Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)

1885-10-26 / nr. 239

Nr. 230. GAZETA TRAN­SHV­AN­IEI!­ nde ’şî-a luatu începutulu? Oratorul­ spune, că pă­rintele ei este Dondukoff-Korsakoff, că comitetele pan­­slaviste moscovite trimită preoţi şi profesori, cari scor­­monescu foculă revoluţiunii. Ţinta este întemeiarea unui mare stată bulgară sub cunoscutură protectorată, înte­meiarea acelui stată, care să se întindă dela Dunăre și Marea Nagră pănă la Marea Egeică, cutrierândă penin­sula balcanică. Noi trebue deja adu­se luptămu în con­tra formării acestui stătu și aceasta e problema principală a politicei orientale active. Chiar și interesele noastre materiale pretindă aceasta. Piața principală a viitorului nostru economică, a indus­­triei noastre ce se desvoltă este Orientală.... La ce ne putemă aștăpta pe teremura tractatelor­ comerciale din partea unei mari Bulgarie, vedemă din procederea micei Bulgarie, care preferă pe toate terenele mărfurile rusesc, opunând o ună potopă întregă de şicane esportului nostru. Şi politicesce? Se mai vorbescă şi de asta? Teoria despre echilibrul­ statelor­ balcanice nu e nicidecum o te­oria gata. Are carne şi sânge. Noi nu putemă mulţămi Serbiei pentru realitatea sa concretă prin aceea, că lă­­sămă mână liberă contrarului său, 4'temă, concuren­tului ei. Isbutindă puterile să stingă foculă și să susțină pacea, atunci problemele politicei orientale active suntă: o modificare câtă se poate de mică a statutului organică rumeliată, protectoratură seriosă asupra Albanezilor­, regularea stărilor­ macedonene asigurându-se egemonia turceasca, înlăturarea fantasieloră de o mare Bulgariă. Neisbutindă puterile să susțină pacea, atunci cu toata părerea de rău trebue se se persecute necondiționată scopurile pană la cele mai estreme consecinţe. Noi nu trebue se suferim­ă, ca la graniţa onestului vecină se se formeze unu stată mare, săturată cu idei panslaviste­ ' scăpându’i Turciei din puterea sa portulu Salonică,' trebue se-lu asigurămă sferii puterei nóastre; şi pentru­ ajungerea acestei ţînte să nu ne temem şi nici de o re-' voluţiă macedonână, nici de o intrigă bulgară, nic­î de şiretlicuri diplomatice. Numai o politică orientală pasivă este necondiţionată ■ împreunată cu pericule. Ivindu-se ună nou procesă de­ descompunere a imperiului turcescă, politica pasivă ar aduce­­ ruina Serbiei, singura nostră amică, şi înlănţuirea ei la­ carulă triumfală ală panslavismului, precum şi crearea­­ marelui stată bulgară. Ună stată ală panslavismului,­­ care fără îndoială şi-ar întinde braţele sale de polypă şi spre noi. Asta nu e nici o politică a Curții, nici o politică­­ austriacă, ci mai multă o politică ungurească în celă mai, strictă sensă ală cuvântului. Austria se poate descom- j pune în elementele sale: fiecare din ele va afla terenulă său de înrudire. Numai noi trăimă și murimă pe acestă pămentă, nu numai ca individi singuratici, nu numai ca stată, ci şi ca Unguri. In altă parte nu e locă pentru noi. Şi istoria ne’nvaţă, că în acestă locă numai o pu­tere mare poate esista. Aceleaşi referinţe, care înainte cu sute de ani au creată situaţiunea (de asiî), voră de- a semna aci în viitoră arăsî locală marei monarchii­­ ungare.­­ Austria şi Rusia. Organulă principală ală celoră din „clu­­bură naţională germană.