Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)

1886-01-15 / nr. 11

„ Iredenta maghiară şi Românii. Dam­n acii locală întâiu în colonele fetei noastre unui articuln, ce ne vine dela m­ulți din cei mai distinşi băr­baţi politici ai Românilor­ ardeleni. Acesta articulă are o importanţă deosebită în momentele de faţă. Batălii: Vorbindă de „irredenta“ maghiară şi de Ro­mâni n’avemă în vedere altă scopă decâtă a face lumină asupra luptelor­ politice şi literare, ce se petrecă între Maghiari şi Români in monarchia habsburgică. Maghiarii încă dela înfrângerea dela Moh­aci Incoce au pusă pe tapetă iredenta maghiară înaintea opiniunei publice europene. Europa le-a crezută, fără a mai cercetă dacă Croaţia, Bănă-­ tară Timişană şi Transilvania, cari deveniră pe­­ rândă provincii ale imperiului austriacă dincoce de Laita, sunt sau nu provincii curată maghiare şi că prin urmare deca trebuiau sau nu să fiă în­corporate cu Ungaria şi astfelă stăpânite de o representaţiune curată maghiară, ală căreia capă se fiă Regele alesă de naţiunea maghiară. Cărţile de legi şi istorice ale Ungurilor­­­ vorbescă destulă de limpede arătândă pe fiecare t­róia, că dincoce de Laita afară de naţiunea ma-­ ghiară nu esistă altă naţiune, numescu-se ea na­,­ţiunea Valachiloră, Saxoniloră, ori Croaţiloră.­­ La 1848 Ungurii s’au încercată cu sabia scosei din téca ca să realiseze visurile iredentiştiloră­­ maghiari, în capulă cărora se pusese Ludovică­­ Kossuth, şi ceea­ ce nu ia succesă lui Kossuth a revindica cu arma în mână, ia succesă pe urmă advocatului Deak cu condeiulă, după desastrulă dela Kö­niggrsetz, lui Deak, care de multă se lă­­pădase de neamulu său din Macedonia, pentru ca pe urmă să-și vândă și neamulă său din impe­­rială Habsburgiloră. Cu alte cuvinte Maghiarii după bătălia dela Mohaci şi după tractatură dela Oradea-mare (1538) începură a cunosce că pentru a se ţina la cârma trebiloră ca elementă stăpânitoră trebuia să recurgă la ajutorulă Austriei. Ei îşi vedeau de aici în­colo scăparea numai în politica de a acapara cu concursulă Austriei Croaţia, Bănatulă şi Transil­vania, cari să fiă supuse dominaţiunei loră sub sceptrula dinastiei Habsburgiloră şi acésta sub cuvântă că tóate celelalte naţionalităţi de dincoace de Laita ara avă înrudiri în afară şi astfela ară gravita spre sângele loră şi dreptă aceea, numai ei. Maghiarii, neavândă pe nimeni în lume, ară fi sinceri imperialişti şi regalişti şi că dându-li-se aceste ţări pe mâna loră, cu înlesnire voră para­­lisa aspiraţiunile centrifugale, formând­ă o Ungariă tare şi mare cu o singură naţiune politică, na­ţiunea maghiară, supusă tronului imperiului dualistă. Va se­dice politicii Unguri revindicau pen­tru unitatea loră naţională provincii unde nici prin dreptură istorică, nici prin mulţimea număru­lui loră nu erau îndreptăţiţi a face acesta revin­­dicare numită în limba loră „ Unió vagy halál“ (uniune sau moarte), de care lozincă tremura chiar și în legana copilulă română din Ardély. Acestă „unió vagy halál“, oare nu însémná ela o i­ridentă maghiară ascunsă după perdeaua dreptului istorică ungară de acum o miiă de ani? D-lă Ioan Slavici, marele directoră politică ală „Tribunei,, ignoréza oare ori că acelaşi domnă loan Slavici nu vrea sĕ recunosca că irredentiştii maghiari au provocată la 1848 resbelulă civilă, detronândă şi dinastia şi măcelărindă pe pacinicii ţărani români, numai pentru ca să triumfeze idea „irredentei maghiare ? “ «. In faţa acestoră opintiri şi svârcolirî „irre­­dentîste maghiare“ s’a ridicată, precum nici că se putea altfelă, din sînulă poporului română, atâtă pe terâmură politică câtă şi pe celă lite­rară, o contra-acţiune şi chiar la 1848 — ne mai pomenindă de Şincai, Petru Maioră, Klein, Gr. Lazară, Cichindeală, Bărnuţă, Şiuluţă, Qi­pariu, Bariţii, sau de aşanumita „scóla din Blasiu“ — acestă poporu ardeleană în frunte cu marele Metropolitu Şaguna, pe atunci vlădică, cerea îm­păratului la Insbruk ca elementulă română