Gazeta literară, iulie-decembrie 1960 (Anul 7, nr. 28-52)

1960-07-07 / nr. 28

* PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, VNITIVA} '­, JneânU­nU termen' (Din Expoziția de fotografii artis­tice patria noastră in plin avint*) Foto DAN GRIGORESCU r d­ ocument hotărîtor pen­­tru dezvoltarea viitoa­re a ţării, Raportul Comitetului Central, prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej la cel de al II­­-lea Congres al partidului, trasează scriitorilor sar­cini fundamentale prin fiecare sferă a sa. Oglindă uriaşă reflectând modul în care se va înfăţişa patria noastră în viitorii 6 şi 15 ani. Raportul constituie pentru fiecare scriitor şi artist un repertoriu vast de teme, oferind un material de in­spiraţie concret, în măsura în care în fiecare capitol al documentului şi în fiecare cifră a sa se află omul com­u­­nat cu luptele, strădaniile și izbînzi- 1« lui. Mă întreb, uimit, care crea­tor, al căror timpuri a fost confrun­tat cu prefaceri mai adinei decît cele pe care Ie însene epoca noastră. A fost o vreme, mă refer la începutul veacului nostru, clnd, un scriitor ca Anatole France nota : „Veacul nostru este arid, plicticos, antiartistic şi an­tiuman, priviţi în jurul nostru , nu se întîmplă nimic : lumea doarme“. Trăim o epocă gigantică în care, în jurul nostru, se schimbă geografii şi istrii şi în care nici o energie nu dormitează. Scriitorul care năzuie să poarte cu mîndrie acest titlu de cinste se cade să ţină pasul vremii. Ra­portul tovarăşului Gheorghe Gheor­­ghiu-Dej adresează, din acest punct de vedere scriitorilor o chemare direc­tă : „Avîntul uriaş al forţelor crea­toare ale poporului oferă o sursă ine­puizabilă de inspiraţie pentru scrii­torii şi artiştii noştri. Dezvoltînd re­zultatele pozitive obţinute în ultimii ani în lărgirea tematicii şi îmbogă­ţirea fondului de idei al literaturii, artei, teatrului, cinematografiei, crea­torii noştri au îndatorirea de a făuri opere la nivelul înaltelor exigenţe ar­tistice şi ideologice ale partidului şi poporului. Pentru aceasta se cere, în afară de talent, lichidarea a tot ce-l poate îndepărta pe artist de popor — spirit de castă, individualism, tendinţa de a făuri opere pentru uzul unui cerc îngust de „aleşi“ ; se cere îndeosebi cunoaşterea aprofundată a realităţilor, studierea lor îndelungată, contactul viu, permanent al artistu­lui cu oamenii muncii — viitori eroi ai operelor sale. Numai astfel în pa­ginile cărţilor, în operele de artă va pulsa din plin viaţa noastră atît de bogată, cu faptele ei măreţe, cu ideile ei nobile, cu luptele ei victorioase.“ Niciodată indicaţia n-a fost mai valabilă şi mai decisivă ca acum. La începutul secolului, pe vremea cînd France îşi manifesta tristeţea şi dezolarea se mai putea concepe — şi nici atunci — un scriitor de inspiraţie domici­liară , în lume nu se întimpla nimic. Astăzi însă, un creator rupt de viaţă, mulţumindu-se să trăiască în amintiri sau presupuneri se condamnă singur la sterilitate. Cartea care nu se in­spiră din viaţă, care nu pleacă din ea, nu se întoarce la oameni. Tot France spunea pe drept cuvînt : „Există, şi pot fi apărate toate genurile, cu ex­cepţia celui plicticos". Cartea care nu reflectă viaţa nu interesează lecto­rii. Legătura cu viaţa, pe care o re­comandă cu atita căldură Raportul, trebuie înţeleasă ca o participare ac­tivă şi fundamentală a scriitorului la procesele măreţe ce se petrec sub ochii noştri. Nu documentare turisti­că, nu participare festivă, dinafară, amintind fabula muştei la arat, ci angrenare pătimaşă, cunoaştere adîn­­că