“ „Deutsche-Zei­tung“ din Viena, despre espunerile comitelui Kalnoky în delegaţiuni face urmatoarele caracte­ristice observări. După cum se poate vede, întrebările ce se facă aci suntă forte delicate. De altmintreli cu ele nu s’au sfîr­­şită întrebările delegaţilor­ unguri. Dechiarările minis­trului devină şi mai însemnate când ne gândimă la ce aspră încercare este pusă amiciţia ruso-austriacă, jună încă prin evenimentele din Orientă. De altmintre li se pare, că frumoasele zile dela Krem­sier au trecută deja, şi relaţiunile dintre Austria şi Ru­sia începă a lua ună caracteră forte ciudată. Mai în acelaşi timp, apare în organul­ d-lui Katkoff precum şi în oficiosul „Warsawski Dnewnik« propunerea d’a impeca pretenţiunile serbescî de compensaţiune printr’o unire a Bosniei cu Serbia. Uiatulă din Varşovia adaogă că re­gele Milană va trebui, după puntulă de vedere ce pu­terile voră adopta în privinţa Bosniei, se se pună în ca­pulă acestei provincii cu titlulă şi drepturile unui guver­­netare generală austriacă sau ală unui paşe turcescă. Este lesne de înţelesă sângerosa satiră ce este în aceasta propunere Rusia să să înţelegă diplomaţiei aus­triacă, că despăgubirea pentru Serbia nu trebue căutată despre Bulgaria, ci despre Bosnia, de unde se poate nasce și mărulă de discordiă. De almintreri merită se observa că, că în același timp­, foile guvernamentale din Viena au începută se polemiseze forte aspru cu presa rusă. Astfelă, ună or­­gană ală ministerului nostru de esterne scrie astăzi între altele: noastre se arată simpatică faţă cu Serbia şi doresce ju­nelui regată nu numai ună repede progresă culturală, ci şi, decă este cu putinţă, o mare întindere de teritoriu, apoi nisce asemenea vederi nu potă fi privite decâtă ca dovetii despre o politică de vecinătate cu totulă amicală şi ca o apreciare totă atâtă de dreptă câtă şi de bine­­voitore a situaţiunei în care se află Serbia astăzi In nici ună casă Inse aceste vederi nu potă fi privite ca semne pentru acea politică cuceritoare, de care pressa rusă acasă necurmată pe Austro-Ungaria. Nu seimă cu ce şi dacă Conferinţa ambasadorilor­ va despăgubi pe Serbia pentru sacrificiile sale materiale, dar când pledămă contra aplicării biciului, apoi facem şi acesta tocmai fundă că suntemă de părere că Serbia se află faţă cu monar­chia nóastra în nisce relaţiunî cu totulă altele decâtă cele în care cei din Petersburg şi Moscva ar dori să mențină pentru vecinicie pe Bulgaria față cu Rusia..« Trebue să fimfl recunoscători comitelui Kalnoky, că nu s’a încercată se tăgăduiască vrajba naturală de inte­rese ce esistă între Austria și Rusia, ci a recunoscută — negreşită cu nisce cuvinte forte dulci — esistența acestei vrajbe. Ministrulă n’a putută, ca o slabă consolațiune, decâtă se adaugă, că orî-ce bărbată de stată austriacă trebue se lupte pe câtă îi va sta in putință ca se do­­bendeasca o soluțiune pacinică a conflictului ce esistă. Acâstă încercare s’a făcută și acum dece ani și, cu totă alianța celoră trei împărați, s’a ajunsă la tratatură dela San Stefano și era apoape se se ajungă și la ună resboiu europene. Austria recunoasce deci sfera de putere rusă în Orientă, pe când panslavismul­ nu va recunoasce nici odată o sferă austriacă de putere acolo. In asemenea împrejurări, ce roade poate da bună­voinţa miniştrilor­? Ei şi programele lor­ dispară, dar vrajbele remână şi se cocă. D. Ratkoff cere astădii Bosnia pentru Serbia. Din forterăţa panslavismului la marea Adriatică, din Muntenegru, se poate în totă minutul, să fiă transplantată nemulţămirea în Herzegovina; ace­la se scie în Viena şi se scie şi mai bine în Moscva şi Peters­­burg­. Astfel, se esplică de sine pentru ce corniţele Kalnoky n’a putută să spună multe lucruri liniştitore asupra situaţiunei. Ministrul­ are negreşită cea mai mare dreptate, de vreme ce Kremsier a schimbată forte puţină relaţiunile dintre Austria şi Rusia. Cruţarea d­e mână a ministru­lui. Sub acestă titlu scrie „Pesti Napló“ (nr. 304 dela 