Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)

1889-11-26 / nr. 40

\ML II No 40 (124) ^ — tjii MNo. IO 40 aiii, Duminica 26 Aoemvre 1889 AHO­N AM­ENTE. De au . . 14 lei. 18 6 luni . 7 . Pagina 1\ 120 b. rândul . 111 30. . Jiisettiuw şi red owe' K jindul b...... »0 Apare Joia şi Duminica. Redacţia şi Administraţia la Tipografia Lucrătorilor romani Asociaţi laşi strada de Sus No. 16­8, Iaşi, în 25 noemvrie 1889 Cum Nisim ? !Rare ori s'a vătflat o situaţiune mai ncurcată da cât ce­a actuala. Când elicem încurcată, să ne înțe­egem . După noi, situaţiunea nici că pote­­ mai clară. Pretinsa încurcătură provine din fap­tul firesc că, adese­ori, mulţi nici po­r­unci îşi bat capul de a introduce în­­ raţionamentul lor cerinţele rigurose a­­le legei fatale de care omenii, ca şi societăţile, sunt tot­deauna conduşi, încurcata nu este de­cât aparentă ; în fond, lucrurile merg p­asul lor na­tural. Avem instituţiuni constituţionale, a­­dică avem o organisai politică, din care resultă că naţiunea, prin delega­­,ve.ne,‘ îşi dirigueşte şi controlează a­­­facerile s de. . In cap un Rege, pretins ne respun­­letor , sub dânsul miniştri, pretinşi res­­mmtetori. Paralel cu aceşti doi factori ai pu­terei executive, avem un Parlament, cu m­isiunea de control. Acestea sunt, în puţine cuvinte, co­cinile pe cari se raştemă întregul nos­­tru edificiu politic. Să mai avem ore nevoie a adăuga că, în întreaga nostră viaţă socială şi iconomică, au o restrângere înrîurirele actorilor politici de cari­ am vorbit mai sus ? Un Rege neresponsabil !­­ Acesta, în practică, însemneazâ o a­­leverata glumă ; căci, cine (fice neres­­)pnsabil, z­ice, în acelaş timp, şi pus o impossibilitate de a lua o determi­­nure ; de a modifica o întreagă situa­­țiune ; de a face, in fine, acte de dis­­■ernăment şi de voinţă. Cum? Regele are dreptul de a cere remis­iunea unui cabinet. Regele pote o­­ri când vrea, să disolve Corpurile Le­­puitore. Regele mai are şi o serie de alre prerogative, de la modul îndepli­­nirei cărora pot resulta, pentru naţiu- ne, daune mari, chiar pericole. Şi, cu tote acestea, acest însemnat actor, cu atâtea puteri întinse , acest actor cu dreptul de a face atâtea acte mportante, acest factor, oricem, este declarat de neresponsabil ! Dar, dacă Șeful Statului este neres­­­pon­sabil, apoi, printr’o amară ironie, ni se răspunde că consilierii sei sunt responsabili ! Responsabili, faţă cu cine ? şi ’n ce anume împregiurare ? Am văzlut miniştri congediaţi de Re­ge, când acei miniştri nu se arătau în de agiuns servili faţă cu interesele co­ronei ; evident Regele ’i congediază a­­tunci. Când s’a veslut însă Regele conge­­diând miniştri, când nu se arătau des­tul de zeloşi apărători ai drepturilor ţarei ? Dar, afară de Rege ca judecător, mi­niştrii mai au, nu se­­rice, şi pe Parla­ment, care are drept de riguros con­trol asupra actelor lor. Aşa este în teorie. In practică însă, lucrul este cu to­tul al­t­fel . In practică, este de ajuns, la noi, ca să fii ministru, pentru ca să ai imediat şi o majoritate ministerială, compună din omeni cari nu au alt punct de con­tact cu guvernul, de­cât interesse şi numai interesse. Ţara, nici de tron, nici de miniştri nu a fost, niciodată, invitată a-şi tri­­mite mandatarii ei liber aleşi, ast­fel ca dorinţele şi nevoiele ei, representate prin majoritatea liber aleasă de ea, să fie representat în guvern şi’n giurul tronului prin omenii de guvern desem­­naţi de acea majoritate. Ce resultă deci, şi ce pote resulta dintr’o falsificare aşa de complectă a tuturor principielor, aşternute în pac­tul nostru fondamental ? Ce pote resulta dintr’o luptă veci­­nică între nişte principii cari vecinie cer a fi aplicat ; între nişte instituţi­uni cari vecinie sunt schilodite şi in­tre nişte deprinderi de guvernământ cari, de mai bine de două­zzeci şi trei de ani, sunt o sfruntată pălmuire a a­­celor principii şi a acelor instituţiuni ? Vecinie tulburată, ţara se întreabă, cu durere, unde este răul şi care este ursitorul neastâmpărului, ne­odihnei, distrăbălărei ei economice şi financia­re , paralisăn­­­ei pe calea disvoltărei sale naţionale!? De ce să ne mai mirăm că, la or­dinea siilei, este dispreţul pentru par­lamentarism ? O ! da. Un assemenea parlamenta­rism