Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)

1913-10-14 / nr. 50

ANUL V. No. 50 ABONAMENTE Pe an 8 lei. Pe 6 luni . 4 „ ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul Inserţiuni şi reclame 50 bani rândul. 7 1A11 INDEPENDENT Apare in fie­care Luni Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-cel-Mare 4. Un număr 10 bani. Luni 14 octombre 1915 ABONAMENTE Pe an . . 8 lei Pe 6 luni . 4 » ANUNCIURI Pag. 1V 20 b. rândul » III 30 » Inserţiuni şi reclame. 50 bani rândul. POST BELLUM Ne aflăm într’o perioadă de timp foarte interesantă. Suntem sub efectile unei acțiuni geniale a României, prin care s’a pus capăt războaielor crâncene din Balcani, s’a adus pacea între sufe­rinzi de aceiaş soartă. Efectele acţiunei României, în afară de imediata oprire a ostilităţilor şi a îngră­­direi Bulgariei în hotarele dictate faţă cu Serbia şi Grecia, se vor arăta din ce în ce mai puternice în viitor, împrăş­tiind în mod crescând binefacerile eco­nomice şi umanitare între diversele na­ţiuni cari­ au contrasemnat pacea de la Bucureşti. Deocamdată starea lucrurilor din Bal­cani este încă tulbure, chiar cum natu­ral trebue să fie, după marele vârtej produs de cruzimea sălbatecă de care s’au făcut vinovaţi mai ales Bulgarii şi Grecii, împreună cu Turcii, în războiul balcanic. Multă lume chiar dintre marile puteri se pare îngrijită de această tulbureală pe care din greşală o consideră drept cauză provocatoare a unor mari con­flicte, în loc de ultimile zvârcoliri şi e­­fecte ale războiului trecut. Far’a fi părtinitori şi cu laudă de si­ne, trebue să constatăm şi să recunoaş­tem că şi’n răstimpul de-acuma, după războiu, Ţara noastră se arată superi­oară celorlalte ţări balcanice, căci o ve-. dem preocupată numai cu gândul de a’şi progresa starea economică, cultu­rală şi fizică, pe când celelalte ţări din Balcani, uitând de nevoiele şi sărăcia populaţiei lor, fac gesturi desperate, dar neputincioase, de a se înşfaca una pe alta, spre a se simţi mai puternice. Ori­cum ar fi de deochiate partidele noastre politice, totuşi trebue să li recu­noaştem o deplină maturitate în acţiu­nea lor de după războiu, când tind la îmbunătăţirea, sub toate raporturile, mai ales a ţăranului român. Nu-i ziar, de ori­ce partid sau coterie politică la noi, în care să nu se gă­sească cel puţin un articol ca să ple­deze pentru ridicarea nivelului economic şi cultural al poporului nostru şi să se întreacă în propuneri şi discutarea dife­ritelor mijloace pentru ajungerea aces­tui ţel. Acestui curent frumos şi înălţător din ţara noastră nu-i găsim samăn în ţările balcanice. Ni pare rău de bietele popoare de-a­­colo, căci şi lor li s’ar cădea să aibă tichnă şi să se bucure de binefacerile unei păci îndelungate, în răstimpul că­reia s’ar mai toci asperităţile dintre ele, s’ar mai îmblânzi lumea lor şi ar de­veni oameni de omenie, în loc de săl­­bătăciuni de oameni. Dorim ca intelectualii ţărilor balcanice să fie pildă de la noi, să gândească la lecuirea nevoilor reale ale popoarelor lor, iar nu a nevoilor create de-o su­­perfetaţie şovinistă, de la locul ei. Binevoiască, în primul rând, intelec­tualii bulgari să vadă cât de greşită şi artificială a fost direcţiunea ce-au dat-o poporului lor , cum pe un popor cu­noscut ca muncitor şi cumpătat, intelec­tualii l-au condus atât de greşit, în­cât astă­zi, nn toată lumea, acest popor e considerat de sălbatec, hrăpăreţ pănă la hoţie, ilustrat de falsitate şi lipsit de ori­ce simţimânt nobil de recunoştinţă. Am avut ocazie să vorbim cu Bulgari muncitori, ţarani, şi ne-a părut omeneşte rău cum de stratul lor suprapus i-a con­dus atât de greşit, dotându-i cu o men­talitate