Gazeta literară, ianuarie-iunie 1963 (Anul 10, nr. 1-25)

1963-01-03 / nr. 1

REGELE OTAKAR! (Sună repetat din clopoţel) Parc-a dat cu tunul Nu răspunde niciunul. Hei, paji, să vină îndată aici Al meu scump măscărici. MĂSCĂRICIUL : Mă-nchin plecat, urîndu-ţi sănătate Prea sacră maiestate. REGELE : (cu bonomie) Pe sfîntul Vaclav, de-un ceas cu clopoţelul te sun, Ai noroc că eşti nebun. Pe un biet smintit, Să-l pedepseşti nu-i îngăduit. Altfel, vezi bine, te-aş svîrli în rîu peste uluc Ca pe fericitul loan Nepomuc. MĂSCĂRICIUL : Maiestate, eu sînt nebun cu plată, Dar tu nebun în lege. REGELE : Ei nu, că asta-i fată. Ha, ha, ha, ha. Ia spune Ţeastă cu gărgăune De ce-s nebun în rege ? MĂSCĂRICIUL : Pentru că tu fiind rege Vrei să-ţi împărţi coroana strămoşilor şi mila Cu tinăra Ludmila. REGELE : Bată-te să te bată, Minune e de fată ! MĂSCĂRICIUL : De frumuseţe pică. REGELE : Ochi mari şi gură mică. MĂSCĂRICIUL : Păr galben mătăsos. REGELE : Ce-i cade pină jos. MĂSCĂRICIUL : La danț cu-ndemînare. REGELE: Bogată, de neam mare. MĂSCĂRICIUL : Dar vai, are o soră cu părul roş ca sfecla Pe principesa Tecla Cam trecuţică, macră, Invidioasă, acră. De nu vrei ca să mori Cu ea să te însori. REGELE : Curat că eşti scrîntit ! Tu nu vrei ca un rege să fie fericit ? Ca nimeni altul am împăcat Ce spune sentimentul cu raţiuni de Stat. MĂSCĂRICIUL : Nebunule cu sceptru ! Ambiţia e-o undrea Ce pe fem­eie-o face ca scorpia de rea. Ludmila ca regină-ţi va fi de tot nefastă, Pe soră-sa roşcată tu ia-o de nevastă. Fă-i gustul de-a fi soaţa unui crai, Iar tu cu toate fetele trăieşte ca în rai, Cu Anna, cu Ludmila şi cu cine pofteşti, Stăpîn pe toate eşti. REGELE : Ptiu, mascara spurcată, prea urechiat măgar, Astfel de sfaturi dai tu regelui Otakar ? MĂSCĂRICIUL : (Ironic umil) : Eu sînt nebun ! REGELE : Nici vorbă. De-aceea eu cu tine nu mă mai vîr în ciorbă MĂSCĂRICIUL : (Plînge) REGELE : Te iert, neghiob de frunte, la nuntă te învii (Oftînd adine) Iubesc şi sînt iubit ! (Exil) MĂSCĂRICIUL : (Chihotind) . In clopotniţa catedralei clopotele mă duc să sun Să ştie toată, lumea că regele e nebun Şi că numai eu fiind înţelept Merit pe tron în mină cu crugul să stau drept. Pe scena noastră oricît de măruntă O să vedeţi o întîmplare cruntă, Se va petrece acuşi O tragedie în neamul de păpuşi. (Iese. Bat prelung clopotele) CALIBOR : (Contemplînd Praga) Măreaţă cetate Cu turnuri şi palate, Cu clopote cîntînd ! E mult de tot de cînd Te-am­­ părăsit. In nor Pe-o stîncă, cu prinţul Dalibor Intr-un castel peste păduri de brazi. Trăit-am pină azi Cu ciuhurezii orbi Şi-o mie de corbi Dormeau spînzuraţi de picioare Liliecii în salonul cel mare, Jos în paraclis Vîntul ţipa închis, Ciorile făceau larme Adunate în sala de arme Iar vulturii în negre rase Se-nvîrteau pe terase. A venit acum ora Să-mi văd căminul, sora Ludmila cea frumoasă, Pe Tecla mereu ciudoasă, Izgonit de copil, mă tem de uitare, M-am schimbat mult la înfăţişare. Regele cel bătrîn mi-a dat însă­ un inel Să mă adeveresc cu el CELESTINA .