a fenomenelor, convieţuire intimă şi nemijlocită, singurul mod din care poate naşte întîi cunoaşterea şi apoi reflectarea veridică a vieţii. La sate, în oraşe, pe marile şantie­re, se călesc sub ochii noştri conştiinţe socialiste, cu trăsături inedite şi fer­mecătoare ; cum să le descrii dacă nu te cunoşti în intimitatea lor ne­prevăzută şi surprinzătoare ? Rapor­tul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu- Dej condamnă, şi pe drept cuvînt, „spiritul de castă“ care se mai vă­deşte încă, din nefericire, în mentali­tatea unora dintre noi. E o chemare la răspundere, asupra căreia se cu­vine să medităm cu seriozitate, fiind­că acest spirit de castă constituie o frînă în creaţie, un reziduu al unei vechi mentalităţi, incompatibil cu me- Critica şi îndreptar entuziasmant pentru toţi oamenii muncii în construirea şi de­­săvîrşirea socialismului la noi în ţară. Raportul Comitetului Central al Parti­dului Muncitoresc Român, prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej la cel de-al treilea Congres al Parti­dului, cuprinde indicaţii edificatoare pentru continua înflorire a artei şi literaturii noastre, în spiritul politicii statornice desfăşurate de partid pentru sprijinirea oricărui efort pozitiv, fecund de pe pămîntul patriei. Subli­niind că „avîntul uriaş al forţelor creatoare ale poporului oferă o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru scri­itorii şi artiştii noştri“, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej atrage căl­duros atenţia asupra datoriei ce revine producătorilor, de frumos în extinderea sferei tematice, în sporirea conţinu­tului de idei şi ridicarea măiestriei artistice a operelor lor la nivelul aş­teptărilor comune partidului şi maselor largi : „Dezvoltînd rezultatele po­zitive obţinute în ultimii ani în lărgirea tematicii şi îmbo­găţirea fondului de idei al lite­raturii, artei, teatrului, cinematografiei, creatorii noştri au îndatorirea de a făuri opere la nivelul înaltelor exi­genţe artistice şi ideologice ale parti­dului şi poporului“. Totodată tovară­şul Gheorghe Gheorghiu-Dej arată în legătura nemijlocită cu actualitatea socialistă condiţia principală a înde­plinirii nobilei sarcini : „Pentru acea­sta se cere, in afară de talent, lichi­darea a tot ce-l poate îndepărta pe artist de popor — spirit de castă, in­dividualism, tendinţa de a făuri opere pentru uzul unui cerc îngust de «ales », se care îndeosebi cunoaşterea aprofundată a realităţilor, studierea lor îndelungată, contactul viu, perma­nent al artistului cu oamenii muncii — viitori eroi ai operelor sale“, (s.n.). Iro­nirea unui scriitor chemat să ilustreze o epocă nouă. Intr-adevăr, cum se poate împăca viaţa socialistă şi ilustrarea ei în literatură cu vreo îngustime de orice natură, cu vreun spirit vetust, aristocratic, de grup sau blazon ? Arta noastră se adresează marilor mulţimi eliberate, creatoare şi îndrăzneţe, cum se poate acorda o asemenea destinaţie revolu­ţionară cu sensibilitatea minoră şi debilă, de compartiment ? Raportul tovarăşului Gheorghe Gheor­ghiu-Dej aminteşte scriitorilor rolul pe care sunt chemaţi să-l joace în mijlocul unei societăţi libere, a cărei fundamentală axă e izgonirea ori­cărei servituţi morale, rod al lichidă­rii exploatării omului de către om. Cum se poate deci concepe o litera­tură destinată unei minorităţi „de aleşi“? Literatura noastră trebuie să devină din ce în ce mai mult o pîrghie activă in procesul adine al transfor­mării conştiinţei oamenilor care, prin puterea minţii şi j a braţelor lor, continuare, tovarăşul