Gazeta literară, ianuarie-iunie 1961 (Anul 8, nr. 1-27)
1961-05-11 / nr. 20
XT'. 0etwm **■ trut cmnttTKf IfMÎEPATyPHAfl 11 nPAMEHH» rA^IFTA £/ fi « «»a.» nHCATME* cea* £ |J £ „Literaturaia Gazeta“ din 25 IV a. c. publică sub semnătura lui Leonid Zorin prezentarea romanului satiric al lui Arkadii Vasiliev „Luni, ziua care trezește“. Cronicarul sovietic subliniază însemnătatea apariţiei unui nou roman satiric, după „Douăspreze scaune“ şi „Viţelul de aur" al lui Ilf şi Petrov: „O asemenea carte veselă, spirituală, scăpărătoare, care să surprindă multe fapte autentice, bine prinse, este astăzi extrem de utilă şi necesară“. I.eonid Zorin observă caracterul veridic al subiectului cărţii. „La baza romanului, după cum e şi firesc, se află o anecdotă. In acest sens autorul urmează generoasa tradiţie gogoliană. Găsirea anecdotei care să poarte trăsăturile proprii existenţei reale, concretizarea ei într-o situaţie comică este desigur o realizare, dar nu deplină. Anecdota trebuie să servească drept prilej pentru realizarea unui tablou de viaţă, mai mult sau mai puţin vast, a unor personaje în suficientă măsură caracteristice“. Subiectul romanului lui Vasi- Hev e simplu. La sfîrşitul zilei de sîmbătă Kuzma Egorovici Striapkov află că Iakov Mihailovici Kablukov, colegul său de birou, „pe care nu-l putea suferi pentru îngîmfare, pentru dorinţa sa de a părea mai deştept decit toţi, pentru pasiunea faţă de aforismele nepotrivite cu împrejurarea, este numit şef. Zorin explică în continuare semnificaţia titlului „Luni, ziua care trezeşte“ : după o duminică simbolică, îmbătătoare pentru Kablukov şi cei care îl înconjoară, soseşte 6 luni (tot simbolică) având sensul trezirii la realitate. „Dar regret - scrie cronicarul - situaţia comică ,nu este AEVIST» precet altceva decît un pretext. In faţa noastră defilează o galerie colorată de personaje care trezesc fie compătimirea sau zîmbetul autorului, fie dispreţul său. Această varietate de atitudini determină tonalitatea romanului, pe rînd tăioasă, mediativă sau lirică“. Leonid Zorin, precizează că oraşul Kraiuha, în care se petrece acţiunea cărţii, nu este un nume cu pretext umoristic (Kraiuha “ pline mare) ci o realitate geografică şi umană apropiată de sufletul autorului. Evocarea copilăriei, peisajul oraşului acoperit de zăpadă prilejuiesc pagini lirice. în continuare autorul articolului precizează că A. Vasiliev „nu se ocupă cu o matematică plicticoasă, socotind cu grijă numărul eroilor pozitivi şi negativi, intelegînd deci că uneori negativul, copleşit de mulţimea eroilor ideali, trezeşte compătimirea“. Cronicarul sovietic relevă partinitatea lui Vasiliev care „nu ezită să desfăşoare ofensiva asupra numeroşilor duşmani ştiind că victoria va fi de partea moralei socialiste, a concepţiei noi despre lume, cînd eroul pozitiv este de fapt autorul însuşi, formaţia sa ideologică, optimismul său social“. Zorin relevă cîteva episoade sau personaje semnificative pentru mesajul romanului : şedinţa societăţii fondate de hoţul Hristoforov care imită prin terminologie şi forme o adunare obişnuită de instituţie, scena iii care noul şef ii comunică lui Striapkov tezele broşurii sale „Despre comportarea cadrelor din conducere in timpul lor liberi , ciţiva eroi ca verosul avocat Korotkov sau pictorii care vor să se afirme prin tabloul „Dejun pe cimpul insăminţat cu porumb“. Mesajul romanului, conchide autorul cronicii, este lauda demnităţii umane Încălcată de linguşitorii care amuţesc in faţa conducerii. v.Aciionalitatea romanului devine patetică, afirmînd demnitatea umană, necesitatea consecvenţei faţă de concepţiile şi convingerile proprii*. In încheiere, Leonid Zorin