Gazeta literară, iulie-decembrie 1961 (Anul 8, nr. 28-53)

1961-07-06 / nr. 28

Bilanţ însufleţitor, dînd întregu­­lui nostru popor un îndrituit sen­timent de satisfacţie şi de min­cioie. Raportul tovarăşului Gheor­­ghe Gheorghiu-Dej prezentat la plenara Comitetului Central din 30 iunie — 1 iuilie, constituie în a­­celaşi timp un program vast de dezvoltare a agriculturii, perspec­tivă amplă a felului cum se va înfăţişa viaţa noastră a tuturor într-un viitor care începe să fie atît de apropiat încît înseamnă prezentul nostru concret şi imediat. Document fundamental consem­­nînd întărirea economiei naţionale şi permanenta creştere a nivelului de trai al poporului, raportul pri­mului secretar al partidului mobi­lizează pe fiecare om al mun­cii, stîrneşte noi elanuri în bătălia pentru realizarea planului de şase ani. Cifrele raportului sînt prin ele înşile îndemnuri şi o con­tinuă invitaţie la stimularea re­zervelor de talent şi de hărnicie. In anul 1960, a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, planul a fost îndeplinit şi depăşit, iar pri­mele cinci luni ale anului în curs prezintă un bilanţ excedentar. In termeni tehnici realitatea se con­semnează la procente : producţia industrială a crescut faţă de peri­oada corespunzătoare a anului tre­cut cu şaptesprezece la sută. Cifra are însă şi un echivalent , al atî­­tor energii morale pe care un a­­semenea spor îl implică, al atîtor elanuri creatoare, al unor multiple iniţiative stîrnite, întrecere plurală cum numai o socialistă întrecere poate isca. Aceleaşi biruinţe se înscriu pe frontul construcţiei la sate. Nu este deloc simplu să enumeri fie şi în rezumat re­zultatele obţinute, dar nu putem să nu consemnăm cîteva concluzii subliniate de raport ca tot atîtea victorii : sectorul socialist s-a con­solidat, nivelul tehnic al agricul­turii creşte necontenit, nivelul ma­terial şi cultural al ţărănimii noa­stre cunoaşte o curbă constant as­cendentă,­ înscrisă în statistici şi în obrajii oamenilor. Un călător străin, înarmat cu un aparat foto­grafic ne-a reprezentat înaintea ultimului război mondial într-un cotidian francez prin cîteva foto­grafii : o baltă paludică, pîntecele umflat de apă al unor copii fame­lici și un chip­ de pelagros menit să stîrnească nobile compătimiri. Un obiectiv fotografic, realmente proiectiv, va surprinde astăzi o altă realitate izvorîtă dintr-o structură revoluţionară, exprimată din nou în procente : la începutul lunii iunie a anului acesta 85,3 la sută din suprafaţa arabilă a ţării apar­ţine agriculturii socialiste. Procen­tul certifică un sentiment­­ al în­crederii depline a maselor ţără­neşti în politica partidului, adezi­une devotată ce face posibilă rea­lizarea, chiar mai devreme, a sar­­cinii trasată de Congres cu privire la încheierea procesului de colectivi­zare a agriculturii în ţara noastră, act de o deosebită însemnătate istorică. „încheierea colectivizării agri­­culturii, se arată în Raportul to­varăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, va schimba întreaga viaţă a satu­lui, modul de organizare a agri­culturii, va determina un puternic avînt al forţelor de producţie la sate, creşterea producţiei agricole, continua îmbunătăţire a nivelului de trai al oamenilor muncii, întă­­ rirea economiei socialiste, va ridica pe o treaptă superioară alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărăni­me. Acesta va fi un eveniment de însemnătate hotărîtoare pentru de­­săvîrşirea construcţiei socialismului în ţara noastră“. Perspectiva deschisă de raport se vădeşte pe drept cuvînt vastă şi Aurel BARANGA (Continuare in pag. 5) Intr-o pauză a consfătuirii, acad. Tudor Arghezi, Baruţu T. Tank. — de la stînga la dreapta: Alexandr Iaşin, Viktor Bokov, Alexandr Dementiev, Arghezi, acad. Zaharia Stancu, acad.. Mihai Beniuc, Margarita Aligher și Maxim PROLETARI DE TOATE ȚĂRILE, UNITI VA 1 GAZETA LITERARA Anul VIII nr. 28 (382) joi 6 iulie 1961 ORBAN SRPTRMVIAL AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN R P R 8 paaini, 50 ba­ni O nouă manifestare a prieteniei rcsmmo-sovietice CONSFĂTUIRE DESPRE POEZIE poezie Probleme actuale şi actualitate ale liricii sovietice — Referat prezentat de tovarăşul Mihai Beniuc, prim-secretar al Uniunii Scriitorilor din R. P. R. — Referat prezentat de tovarăşul Alexandr Dementiev, conducătorul delegaţiei de scriitori sovietici p­ oezia noastră din ulti­­­­mii 10—15 ani (pro­priu-zis de la Elibe­rare) se caracterizează prin poziţia comună a poeţilor faţă de reali­tate. Aceasta este noul indiscutabil cîştigat, devenit bun colectiv al frontului poeziei, de la generaţiile mai vechi, în frunte cu Tudor Ar­ghezi, răzbătînd din re­gimul exploatării şi înrobirii omului, pînă la cei ce debutează în paginile revistei „Luceafărul“, bunăoară. Luarea de poziţie este rezultatul nemijlocit al îndrumării de partid, îndrumarea i-a ajutat pe poeţi să-şi orienteze creaţia spre realitate, spre actualizarea a tot ceea ce este im­portant în trecut şi mai ales spre temele de actualitate. Aceasta presu­pune pregătire ideologică marxist­­leninistă , presupune continua îmbo­găţire a realismului socialist ca drum ce duce la creaţii artistice specifice timpului nostru ; presupune, în afară de cunoaşterea propriilor căi ale poe­ziei poporului nostru şi poeţilor ei fruntaşi, împreună cu propriile noas­tre tradiţii revoluţionare în literatu­ră, cunoaşterea succeselor pe care le-a determinat în toate domeniile vieţii, inclusiv în literatură, Ma­rea Revoluţie din Octombrie 1917. Dar hotărîtoare pentru înnoirea poeziei noastre a fost transformarea socialistă a mediului ambiant, sub îndrumarea partidului, zi de zi, în fiecare sector al vieţii, cu omul muncii în centru, el însuşi schimbîn­­du-se necontenit, conştient de puterea sa eliberată în ansamblul forţelor sociale şi de finalitatea eforturilor sale, menite să-i asigure şi prezentul şi viitorul. In această neîntreruptă dinamică revoluţionară, cu mişcări prevăzute, cu obiective determinate, planificate, cu rapida înnoire şi îm­prospătare a peisajului fizic al ţării şi psihic al omului, pe coordonate naţionale şi internaţionale de o gran­doare istorică unică, dar şi de pri­mejdii ce se cer prevenite prin lupta unită şi puterea fără seamăn a fami­liei popoarelor socialiste în frunte cu ţara lui Lenin, poetul se vede pus în situaţia unei strădanii continui şi sporite de a găsi întruchipare artis­tică, oglindire adecvată pentru o lume cum n-a mai fost vreodată şi pentru un om ce renaşte încrezător în sine şi în lumea ce se clădeşte. Aceasta o vede nu numai poetul de la noi, fie tînăr sau bătrîn, ci şi scrii­torul din Apus, care nu e total îm­­bîcsit de uleiurile descompuse ale maşinăriei ideologiei burgheze scrîş­­nind din toate articulaţiile. Bătrînul François Mauriac, catolic practicant, urît însă de moarte de mercenarii reacţiunii, spunea, nu de mult, în­tr-un articol dintr-o gazetă literară care nici ea nu se laudă a fi de stînga : „Acelora care asigură că stînga nu există, că conceptul de stînga nu corespunde cu nimic real, trebuie să li se aducă aminte că oamenii de stînga se recunosc după aceasta : ei se adună în jurul credin­ţei în om, şi că această