Gazeta literară, ianuarie-iunie 1961 (Anul 8, nr. 1-27)

1961-05-18 / nr. 21

8 GAZETA LITERARA rin hotărîrea Consi­liului Mondial pentru Apărarea Păcii de a se sărbători în anul acesta centenarul naş­terii lui Rabindranath Tagore, marea perso­nalitate a scriitorului şi umanistului indian şi bogata sa activitate culturală şi socială au fost reamin­tite, după cum se cuvenea, şi încu­nunate cu o recunoaştere universală. Coborîtor dintr-o veche familie din Bengal cu tradiţii de cultură înaltă şi orientare progresistă, Rabindra­nath Tagore a însumat în activitatea sa multiplă de creator şi luptător pentru cele mai generoase idealuri ale omenirii, — activitate străbătută ca de o permanentă lumină de darul său de a înfrumuseţa şi înnobila ori­ce manifestare, — formulele cele mai variate de cultură veche şi noi tendinţe ale poporului căruia îi apar­ţinea. Primul ministru al Indiei de astăzi, Jawaharlal Nehru, vorbind în cartea sa „Descoperirea Indiei" despre Rabindranath Tagore, spune că el „a contribuit mai mult ca ori­care altul dintre indieni la îmbinarea armonioasă a idealurilor Orientului şi Occidentului şi a lărgit bazele mişcării naţionale indiene, fiind în acelaşi timp un militant pentru cola­borarea internaţională. Tagore a dus în celelalte ţări ceea ce putea să le dea India, iar în India a adus ceea ce lumea putea să dea propriului său popor". Intr-adevăr, în desfăşurarea epocii căreia i-a aparţinut, Rabindra­nath Tagore s-a manifestat întotdea­una împotriva actelor de politică reacţionară, fie că ar fi fost vor­ba de evenimente din viaţa In­diei sau din viaţa politică internaţio­nală. Teoretician, eseist, memorialist, Tagore nu va înceta să năzuiască şi să afirme o armonie universală. El admira necondiţionat, cu prilejul că­lătoriei sale în 1930 în Uniunea So­vietică marile realizări ale primului stat socialist din lume, şi aceasta se explică prin consonanţa acestor în­făptuiri cu propriile sale porniri u­­maniste. Cu prilejul călătoriei sale în S.U.A. nota: „Multă lume mă în­treabă aci cum stăm cu deosebirea dintre caste, în India Dar cînd mă întreabă, ii văd că o fac cu o anu­mită jenă. Şi atunci mă simt pornit să mă adresez şi eu criticilor noştri americani, schimbînd numai puţin în­trebarea- Dar voi, ce aţi făcut cu indienii şi cu negrii noştri! Căci sub acest aspect nici voi n-aţi depăşit un spirit de castă. Folosiţi metode violente pentru ca să ţineţi departe de voi rasele celelalte. Şi atît timp cît în America nu veţi fi soluţionat problema aceasta, nu vă este îngă­duit să întrebaţi ce face India“. Manifestările acestea întregeau as­pectul complex al personalităţii lui Rabindranath Tagore, căci veneau din revărsarea temperamentului său generos şi creator care în forme înalte şi pe genuri artistice felurite, de la dans, compoziţie muzicală, li­rică, nuvelă, roman şi pînă la un anumit fel de dramă saturată de simboluri şi sugestii felurite, între­gea o operă cu o puternică atracţie şi un farmec deosebit. Atît prin con­ţinutul adînc uman, cît şi prin gin­găşia şi noutatea formei, Tagore l-a inspirat, în începuturile sale, pe poe­tul irlandez Yeats, care într-un anu­mit fel l-a descoperit. Tagore a do­­bîndit în 1913 premiul Nobel. Socot că pentru generaţiile ajunse la maturitate în preajma anului 1920, epocă în care poetul indian cunoştea plinătatea creaţiei sale, influenţa lui a fost hotăritoare constituind un model literar, ce cuprindea un adînc mesaj umanist, în înţelesul dragostei şi iubirii de om. Tagore îşi găseşte astfel locul în valorile universale ale literaturii de la începuturile a­­cestui veac. După marii ruşi, un Lev Tolstoi de pildă, cu toată di­versitatea temperamentală şi a felu­lui de a se exprima dintre ei, Tagore stă alături de Gorki, de Romain Rol­land, de Bernard Shaw. Personal, la o epocă de cunoaştere şi iniţiere, mi-a fost dat să mă apro­pii de Tagore, omul. Şi amintirea a­­cestei experienţe, deosebit de preţi­oasă pentru mine, încerc să o con­semnez aci. Era în toamna anului 1926, cînd Tagore a poposit cîteva zile în Bu­cureşti. Fusesem delegat