nepotrivită pentru civilizaţia ac­tuală, mentalitate care a fost cu oroare constatată de toată lumea străină cultă din Europa. Este cu adevărat de plâns poporul bulgar că a avut nenorocul, şi el mai are încă, de- a fi atât de rău condus de aşa zişii intelectuali, cari, ori­cum­­ ar fi ei, fie pe câmpul ştiinţei, literaturei, politicei sau artei militare, nu apar în lumina unor parveniţi netoţi. Avem însă nădejde că populaţia bul­gară aflată pe partea din Dacia Aure­­liană, cât ne-a revenit înapoi nouă, se va elibera de greşita direcţiune a con­ducătorilor ei de pănă acuma şi va a­­puca drumul sănătos al civilizărei. REFORME Un vânt de nemulţumire de starea ac­tuală de la noi suflă, de multă vreme, de la un capăt la celălalt al Ţărei. Focul, care mocnea, la 1307 a izbucnit sub forma răscoalelor săteşti. Şi dacă, prin forţa armată s’a izbutit să fie înă­buşit, el n’a fost stâns cu desăvârşire de neînsemnaţile şi nemulţumitoarele refor­me agrare ale partidului liberal. Din contra, de la 1907 şi până astă­zi nemulţumirile n’au făcut de­cât să spo­rească, atât la ţară, cât şi la oraşe, iar campania din Bulgaria să umple măsura nemulţumirilor, având darul a arăta pă­cătoşenia organizaţiei noastre sociale şi marea deosebire între această organizaţie de care ne bucurăm noi, ţară bogată şi civilizată, şi între cei din Bulgaria, ţară cu mult mai nouă, mai săracă şi mai îna­poiată în cultură. Lumea de la noi aşteaptă, şi nu fără drept temeiu, să vadă imediata înfăptuire a reformelor cari să dea o faţă cu to­tul nouă organizaţiei noastre sociale. De bine de rău, partidul liberal, prin şeful său, şi-a manifestat intenţiile ce le are în această privinţă, intenţii absolut nesuficiente, întru­cât se mărginesc nu­mai la unificarea colegiilor electorale şi la exproprierea marilor proprietăţi rurale. Cel mai mult chemaţi, insă, a-şi spune cuvântul, membrii guvernului, tac chitic asupra acestor reforme, preocupaţi fiind numai de găsirea mijloacelor prin cari şi-ar putea prelungi sfârşitul fatal al a­­goniei în care se zbat. Jumătatea democrată din guvern decla­ră, prin organele sale autorizate, că par­tidul conservator democrat nu opune ne­­gaţiunea reformelor propuse de liberali, fâr’a spune ce vrea şi cum vrea ; cee­­laltă jumătate însă, nu spune nici atât, închizându-se într’un absolut mutism. Să bage bine de seamă cei ce cârmu­­esc trebile Ţărei, căci răbdarea tuturor e pe sfârşite şi dacă nu vor lua măsuri pentru înlăturarea nemulţumirilor, odată izbucnit focul din nou, el nu va mai pu­tea fi potolit şi Ţara va face prin sine ceea ce politicianii nu vor să facă, pen­tru a-şi menaja interesele lor. Dizolvarea Parlamentului Este actualul Parlament expresiunea adevărată a voinţei naţionale ? Mai poate el reprezenta Ţara ? Iată întrebările ce trebue sa şi pue factorii constituţionali cari au meni­rea a supraveghea la bunul mers al trebilor Ţărei, şi la care nu se poate răspunde de cat în mod negativ. In împrejurările exterioare ce se desfăşurau anul trecut în imediata a­­propriere a Ţărei noastre, Suveranul a găsit bun şi de trebuinţă ca un a­­cord să intervie între partidele poli­tice de la noi. Din acest acord a eşit guvernul de colaborare, căruia Regele i-a acordat dizolvarea fostului Parlament şi tot din acest acord a rezultat actualul Parlament care, departe de a fi ex­presiunea Naţiunei, a fost expresiu­nea acestui acord, care­ a hotărât mai dina­inte cine şi unde să fie aleşi pre­tinşii aleşi ai Naţiunei. Aceleaşi împrejurări exterioare au hotărât şi Ţara să cadă de acord cu Suveranul ei, pentru a nu tulbura dulcea armonie stabilită între El şi conducătorii celor trei partide