credinţă stă la temeiul înţelepciunii politice“. Da, noi avem această credinţă pa­sională în om, bazată pe ştiinţă şi pe fapte, credinţa în omul eliberat de servituţile capitalismului, în omul creator al tuturor bunurilor vieţii, de care el trebuie să se bucure pe de­plin. In aceasta constă omenia lite­raturii noastre, capacitatea ei de pătrundere în inima maselor, contrar dezumanizării caracteristice literaturii decadente burgheze, care tinde să scurteze raza de acţiune a operei literare, prin ruperea scriitorului de popor şi de ideile şi de realităţile mari ale timpului. Poetul nostru, angajat în coordo­natele timpului său, trăieşte într-o sferă mai largă decît dimensiunile reduse ale individului, decît orice în­gustimi ale individualismului său, iar razele luminoase emanate din opera sa, străbătută de simţămintele majore ale omului contemporan şi de ideile şi idealurile mari ale umanităţii, sunt incomensurabil mai lungi decît umbra sa. Ele se proiectează spaţial în are­na internaţională, iar temporal înspre viitor. Prin aceasta, actualitatea de­vine poezie, iar poetul devine actual. Nici nu ne putem închipui un poet mare în afara actualităţii, fie deasu­pra, fie dedesubt ori alăturea, ci numai în mijlocul ei. Homer, Hora­­ţiu, Dante, Villon, Goethe, Puşkin, nu pot fi înţeleşi altfel decît ca ex­presie majoră, în termenii poeziei, a lumii în care au trăit şi pe care au imortalizat-o la modul artei. Tocmai la o asemenea atitudine a scriitorului faţă de lumea înconjură­toare, într-un cuvînt faţă de actu­alitate, se referă raportul pre­zentat de tovarăşul Gheorghe Gheor­ghiu-Dej la Congresul al lll-lea al P.M.R. atunci cînd arată că pentru făurirea unor opere „la nivelul înalte­lor exigenţe artistice şi ideologice ale partidului şi poporului se cere, îndeosebi, cunoaşterea aprofundată a realităţilor, studierea lor îndelungată, contactul viu, permanent al artistului cu oamenii muncii — viitori eroi ai operelor sale“. Dar poziţia poetului, luată în sine, nu constituie încă un fenomen poetic, cu atît mai mult cu cît pe aceeaşi poziţie se găsesc nu numai alţi poeţi ci, cum este cazul la noi, masele populare însufleţite de partid în con­struirea şi desăvîrşirea socialismului. Numai cînd poetul liric îşi proiectează pe pînza de mătase, cusută cu aur a operei sale, personalitatea, sînteti­­zînd năzuinţe, visuri şi elanuri ce-l depăşesc (căci nu există o coincidenţă şi o acoperire desăvîrşită între per­sonalitatea poetului ca atare şi per­soana sa psiho-fizică) ; numai cînd poetul epic conturează în creaţia sa şi dă viaţă unor personaje vii şi tipice, izvorâte din experienţa sa multiplă cu oamenii, putem vorbi de poezie, cu conţinut real, în formă grăitoare, poziţia rămînînd înscrisă în operă ca marca fabricii pe produ­sele de înaltă calitate. In împărţi­rea poeziei în lirică şi epică este, însă, destul de arbitrar, destulă bi­rocraţie didacticistă. Starea de agre­­gaţie în artă ajunge mai rar la cea a apei, odată ocean stăpînit de ghe­ţuri eterne, altădată uriaş diluviu în revărsare, iar altădată vălmăşaguri de nouri încărcaţi cu furtună. Stra­turile poeziei, cu imagini pline de sensuri, cu melodiozitatea izvoarelor cercetate de lună, sunt mai amesteca­te. Romanul în versuri „Evghenii Oneghin“ e o suită de minunate so­nete iambice pe urzeala unor episoa­de romantice . Maiakovski nu-i mai el însuşi cînd vorbeşte despre aven­tura sa cu soarele decît atunci cînd înfăţişează pe turnătorul Ivan Kosî­­rev bucurîndu-se de noua sa locuin­ţă . Eminescu e la fel de liric în „O, mamă, dulce mamă...