­­tiu­ ptiu, să nu te deochi, mîndru eşti, bată-te vina, Spune pe cine cauţi la baba Celestina. Fată de vrei cumva şi de-mpărat pe-oricare Eu ţi-o aduc prin vrăji călare pe-o frigare DALIBOR ! Caut pe Ludmila cu galbene cosiţe. Fata prinţului de Litomeriţe. Desene­­de RADU GEORGESCU CELESTINA : Gustul nu ţi-e prost, falnic cocoşel, Te pricepi la iote, dacă nu mă-nşel. Trebuşoara-i grea, pentru asta pot Cu salbă de cinepă, cu limba de-un cot S-atîm de o cracă, de corbi ciugulită. Cu regele Ludmila mîine se mărită. Dar de-mi dai ce cer, o-aduc pe nuia. DALIBOR : Nu-i nevoie, babo, mă duc eu la ea. CELESTINA : O iubeşti ? Vorbeşte ca la un duhovnic. DALIBOR : Mult de tot. (Exit) CELESTINA : Regina are un ibovnic. MĂSCĂRICIUL : Doamne-miluieşte, doamne-miluieşte, De dracul şi de Celestina ne păzeşte. Amen ! (Exeunt) OTAKAR: Cu drag să te întîmpin, o Dalibor, nu preget, Spunindu-mi cine eşti inelul­ de pe deget. Tată-meu, ierte-l domnul, de-al tău se cam temea. Că voi rîvniţi la tron pe-atuncea se şoptea. Te-a-nchis intr-un castel de munte nepătruns Pină ce eu în scaun ca rege voi fi uns. Azi cu înţelepciune totul s-a pus la cale, Eu, norocitul, fi-voi soţul surorei tale. Hrisovul blestemat îl rup, Hai, vino să te pup. (Sărutări zgomotoase) Am aflat cu-nduioşare Că ai faimă de cîntăreţ mare. M-am încercat şi eu la stihuri uneori Dar m-am umplut de sudori. Nu mi-a fost sortit să scriu Iliada Ci să tai capete şi picioare cu spada. Te fac starostele poeţilor din ţară. Rosteşte din parte-mi Ludmilei, ia, aşa, o poezioară Precum că o slăvesc De dragu-i mă topesc. Ludmila-i capricioasă ca orişicare fată, Aci bate din palme, aci e bosumflată, Cind hîr, cînd mir răspunde, ca vîntul primăvăratic. C-o parte stau pe roze şi cu-alta pe jăratic. De tine nu mă tem Că doar cumnaţi sintem­. Că-i eşti frate pină la nuntă gura să nu ţi se deschiză Ca să-i facem, mă-nţelegi, o surpriză. (Regele iese, intră Ludmila) DALIBOR : O, fiinţă celestială, Plină de graţie şi de sfială, Sînt treaz sau merg în vis ? De bună seamă ai picat din paradis LUDMILA : O nu, de la pantofar vin, Insă glasul tău nu-mi este străin, Deşi nu te-am văzut nici pe uliţi, nici la curte. DALIBOR : Drumurile mele n-au fost aşa scurte. LUDMILA : Pe unde-ai umblat ? MĂSCĂRICIUL : Pe valuri şi pe cărări, Cîntînd la castele şi la regeşti adunări. LUDMILA : La noi e-n cinste mare Arta poeticească, Regele, nu mă-ndoiesc c’rp să te poftească. DALIBOR : Cum te numeşti ? LUDMILA : Ludmila. DALIBOR : Ludmila, Mila, Mil ! Regele a poruncit să te salut umil Şi să-ţi împărtăşesc prin grai o-alcătuire In care se cuprinde adînca lui iubire : Mii, ce şoptim odată Se-aude pînă-n stele. Trăim etern prin ele. Cu soarta îngemănată Suntem­ ca două limbi, E greu să le mai schimbi. Tu ai crezut, se vede, Că juri glumind şi treci ! O, ne-am legat pe veci. Cuvintele sînt spede. Oricît de slabe încă Inscripţii fac şi-n stîncă. Fie profan ori sacru, Amor e el şi tot el. A spus, cred, şi-Aristotel. E gingaş ca un nacru, Dar miezul e de-aramă, Că piere nu mi-e teamă. Din osie să scoţi încerci, M.., în zadar Sistemul planetar. Să mă abaţi nu poţi, Aştrii mereu mă trag, Tot ce faci tu, mi-e drag. La vorba-ţi răutăcioasă Ce-i drept, pleoapele string Şi, deşi rege, plîng. Dar inima-i voioasă Căci cele două limbi Nu-i chip să le mai schimbi. LUDMILA : Oh, ce frumoase stihuri. Poet ca tine nu-i. DALIBOR : De regele-s făcute! LUDMILA : Că îl iubesc să-i spui ! (Cade de gîtul lui Dalibor. Apar în fund Celestina şi Tecla. Cea dinţii face semne celeilalte care strînge pumnii de necaz. Dalibor şi Ludmila fug) TECLA : Vulpe ipocrită şi hoaţă, Călugăriţă smerită la faţă, La suflet de pofte coaptă, Vorbind din gene, uneltind în şoaptă, Punîndu-le toate la cale Pe lingă stilpii din catedrale. Pe rege l-ai virat în broboadă De stă pe tron ca pe-o ladă, Pironit, prostul, cu ochii în ochii tăi, Iar tu în ajunul nunţii te zbengui cu drăhgălăi. Ah, mamă, în zodie­rea pe lume m-ai pus. Urîtă nu-s, bătrînă nu-s, leneşă nu-s, Intîia-s la gherghef şi la bucătărie, Că-ntrec privighetoarea la cint, o lume ştie. (Cîntă, vocalizînd lugubru) ‚?