să-l întovă­răşesc pe poet în timpul şederii la noi. In vederea sosirii sale nici o pregătire. Lumea oficială din vre­mea aceea ca şi o parte din intelec­tualitatea burgheză se preocupa foarte puţin de Rabindranath Ta­gore pe care de altfel nici nu-l în­ţelegea pe deplin. Era un nume care apăruse în cîteva ziare străine, un „oarecare“ scriitor indian, în trecere pe la noi. De aceea, cînd l-am primit în gara Filaret (cu alţi cîţiva înso­ţitori) ne-a dogorit obrazul de ru­şine. Pe linia de la Giurgiu, medio­cru deservită de trenuri inconforta­­bile, sosea venind din Bulgaria, şi mai de departe, din Occident, unde întîlnise personalităţile cele mai re­prezentative şi dusese cel mai gene­ros mesaj al Orientului, marele poet indian Rabindranath Tagore. L-am găsit neliniştit, într-un compartiment strimt şi murdar de vagon aproape scos la reformă, sub munţi de ba­gaje aruncate într-o primejdioasă dezordine in jurul său, ţinînd strîns pe genunchi, apărînd-o, pe o nepo­ţică, pe care încerca să o liniştească. Era însoţit de fiica sa. Cînd a cobo­­rît din tren un glas blind, muzical, iertător al tuturor vicisitudinilor ne-a mulțumit. Părul alb, revărsat în plete, despicat de o cărare mediană şi alba barbă încadrau o nobilă fi­gură iluminată de ochi mari, pătrunză­tori, dar blînzi. Tagore avea gesturi lente, largi, armonioase, care desfă­șurau cutele veșmîntului negru, un fel de rasă largă care-l îmbrăca. Era un ritm interior care lega la omul acesta gîndul, gestul şi vorba Conferinţa lui, în engleză şi ben­gali, din dimineaţa aceea de dumi­nică însorită de toamnă, de la Tea­trul Naţional, a fost un adevărat triumf. Opera fireşte, asupra unui tineret mai informat, farmecul perso­nal şi cunoaşterea cît de cît­ a ope­rei. Manifestarea de masă a tinere­tului a adus un zîmbet de mulţumire, liniştit pe figura bătrînului poet. De o rară sobrietate, Tagore avea aerul că ascultă permanent ceva ce rămî­­nea ascuns interlocutorului său. Nu­mai cînd se apropia de un subiect care stăruia în preocuparea lui, atunci devenea volubil. In clipele acelea şcoala înţelepciunii fundată de el la Santinikitan, îi absorbea toate gîn­­durile. Îmi vorbea de întretăierea ce­lor două discipline şi lumi opuse : occidentală şi orientală într-o con­ficîcînd în istoria civilizaţiei umane problema păcii în lume nu s-a pus cu asemenea acuitate ca astăzi. Cu adîncă putere de previziune, Rabindranath Ta­gore şi-a dat seama cu mult timp înainte şi de urmările ce le-ar avea războiid asupra civilizaţiei. El a înţeles, de asemeni, că lupta dintre ideologia socialistă şi cea ca­pitalistă este o luptă de emancipare îm­potriva exploatării, o luptă de deştepta­re la viaţă şi bunăstare împotriva opri­mării şi întunericului, şi că această luptă nu va înceta pînă ce întreaga o­­menire nu va trece la o societate fără clase, după modelul celui inaugurat odată cu Marea Revoluţie Socialistă din Octom­brie 1917. Aceste lucruri au fost evidente pentru Rabindranath Tagore care în 1930 a vi­zitat Uniunea Sovietică. Impresionat de cele văzute, Tagore considera tînărul stat sovietic ,,cea mai minunată realizare istorică“ şi că : ,,Ei s-au ridicat în so­cietatea omenească cu capetele sus, stă­­pîni pe inteligenţa lor, stăpîni pe bra­ţele şi pe uneltele lor“. Problema menţinerii şi asigurării pe­ 7 %,­ strucţie enormă în care intrau toate manifestările spiritului uman. Ochiul său pătrunzător de scriitor vedea totul iar spiritul fecund, asocia, îmi amintesc de călătoria pînă la Con­stanţa. Treceam de-a lungul mizere­lor sate din Bărăgan, din acea vre­me, mai mult triste aglomerări de bordeie negre şi muşuroite, cu cîţiva ţărani famelici ici şi colea. Tagore, cu nepoţica pe genunch , privea. Deodată se întoarce spre mine, şi cu o tristeţe deosebită în glas îmi spune : „ — Ca la noi, în India“! Spre Alexandria, de unde urma să ia avionul, Tagore a plecat cu unul din vasele noastre. Puţin înainte de plecare, pe „împăratul Traian“, el a mulţumit încă o dată, cu emoţie pen­tru manifestarea deosebită a tinere­tului, la conferinţa sa. Şi a apăsat pe cuvîntul tineret. Poetul şi luptătorul din Tagore desluşise adevăratul drum şi izbînda mesajului său. Ion Marin SADOVEANU cu­ s-a pus chiar după sfîrşitul primu­lui război mondial. Cam prin anii 30 ai secolului nostru, ,,Asociaţia Scriitori­lor Progresişti“ din India s-a alăturat „Congresului Mondial pentru Apărarea Păcii“ care avea în frunte pe, Romain Rolland şi Henri Barbusse. In 1936 acest Congres s-a întrunit la Bruxelles. In a­­junul Congresului, Tagore spunea : „Noi nu putem obţine pacea decît plă­tind preţul ei întreg, ceea ce înseamnă că cei oprimaţi trebuie să înveţe să fie îndrăzneţi !