care, în aplicaţiune, represintă corona în vecinică trudă de facere a unui partid politic, care să nu repre­sinte de­cât interessele palatului ; un parlamentarism, în care consilierii tro­nuri nu reînsintă partidele politice a­­le cărora formaţiune şi joc natural pot s­igure să deie resultate roditere pen­tru o ţară ; un parlamentarism în ca­re toţi svânturaţii politici, toţi mi­cii ambiţioşi flămânzi de putere şi de sgomot, pot parveni a obţinea dirigu­­irea afacerilor publice, cu condiţiunea de a fi cules titlurile lor de pe trep­­tile din dos ale palatului ; un parla­­mentarism în care representaţiunea co­munală, judeţeană, leg­slativă nu este, în mare parte, de­cât resultatul agen­ţilor administrativi inferiori, şi în care parlamentarism se pr­e­inde că aseme­nea aleşi să aibă putinţa morală de a controla pe miniştri; un parlamenta­rism în care nimeni nu se sfieşte a­­ înălţa la doctrina unei dogme do­e ca­pitulările de conştiinţă şi de morala Este clar, că un a­seminea parlame­n- tarism nu numai merită dispreţ, dar merită încă a fi cu desăvârşire stîrpit din viaţa nostră ca naţiune. Or, principiele par­lamentare cuprin­se în acel odios parlamentarism, sunt tocmai acelea de cari se hrăneşte ac­tuala generaţiune română şi cari au produs şi produc mereu acea încurcă­tură şi zăpad­ala care face fondul si­­tuaţiunei nostre actuale. Cum atâtea greşeli au putut să fie comise, timp de atâtea ani, sub gu­vernul d-lui I. C. Brătianu ? Cum ? Cum au putut să se suie la putere d. Th. Rosetti de la cassaţie şi d. ge­neral Manu de la resbel ? Cum ? Cum o Cameră şi un Senat, devo­taţi mai în unanimitate d-lui I. C. Bră­tianu, au putut să treacă la alt guvern ? Cum, mai târziu, Camera actuală a dat, pe rând, majorităţi, când d-lui Th. Rosetti, când d-lui Lascar Catargiu, când d lui Iorgu Cantacuzino ? Nu am scis că şi actualul general preşedinte al consiliului de miniștri ar fi avut sau ar avea majoritate în a­­ceasta Cameră căci, pănă în present, Camera n'a dat încă piept cu guver­nul actual. Dar, fie că guvernul, fie că opoziția să se afle în majoritate în Parlament, nu este mai puțin adevărat că starea lucrurilor tot chaotică var românea. Pentru ce ? Pentru că în tot organismul nostru ca Stat, părţile lui essenţiale sunt scrintite. Pentru că nu cu minciuna vom pu­tea clădi adevĕruri. Pentru că, de la comuna pănă la tron, nu ne aflăm de­cât în faţa unei colosale mistificări ce-a făcut din re­­presentaţiunea naţională un adevărat basm, dar din fie­care ambiţios măr­ginit un om posibil la guvernământ. Deci, cum stăm ? Stăm ast­fel că este de datoria şi de onoarea tuturor nuanţelor liberale binecugetătore a isgori pe farisei din templu , a râ­di­a, cu tăr­ie, drapelul li­bertăţilor şi al moralităţei publice, şi de a reda ast­fel, acestei ţări, atmos­fera curată de traiu. Jos deci guvernul actual ! Jos cu o oră mai degrabă ! Numirile la Curtea de apel. Suntem in ajunul de a se face ina­movibili pe unii judecători, începând mai ântâi cu cei de la Curte. Prin acesta măsură se assigură o po­­siţiune independentă magistraţilor, ca să devie folositori sociatăţei şi să dea fie­căruia dreptul seu. Ar fi bimi însă ca m­nistrul justiţiei să observe bine numirile ce se face în locurile cari rămân vacante pe la Curţi, căci dacă se vor strecura judecători rei, passionaţi, ori­ce îmbunătăţire a sertei lor nu numai că e de prisos, dar chiar devine dăunătore societăţii. Şi, fiind că e vacant postul de pro­curor general la Iaşi, în care e vorba că se va numi d. consilier I. Duca, şi’n locul acestuia să treacă d. procuror M. Gr. Suţu, apoi dacă pănă aici n’am avea nimic de rus, nu trebue însă să stăm indeferenţi, când umilim că se so­licită postul de p­ocuror de cătră d. Velianu, preşedinte la tribunului local. A­sta nepăsători, când s’ar intro­duce în Curte un asemenea magistrat, nu putem. Ln adever, ne amintim câ, acum câţi­va ani, d-sa făcea politică militantă de pe fotoliul de jule-.D or, că să fie nu­mit deputat, dup­ă cum era obiceiul pe atunci, şi a mers cu îndrăzneala — ca să nu a jucem alt-fel — pănă acolo că, s’a dus la Bucureşti, unde a stat săp­tămâni întregi, cerşitorind deputăţia, dar a dat tot peste stînci şi s’a intors u­­milit la locul seu. De atunci, mâhnit se vede, cauta

Next