Gazeta literară, iulie-decembrie 1960 (Anul 7, nr. 28-52)
1960-07-07 / nr. 28
* PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, VNITIVA} ', JneânUnU termen' (Din Expoziția de fotografii artistice patria noastră in plin avint*) Foto DAN GRIGORESCU r d ocument hotărîtor pentru dezvoltarea viitoare a ţării, Raportul Comitetului Central, prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej la cel de al II-lea Congres al partidului, trasează scriitorilor sarcini fundamentale prin fiecare sferă a sa. Oglindă uriaşă reflectând modul în care se va înfăţişa patria noastră în viitorii 6 şi 15 ani. Raportul constituie pentru fiecare scriitor şi artist un repertoriu vast de teme, oferind un material de inspiraţie concret, în măsura în care în fiecare capitol al documentului şi în fiecare cifră a sa se află omul comunat cu luptele, strădaniile și izbînzi- 1« lui. Mă întreb, uimit, care creator, al căror timpuri a fost confruntat cu prefaceri mai adinei decît cele pe care Ie însene epoca noastră. A fost o vreme, mă refer la începutul veacului nostru, clnd, un scriitor ca Anatole France nota : „Veacul nostru este arid, plicticos, antiartistic şi antiuman, priviţi în jurul nostru , nu se întîmplă nimic : lumea doarme“. Trăim o epocă gigantică în care, în jurul nostru, se schimbă geografii şi istrii şi în care nici o energie nu dormitează. Scriitorul care năzuie să poarte cu mîndrie acest titlu de cinste se cade să ţină pasul vremii. Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej adresează, din acest punct de vedere scriitorilor o chemare directă : „Avîntul uriaş al forţelor creatoare ale poporului oferă o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru scriitorii şi artiştii noştri. Dezvoltînd rezultatele pozitive obţinute în ultimii ani în lărgirea tematicii şi îmbogăţirea fondului de idei al literaturii, artei, teatrului, cinematografiei, creatorii noştri au îndatorirea de a făuri opere la nivelul înaltelor exigenţe artistice şi ideologice ale partidului şi poporului. Pentru aceasta se cere, în afară de talent, lichidarea a tot ce-l poate îndepărta pe artist de popor — spirit de castă, individualism, tendinţa de a făuri opere pentru uzul unui cerc îngust de „aleşi“ ; se cere îndeosebi cunoaşterea aprofundată a realităţilor, studierea lor îndelungată, contactul viu, permanent al artistului cu oamenii muncii — viitori eroi ai operelor sale. Numai astfel în paginile cărţilor, în operele de artă va pulsa din plin viaţa noastră atît de bogată, cu faptele ei măreţe, cu ideile ei nobile, cu luptele ei victorioase.“ Niciodată indicaţia n-a fost mai valabilă şi mai decisivă ca acum. La începutul secolului, pe vremea cînd France îşi manifesta tristeţea şi dezolarea se mai putea concepe — şi nici atunci — un scriitor de inspiraţie domiciliară , în lume nu se întimpla nimic. Astăzi însă, un creator rupt de viaţă, mulţumindu-se să trăiască în amintiri sau presupuneri se condamnă singur la sterilitate. Cartea care nu se inspiră din viaţă, care nu pleacă din ea, nu se întoarce la oameni. Tot France spunea pe drept cuvînt : „Există, şi pot fi apărate toate genurile, cu excepţia celui plicticos". Cartea care nu reflectă viaţa nu interesează lectorii. Legătura cu viaţa, pe care o recomandă cu atita căldură Raportul, trebuie înţeleasă ca o participare activă şi fundamentală a scriitorului la procesele măreţe ce se petrec sub ochii noştri. Nu documentare turistică, nu participare festivă, dinafară, amintind fabula muştei la arat, ci angrenare pătimaşă, cunoaştere adîncă a fenomenelor, convieţuire intimă şi nemijlocită, singurul mod din care poate naşte întîi cunoaşterea şi apoi reflectarea veridică a vieţii. La sate, în oraşe, pe marile şantiere, se călesc sub ochii noştri conştiinţe socialiste, cu trăsături inedite şi fermecătoare ; cum să le descrii dacă nu te cunoşti în intimitatea lor neprevăzută şi surprinzătoare ? Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu- Dej condamnă, şi pe drept cuvînt, „spiritul de castă“ care se mai vădeşte încă, din nefericire, în mentalitatea unora dintre noi. E o chemare la răspundere, asupra căreia se cuvine să medităm cu seriozitate, fiindcă acest spirit de castă constituie o frînă în creaţie, un reziduu al unei vechi mentalităţi, incompatibil cu me- Critica şi îndreptar entuziasmant pentru toţi oamenii muncii în construirea şi desăvîrşirea socialismului la noi în ţară. Raportul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej la cel de-al treilea Congres al Partidului, cuprinde indicaţii edificatoare pentru continua înflorire a artei şi literaturii noastre, în spiritul politicii statornice desfăşurate de partid pentru sprijinirea oricărui efort pozitiv, fecund de pe pămîntul patriei. Subliniind că „avîntul uriaş al forţelor creatoare ale poporului oferă o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru scriitorii şi artiştii noştri“, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej atrage călduros atenţia asupra datoriei ce revine producătorilor, de frumos în extinderea sferei tematice, în sporirea conţinutului de idei şi ridicarea măiestriei artistice a operelor lor la nivelul aşteptărilor comune partidului şi maselor largi : „Dezvoltînd rezultatele pozitive obţinute în ultimii ani în lărgirea tematicii şi îmbogăţirea fondului de idei al literaturii, artei, teatrului, cinematografiei, creatorii noştri au îndatorirea de a făuri opere la nivelul înaltelor exigenţe artistice şi ideologice ale partidului şi poporului“. Totodată tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej arată în legătura nemijlocită cu actualitatea socialistă condiţia principală a îndeplinirii nobilei sarcini : „Pentru aceasta se cere, in afară de talent, lichidarea a tot ce-l poate îndepărta pe artist de popor — spirit de castă, individualism, tendinţa de a făuri opere pentru uzul unui cerc îngust de «ales », se care îndeosebi cunoaşterea aprofundată a realităţilor, studierea lor îndelungată, contactul viu, permanent al artistului cu oamenii muncii — viitori eroi ai operelor sale“, (s.n.). Ironirea unui scriitor chemat să ilustreze o epocă nouă. Intr-adevăr, cum se poate împăca viaţa socialistă şi ilustrarea ei în literatură cu vreo îngustime de orice natură, cu vreun spirit vetust, aristocratic, de grup sau blazon ? Arta noastră se adresează marilor mulţimi eliberate, creatoare şi îndrăzneţe, cum se poate acorda o asemenea destinaţie revoluţionară cu sensibilitatea minoră şi debilă, de compartiment ? Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej aminteşte scriitorilor rolul pe care sunt chemaţi să-l joace în mijlocul unei societăţi libere, a cărei fundamentală axă e izgonirea oricărei servituţi morale, rod al lichidării exploatării omului de către om. Cum se poate deci concepe o literatură destinată unei minorităţi „de aleşi“? Literatura noastră trebuie să devină din ce în ce mai mult o pîrghie activă in procesul adine al transformării conştiinţei oamenilor care, prin puterea minţii şi j a braţelor lor, continuare, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej precizează consecinţele binefăcătoare ale realizării acestei meniri: „Numai astfel în paginile cărţilor, în operele de artă va pulsa din plin viaţa noastră atît de bogată cu faptele ei măreţe, cu ideile ei nobile, cu luptele ei victorioase“. Credem că este de prisos a demonstra, invocînd exemple răsunătoare, ceea ce întreaga istorie literară, practica artistică de pretutindeni a demonstrat odată pentru totdeauna : viaţa este mediul natural, oxigenul artei , ruptă de viaţă, arta se sufocă. Cunoaşterea vieţii, a vieţii noi, nu este numai dezideratul pe care constructorii ei, ai socialismului îl adresează în mod legitim celor chemaţi să le eternizeze zborul înalt. Cerinţa societăţii noastre este şi o cerinţă interioară a artei, o lege a procesului de creaţie, un factor de prim ordin în cristalizarea operelor cu adevărat mari, actuale şi durabile. De aceea îndemnul rostit încă o dată de partid, prin glasul primului său secretar, către „contactul viu şi permanent al artistului cu oamenii muncii“, vine în întîmpinarea necesităţilor scriitoriceşti înseşi, a dorinţei lor fireşti de a făuri opere inspirate din şi