Gheorghe Gheor­ghiu-Dej precizează consecinţele bine­făcătoare ale realizării acestei meniri: „Numai astfel în paginile cărţilor, în operele de artă va pulsa din plin via­ţa noastră atît de bogată cu faptele ei măreţe, cu ideile ei nobile, cu lup­tele ei victorioase“. Credem că este de prisos a de­monstra, invocînd exemple răsună­toare, ceea ce întreaga istorie literară, practica artistică de pretutindeni a de­monstrat odată pentru totdeauna : viaţa este mediul natural, oxigenul artei , ruptă de viaţă, arta se sufocă. Cunoaşterea vieţii, a vieţii noi, nu este numai dezideratul pe care con­structorii ei, ai socialismului îl adre­sează în mod legitim celor chemaţi să le eternizeze zborul înalt. Cerinţa societăţii noastre este şi o cerinţă in­terioară a artei, o lege a procesului de creaţie, un factor de prim ordin în cristalizarea operelor cu adevărat mari, actuale şi durabile. De aceea în­demnul rostit încă o dată de partid, prin glasul primului său secretar, către „contactul viu şi permanent al artistului cu oamenii muncii“, vine în întîmpinarea necesităţilor scriitoriceşti înseşi, a dorinţei lor fireşti de a făuri opere inspirate din şi inspiratoare de vederi luminoase, aspiraţii cutezătoare, acţiuni măreţe. In presă, în dezbate­rile organizate de Uniunea Scriito­rilor (plenara lărgită a Comitetului, şedinţele comisiilor de creaţie, etc­) şi numeroase alte împrejurări (con­sfătuiri cu cititorii, şezători) purtătorii condeiului au recunoscut şi promovat din multiple unghiuri obligativitatea cetăţenească şi estetică a „studierii îndelungate“ a realităţilor, tocmai ca singurul drum pe care, înaintînd, pot atinge ţelul constituirii şi dez­voltării unei literaturi demne de epo­­ca socialismului şi comunismului, îl fac la tot pasul adevărate minuni. A­­tunci cu­m să-şi mai găsească locul în mentalitatea unora dintre noi, arta destinată unei „caste“ a „iniţiaţilor“? Marele miracol al epocii noastre îl constituie faptul că adevăraţii „aleşi“ sunt milioanele şi milioanele de oa­meni ai muncii care zi de zi, clipă de clipă schimbă lumea, dînd existen­ţei noastre adevăratul ei sens. Pentru aceşti oameni, realmente aleşi, pose­sori ai unor virtuţi umane cum n-a mai cunoscut nici o altă societate omenească, trebuie să scriem cu toată puterea fiinţei noastre. Numai în acest chip vor deveni şi operele noas­tre cu adevărat alese, avînd perspec­tiva dăinuirii peste vremi. Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, repertoriu de sarcini măreţe şi de datorii care ne cinstesc cheamă pe creatorii noştri la această minunată bătălie cu timpul. Aurel BARANGA unei literaturi capabile să oglindeas­că dramatismul „luptelor victorioase" duse de om pentru om. Fruntaşi ai literaturii, scriitori cu experienţă ve­rificată, reprezentanţi ai generaţiilor vîrstnice au descris însufleţit, alături de tinerii crescuţi în şi de către orîndui­­rea liberă, fapte şi atitudini stimula­toare pentru scris, concludente pentru potenţialul creator al „vieţii noastre a­­tît de bogate“ şi au accentuat cu tăria convingerii că apariţia formelor ar­tistice originale, mînuirea unor mij­loace de expresie neutilizate în lite­raturile precedente, diversitatea mo­dalităţilor în cadrul metodei rea­­list-socialiste sînt dependente de contopirea artistului cu eroii săi, cu oamenii născuţi şi maturizaţi la căl­dura idealului şi realizărilor clasei muncitoare. Examinînd succesele re­purtate între altele şi pe baza cu­noaşterii autentice a vieţii, scriitorii au evidenţiat însă insuficienţele serioase ale bagajului lor de