“ Oamenii de cultură din In­dia au trimis la acest Congres un me­saj avînd în fruntea semnatarilor pe Rabindranath Tagore şi Javaharlal Nehru. In mesaj se spunea printre al­tele : „Reacţiunea înebunită şi iubitorii de război se joacă astăzi cu soarta civi­lizaţiei şi se pregătesc să distrugă cul­tura. Astfel, noi ca reprezentanţi ai scriitorilor şi artiştilor din India şi ai tuturor acelora ce iubesc civilizaţia şi cultura, socotim că prima noastră dato­rie este să protestăm împotriva războiu­lui“. Gîndirea şi talentul lui Rabindranath Tagore nu s-au oprit doar asupra pro- CERTEi MAROL TAGORE Rabindranath AMINTIRI — UN MARE LUPTĂTOR PENTRU CAUZA PĂCII Portret de DEVI PR.4SAD ROI CIUDHURI Moscova, 1930. Tagore printre studenți și profesori. De vorbă cu LUC­ ANDRÉ MARCEL despre 9 Tudor Arghezi 0 Tînăra poezie franceză 0 Bucureştiul contemporan Cu prilejul unei recente vizite in ţara noastră, poetul şi eseistul fran­cez Luc André Marcel ne-a acordat un interviu. Fireşte, ne-au interesat In primul rînd părerile sale despre opera lui Tudor Arghezi, căci, de mai bine de un an, Luc André Marcel lucrează la traducerea în limba fran­ceză a unei culegeri cuprinzătoare din lirica argheziană. — V-am ruga să ne spuneţi cum şi cînd­ aţi luat pentru prima oară cunoştinţă de poezia lui Arghezi ?­­ Acum ciţiva ani - probabil că ştiţi - d-na Ballard, directoarea re­vistei „Cahiers du Sud“, a făcut o vizită în Romînia. Intorcîndu-se in Franţa, a adus versuri ale mai mul­tor poeţi romîni contemporani, în traducere „brută“, cum se spune. So­licitat să citesc aceste texte şi să-mi exprim părerea, am avut revelaţia unui poet extraordinar, de care pînă atunci nu auzisem : Tudor Arghezi. D-na Ballard, căreia i-am mărturisit fără întîrziere entuziasmul meu, mi-a spus că Arghezi e considerat, în Ro­mînia, cel mai de seamă poet con­temporan, dar că, din păcate, numele lui e puţin cunoscut în afara ţării sale. Revista „Cahiers du Sud“ a luat hotărîrea să-i închine ceea ce noi numim un „fronton“ — adică săi in­cludă, intr-unui din numerele ei, ca text literar principal, o selecţie­­ fireşte, nu prea amplă, dar reprezen­tativă — din versurile poetului ro­mân, însoţită şi de o prezentare a personalităţii acestuia. Trebuie să menţionez că în revista noastră, ase­menea „frontoane“ sunt de obicei în­chinate unor poeţi sau unor mişcări literare aparţinînd trecutului. Singu­rele două excepţii - constînd în pre­zentarea unor personalităţi contem­porane­­ au fost făcute pentru Saint John Perse, laureatul de anul trecut al premiului Nobel, şi pentru Tudor Arghezi. Pot de asemenea să spun că, după cite sunt informat, aseme­nea excepţii nu se vor mai face curînd... Traducerile pe care le-am lucrat pentru „Cahiers du Sud“, fo­losind versiunile literare, „brute“, ca­re-mi stăteau la dispoziţie, mi-au stimulat dorinţa de a face accesibilă cititorului francez o mai mare parte din poezia lui Arghezi. Aşa s-a năs­cut ideea unei culegeri antologice, care să cuprindă în coordonatele ei esenţiale lirica argheziană de la „Cu­vinte potrivite“ la „Cîntare omului“. A fost o muncă dificilă, dar pasionantă, şi cred că îni două-trei luni voi fi în măsură să predau edi­turii „Gallimard“ volumul de poeme alese ale lui Tudor Arghezi... — Aţi putea anticipa care va fi, in linii mari, reacţia cititorului francez faţă de Arghezi ? In ce ar consta, pentru el, noutatea poetului romin. — Arghezi este, fără îndoială, unul din marii poeţi ai secolului