Gazeta literară, ianuarie-iunie 1961 (Anul 8, nr. 1-27)

1961-05-11 / nr. 20

XT'. 0etwm **■ trut cmnttTKf IfMÎEPATyPHAfl 11 nPAMEHH» rA^IFTA £/ fi « «»a.» nHCATME* cea* £ |­J £ „Literaturaia Gazeta“ din 25 IV a. c. publică sub semnătura lui Leonid Zorin prezentarea ro­manului satiric al lui Arkadii Vasiliev „Luni, ziua care tre­zește“. Cronicarul sovietic sub­liniază însemnătatea apariţiei unui nou roman satiric, după „Douăspreze scaune“ şi „Viţe­lul de aur" al lui Ilf şi Petrov: „O asemenea carte veselă, spi­rit­uală, scăpărătoare, care să surprindă multe fapte autentice, bine prinse, este astăzi extrem de utilă şi necesară“. I.eonid Zorin observă caracte­rul veridic al subiectului cărţii. „La baza romanului, după cum e şi firesc, se află o anecdotă. In acest sens autorul urmează generoasa tradiţie gogoliană. Gă­sirea anecdotei care să poarte trăsăturile proprii existenţei rea­le, concretizarea ei într-o situa­ţie comică este desigur o rea­lizare, dar nu deplină. Anecdota trebuie să servească drept pri­lej pentru realizarea unui tablou de viaţă, mai mult sau mai pu­ţin vast, a unor personaje în suficientă măsură caracteristice“. Subiectul romanului lui Vasi- Hev e simplu. La sfîrşitul zilei de sîm­bătă Kuzma Egorovici Striapkov află că Iakov Mihai­­lovici Kablukov, colegul său de birou, „pe care nu-l putea su­feri pentru îngîmfare, pentru do­rinţa sa de a părea mai deştept decit toţi, pentru pasiunea faţă de aforismele nepotrivite cu îm­prejurarea, este numit şef. Zo­rin explică în continuare sem­nificaţia titlului „Luni, ziua care trezeşte“ : după o duminică sim­bolică, îmbătătoare pentru Ka­blukov şi cei care îl înconjoa­ră, soseşte 6 luni (tot simbolică) având sensul trezirii la reali­tate. „Dar regret - scrie croni­carul - situaţia comică ,nu este AEVIST» precet altceva decît un pretext. In faţa noastră defilează o galerie co­lorată de personaje care trezesc fie compătimirea sau zîmbetul autorului, fie dispreţul său. A­­ceastă varietate de atitudini de­termină tonalitatea romanului, pe rînd tăioasă, mediativă sau lirică“. Leonid Zorin, precizează că o­­raşul Kraiuha, în care se pe­trece acţiunea cărţii, nu este un nume cu pretext umoristic (Kra­­iuha “ pline mare) ci o reali­tate geografică şi umană apro­piată de sufletul autorului. Evo­carea copilăriei, peisajul oraşu­lui acoperit de zăpadă prileju­iesc pagini lirice. în continuare autorul articolului precizează că A. Vasiliev „nu se ocupă cu o matematică plicticoasă, socotind cu grijă numărul eroilor pozi­tivi şi negativi, intelegînd deci că uneori negativul, copleşit de mulţimea eroilor ideali, trezeşte compătimirea“. Cronicarul sovie­tic relevă partinitatea lui Vasi­liev care „nu ezită să desfăşoa­re ofensiva asupra numeroşilor duşmani ştiind că victoria va fi de partea moralei socialiste, a concepţiei noi despre lume, cînd eroul pozitiv este de fapt auto­rul însuşi, formaţia sa ideolo­gică, optimismul său social“. Zorin relevă cîteva episoade sau personaje semnificative pen­tru mesajul romanului : şedinţa societăţii fondate de hoţul Hris­­toforov care imită prin termino­logie şi forme o adunare obiş­nuită de instituţie, scena iii care noul şef ii comunică lui Striap­­kov tezele broşurii sale „Despre comportarea cadrelor din condu­cere in timpul lor liberi , ciţiva eroi ca verosul avocat Korotkov sau pictorii care vor să se afir­me prin tabloul „Dejun pe cim­­pul insăminţat cu porumb“. Mesajul romanului, conchide autorul cronicii, este lauda dem­nităţii umane Încălcată de lin­guşitorii care amuţesc in faţa conducerii. v.Aci­ionalitatea ro­manului devine patetică, afir­­mînd demnitatea umană,­­ ne­cesitatea consecvenţei faţă de concepţiile şi convingerile pro­prii*. In