din im­perială Austriei să fin unitit într’una singura corpii naţionalii sub sceptrulu dinastiei Habsburgvori. Promisiunea ne-a fost dată, dar iredentiştii maghiari au isbutită de a­ o paralisa. Nu e aşa d-le loan Slavici? C’unii enventa, încă ab antiquo iredenta ma­ghiară a esistatu şi ea mai alesă atunci a păşită la acusaţiuni şi insinuaţi­uni când a vă­zută, că în limitele legilor­ austriace şi între hotarele imperiului Habsburgilor­ întâmpină o­­ energică oposiţiune română, pe care iredentiştii­­ maghiari o numescă „iredenta română,“ de­­făimându-o, dar care au graviteza i­ici spre România, nici spre Polonia, ci se luptă cu­­ arme legale ca să potă ajunge să trăiescă ca naţi­une investită cu drepturi egale cu ale naţiu- I nei maghiare în monarchia acesta şi sub sceptrulu I Serenisimei case domnitore a Habsburgvori. E lucru firescă ca între doi luptători unulă i se iesa biruitoră şi acestă biruitorii a fostă Un­­­­gurulă şi acum, după ce suntemă culcaţi la pă- I mântă, nu’ţî­e jale d-le loan Slavici se vii şi I se vreai se ne mai dai şi lovitura de graţiă, cău­­rtândă o „iridentă română“ dincolo de Carpaţi,­­ adecă în Bucuresci şi asfelă să legitimezi insinua­­■ țiunile mal­ oneste ale iridenţei maghiare?!! Ei bine, irredenţa maghiară în filele noastre a mersă mai departe. După ce a nimicită drep­turile politice naţionale şi autonomia naţionalită­ţi­lor­ în provinciile alipite de Ungaria, acum voiesce ca şi din plugarulă română, sasă, sârbă, slovacă, şvabă şi croată să facă Maghiară din creştetă până în tălpi, sub pretecstă, că aceştia ar­ fi săteni desmaghiarisaţi. Ei bine, d-le Ioan Slavici, nu e aceasta o irredentă maghiară din cele mai cutezatoare şi de calibrulă celă mai agresivă? Şi deci da, atunci pentru Dumnezeu, ce mai vii d-ta cu neadevă­ruri şi insinuări, cari folosescă numai scopurile acelei iridente maghiare ?­­ Te legi, d-le Ioan Slavici, de vorbirea d-lui , ministru-preşedinte Brătianu, ca venindă în favoa­­rea d-vastre oameni „chibşuiţî şi cumpătaţi“. Prea 4 bine, noi ne abţinemă pentru astăzî dela anali­­­­sarea acelei vorbiri şi fiindcă vedemă, că d. loan , Slavici nu se simte obligată de-a da răspunsă la admoniările fraţiloră săi români, adresămă ace- L loră „Români,“ dela cari pretinde d-sa, că şi-ar primi inspiraţiunile, numai o simplă întrebare: „ Recunoscă d-lară că esistă „ab antiquo“ o irredentă maghiară cu devisa „Unió vagy halál“ şi „minden ember legyen ember és magyar“ (fie­­­­care omu să fiă omă și Maghiară) şi dacă recu­noscă, atunci ce mijloace politice voiescă se opună acestei irredente maghiare, ca să nu ne înghită , naționalitatea şi românitatea ? ! Aşteptămă răspunsă. In Bulgaria se lucreza cu celă mai mare zelu la organisarea armatei şi în acelaşi timp­ şi Grecia la organisarea armatei sale. Bulgarii se consideră deja uniţi şi de armata rumeliată dispună ca şi de armata bulgară. Că planurile Bulgariloră se întindă peste graniţele Bulgariei şi Rumeliei, ne putem­ convinge din următo­­rulă răspunsă, ce l’a dată ministrulă-preşedinte Karavelov unei deputaţiunî ce i s’a presentată. »Nu vomă suferi să ne dicteze marile puteri; fără ajutorulă acestora amă îndeplinită unirea Rumeliei cu Bulgaria din propria nostră putere şi vom­ îndeplini în viitoră misiunea nóstrâ în peninsula balcanică după buna nostră chibzuinţă. Vă mărturisescă în faţa d-vóstră, fraţii mei, că aspiraţiunile nóastre nu s’au sfârşită cu unirea. Macedonia, Serbia vechiă, ba chiar Serbia pănă în valea Moraviei trebue să le posedămă. Când vomă fi ajunsă aceasta, atunci vomă fi stăpânii întregului Bal­­cană. Multă sânge va mai curge, pănă ce ne vomă ajunge ținta nostră, dar fiă­care picătură de sânge de­vine o binecuvântare pentru puternica Bulgariă.