nostru. Personalitatea lui, foarte complexă, va suscita din partea publicului nos­tru un interes multiplu ; cred că aş putea — simplificînd puţin - indica unele din direcţiile acestui interes. In primul rînd, francezii vor desco­peri, vor cunoaşte, prin Arghezi, o ţară despre a cărei geografie spiri­tuală ştiu prea puţine. Ca orice mare poet, Arghezi este reprezentativ pen­tru poporul său şi opera lui conţine numeroase mărturii despre viaţa ma­terială şi morală a acestuia, în pro­iecţii artistice puternice. Apoi, citi­torul francez va fi interesat de afi­nităţile profunde care există între Arghezi şi unii poeţi francezi — Baudelaire, in special, simboliştii, etc. Sunt sigur că arta argheziană a cuvîntului, a expresiei poetice, va fi apreciată în mod deosebit. Cu atît mai mult cu cît noi, francezii, avem o înclinare specială pentru proble­mele de estetică a expresiei. Aş pu­tea spune că mişcările poetice de la romantism încoace s-au caracterizat, in Franţa, îndeosebi prin dezbaterile în jurul modalităţilor de expresie, mai puţin prin dezbaterile de idei, propriu-zise. In acest plan, poezia franceză de azi are de rezolvat o problemă, după părerea mea, însem­nată : e vorba de depăşirea unei anumite rarefieri a limbajului poe­tic, de evitarea abstractului, a exce­sului de generalitate lin.-­­ lirism (chiar limba noastră, prin structura ei, con­ţine ispita abstracţiunii). Exemplul arghezian al preciziei misterioase, al aplecării spre concret,­­ din care este dedusă, fără ostentaţie intelectuală, o simbolică secretă şi majoră, foarte sugestivă, va fi fără îndoială primit cu deosebit interes de cititorul fran­cez preocupat de problemele poeziei. O altă latură a lirismului arghezian va fi, de asemenea, considerată cu atenţie. Poezia lui Arghezi are, aş zice, un caracter dublu : poetul ne apare pe deo parte ca un emancipa­tor al limbajului, un revoluţionar în domeniul expresiei poetice, dar pe de altă parte el are un echilibru „clasic“, conştiinţa unei forţe armo­nios stăpînite, sursă de optimism vi­tal, de prospeţime. — V-am ruga să ne spuneţi citeva cuvinte despre poezia franceză con­­temporană. — Am să încerc, dar vă previn că într-o discuţie ca aceasta nu se pot rosti decît aproximaţii. Ceea ce mi se pare distinctiv pentru poezia fran­ceză contemporană este absenţa „şco­lilor“. Sînt cîteva mari personalităţi — dar fiecare dintre ele se mani­festă într-o independenţă perfectă faţă de „curente" sau mişcări literare (suprarealismul a fost ultima) : Saint John Perse, René Char, Supervielle, Pierre Jean Jouve — fiecare dintre ei este de o marcantă originalitate. Ar trebui să-l numesc şi pe Eluard, unul din marii poeţi ai epocii noas­tre. Mai mult insă decît despre ase­menea poeţi, cu o reputaţie mai de mult stabilită, aş vrea să vorbesc despre tendinţele vădite în creaţia tinerilor. Un interes destul de pu­ternic arată tinerii faţă de efortul unui poet ca Francis Ponge — e vor­ba de un fel de întoarcere a poeziei la „evidenţă“, la universul cotidian, cu obiectele şi gesturile lui „mărun­te“. Intr-o astfel de atitudine faţă de orientarea poeziei se pot cu uşu­rinţă identifica implicaţiile polemice: respingerea idealului romantic (care continuă să existe, sub diverse for­me­, respingerea simbolismului. Pe de altă parte, se observă tendinţa de a stăvili acel proces de „pulverizare“ a limbajului poetic, început de miş­cările literare extremiste (dadaism, suprarealist!) etc.). Se încearcă o sin­teză in spirit clasic a cuceririlor poeziei moderne (şi în acest sens, lecţia argheziană nu va fi, cred, lipsită de utilitate pentru francezi). Dintre tinerii noştri poeţi aş cita pe Jean Mairieux — animat de idealuri comuniste — al cărui volum „Préface à Tamour“ a fost distins cu premiul „Apollinaire“. Ultima sa culegere, „Vesper“ mărturiseşte un optimism proaspăt, plin de naturaleţe, o des­chidere faţă de viaţă şi de bucurie. Tot preocupat de o problematică so­cială se arată şi Jean Todrani, cu deosebirea că la el această proble­matică e proiectată mai mult pe coordonate etice. E, de altfel, o tră­sătură