încheiere, Leonid Zo­rin remarcă încă o dată valoa­rea cărţii lui Arkadii Vasiliev pentru renaşterea romanului sa­tiric, pentru patosul său cetă­ţenesc“. ARTS Să denunţăm mitul „noului val“ în săptăminalul francez „Arts“ scriitorul şi publicistul Jean René Huguenin ia atitudine îm­potriva „Noului val“, delimitin­du-i la proporţiile reale în rin­­durile tineretului francez. O fată întîlneşte un băiat, îi place ; are tot ce-i trebuie ca să placă : o cută amară în colţul gurii triste, umerii puţin căzuţi sub greutatea experienţei preco­ce în legătură cu deşertăciunea lumii, iar ochii săi plictisiţi parcă abia se întredeschid. E frumos. Este portretul tip al lui Maurice Ronet, Alain Delon, Curd Jurgens şi Mastroianni, replica masculină a Brigitte­ Bardot, băr­­batul-copil. Fata oftează și spu­ne : „Ce facem ?“ El oftează și răspunde : „Amor ?“... Se dez­bracă puţin şi se îmbrăţişează. Fumează o ţigară. După o clipă, oftează şi spun : „Ce facem acum ?“ Această imagine a dragostei modemne este exploatată fără în­cetare de 15 ani încoace de că­tre negustorii abili ai cinemato­grafului, ai presei şi literaturii cărora puţin le pasă dacă pro­voacă scandal, din moment ce ei parvin prin scandal. Ca 15 ani Încoace, reporteri lipsiţi de scrupule cutreieră plajele de pe Riviera pîndind Vreo baie în miez de noapte sau o partidă de „strep-tease“ ca să obţină favo­rurile patronului care le repetă într-una plin de o demnitate burgheză : „Scrieţi cît mai fără perdea“. De 15 ani încoace, de după bi­rouri în stil american, bătrîni graşi iviţi dintre telefoane ca nişte semizei din craterul fumu­lui de ţigări, obligă pe nişte regizori slabi de înger să dezgo­lească pulpele vedetelor. Ah, pulpele astea ale vedete­lor ! Săbii de teatru aurite ivite din tecile lor, ce-şi răsfaţă ro­tunjimile pe ecrane, pe afişe, în reviste şi reclame, amestecate toate într-un singur „V“ întors, asemeni unui arc de triumf la picioarele căruia o întreagă ge­neraţie de masculi înfierbîntaţi, cu creierul plin de obsesii lu­brice şi goliţi de sevă, încearcă să-şi reaprindă flacăra. „Vorbi­­ţi-mi de plăceri !“ - gem ei ca acei copii care, în timpul răz­boiului, cereau să li se poves­tească despre fulgerele de cio­­colată. Biată carne obosită, care nu mai tresare la spectacolu nudităţii. Acum ciţiva ani, ziarul „Ex­press“ ne vestea că tineretul e pe cale să se schimbe. Era o ves­te bună, deocamdată nesigură şi care a şi fost denumită „noul val“. Sincer vorbind eu nu văd întrucît lui Vadim sau Chabrol, romanele Françoisei Sagan sau ale lui Christiane Rochefort au schimbat convenţiile modei de după război : tristeţea, imposi­bilitatea de a iubi şi oboseala de a trăi. Nu e vorba de talen­tul lor, ci de inima lor. Eroul „noului val“ este, în genere, un băiat frumos, pe jumătate ratat, care-şi amăgeşte plictiseala cu o amantă tînărâ, înşelîndu-şi aman­ta cea tînără cu una bătrină, aprinzînd pasiuni de care nu e conştient, provocînd răni dure­roase fără să resimtă milă, răz­­bunîndu-se prin toate mijloacele de dezgustul de sine însuşi, de plictiseala sa, ca un licean care torturează muşte în ascuns. Generaţia mai vîrstnică a luat aceste mărturii drept adevărate şi a conchis : tineretul e bol­nav. Iar poliţiştii, sociologii, psi­hiatrii, doctorii din presă şi scriitorii mobilizaţi şi plătiţi spre a studia boala secolului, con­sultă tinerii, îi aduc la radio şi la televiziune, le consacră cro­nici amare şi reportaje dispe­rate : „Sexul e pricina !