remarcă încă o dată valoarea cărţii lui Arkadii Vasiliev pentru renaşterea romanului satiric, pentru patosul său cetăţenesc“. ARTS Să denunţăm mitul „noului val“ în săptăminalul francez „Arts“ scriitorul şi publicistul Jean René Huguenin ia atitudine împotriva „Noului val“, delimitindu-i la proporţiile reale în rindurile tineretului francez. O fată întîlneşte un băiat, îi place ; are tot ce-i trebuie ca să placă : o cută amară în colţul gurii triste, umerii puţin căzuţi sub greutatea experienţei precoce în legătură cu deşertăciunea lumii, iar ochii săi plictisiţi parcă abia se întredeschid. E frumos. Este portretul tip al lui Maurice Ronet, Alain Delon, Curd Jurgens şi Mastroianni, replica masculină a Brigitte Bardot, bărbatul-copil. Fata oftează și spune : „Ce facem ?“ El oftează și răspunde : „Amor ?“... Se dezbracă puţin şi se îmbrăţişează. Fumează o ţigară. După o clipă, oftează şi spun : „Ce facem acum ?“ Această imagine a dragostei modemne este exploatată fără încetare de 15 ani încoace de către negustorii abili ai cinematografului, ai presei şi literaturii cărora puţin le pasă dacă provoacă scandal, din moment ce ei parvin prin scandal. Ca 15 ani Încoace, reporteri lipsiţi de scrupule cutreieră plajele de pe Riviera pîndind Vreo baie în miez de noapte sau o partidă de „strep-tease“ ca să obţină favorurile patronului care le repetă într-una plin de o demnitate burgheză : „Scrieţi cît mai fără perdea“. De 15 ani încoace, de după birouri în stil american, bătrîni graşi iviţi dintre telefoane ca nişte semizei din craterul fumului de ţigări, obligă pe nişte regizori slabi de înger să dezgolească pulpele vedetelor. Ah, pulpele astea ale vedetelor ! Săbii de teatru aurite ivite din tecile lor, ce-şi răsfaţă rotunjimile pe ecrane, pe afişe, în reviste şi reclame, amestecate toate într-un singur „V“ întors, asemeni unui arc de triumf la picioarele căruia o întreagă generaţie de masculi înfierbîntaţi, cu creierul plin de obsesii lubrice şi goliţi de sevă, încearcă să-şi reaprindă flacăra. „Vorbiţi-mi de plăceri !“ - gem ei ca acei copii care, în timpul războiului, cereau să li se povestească despre fulgerele de ciocolată. Biată carne obosită, care nu mai tresare la spectacolu nudităţii. Acum ciţiva ani, ziarul „Express“ ne vestea că tineretul e pe cale să se schimbe. Era o veste bună, deocamdată nesigură şi care a şi fost denumită „noul val“. Sincer vorbind eu nu văd întrucît lui Vadim sau Chabrol, romanele Françoisei Sagan sau ale lui Christiane Rochefort au schimbat convenţiile modei de după război : tristeţea, imposibilitatea de a iubi şi oboseala de a trăi. Nu e vorba de talentul lor, ci de inima lor. Eroul „noului val“ este, în genere, un băiat frumos, pe jumătate ratat, care-şi amăgeşte plictiseala cu o amantă tînărâ, înşelîndu-şi amanta cea tînără cu una bătrină, aprinzînd pasiuni de care nu e conştient, provocînd răni dureroase fără să resimtă milă, răzbunîndu-se prin toate mijloacele de dezgustul de sine însuşi, de plictiseala sa, ca un licean care torturează muşte în ascuns. Generaţia mai vîrstnică a luat aceste mărturii drept adevărate şi a conchis : tineretul e bolnav. Iar poliţiştii, sociologii, psihiatrii, doctorii din presă şi scriitorii mobilizaţi şi plătiţi spre a studia boala secolului, consultă tinerii, îi aduc la radio şi la televiziune, le consacră cronici amare şi reportaje disperate : „Sexul e pricina !