generală a tinerei poezii fran­ceze preocuparea etică. Atitudinile estetiste sunt foarte rare, în gene­ral factorul estetic e considerat se­cundar. Problemele majore care se discută sunt acelea ale poeziei ca luptă, ale poeziei ca răspuns la în­trebările fundamentale ale omului. — Şi acum, citeva impresii des­pre Bucureşti... — Nu e prima oară cînd mă aflu in Bucureşti — am mai fost aici şi anul trecut, prin iulie. E uimitor ritmul construcţiilor. In mai puţin de un an oraşul s-a schimbat simţitor, îmi place stilul arhitectonic al noi­lor clădiri, graţia şi strălucirea lor modernă. M-am plimbat pe străzi, am admirat abundenţa şi varietatea pro­duselor din vitrinele magazinelor. O mare amploare a luat, după cine îmi dau seama, producţia de obiecte din materii plastice — toate prezentate cu gust, cu grijă pentru estetică. Trebuie să remarc şi deosebit de a­­trăgătoarele vitrine ale „Galeriilor de artă“ — ceramica modernă, bibelou­­rile, imprimeurile foarte originale. Am impresia că se depun mari efor­turi pentru realizarea unui climat estetic al vieţii cotidiene­­ şi rezul­tatele să vădesc pretutindeni. Bucu­reştii socialismului sunt un oraş fer­mecător. Pe linia intereselor mele folcloristice, ţin să mărturisesc că o mare plăcere mi-a prilejuit-o revi­­zitarea „Muzeului satului“ - adevă­rat tezaur etnografic, elocventă do­vadă a geniului artistic al poporului român. Eu însumi sînt fiu de ţărani şi cu atît mai mult m-au atras şi m-au impresionat aspectele satului ro­­mînesc, aşa cum le prezintă muzeul. E o permanentă mărturie a forţei omului, obligat altădată să trăiască în condiţii crunte, mizere, de a afir­ma, în pofida acestora, frumosul. M. C. Desen de MEDI­CINU REDACȚIA: Bucureşti - B-dul Ana Ipotescu 15. Telefon 12.74.26 ; 11.39.36. ADMINISTRAŢIA­ Şos. Kiseleff nr. 10. Telefon 18.63.99 ABONAMENTE. Floarea ascunsă După Rabindranath Tagore Inchipuie-ţi mamă, c-aş fi O floare de Champa, din mugur ieşit, In vîrful pomului m-aş ivi Şi-n bătaia vîntului m-aş juca liniştit. Acolo sus aş rîde-nfundat. Mi-aş desface petalele-n tăcere Şi te-aş privi cum lucrezi pe-nserat. „Unde eşti copile ?“ vei întreba cu durere După baie cînd vei trece, cu pas cadenţat, Rugăciunea să-ţi faci în ogradă, Cu părul tău jilav, pe umeri răsfirat, Te vei mira de unde vine mireasmă de floare, curată, Iar după prînz cînd vei sta la fereastră, Citind din Ramayana, umbra de pom Pe sîn şi pe umerii tăi se va lăsa. Pe foaia cărţii voi arunca şi umbra mea. Vei ghici tu, oare, de unde vine Umbra ce te-a alintat ? Seara cînd spre staulul de vite, Cu lampa-n mînă vei trece, Din pom voi cădea fără de veste. Şi iar te-oi ruga să-mi spui o poveste. Constantin CHIRICUŢA blemelor contemporane, pe care le-a tra­tat în operele sale literare indicînd unele soluţii. El nu a dezvăluit numai aspec­tele complexe ale psihologiei umane a­­rătînd calea conform concepţiilor sale despre perfecţiune ; el a dezvăluit oame­nilor simpli, în numeroase scrieri, mesaje şi cuvîntări, esenţa, cauzele interne şi geniul rău al fascismului. El a ajutat la închegarea opiniei cititorilor împotriva reacţiunii, răz­boiului şi fascismului prin publicarea consecutivă a unor opere ca : Raksa Karabi (Lotus roşu) în 1924, o dramă simbolică, „Scrisori din Rusia“ în 1930 şi altele. ,,Scrisori din Rusia", carte cît se poate de edificatoare pentru cei oprimaţi şi exploataţi din lumea întreagă, este rezultatul călătoriei sale în Uniunea Sovietică în 1930. Pe cîmpurile de luptă ale Franţei şi Germaniei, el a văzut (­istrugerile pri­mului război mondial, iar pe pămîntul sovietic el a admirat construcţia paşnică pentru bunăstarea oamenilor simpli. Concepţia lui Tagore despre pace se înţelege din următoarea afirmaţie a sa : „Eu cred în eficacitatea non-violenţei ca mijloc de a infringe puterea coalizată a forţei fizice pe care se sprijină în mare măsură puterea politică din ma­joritatea ţărilor“. (Prin eficacitatea non­­violenţei, se înţelege aci posibilitatea de a menţine şi asigura pacea şi metodele paşnice). Viziunea lui Tagore despre ,,Demonul Războiului“ .