‚? 9a 4 4 4 ‰?‚?.‚? 3. &A.44 2. De ce mă gîndesc, pleznesc de ciudă, Aş vrea să piei, nu soră tu, ci iudă ! CELESTINA : Na, toarnă din stecluţa asta Un pic în cupa ei şi... basta ! TECLA: Otravă ? N-o să ia, e mofturoasă. CELESTINA : Nu măiculiţă, somnoroasă. In apă o picătură intr-un pahar de-o lit Şi-i dă un gust de chitră. (Exernnt) MĂSCĂRICIUL : Doamne miluieşte, doamne miluieşte. De dracul şi de fată bătrînă ne păzeş! Amen ! (Iese. Intră Otakar şi Ludmila) OTAKAR: De mult pe-al nostru crug Eu aveam chip şi grai, Vedeam solarul rug, Iar tu Mii nu crai. Acad. G. CĂLINESCU a împărtăşit redacţiei noastre proiectele sale literare pe anul 1963. Volumul de versuri, intitulat ’„Lauda lucrurilor“ a fost predat Editurii pentru Literatură şi va apărea în primăvară. El adună poezii scrise din 1937 pină în 1963, unele inedite, altele, deşi cunoscute citito­rilor din publica­ţii, căpătînd o valoare nouă în con­textul întregului volum. Cele mai multe dintre ele sînt numai tonice, iar cele pe care le-am scris în timpul războilui se deosebesc prin aerul lor aparte, elegiac şi biblic. Ca să pot vesteji pe omul nebun care a Sclipeau comete, stele, Zăpada cea uşoară,­­ Cu diamante grele Ningea... asta... ploua , ploua în cîte-o vară. Răcoare îmi da rîul, Mă-mbălsămam cu crinul, Ca mierea-mi părea griul, Plin de tărie vinul. Dar cîteodată totuşi Tînjeam în acest rai, Creşteau platani şi totuşi, Iar tu Mii nu erai. Mă întrebam pe unde... pe unde Intîrzii şi colinzi, Te căutam în unde... în unde Degeaba să le-nvăţ am vrut eu pe de rost Memorie n-am de loc, în asta-s tare prost. Că nu le-am compus eu, ocări să nu-mi arunci. Un rege dă porunci ! Dar ca să vezi pîrjolul dintru ai mei rărunchi In faţa ta, Ludmila, smerit cad în genunchi. LUDMILA : O, rege Otakar Hidică-te ! Cu tine voi bea dintr-un pahar, Iţi voi fi totdeauna ca unui soţ şi tată Supusă şi plecată. OTAKAR: Mi s-a făcut cam sete. Să sorb dă-mi pe-ndelete Ceva să-mi dea putere şi pe gîtlej răcoare. LUDMILA : Am de la Tecla nişte sucuri rare. Pun în apă o picătură într-un pocal de-o litră Şi-i dă un gust de chitră. OTAKAR: (Bea) Aşa-i de minunată că aş bea să nu mai rămîie Are iz de naramză, dar şi de alămîie. TECLA: (Intrînd) Slăvite Otakar, cit nu e prea tîrziu Să nu faci o greşeală, viu. Soră-mea nevrînd să te mîhnească Ţi-a ascuns o taină feciorească. De mult iubeşte un tînăr rătăcitor din palat în palat, Ieri în piaţa domului s-au îmbrăţişat. OTAKAR: Ce fel de tînăr ? Cu re înfăţişare ? TECLA : Veşmînt cafeniu, la păr oacheş tare. Cit de dragi îşi sînt Spune acest cint : (Cîntă) Mii ce şoptim odată Se-aude pînă-n stele Trăim etern prin ele Tră-i-i-im e­tern prin c-! DALIBOR : (Cîntînd) Cu soarta-ngemănată Sintem­ ca două limbi, E greu să le mai schimbi E greu să le mai schi-i-imbi. pornit războiul, de pildă, am versificat la modul nou proverbele Itte Solomon. Volumul mai cuprinde şi poezie erotică. Pentru mine, apariţia „Laudei lucrurilor“ va fi