“ Diagnosticul banal al acestor carabinieri ai sufletului linişteşte vechea generaţie care-şi recunoaşte propria sa adolescenţă. Oamenii aceştia care n-au încetat de a se plictisi se simt întineriţi de plictisul tinerilor. „Noul val“ este un mit. El nu reprezintă tineretul de azi. E vechi , a durat prea mult. De altfel, aceste filme şi romane îşi desfăşoară aproape întotdeauna acţiunea în cercurile mondene care, în genere, nu au nimic nou de spus şi pe care autorii, înobilaţi brusc datorită succesului, le frecventează cu o asiduitate de parveniţi. Tineretul cel adevărat, care se lipseşte bucuros de vestitorii din reviste, are mult mai mult respect faţă de dragoste decît se crede. Bineînţeles că acest tineret abia atinge vîrsta la care te poţi exprima, noile lui cerinţe sînt aproape imperceptibile, el nu domină încă epoca noastră incertă, asemănătoare anotimpului în care aflăm : sfîrşit însorit de iarnă cînd, între ramurile negre, moarte, pîlpîie de acum cerul albastru al verii. Sîntem sătui de erotism. Nu pentru că ne-ar dezgusta. Pur şi simplu, am vrea să cîntăm cît mai bine şi pe notele mai grave ale acestui instrument atît de complicat şi sensibil care e viaţa. Abandonăm, fără regret, muzica uşoară monotonă de noapte, mereu aceeaşi cu aceleaşi gemete dulcege, a acelor artişti ai cărnii care sfîrşesc prin a se convinge pe ei înşişi de îndrăzneala lor. Cei vîrstnici greşesc cînd ne compătimesc. Sexualitatea noastră se poate lipsi de studiile lor, de anchetele lor, micile lor sfaturi brutale, mai curînd că ei găsesc în complexele pe care ni le pun în spinare, un pretext ca să se ocupe de un subiect care-i obsedează. Iar acei dintre ei ce se declară vinovaţi şi acuză propria lor generaţie într-un acces de supralicitaţie demagogică, eu cred că o fac inutil. Noi le-am putea, desigur, cere socoteală pentru anumite lucruri : l-am putea, de pildă, întreba de ce, de treizeci de ani încoace, îşi petrec timpul nu numai făcînd războaie, dar şi pierzîndu-le ; i-am putea întreba ce au adăugat ei de cincisprezece ani încoace capitalului literar, artistic şi intelectual al Franţei şi care s-ar părea că pentru unii dintre ei reprezintă un lucru mai puamt importam decît numărul de aspiratoare de praf pe cap de locuitor. Dar, nepăsători față de asemenea procese fără rost, mai dornici să ne afirmăm decît să ne plîngem, nerăbători să vedem un viitor ce-i reorim curat, noi ne grăbim spre lumină și lăsăm istoriei grija de a cîntări întunericul. * Articol apărut în săptămînalul francez ..Arts nr. 814 din 1961. lll!llllll!llllllll|il!l!lll!illll!llllll!llllllllllllll!llll!l!ll!lilllllllllllll!lll!lllllllllllllllllllll!lllllllllll!lllllll!lll!iil!!l!i!!lllllllllllllllllllllllllllllllllllll!lllllllllllillllill 0 ----- GAZETA LITERARA TESTAMENT PENTRU CEI VII « Tînăra comunistă cehă Maria Cuderikova a fost executată în 1943 pentru participare la mişcarea de rezistenţă antifascistă. Citind aceste însemnări, cititorul îşi va aminti involuntar de ,,Reportajul cu ştreangul de gît“ de Julius Fucik, deoarece ele exprimă o atitudine strins înrudită faţă de viaţă, condiţionată nu numai de concepţiile, trăsăturile lor naţionale comune, ci şi de asemănarea spirituală şi de temperament a celor doi martiri. Tinera fată a trecut prin aspre chinuri şi suferinţe, dar nici măcar nu le aminteşte. Arareori nu mai apar în Jurnal, în cîteva cuvinte, ca aluzii la această perioadă întunecată din viaţa ei. Calmul sufletesc şi bucuria cu care vorbeşte Maria Cuderikova despre frumuseţea vieţii, despre dragoste, bine şi prietenie, imprimă relatării un deosebit dramatism. Atenţia luptătoarei este îndreptată spre Izvorul de forţe, care i-au permis ei - ca şi milioanelor de eroi fără nume ai celui de al doilea război mondial - să privească moartea drept în faţă, cu capul ridicat şi mintea limpede. Tocmai de aceea, jurnalul şi scrisorile Măriei Cuderikova reprezintă mai mult decât simple documente despre simţămintele şi reflecţiile unui singur om. Ele întregesc imaginea spirituală a întregii generaţii, care a păşit în viaţă în preajma războiului şi a luptat cu un eroism exemplar împotriva fascismului. 