Gazeta literară, iulie-decembrie 1962 (Anul 9, nr. 27-52)

1962-07-05 / nr. 27

A­ mploarea pe care a luat-o mişcarea pentru dezarmare şi coexis­tenţă paşnică îşi are cauza adinea în conştiinţa fermă a tuturor oamenilor cinstiţi din lumea întreagă că primejdia unui nou război trebuie neapărat înlăturată. Mişcarea în favoarea păcii şi a dezarmării generale este de o importanţă vitală deoarece ea are de scop apărarea omenirii de distrugere. împotriva acestei nebunii luptă astăzi sute şi sute de milioane de oameni din toate ţările, care susţin mişcarea mondială de apărare a păcii şi de com­batere a cursei înarmărilor. Desigur, există in ţările capitaliste anumite cercuri care au interesul să întreţină psihoza „războiului rece“ pentru a-şi păstra profiturile imense pe care le trag din fabricarea armamentului şi din comerţul criminal pe care îl fac cu înarmarea Totodată, cercuri revan­şarde, cum sunt acelea de la Bonn, întreţin şi încurajează un spirit război­nic in Germania federală, otrăvind tineretul cu vechile lozinci naziste şi încercind să învie hitlerismul, în timp ce notorii criminali de război, foşti colaboratori ai lui Hitler, vinovaţi de trimiterea la moarte a sute de mii­ de oameni, nu numai că se plimbă liberi, dar mai şi ocupă posturi şi funcţii de conducere în statul federal german. Fascismul sub diverse forme caută să se infiltreze din nou in ţările Occidentului Mişcarea mondială pentru pace este, prin natura ei şi prin scopurile pe care Ie urmăreşte, antifascistă şi progresistă Oamenii aparţi­­nînd unor sisteme sociale diferite se înfrăţesc şi se asociază strîns în dorinţa lor de a combate orice mentalitate care îndeamnă la ură şi la învrăjbire între popoare, aşadar in primul rind mentalitatea fascistă. La mişcarea mondială pentru pace contribuie in chip susţinut şi puternic opoziţia lăun­trică din unele ţări ale Occidentului împotriva regimurilor reacţionare Lucrul s-a văzut in valul de greve care s-a dezlănţuit de curînd în Spania şi care a zdruncinat serios guvernarea lui Franco, prin faptul că forţele revolu­ţionare spaniole şi-au afirmat, cu acest prilej, în chip hotărit amploarea şi adincimea. in ciuda presiunilor şi chiar a persecuţiilor la care sunt supuşi in unele ţări capitaliste partizani prominenli ai mişcării pentru pace, nu­mărul acelora care în lumea întreagă se înrolează in marea armată a păcii creşte necontenit. Nici o presiune, nici o constrîngere nu poate să descura­jeze pe partizanii păcii, fiindcă ameninţarea unui război nuclear este in chip covirşitor rm­ai gravă şi această ameninţare trebuie cu orice preţ înăbu­şită şi înlăturată ! lată de ce, in timp ce revanşarzii de la Bonn se agită preferind Insulte şi urzind intrigi, in timp ce Organizaţia Armată Secretă, nemaiavînd ce face in Algeria care şi-a cîştigat independenţa, îşi continuă atentatele pe teritoriul Franţei, în timp ce Statele Unite ale Americii pregătesc experienţe cu arme nucleare la o mare altitudine, menite să primejduiască milioane de vieţi, oamenii cinstiţi din lumea întreagă îşi îndreaptă inimile către Moscova, unde se deschide în curînd Congresul mondial pentru dezarmare generală şi pace. Spre acest Congres se îndreaptă gîndurile luptătorilor pentru pace şi din ţara noastră. Pe şantiere, în fabrici şi pe ogoare ei işi desfăşoară munca lor paşnică. Aşa cum a dovedit recenta Adunare a