“ Diag­nosticul banal al acestor cara­binieri ai sufletului linişteşte vechea generaţie care-şi recu­noaşte propria sa adolescenţă. Oamenii aceştia care n-au înce­tat de a se plictisi se simt întineriţi de plictisul tinerilor. „Noul val“ este un mit. El nu reprezintă tineretul de azi. E vechi , a durat prea mult. De altfel, aceste filme şi romane îşi desfăşoară aproape întotdeau­na acţiunea în cercurile mon­dene care, în genere, nu au ni­mic nou de spus şi pe care au­torii, înobilaţi brusc datorită suc­cesului, le frecventează cu o asi­duitate de parveniţi. Tineretul cel adevărat, care se lipseşte bucuros de vestitorii din reviste, are mult mai mult respect faţă de dragoste decît se crede. Bine­înţeles că acest tineret abia a­­tinge vîrsta la care te poţi ex­prima, noile lui cerinţe sînt a­­proape imperceptibile, el nu do­mină încă epoca noastră in­certă, asemănătoare anotimpului în care aflăm : sfîrşit însorit de iarnă cînd, între ramurile negre, moarte, pîlpîie de acum cerul albastru al verii. Sîntem sătui de erotism. Nu pentru că ne-ar dezgusta. Pur şi simplu, am vrea să cîntăm cît mai bine şi pe no­tele mai grave ale acestui in­strument atît de complicat şi sensibil care e viaţa. Abando­năm, fără regret, muzica uşoară monotonă de noapte, mereu a­­ceeaşi cu aceleaşi gemete dul­­cege, a acelor artişti ai cărnii care sfîrşesc prin a se convinge pe ei înşişi de îndrăzneala lor. Cei vîrstnici greşesc cînd ne compătimesc. Sexualitatea noastră se poate lipsi de studiile lor, de anchetele lor, micile lor sfa­turi brutale, mai curînd că ei găsesc în complexele pe care ni le pun în spinare, un pretext ca să se ocupe de un subiect ca­re-i obsedează. Iar acei dintre ei ce se declară vinovaţi şi acuză propria lor generaţie într-un ac­ces de supralicitaţie demagogică, eu cred că o fac inutil. Noi le-am putea, desigur, cere soco­teală pentru anumite lucruri : l-am putea, de pildă, întreba de ce, de treizeci de ani încoace, îşi petrec timpul nu numai fă­­cînd războaie, dar şi pierzîndu-le ; i-am putea întreba ce au adău­gat ei de cincisprezece ani în­coace capitalului literar, artistic şi intelectual al Franţei şi care s-ar părea că pentru unii dintre ei reprezintă un lucru mai pu­­amt importam decît numărul de aspiratoare de praf pe cap de locuitor. Dar, nepăsători față de asemenea procese fără rost, mai dornici să ne afirmăm decît să ne plîngem, nerăbători să vedem un viitor ce-i reorim curat, noi ne grăbim spre lumină și lăsăm istoriei grija de a cîntări întu­nericul. *­ Articol apărut în săptămîna­­lul francez ..Arts­ nr. 814 din 1961. lll!llllll!llllllll|il!l!lll!illll!llllll!llllllllllllll!llll!l!ll!lilllllllllllll!lll!lllllllllllllllllllll!lllllllllll!lllllll!lll!iil!!l!i!!lllllllllllllllllllllllllllllllllllll!lllllllllllillllill 0 ----- GAZETA LITERARA TESTAMENT PENTRU CEI VII « Tînăra comunistă cehă Maria Cuderikova a fost executată în 1943 pentru participare la mişcarea de rezistenţă antifascistă. Citind aceste însemnări, cititorul îşi va aminti involuntar de ,,Re­portajul cu ştreangul de gît“ de Julius Fucik, deoarece ele exprimă o atitudine strins înrudită faţă de viaţă, condiţionată nu numai de con­cepţiile, trăsăturile lor naţionale comune, ci şi de asemănarea spirituală şi de temperament a celor doi martiri. Tinera fată a trecut prin aspre chinuri şi suferinţe, dar nici măcar nu le aminteşte. Arareori nu mai apar în Jurnal, în cîteva cuvinte, ca aluzii la această perioadă întunecată din viaţa ei. Calmul sufletesc şi bucuria cu care vorbeşte Maria Cuderikova despre frumuseţea vieţii, despre dragoste, bine şi prietenie, imprimă relatării un deosebit dra­matism. Atenţia luptătoarei este îndreptată spre Izvorul de forţe, care i-au permis ei - ca şi milioanelor de eroi fără nume ai celui de al­­ doilea răz­boi mondial - să privească moartea drept în faţă, cu capul ridicat şi mintea limpede. Tocmai de aceea, jurnalul şi scrisorile Măriei Cuderi­kova reprezintă mai mult decât simple documente despre simţămintele şi reflecţiile unui singur om. Ele întregesc imaginea spirituală a întregii generaţii, care a păşit în viaţă în preajma războiului şi a luptat cu un eroism exemplar împotriva fascismului. 