* „De curînd am vizitat nişte ţinuturi din Franţa devastate de luptele ce s-au purtat acolo în timpul războiului. Pustie­tatea dezolantă, care mai purta încă urmele încăierărilor de moarte, împietrite în imagini dureroase, mi-a sugerat vi­ziunea unui demon imens, care nu avea nici chip, nici înţeles, dar avea două braţe ce puteau lovi şi rupe şi sfîşia şi mai avea o gură căscată devorînd cu lăcomie, şi nişte creieri congestionaţi capabili să urnească şi să conspire. Era un instrument, cu un trup­ ce trăia şi respira, dar lipsit de omenia ce îmblîn­­zeşte. Pentru că are pasiunea instincte­lor — care ţine de viaţă, dar nu exprimă viaţa în plenitudinea ei — acesta era cel mai de temut duşman al vieţii”. Tagore a fost un consecvent luptător pentru pace, în activitatea sa obştească, un umanist prin opera lui literară. Pen­tru acestea, Consiliul Mondial al Păcii cinsteşte amintirea lui Tagore, organi­­zînd, în toate ţările lumii, sărbătorirea centenarului. Amahendu Bikash GUHA Festivalul de la tannes — A doua săptămînă — In zilele următoare, festivalul de la Cannes nu a corespuns speranţelor date de primele zile şi s-a recunoscut că pro­ducţiile prezentate ulterior nu au fost de aceeaşi calitate cu primele filme. Cu toate acestea, au fost şi unele ex­cepţii onorabile care au ridicat mora­lul prietenilor celei de a şaptea arte. Din zecile de kilometri de peliculă proiectate fără întrerupere au reţinut atenţia filme ca „Quelle loie de vivre“­­.,Ce fericire este că trăieşti"­ din se­­lecţiunea italiană, deşi realizatorul fil­mului, scriitorul dialogurilor şi artis­tul principal, respectiv René Clement, Pierre Bost şi Alain Delon sunt fran­cezi. In acest film în care ironia, arma favorită a lui René Clement, se exercită, chiar dacă subtil, şi prin in­termediul păţăniilor unui grup de a­­narhişti, împotriva fascismului. Lucrarea delicată şi absorbantă a cehoslovacului Barabes („Cîntecul po­rumbelului cenuşiu“), care povesteşte aventurile din timpul războiului a unui de copii, a repurtat succes dato­rită candoare­ şi prospeţimea poves­tirii. A fost de asemenea remarcat filmul american „Un strugure în soare“, deşi i s-a reproşat că este mai mult teatru filmat, prelucrat de Daniel Petrie după o piesă scrisă de tînăra romancieră Lorraine Hansberg. Un film care a dat foc la vii discuţii este producţia franceză ,,Une si longue absence« („O lungă absenţă“) realizat de Henri­colpi după scenariul lui Mar­­gueritte Duras. Realizatorii ne introduc în intimita- PRIM TELEFONI bolnav de amnezie şi in care o femeie crede că îşi recunoaşte soţul de­portat şi dispărut. Ea încearcă zadarnic prin toate mijloacele să-i reaprindă seîn­­ham­inti,tot’ I n afara lucrurilor dis- V5 s'a recunoscut in unanimitate măiesm­a .tocului tulburător al artistu­lui francez Georges Wilson. Cu cel de al doilea film al lor, S.U.A nu a produs o senzaţie aşteptată Adao­­după ultimul roman al lui Fran­ J® Sagan „Aimez-vous Brahms ?»­­.,va place Brahms ?“), filmul a fost transformat de regizorul Anatol Lit­t­ional în­trUn fel de cocktall interna-In felul in care a fost transformat pentru ecran, romanul devine o po­veste fără însemnătate iar pe specta­tor nu-l poate salva de plictiseală nici talentele unite ale artiştilor, francezul Yves Montand, suedeza Ingrid Bergman şi americanul Antony Perkins. Al treilea film italian „La Viacoia» sau „Les Mauvais Chemins­­ ,Câi­nele») al realizatorului Mauro Bolognini, este o critică socială destul de reuşita ca is reaminteşte in acelaşi timp de Mau­passant şi de Zola, un fel de amestec din „La Terre» (Pămintul) şi „Nana“ a cărei acţiune se desfăşoară la Floren­ţa, pe la sfîrşitul secolului al nouăspre­zecelea. Nu se poate insa vorbi de festivalul de la Cannes fâra a se menţiona fil­mele proiectate în afara festivalului, adică fără a vorbi de filmele care nu au avut cinstea sa facă parte dintr-o selecţiune naţională, deşi ar fi putut fi prezentate oficial. După părerea gene­rală, unele din aceste filme depăşesc multe din filmele proiectate la festi­valul oficial. Totuşi, datorită unor proiecţii