă incontestabilă, dar ea nu depinde doar de şutul lui Bonev sau de plonjoanele lui Goranov. Ea trebuie legată de faptul că in Bulgaria există, în momentul de faţă, 20 de şcoli sportive cu internat, dintre care trei afectate exclusiv fotbalului, iar celelalte au in efectivele lor cel puţin 50 la sută de şcolari fotbalişti. Prin această reţea s-a realizat o mare victorie asupra celui mai puternic dușman al fotbalului școlar modern : Timpul. — Bine, dar centrele de juniori ale noastre... — Recunosc, ele au adus ceva rezultate, dar, după părerea mea, un centru este un instrument de lucru foarte firesc pentru un club. Fotbalul, insă, are nevoie şi de un efort la eşalon naţional, care să creeze un cadru. Dacă Mehala timişoreană a dat cîndva o echipă care a ţinut „naţionala“ timp de ciţiva ani, este cu neputinţă ca în anul de graţie 1974 fotbalul să nu se bucure nici măcar de condiţiile naturale (deşi grele, fără îndoială ale maidanului Mehalei. — Ce atitudine veţi avea faţă de jucători ? — Capul meu e... calendar de pe urma discuţiilor pe marginea statutului jucătorilor de performanţă. Eu cred că aceste discuţii nu sunt prea fertile. în problema jucătorilor, cred că trebuie să se rezolve în primul rînd un aspect — cel al responsabilităţii. — Cum vedeţi dezvoltarea responsabilităţii ? — într-un singur fel. In fotbalul românesc trebuie să existe o singură lege : „Antrenamentul are loc la orele patru după-amiaza“. Din acest anunţ trebuie să derive totul. Dumneata, jucătorul X, dacă vrei să practici fotbalul, trebuie să fii la orele patru la antrenament. Pe mine, club, nu mă interesează dacă poţi sau nu poţi să fii la orele patru la antrenament. Asta este o problemă care îţi revine în totalitate dumitale. — Şi dacă jucătorul are, să zicem, un seminar la anatomie ? — E o chestiune care iarăși nu mă interesează. Cine vrea să fie student cu adevărat, trebuie să studieze (mă gîndesc la studiul individual, plus cursurile obligatorii) vreo 10 ore pe zi. Și pentru a fi un bun student, adică un viitor element de nădejde al profesiunii, merită să sacrifici fotbalul şi să nu te mai ocupi de el. — Vreţi să-l îndepărtaţi pe... — Nu vreau să îndepărtez pe nimeni. Vreau să-i ofer fotbalului oameni care iubesc atît de mult fotbalul incit sunt dispuşi — dacă vor să fie titraţi — să urmeze cursurile unei facultăţi fără frecvenţă, aşa cum face foarte bine Cornel Dinu, care este in anul V al Facultăţii de drept şi notează ! — după o perioadă in care a tras enorm la echipa naţională şi la club. In aceeaşi ordine de idei, sunt absolut de acord cu unul dintre antrenorii Diviziei A, care, exercitindu-şi profesiunea într-un oraş cu vreo trei institute, s-a trezit cu unul din fotbaliştii săi, în virstă de 19 ani, cerîndu-i o dezlegare pentru un mare centru universitar. Antrenorul în cauză i-a spus viitorului student că este absolut de acord cu înscrierea lui la Facultatea dinmarele centru universitar“, dar că nu-i poate da dezlegarea, cu atit mai mult cu cit nobila pasiune a fotbalistului său pentru medicină merită o atenție deosebită, adică renunțarea la fotbal. — Bine, dar ce se întîmplă cu salariații ? — Nu te speria. Te asigur că la anul Dinu ar fi fericit să facă practică pe I lingă un mare avocat. Şi I ce mare crimă e ca profe- * sorul de educaţie fizică fotbalist să facă douăzeci de ore pe săptămină in şcoala lui ? Marea dramă a fotbaliştilor noştri este aceea că au prea mult timp. Un antrenament care începe la patru şi se termină la şase, reluindu-se a doua zi