8.XII. 1942. Ar trebui, de fapt, să-mi descriu impresiile despre celula condamnaţi­lor la moarte. Dar nu simt numai singurătatea, îmi amintesc de oamenii dragi, mi-e dor şi mă îngrijorează soarta lor. In primele ceasuri dorul acesta m-a chinuit mai mult decît orice. Poate din cauza celulei întu­necoase, care e întotdeauna plină d de praf, deoarece singura muncă ce mi se îngăduie este smulsul penelor Dar totdeauna am înţeles că deşi o mină prietenească îţi insuflă voinţă şi curaj, totuşi, la urna urmnelor, tre­buie să fii gata la orice, să te bizui numai pe propriile tale forţe. Şi tre­buie să spun că mi-au plăcut totdeauna momentele când trebuie să-ţi încor­dezi toate forţele şi să-ţi păstrezi „ca­pul şi tăria de caracter“. A­cestea erau momente de încercare care-mi permiteau să-mi dau seama de forţa şi pregătirea mea, ele mă ajutau să mă cunosc. Aşa procedau şi pe vremea cînd mergeam la şcoală dar pe atunci acestea mi se păreau mai puţin importante. Aici m-am adaptat în cîteva minute noilor con­diţii şi ele au devenit pentru mine fireşti. A te adapta situaţiei, e reprima in tine tot ce te împiedică s-o faci,­­ lucrul acesta se poate învăţa. Nici închisoarea nu mi s-a părut necu­noscută, curînd mi-a dispărut uluiala. Lumea se îngustase pină la cei pa­tru pereţi şi se oprea la ferestruică. Toate celelalte, ce păreau înainte atît de necesare, acum sint de neatins Cu toate acestea, la fel c­a şi în libertate, începi să resimţi aceeaşi bucurie de pe urma unor fleacuri, ca şi cînd ai primi darurile cele mai scumpe ale vieţii. Toate acestea sînt viaţa, iar arta cea mai mare este arta de a trăi, posibilitatea de a te adapta forme­lor vieţii, ca şi de a le sfărîma pentru a crea altele noi, mai uşoa­re şi comode... În general, în scurta mea viaţă totul mi-a izbutit după dorinţă. Au contribuit la aceasta şi împrejurări fericite. Nu ştiu, oare totul m-a condus spre scopul meu final, sau acesta a fost numai un mijloc de călire, de creştere a forţelor? O încercare a trăiniciei con­cepţiilor mele ? Poate şi una, şi alta. Sunt gata la orice şi nu regret nimic. Acum, după toate încercările, poate că aş fi ocolit greşelile pe care le-am săvîrşit... Adesea mă ur­măreşte chipul lui Jan, deşi ne-am achitat pe deplin, li sunt recunoscă­toare pentru o infinitate de lucruri. El m-a ajutat să găsesc baza teo­retică pentru toată activitatea de mai tîrziu, m-a ajutat să lupt cu mine şi cu mediul înconjurător. Nu numai el, ci şi tovarăşii săi, i­­ . . Mă întrebi, Betuska (sora Măriei Cuderikova, n.n.) cum să găseşti o cale dreaptă în viaţă. Poate că expe­rienţa mea te va ajuta. Nici binele, nici răul nu există în afara socie­tăţii. Dar tu vrei să înfăptuieşti bi­nele. Consacră-te în întregime a­­cestui scop, mobilizează-ţi to­ate ca­pacităţile. Vei ajuta oamenilor cel mai mult acolo unde ţi se poate dezvălui talentul. Slujeşte ideii mele, iubeşte, ajută. Nu vreau să spun prin aceasta că trebuie să fii o oită care răscumpără păcatele altora. Nu îngădui să se abuzeze de destoini­cia ta. Dezvăluie oamenilor numai acea părticică din sufletul tău, pe care ei o pot înţelege, altfel vei ri­sipi comori care pentru unii nu în­seamnă nimic. Ai încredere numai atît cit me­rită încredere omul din faţa ta. Să nu-i ofensezi niciodată pe oa­meni, şi ai curajul să-ţi îndrepţi greşelile. Iar dacă trebuie să lo­veşti, vezi ca lovitura ta să-şi a­­tingă ţinta. Loviturilor răutăcioase răspunde-le cu lovituri. Toate aces­tea se referă la