“ ca şi în zugrăvirea fetei din „Călin“, după prima ei noapte petrecută în tavă­(Continuare în pag. 2) , primul rînd vă rog să-mi permiteţi să transmit din partea delegaţiei de scriitori sovietici, din partea conducerii scriitorilor sovietici, din partea tuturor scriitorilor so­vietici, cel mai căl­duros şi prietenesc valut poeţilor romîni, tuturor scrii­torilor din Republica Populară Ro­­mînă şi tuturor celor prezenţi în această sală. După cum se ştie, în ultimii ani, ţara noastră a obţinut noi şi noi realizări de mare însemnătate atît în domeniul economic, în cel social­­politic cit şi în domeniul ştiinţei şi culturii. Datorită ajutorului mare pe care l-a acordat şi-l acordă scri­itorilor Partidul Comunist al Uni­unii Sovietice, au fost înregistrate succese însemnate şi în domeniul literaturii. Cred că nu greşesc dacă spun că literatura sovietică se găseşte acum într-o perioadă de avînt şi că ultimii cîţiva ani marchează în­ceputul unei noi etape în istoria literaturii sovietice. Etapa aceasta se caracterizează prin aceea că literatura noastră a început să pună şi să rezolve cu mai multă iniţiativă, într-un mod tot mai creator problemele vieţii, a început să oglindească mai a­­dînc, mai multilateral realităţile contemporane din Uniunea Sovie­tică. Anumite tendinţe care un timp s-au manifestat la periferia litera­turii, cum ar fi de pildă, tendinţa spre prezentarea ilustrativă a nou­lui, spre descriptivism sau spre declarativism, tendinţa de a zugră­vi uneori realitatea într-o formă înfrumuseţată, sau dimpotrivă de a o prezenta în culori negre, — toate acestea aparţin acum trecutu­lui. La început, la modul cel mai pregnant, etapa nouă în dezvoltarea literaturii s-a concretizat în ceea ce s-ar putea numi „reportaj lite­rar“ cu probleme (Ovecikin, Ten­­dreakov, Kalinin). Apoi a început să se concretizeze atît în proza ar­tistică propriu-zisă, cît și în poe­zie. • Vorbind despre proză şi poezie am în vedere, în primul rînd, lu­crări ca „Soarta unui om“ şi volu­mul II din „Pămînt desţelenit“ de Solohov, „Pădurea rusească“ de Leonov, poemul „Din depărtare în depărtare“ de Tvardovski şi alte volume foarte bune apărute în ul­timul timp. In legătură cu aceste fapte trebuie subliniat că întărirea iniţiativei li­terare, cît şi amplificarea capacităţii ei de a ridica probleme, înfrîngerea tendinţelor spre ilustrare şi spre descriptivism, toate acestea au în­ceput să se simtă nu numai în ceea ce priveşte îmbogăţirea conţinutului dar şi în îmbogăţirea formelor ar­tistice ale literaturii. In primul rînd aparţin trecutului anumite şabloane care au existat în literatură, în realizarea „romanului colhoznic“ sau a „romanului de pro­ducţie” sau a „poemului colhoznic“, adică au dispărut operele literare care se scriu nu la cererea vieţii, nu la cererea arzătoare a sufletului scriitorului, ci pe baza unor şabloa­ne, pe baza unor canoane care au avut la un moment dat o anumită circulaţie în literatură. Tvardovski în ultimul său poem a criticat destul de aspru aseme­nea opere în serie. Intr-un roman cuprinse-s toate: Metode noi de zidărit, Adjunctul cu înapoiare Şi vechi deprinderi, negreşit. Un preşedinte care creşte, Stăpîn pe gîndurile lui; Nici moşul hîtru nu lipseşte, Pe drumul comunismului. Pe urmă El şi Ea, se-arată, Fruntaşii fabricei devin. Motoru-i pus în funcţiune Şi treburile merg din plin. Ca o consecinţă a înnoirii conţinu­tului au început să apară, după cum spuneam, şi forme artistice cu totul noi. De pildă, din punct de vedere al clasificărilor încetă­ţenite în domeniul genurilor lite­rare, nu prea e clar unde ar tre­bui să fie încadrate