Gazeta Mureşului, 1933 (Anul 3, nr. 1-47)
1933-01-01 / nr. 1
Pagina 2 GAZETA MUREȘULUI 1 Ianuarie 1933. Anul nou 1933 Ca nişte flori veştejite, ca nişte frunze lovite de brumă s'au scuturat, una câte una, cele 376 zile ale anului 1932 ! Anul 1932 sa rostogolit în noianul veşniciei, de unde nu mai este reîntoarcere, şi noi cam la începutul lui ne-am adunat în casa Domnului, ca să cerem ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, acum la sfârşitul lui, şi la începutul unui nou an, neam adunat iarăşi să mulţumim Atotputernicului pentru bunătăţile primite şi să luăm învăţături mântuitoare pentru viitor. A trecut încă un an din vieaţa noastră şi azi mai bine ca oricând înţelegem câtă dreptate cuprind cuvintele patriarhului Iov.: »Zilele noastre ca umbra pe pământ«. Simţim că odată cu ceasurile ce sboară, scade şi vieaţa noastră, ca o lumină ce se stinge. O, de am avea şi noi putere, ca odinioară Iosue, care a zis: „Soare, să nu te mişti spre Gavaon şi lună, tu să nu mergi spre valea Aialon ! “ (Iosne X, 12.) Dar, vai! Pe noi nu ne aşteaptă soarele şi luna nu ne ascultă. Timpul sboară repede, macină anii noştri, precum a măcinat veacurile, iar anii ne macină, ne nimicesc pe noi. Şi nimic nu poate sta împotriva timpului; el doboară la pământ pe bătrân şi tânăr, pe mic şi amare deopotrivă. Şi dacă în vieaţa aceasta ne întinde puţină bucurie, o plătim scump şi trebuie să strigăm şi noi cu amărăciune cu înţeleptul Solomon : »Văzut-am toate câte se întâmplă sub soare şi iată, toate sunt deşertăciune şi necaz sufletului.« Timpul, Fraţi Creştini, nu cruţă pe nimeni, face brezde pe obraz şi durere în inimi, ne goleşte casele şi umple cimitirele, întrebaţi-vă, ce amintiri vă lasă anul care s'a scurs ? Răspundă inima fieştecăruia. Vor fi poate unii, cari vor privi spre anul trecut cu inima plină de bucurie, căci s'au împlinit dorinţele lor, dar nu mă înşel când spun, că sunt mulţi, cari cu lacrimi în ochi îşi iau rămas bun dela anul trecut. însă, oricât de tare ne a smăcinat anul trecut puterile vieţii, oricâte nădejdi, planuri şi visuri ne-ar fi spulberat, nu poate nimici faptele ce le-am făcut. Nu este pe lume scrisoare, care să nu se poată şterge. Cele ce s-au scris însă în sufletul nostru, în cursul acestui an, nimic nu le va putea şterge. Ele rămân scrise în cartea veşniciei şi vor fi citite de toată lumea în ziua mare a judecăţii! în anul trecut fiecare din noi a scris o carte, pe a cărei primă faţă stă scris numele nostru, în această carte, precum s’au scurs zilele, aşa am scris pagină după pagină, de gânduri, vorbe şi fapte. Şi când te gândeşti câte ai scris acolo, te prinzi cu mâinile de cap. O, cum ai voi să smulgi pagini, dar nu se poate ! Cartea este în păstrare la însuşi Dumnezeu, care o păstrează pentru ziua răspunderii celei mari. Ea cuprinde vieaţa ta de om, de creştin, de soţ, de tată de familie, care te numeşti cutare şi cutare din acest sat ori oraş. Acum, cu nimic nu mai putem ajuta, decât cu lacrimi de pocăinţă şi cu îndreptarea vieţii. La începutul noului an 1933, am primit o altă carte cu 365 zile, cu pagini albe şi curate. Putem scrie în această carte cele mai înălţătoare gânduri, cele mai măreţe fapte. Putem să umplem paginile ei cu dovezile dragostei lui Dumnezeu, cu rugăciuni şi înfrânări, cu milostenii faţă de cei oropsiţi. Cine ne poate opri ? Să grijim însă, că ceea ce vom scrie va rămânea neşters până la ziua judecăţii. Fraţilor ! Azi îşi doresc oamenii an nou fericit. Şi într-adevăr, vom avea pace, linişte şi fericire, dacă