Gazeta Transilvaniei, 1879 (Anul 42, nr. 1-104)
1879-10-14 / nr. 82
Josifu si consiliarii sei, daca si nu avea pe cornițele Andrássy, si-ar’ fi potutu alege destui; nu esista mnulu dintre magnații unguresci, care nu s’ar fi semtitu foarte onoratu, a ocupa acelasiu postu. I-am vediutu la 1848-49 la lucru. Toți afara de Perényi se gandeau numai la aceea, a ’si apera interessele lor specifice, sustieneau relatiuni cu ambele tabere si tradau odata una odata alta partida, spre a fi asigurati in fine in contra ori cărei eventualitati. Patriotismulu acestoru oameni se afla cu totulu la inaltimea caracterului lor. .. Eu si amicii mei făcură totu ce a fostu cu potintia in contra acelei politice funeste dar silintiele nóstre au remasu zadarnice . . .“ Aci se plânge Kossuth asupra regimelui corumpetoriu alu lui Andrássy si Tisza si arata ca alianti’a cu Germani’a va perde Ungari’a (a se vede nr. 81 alu „Gr. Tr.“) căci va provoca o contraaliantia francesa-russesca s. a. La observarea lui P e y r a m o n t, câ cei din Vien’a si Pest’a isi dau silintia a face pe Francesi se creda, ca alianti’a austro-germana e indreptata numai in contra Russiei si câ voiescu se insiele astfeliu pe Francesi cu dovedire de simpathia, dér’ câ acesti’a nu sunt asia de naivi a lasâ se fia sedusi, respunde Kossuth, câ Bismarck isi inchipuesce, câ va păcăli si Frangi’a de adi cumu a pacalitu pe Napoleonu III. Cu ocasiunea visitei ce a facut’o cancelariulu germanu la ambasadorulu francesu Teisserenc de Bort din Vien’a a datu asigurările cele mai formale, ca nu planuiesce nimicu in contra Francesiloru, dér’ elu se gandesce cu tote astea multu la Frangi’a si déca Francesii ar’ da crediementu asigurariloru lui, ar’ trebui se fiu peste mesura naivi. „In anulu 1870 cancelariulu germanu a voitu se de o lovitura de móarte Frangiei. Din norocire pentru voi si-a gresitu calcululu , dar scie pre bine, câ Frangi’a, care si-a redobânditu poterile este pedec’a serioasa pentru esecutarea planuriloru sale. Elu va pune totulu in miscare spre a ve nimici, câci este unu omu, care nu se sfiesce a intrebuintia orice mediuloeu. Fiti tari, cumu va disu principele Gorciacov si veghiati!“ Peyramont Alianti’a Francesa-russesca negresitu că ve va displace deoarece sunteti unu inimicu declaratu alu Russiei. Kossuth: Logic’a eveneminteloru nu se modifica după poft’a oameniloru. Déca asiu avé onorea a fi francesu si déca diavolulu ’mi-ar’ oferi conlucrarea s’a in contra Germaniei, asiu acceptă cu bucuria acest’a conlucrare. Cu acest’a voiescu se dicu, câ n asiu poté se făcu imputare Frangiei pentru aplecarea s’a câtra Russia. Asia dori negresitu se fia altfeliu, si anima ’mi sangereaza fagia de soaricea ce astepta pe patri’a mea nefericita; dér’ ce se faci ? Eu iubescu Frangi’a, cumu iubescu Ungari’a si nu potu se-i dorescu o isolare, care, după convicțiunea mea, ar’ duce-o in prapasthia. Afara de acest’a ne apésa pe noi Ungurii o responsabilitate, care me tortureza si va invenina ultimii ani ai esistentiei mele. O sórte favorabila ne-a oferitu nu de multu din nou ocasiunea minunata, de a ne poté asigură pe unu timpu indelungatu viitoriulu nostru ; noi amu lasatu se ne scape din mana.