relaţiile personale. Oamenii, sunt uneori răi, cruzi, proşti, dar fii convinsă că în alte împrejurări ei ar fi putut săvîrşi binele. Toată organizarea economică actuală a societăţii noastre îi educă in spiritul deprinderilor de lup. Tu luptă pentru noi relaţii economice în societate, pentru o nouă organizare socială. Şi nu-l cruţa pe duşman ! Aci relaţiile se schimbă. Cauza nu poate şi nu trebuie să sufere daune. Repet: cînd tai lemne, sar ţăndări. Străduieşte-te să fie cu­ mai puţine ţăndări. Fii cinstită, sinceră, curajoasă ! Ai tăria de a fi critică faţă de tine însăţi, cunoaşte-te, în numele binelui obştesc, cedează locul celui mai capabil. Dar pentru a te purta astfel tre­buie să-i cunoşti pe oameni, învaţă să gîndeşti critic, dialectic şi cu o logică strînsă, învaţă să analizezi şi să sintetizezi. Reflectă, gîndeş­­te-te ! Observă oamenii, cunoaşte-i, apropie-te de ei. Mai ales de oa­menii simpli. Am întîlnit printre oa­menii muncii pe cei mai buni, cei mai minunaţi şi mai conştienţi to­varăşi. Ei ştiu totdeauna ce vor. Unii oameni învăţaţi răscolesc atît de îndelungat în sinea lor şi în alţii, incit nici în minte, nici in inimă nu le mai rămîne nimic pentru ce ar merita să trăiască, să muncească şi să lupte. Deşertăciune veşnică şi nimicnicie, cu toată complexitatea­ vieţii lor spirituale. Astfel de oa­meni nu sunt capabili să treacă la acţiune, nici în teorie, nici în prac­tică. Ei singuri nu fac nici doi bani iar pe deasupra mai molipsesc şi pte alţii cu aceste calităţi intelectuale... învaţă de la viaţă, pentru viaţă, şi nu vei fi niciodată dezamăgită 22.XII.l942 ...Cred, dragă Betuska, câ­ţi vine greu sau îţi va fi greu să rezolvi problema unităţii dintre latura spi­rituală şi cea fizică a iubirii din cauza influenţei religiei şi a preju­decăţilor care, în vorbe, repet, nu vorbe, iar nu în fapt, resping atrac­ţia fizică socotind­ o pasiune pă­cătoasă şi ruşinoasă, desfrîu... Priveşte în juru-ţi şi vei vedea că viaţa dezminte în practică ast­fel de concepţii, dar cîteodatâ oa­menii n-au curajul să recunoască a­­ceasta, şi de aceea sunt falşi şi pre­făcuţi. Observă cu atenţie ! Iţi voi povesti cite ceva despre mine, pentru că mi se pare că treci sau vei trece prin aceeaşi stare ca şi mine, doar noi am văzut lumina zilei în ace­laşi cuib. Multă vreme a trecut pină ce a fost învinsă împotrivirea mea pur fizică. Mulţumesc pentru aceasta lui Jan. El a trezit în mine femini­tatea, căreia nu i-a fost dat să se murdărească şi apoi să se stingă. Şi pentru că m-a iubit mult de tot, totul a trecut, deşi cu îngrozitoare chinuri psihice, dar fără o rană sufle­tească. Cu ajutorul lui Şi datorită concepţiilor lui, eu am purificat ceea ce fusese murdărit.... Scumpa mea, cînd vei întâlni un prieten de viaţă, convinge-te dacă vă înţelegeţi unul pe celălalt, dacă s­înteţi mulţumiţi unul de altul din punct de vedere spiritual, dacă se potri­vesc caracterele voastre în aşa fel incit să rămîneţi liberi, fără a vă încălca fidelitatea. Dacă este aşa, atunci n-avea teamă de prejudecăţi. Căci dragostea cere aceasta, iar dacă Şi aci veţi găsi armonia, atunci în­seamnă că el este omul dorit. Dar nu fi, rogu-te, uşuratecă. Să Ştii că primele emoţii sufleteşti stîr­­nite de aromele primăverii sau de sunetele muzicii, încă nu înseamnă iubire. încearcă, dragă, să-ţi anali­zezi cu seriozitate simţămintele. Şi dacă se iveşte vreo piedică neprevă­zută, nu te teme de prejudecăţi şi rupe aceste legături. Doar sunt atîţia oameni nefericiţi pe lume! Nu şi-au găsit satisfacţia fie din punct de vedere fizic, fie spiritual (căsnicia nu poate exista fără o apropiere fizică, altfel se transformă în prietenie, în­cetează de a mai fi căsnicie, des­­trămîndu-se fără