8.XII. 1942. Ar trebui, de fapt, să-mi descriu impresiile despre celula condamnaţilor la moarte. Dar nu simt numai singurătatea, îmi amintesc de oamenii dragi, mi-e dor şi mă îngrijorează soarta lor. In primele ceasuri dorul acesta m-a chinuit mai mult decît orice. Poate din cauza celulei întunecoase, care e întotdeauna plină d de praf, deoarece singura muncă ce mi se îngăduie este smulsul penelor Dar totdeauna am înţeles că deşi o mină prietenească îţi insuflă voinţă şi curaj, totuşi, la urna urmnelor, trebuie să fii gata la orice, să te bizui numai pe propriile tale forţe. Şi trebuie să spun că mi-au plăcut totdeauna momentele când trebuie să-ţi încordezi toate forţele şi să-ţi păstrezi „capul şi tăria de caracter“. Acestea erau momente de încercare care-mi permiteau să-mi dau seama de forţa şi pregătirea mea, ele mă ajutau să mă cunosc. Aşa procedau şi pe vremea cînd mergeam la şcoală dar pe atunci acestea mi se păreau mai puţin importante. Aici m-am adaptat în cîteva minute noilor condiţii şi ele au devenit pentru mine fireşti. A te adapta situaţiei, e reprima in tine tot ce te împiedică s-o faci, lucrul acesta se poate învăţa. Nici închisoarea nu mi s-a părut necunoscută, curînd mi-a dispărut uluiala. Lumea se îngustase pină la cei patru pereţi şi se oprea la ferestruică. Toate celelalte, ce păreau înainte atît de necesare, acum sint de neatins Cu toate acestea, la fel ca şi în libertate, începi să resimţi aceeaşi bucurie de pe urma unor fleacuri, ca şi cînd ai primi darurile cele mai scumpe ale vieţii. Toate acestea sînt viaţa, iar arta cea mai mare este arta de a trăi, posibilitatea de a te adapta formelor vieţii, ca şi de a le sfărîma pentru a crea altele noi, mai uşoare şi comode... În general, în scurta mea viaţă totul mi-a izbutit după dorinţă. Au contribuit la aceasta şi împrejurări fericite. Nu ştiu, oare totul m-a condus spre scopul meu final, sau acesta a fost numai un mijloc de călire, de creştere a forţelor? O încercare a trăiniciei concepţiilor mele ? Poate şi una, şi alta. Sunt gata la orice şi nu regret nimic. Acum, după toate încercările, poate că aş fi ocolit greşelile pe care le-am săvîrşit... Adesea mă urmăreşte chipul lui Jan, deşi ne-am achitat pe deplin, li sunt recunoscătoare pentru o infinitate de lucruri. El m-a ajutat să găsesc baza teoretică pentru toată activitatea de mai tîrziu, m-a ajutat să lupt cu mine şi cu mediul înconjurător. Nu numai el, ci şi tovarăşii săi, i . . Mă întrebi, Betuska (sora Măriei Cuderikova, n.n.) cum să găseşti o cale dreaptă în viaţă. Poate că experienţa mea te va ajuta. Nici binele, nici răul nu există în afara societăţii. Dar tu vrei să înfăptuieşti binele. Consacră-te în întregime acestui scop, mobilizează-ţi toate capacităţile. Vei ajuta oamenilor cel mai mult acolo unde ţi se poate dezvălui talentul. Slujeşte ideii mele, iubeşte, ajută. Nu vreau să spun prin aceasta că trebuie să fii o oită care răscumpără păcatele altora. Nu îngădui să se abuzeze de destoinicia ta. Dezvăluie oamenilor numai acea părticică din sufletul tău, pe care ei o pot înţelege, altfel vei risipi comori care pentru unii nu înseamnă nimic. Ai încredere numai atît cit merită încredere omul din faţa ta. Să nu-i ofensezi niciodată pe oameni, şi ai curajul să-ţi îndrepţi greşelile. Iar dacă trebuie să loveşti, vezi ca lovitura ta să-şi atingă ţinta. Loviturilor răutăcioase răspunde-le cu lovituri. Toate acestea se referă la relaţiile personale. Oamenii, sunt