un eveniment important : contact­ul cu publicul mă va încredinţa dacă am găsit sau nu tonul conteanporan. Fără confrun­tarea cu opinia cititorilor, fără ecou,­o operă literară nu există. A ţine ceea ce scrii în sertar, e un sistem viţios. Anul acesta voi mai lucra şi la o piesă de teatru, care se ocupă de un fapt de muncă : perforarea unui tunel, din două părţi, de către două brigăzi de lucră­tori. In timpul liber, brigăzile duc şi o bogată acti­vitate artistică. Romanul pe care îl proiectez are ca erou un tînăr intelectual, medic, care-şi duce munca în mediul unei ţărănimi, ca să zic aşa, industrializate. La început, eroul trăieşte un sentiment de izolare — deşi în mij­locul unei lumi care merge în acelaşi consens istoric cu el, dar cu alte mişcări sufleteşti, mişcări arhaice, păstrate, cu modificări fireşte, şi în timpul nostru în 1963, îmi va apărea un volum de articole politice, toate scrise înainte de 23 August. E, într-un fel, „Cronica Mizantropului“ — ţinută în timpul războiu­lui. Sínt bucuros că tratatul de Istoria Literaturii Ro­mâne, volumul I, va fi curînd în librării. Volumele 1 şi 3 sínt bine îndrumate şi vor fi gata, cred, la sfîrşitul anului. Dacă în primul volum semnez numai un studiu despre valoarea estetică a folclorului, la celelalte volume voi contribui substanţial, scriind capitolele dedicate lui Grigore Alexandrescu, Filimoni, Eminescu, Creangă. Mă voi ocupa foarte îndeaproape de aceste volume întrucît aici încep să apară lite­ratura propriu-zisă, scriitorii, curentele. Piesa într-un act pentru teatrul de păpuşi pe care o încredinţez acum spre tipărire „Gazetei literare“, mi-a fost sugerată de nişte păpuşi. Erau şase, de o mărime mijlocie şi foarte expresive : un rege medie­val, o bătrînă vrăjitoare (pe care am denumit-o îndată Celestina, după celebra „Camera“ din Comedia de Calisto y Melibea) un măscărici, o femeie suavă, alta răutăcioasă şi un tînăr. Am închipuit pe tema legen­dei prinţului Dalibor pentru teatrul de păpuşi un act comic pe care l-am şi jucat, în cerc restrîns. Deci nu eu am inventat intriga, ci păpuşile, prin propria lor înfăţişare, mi-au spus rolul lor la ureche. OTAKAR: (Cîntînd) Tu ai crezut, se vede, Că juri glumind şi treci, Oh, ne-am legat pe veci, Oh, ne-am legat pe ve-e-e-ct MĂSCĂRICIUL: (Parodiind) -i-ie, -on i-i-le, o-on ! Kirie eleison, Kirie eleison Cred c-astă-seară am să stau pe tron. Amen ! OTAKAR: Ha, ha, ha, ce fantezie! Mai să mă băgaţi la parigorie. Tînărul este fratele vostru bun. Venit de curînd din surghiun. Pricepeţi ale firelor Iţe? E Dalibor de Lutcifteriţe, (Bat clopotele) TECLA: Vai mie, i-am dat otravă să bea (Ludmilei) Şi ţie la fel. LUDMILA : Iar eu din ea Şi regelui am dat. OTAKAR: Avea gust de alămîie şi de portocală De-mi venea să beau o oală. TECLA: Iartă-mă soră, iartă-mă Dalibor, Iertaţi-mă cu toţii, cu voi împreună mor. (Toate păpuşile se-nconvoaie ca moarte). MĂSCĂRICIUL î (Ironic) Mă-nchin plecat urîndu-ţi sănătate, Prea sacră maiestate, CELESTINA ! Sus toţi, că n-aţi murit de moartea cea grozavă. In şipuleţ n-a fost otravă. Făcui cu voi un fel de învăţătură, Ca să vă vindec de intrigă şi ură. MĂSCĂRICIUL Cum viperă ? CELESTINA : Doar proastă nu-s Să pier pe rug ca Hus, măscăriciul In Ghebena, hoaşcă, să te arză focu’ Cotoroanţă cheală, mi-ai mîncat norocu’ ! (Bat clopotele) (Teatru de păpuşi) de G. CALINESCU O

Next