la patru, aproape că te invită la alcătuirea unor programe nostime. " Un jucător care ştie, la orele şase seara, că obligaţia lui următoare este prezentarea la antrenament după... 22 de ore nu-şi mai planifică ora culcării, pentru simplul fapt că nu are nevoie de ceas deşteptător. Te asigur că un fotbalist care ar fi obligat să se scoale la orele şase sau şapte, ar începe să se culce la 10 sau poate chiar mai devreme, iar acest lucru ar fi primul şi marele pas pentru îmbunătăţirea pregătirii fizice, atît de criticate, a fotbaliştilor noştri. — Bine, dar deplasările... — La care te referi ? La cele din străinătate ? — Şi la cele din ţară. — Cele din străinătate intră automat in raza concediului legal sau a concediului fără plată, acesta din urmă urmind să fie compensat de clubul sportiv, lucru absolut firesc, de altfel. In schimb, pentru cele din ţară, problema la Divizia A nici nu trebuie pusă. O echipă bucureşteană, de pildă, care s-ar deplasa de două ori pe lună in oraşele provinciale, ar putea, foarte bine, să călătorească cu un avion mic, o cursă specială, sîmbătă seara. Asta, dacă e vorba despre oraşe ca Timişoara, Arad, Cluj, sau Iaşi. Pentru toate celelalte, adică pentru Ploieşti, Piteşti, Craiova sau Constanţa, un tren care se ia la patru sau cinci după-amiază aproape că reprezintă un voiaj de plăcere, ca să nu mai punem la socoteală faptul că, în acest fel, fotbalistul ar dormi în afara locuinţei sale o singură noapte pe săptămină, adică cea de simbătă. In toate cazurile pomenite, întoarcerea echipei, acasă, se poate face în cursul serii de duminică, aşa cum se practică, de altfel, şi astăzi, de către unele echipe cu un organizator mai priceput. — Sînteţi, din cite îmi dau seama, împotriva pregătirii în comun. — Absolut. îmi aduc aminte, acum vreo 20 de ani. Titus Ozon, care a petrecut în stagii de pregătire o bună parte din tinereţea sa îmi spunea: „Nu ştii ce greu e să te scoli luni în şir intr-o cameră stas şi să ai, ca primă impresie, obrazul nebărbierit al colegului tău de cameră“. In această plictiseală stau uuriașe rezerve de energie consumată aiurea. — Am impresia că vrei să fie un an foarte radical. Nu ai impresia că tot ceea ce spui e o simplă himeră ? — Fină acum s-a lucrat... cum știm. Și rezultatele le-am văzut. Lasă-mă şi pe mine să propun o dată ceva mai alăturea cu drumul prea bătătorit, mai ales că universul meu nu e chiar atît de himeric. loan CHIRILA UN SUPARAT SUBIECTIV Ion Pîrvulescu, din comuna Prisaca — judeţul Olt, este foarte supărat de rezultatul anchetei pentru desemnarea celui mai bun fotbalist român al anului. „Am rămas surprins şi descumpănit — ne scrie el — cînd am aflat că Dumitru a cîştigat trofeul şi nu Dobrin, care s-a impus etapa fie etapa, care a primit cele mai mari note în campionat. Cred că s-a făcut o mare nedreptate piteşteanului. Dobrin şi-a dovedit de nenumărate ori certa sa clasă, capacitatea de a învinge singur o echipă, aşa cum s-a intimplat de atîtea şi atîtea ori, aşa cum am văzut cu toţii pe micile ecrane în meciurile cu Steaua la Bucureşti, şi cu Dinamo, la Piteşti. In aceste partide, Dobrin a denomistrat clar, convingător, că-i mai bun decit Dumitru şi Dinu. Şi atunci ? De ce nu ei ? De ce Dumitru ? De ce se ocoleşte adevărul.. — Sîntem obişnuiţi, în fiecare an, cu astfel de întrebări — reproşuri. întotdeauna după aflarea rezultatului anchetei noastre, chiar cînd a ieşit Dobrin, am primit asemenea corespondenţe. Pentru că rezultatul anchetei, nu poate mulţumi pe toată lumea. Nu