reprezentanţilor mişcării pentru pace din RPR­, poporul nostru sprijină politica de pace a guvernului romun, iniţiativele sale îndreptate spre consolidarea păcii, pro­movarea principiilor de coexistenţă paşnică. In acest an, in care se desăvîrşeşte în istoria omenirii lichidarea colonialismului prin declararea independenţei ultimelor ţări ce se mai află sub stăpînirea unor puteri coloniale, Congresul mondial al păcii, care se va ţine în capitala ţării ce se găseşte in fruntea mişcării pentru pace, va afirma încă o dată cu prestigiu şi tărie că mişcarea pentru apărarea păcii este astăzi o forţă covirşitoare, care însufleţeşte cu mari speranţe omenirea, o forţă invincibilă pe care orice om are datoria s-o sprijine şi s-o întărească,^ spre binele omenirii întregi. f Al. PHILIPPIDE NUMAI VOINJA Intenţiile războinice nu încetează a încolji, cînd într-ufi continent cînd într-altul, cînd mai la iveală şi cînd pe furiş, mascate de cîte un principiu făţarnic. Otrăvitoarea buruiană trebuie stîrpită pretutindeni din ră­dăcini. Rădăcina ei trebuie căutată în capetele demen­ţilor piliji în cîte o falsă filosofie ba rasistă, ba albă, ba cafe­nie, ba nazistă, ba fascistă, ba militarist. Această spurcată şi odioasă calamitate în loc să descrească a sporit, agravată de cînd cu născocirile ştiinţifice în slujba războiului. Alienajii mintali îşi pun speranțele patologice în armele nucleare, uitînd că odată cu toată lumea, pier şi ei, printre cei dintîi. Am citit într-o publicaţie streină o statisfică a exploziei a­­tomice de la Hiroşima şi Nagasaki. O singură bombă a ucis pe loc 200.000 de oameni, plus zecile de mii de oameni cu moartea amînată, moarte treptată, în timp. Statistica preciza că puterea bombelor actuale, din depo­zitele tăinuite, e infinit mai mare decît a celor din Japonia. Vedeți ce ne așteaptă. Remediul e unul singur. Voința dîrză și activă de pace. Nu voință abstractă, omenirea e sătulă de vorbe goale, ci vo­­ință-aplicată, voință-fapt, voință-acțiune. E și scopul Congresului mondial de la Moscova pentru dezarmare generală și pace. Nu e de pierdut o zi, un ceas, un minut ! 5 iulie 1962 -11 0*: r Desen de EUGEN M1HAESCÜ Salut copiii ALGERIEI Pămînt pîrjolit, frâmîntat tie senile de tanc, scormonit de cratere lunare și sîrme ghimpe pămînt sîngerînd din milioane de răni, frunte fierbinte a Africii demne, salut ! Soarele tău sfîrtecat de explozii, înecat sub lungi trîmbe de fum îl salut ! Steagul tău ciuruit, răsărind peste munţi­­de ruin fluturînd triumfal în Alger şi Oran, îl salut ! Floarea subţire, zgîrcită-n culori şi arome, uscată de vîntul Saharei la mormîntul sărac al eroilor tăi o salut, îngînînd - o, Algérie, bine-ai venit în familia ţărilor libere ! Şi copiilor tăi - un cuvînt deosebit de satul Şapte ani împlinesc copiii războiului, copiii născuţi la întîia bătaie de tun, scăldaţi în cenuşa cocioabelor arse, hrăniţi cu un terci pe care-l gusta zilnic Moartea, îmbrăcaţi cu straie cazane mai-nainte purtate de Moarte, şapte ani împlinesc copiii războiului. Au trăit, au răzbit prin masacrele fără de număr, au refuzat să sară în aer cu clădirile publice, au trăit, s-au încăpăţînat să nu ardă cu casele lor, au trăit în ciuda şacalilor Travestiţi in generali, au reuşit să atingă respectabila vîrstă de şapte ani, pentru ca la toamnă, în toamna lui ’62, să intre la şcoală, între zidurile fumegînde