informaţii, im­presii şi idei izvorîte din actualitate, distanţa încă întinsă care îi separă de avanposturile noului şi care explică în mare parte conţinutul limitat şi chiar expresia sărăcăcioasă a unora din lucrările lor. Criticînd sever su­perficialitatea, caracterul sporadic, unilateral sau doar „empiric“, nege­neralizator al contactului cu un pre­zent de un dinamism neîntrerupt şi intolerant cu „codaşii“, ei au luat iniţiative utile, sortite să contribuie dacă nu la ştergerea rapidă a dis­tanţei dintre artist şi obiectul său (viaţa) măcar la reducerea ei simţi­toare şi, în perspectivă, la transfor­marea aşa-numitei documentări într-o metodă de lucru la fel de obişnuită ca, să spunem, lectura unei cărţi sau Mihail PETROVEANU (Continuare In pag. S) M A R C I X I I DATORII cunoaşterea vieţii Răspunderea noastră Ziarele şi revistele noastre au dat cuvenita amploare comen­tariilor privitoare la lucrările celui de-al treilea Congres al Partidului Muncitoresc Român, eveniment de importanţă isto­rică în viaţa poporului nostru­ Subliniem, încă o dată, im­portanţa pe care o acordă partidul promovării ştiinţelor şi artelor. In trecut, asemenea preocu­pări nu figurau în programul celor şaisprezece grupări şi grupşoare care îşi disputau sacrificiul de-a cîrmui ţara. Arta şi ştiinţa erau nişte biete cenuşărese, rude sărace şi ino­portune. Descurce­se fiecare cum va putea. Dumnezeu cu mila ! Nu chema nimeni pe omul din laboratoriu, de pe catedră, pe scriitor, pe pictor, pe arhi­tect, să participe la gospodăria ţării, nu-i încredinţa nici un rol în bunul mers al trebilor obşteşti. „Forţele creatoare ale po­porului“, de care se pomeneşte în capitolul închinat activităţii partidului în domeniul ideolo­giei şi al culturii, erau lăsate la voia întîmplării, disconside­­rate. Astăzi în Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheor­ghiu-Dej se spune: „Muncitorii, ţăranii, tineretul manifestă o mare sete de carte, de cunoştinţe, de frumos. Partidul şi statul nostru desfăşoară o muncă vastă pentru a transforma cultura într-un bun al tuturor, alocă mari fonduri pentru dezvoltarea bazei materiale a activităţii culturale“. La această mînă întinsă cald de conducerea ţării, intelectualul trebuie să răspundă cu aceeaşi promptitudine, cu aceeaşi mînă caldă, cu acelaşi îndemn sincer de a se pune în slujba po­porului,de a se încadra în iu­reşul de construire a socialis­mului. Fiecare trebuie să-şi dea con­tribuţia cu dărnicie şi cu mo­destie. Să nu se creadă nimeni o personalitate excepţională, un ales, care trebuie numai să pri­mească de la societate. Şi să-i dea, în schimb, foarte puţin. Nu e nimeni căzut din cer. Izolarea intelectualului în turnul de fildeş, tendinţa de a se singulariza, de a rupe con­­tactul cu mulţimile — deci cu realitățile — duce la propria lui auto-destrămare. La rîndul ei, societatea îl respinge ca pe un element parazitar, morbid. Victor EFTIMIU (Continuare In pag. 6) Milioane de oameni de pe tot pă­­mintul au fost reprezentaţi, prin de­legaţii lor, la lucrările celui de-al IV-lea Congres al Partidului Munci­toresc Romín, care va rămine in isto­ria Republicii Populare Romíne ca un eveniment de o deosebită însemnă­tate, atît pe plan intern, cit şi pe plan internaţional. Oamenii muncii, din­ oraşe şi sate, muncind cu hărni­cie, sub conducerea partidului, în­cearcă să privească cu ochii mari des­chişi, spre culmile comunismului, aşa cum privesc răsăritul soarelui de dimi­neaţă. Rezultatele obţinute de noi pină acum au fost calificate de conducăto­rul delegaţiei sovietice, N.S. IT