Gazeta Mureşului, 1933 (Anul 3, nr. 1-47)

1933-06-18 / nr. 24

. Pagina 2. GAZETA MUREȘULUI 18 Iunie 1933. _______Explicarea Evangheliei________ Dumineca a doua după Rusalii Sf. Evanghelie de azi de la Mateiu c. 4, ne arată chemarea celor dintâi apostoli la slujba mare a apostoliei. Petru şi Andreiu, Iacob şi loan, patru bieţi pescari din oraşul Capernaum, patru oameni de rând, pe cari nimeni nu-i mai băgase în seamă până atunci erau chemaţi de Isus să întemeeze cu el o împărăţie, care avea să cuprindă mai târziu întreg pământul. Şi lucru minunat! La chemarea Domnului ei părăsesc bărcile, îşi lasă părinţii, casele, familiile, lasă toate ca să urmeze pe Acela, ce nu le făgăduia nici avuţii, nici pământuri, ci le vorbea numai de iubirea lui Dumnezeu şi de sfinţenie. „Veniţi după mine!“ — aşa răsună chemarea lui Isus către apostoli. Veniţi să zidim­­împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. împărăţia aceasta nu trebue să ne-o închipuim, ca un raiu de des­fătări, ci ea este răzbunarea împărăţiei satanei; împărăţia satanei e împărăţia răului,­­ a vicleniei, a trufiei a ne­dreptăţii, a desfrâului; pe câtă vreme împărăţia lui Dumnezeu e împărăţia binelui a iubirii, a umilinţii, împărăţia pământului, e stăpânirea tinei şi a patimilor, împărăţia aurului şi a urei. împărăţia lui Dzeu va fi, dinpotrivă, împărăţia spiritului şi a sufletului, împărăţia lepădării şi a cu­răţeniei. Cel ce trăeşte numai pentru pământ şi nu vede decât mocirla pământului e animal; cel ce trăieşte cu ochii la cer, dorind cerul, nădăj­duind să trăiască veşnic în cer, e sfânt. Cei mai mulţi oameni sunt ase­menea dobitoacelor; Isus vrea să schim­be, dobitoacele în sfinţi! (Papini). Această slujbă măreaţă se aştepta de la apostoli: să întemeeze împărăţia lui Dumnezeu în lume. Să prefacă, să schimbe din adâncuri sufletele oame­nilor, cu gândurile, părerile, judecăţile lor, acea prefacere, care se poate numi „a doua naştere". Trebuia ca apostolii să primenească sufletele din adâncuri, astfel ca sufletul să biruia­scă trupul, binele să învingă răul. Glasul de chemare al Domnului: „veniţi după mine", răsună şi azi către toată suflarea omenească. Trebue să urmăm şi noi lui Isus şi să lucrăm, ca împărăţia lui Dumnezeu să se sălăş­­luiască şi în sufletele noastre. Fără îndoială, că această urmare cere mun­că încordată şi grijă: „Privegheaţi şi vă rugaţi... căci sufletul e gata, dar trupul e slab." (Mat. 26,41.) „Nimeni, care pune mâna pe plug, şi caută în­­dărăpt, nu este bun pentru împărăţia lui Dumnezeu." (Luca 9,62). Adâncă învăţătură cuprind aceste cuvinte! Economul ară pământul. Ochii privesc numai înainte, ca plugul să tragă braz­dă dreaptă şi să fie arătura bună. Dacă tot priveşte înapoi, arătura nu e bună, un astfel de om nu e econom bun. Dar şi în ogorul Domnului, numai acela e mu­ncitor bun, care priveşte neîncetat spre Isus, şi după poruncile lui îşi îndreaptă vorbele, şi vieaţa întreagă. Nu e creştin bun acela, care priveşte când înainte, când înapoi, slujind acum lui Dumnezeu, acum păcatului. „Drept aceea, vă zic şi vă rog intru Domnul, ca voi să nu mai umblaţi ca păgânii, cari umblă întru deşertăciu­nea minţii." (Ef. 4,17.) Ci „măriţi şi purtaţi pe Dumnezeu în trupul şi în sufletul vostru". Aşa vom fi vrednici urmaşi ai Dlui Hristos dacă faptele noastre bune vor preamări pe Dumnezeu. Preot Emil Tătar. Nimic nu este mai duios, mai dulce, mai fermecător pentru urechea ome­nească, mai plăcut, mai mişcător pentru inimă decât cântecul; dar cântecul iz­vorât din adâncul sufletului omenesc, căci cântecul nu este altceva decât exteriorizarea simţimintelor şi frămân­tărilor sufletului. Cu cât vieaţa unui popor va fi fost mai sbuciumată, cu atât şi cântecele sale vor exprima o gamă mai variată de simţiminte. Acest adevăr îl vom înţelege ascul­tând doina românească, care într'adevăr a răsărit din frământarea sufletului chinuit de alean, de dor, de jale sau de durere al întregului neam. Ea ne este tezaurul cel mai scump, căci în vremurile de restrişte şi chin ne-a fost cel mai scump, mai drag şi mai sincer prieten, îndurând