Gazeta Mureşului, 1933 (Anul 3, nr. 1-47)

1933-01-01 / nr. 1

Pagina 2 GAZETA MUREȘULUI 1 Ianuarie 1933. Anul nou 1933 Ca nişte flori veştejite, ca nişte frunze lovite de brumă s'au scuturat, una câte una, cele 376 zile ale anu­lui 1932 ! Anul 1932 sa rostogolit în noianul veşniciei, de unde nu mai este reîntoarcere, şi noi cam­ la începutul lui ne-am adunat în casa Domnului, ca să cerem ajutorul şi binecuvânta­rea lui Dumnezeu, acum la sfârşitul lui, şi la începutul unui nou an, ne­am adunat iarăşi să mulţumim Atot­puternicului pentru bunătăţile primite şi să luăm învăţături mântuitoare pen­tru viitor. A trecut încă un an din vieaţa noastră şi azi mai bine ca oricând în­ţelegem câtă dreptate cuprind cuvin­tele patriarhului Iov.: »Zilele noastre ca umbra pe pământ«. Simţim că odată cu ceasurile ce sboară, scade şi vieaţa noastră, ca o lumină ce se stinge. O, de am avea şi noi putere, ca odinioară Iosue, care a zis: „Soare, să nu te mişti spre Gavaon şi lună, tu să nu mergi spre valea Aialon ! “ (Iosne X, 12.) Dar, vai! Pe noi nu ne aşteaptă soarele şi luna nu ne ascultă. Timpul sboară repede, macină anii noştri, precum a măcinat veacurile, iar anii ne macină, ne nimicesc pe noi. Şi nimic nu poate sta împotriva timpului; el doboară la pământ pe bătrân şi tânăr, pe mic şi amare deo­potrivă. Şi dacă în vieaţa aceasta ne întinde puţină bucurie, o plătim scump şi trebuie să strigăm şi noi cu amă­răciune cu înţeleptul Solomon : »Vă­zut-am toate câte se întâmplă sub soare şi iată, toate sunt deşertăciu­ne şi necaz sufletului.« Timpul, Fraţi Creştini, nu cruţă pe nimeni, face brezde pe obraz şi durere în inimi, ne goleşte casele şi umple cimitirele, întrebaţi-vă, ce amintiri vă lasă anul care s'a scurs ? Răspundă inima fieşte­­căruia. Vor fi poate unii, cari vor privi spre anul trecut cu inima plină de bucurie, căci s'au împlinit dorinţele lor, dar nu mă înşel când spun, că sunt mulţi, cari cu lacrimi în ochi îşi iau rămas bun dela anul trecut. însă, oricât de tare ne a smăcinat anul trecut puterile vieţii, ori­câte nă­dejdi, planuri şi visuri ne-ar fi spul­berat, nu poate nimici faptele ce le-am făcut. Nu este pe lume scrisoare, care să nu se poată şterge. Cele ce s-au scris însă în sufletul nostru, în cursul acestui an, nimic nu le va putea şterge. Ele rămân scrise în cartea veşniciei şi vor fi citite de toată lumea în ziua mare a judecăţii! în anul trecut fie­care din noi a scris o carte, pe a că­rei primă faţă stă scris numele nostru, în această carte, precum s’au scurs zilele, aşa am scris pagină după pa­gină, de gânduri, vorbe şi fapte. Şi când te gândeşti câte ai scris acolo, te prinzi cu mâinile de cap. O, cum ai voi să smulgi pagini, dar nu se poate ! Cartea este în păstrare la în­suşi Dumnezeu, care o păstrează pen­tru ziua răspunderii celei mari. Ea cuprinde vieaţa ta de om, de creştin, de soţ, de tată de familie, care te numeşti cutare şi cutare din acest sat ori oraş. Acum, cu nimic nu mai putem a­­juta, decât cu lacrimi de pocăinţă şi cu îndreptarea vieţii. La începutul noului an 1933, am primit o altă carte cu 365 zile, cu pagini albe şi curate. Putem scrie în această carte cele mai înălţătoare gân­duri, cele mai măreţe fapte. Putem să umplem paginile ei cu dovezile dra­gostei lui Dumnezeu, cu rugăciuni şi înfrânări, cu milostenii faţă de cei oropsiţi. Cine ne poate opri ? Să gri­­jim însă, că ceea ce vom scrie va ră­mânea neşters până la ziua judecăţii. Fraţilor ! Azi îşi doresc oamenii an nou fericit. Şi într-adevăr, vom avea pace, linişte şi fericire, dacă ne vom