înţelegere sufle­tească reciprocă). Se întîmplă uneori să greşeşti, iei prima tulburare su­fletească drept iubire, şi-ţi pierzi ilu­ziile cînd este prea tîrziu. Apoi, poţi întîlni adevărata iubire dar împre­jurările, copiii etc. nu-ţi permit uniu­nea sau alte mii de variante, in care nu omul singur este vinovat ci în­­tîmplarea, viaţa sau ceva pe care tu nici nu-l bănuiai la tine. 20.II.19-13 Joi m-au vizitat din nou ai mei. Intîlnirea a­dunat cam 25 de minute Am fost fericită. In timpul plim­bării am admirat minunatul cer al­bastru și aceasta m-a bucurat. Le-am zîmbit şi le-am povestit despre viaţa pe care o duc... Numai cînd le-am pomenit de posibilitatea cea mai sigură, ei s-au întristat şi ochii li s-au umplut de lacrimi. Dar n-am­ vorbit mult despre asta... Pe front lucrurile merg splendid după cite mi-au comunicat ei. De bună seamă, nu sunt o romantică şi nici nu vreau să fiu, pentru a prefera moartea vieţii. Vreau să tră­iesc, mai ales că viaţa se apropie 23.11.1943 Astăzi se împlineşte a nouăzeci şi noua zi dacă nu mă-nşel... Este iar­ă zi minunată ! Sunt veselă şi iubesc întreaga lume. Doresc cu pasiune să fiu undeva pe front şi să-i ajut pe ai noştri... 94.111.1943. ...Salut de dimineaţă şi sărutări. Azi am împlinit 22 de ani. ULTIMA SCRISOARE 24.111.1943. Am rugat să mi se dea putinţă să adaug cîteva cuvinte, care vor fi alăturate documentelor şi scrisorii oficiale. Ce-mi mai rămîne de spus, dragii mei ? Ce să vă mai povestesc despre mine ? Mă cunoaşteţi, doar am­ fost şi rămîn fata voastră, din sîn­­gele vostru. Vă rog să nu mergeţi la morm­înt şi să suferiţi gîndindu-vă la mine. Vă rog ca amintirea despre mine să nu vă întunece bucuria vieţii, ci s-o susţină şi s-o întărească. Fiecare amintire fiecare gînd despre mine !... Termin... Mi s-a spus că vă pot transmite Şi cosiţele mele. Sper că le vei primi, mămico ! Cere-le şi spu­ne că mi s-a permis aceasta, ba chiar ei singuri tr­i-au propus-o... Nu ştiu dacă veţi maii primi încă ceva- Nu vă temeţi, nu­ vă îngroziţi !... Se spune că am nervi tari şi că sunt cu­rajoasă. Aşa că nu vă temeţi pentru mine, nu fiţi disperaţi ! In tăcerea acestor luni am reflec­tat mult, mi-am amintit de mult d­in aceste trei luni am trecut în min­te toate perioadele din viaţa mea. M-am supărat ca un copil (iert­a­­ţi-mă), am avut capricii şi m-am ju­cat. Am mers la şcoală şi am retrăit iar minutele serioase şi vesele din anii aceia. Am trecut din nou prin întregul proces de educaţie senti­mentală, al maturizării spirituale şi intelectuale. (Rezultatele re cunoaş­teţi, ele înseamnă atitudinea mea de acum). Niciodată n-am minţit pe nimeni şi am iubit pe cei cărora le-am vor­bit de dragoste. Vă salut pe toţi, vă îmbrăţişez, vă strîng inimile şi vă urez fericire... Vă amintiţi cum am dat exame­nul de absolvire? Vă aduceţi aminte că niciodată nu m-am temut de nici un fel de încercări, de nici un fel de greutăţi în viaţă ? Teama, frica, timi­ditatea dispăreau totdeauna în mo­mentul hotărîtor şi rămîneau fermi­tatea, hotărirea ! Aşa şi astăzi, cre­­deţi-mă ! Doar am luptat şi mi-am înăbuşit teama, neliniştea, dorul, su­ferinţa, visul... (şters de cenzură n. ed.)