distruse în ultimul atac al C.A.S să scrie şi să citească în arabă cuvîntul şapte ani repetat în raiale de părinţii şi rudele lor -Independenţă. Ştefan IUREŞ A m­ai uitat, unii, că sece­rişul - această biruinţă a­­supra ţărînei zgîrcite scăl­dată cu sudoare vreme de trei sute şaizeci şi cinci de zile adunate intr-un spic firav, secerişul — această apologie a muncii cîmpeneşti — era de fapt o biruinţă în genunchi. Seceriş însemna secera şi secerăto­­rul povîrnit pe brînci, din comuna primitivă pină mai ieri, aduna cu mina spicele, tăindu-le cu fierul, într-o trudă care apropia ţarina de gură şi care semăna a trîntă şi a rugăciune, în acelaşi timp. Exuberanţa cîmpenească a zilelor de secere, sărbătoarea culesului ele spice, căluşarii şi caloienele nu în­semnau altceva decit bărbăţia de a mai înfrunta odată, corp de corp, In­tr-un chin suprem, pămîntul, într-o încăierare care prefigura parcă efor­tul omului de a sui pe verticală. Pal­ma cuprindea puţine spice, cit să sa­ture o gură, un snop încins peste mijloc nu era mai mare decit mijlo­cul, încins cu braţul, al unei femei. Un rezumat de umanitate, brutal, e­­lementar şi gingaş, care sătura ome­nirea din mii de ani, într-o parte cu foame, în alta cu excesul pînte­­cului. Deosebirea n-a adus-o totuşi ma­şina acolo în ţările în care plugarul, folosind combine­­ şi tractoare, a ră­mas acelaşi singuratec, abandonat in jungla socială cu toate intemperiile şi nedreptăţile adunate asupra sa. Ma­şina prelungeşte braţul şi atît. Dar omul se incovoaie acolo în acelaşi gest dureros. Deosebirea, adevărata deosebire, a adus-o numai socialismul, care l-a înglobat pe singuratecul producător în familia solidară a muncitorilor eli­beraţi de exploatare, uniţi prin idea­lul de a face din fericire un bun al Întregii societăţi. Secerişul era o treabă de unul sin­gur, se făcea cu secera şi se mărgi­nea la o fărîmă de ţărînă. Recoltarea uriaşului nostru ogor socialist cu cele aproape 25.000 de combine care au intrat de curînd în lanuri este o răspundere la dimensiunea întregului popor, care îi face solidari pe savanţi, pe miniştri, pe mecanizatori, pe a­­gronomi, pe făuritorii de maşini şi pe mulţi alţii pe care nu-i mai nu­mim, cu obştea mare a colectiviştilor ce string în zilele acestea pîinea. De la unul singur, de la singuratecul pe o brazdă, suntem­ acum o lume de to­varăşi înarmaţi şi puternici, faţă în faţă cu aceeaşi natură pe care o supunem. Miinile Măriei vor scoate din ţest sau din cuptor pîinea pentru ai săi, după același principiu vechi de gos­podină, — pîinea noastră cea de toate zilele va fi insă în acest an al co­lectivizării încheiate un fruct al în­tregului pămînt romînesc și al hăr­niciei unui întreg popor.. Este sensul recoltei 1962. Am fost martor la făurirea acestui proces colectiv de conştiinţă, luind parte la lucrările unui consiliu agri­col raional din Cîmpia Dunării, con­sacrate campaniei de recoltare. După ce in primăvară, in primele adunări generale de după constituire, oamenii se ridicaseră la priveliştea întregului cîmp de care răspundeau învăţînd cum să-i fie gospodari, i­ar a văzut acum, pe o altă treaptă a scă­rii, discutînd ca buni­­i adevăraţi gospodari despre tot pămîntul din raza raionului, partea ce le revenea din teritoriul agricol naţional. Saltul dialectic mi s-a părut uriaş. Nea Voicu, fost proprietar a numai trei hectare şi răspunzînd — din luna martie —, faţă de adunarea generală de cele trei mii de hectare de pă­mînt ale gospodăriei colective, discu­ta acum despre toate cele peste trei­zeci de mii de hectare ale întregului raion, dintre care mai mult de ju­mătate erau semănate cu orz şi cu griu. Şi mulţi dintre cei prezenţi luaseră parte la lucrările Consiliului Superior al Agriculturii, căpătînd acolo pri­veliştea de ansamblu a muncii pă­mântului în Romînia şi a răspunderi­lor ce revin cultivatorilor din toate părţile ţării pe ani şi sezoane. S-au încins discuţii aprinse — lu­crările au ţinut cîteva zile — în care am simţit că toţi au conştiinţa fap­tului că fac parte dintr-un unic or­ganism. Chestiunile supuse dezbate­rii, cu autoritate şi pricepere, depă­şeau în cele mai multe cazuri impor­tanţa strict locală, devenind pro­bleme de interes general ale agricul­turii noastre socialiste şi ale vieţii noastre sociale. Mi-am notat, printre altele, in a­­gendă, insistenţa cu care participan­ţii legau problema productivităţii so­lului şi a producţiilor la hectar de instrucţia agrotehnică a colectiviştilor, de organizarea urgentă a învăţămîn­­tului agricol de masă, de cultură. Urmărind in continuare dezbateri­le, ascultindu-i pe vorbitori, trăind climatul acela de intensă frămîntare creatoare, mi s-a părut că pîinea noastră de toate zilele, pîinea zilelor noastre socialiste, este intr-adevăr şi un fruct cultural. N-am numărat boabele din spicul acestei veri. N-am avut cînd să ia număr, aşteptînd pîrga. Am cuprins însă cu braţele firele incă verzi, a­­dunîndu-le lingă trup, fierbinţi şi u­­mede, ca pe un alt trup, vegetal. A­­propiere binefăcătoare şi plină de promisiuni pentru verile ce vor urma. Fiindcă pămîntul va şti să fie, sub milioanele de braţe puternice ale colectiviştilor, şi mai fertil. Paul ANGHEL Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Anul IX, nr. 43427 Joi 5 iulie 1962 ORGAN SĂPTAMINAL AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMINA IN ACEST NUMI­TIR: OV. S. CROHMALNICEANU: Cronica literară TRAI­AN COŞOVEI­­ „Din Adineul oraşului“ DISCUŢII DESPRE LIMBĂ 8 pagini 50 bani ALFRED MARGUL SPERBER Păsări calme Nu ştiu : e-aievea... sau e doar o nălucire, un coşmar... Văd păsări mari trecîn’d pe cer spre care ţărm ?... spre nicăieri !.. Lungi stoluri trec şi rînd pe rînd aruncă umbre pe pămînt. Ce vor, ce strigă-n jalnic viers ? E oare toamnă-n univers ? Se-ntunecă în drumul lor de parcă ar întinde-n zbor o neagră panglică de rips. E noaptea de apocalips ? Se stinge iarba, frunze cad, convoaiele din aripi bat de parc-ar vrea, stol după stol, fugind de-atomicul pîrjol să spargă zările de tuci spre stele noi, fără năluci. ...Nu știu, visez?... Tot ce-nţeleg e doar atît - păsări mai trec şi încă nu e prea tîrziu şi cerul lumii nu-i pustiu ! ...Nu, iată... Din oraş şi sat răsună glasuri, paşii bat, curg rîuri pe acelaşi prund, nori şi talazuri îşi răspund, se string coloane muncitori şi strigă neşovăitori : „Războiului, nu ! Hotărît"... Şi-atît de calm e glasu-ncît pe unde trece marea masă, lin, păsările-n zbor se lasă, se liniştesc, vin pe cîmpii. Din nou sînt zările-azurii şi crîngurile lumii sînt iar pline de nădejdi şi cînt. Nu ştiu, e-aievea ?... Vis ?... în schimb e-o viziune-a ăstui timp : un muncitor finind în palme o lume­ a păsărilor calme... Tn românește de MIOARA CRIMENE

Next