uneori răi, cruzi, proşti, dar fii convinsă că în alte împrejurări ei ar fi putut săvîrşi binele. Toată organizarea economică actuală a societăţii noastre îi educă in spiritul deprinderilor de lup. Tu luptă pentru noi relaţii economice în societate, pentru o nouă organizare socială. Şi nu-l cruţa pe duşman ! Aci relaţiile se schimbă. Cauza nu poate şi nu trebuie să sufere daune. Repet: cînd tai lemne, sar ţăndări. Străduieşte-te să fie cu mai puţine ţăndări. Fii cinstită, sinceră, curajoasă ! Ai tăria de a fi critică faţă de tine însăţi, cunoaşte-te, în numele binelui obştesc, cedează locul celui mai capabil. Dar pentru a te purta astfel trebuie să-i cunoşti pe oameni, învaţă să gîndeşti critic, dialectic şi cu o logică strînsă, învaţă să analizezi şi să sintetizezi. Reflectă, gîndeşte-te ! Observă oamenii, cunoaşte-i, apropie-te de ei. Mai ales de oamenii simpli. Am întîlnit printre oamenii muncii pe cei mai buni, cei mai minunaţi şi mai conştienţi tovarăşi. Ei ştiu totdeauna ce vor. Unii oameni învăţaţi răscolesc atît de îndelungat în sinea lor şi în alţii, incit nici în minte, nici in inimă nu le mai rămîne nimic pentru ce ar merita să trăiască, să muncească şi să lupte. Deşertăciune veşnică şi nimicnicie, cu toată complexitatea vieţii lor spirituale. Astfel de oameni nu sunt capabili să treacă la acţiune, nici în teorie, nici în practică. Ei singuri nu fac nici doi bani iar pe deasupra mai molipsesc şi pte alţii cu aceste calităţi intelectuale... învaţă de la viaţă, pentru viaţă, şi nu vei fi niciodată dezamăgită 22.XII.l942 ...Cred, dragă Betuska, câţi vine greu sau îţi va fi greu să rezolvi problema unităţii dintre latura spirituală şi cea fizică a iubirii din cauza influenţei religiei şi a prejudecăţilor care, în vorbe, repet, nu vorbe, iar nu în fapt, resping atracţia fizică socotind o pasiune păcătoasă şi ruşinoasă, desfrîu... Priveşte în juru-ţi şi vei vedea că viaţa dezminte în practică astfel de concepţii, dar cîteodatâ oamenii n-au curajul să recunoască aceasta, şi de aceea sunt falşi şi prefăcuţi. Observă cu atenţie ! Iţi voi povesti cite ceva despre mine, pentru că mi se pare că treci sau vei trece prin aceeaşi stare ca şi mine, doar noi am văzut lumina zilei în acelaşi cuib. Multă vreme a trecut pină ce a fost învinsă împotrivirea mea pur fizică. Mulţumesc pentru aceasta lui Jan. El a trezit în mine feminitatea, căreia nu i-a fost dat să se murdărească şi apoi să se stingă. Şi pentru că m-a iubit mult de tot, totul a trecut, deşi cu îngrozitoare chinuri psihice, dar fără o rană sufletească. Cu ajutorul lui Şi datorită concepţiilor lui, eu am purificat ceea ce fusese murdărit.... Scumpa mea, cînd vei întâlni un prieten de viaţă, convinge-te dacă vă înţelegeţi unul pe celălalt, dacă sînteţi mulţumiţi unul de altul din punct de vedere spiritual, dacă se potrivesc caracterele voastre în aşa fel incit să rămîneţi liberi, fără a vă încălca fidelitatea. Dacă este aşa, atunci n-avea teamă de prejudecăţi. Căci dragostea cere aceasta, iar dacă Şi aci veţi găsi armonia, atunci înseamnă că el este omul dorit. Dar nu fi, rogu-te, uşuratecă. Să Ştii că primele emoţii sufleteşti stîrnite de aromele primăverii sau de sunetele muzicii, încă nu înseamnă iubire. încearcă, dragă, să-ţi analizezi cu seriozitate simţămintele. Şi dacă se iveşte vreo piedică neprevăzută, nu te teme de prejudecăţi şi rupe aceste legături. Doar sunt atîţia oameni nefericiţi pe lume! Nu şi-au găsit satisfacţia fie din punct de vedere fizic, fie spiritual (căsnicia nu poate exista fără o apropiere fizică, altfel se transformă în prietenie, încetează de a mai fi căsnicie, destrămîndu-se fără înţelegere sufletească