... ca amintire vă las o parte din această perseverenţă. N-am­ primit încă felicitările voas­tre de ziua mea, dar ştiu cu cită dragoste v-aţi amintit de mine, ce mi-aţi dorit. Ştiu totul ! Păstraţi amintirea despre mine in tot ce palpită de viaţă. Voi fi cu voi, vă voi păzi şi călăuzi. Mă voi bucura împreună cu voi, vă voi susţine... Vă iubesc şi vă părăsesc cu cre­dinţă, cu o credinţă fermă. A voastră iubitoare fiică, MARIA CUDERIKOVA Salut tuturor. Iertăciune. Recu­noştinţă. Iubire. Sunt cu voi. Recu­noştinţa şi dragostea mea sunt pen­tru voi. M. C. Plec fără frică. Părul mi l-am tăiat şi l-am îm­pletit singură. Odată cu el vă trans­mit salutul şi îmbrăţişarea mea. Pă­rul va fi printre lucrurile mele, pe care le veţi cere. In romîneşt­e de I. SOROCEANU Conferinţa consacrată sarcinilor ca revin criticii socialiste în literatură şi artă, care a avut loc recent la Praga sub auspiciile „Consiliului cul­turii socialiste“, a stîrnit viu interes în rîndul cititorilor şi literaţilor. La conferinţă au participat 300 de delegaţi din diverse sectoare ale cul­turii,­­ critici, scriitori, cercetători din instituţiile de invăţămînt superior şi institutele ştiinţifice, lucrători ai editurilor etc. Referatul principal, susţinut de academicianul Ladislav Stoll a pus in discuţie sarcinile care revin criticii literare, în etapa actuală a construc­ţiei socialiste. Scriitorii şi criticii — se arată în referat — trebuie să con­tinue tradiţia revoluţionară a litera­turii cehe şi slovace (Zd. Nejedly, J. Wolker, J. Fucik, P. Jilovsnick, L. Olbrecht, Fr. Kral şi alţii) şi să îmbogăţească această tradiţie oglin­dind noile aspecte ale vieţii sociale şi luptind totodată împotriva pătrun­derii in literatură şi artă a ideologiei şi culturii burgheze. Critica literară, bazîndu-se pe este­tica marxistă, trebuie să discute po­sibilitatea de a releva in operele literare, psihologia şi ideologia oame­nilor noi, de a evidenţia raporturile existente intre ei şi societate, con­cepţia lor despre societate. Tocmai de aceea, în cercetarea operei de artă, trebuie pornit de la legătura acesteia cu societatea. In acelaşi sens, trebuie scoase la iveală calităţile morale, care înalţă omul societăţii socialiste şi care-i imprimă un carac­ter viu şi strălucitor. Vorbind de actualitate în artă, re­ferentul remarca : „necesitatea a­bordării acelor aspecte din actualitate, care să reprezinte tocmai forţa ce împinge societatea înainte“. Criticii literari şi scriitorii trebuie să fie con­ştienţi că talentul lor artistic se va contopi cu interesele forţelor istorice, numai atunci cînd ei înşişi se vor adăpa din izvorul tumultos şi nesecă­tuit al acestor forţe. Emoţia artistică va îmbogăţi sufletele oamenilor, nu­mai atunci cînd va exprima lupta plină de semnificaţie a făurarilor vremilor noi, patosul, sentimentele lor. De aici, decurg sarcinile şi programul criticii. Probleme interesante prezintă ampla intervenţie făcută de către scriitorul Peter Karvas. Cunoscut în ţara nos­­tra ca dramaturg şi ca nuvelist, Kar­vas se distinge şi prin activitatea sa de critic literar şi publicist. Axindu-şi intervenţia pe unitatea Probleme ale criticii literare cehoslovace dintre funcţia cultural-educativă a criticii şi cea politică, Peter Karvas socoteşte că raportul obiectiv dintre artă in general şi viaţă în special este raportul de care trebuie să se ţină seama şi în critica lucrărilor beletristice. Critica literară nu trebuie să se limi­teze numai la aprecieri bibliografice sau probleme lingvistice. Dacă cerce­tătorii şi criticii literari fac numai astfel de observaţii, e firesc să eludeze chestiunea fudamentală : aparţine sau nu opera respectivă unui „inginer al sufletelor omeneşti“ ? Reluînd ideia asupra rolului scrii­torului în societate, Peter Karvas a extins-o şi asupra criticii literare. Asemeni scriitorului, criticul poate deveni la rîndul său inginer al sufle­telor omeneşti, numai atunci cînd priveşte viaţa în mod creator. In etapa actuală „inginerul sufletelor o­­meneşti“ trebuie să ţină pasul cu inginerul marilor construcţii socialiste. Ca atare, criticul literar va trebui să cunoască in egală măsură atît pe in­ginerul şantierului literar cit şi pa cel de pe şantierele marilor construcţii. Numai prin strînsa legătură