inspiratoare de vederi luminoase, aspiraţii cutezătoare, acţiuni măreţe. In presă, în dezbaterile organizate de Uniunea Scriitorilor (plenara lărgită a Comitetului, şedinţele comisiilor de creaţie, etc) şi numeroase alte împrejurări (consfătuiri cu cititorii, şezători) purtătorii condeiului au recunoscut şi promovat din multiple unghiuri obligativitatea cetăţenească şi estetică a „studierii îndelungate“ a realităţilor, tocmai ca singurul drum pe care, înaintînd, pot atinge ţelul constituirii şi dezvoltării unei literaturi demne de epoca socialismului şi comunismului, îl fac la tot pasul adevărate minuni. Atunci cum să-şi mai găsească locul în mentalitatea unora dintre noi, arta destinată unei „caste“ a „iniţiaţilor“? Marele miracol al epocii noastre îl constituie faptul că adevăraţii „aleşi“ sunt milioanele şi milioanele de oameni ai muncii care zi de zi, clipă de clipă schimbă lumea, dînd existenţei noastre adevăratul ei sens. Pentru aceşti oameni, realmente aleşi, posesori ai unor virtuţi umane cum n-a mai cunoscut nici o altă societate omenească, trebuie să scriem cu toată puterea fiinţei noastre. Numai în acest chip vor deveni şi operele noastre cu adevărat alese, avînd perspectiva dăinuirii peste vremi. Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, repertoriu de sarcini măreţe şi de datorii care ne cinstesc cheamă pe creatorii noştri la această minunată bătălie cu timpul. Aurel BARANGA unei literaturi capabile să oglindească dramatismul „luptelor victorioase" duse de om pentru om. Fruntaşi ai literaturii, scriitori cu experienţă verificată, reprezentanţi ai generaţiilor vîrstnice au descris însufleţit, alături de tinerii crescuţi în şi de către orînduirea liberă, fapte şi atitudini stimulatoare pentru scris, concludente pentru potenţialul creator al „vieţii noastre atît de bogate“ şi au accentuat cu tăria convingerii că apariţia formelor artistice originale, mînuirea unor mijloace de expresie neutilizate în literaturile precedente, diversitatea modalităţilor în cadrul metodei realist-socialiste sînt dependente de contopirea artistului cu eroii săi, cu oamenii născuţi şi maturizaţi la căldura idealului şi realizărilor clasei muncitoare. Examinînd succesele repurtate între altele şi pe baza cunoaşterii autentice a vieţii, scriitorii au evidenţiat însă insuficienţele serioase ale bagajului lor de informaţii, impresii şi idei izvorîte din actualitate, distanţa încă întinsă care îi separă de avanposturile noului şi care explică în mare parte conţinutul limitat şi chiar expresia sărăcăcioasă a unora din lucrările lor. Criticînd sever superficialitatea, caracterul sporadic, unilateral sau doar „empiric“, negeneralizator al contactului cu un prezent de un dinamism neîntrerupt şi intolerant cu „codaşii“, ei au luat iniţiative utile, sortite să contribuie dacă nu la ştergerea rapidă a distanţei dintre artist şi obiectul său (viaţa) măcar la reducerea ei simţitoare şi, în perspectivă, la transformarea aşa-numitei documentări într-o metodă de lucru la fel de obişnuită ca, să spunem, lectura unei cărţi sau Mihail PETROVEANU (Continuare In pag. S) M A R C I X I I DATORII cunoaşterea vieţii Răspunderea noastră Ziarele şi revistele noastre au dat cuvenita amploare comentariilor privitoare la lucrările celui de-al treilea Congres al Partidului Muncitoresc Român, eveniment de importanţă istorică în viaţa poporului nostru Subliniem, încă o dată, importanţa pe care o acordă partidul promovării ştiinţelor şi artelor. In trecut, asemenea preocupări nu figurau în programul celor şaisprezece grupări şi grupşoare care îşi disputau sacrificiul de-a cîrmui ţara. Arta şi ştiinţa erau nişte biete cenuşărese, rude sărace şi inoportune. Descurcese fiecare cum va putea. Dumnezeu cu mila ! Nu chema nimeni pe omul din laboratoriu, de pe catedră, pe scriitor, pe pictor, pe arhitect, să participe la gospodăria ţării, nu-i încredinţa nici un rol în bunul mers al trebilor obşteşti. „Forţele creatoare ale poporului“, de care se pomeneşte în capitolul închinat activităţii partidului în domeniul ideologiei şi al culturii, erau lăsate la voia