ne vom desbrăca de omul cel vechiu, păcătos şi ne vom îmbrăca în omul cel nou, întru Isus Hristos. Aşa făcând vom birui toate greutăţile ce se vor ivi în faţa noastră in anul în care intrăm. Cu credinţă puternică în Dumnezeu, cu dragoste adevărată către scumpa noastră ţară, să păşim fără frică în anul nou 1933. An nou fericit! Preot Emil Tătar Se ştie, că una dintre ocupaţiile principale ale poporului român era agricultura. La el, în ziua de anul nou, toată lumea trebuia să lucreze, deoarece eră credinţa, că cel ce nu este activ în această zi, tot anul nu va putea şi nu va avea ce să lucreze. Dacă la noi se observă deosebiri în practicarea acestui obiceiu, cauza trebue căutată în schimbările adânci pe care le-a adus creştinismul în aceste sărbători. Poporul nostru, consideră aceasta zi ca o mare sărbătoare, căci creştinismul a altoit cultul păgân, imprimându-i urme adânci şi nepieritoare. Astăzi, se obişnueşte a se umbla cu pluguşorul în seara zilei de 31 Decemvrie cu credinţa că urările ce le fac colindătorii, cu privire la recolta îmbelşugată a câmpului, din acel an, se vor realiza. In toate aceste colinde , ce se rostesc, în timp ce plugul trage o brazdă în jurul casei — se descriu ocupaţiile agricultorului, de la aratul ţarinei până la măcinatul grâului. închipuirea minunată şi spiritul genial al poporului imită folosindu se de mijloace primitive (cum e construit buhaiul) — munca ce o fac boii înjugaţi la plug, gâfâind şi mugind de oboseală. De asemeni tradiţia de a se travesti — adică de a îmbrăcă bărbaţii hainele femeilor, purtând măşti diferite, ce reprezintă uneori chipuri de animale — capră sau căluţ — o găsim în forma ei originală la poporul roman. Ovidiu, un mare poet al acestui popor, ne vorbeşte despre existenţa tuturor acestor obiceiuri, ce se practicau la sărbătorile anului nou, cu scopul de a înveseli cât mai mult poporul. Această datină ni s'a transmis din generaţie în generaţie, până în prezent când se practică sub denumirea de capră, sau brezaie. Un alt obiceiu, Vasilca, venit de la cuvântul Vasilca, nume ce-i dau ţiganii urşilor şi porcilor — ne arată tabloul social al familiior boereşti înconjurate de servitori, ţigani-robi — tot aşa cum erau şi casele nobililor romani, pline de sclavi aduşi din lumea întreagă. Toată lumea obişnueşte ca în dimineaţa de Sf. Andrem (30 Noemvrie) să rupă crenguţe din fiecare arbor roditor, hotărând pe câte un fir, norocul şi fericirea tuturor membrilor familiei. Ramurile acestea, se aşează într'un vas cu apă la căldură potrivită , fiind îngrijite şi apa schimbată în fiecare dimineaţă, ele înmuguresc şi până în ajunul anului nou, unele chiar înfloresc până la această dată. Cei cărora le înfloresc aceste rămurele vor avea cel mai mult noroc şi cea mai mare mulţumire în viaţă. Cu aceste ramuri înflorite, se î mpodobesc sorcovele ce le poartă colindătorii din casă în casă, în ziua de anul nou, semănând o ploaie de boabe de grâu asupra tuturor şi rostind tradiţionalele urări de sănătate şi viaţă îmbelşugată. Câte observaţii preţioase nu se pot extrage din cercetarea amănunţită a acestor comori nepreţuite şi câte însuşiri sufleteşti ale neamului nu se pot reconstitui! Numai prin ele cunoaştem originalitatea unui popor, în care se reflectă întreaga sa lume însufleţită sau neînsufleţită, reală sau închipuită, în mijlocul şi sub influenţa căreia trăeşte. Datinile şi obiceiurile sunt documentele vii ale omenirei şi ale neamurilor, prin care s'a perpetuat şi se poate reconstitui viaţa lor străveche