reciprocă). Se întîmplă uneori să greşeşti, iei prima tulburare sufletească drept iubire, şi-ţi pierzi iluziile cînd este prea tîrziu. Apoi, poţi întîlni adevărata iubire dar împrejurările, copiii etc. nu-ţi permit uniunea sau alte mii de variante, in care nu omul singur este vinovat ci întîmplarea, viaţa sau ceva pe care tu nici nu-l bănuiai la tine. 20.II.19-13 Joi m-au vizitat din nou ai mei. Intîlnirea adunat cam 25 de minute Am fost fericită. In timpul plimbării am admirat minunatul cer albastru și aceasta m-a bucurat. Le-am zîmbit şi le-am povestit despre viaţa pe care o duc... Numai cînd le-am pomenit de posibilitatea cea mai sigură, ei s-au întristat şi ochii li s-au umplut de lacrimi. Dar n-am vorbit mult despre asta... Pe front lucrurile merg splendid după cite mi-au comunicat ei. De bună seamă, nu sunt o romantică şi nici nu vreau să fiu, pentru a prefera moartea vieţii. Vreau să trăiesc, mai ales că viaţa se apropie 23.11.1943 Astăzi se împlineşte a nouăzeci şi noua zi dacă nu mă-nşel... Este iară zi minunată ! Sunt veselă şi iubesc întreaga lume. Doresc cu pasiune să fiu undeva pe front şi să-i ajut pe ai noştri... 94.111.1943. ...Salut de dimineaţă şi sărutări. Azi am împlinit 22 de ani. ULTIMA SCRISOARE 24.111.1943. Am rugat să mi se dea putinţă să adaug cîteva cuvinte, care vor fi alăturate documentelor şi scrisorii oficiale. Ce-mi mai rămîne de spus, dragii mei ? Ce să vă mai povestesc despre mine ? Mă cunoaşteţi, doar am fost şi rămîn fata voastră, din sîngele vostru. Vă rog să nu mergeţi la mormînt şi să suferiţi gîndindu-vă la mine. Vă rog ca amintirea despre mine să nu vă întunece bucuria vieţii, ci s-o susţină şi s-o întărească. Fiecare amintire fiecare gînd despre mine !... Termin... Mi s-a spus că vă pot transmite Şi cosiţele mele. Sper că le vei primi, mămico ! Cere-le şi spune că mi s-a permis aceasta, ba chiar ei singuri tri-au propus-o... Nu ştiu dacă veţi maii primi încă ceva- Nu vă temeţi, nu vă îngroziţi !... Se spune că am nervi tari şi că sunt curajoasă. Aşa că nu vă temeţi pentru mine, nu fiţi disperaţi ! In tăcerea acestor luni am reflectat mult, mi-am amintit de mult din aceste trei luni am trecut în minte toate perioadele din viaţa mea. M-am supărat ca un copil (iertaţi-mă), am avut capricii şi m-am jucat. Am mers la şcoală şi am retrăit iar minutele serioase şi vesele din anii aceia. Am trecut din nou prin întregul proces de educaţie sentimentală, al maturizării spirituale şi intelectuale. (Rezultatele re cunoaşteţi, ele înseamnă atitudinea mea de acum). Niciodată n-am minţit pe nimeni şi am iubit pe cei cărora le-am vorbit de dragoste. Vă salut pe toţi, vă îmbrăţişez, vă strîng inimile şi vă urez fericire... Vă amintiţi cum am dat examenul de absolvire? Vă aduceţi aminte că niciodată nu m-am temut de nici un fel de încercări, de nici un fel de greutăţi în viaţă ? Teama, frica, timiditatea dispăreau totdeauna în momentul hotărîtor şi rămîneau fermitatea, hotărirea ! Aşa şi astăzi, credeţi-mă ! Doar am luptat şi mi-am înăbuşit teama, neliniştea, dorul, suferinţa, visul... (şters de cenzură n. ed.)... ca amintire vă las o parte din această perseverenţă. N-am primit încă felicitările voastre de ziua mea, dar ştiu cu cită dragoste v-aţi amintit de mine, ce mi-aţi dorit. Ştiu totul ! Păstraţi amintirea despre mine in tot ce palpită de viaţă. Voi fi cu voi, vă voi păzi şi călăuzi. Mă voi bucura împreună cu voi, vă voi susţine... Vă iubesc şi vă părăsesc cu credinţă, cu o credinţă fermă. A voastră iubitoare fiică, MARIA CUDERIKOVA Salut tuturor. Iertăciune. Recunoştinţă. Iubire. Sunt cu voi. Recunoştinţa şi dragostea mea sunt pentru voi. M. C. Plec fără