“ Aci spune Kossuth, ca Austro-Ungari’a trebuiea se intrevina înaintea Plevnei, concentrandu 150.000 de oameni in Transilvania si Bucovin’a si silindu Turci’a, că se renuntie la drepturile ei asupra României, Serbiei si Muntenegrului si se da Bulgariloru autonomia. Astfeliu Russi’a ar’ fi fostu silita a se retrage cu rusine, poporele balcanice n’ar’ fi avutu se-i multiamasca ei liberarea si Turci’a si-ar’ fi conservatu positiunea la Dunăre. Déca venea lucrulu la bataia, amu fi batutu Russi’a, câci eră reu pregătită. Este o adeverata prostia a dice, ca atunci ar’ fi intervenitu Germani’a. Acest’a n’ar’ fi cutezatu se se misce de fric’a unei aliantie franco-anglo-austriace. „Acest’a, esclama Kossuth, eră politic’a ce ni-o dictă mintea senatósa si patriotismulu. Dar’ acest’a politica nu eră a casei Habsburgice, care sedusa de Bismarck aspiră la o parte din prad’a turcesca si speră asi recâștigă in Orientu prestigiulu acel’a, ce l’a perdutu la Solferino si la Sadov’a.“ Pe gr.: Temerile D-tale sunt póte fundate, dar Russii sunt inca departe de Budapest’a. . . Kossuth: Ungari’a este perduta. De ce se vne mai leganu in ilusiuni? Russi’a va stă in Pest’a înainte de ce Habsburgii voru siede in castelulu dela Bud’a si voi, voi Francesiloru ’i veti deschide calea. Sermana Ungaria, tu esti jertf’a poftei oarbe de domnia a casei austriace, careia ai sei multiamesei inca tata nefericire t’a, si acumu te tradeza proprii tei fii . . . (La aceste cuvinte, observa corespondintele, betrauulu Maghiaru era atâtu de emotionatu incatu pentru unu momentu isi perdu graiulu) Privesce la Poloni. Ei inca ne parasescu. Cei mai multi dintre ei sunt deja castigati pentru Russi’a. Noi inca suntemu slavi, dicu ei, si paginu lipsesce, că se declare caus’a Russiei de caus’a loru. P . gr.: Ce cugetati asupra retragerei lui Andrássy? Kossuth: Aceea este o repasire falsa. Elu se va reintorce in curându că cancelariu. Numai celu ce nu scie cine e, ar’ poté crede, câ s’ar’ poté lasă de vanitățile si îngâmfările sale. Elu va duce inca odata la preamblare frumoas’a s’a uniforma de honvedu. Pena candu? Asta nu-o sciu, câci minutele mi se păru numerate.“ — Aci se incheia conversatiunea mea politica cu Kossuth, scrie d Peyramont, celelalte observări ale sale nu le credu apte pentru publicitate. Recunoscinti’a Bulgariloru. Yediuramu ce cuvinte recunoscétore a adresatu deputatiunea coloniei bulgare din Romani’a Domnitoriului Carolu cu ocasiuirea visitei principelui Alecsandru I alu Bulgariei la Bucuresci. Manifestarea acesta nu a remasu singuratica. Diuarulu oficiosu bulgaru „Vitosiu“, care apare in Sofi’a, publicandu telegramele sosite dela Bucuresci despre stralucit’a primire a principelui Bulgariloru, da espressiune semtiementeloru celoru mai recunoscetóre si amicabile catra poporulu romanu. „Binele Publica“ dela Bucuresci estrage din numitulu diuariu bulgaru unele pasagie, dintre cari reproducemu si noi cele mai principale. Ar fi numai de doritu că ceea ce vorbescu si scriu cu privire la Romani, Bulgarii se scie traduce si in fapta. Diuarulu „Vitosiu“ după ce inregistraza soirile sosite dela Bucuresci, dice intre altele : „ Poporulu bulgaru nu pote de catu se fia adencu miscatu pentru aceste simtieminte de iubire si respectu, manifestate din partea convecinei Romanii catra inaltulu nostru Domnu si renascut’a si iubit’a nóstra patria. A. S. Principele Alesandru intalnesce pentru prim’a oara, de candu a pasitu pe tronulu Bulgariei si afara din statulu seu, o marea sincera si marinimósa primire in teritoriulu României, precum si din partea suveranului României, principele Carolu, verulu seu, din partea guvernului si poporului României. Acesta caletoria, aceste strălucite primiri si aceste onoruri regale nu potu de câtu se destepte in anim’a fiacarui Bulgaru, pe d’o parte simtieminte de recunoscintia, si pe de alta simtieminte de sperantie firme pentru o durabila coniubire de vecinătate intre ambele parti, in folosulu progresului si civilisatiunii in Europ’a orientala si pe malurile frumose ale betranului Danubiu. In persoan’a iubitului nostru Domnu, Romani’a, tiera vecina si iubita de noi, a salutatu renascerea politica a poporului nostru, renascere la care Romani’a póte cu dreptu cuventu a se mândri, câ a contribuitu intotudeun’a.