desbrăca de omul cel vechiu, păcătos şi ne vom îmbrăca în omul cel nou, întru Isus Hristos. Aşa făcând vom birui toate greu­tăţile ce se vor ivi în faţa noastră in anul în care intrăm. Cu credinţă puternică în Dumnezeu, cu dragoste adevărată către scumpa noastră ţară, să păşim fără frică în anul nou 1933. An nou fericit! Preot Emil Tătar Se ştie, că una dintre ocupaţiile principale ale poporului român era a­­gricultura. La el, în ziua de anul nou, toată lumea trebuia să lucreze, de­oarece eră credinţa, că cel ce nu este activ în această zi, tot anul nu va putea şi nu va avea ce să lucreze. Dacă la noi se observă deosebiri în practicarea acestui obiceiu, cauza tre­­bue căutată în schimbările adânci pe care le-a adus creştinismul în aceste sărbători. Poporul nostru, consideră aceasta zi ca o mare sărbătoare, căci creştinismul a altoit cultul păgân, im­­primându-i urme adânci şi nepieritoare. Astăzi, se obişnueşte a se umbla cu pluguşorul în seara zilei de 31 Decemvrie cu credinţa că urările ce le fac colin­dătorii, cu privire la recolta îmbelşugată a câmpului, din acel an, se vor rea­liza. In toate aceste colinde , ce se rostesc, în timp ce plugul trage o brazdă în jurul casei — se descriu ocupaţiile agricultorului, de la aratul ţarinei până la măcinatul grâului. în­chipuirea minunată şi spiritul genial al poporului imită folosindu se de mij­loace primitive (cum e construit bu­haiul) — munca ce o fac boii înjugaţi la plug, gâfâind şi mugind de oboseală. De asemeni tradiţia de a se travesti — adică de a îmbrăcă bărbaţii hai­nele femeilor, purtând măşti diferite, ce reprezintă uneori chipuri de ani­male — capră sau căluţ — o găsim în forma ei originală la poporul ro­man. Ovidiu, un mare poet al acestui popor, ne vorbeşte despre existenţa tuturor acestor obiceiuri, ce se prac­ticau la sărbătorile anului nou, cu scopul de a înveseli cât mai mult po­porul. Această datină ni s'a transmis din generaţie în generaţie, până în prezent când se practică sub denu­mirea de capră, sau brezaie. Un alt obiceiu, Vasilca, venit de la cuvântul Vasilca, nume ce-i dau ţiga­nii urşilor şi porcilor — ne arată tab­loul social al famil­iior boereşti încon­jurate de servitori, ţigani-robi — tot aşa cum erau şi casele nobililor ro­mani, pline de sclavi aduşi din lumea întreagă. Toată lumea obişnueşte ca în di­mineaţa de Sf. Andrem (30 Noemvrie) să rupă crenguţe din fiecare arbor ro­ditor, hotărând pe câte un fir, noro­cul şi fericirea tuturor membrilor fa­miliei. Ramurile acestea, se aşează în­­tr'un vas cu apă la căldură potrivită , fiind îngrijite şi apa schimbată în fiecare dimineaţă, ele înmuguresc şi până în aju­nul anului nou, unele chiar înfloresc până la această dată. Cei cărora le înfloresc aceste rămurele vor avea cel mai mult no­­­roc şi cea mai mare mulţumire în viaţă. Cu aceste ramuri înflorite, se î mpo­­dobesc sorcovele ce le poartă colin­dătorii din casă în casă, în ziua de anul nou, semănând o ploaie de boa­be de grâu asupra tuturor şi rostind tradiţionalele urări de sănătate şi viaţă îmbelşugată. Câte observaţii preţioase nu se pot extrage din cercetarea amănunţită a acestor comori nepreţuite şi câte în­suşiri sufleteşti ale neamului nu se pot reconstitui! Numai prin ele cu­noaştem originalitatea unui popor, în care se reflectă întreaga sa lume în­sufleţită sau neînsufleţită, reală sau închipuită, în mijlocul şi sub influenţa căreia trăeşte. Datinile şi obiceiurile sunt docu­mentele vii ale omenirei şi ale nea­murilor, prin care s'a perpetuat şi se poate reconstitui viaţa lor străveche