frică. Părul mi l-am tăiat şi l-am împletit singură. Odată cu el vă transmit salutul şi îmbrăţişarea mea. Părul va fi printre lucrurile mele, pe care le veţi cere. In romîneşte de I. SOROCEANU Conferinţa consacrată sarcinilor ca revin criticii socialiste în literatură şi artă, care a avut loc recent la Praga sub auspiciile „Consiliului culturii socialiste“, a stîrnit viu interes în rîndul cititorilor şi literaţilor. La conferinţă au participat 300 de delegaţi din diverse sectoare ale culturii, critici, scriitori, cercetători din instituţiile de invăţămînt superior şi institutele ştiinţifice, lucrători ai editurilor etc. Referatul principal, susţinut de academicianul Ladislav Stoll a pus in discuţie sarcinile care revin criticii literare, în etapa actuală a construcţiei socialiste. Scriitorii şi criticii — se arată în referat — trebuie să continue tradiţia revoluţionară a literaturii cehe şi slovace (Zd. Nejedly, J. Wolker, J. Fucik, P. Jilovsnick, L. Olbrecht, Fr. Kral şi alţii) şi să îmbogăţească această tradiţie oglindind noile aspecte ale vieţii sociale şi luptind totodată împotriva pătrunderii in literatură şi artă a ideologiei şi culturii burgheze. Critica literară, bazîndu-se pe estetica marxistă, trebuie să discute posibilitatea de a releva in operele literare, psihologia şi ideologia oamenilor noi, de a evidenţia raporturile existente intre ei şi societate, concepţia lor despre societate. Tocmai de aceea, în cercetarea operei de artă, trebuie pornit de la legătura acesteia cu societatea. In acelaşi sens, trebuie scoase la iveală calităţile morale, care înalţă omul societăţii socialiste şi care-i imprimă un caracter viu şi strălucitor. Vorbind de actualitate în artă, referentul remarca : „necesitatea abordării acelor aspecte din actualitate, care să reprezinte tocmai forţa ce împinge societatea înainte“. Criticii literari şi scriitorii trebuie să fie conştienţi că talentul lor artistic se va contopi cu interesele forţelor istorice, numai atunci cînd ei înşişi se vor adăpa din izvorul tumultos şi nesecătuit al acestor forţe. Emoţia artistică va îmbogăţi sufletele oamenilor, numai atunci cînd va exprima lupta plină de semnificaţie a făurarilor vremilor noi, patosul, sentimentele lor. De aici, decurg sarcinile şi programul criticii. Probleme interesante prezintă ampla intervenţie făcută de către scriitorul Peter Karvas. Cunoscut în ţara nostra ca dramaturg şi ca nuvelist, Karvas se distinge şi prin activitatea sa de critic literar şi publicist. Axindu-şi intervenţia pe unitatea Probleme ale criticii literare cehoslovace dintre funcţia cultural-educativă a criticii şi cea politică, Peter Karvas socoteşte că raportul obiectiv dintre artă in general şi viaţă în special este raportul de care trebuie să se ţină seama şi în critica lucrărilor beletristice. Critica literară nu trebuie să se limiteze numai la aprecieri bibliografice sau probleme lingvistice. Dacă cercetătorii şi criticii literari fac numai astfel de observaţii, e firesc să eludeze chestiunea fudamentală : aparţine sau nu opera respectivă unui „inginer al sufletelor omeneşti“ ? Reluînd ideia asupra rolului scriitorului în societate, Peter Karvas a extins-o şi asupra criticii literare. Asemeni scriitorului, criticul poate deveni la rîndul său inginer al sufletelor omeneşti, numai atunci cînd priveşte viaţa în mod creator. In etapa actuală „inginerul sufletelor omeneşti“ trebuie să ţină pasul cu inginerul marilor construcţii socialiste. Ca atare, criticul literar va trebui să cunoască in egală măsură atît pe inginerul şantierului literar cit şi pa cel de pe şantierele marilor construcţii. Numai prin strînsa legătură ce trebuie să