particulare sau paralele, aceste filme au putut birui ostracizarea lor din motive obscure sau nemărturisite. Printre acestea se află : .The Connec­tion" (Legătura) a lui Shirley Clark interpretat de o echipă de artiști, dis­cipoli ai lui „Actors studio», film care arată mizeria morală a victimelor stu­pefiantelor ; „Chronique d’un été“ („Cronica unei veri ) a francezului Jean Rous, in genul filmului „Miroir“ (..Oglinda»), producţie a studioului ci­nematografic Vérité, cu toate artificiile sale este un film interesant, in acelasi timp documentar si romanţios . „Les Mauvais Coups“ („Lovituri mirsave“) filmul lui Francois Leterrier, adaptat după romanul lui Roger Vaillant a in­­cintat pe mulți datorită subiectului - lupta apriga si disperată dusă de o femeie ce vede cum i se Înstrăinează soţul - şi a Interpretării uluitoare a lui Simone Signoret. In sfîrșit, filmul ,,L’Enclos» („Locul îm­prejmuit“), realizat de Armand Gatti, a entuziasmat pe toti criticii ce l-au putut vedea. Acest film, o adevărată fresca a dem­nităţii omeneşti considerată o capo­doperă, este o sinteză a tot ce s-a rea­lizat pînă acum ca acţiune autentică şi impresionantă asupra universului concentric, închişi intr-un loc Împrej­muit din interiorul unui lagăr nazist, un evreu si un prizonier politic, vechi revoluţionar german, trebuie să ia in decursul unei singure nopţi hotărirea care din doi să trăiască, deoarece că­lăii au promis să fie cruţata viata a­­celuia care va omorî pe celălalt. „L’Enclos* este în primul rind un film despre demnitatea omenească un film al nobleţei umane. Eroii se înfruntă într-un moment de sinceritate absolută, tragismul atinge culmi înalte. Prezentat sub auspiciile Asociaţiei Franceze a Criticii Cinematografice filmul lui Armand Gatti va dobîndi probabil premiul criticii Internationale. Georges DASCAL U. R. S. S. Recent, la redacţiile revistelor „Literatura sovietică­ (apare în mai multe limbi străine) şi „Ope­re şi opinii“ (apare în limba fran­ceză) a avut loc o adunare deschi­să de partid, consacrată sarcinilor ce revin acestor reviste înaintea celui de al XXII-lea Congres al P.C.U.S. Revistele noastre, — a spus la raportul său, V. Ajaev, redacto­rul şef al celor două reviste, — trebuie să înfăţişeze cititorului din străinătate evenimentele cele mai importante din ţară, să-i arate cu ce se prezintă literatura noastră în faţa Congresului, să-i poves­tească despre viaţa şi contempo­ranii noştri — oamenii muncii co­muniste. Revistele noastre sunt o sinteză a tuturor celorlalte reviste şi publicaţii, dar o sinteză cree­­toare. Noi trebuie să selecţionăm lucrările cele mai interesante ale autorilor sovietici“. R. S. Cehoslovacă Editura pragheză „Svet Soveta“ a publicat recent traducerea roma­nului „Bătălie în marş­ de Carina Nikolaeva. «Exemplul acestei cărţi, — scrie Jan Petrichal în ziarul „Rude Pravo“, — dovedeşte con­vingător că sursele epice cu ade­vărat moderne se găsesc în reali­tatea marilor transformări şi schim­bări revoluţionare. O astfel de epică se dezvoltă şi creşte acolo unde există posibilitatea obiectivă de a observa dezvoltarea şi creşte­rea noilor schimbări ale vieţii. Din acest punct de vedere roma­nul Calinei Nikolaeva poate servi ca argument hotărîtor în polemica cu unii literaţi burghezi din Oc­cident care afirmă că epo­ca marelui roman obiectiv a apus, Galina Nikolaeva a creat în ge­neral o lucrare interesantă şi plină de viaţă ; fiecare cititor poate găsi în ea o părticică din ceea ce noi înşine ştim, ceea ce ne interesează, din ceea ce creăm, pentru ce lup­tăm şi în ce biruim. Iar pentru o lucrare literară, aceasta este re­comandarea cea mai bună». S. E. A. Un grup de cunoscuţi scenarişti, regizori şi actori americani au in­tentat proces la tribunalul federal din Washington unor mari com­panii cinematografice din Holly­wood, cerînd despăgubiri pentru daunele suferite. Din cauză că patronii acestor companii i-au în­scris într-o aşa zisă „listă neagră“, artiştii au fost mult timp lipsiţi de posibilitatea de a munci. Din acest grup fac parte scriitorii Ne­­drick