asemenea ope­re, ca de pildă „Din depărtare în depărtare“ a lui Tvardovski sau „Stele de zi" de Olga Bergolt. Ce este „Din depărtare în depăr­tare”? Este un poem ? Nu ştiu. Ce este „Stele de zi“ ? O povestire ? Nu ştiu. De altfel scriitorii înşişi se fe­resc să facă o asemenea precizare. Tvardovski s-a ferit să denumească lucrarea sa poem. Nu ştiu cum să le clasific, dar sunt nişte lucrări literare foarte bune şi mai ales deosebit de originale. De asemeni, unor lucrări cum sunt „Cartea gheţurilor“ de Smaul sau „O picătură de rouă“ şi „Că­răruile provinciale“ de Solouhin — din punctul de vedere al împărţi­rilor tradiţionale nu li se pot găsi în­cadrări potrivite. Poate că are loc un anumit proces de contopire a liri­cului cu epicul în literatură, poate că are loc un proces de încadrare mai organică a elementului filozo­fic în creaţia literară. Ceea ce mi se pare esenţial este că scriitorii găsesc nişte rezolvări artistice foarte îndrăzneţe şi foarte bune, care bucură mai ales prin noutatea şi adîncimea lor. Cînd un scriitor talentat are ce spune, el găseşte totdeauna şi cum trebuie să spună. Fără îndoială nu fără greutate, nu fără căutări cîteodată chinuitoare, dar un scriitor talentat totdeauna găseşte modalitatea de expresie po­trivită. Conţinutul operei întotdea­una se varsă pînă la urmă în forma sa. Vorbind despre anumite procese esenţiale care au loc în lite­ratura sovietică, vreau să atrag a­­tenţia dvs. asupra a încă două îm­prejurări. In primul rînd, are loc o dezvoltare ascendentă, foarte pu­ternică, furtunoasă, nu numai a li­teraturii ruse, dar şi a tuturor li­teraturilor surori de pe cuprinsul Uniunii Sovietice. Acest lucru îl dovedeşte şi numele scriitorilor care au fost nu de mult distinşi cu Pre­miul Lenin. In rîndurile lor se nu­mără, în afară de scriitori ruşi, şi scriitori aparţinînd altor naţionali­tăţi, cum ar fi ucraineanul Maxim Rîlski şi estonianul Smuul, tadjikul Mirzo Tursun-Zade, tătarul Musa Djalil, precum şi mult regretatul prozator kazah Muhtar Avezov, plecat atît de năpraznic dintre noi. Vreau să arăt pe ce se întemeiază cuvintele mele. De exemplu, Kazah­­stanul, înainte de revoluţie, a fost un ţinut aproape în întregime a­­nalfabet, un ţinut de nomazi. In vechiul Kazahstan nu exista nici un fel de proză artistică, existau numai începuturi de poezie, care a­­proape că nu se desprinseseră încă din tulpina folclorică. Astăzi lite­ratura kazahstană numără scriitori recunoscuţi în întreaga Uniune So­vietică. Muhtar Anezov nu este sin­gurul prozator kazah pe care îl cunoaşte aproape fiecare cititor sovietic. Opera unor scriitori ca Sabit Mukhanov, Mustasin Mus­­tepov se bucură astăzi de o largă răspîndire printre cititorii Uniunii Sovietice. O a doua împrejurare caracteris­tică etapei în care se găseşte în pre­zent literatura sovietică, este puter­nica creştere a literaturii „locale“, care se creează în regiunile şi­­ţinu­turile din cele mai îndepărtate col­ţuri ale Uniunii Sovietice. In susţinerea celor spuse am să evoc o călătorie pe care am făcut-o nu de mult în Extremul Orient. Am fost în oraşul Habarovsk. Acolo lo­cuieşte şi lucrează una din poetele cele mai talentate, după părerea mea, a generaţiei tinere — Rimma Kazakova. Intr-un alt oraş, la Bla­­goveşcensk locuieşte şi lucrează încă un poet tînăr pe care îl consider printre cei mai interesanţi — Zavar­­niuk, într-un al treilea oraş şi mai îndepărtat, Magadan, locuieşte Vla­dimir Sergheev, căruia i-a apărut re­cent o carte deosebit de valoroasă. Din faptele enumerate se poate presupune că viitorul literaturii va fi decis