Ruşciov, drept feerice. Este o apreciere de care se bucură întregul nostru popor mun­citor. Acest Congres a crescut pres­tigiul poporului nostru, prestigiul ţă­rii noastre şi al statului său major. Partidul Muncitoresc Român. Oamenii muncii din ţara noastră, luptătorii pentru pace şi socialism din toate ţările, privesc cu stimă şi dragoste spre tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej fiu credincios al poporului român, militant eminent al mişcării comuniste internaţionale“, cum l-a caracterizat tovarășul Hrușciov. Lagărul socialist este monolitic. Ideologia marxist-leninistă ii face de neînvins. înfăptuirile socialismului vorbesc cu o extraordinară putere de convingere. Socialismul, care a biruit in Uniunea Sovietică, a biruit in Romi­­nia, in Cehoslovacia, in Polonia, Un­garia, Bulgaria, in Albania. In Alba­nia, in trecut ţara cea mai înapoiată din Europa, a arătat tovarăşul Hysni Kapo, se produce numai In două săp­­tămîni cit se producea, sub burghezie, în anul 1938, a socotit anul cel mai prosper, cel mai de virf in ceea ce pri­veşte economia. Astăzi Albania socialis­tă posedă mai multe tractoare, socotite la hectar, decit Iugoslavia, Grecia, şi Turcia. Walter Ulbricht, primul secretar al Comitetului Central al Partidului So­cialist Unit din Republica Democrată Germană a vorbit de succesele ţării sale in domeniul Industrial şi agricol infierind uneltirile şi provocările neo­­nazismului lui Adenauer. Poporul ger­man, ne-a asigurat tovarăşul Ub­richt, nu se va lăsa tinut Intr-o nouă aven­tură militară. Anul 1933 şi 1939 nu se vor mai repeta niciodată. Cornu- Oiştii, democraţii sţ oştiţi şi toţi iubi­torii de pace luptă pentru demascarea planurilor agresive ale imperialiştilor. Orice atac şi provocare împotriva unui stat socialist este un atac şi o provocare împotriva între­gului lagăr socialist, care for­mează un tot indivizibil şi in­destructibil. Acest tot indivizibil şi indestructibil are la bază colabora­rea frăţească, ajutorul reciproc. Pe această bază se dezvoltă lagărul so­cialist. Acesta este secretul „miraco­lului", al succeselor pe care le repur­tează statele socialiste. Pe aceste baze a repurtat victorii epocale marele popor chinez, care nu­mai in zece ani a realizat „marele salt înainte". Şi Republica Populară De­mocrată Coreeană s-a transformat dintr-o ţară agrară înapoiată, intr-un stat socialist industrial agrar. Pe a­­celaşi drum păşeşte Mongolia popu­lară, după cum în acelaşi ritm se dezvoltă şi Republica Democrată Viet­nam. Din ce in ce mai multe popoa­re se încredinţează de superioritatea sistemului socialist asupra celui ca­pitalist. Popoarele lumii nu mai pot fi minţite de capitalişti. Puterea lagărului socialist dă încredere tu­turor oamenilor cinstiţi din lumea în­treagă in lupta pentru pace, pentru drepturile lor, pentru libertate naţio­nală. Se ridică popoarele din Asia, Africa şi America. Mişcarea popoare­lor, solidaritatea lor, îi fac pe capita­lişti să se înspăiminte şi, in multe locuri, să dea înapoi. Poporul japo­nez l-a înfricoşat pe preşedintele Sta­telor Unite, determinindu-l să renun­ţe la vizita proiectată. înfricoşat a călătorit şi in Coreea de Sud, şi In Taiwan, şi in Filipine. Poporul co­reean l-a dat peste cap pe Li Sin Man, cel turc pe Menderes. Aceeaşi soartă îl aşteaptă pe Kişi. In zadar încearcă Vaticanul să-şi construiască citadela catolică in Columbia latină. Sfînta Fe­cioară a dovedit, in Vietnam, că nu mai are nici o putere miraculoasă de-a opri prăbuşirea colonialiştilor. In zadar au încercat misionarii şi generalii