5 Noemvre) între altele: „Erî pe la amé(ri se lăţase deja în oraşulă întregă faima că contele Paul Széchényi, ministrulă de comerciu, la festivitatea de închidere a esposițiunii, a sărutată prin­țului de coroana mâna înaintea tuturora. La începută faima aceasta cei mai mulți n’au cred­ut’o, după ce s’a adeverită Iusé, n’au înțeles’o. Der ori au credut’o orî nu, toți au fostă siliți să constate că așa ceva nu s’a întâmplată niciodată în Ungaria. In prima liniă ne pare rău de prințulă de coroină, pe care acestă neobicînuită modă ală ministrului d’a aduce omagiele sale l’a pusă într’o situațiune delicată, și aproape comică. Dar prințulă de coroana n’avea ce face. Elă a întinsă mâna ministrului și nu s’a așteptată ca acesta în locă de a i-o strânge să i-o scrute. De aci încolo deca va întinde mâna vr’unui bărbată de stată maghiară va fi mai cu băgare de seamă. In ală doilea rendu simțimă o părere de reu și o compătimire sinceră pentru cornițele Széchényi Paul, care e omă bună. Intr’ună momenta nefericită, în estasulă seu și-a uitată, că este ministrulă de comerciu ală Un­gariei, consiliimulă regelui, omulă de încredere ală dietei, și a dată espresiune semțăminteloră sale debordate sc­­rutândă mâna fiului regelui, cum ar face ună servitoră bătrână credinciosă, care în adeveru ar fi fericită, dacă i-ar putea săruta mâna și s’ară sâmți nefericită dacă nu i-ar fi iertată să-o scrute. Numai câtă ceea ce poate face ună vechiu domestică credinciosă, nu poate face mi­­nistrulă unui stată constituțională, care representă suve­ranitatea poporului. Nu­ o poate face ca omă privată cu atâtă , mai puţină ca ministru. Corniţele Széchényi Insé­n’a figurată erî numai ca ministru,­­ ci şi ca pre­şedinte ală esposițiunei ce a stată sub protecţiunea prin­țului moştenitoră. Totă Europa va râde, când va afla de aceasta istoria. Din parte-ne ne-ară place se-o facemă nefăcută, și celă puțină se-o uitămă câtă mai curândă. Pentru că, spuindă sinceră, în măsura în care ne pare rău ea ne și genâză. Ne genâză cu atâtă mai multă, cu câtă aceasta țâră, și fără sărutări de mâni ale miniștrilor­, stă în reputaţiă destulă de rea în ceea ce privesce ca­­racterulă şi mândria bărbătâscă. Acea naţiune, care la 1848 era ună leu, acum aşa se scre­teri pe pântece înaintea puterei, ca o pisică Şi póte de acolo şi vine, că la noi munţii, ce se scremă,­nască totă şorecî, pentru că pisicei îi placă şoarecii. Nici în anii 1860 nu s’a întâmplată ca bărbați să se fi salutată între ei cu: „serută mân­a.“ Atlî însă acesta se usităză nu numai între clasele sărace, ci și »Când întrega presă mai însemnată a monarchiei intre deputați. Deputatulă salută așa pe ministru« să­ SOIRILE PILEI. La 4 Noemvre s’a închis d esposiţiunea din Pesta în modă sărbătorescă de cătră A. S. prinţulă de coronă Rudolfă. Înaintea pavilionului regală se aflau toţi mi­niştri, numeroşi demnitari bisericesci, civili şi militari. Când apără prinţulă de coronă, lă întâmpinată cu stri­gări de »să trăiască« şi cu ună discursă din partea mi­nistrului Széchényi. Prinţulă de coronă mulţămi şi a­­răta importanţa esposiţiunei, »care a deşteptată şi în­tărită în noi toţi încrederea, consciinţă de sine şi cre­dinţa în viitorul­ culturei nóastre, amă arătată străinătă­ţii cum s’a avântata Ungaria în rândulă statelor­ culte, cei ce au luată parte la esposiţiune au făcută ună ser­viciu patriei, de care ne înlănţuesce pe toţi cea mai tare legătură a credinţei şi iubirei copilăresc!.« Discursulă fă întreruptă de repeţite ori cu strigăte entusiaste de ,să trăiască.« Moştenitorul­ tronului, după ce o dată m­ă ocolă prin hala de industriă, s’a depărtată.