existe între „critica artistică“ şi „critica Vieţii“ — iar nu prin izolarea lor — critica literară va putea deveni un adevărat „catalizator cultural politic“. Incepînd cu cronicile literare de mare întindere şi sfîrşind cu lapidarele cronici cinematografice şi sportive , critica trebuie să urmărească transformarea omului nou. Pentru a-l putea convinge pe scriitor de necesitatea acestei idei, criticul trebuie să fie el însuşi purtătorul ei. Aspectul următor menţionat de Karvas ca absolut necesar — cel al calităţii criticii. Ca şi în opera literară, critica literară trebuie să poarte amprenta individuală a autorului. Nu poţi solicita unui scriitor o mai bună formă artistică, dacă în ceea ce scrii, foloseşti tu însuţi idei sterpe, înveşmîntate in fraze sărăcăcioase, şi adesea plictisitoare. E necesar ca reciprocitatea dialectică ce trebuie să existe intre activitatea socială şi creaţia artistică să-şi găsească cuvenitul ecou şi în lucrările de critică literară. De aci, reiese — aşa cum a subliniat şi Karvas — o altă sarcină a criticii literare: aceea a urmăririi întregului proces artistic al evoluţiei scriitorilor. Daca un critic scrie despre ultima operă a cuiva fără să cunoască pe cele precedente, nu va putea studia maturizarea autorului respectiv. Indicaţia este cu atît mai binevenită, cu cit in valorificarea creaţiei tinerilor scriitori se uită acest lucru pornindu-se de la lucrarea cea mai bună, se neglijează operele interpuse între aceasta şi cea la care criticul se referă în principal. Discuţiile de la Praga în problema criticii artistice s-au referit şi la artele plastice, muzică, etc. Spaţiul nu ne ingădue să ne referim decit la problemele actuale ale literaturii,. Gh. CALIN Din jurnalul patriotei cehe Maria Cuderikova, executată de fascişti lllllll!lllllllllllllllllllill!lll!illlilllilJiiiJlilJiiiiil!illl]illlllillllllUl!illlllill!ll'llllll!illllllllllliinillll!llllllll!lllli!l!lllll!lllllllllllllllll!llllllllllllllllllll!!llllllllll! 16 ani de la eliberarea Cehoslovaciei laportul dintre critică și realism Rafinăria pentru uleiuri minerale de la Ostrava (R.S. Cehoslovacă) Termocentrala ,„Novaky 10” de la Zemienski—Kostalany, regiunea Nitra (R. S. Cehoslovacă) MIROSLAV FLORIAN Poemul aripilor Nu cunosc acest restaurant de vară dar vin in fiecare zi aici . Luna amestecă băuturile pe care briza le distribuie pe o frunză de argint, şi nu ştiu care pianist electrizează cu muzica-i totul, atit de mult că, dansind, băieţii şi fetele îşi schimbă privirile. Chiar marea se leagănă-n ritm sincopat, miinile alunecă pe clavir şi se-nvirtesc in cercuri rapide. Sint miinile care au răsturnat scara lui Iacob, făcină din ea traverse pentru locomotive de cursă lungă. Sint miinile care pe ghemurile planetelor artificiale au înfăţişat firul fuselor solare, sunt miinile care din sinul pămintului au extras strălucirea victoriilor. Mirezmele învolburate se topesc într-un fruct solid şi compact, şi pămintul invită la dans seminţele în extazul dorinţei. Totul dansează, afară de aurul care, dezgustătorul lui dute-vino, împiedica pe ceilalţi să se mişte, tată, sclavii !care de ani sprijineau băncile cu porţi de granit s-au ridicat. Şi braţele lor, ca un şir de munţi, unesc continentele. O, lume a viitorului, lume de oameni liberi şi savanţi, eu te cunosc fără a te cunoaşte, cum pasărea îşi cunoaşte aripile mi spăl cu apa cu care te voi spăla şi tu, imi spun cuvintele pe care le vei rosti şi tu. Şi-n furtună eu trag adine în piept ozonul tău. In piaţa Oraşului Vechi moartea cu gestul antic trage de fanf , clopotul. Rar acele tuturor ornicelor se-nvirtesc ca elicele navei sale. Inromnistte de TASCU GHEORGHIU