politice. Alegătorul, îngrijorat de interesele superioare ale Ţărei, a tolerat să i se siluiască voinţa sa, să i se falsi­fice reprezentanţa şi a votat — cu mici excepţii — tot ceia ce i sa pro­pus, chiar şi pe d. C. Stere la cole­giul I de Cameră, colegiu al căruia duşman ireductibil e d-sa. Astă­zi, lucrurile sau schimbat. Situaţia în politica externă a fost lămurită prin încheierea păcei de la Bucureşti. Odată această pace încheiată, da­toria guvernului de colaborare era ca să convoace imediat Parlamentul, să îi supue spre ratificare epilogul împre­jurărilor cari i-au dat naştere şi să ceară Suveranului dizolvarea lui, chiar dacă această cerere ar fi atras după ea şi depunerea mandatului guvernu­lui de colaborare, înjghebat nu în ve­derea cârligărei lui la putere cât mai lung timp posibil, ci întrun scop anumit. Aceasta nu numai că nu­­ a fă­cut, dar guvernul pare hotărât a merge sub formaţia actuală—ba chiar ar fi râvnind şi la oare­cari remanieri ministeriale—cu Parlamentul actual. Or, aceasta constituind o flagrantă caloare a Constituţiei, întru­cât timp Ţara nui reprezentată în Parlament prin adevăraţii mei mandatari, ci prin numiţii guvernului, datoria M. S. Re­gelui e de a face ca lucrurile să re­intre în legalitate, dizolvând Parla­mentul şi convocând alegătorii pentru alegeri nouă. Şi dacă M. S. Regele nu va face-o, Ţara va şti să şi impue voinţa sa şi să facă să i se respecte drepturile ei. Greva de la poştă şi telegraf De mult timp domneşte o agi­taţie surdă în întregul corp al funcţionarilor telegrafo-poştali, cari se cred nedreptăţiţi prin faptul că li se cere multă muncă şi li se dă, în schimb, puţină plată. Fostul director general al tele­grafelor şi poştelor, d. Verzea, în­­credinţându-se de această stare a­­gitată a spiritelor şi având sigu­ranţa că, într’un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, ea va iz­bucni într un mod violent şi pă­gubitor şi Statului şi publicului, a avut înţăleapta prevedere de a căuta să înlăture această izbucni­re, alcătuind un proiect de lege pentru organizarea serviciului te­legraf­o-poştal, prin care se adu­ceau oare­care îmbunătăţiri a stă­­rii funcţionarilor acestui însămnat serviciu. Proiectul d-lui Verzea a primit aprobarea celor două Corpuri Le­giuitoare, dar zădarnic funcţiona­rii telegrafo-poştali aşteaptă de doi ani îmbunătăţirea soartei lor, de­oare­ce punerea legei în aplicare se tot amână din april în octom­bre şi din octombre­­în april, sub pretextul lipsei de fonduri budge­tare. Auziţi, mă rog, pe când prin fie­care budget se crează sinecuri nouă ce însumează, ca salare şi diurne, milioane şi chiar zeci de milioane, pentru aceşti nenorociţi, din a cărora muncă chinuitoare Statul trage foloase însemnate, nu se găsesc mijloace budgetare pen­tru punerea în aplicare a unei legi devenită perfectă şi deci obliga­toare. Această stare de lucruri a ajuns să exaspereze pe funcţionarii te­­legrafo-poştali, şi cu deosebire pe cei mai mărunţei, cărora cuţitul le-a, ajuns la d­os. Factorii poştali din Bucureşti s’au pus în grevă, şi, dacă au fost înduplecaţi să reieie lucrul, n’au fă­cut-o de cât faţă cu promisiunile ce li s’au dat că legea, în ceea ce’i priveşte pe ei, va fi pusă în aplicare. Şi nemulţumirea nu’i numai în Bucureşti şi numai printre facto­rii poştali — cei mai obijduiţi — cari, pentru o muncă excesivă, pri­mesc 60—100 lei lunar nominal, în realitate însă cu mult mai pu­ţin, căci multe şi grele sunt reţi­nerile ce li se fac şi amenzile la cari sunt supuşi ; ea şi generală printre toţi funcţionarii acestui serviciu şi din întreaga Ţară, şi dacă d. ministru de interne nu se va grăbi să găsească mijloacele

Next