întîmplării, disconsiderate. Astăzi în Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej se spune: „Muncitorii, ţăranii, tineretul manifestă o mare sete de carte, de cunoştinţe, de frumos. Partidul şi statul nostru desfăşoară o muncă vastă pentru a transforma cultura într-un bun al tuturor, alocă mari fonduri pentru dezvoltarea bazei materiale a activităţii culturale“. La această mînă întinsă cald de conducerea ţării, intelectualul trebuie să răspundă cu aceeaşi promptitudine, cu aceeaşi mînă caldă, cu acelaşi îndemn sincer de a se pune în slujba poporului,de a se încadra în iureşul de construire a socialismului. Fiecare trebuie să-şi dea contribuţia cu dărnicie şi cu modestie. Să nu se creadă nimeni o personalitate excepţională, un ales, care trebuie numai să primească de la societate. Şi să-i dea, în schimb, foarte puţin. Nu e nimeni căzut din cer. Izolarea intelectualului în turnul de fildeş, tendinţa de a se singulariza, de a rupe contactul cu mulţimile — deci cu realitățile — duce la propria lui auto-destrămare. La rîndul ei, societatea îl respinge ca pe un element parazitar, morbid. Victor EFTIMIU (Continuare In pag. 6) Milioane de oameni de pe tot pămintul au fost reprezentaţi, prin delegaţii lor, la lucrările celui de-al IV-lea Congres al Partidului Muncitoresc Romín, care va rămine in istoria Republicii Populare Romíne ca un eveniment de o deosebită însemnătate, atît pe plan intern, cit şi pe plan internaţional. Oamenii muncii, din oraşe şi sate, muncind cu hărnicie, sub conducerea partidului, încearcă să privească cu ochii mari deschişi, spre culmile comunismului, aşa cum privesc răsăritul soarelui de dimineaţă. Rezultatele obţinute de noi pină acum au fost calificate de conducătorul delegaţiei sovietice, N.S. IT Ruşciov, drept feerice. Este o apreciere de care se bucură întregul nostru popor muncitor. Acest Congres a crescut prestigiul poporului nostru, prestigiul ţării noastre şi al statului său major. Partidul Muncitoresc Român. Oamenii muncii din ţara noastră, luptătorii pentru pace şi socialism din toate ţările, privesc cu stimă şi dragoste spre tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej fiu credincios al poporului român, militant eminent al mişcării comuniste internaţionale“, cum l-a caracterizat tovarășul Hrușciov. Lagărul socialist este monolitic. Ideologia marxist-leninistă ii face de neînvins. înfăptuirile socialismului vorbesc cu o extraordinară putere de convingere. Socialismul, care a biruit in Uniunea Sovietică, a biruit in Rominia, in Cehoslovacia, in Polonia, Ungaria, Bulgaria, in Albania. In Albania, in trecut ţara cea mai înapoiată din Europa, a arătat tovarăşul Hysni Kapo, se produce numai In două săptămîni cit se producea, sub burghezie, în anul 1938, a socotit anul cel mai prosper, cel mai de virf in ceea ce priveşte economia. Astăzi Albania socialistă posedă mai multe tractoare, socotite la hectar, decit Iugoslavia, Grecia, şi Turcia. Walter Ulbricht, primul secretar al Comitetului Central al Partidului Socialist Unit din Republica Democrată Germană a vorbit de succesele ţării sale in domeniul Industrial şi agricol infierind uneltirile şi provocările neonazismului lui Adenauer. Poporul german, ne-a asigurat tovarăşul Ubricht, nu se va lăsa tinut Intr-o nouă aventură militară. Anul 1933 şi 1939 nu se vor mai repeta niciodată. Cornu- Oiştii, democraţii sţ oştiţi şi toţi iubitorii de pace luptă pentru demascarea planurilor agresive ale imperialiştilor. Orice atac şi provocare împotriva unui stat socialist este un atac şi o provocare împotriva întregului lagăr socialist, care formează un tot indivizibil şi indestructibil. Acest tot indivizibil şi indestructibil are la bază colaborarea frăţească, ajutorul reciproc. Pe această bază se dezvoltă lagărul socialist. Acesta este secretul „miracolului", al succeselor pe care le repurtează statele socialiste. Pe aceste baze a repurtat victorii epocale marele popor chinez, care numai in zece ani a realizat „marele salt înainte". Şi Republica Populară Democrată Coreeană s-a transformat dintr-o ţară agrară înapoiată, intr-un stat