Young, Albert Maltz, John Howard Lawson, Lester Cole, Ro­bert Richards, actorii Hall Son­­dergaard, Alvin Hammer, Mary Virginiy Farme şi alţii. ★ Regizorul Jack Share a turnat filmul de aventuri pentru copii „Cele trei vieţi ale lui Gulliver“. După cum scrie revista „Pictura Show“, din subiect au fost eli­minate toate elementele de satiră și accentul a fost pus pe aventu­rile fantastice ale eroului (rolul este interpretat de Kervin Matt­hews). Critica relevă în special in­geniozitatea trucajului In scenei# combinate. R. P. Chineza Interesantul roman al lui Tini Bo „In taiga și In stepa înzăpe­zita“ a constituit baza unui film in două serii care se turnează la Studioul cinematografic al Arma­tei populare de eliberare. Prima serie a şi apărut pe ecrane. Evenimentele se desfăşoară In nord-estul ţării, în anul 1946, cind şi-au intensificat activitatea ofiţe­rii trupelor d­anbaişiste în frunte, agenţii siguranţei şi funcţionarii fostului stat marionetă Mandoluko. Ei recurgeau la teroare, organizau bande înarmate... In lupta cu con­trarevoluţia intrau şi mici deta­şamente ale Armatei populare da eliberare, precum şi elemente in­dividuale care pătrund în lagărul duşmanului. Acest film de aventuri a fost turnat de regizorul Liu Silan, care împreună cu Ma Tzişin este şi autor al scenariului. Australia „Urechea străină la receptor“ sa intitulează comedia satirică muzi­cală care se joacă pe scena tea­trului Federaţiei muncitorilor por­tuari din Sidney. Piesa aparţine scriitoarei Mona Brand care şi-a situat acţiunea în ţara „Teletap­, după numele aparatului pentru as­cultarea in secret şi înregistrarea convorbirilor telefonice. In Teletap, pe baza unor înregis­trări denaturate şi falsificate „ele­mentele nedorite“ sunt învinuite de „activitate subversivă“, dar înşişi cei care au inventat această metodă devin victimele ei, chiar şi pri­mul ministru este silit să se apere în faţa tribunalului pentru a-şi demonstra realitatea. „Urechea străină la receptor“ se bucură de un frumos succes. Re­cenzentul ziarului „Tribune“ con­sideră că piesa este un aport adus luptei împotriva proiectului de lege reacţionar care urmăreşte sa sta­bilească în Australia „controlul a­­supra gîndirii“. Anglia In timpul unei scurte vizite la Londra, Charlie Chaplin a împăr­tăşit corespondentului ziarului „Daily Mail“ planurile sale de creaţie pen­tru viitorul apropiat. Chaplin a declarat că intenţionează, paralel cu lucrul asupra memoriilor sale, să creeze două filme. — Ambele, — a spus el, — sunt concepute ca comedii. Pentru unul voi scrie eu însumi scenariul şi­­ voi regiza. In privinţa celui de al doilea, doresc să şi joc un rol. Acesta va fi o farsă, o burlescă. Mai multe nu voi explica. Cît timp ambele filme se găsesc in stare embrionară prefer să nu le discut. La întrebarea referitoare la ati­tudinea sa faţă de Statele Unite, Charlie Chaplin a declarat : — N-am nici cel mai mic inte­res faţă de America. Ea nu este, p pur şi simplu, în orbita interese­­or mele, întregul continent şi toată cultura lui mi se par acum prea depărtate. Prefer fără îndoială să trăiesc in Europa. R. P. Polonă Una dintre cele mai populare cărţi poloneze, „Porţile de bronz“ ale scriitorului Tadeusz Brezn, a fost întîmpinată cu entuziasm atît de critica literară, cit şi de publi­cul cititor. Subtitlul „Jurnal ro­man- sugerează izvorul operei : rod al unei şederi de peste 7 ani la Roma, cartea este dedicată influ­enţei nefaste a Vaticanului asupra vieţii sociale italiene dar şi de­clinului sigur al catolicismului,­­ condamnat tot mai vehement de către opinia publică italiană. Director s Acad. ZAHARIA STANCU. Colegiul redacţional­­ Acad. MIHAI BENIUC, MARCEL BRESLAŞU, EUSEBIU CAMILAR, membru corespondent al Academiei R.P.R., PAUL GEORGESCU (redactor ţef), EUGEN JEBEIEANU, membru corespondent al Academiei R.P.R. ION MIHAILEANU, V. MINDRA (redactor adjunct), MIHAIL PETROVEANU (redactor șel adjunct), CICERI , THEODORESCU, ION VITNER. 3 luni 6,50 lei; 6 luni 13 l0; 1 an 26 lei Tiparul : întreprinderea Poligra­fica nr. 2, Str. Brezoianu 23 —23.

Next