şi în parte, întreaga lor istorie. Eugenia Marinescu Originea Pluguşorului Capra. — Vasilca. — M Forra„Gazetei Mureșului 6) Un oraș care merita sa fie vfzat Târgul-Mureş Ambele sunt opera lui Aladár Körösfői—Kriesch, celelalte fresce fiind executate după cartoanele maestrului de către elevii săi. Intre aceste două fresce urma să se aşeze deasupra intrării, un mare bassorelief în bronz şi email reprezentând scena încoronării împăratului Francisc Iosif ca rege al Ungariei. Această minunată operă, ale cărei emailuri au rămas neexpediate încă din Budapesta, se află actualmente în sala de lectură a bibliotecii palatului. In stânga și dreapta intrării principale, tot în hali, se află două basso-reliefuri metalice, înfăţişând două genii întraripate, executate tot după planurile lui A. K.K, care a imaginat de altfel întreaga decoraţie a palatului. Toate ferestrele sunt acoperite cu geamuri pictate, fiind înfăţişate diferite personalităţi politice şi culturale maghiare. In afară de sala mare de concerte, în care azi se află instalat cinematograful oraşului, se mai găseşte la etaj, o sală mai mică de concerte împodobită cu fresca: «Gavril Bethlen în mijlocul savanţilor» precum şi minunată sală de recepţie, numită şi sala de oglinzi, după oglinzile care o împodobesc. In această sală de basme se află două panouri decorative pictate de Bolya Tibor, înfăţişând scene din viaţa pastorală a Ungurilor precum şi patru picturi mai mici, aşa zisele balade. Ferestrele sunt acoperite de preţioase vitrouri, ce irizează în sală o dulce şi mângâitoare lumină. In acest fastuos palat, pe lângă cinematograful pomenit, se mai află instalate: 1. O bibliotecă, cu 35.000 vol, în majoritate cărţi maghiare şi străine. Secţia românească, datorită ostenelilor bibliotecarului A. Filimon a ajuns la 7000 volume. Directorul general al bibliotecii este savantul Dr. Gavril Molnár. 2. Un conservator de muzică, înfiinţat încă din 1907, astăzi aflat sub iscusita direcţie a cunoscutului violonist şi muzicograf Maximilian Costin. De acest conservator ţine şi marea orgă, cu claviatură electro-pneumatică, cu 5000 variaţii de tonuri, furnizată de firma Rieger din Jăgendorf şi care a costat 48 000 coroane. Această orgă e o mândrie a oraşului, fiind unică în România şi a treia ca mărime din întreaga Europă. 3. O pinacotecă, aflată astăzi sub custodia eminentului pictor Aurel Ciupe, un fiu al oraşului, care în toamna anului 1932 a înfiinţat pe lângă pinacotecă şi un curs liber de pictură şi sculptură, o adevărată şcoală de bele-arte căreia îi prezicem un mare viitor. Bineînţeles dacă va fi sprijinită de cei în drept. In această galerie de tablouri, situată în etajul III, se află peste 100 de tablouri de diferiţi pictori, reprezentând o valoare aproximativă de 15.000.000 lei. Printre lucrările mai de seamă ale galeriei sunt de remarcat: în sala I-a un tablou, «Spălătoresele» al marelui pictor maghiar Munkácsy; două pânze de Lotz ; două peisagii de Ladislau Paul, Grigorescul Ungurilor; un «Iov« de Kardos; în sala Il-a, «Culesul Cartofilor» de Pataky ; în sala IV-a, peisagii de Szlâny, Ogyai; în sala V-a, peisagii de Alex. Pop; în sala Vl-a tablouri cu subiecte religioase semnate de Ferenczy, Zemplény, Fényes, etc. 4. Muzeul de archeologie şi etnografie, adăpostit, vremelnic numai, în palat. Acest muzeu, rod al trudei şi pasiunii de trecut a custodelui lui, Aurel Filimon, întruneşte obiectele găsite la Cristeşti, (6 Km. de Tg.