“ „Caletoria principelui Alesandru in Romania este unu faptu istoricu. In persón’a ambiloru suverani cele doue tieri, acum amendoue libere, se saluta cu vechii cunoscuți, pe cari nesce eveniminte istorice neplăcute i-au silitu a se feri pentru unu timpu indelungatu unulu de altulu. . . Romani’a a fostu pentru poporulu bulgaru nu numai ospitaliera si scapare din sclavia, der’ inca si tier’a desvoltarii intelectuale si comerciale. Candu A. S. principele Alesandru, in respunsulu sĕu cu toastulu câtra principele României a disu, cu dânsulu se simte fericitu putendu la acéstea ocasiune se multiamésca poporului romanu, pentru ospitalitatea politica pe care a oferit-o in totu-de-una Bulgariloru, atunci principele Alesandru a fostu ecoulu fidelu alu simtieminteloru de recunoscintia si multiamire, de care este inspiratu intregulu poporu bulgaru. Nu numai, ca in câmpiile si delurile Plevnei repauséza osemintele braviloru Romani, cadiuti gloriosu pe campulu de lupta, in resbelulu intreprinsu de marea Rusia, dar’ in sinlu pamentului României repauseaza mii de martiri, mii de fraţi si mii de luptători ai noştri pentru libertatea Bulgariei. Toţi, in timpurile nefericite ale patriei noastre, au gasitu in Romania nu numai refugiu singuru, ci si ospitalitate filantropica, precum si unu campu liberu de activitate- Istori’a ne areta, câ aceste doue principate erau asia de strinsu legate, in câtu sortea ambelor u popoare a fostu de multe ori un’a si aceeasi. Toate aceste ore nu suntu o garanția cu relatiunile amicale, despre care vorbesce A. S. R. Principele Carolu ca esista si trebuie a se consolida si mai multu intre cele doue tieri, totu astu-feliu si simtiemintele de care este inspiratu poporulu Bulgaru catra Romani’a, si carora Principele Alesandru s’a facutu echoulu intr’o ocasiune asia de solemna, precum a fostu prandiulu oficialu datu in onorea lui, câ se voru păstră si desvolta mai multu, nu in daun’a ci in profitulu civilisatiunei pe malurile Dunărene? întâlnirea celoru doui Principi in capitala României, nu pote fi de câtu reinoirea unei noue ere in istori’a Europei orientale si in a ambeloru popoare, a celui Romanu si Bulgaru.“ — Almasiulu-Mare 15 Octobre 1879. Domnule Redactoru ! In pretiuitulu dinariu ce redactati, Nr. 77, a aparutu una corespondentia de pe Valea Siboului, care se ocupa de protopopiatele din partile Mesesiului si, intre acestea, si de tractulu Almasiului (mai înainte alu Margaului). Nu am nemica cu tonulu iritatu alu acelei corespondente, caci intr’adeveru nu numai neajunsele administratiunei nostre bisericesc!, ci si ale celei civile sunt multe, preste mesura multe, a caror’a discusiune o lasu altor’a mai competenti in asemenea materia; inse cuprinsulu ei este atâtu de departe de objectu, rancorosu si improscatoriu in tóte laturile, in susu si in giosu, câtu din respectulu ce luam câtra publicitate sisprijinitu si de imparţialitatea D-Vastre, Die Redactoru, ’mi voiu permite urmatoriele reflesiuni in privinti’a cestionatei corespondente. Din corespondentu ne promite trei lucruri: câ va aretă starea acestoru protopopiate, câ ce a asteptatu dela noua organisare si, in fine, câ ce a dobânditi dela ace’a, dera pentru a-si impleni promisiunea s’ar’ fi cerutu mai multa cunoscintia, mai multu studiu si mai multa bunăvoință, nu numai inculpări, cu cari s’a credit a fi satisfacutu scopului propusu. Una asemenea procedura si sistema că a dlui corespondente este precâtu de comoda pre atâtu de paginu folositoria. Cumca in caus’a nouei arondări a protopopiateloru ar’ fi fostu de doritu, că si mirenii se fia ascultat, nu negu, dera apoi din corespondente se nu aiba are nici unu cuventu relativu la piedecele formali si materiali, cari voru fi esistendu la tienerea unui sinodu seu congresu mixtu bisericescu, si pe cari le voru fi cunoscundu cei competenti mai bine, câci intentiunea de a se tiene asemenea sinode séu congrese s’a manifestatu in fapta si in modu invederatu nu numai in archidieces’a nóstra, ci si aicea; eu credu câ, in acestu respectu, amu potu se avemu ceva pacienta, considerandu mai alesu circumstanțele politice. De altmintrea, arondarea tracteloru protopopesci in toata archidiecesa s’a facutu in cunoscintia de causa, si deca voru fi unele defecte, precum se intempla in toate lucrurile omenesci, acelea se potu indreptă usioru si fara spese prin reclamările motivate ale competinteloru representantie bisericesci. Ca de corespondente doresce ameliorarea starei bisericeloru si scóleloru nóstre, nu dubitezu , inse acestea depinde dela multi factori, inteligenta, zelu, sacrificiu, ordine buna politica si morala, stare materiala imbucuratoria a poporului si a conducatoriloru sei, toate acestea ’i scapa din vedere dlui corespondinte, si se arunca numai singuru asupr’a protopopiloru si preotiloru, că si cum numai dinsii ar’ fi caus’a releloru. Intr’adeveru, tata sciinti’a dlui corespondente la intrebarile, ce si-a propusu a trată, se reduce la atât’a, ca numesce pre toti protopopii si pre cea mai mare parte a preotiloru din cestinatele tracte „Oameni vechi esîti numai din scol’a lui Cirilu“, cari nu făcu decâtu incurcature si abusuri, nu au grige de biserice si de scele nici nu controleaza pre curatorii „mâncători ai averiloru bisericesci“, de unde d-s’a ar’ fi asteptatu, că toti se fia amovati si înlocuiţi cu oameni moderni, că si cum totu ce e modernu ar’ fi bunu si totu ce e vechiu greu. Apoi posibilu este ore si ace’a, că nimenea se nu aiba incredere in curatori, candu insusi poporulu mirénu ii alege ? De aci ar’ urmă, ca si mirenii toti, poporu si curatori, sunt de condamnatu, ce’a ce mi se pare prea cutezatu. Invetiatorii sunt provisori; ei bine, se ne dâe diu corespondente definitivi, câ-i vomu primi cu bragiele deschise, dar c a de unde, candu la unu postu, celu mai bine dotatu din acestu tractu, a concursu estu tempu unu singuru teologu absolutu ? Unu picu mai multa logica, si unu picu mai buna informatiune, domnule Corespondente! Mai deci, câ cunosci unu casu, candu unu preotu a datu din subsidiulu seu imperatescu unui protopopu a fi, sub titlu de porte postale, etc. Presupunendu acestu casu neprobatu, dér’ apoi este are logicu, este are generosu a afirmă, ca mai toti protopopii din partile Mesesiului făcu asia, si ca nu intarescu pre curatorii alesi, fara de una taxa de minimum 10 fi. ? Mi se pare, ca numai maliti’a si rancorea potu face asemenea consecentie, dar’a credu, ca dlu corespondente ar’ dori se fia scutitu de asemenea patime rele. Ceea ce afirma d-sa despre socotelele bisericeloru si sculeloru inca nu este corectu, precum nici ace’a, ca nu s’aru fi substernutu esactoratului de prin 1870 incoce. Pentru ce nu spune d-sa ade.