nu numai de poeţii capi­talei, ci şi­ de acei poeţi care lu­crează astăzi în oraşe îndepărtate ale Uniunii Sovietice. In sprijinul afirmaţiei referitoare la creşterea literaturii sovietice pe plan local aduc şi următorul fapt : Astăzi apar în multe oraşe mari reviste literare lunare de prestigiu, cum ar fi revistele „Ural“ la Sver­dlovsk, „Don“ la Rostov, „Avînt“ la Voronej, „Extremul Orient“ la Habarovsk. Tot ce am spus privitor la litera­tură în general, este valabil în mod special şi pentru poezie, lucru firesc pentru că în frontul viu al literatu­rii este foarte greu să izolezi numai poezia sau numai proza. Şi poezia sovietică se găseşte în avînt, lucrul acesta este pentru mine foarte clar. (Continuare in pag. 3) Schimburile culturale dintre U­­niunea Sovietică şi Republica Popu­lară Romină au trecut de mult din­colo de stadiul unei cunoaşteri şi informări reciproce, spre o colaborare efectivă şi eficace, tovărăşească. Un asemenea caracter l-au avut in cadrul convenţiei culturale dintre Uniunea scriitorilor sovietici şi Uniu­nea scriitorilor din R.P.R. lucrările care s-au desfăşurat timp de trei zile, la Bucureşti, la Casa Scriitori­lor, pe tema „Poezia şi contempora­neitatea", — lucrări la care a parti­cipat o delegație de scriitori sovie­tici, laolaltă cu poeţii din ţara noas­tră. S-au ridicat, s-au dezbătut şi s-au lămurit o seamă de probleme co­mune asupra poeziei in general şi asupra celei contemporane in spe­cial. Nimeni nu a putut sa prevadă multiplicitatea şi varietatea proble­melor ridicate cu toate că tema în­săşi pusese poeţilor, în decursul ul­timilor ani, o serie de întrebări, la care nu era de ajuns un răspuns per­sonal dedus dintr-o singură expe­rienţă. Fiind de clarificat un drum pe care îl facem cu toţii împreună, purtînd acelaşi mesaj spre aceeaşi ţintă, s-au exprimat un număr im­presionant de opinii, fiecare vorbi­tor aducind in discuţie nu doar o experienţă ci o adevărată „ars poe­tica“. Prin aceasta, tovarăşii sovietici au avut prilejul să ne cunoască mai bine, nu numai în ceea ce am scris şi s-a tradus în limbyi rusă, dar şi in ceea ce gîndim şi năzuim. Dar mai ales ne-am cunoscut per­sonal ; ne-am vorbit de la om la om, prieteneşte, deschis, asupra unor pro­bleme care ţin de preocupările noas­tre cele mai dragi şi mai esenţiale. Am avut timpul să ne simţim astfel într-un climat comun, acel al poeziei, care înseamnă universul nostru. Şi-au pronunţat preferinţele ar­tistice poeţii mai virstnici legaţi de tradiţiile milenare ale versului cla­sic şi tineri poeţi care şi-au reven­dicat cu tărie o deplină noutate in stil, pentru ca elanurile lor, pe mă­sura timpului eroic de astăzi, să nu fie intru nimic stingherite. Fiecare a adus argumentele corespunzătoare. Dar cu toate că măiestria a fost unanim salutată ca o condiţie struc­turală a poeziei, datele şi coordona­tele ei au fost căutate mai mult în calităţile de fond decit in­­novaţiile dubioase şi recidiviste de formă „pură". Cu un cuvînt, au dominat în discuţii, problemele majore ale poe­ziei şi, în primul rind, esenţa temei propuse : „Poezie şi contemporanei­tate,­­ poezie şi actualitate". Acceptarea acestei concepţii des­pre poezie, despre materia ei primă, înseamnă consacrarea unei întregi şi mai vechi atitudini active, revoluţio­nare , curăţarea poeziei de cunoscuta şi stereotipa sentimentalitate facilă, de ideea demobilizatoare că melan­colia ar fi substanţa firească a poe­ziei, promovarea unui nou romantism, romantismul revoluţionar, a unei vi­ziuni luminoase a viitorului, pătrunsă de bucurie, de optimism. Viaţa, trium­ful