împreună cu noi amarul ca şi rarele clipe de bucurie. Versul doinei se deosebeşte de al celorlalte cântece­ (strigături etc.) şi chiar de al cântecului de la oraş, pen­tru că el ţâşneşte năvalnic, gâlgâitor şi se rostogoleşte în triluri armonioase. Numai cine a trăit în mijlocul poporului a putut să guste din melodia îmbătă­toare lină sau dureroasă a minunatei doine româneşti, a cărei faimă a trecut de mult hotarele ţării, adeverind ver­surile poetului, că: »Privighetori din alte ţări Vin doina să ne asculte« Doina este cântecul plămădit din suferinţele şi speranţele neamului nostru. Este strigătul dureros de jalnic după pământul străbunilor cutropit de duşman, este strigătul războinic al haiducului, stăpânul codrilor, contra duşmanului de veacuri, este imnul de slavă şi admiraţie închinat frumuseţilor naturii şi codrului, fratele Românului, este rostirea simţimintelor de dragoste cântate cu tot focul inimii pe vârful dealului ars de soare sau în creierul munţilor, bătut de vânturi pentru Ileana cea cu părul bălai. Melodia divinei doine se răsfaţă ca o regină mândră, trecând din gură în gură peste deal şi peste vale, îngânându-l şi însoţindu-se cu pârâul de când lăcrimează din stâncă până se face râu mare şi se pierde în depărtare.... Ea place tuturor şi picură în suflet ca o doctorie tămăduitoare, peste un corp istovit de suferinţă. Ceia ce o face aşa de plăcută, în­­afară de gingăşia, duioşia şi frăgezimea neîntrecută a versului este şi frumuse­ţea gândurilor ce sunt cuprinse în ea, precum şi forma în care este turnată, întărind vorba poetului că: „Românul s'a născut poet“. Poetul a uitat să spună că Românul s’a născut şi cântăreţ! Aceasta este doina cea veche pe care a cântat-o Românul în vremurile grele. Avem tot dreptul să ne mândrim cu ea, căci este a noastră, dar avem şi datoria sfântă de a veghea asupra ei să nu o pierdem. Pentru aceasta trebuie ca acei cari au posibilitatea şi priceperea necesară să culeagă şi să adune doinele puse pe note, pentru a putea fi gustate şi de massa mai cultă a ţării, iar versurile acestora să fie publicate în gazetele săteşti, pentru a putea fi cunoscute toate de popor. Dacă în vremurile grele refugiul şi alinarea suferinţelor le-am aflat numai în doină, astăzi, când suntem liberi, trebuie să o cinstim şi mai mult, să o iubim mai pătimaş, pentru că ea este aceia care păstrează vie în sufletele noastre flăcăra dragostei de neam, ţară şi glie, căci să nu se uite că azi, când primejdii noui bat la uşă, avem nevoie mai mult ca ori­când a ne întări suf­letul şi braţele pentru a ne apăra ţara. Mihail Moldovan învăţător DOINA Comorile Neamului ri# Forţa „Gazetei Mureşului” Apel către învăgâtori Secuii şi secuizarea Românilor Lucrarea d-lui prof. G. Popa-Lisseanu intr'o serie de articole publicate in ziarele din Bucureşti, precum şi într'o broşură apărută de curând, d-l prof. G. Popa-Lisseanu ac­tualizează problema secuilor şi a Românilor desnaţionalizaţi din se­cuime. Alături de studiile d-lui prof. Sabin Opreanu din Cluj şi ale d-lui prof. T. Chindea de la Gheorgheni, privitoare la Secui şi la Românii din secuime, d-l Popa­ Lisseanu, un vechi şi apreciat cercetător, ne făgădue­­şte un mare studiu documentat, al cărui preambul îl constitue publi­caţiile sale de până acum. Zona aceasta eteroglotă a fost su­pusă de multă vreme, şi mai cu deo­sebire de 70—80 ani, unui neîncetat proces de destrămare etnică a Româ­nilor. A fost un proces istoric, care astăzi poate să decurgă în favoarea noastră. Nimeni nu ar avea de ce să protesteze contra unei acţiuni româneşti (care întârzie din nefericire) de readucere la matcă a Românilor ce şi-au pierdut graiul strămoşesc, şi cam­ şi astăzi dec­lară — în limbă străină — că sunt Români. înaintea însă oricărei încercări oficiale, studii temeinice, de amănunt riguros controlat, trebue să lămurească toate datele problemei. E de mirare cum de nu abundă studiile în aceasta direcţie, când este una din rănile deschise ale structurii noastre et­nice, atât de impetuos provocată de evidentele nedreptăţi ce ni s-au făcut în