socialist industrial agrar. Pe acelaşi drum păşeşte Mongolia populară, după cum în acelaşi ritm se dezvoltă şi Republica Democrată Vietnam. Din ce in ce mai multe popoare se încredinţează de superioritatea sistemului socialist asupra celui capitalist. Popoarele lumii nu mai pot fi minţite de capitalişti. Puterea lagărului socialist dă încredere tuturor oamenilor cinstiţi din lumea întreagă in lupta pentru pace, pentru drepturile lor, pentru libertate naţională. Se ridică popoarele din Asia, Africa şi America. Mişcarea popoarelor, solidaritatea lor, îi fac pe capitalişti să se înspăiminte şi, in multe locuri, să dea înapoi. Poporul japonez l-a înfricoşat pe preşedintele Statelor Unite, determinindu-l să renunţe la vizita proiectată. înfricoşat a călătorit şi in Coreea de Sud, şi In Taiwan, şi in Filipine. Poporul coreean l-a dat peste cap pe Li Sin Man, cel turc pe Menderes. Aceeaşi soartă îl aşteaptă pe Kişi. In zadar încearcă Vaticanul să-şi construiască citadela catolică in Columbia latină. Sfînta Fecioară a dovedit, in Vietnam, că nu mai are nici o putere miraculoasă de-a opri prăbuşirea colonialiştilor. In zadar au încercat misionarii şi generalii să-i dea rolul de comandant Sfintei Fecioare... Armata franceză a fost infrintă. Pe plan internaţional cel de-al lll-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român s-a dovedit a fi încă un strălucit prilej de afirmare şi 1 n- Dumitru CORBEA (continuare in pag. 6) ŞI COMANDA SOCIALA aportul G.G. al P.M.R. prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej la Congresul al II-lea al Partidului Muncitoresc Român este, pentru noi toţi, un nesecat izvor de gînduri şi de îndemnuri. In marea sală a Palatului, sub cupolă ei scăldată in lumină limpede, a răsunat bilanţul însufleţitor al înfăptuirilor poporului muncitor din anii aceştia din urmă, ni s-a întipărit în minte, tuturor, sarcinile planului de dezvoltare a economiei naţionale pe anii 1960—1805, şi ara simţit fiorul victoriei, auzind liniile directoare ale programului în perspectivă, o uriaşă proiectare a izbînzii şi eroismului oamenilor muncii, în cuvinte, în cifre, în grafice, au putut încăpea şi măreţele realizări de pînă acum, şi viziunea celor mai Îndrăzneţe visuri de viitor. Toate acestea au cuprins şi întrevăzut îmbogăţirea universului nostru material, tot ceea ce minţea şi mina omului adaugă naturii spre fericirea oamenilor. In această muncă, fiecare s-a integrat la locul lui, cu un nou entuziasm, cu imaginea unui nou şi în alt ţel înainte. Şi munca a început. Oamenii muncii au şi pornit să se întreacă pe sine, să se depăşească. Raportul a rezervat şi intelectualilor cu dragoste de popor, cinstea unei munci nobile, de înaltă răspundere, pe drumul desăvîrşirii revoluţiei culturale. Activitatea în domeniul ideologiei şi culturii formează în Raport un capitol special caredetermină sarcinile menite să contribuie la desăvîrşirea construcţiei socialiste în conştiinţa oamenilor, pentru ca aceasta să meargă în pas cu desăvîrşirea ei in economia naţională. „Rezultate îmbucurătoare s-au obţinut în domeniul muncii politice de masă, în educarea oamenilor muncii in spiritul patriotismului socialist şi al internaţionalismului proletar, în dezvoltarea conştiinţei cetăţeneşti a celor ce muncesc“ — constată tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Odată cu înfăptuirea planului de şase ani, ţara noastră intră treptat într-o nouă etapă de dezvoltare, care pune noi şi multiple probleme teoretice cu privire nu numai la dezvoltarea bazei tehnico-materiale a socialismului, dar şi la transformarea structurii de clasă a societăţii, la evoluţia funcţiilor statului. Adevărul concepţiei materialiste despre lume, despre legile de dezvoltare a societăţii şi gîndirii, ca şi măreţele realizări de pînă acum au atras mase tot mai largi la creaţia istorică conştientă, de dezvoltare a noii orînduiri. Aceasta sporeşte în aceeaşi măsură rolul şi însemnătatea activităţii ideologice în rîndurile poporului. Documentele Congresului, ca şi studierea atentă a politicii şi activităţii practice a partidului, a ceea ce este