-Mureş), Crăciuneşti(8 Km.) Suseni (35 Km.) etc. precum şi multe obiecte aflate pe la particulari. Din inventarul găsit la Cristeşti, muzeul posedă : olărie simplă, emailată şi terra sigillata; tipare, dintre care un admirabil tipar al capului Junonei; busturi; pietre tombale; reliefuri de zeităţi tracice, monezi romane; o coasă dacă ; o fibulă tracică în formă de svastică; diverse obiecte casnice. Din epoca neolitică muzeul posedă topoare de piatră şi resturi de ceramică; din epoca bronzului şi ferului (depozitul de la Suseni), peste 80 piese; două căldăruşe de bronz minunat modelate şi de o considerabilă valoare găsite la Sângeorziul de Pădure; o suliţă de bronz scitică, găsită la Bandul de Câmpie, unicul exemplar găsit în România, precum şi multe alte obiecte încă, în special vechi icoane şi cărţi. Toate aceste nepreţuite vestigii ale trecutului aşteaptă astăzi mâna generoasă a unui mecenate, în lipsa de neînţeles a sprijinului autorităţilor, pentru a fi adăpostite într’un mare muzeu regional, ce cu uşurinţă şi rapid s’ar putea desvolta într’un ţinut care abundă în atâtea reminiscenţe istorice. . * i| »|» Biblioteca Telekiană. Printre nenumăratele instituţii culturale din Tg.-Mureş care merită cercetate se află şi »Biblioteca Telekiană«, situată în strada Ştefan cel Mare 14. Intemeetorul bibliotecii a fost contele Samuel Teleki (1739—1822) cancelar pe timpul Măriei Teresa şi Iosif II, născut în com. Gorneşti şi înmormântat în corn. Dumbrăvioara, ambele în judeţul Mureş. Clădirea bibliotecei a fost începută în 1799 şi s-a terminat în 1802. Această bibliotecă, în care întemeetorul a strâns toate cărţile de valoare apărute în vremea lui, în diverse limbi, este puţin cunoscută de învăţaţii noştri. Ea conţine 49.000 volume (12.000 autori) printre care un mare număr de incunabule şi unice. Printre cărţile mai interesante aflătoare în bibliotecă cităm: «Codex Vasarheliensis» (1225—1231), vestitul atlas al lui Iansovius în 11 volume (Amsterdam 1556—1656); «De administratione Transylvaniae Dialogus» de Gaspar Heltai (1584-unică); colecţia complectă de gravuri a lui Piranesi (25 vol.); «Description de l’Egypte», 13 mari volume cu gravuri originale de Bouquet şi 4 volume text; o lucrare în trei părţi despre ţările române, cu o hartă a ţinuturilor româneşti la sfârşitul sec. XVI-lea; o carte a lui Ieronim Ortelius, (1603) cu un interesant portret al lui Mihaiu Viteazul; o carte asupra Valahiei a lui Del Chiaro (1718) cu portretele lui Const. Brâncoveanu şi a fiilor săi; mai multe hărţi ale Transilvaniei, aflate în diferite lucrări din veacul al XVI-lea ; o notiţă contemporană scrisă la 1559 despre Mihaiu Viteazul, pe lucrarea manuscris a lui Toma Borsoş, fost primar al oraşului de la 1602 , etc. etc. Multe cărţi au fost înstrăinate pe la 1830, iar cele mai multe rarităţi au fost duse în 1916 la Budapesta unde se află şi astăzi, împreună cu întreaga archivă a familiei Teleki. In localul bibliotecii se găseşte şi o frumoasă colecţie de cristale, înjghebată de contele Dominic Teleki, fiul lui Samuel. In nava principală a bibliotecii se află portretul în mărime naturală a întemeetorului, între portretele Măriei Terezia şi Francisc de Lotaringia, busturile contelui şi a soţiei sale, executate de artistul Tauer Tirolezul, precum şi alte numeroase busturi ale împăraţilor romani. (va urma) Urare Anul nou cu bine, Cu zile senine, Tot cu sănătate Şi cu spor la toate. Să-l petreceţi Şi s’ajungeţi Tot în fericire La a lui sfârşire! La mulţi ani! * ^ «j» Ploi la timp, noroc la plug, Sănătate şi belşug; Şi la toate mesele Inimile vesele.