să-i dea rolul de comandant Sfintei Fe­cioare... Armata franceză a fost in­­frintă. Pe plan internaţional cel de-al lll-lea Congres al Partidului Munci­toresc Român s-a dovedit a fi încă un strălucit prilej de afirmare şi 1 n- Dumitru CORBEA (continuare in pag. 6) ŞI COMANDA SOCIALA aportul G.G. al P.M.R. prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej la Congresul al II­­-lea al Partidului Muncito­resc Român este, pen­tru noi toţi, un nesecat izvor de gînduri şi de îndemnuri. In marea sală a Pa­latului, sub cupolă ei scăldată in lu­mină limpede, a răsunat bilanţul însu­­fleţitor al înfăptuirilor poporului mun­citor din anii aceştia din urmă, ni s-a întipărit în minte, tuturor, sarci­nile planului de dezvoltare a econo­miei naţionale pe anii 1960—1805, şi ara simţit fiorul victoriei, auzind liniile directoare ale programului în perspec­tivă, o uriaşă proiectare a izbînzii şi eroismului oamenilor muncii, în cuvinte, în cifre, în grafice, au putut încăpea şi măreţele realizări de pînă acum, şi viziunea celor mai Îndrăzneţe visuri de viitor. Toate aces­tea au cuprins şi întrevăzut îmbogă­ţirea universului nostru material, tot ceea ce minţea şi mina omului adaugă naturii spre fericirea oamenilor. In această muncă, fiecare s-a integrat la locul lui, cu un nou entuziasm, cu imaginea unui nou şi în alt ţel îna­inte. Şi munca a început. Oamenii muncii au şi pornit să se întreacă pe sine, să se depăşească. Raportul a rezervat şi intelectuali­lor cu dragoste de popor, cinstea unei munci nobile, de înaltă răspun­dere, pe drumul desăvîrşirii revoluţiei culturale. Activitatea în domeniul ideo­logiei şi culturii formează în Raport un capitol special care­­determină sar­cinile menite să contribuie la desă­­vîrşirea construcţiei socialiste în con­ştiinţa oamenilor, pentru ca aceasta să meargă în pas cu desăvîrşirea ei in economia naţională. „Rezultate îmbucurătoare s-au obţi­nut în domeniul muncii politice de masă, în educarea oamenilor muncii in spiritul patriotismului socialist şi al internaţionalismului proletar, în dez­voltarea conştiinţei cetăţeneşti a celor ce muncesc“ — constată tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Odată cu înfăptuirea planului de şase ani, ţara noastră intră treptat într-o nouă etapă de dezvoltare, care pune noi şi multiple probleme teo­retice cu privire nu numai la dez­voltarea bazei tehnico-materiale a so­cialismului, dar şi la transformarea structurii de clasă a societăţii, la evo­luţia funcţiilor statului. Adevărul concepţiei materialiste des­pre lume, despre legile de dezvoltare a societăţii şi gîndirii, ca şi măreţele realizări de pînă acum au atras mase tot mai largi la creaţia istorică con­ştientă, de dezvoltare a noii orînduiri. Aceasta sporeşte în aceeaşi măsură rolul şi însemnătatea activităţii ideo­logice în rîndurile poporului. Documentele Congresului, ca şi stu­dierea atentă a politicii şi activităţii practice a partidului, a ceea ce este esenţial în experienţa maselor popu­lare, sunt o călăuză sigură în această importantă activitate. Transformările social-econom­ice din ţara noastră nu au rămas fără efect asupra structurii spirituale a oameni­lor. „A luat naştere şi se dezvoltă tot mai mult, — constată tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, — o morală nouă, socialistă, o nouă atitudine faţă de muncă, faţă de bunurile obşteşti şi îndatoririle sociale, noi relaţii de intr-ajutorare tovărăşească între cei ce muncesc“. Oricine trece pragul unei uzine sau al unei fabrici, oricine are un contact cît de trecător cu un om