esenţial în experienţa maselor populare, sunt o călăuză sigură în această importantă activitate. Transformările social-economice din ţara noastră nu au rămas fără efect asupra structurii spirituale a oamenilor. „A luat naştere şi se dezvoltă tot mai mult, — constată tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, — o morală nouă, socialistă, o nouă atitudine faţă de muncă, faţă de bunurile obşteşti şi îndatoririle sociale, noi relaţii de intr-ajutorare tovărăşească între cei ce muncesc“. Oricine trece pragul unei uzine sau al unei fabrici, oricine are un contact cît de trecător cu un om al muncii, işi dă de îndată seama de această extraordinară transformare în mentalitatea, în judecata, în structura sufletească a oamenilor. Mai persistă însă influenţe ale educaţiei şi moralei burgheze, a căror lichidare cere o muncă stăruitoare de mulţi ani. Formarea conştiinţei socialiste este o sarcină de lungă durată. Dar munca partidului în acest domeniu este ajutată astăzi de opinia publică, de atitudinea fermă a colectivităţii faţă de manifestările nesănătoase a unor elemente înapoiate ale societăţii, ceea ce dovedeşte creşterea conştiinţei socialiste în masele largi, nu chiar structura societăţii. În această privinţă munca vastă pe care o desfășoară partidul și statul Demostene BOTEZ . (Continuare în pag. 3) Pacienţi şi doctori In „Figaro Littéraire" din 23 aprilie a. c. criticul literar Robert Kanters, sub titlul : „Nu-i mai înţelegeţi pe poeţi" şi subtitlul : „Pentru că ei urmăresc un limbaj necomunicabil“, publică un articol în care constată cu vădită satisfacţie că poezia burgheză actuală se străduieşte să inventeze o „limbă secundă“, neînţeleasă pentru public, că „încearcă să lupte cu limbajul ca Iacob cu îngerul, să-l apuce de gît, să-l facă să mărturisească". Ce ? Ataşamentul pur sensorial al poeţilor faţă de obiecte, fuga de orice „generalizări conceptuale", un misticism profan existenţialist , ...prăpastia fiinţei din care suie Cuvîntul adevărat desfăşurat ca întîia Pasăre, Ochiul care se deschide în centrul Vocii, etc. Cu o egală bună dispoziţie şi seninătate, criticul Kanters recunoaşte că mergînd pe această cale poezia nu poate ajunge în mod inevitabil decît la ermetism şi esoterism. Atitudinea detaşată, „ştiinţifică", a criticului, în faţa simptomelor pe care le prezintă poezia burgheză actuală, are ceva din seninătatea medicilor hitlerişti ai lagărelor de concentrare care notau cu acurateţă în ordonatele lor fişiere diversele paralizii, afazii şi stări de prostraţie pe care le provocau nenorociţilor -cobai umani. Poezia burgheză e atinsă de hemiplegie, poezia burgheză de abia se tîrăşte, poezia burgheză de abia mai bîiguie într-un jargon neînţeles, cuvinte ieşite din negura unei subiectivităţi hipertrofiate. In faţa acestei triste zdrenţe în suferinţă criticul netulburat lansează, cu cinismul oribil al călăilor de la Auschwitz şi cu ridicolul grav al medicilor lui Moliere — intr-o păsărească savantă — o cataractă de epitete pseudoştiinţifice, sub care pacienta poate agoniza fără grijă : „ascetism al limbajului", „religie a imanenţei", „simţ sacral", „realism iniţiatic"... Nu ne-am fi oprit la diagnosticul cinic al lui Robert Kanters, dacă acestui articol nu i-ar fi urmat în aceeaşi revistă un răspuns al poetului Pierre Emmanuel, vădind cu totul altă atitudine în ce priveşte soarta poeziei. „Ce căutăm !" enunţă titlul articolului şi subtitlul : „Să redăm cuvîntului deplina lui demnitate". Promiţător I „A vorbi însemnează a te orienta către celălalt, a-1 viza. Dacă într-adevăr am fi în urmărirea unui limbaj necomunicabil, am fi nişte nebuni sau nişte proşti". Perfect! In continuare poetul refuză falsele arcane ale ermetismului ca şi necesitatea creării unei limbi secunde şi reclamă de la poet o „limpezime profundă'', artă şi muncă în ce priveşte forma, acuzîndu-1 pe Kanters că „nu poate sau nu mai vrea să vorbească despre acestea". După exprimarea acestor pozitive şi clare deziderate, poetul însă neputînd... sau nevoind să spargă scoarţa formalismului şi a spiritualismului Maria BANUŞ (Continuare in pag. 6)