şi în parte, întreaga lor istorie. Eugenia Marinescu Originea Pluguşorului Capra. — Vasilca. — M Forra„Gazetei Mureșului 6) Un oraș care merita sa fie vf­zat Târgul-Mureş Ambele sunt opera lui Aladár Körösfői—Kriesch, celelalte fresce fiind executate după cartoanele maest­rului de către elevii săi. Intre aceste două fresce urma să se aşeze de­asupra intrării, un mare basso­­relief în bronz şi email reprezentând scena înco­ronării împăratului Francisc Iosif ca rege al Un­gariei. Această minunată operă, ale cărei emailuri au rămas neexpediate încă din Budapesta, se află ac­tualmente în sala de lectură a bibliotecii palatu­lui. In stânga și dreapta intrării principale, tot în hali, se află două basso-reliefuri metalice, înfăţi­şând două genii întraripate, executate tot după planurile lui A. K.K, care a imaginat de altfel întreaga decoraţie a palatului. Toate ferestrele sunt acoperite cu geamuri pictate, fiind înfăţi­şate diferite personalităţi politice şi culturale maghiare. In afară de sala mare de concerte, în care azi se află instalat cinematograful oraşului, se mai găseşte la etaj, o sală mai mică de concerte împodobită cu fresca: «Gavril Bethlen în mijlocul savanţilor» precum şi minunată sală de recepţie, numită şi sala de oglinzi, după oglinzile care o împodobesc. In această sală de basme se află două panouri decorative pictate de Bolya Tibor, înfăţi­şând scene din viaţa pastorală a Ungurilor pre­cum şi patru picturi mai mici, aşa zisele balade. Ferestrele sunt acoperite de preţioase vitrouri, ce irizează în sală o dulce şi mângâitoare lumină. In acest fastuos palat, pe lângă cinematograful po­menit, se mai află instalate: 1. O bibliotecă, cu 35.000 vol, în majoritate cărţi maghiare şi străine. Secţia românească, da­­t­orită ostenelilor bibliotecarului A. Filimon a ajuns la 7000 volume. Directorul general al bibliotecii este savantul Dr. Gavril Molnár. 2. Un conservator de muzică, înfiinţat încă din 1907, astăzi aflat sub iscusita direcţie a cu­noscutului violonist şi muzicograf Maximilian Costin. De acest conservator ţine şi marea orgă, cu claviatură electro-pneumatică, cu 5000 variaţii de tonuri, furnizată de firma Rieger din Jăgen­dorf şi care a costat 48­ 000 coroane. Această orgă e o mândrie a oraşului, fiind unică în România şi a treia ca mărime din întreaga Europă. 3. O pinacotecă, aflată astăzi sub custodia eminentului pictor Aurel Ciupe, un fiu al oraşu­lui, care în toamna anului 1932 a înfiinţat pe lângă pinacotecă şi un curs liber de pictură şi sculp­tură, o adevărată şcoală de bele-arte căreia îi prezicem un mare viitor. Bine­înţeles dacă va fi sprijinită de cei în drept. In această galerie de tablouri, situată în etajul III, se află peste 100 de tablouri de diferiţi pictori, reprezentând o valoare aproximativă de 15.000.000 lei. Printre lucrările mai de seamă ale galeriei sunt de remarcat: în sala I-a un tablou, «Spălătoresele» al marelui pic­tor maghiar Munkácsy; două pânze de Lotz ; două peisagii de Ladislau Paul, Grigorescul Ungurilor; un «Iov« de Kardos; în sala Il-a, «Culesul Carto­filor» de Pataky ; în sala IV-a, peisagii de Szlâny, Ogyai; în sala V-a, peisagii de Alex. Pop; în sala Vl-a tablouri cu subiecte religioase semnate de Ferenczy, Zemplény, Fényes, etc. 4. Muzeul de archeologie şi etnografie, adăpostit, vremelnic numai, în palat. Acest muzeu, rod al trudei şi pasiunii de trecut a custodelui lui, Aurel Filimon, întruneşte obiectele găsite la Cristeşti, (6 Km. de Tg.