ei şi nu ideea morţii dau putere şi avînt poeziei noastre, care e cint, şi cîntul e act de bucurie. Vorbitorii au fost de acord că vroti­­ţa actuală a omului socialist formea­­ză substanţa poeziei , că nu există sector de viaţă străin acesteia. Legarea actualităţii de poezie i-a îmbogăţit acesteia conţinutul cu toate frumuseţile vieţii, cu toată co­moara sufletească, etică, a omului nou, cu toate aspectele minunate ale faptelor sale care au întrecut toate înălţimile şi ingeniozităţile unei pure imaginaţii orbcit , de inventive. Actualitatea dă poeziei o nouă sur­să de emoţii, mai directe, mai puter­nice, mai legate de preocupările celor cărora poezia se adresează. Discuţiile au pus în lumină, in prim plan, caracterul cetăţenesc al poeziei, — participarea ei la întreaga operă pe care o făureşte poporul călăuzit de partidul său pe drumul socialismului, al comunismului. Au marcat mersul poeziei pe pămînt, in mijlocul vieţii şi al oamenilor, ca participantă la tot ce se intimplă, nu ca o solie celestă, în chip de fantoi­mă incoloră şi ireală. S-a subliniat, cu drept cuvînt, ur­riaşa diversitate de forme pe care îi generează, necesitatea de a răspunde chemărilor actualităţii, de a da glas diversităţii aspectelor vieţii noi. Poe­zia realist-socialistă nu are deci cum intra în impasul unei formule, al unui canon emanat dintr-o artă poetică, li­mitată de orizontul individualist. Pe solul concepţiei despre lume proprie clasei muncitoare personali­tatea poetului, specificul său, eul sau, cu structura, înclinaţiile, sensibilita­tea şi puterea sa de expresie proprie, dau tonalitatea şi stilul. Dar stilul este un reflex, o transfi­gurare originală a realităţii, a teme­lor actuale ce i-au lovit, i-au impre­sionat sensibilitatea, şi nu va însemna niciodată expresia hipertrofică a eu­­lui, sau a procesului maladiv de a se preocupa exclusiv de sine ca de uni­cul subiect interesant din univers. Poezia nu se poate mărgini la cultul tiranic al eului. Ea este imaginea lumii exterioare filtrată doar prin acel „eu“, ce nu trebuie să se re­verse acoperind totul ci să se su­pună comandamentelor societăţii în mod conştient, deschis şi partinic. Poezia,­­ ocupindu-se de actuali­tate, — va fi prin aceasta cetăţeneas­că. Nimeni nu poate fi azi poet, nu se poate numi astfel, fără a vibra, fără a se pasiona de destinul omului, fără a lupta pentru transformarea vieţii şi a societăţii. Dar sînt greu de semnalat in cîte­va pagini fie şi tezele ■ cele mai impor­tante asupra cărora participanţii au căzut de acord. Publicarea dezbate­rilor va constitui, de aceea, pentru cei­ interesaţi, un material de mare folos. Am voit aci să semnalez doar unele din ele, care constituie osatura crea­ţiei noastre poetice, şi mai presus de toate, tezele care confirmă fecundi­tatea poeziei solidare cu prezentul socialist. 4 Discuţiile care au avut loc vor a­­propia şi mai mult nu numai pe poeţi d­intre ei, pentru a putea da laolaltă o imagine cît mai completă a realităţii, dar şi pe poeţi de citi­tori, făuritorii acestei măreţe, reali­­tăţi. , ■ ■ Demostene BOTEZ Convorbiri prieteneşti Tăierea otelului la cald Foto: At. CARTO JAM IN ACEST NUMĂR: Din lirica sovietică - poezii de Marga­rita Aligher, Viktor Bokov, Alexandr laşin, Berdi Kerbabaev, Piotr Ku­­zangai, Alexandr Prokofiev, Maxim Rîlski, Vladimir Solouhin, Maxim Tank, Andrei Voznesenski - (Rag. 3 ji 31 • Noapte - schiţă de Nicolae Velea (pag. 4) • Cît mai e timp - poem de Dimos Rendis (pag. 5) • Permanenţele Contemporanului de Savin Bratu (pag. 6) • Arta şi capitalismul (II) de Ion lanosi (pag. 7]

Next