ce trebuie să existe între „critica artistică“ şi „critica Vieţii“ — iar nu prin izolarea lor — critica literară va putea deveni un adevărat „catalizator cultural po­litic“. Incepînd cu cronicile literare de mare întindere şi sfîrşind cu lapi­darele cronici cinematografice şi spor­tive , critica trebuie să urmărească transformarea omului nou. Pentru a-l putea convinge pe scriitor de necesi­tatea acestei idei, criticul trebuie să fie el însuşi purtătorul ei. Aspectul următor menţionat de Kar­vas ca absolut necesar — cel al calităţii criticii. Ca şi în opera literară, critica literară trebuie să poarte amprenta individuală a autorului. Nu poţi soli­cita unui scriitor o mai bună formă artistică, dacă în ceea ce scrii, folo­seşti tu însuţi idei sterpe, înveşmîntate in fraze sărăcăcioase, şi adesea plic­tisitoare. E necesar ca reciprocitatea dialectică ce trebuie să existe intre activitatea socială şi creaţia artistică să-şi găsească cuvenitul ecou şi în lucrările de critică literară. De aci, reiese — aşa cum a subliniat şi Kar­vas — o altă sarcină a criticii literare: aceea a urmăririi întregului proces artistic al evoluţiei scriitorilor. Daca un critic scrie despre ultima operă a cuiva fără să cunoască pe cele precedente, nu va putea studia ma­turizarea autorului respectiv. Indicaţia este cu atît mai binevenită, cu cit in valorificarea creaţiei tinerilor scri­itori se uită acest lucru pornindu-se de la lucrarea cea mai bună, se ne­glijează operele interpuse între acea­sta şi cea la care criticul se referă în principal. Discuţiile de la Praga în problema criticii artistice s-au referit şi la artele plastice, muzică, etc. Spaţiul nu ne ingădue să ne referim decit la pro­blemele actuale ale literaturii,. Gh. CALIN Din jurnalul patriotei cehe Maria Cuderikova, executată de fascişti lllllll!lllllllllllllllllllill!lll!illlilllilJiiiJlilJiiiiil!illl]illlllillllllUl!illlllill!ll'llllll!illllllllllliinillll!llllllll!lllli!l!lllll!lllllllllllllllll!llllllllllllllllllll!!llllllllll! 16 ani de la eliberarea Cehoslovaciei l­aportu­l dintre critică și realism Rafinăria pentru uleiuri minerale de la Ostrava (R.S. Cehoslovacă) Termocentrala ,„Novaky 10” de la Zemienski—Kostalany, regiunea Nitra (R. S. Cehoslovacă) MIROSLAV FLORIAN Poemul aripilor Nu cunosc acest restaurant de vară dar vin in fiecare zi aici . Luna amestecă băuturile pe care briza le distribuie pe o frunză de argint, şi nu ştiu care pianist electrizează cu muzica-i totul, atit de mult că, dansind, băieţii şi fetele îşi schimbă privirile. Chiar marea se leagănă-n ritm sincopat, miinile­ alunecă pe clavir şi se-nvirtesc in cercuri rapide. Sint miinile care au răsturnat scara lui Iacob, făcină din ea traverse pentru locomotive de cursă lungă. Sint miinile care pe ghemurile planetelor artificiale au înfăţişat firul fuselor solare, sunt miinile care din sinul pămintului au extras strălucirea­ victoriilor. Mirezmele învolburate se topesc într-un fruct solid şi compact, şi pămintul invită la dans seminţele în extazul dorinţei. Totul dansează, afară de aurul care, dezgustătorul lui dute-vino, împiedica pe ceilalţi să se mişte, tată, sclavii !care de ani sprijineau băncile cu porţi de granit s-au ridicat. Şi braţele lor, ca un şir de munţi, unesc continentele. O, lume a viitorului, lume de oameni liberi şi savanţi, eu te cunosc fără a te cunoaşte, cum pasărea îşi cunoaşte aripile mi spăl cu apa cu care te voi spăla şi tu, imi spun cuvintele pe care le vei rosti şi tu. Şi-n furtună eu trag adine în piept ozonul tău. In piaţa Oraşului Vechi moartea cu gestul antic trage de fanf , clopotul. Rar acele tuturor ornicelor se-nvirtesc ca elicele navei sale. Inromnistte de TASCU GHEORGHIU

Next