-Mureş), Crăciuneşti(8 Km.) Suseni (35 Km.) etc. precum şi multe obiecte af­late pe la particulari. Din inventarul găsit la Cristeşti, muzeul po­sedă : olărie simplă, emailată şi terra sigillata; tipare, dintre care un admirabil tipar al capului Junonei; busturi; pietre tombale; reliefuri de zei­tăţi tracice, monezi romane; o coasă dacă ; o fi­­bulă tracică în formă de svastică; diverse obiecte casnice. Din epoca neolitică muzeul posedă topoare de piatră şi resturi de ceramică; din epoca bron­zului şi ferului (depozitul de la Suseni), peste 80 piese; două căldăruşe de bronz minunat modelate şi de o considerabilă valoare găsite la Sângeorziul de Pădure; o suliţă de bronz scitică, găsită la Bandul de Câmpie, unicul exemplar găsit în Ro­mânia, precum şi multe alte obiecte încă, în spe­cial vechi icoane şi cărţi. Toate aceste nepreţuite vestigii ale trecutului aşteaptă astăzi mâna gene­roasă a unui mecenate, în lipsa de neînţeles a sprijinului autorităţilor, pentru a fi adăpostite într’un mare muzeu regional, ce cu uşurinţă şi rapid s’ar putea desvolta într’un ţinut care abun­dă în atâtea reminiscenţe istorice. . * i|­ »|» Biblioteca Telekiană. Printre nenumăratele instituţii culturale din Tg.-Mureş care merită cer­cetate se află şi »Biblioteca Telekiană«, situată în strada Ştefan cel Mare 14. Intemeetorul bibliotecii a fost contele Samuel Teleki (1739—1822) cancelar pe timpul Măriei Te­resa şi Iosif II, născut în com. Gorneşti şi înmor­mântat în corn. Dumbrăvioara, ambele în judeţul Mureş. Clădirea bibliotecei a fost începută în 1799 şi s-a terminat în 1802. Această bibliotecă, în care întemeetorul a strâns toate cărţile de valoare apărute în vremea lui, în diverse limbi, este puţin cunoscută de învăţaţii noştri. Ea conţine 49.000 volume (12.000 autori) printre care un mare număr de incunabule şi unice. Printre cărţile mai inte­resante aflătoare în bibliotecă cităm: «Codex Va­­sarheliensis» (1225—1231), vestitul atlas al lui Iansovius în 11 volume (Amsterdam 1556—1656); «De administratione Transylvaniae Dialogus» de Gaspar Heltai (1584-unică); colecţia complectă de gravuri a lui Piranesi (25 vol.); «Description de l’Egypte», 13 mari volume cu gravuri originale de Bouquet şi 4 volume text; o lucrare în trei părţi despre ţările române, cu o hartă a ţinuturilor ro­mâneşti la sfârşitul sec. XVI-lea; o carte a lui Ieronim Ortelius, (1603) cu un interesant portret al lui Mihaiu Viteazul; o carte asupra Valahiei a lui Del Chiaro (1718) cu portretele lui Const. Brân­­coveanu şi a fiilor săi; mai multe hărţi ale Tran­silvaniei, aflate în diferite lucrări din veacul al XVI-lea ; o notiţă contemporană scrisă la 1559 des­pre Mihaiu Viteazul, pe lucrarea manuscris a lui Tom­a Borsoş, fost primar al oraşului de la 1602 , etc. etc. Multe cărţi au fost înstrăinate pe la 1830, iar cele mai multe rarităţi au fost duse în 1916 la Budapesta unde se află şi astăzi, împreună cu întreaga archivă a familiei Teleki. In localul bi­bliotecii se găseşte şi o frumoasă colecţie de cris­tale, înjghebată de contele Dominic Teleki, fiul lui Samuel. In nava principală a bibliotecii se află portretul în mărime naturală a întemeetorului, în­tre portretele Măriei Terezia şi Francisc de Lota­­ringia, busturile contelui şi a soţiei sale, execu­tate de artistul Tauer Tirolezul, precum şi alte numeroase busturi ale împăraţilor romani. (va urma) Urare Anul nou cu bine, Cu zile senine, Tot cu sănătate Şi cu spor la toate. Să-l petreceţi Şi s’ajungeţi Tot în fericire La a lui sfârşire! La mulţi ani! * ^ «j» Ploi la timp, noroc la plug, Sănătate şi belşug; Şi la toate mesele Inimile vesele.

Next