al muncii, işi dă de îndată seama de această extraordinară transformare în menta­litatea, în judecata, în structura su­fletească a oamenilor. Mai persistă însă influenţe ale edu­­c­aţiei şi moralei burgheze, a căror lichidare cere o muncă stăruitoare de mulţi ani. Formarea conştiinţei socia­liste este o sarcină de lungă durată. Dar munca partidului în acest domeniu este ajutată astăzi de opinia pu­blică, de atitudinea fermă a colectivi­tăţii faţă de manifestările nesănă­toase a unor elemente înapoiate ale societăţii, ceea ce dovedeşte creşterea conştiinţei socialiste în masele largi, nu chiar structura societăţii. În această privinţă munca vastă pe care o desfășoară partidul și statul Demostene BOTEZ . (Continuare în pag. 3) Pacienţi şi doctori In „Figaro Littéraire" din 23 aprilie a. c. criticul literar Robert Kanters, sub titlul : „Nu-i mai înţelegeţi pe poeţi" şi subtitlul : „Pentru că ei urmăresc un limbaj necomuni­cabil“, publică un articol în care constată cu vădită satis­facţie că poezia burgheză ac­tuală se străduieşte să inven­teze o „limbă secundă“, neîn­ţeleasă pentru public, că „în­cearcă să lupte cu limbajul ca Iacob cu îngerul, să-l apuce de gît, să-l facă să mărturi­sească". Ce ? Ataşamentul pur sensorial al poeţilor faţă de obiecte, fuga de orice „gene­ralizări conceptuale", un misti­cism profan existenţialist , ...prăpastia fiinţei din care suie Cuvîntul adevărat desfăşurat ca întîia Pasăre, Ochiul care se deschide în centrul Vocii, etc. Cu o egală bună dispoziţie şi seninătate, criticul Kanters recunoaşte că mergînd pe a­­ceastă cale poezia nu poate ajunge în mod inevitabil decît la ermetism şi esoterism. Atitudinea detaşată, „ştiinţi­fică", a criticului, în faţa simp­­tomelor pe care le prezintă poezia burgheză actuală, are ceva din seninătatea medicilor hitlerişti ai lagărelor de concen­trare care notau cu acurateţă în ordonatele lor fişiere diver­sele paralizii, afazii şi stări de prostraţie pe care le pro­vocau nenorociţilor -cobai umani. Poezia burgheză e atinsă de hemiplegie, poezia burgheză de abia se­ tîrăşte, poezia burghe­ză de abia mai bîiguie într-un jargon neînţeles, cuvinte ieşite din negura unei subiectivităţi hipertrofiate. In faţa acestei triste zdrenţe în suferinţă cri­ticul netulburat lansează, cu cinismul oribil al călăilor de la Auschwitz şi cu ridicolul grav al medicilor lui Moliere — in­tr-o păsărească savantă — o cataractă de epitete pseudoştiin­­ţifice, sub care pacienta poate agoniza fără grijă : „ascetism al limbajului", „religie a ima­nenţei", „simţ sacral", „realism iniţiatic"... Nu ne-am fi oprit la diag­nosticul cinic al lui Robert Kanters, dacă acestui articol nu i-ar fi urmat în aceeaşi revistă un răspuns al poetului Pierre Emmanuel, vădind cu totul altă atitudine în ce priveşte soarta poeziei. „Ce căutăm !" enunţă titlul articolului şi subtitlul : „Să redăm cuvîntului deplina lui demnitate". Promiţător I „A vorbi însemnează a te orienta către celălalt, a-1 viza. Dacă într-adevăr am fi în ur­mărirea unui limbaj necomuni­­cabil, am fi nişte nebuni sau nişte proşti". Perfect! In continuare poetul refuză falsele arcane ale er­metismului ca şi necesitatea creării unei limbi secunde şi reclamă de la poet o „limpe­zime profundă'', artă şi muncă în ce priveşte forma, acuzîn­­du-1 pe Kanters că „nu poate sau nu mai vrea să vorbească despre acestea". După exprimarea acestor po­zitive şi clare deziderate, poe­tul însă neputînd... sau nevoind­­ să spargă scoarţa forma­lismului şi a spiritualismului Maria BANUŞ (Continuare in pag. 6)

Next