­­0— Adi ni s’a comunicată scirea, că la protopopiatului Avrigului afară de dl. G. Moiană, mai suntă candidaţi d-nii Căndea, fostă funcţionară în cancelaria metropoli­tană şi zelosală învățătoră Nicolau Borza, care de presentă este directorulă școalei primare din Boița. — Membrii sinodului electorală se lucre cu consciință și se aleg­ pe cea mai potrivită personă pentru ună postă de atâta importanță.­­O— A mai »pricopsită« ministrulă Trefort pe preotul­ gr. or. Radu Marcoviă cu 100 de­­ florini, nu cu mor­covi.­­0-Foaia bugetară „Kd­. Köz.“ reproducândă după foaia noastra spirite despre espulsarea Israeliților­ din Ro­mânia, declamă de două orî „Domne!“ şi apoi își esprimă dorința, că „bine ară fi să facă Ungurii totă așa cu re­dactorii dela foile românesc!, deoarece vrednici s’au făcută de espulsare, au lucrată pentru.... bene merenti!“ — Aceasta dorință o sciamă de multă, nu mai era de lipsă să se esprime; dar vorba e, că foaia bugetară nu scie proverbulă: „Cine sapă groapa altuia. . . . ?“ —D­.Ellenzék a dice, că învăţarea limbei maghiare în şcolele românesc! din comit. Bihorului Inaintéza pretu­­tindenea cuzelă »patriotică,* şi mai spune, »că Românii învâţâr.dă limba maghiară îşi dobândescă condiţiunea înaintărei şi nici ună Ungură cu mintea trâză n’are de gândă a’i lovi în religiune orî naţionalitate, ba Românii vor în­ţelege intenţiunile „reale* ale Ungurilor”.« — »Ellenzék« prin urmare declară, că toţi câţi lovescă în religiunea şi naţionalitatea nostră suntă bolnavi la capă. Avisă fra­­ţiloră siamezi din Pesta şi diariştiloră foiloră unguresci, prin urmare şi celoră dela „Ellenzék.« Ce privesce ze­­lulă »patriotică«, dela amintitele şcole, autorităţile şco­lare se fiă aşa de bune şi să cerceteze cu câtă zelă pa­triotică se propune limba română. —p— Serata de binefacere, ce se va da Duminecă în 28 Octomvre (8 Noemvre) de cătră „Reuniunea femeilor­ române din Braşov,« în sala hotelului Nr. 1, are urmă­­torulă programă: A. Concertă-Declamaţiune; 1 Chopin F. »Polonaise Es-Dur,« piană, d-sora Octavia Russu; 2 1885. Iută mâna Escelenţei tale“ — iar ministrulă răspunde: »Bună­­Jâua« (la napot.) Nici la începutul ei anilor­ 1860 nu s’a întâmplată ca depuții între sine fără deosebire să nu se tutuesca (se nu-șî Tiră »tu“) Acesta este ună o­­biceiu democratică, care e foarte la locă în dietă. Deak a fost omă destulă de mare și destulă de puternică, și a avută destulă consciință de sine, der niciodată n’a vătămată acestă obiceiu democratică. Astătiî inse mi­niștrii sunt aproape genațî, decâ colegii lord deputați cu­­tezâ a-i tutui. Și Ie place decâ sunt titulați totă cu ,es­­celență* ei inse vorbescă cu deputații »per maga“ (cji­­cându-le: d-ta). Cum se nu-șî fi uitată de sine der contele Paul Széchényi și cum să nu fi sărutată elă mâna prințului de coroana? Ințelegemă că a făcut’o, căci ună servi­­lismă ca celă de adi­a mai esistată numai pe timpulă Măriei Teresiei. Și aceasta fnse cu o mare deosebire, că adecă Maria Teresia n’a fostă numai domnitoare, ci o femeă. Şi încă şi aceasta deosebire este în defavoarea erei de astăz­i. Aşadar, era liberală, care s’a stabilită pe basa li­beralismului dela 1848 şî-a ajunsă punctulă, de culmi­naţia. S’au începută sărutările de mână ale miniştrilor ei. Şi asemeni miniştrii voiescă se încheie noulă pactă cu Austria? Asemeni miniştrii voiescă se covârşască crisa economică? Asemeni miniştrii voiescă se apere țara de dușmanii ei din afară? In adevără ună lucru mai caracteristică și mai in­teresantă ca acesta nu s’a putută petrece în diua ani­­versărei de dece ani a lui Tisza Kalman. Bateți și pentru aceasta monede de bronză, mame­­luciloră !

Next