poate exista decit un singur cîştigător. Aşa că, toţi cei care nu l-au „văzut“ ca cel mai bun jucător pe Dumitru în 1973, este normal să se simtă decepţionaţi în speranţele pe care şi le-au dus în favoritul lor. Iar favoritul dv., tov. Fîrvulescu — cum afirmaţi, a fost, este şi va fi Dobrin. Una la mină. Să zicem, în al doilea rînd, că gazetarii şi antrenorii echipelor de Divizia A, au fost subiectivi şi nu l-au mai indicat nr. 1. In acest an, pe Dobrin. Bun, nu l-au mai dat. Dar, mai rămîne un criteriu, al cincilea, cel mai important, pe care nu aveţi cum să-l atacaţi, el fiind cel care decide rezultatul anchetei : PUBLICUL. Cititorii revistei iubitorii statornici ai fotbalului AU VĂZUT ŞI EI TOT PE DUMITRU ca fiind cel mai bun în 1973 şi au votat pentru ei în clasamentul publicului, diferenţa de puncte dintre cîştigător şi următorii doi clasaţi este zdrobitoare şi ea a decis soarta Trofeului Fotbal *73. De acord, Dobrin a jucat excelent în foarte multe meciuri din toamna trecută, dar ei, cei mulţi, spectatorii fotbalului, l-au preferat de astă dată pe Dumitru. Şi Dumitru a cîştigat, pe drept, a opta ediţie a Trofeului, cea mai echilibrată dintre toate. DESPRE „TRICOLORI“, DAN COE ŞI MIOC Un suporter înflăcărat al liderului campionatului nostru, Ion Saizu, din Poiana Mare, Dolj , se întreabă şi ... ne întreabă : „De ce antrenorul Valentin Stănescu nu cheamă la lotul naţional şi alţi jucători craioveni, în afara lui Marcu şi Ţarălungă ? Bălan, Bălăci, Deselnicu, Boc, Bădin, toţi au jucat foarte timp în 1373.. — Din cîte ştim noi, în această iarnă, ca şi în sezonul de primăvară, antrenorul Valentin Stănescu va încerca la echipa naţională cîţiva jucători noi, tineri şi foarte tineri. Printre ei se va număra şi revelaţia turului actualului campionat, juniorul Bălăci. Probabil că şi alţi fotbalişti de la Universitatea vor intra în vizorul antrenorului reprezentativei. Care sînt ei . Greu de spus acum. Dar, pînă cînd le vom afla numele, să trecem la celelalte două întrebări pe care ni le-aţi spus. DanCoe, fostul rapidist, joacă acum la divizionara R. F. C. Galaţi. Ne-am bucura, desigur, să-l vedem din nou în Divizia A şi, de ce nu, chiar cu echipa gălăţeană ! „De unde provine Mioc, fundaşul Politehnicii Timişoara !“ De la Sport Club Bacău, unde a jucat cîţiva ani şi a cunoscut consacrarea, pe post de fundaş lateral dreapta. Din cînd în clnd a evoluat şi ea extrema, fiind unul dintre cei mai rapizi jucători din Divizia A. DOUA „MIRACOLE“-a scris mult şi pe bună dreptate, despre „fenomenul Craiova“. Intr-adevăr, acolo, în inima Olteniei, fotbalul arde la cote foarte ridicate. Mai puţin s-a vorbit, însă despre un al doilea oraş al ţării care urcă vertiginos în fotbalul de astăzi : Constanţa. „Toamna lui 1973 a fost — subliniază, in scrisoarea sa, L. Gheorghe, originar de pe litoral — tot un fel de miracol şi pentru F.C.-ul nostru. Cum se explică el ? Probabil că : 1. prin venirea lui Lică şi Vigu ; 2. prin setea de gol a lui Mărculescu ; 3. prin evoluţia constant bună a apărării, F. C. Constanţa este astăzi un „11“ echilibrat, ambiţios şi dornic de afirmare deplină. Iată citeva din. .. explicaţii. Radu Nunweiller a marcat (min. 16) golul victoriei dinamoviştilor în meciul cu F. C. Constanţa, din ultima etapă a campionatului trecut. N-am înţeles însă de ce ne-aţi mai pus o asemenea întrebare, legată de o... înfrîngere a echipei dv. preferate pe teren propriu, tocmai cînd discutăm numai despre... lucruri frumna'î'5 ’ • DIALOG o Pag. 2 Nr. 397