trecut, şi care şi astăzi îşi continuă ritmul puternic, imprimat în cursul unei istorii vitrege pentru noi. Iată, venerabilul dascăl G. Popa — Lisseanu vrea să-şi împodobească bă­­trâneţele cu o lucrare care ar speria şi pe un tânăr viguros , un studiu complet şi de multă migală, mergând până la conturarea precisă a celui mai puţin însemnat amănunt, asupra originii, trecutului şi limbii Secuilor întru atât cât acestea pot lumina teza d-sale : secuizarea Românilor. Pentru ca opera d-sale să fie cât mai amplu documentată, d-l Popa Lisseanu face apel la toţi acei cărturari români, care i-ar putea furniza date precise. „In lucrarea ce pregătim“, spune dl. Popa Lisseanu în broşura despre care am vorbit, „şi pe care sperăm să o putem tipări în scurtă vreme, vom da la iveală toate dovezile şi întregul material documentar pe care l-am utilizat, şi nu ne vom reţinea de a arăta cu numele, pe toţi acei Secui pe cari îi vom fi cunoscut ca fiind, în total sau în parte, de origine româ­nească. Şi, pentru ca această lucrare a noastră să fie cât mai completă şi materialul ce posedăm cât mai mult controlat şi verificat, rugăm pe cititori să ne comunice datele şi informaţiunile ce vor fi având asupra secuizării Ro­mânilor. In cazul că informatorii noştri ar dori ca numele să le rămână tăinuit, vor binevoi a ne arăta.“ încă din expunerea sumară a d-lui Popa Liseanu, se observă străduinţa de a desbate într'un cadru larg în­treaga problemă a secuilor şi a se­cuizării Românilor, Dşa a ţinut să fixeze de pe acum caracterul de colonizare al aşezărilor secueşti, infiltrate în mijlocul popula­ţiei româneşti din răsăritul Ardealului, prin sec. al XI-lea şi al XII-lea. Pri­mele valuri de colonişti secui, s-au sta­bilit în regiunea Odorheiului şi cu mult mai târziu în Ciuc şi în Trei Scaune. Referitor la secuii din judeţul nostru, d-l Popa­ Lisseanu spune : „Tot o colo­nie relativ târzie sunt şi Secuii din Valea­ Nirajului (unde sunt şi multe sate de Români recent desnaţionalizaţi), după cum ne-o dovedeşte un docu­ment din anul 1264, al regelui Ştefan al V-lea, pe când domnea împreună cu tatăl său Bela al IV-lea. Pe această vreme, ţinutul de la Teremia şi Tere­­mioara, făcut danie de regii arpadieni, precum şi castrul dela Veţa (Vecs), castru regal, nu făceau parte din ţi­nutul Secuilor". In general, localităţile secueşti din judeţul Mureş, fiind numite secueşti, ne dovedesc tocmai originea nesecuia­­scă a lor. Prin faptul că Târgul Mu­reş se numea odată Székely Vásár­hely e o dovadă indirectă că regiu­nea de acolo nu era secuiască, căci, altfel nu s'ar explica epitetul de se­cuesc", cum n'ar avea rost să se spună unui sat din vechiul regat, Breaza .. . românească, de exemplu. Populaţiile româneşti băştinaşe au fost deznaţionalizate în decursul timpului, mai ales prin pauperizare şi desigur în bună măsură prin biserică. In vre­murile mai noi s'a putut obţine uşor secuizarea prin şcoală, prin armată, prin administraţie şi prin constrânge­rile factorului economic dirijat de stat în defavorarea Românilor. Origina română a multor Secui se poate urmări şi din datinile, obiceiu­rile şi cântecele acestora. La secuiza­­ţii recenţi, întâlnim adeseori strigături, care sunt un gen specific al Români­lor, păstrate într'o fo­mă românească stricată. De exemplu: „Chite honţ cu cisme mari — Tote ioţe şi tilhari — Chite vomeni de podare — Tote vo­­menile bune". In graiul Secuilor se află mai multe cuvinte de origine ro­mânească decât în limba ungurească. Mulţi dintre cititorii noştri, cari cu­nosc starea lucrurilor de la faţa locu­lui, pot atesta temeinicia acestor con­statări, prin remarcele cari le fac şi ei zi de zi, şi care le împrospătează o obsedantă amintire a vecisitudinilor din trecut, ce continui şi astăzi să aducă pierderi de element românesc. Noi ne facem o datorie să semna­lăm atenţiei cititorilor, opera la care lucrează d-l Popa­ Lisseanu, şi avem toată nădejdea că fiecare va sări să dea o mână de ajutor unei asemenea acţiuni patriotice. Arm. Cititorii se vor adresa d-lui prof. G. Popa- Lisseanu, Bucureşti, Liceul Lazăr.

Next