« Se­­jice, că foiloră bulgare li s’a intertjisa a publica ac­âstă vorbire. De altmintrelea »Agenția telegrafică din Nișă,« care telegrafiază acesta discursă, nu prea e demna de crectură, deși nimenea nu va putea cjice, că Bulgarii n’are avea asemenea aspirațiunî. Multă se vorbesce şi despre călătoria prinţului Nichita ală Muntenegrului în streinătate. Cu deosebire în Serbia se comenteza călătoria lui în Italia. Convingerea gene­rală a Serbilor­ este, că acestă călătoriă s’a făcută în înţelegere cu guvernulă din Petersburgă şi că urmăresce anumite scopuri duşmane Serbiei. REDACţlVSKA SI ADMISISl'BA'ţ'IIIliEA s AZETA TRANSILVANIEI. B.11, Mercurî, 15 (27) Ianuariu. 1886. BRAŞOVC,’ piaţa mare Nr. 22. .GAZETA» IESE ÎN FIECARE DI. Pe ane anu 12 fior., pe şese luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate . Pe anui 40 fr., pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANULU XLIX. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. AMUNO IU­BILE: O seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Sorb­ori nefrancate nu ta primesoni. — Manuioripts nu se retrimbta. Din peninsula balcanică. Răspunsul­ refusatorii al­ Serbiei, Greciei şi Bul­gariei la nota colectivă a marelor­ puteri a făcută o rea impresiune asupra acestora. Marele puteri văd că nu pot face nimicii, nici cu sfaturile nici cu ameninţările. Ceea ce e mai îngrijitorii pentru susţinerea păcii europene, este faptul­ că cele trei state mici balcanice, precum și Tur­cia, nu numai că nu vor­ să desarmeze, dar încă con­tinuă a aduna sub steaguri toate forțele de care dis­pună ele în Grecia, afară de recruții ce sosescă la 27 ia­­nuarie la diferitele corpuri de trupe, se vor­ chiama sub arme alţi trei anî de reserviştî. Ministrulă de resboiu şi ministrulă-preşedinte Delyannis se voră duce în curendă în Epiră şi Tesalia, ca se inspecteze trupele. Mai târtjiu va pleca în inspecţiune şi regele, In afacerea „milei“ imperatesci. Cu privire la articolulă apărută în fața noas­­tră, în anul­ trecută, despre ajutorulă de stată primită de parochulă Nicolae Fratesă din Sân-Petru, „Telegrafulă română“, Nr. 135 din 24 Decemivie 1885, publică urmatorele rânduri, pe care din causa îmbulzelei materiei nu le-am­ pu­tută reproduce pănă acum : „Cu privire la ună »comunicată din »Gazeta Tran­silvaniei« despre ajutorul­ de stată pe care l’ar fi primită parochulă din Sân-Petru, Nicolae Fratesă, ni s’a trimisă o rectificare lungă spre publicare. Rectificarea acesta a­­tinge în digresiunile sale o corda forte delicată, care ar putea produce ună resuneta durerosă la întreaga preoți­­mea nostră archidiecesană, dar n’ar putea fi binevenită multora din „conducătorii mireni“ ai afacerilor­ noastre bisericesc! și mai alesă celoră din comitetulă protopres­­biterală, care a aflată de bine a trage casulă acesta în competenţa sa. De aceea noi chiar în interesulă causei comune nu o putemă publica acea rectificare în totă cu­­prinsulă ei, ci pentru publiculă nostru interesată credemă a fi de ajunsă, deea estragemă din ea, că împărtăşirea parochului mai susă numită din ajutorulă de stată este propriaminte opera unui funcţ­onară publică ală statului, parochulă ca catechetă la oarecare ocasiune de multă în­vechită a cerută una, şi acum s’a pomenită că i se dă alta; deci văzându-se astfelă sedusă in buna sa credinţă, ajutoriulă de 50 fl., cu care l’au surprinsă anele (fia­re, dânsulă înainte de a’lă ridica, și anume la 22 Octomvre a. t. l’a oferită fondului archidiecesană Rudolfină, cre­­ctândă, că in acestă casă concretă totă va fi mai bine a face așa, decâtă a-lă refusa.“ Judece acuma fiesce care, deea în acestu „casă concretă“ este lucru curată sau nu. Câtă pentru competenţă, a mă aştepta şi a mă cere ca „Telegrafulă română“ ca organă metropolitană să esplice literală cum se cade şi se motiveze că date positive aserţiunea sa. Ori deea crede, că ’n cestiunea milei împărătesei nu mai este nimeni altulă competentă decâtă d. Trefort, să ni-o spună curată, ca să nu mai umblămă orbecândă. Mişcarea popuraţiunei României pe anulu 1884 în comparare cu cei 14 ani precedenţi. Dela 1859, de când s’a înfiinţată serviciulă gene­rală de statistică în ţara românescă, numai asupra miş­

Next