Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)
1886-01-15 / nr. 11
„ Iredenta maghiară şi Românii. Damn acii locală întâiu în colonele fetei noastre unui articuln, ce ne vine dela mulți din cei mai distinşi bărbaţi politici ai Românilor ardeleni. Acesta articulă are o importanţă deosebită în momentele de faţă. Batălii: Vorbindă de „irredenta“ maghiară şi de Români n’avemă în vedere altă scopă decâtă a face lumină asupra luptelor politice şi literare, ce se petrecă între Maghiari şi Români in monarchia habsburgică. Maghiarii încă dela înfrângerea dela Mohaci Incoce au pusă pe tapetă iredenta maghiară înaintea opiniunei publice europene. Europa le-a crezută, fără a mai cercetă dacă Croaţia, Bănă- tară Timişană şi Transilvania, cari deveniră pe rândă provincii ale imperiului austriacă dincoce de Laita, sunt sau nu provincii curată maghiare şi că prin urmare deca trebuiau sau nu să fiă încorporate cu Ungaria şi astfelă stăpânite de o representaţiune curată maghiară, ală căreia capă se fiă Regele alesă de naţiunea maghiară. Cărţile de legi şi istorice ale Ungurilor vorbescă destulă de limpede arătândă pe fiecare tróia, că dincoce de Laita afară de naţiunea ma- ghiară nu esistă altă naţiune, numescu-se ea na,ţiunea Valachiloră, Saxoniloră, ori Croaţiloră. La 1848 Ungurii s’au încercată cu sabia scosei din téca ca să realiseze visurile iredentiştiloră maghiari, în capulă cărora se pusese Ludovică Kossuth, şi ceea ce nu ia succesă lui Kossuth a revindica cu arma în mână, ia succesă pe urmă advocatului Deak cu condeiulă, după desastrulă dela Königgrsetz, lui Deak, care de multă se lăpădase de neamulu său din Macedonia, pentru ca pe urmă să-și vândă și neamulă său din imperială Habsburgiloră. Cu alte cuvinte Maghiarii după bătălia dela Mohaci şi după tractatură dela Oradea-mare (1538) începură a cunosce că pentru a se ţina la cârma trebiloră ca elementă stăpânitoră trebuia să recurgă la ajutorulă Austriei. Ei îşi vedeau de aici încolo scăparea numai în politica de a acapara cu concursulă Austriei Croaţia, Bănatulă şi Transilvania, cari să fiă supuse dominaţiunei loră sub sceptrula dinastiei Habsburgiloră şi acésta sub cuvântă că tóate celelalte naţionalităţi de dincoace de Laita ara avă înrudiri în afară şi astfela ară gravita spre sângele loră şi dreptă aceea, numai ei. Maghiarii, neavândă pe nimeni în lume, ară fi sinceri imperialişti şi regalişti şi că dându-li-se aceste ţări pe mâna loră, cu înlesnire voră paralisa aspiraţiunile centrifugale, formândă o Ungariă tare şi mare cu o singură naţiune politică, naţiunea maghiară, supusă tronului imperiului dualistă. Va sedice politicii Unguri revindicau pentru unitatea loră naţională provincii unde nici prin dreptură istorică, nici prin mulţimea numărului loră nu erau îndreptăţiţi a face acesta revindicare numită în limba loră „ Unió vagy halál“ (uniune sau moarte), de care lozincă tremura chiar și în legana copilulă română din Ardély. Acestă „unió vagy halál“, oare nu însémná ela o iridentă maghiară ascunsă după perdeaua dreptului istorică ungară de acum o miiă de ani? D-lă Ioan Slavici, marele directoră politică ală „Tribunei,, ignoréza oare ori că acelaşi domnă loan Slavici nu vrea sĕ recunosca că irredentiştii maghiari au provocată la 1848 resbelulă civilă, detronândă şi dinastia şi măcelărindă pe pacinicii ţărani români, numai pentru ca să triumfeze idea „irredentei maghiare ? “ «. In faţa acestoră opintiri şi svârcolirî „irredentîste maghiare“ s’a ridicată, precum nici că se putea altfelă, din sînulă poporului română, atâtă pe terâmură politică câtă şi pe celă literară, o contra-acţiune şi chiar la 1848 — ne mai pomenindă de Şincai, Petru Maioră, Klein, Gr. Lazară, Cichindeală, Bărnuţă, Şiuluţă, Qipariu, Bariţii, sau de aşanumita „scóla din Blasiu“ — acestă poporu ardeleană în frunte cu marele Metropolitu Şaguna, pe atunci vlădică, cerea împăratului la Insbruk ca elementulă română din imperială Austriei să fin unitit într’una singura corpii naţionalii sub sceptrulu dinastiei Habsburgvori. Promisiunea ne-a fost dată, dar iredentiştii maghiari au isbutită de a o paralisa. Nu e aşa d-le loan Slavici? C’unii enventa, încă ab antiquo iredenta maghiară a esistatu şi ea mai alesă atunci a păşită la acusaţiuni şi insinuaţiuni când a văzută, că în limitele legilor austriace şi între hotarele imperiului Habsburgilor întâmpină o energică oposiţiune română, pe care iredentiştii maghiari o numescă „iredenta română,“ defăimându-o, dar care au graviteza iici spre România, nici spre Polonia, ci se luptă cu arme legale ca să potă ajunge să trăiescă ca naţiune investită cu drepturi egale cu ale naţiu- I nei maghiare în monarchia acesta şi sub sceptrulu I Serenisimei case domnitore a Habsburgvori. E lucru firescă ca între doi luptători unulă i se iesa biruitoră şi acestă biruitorii a fostă Ungurulă şi acum, după ce suntemă culcaţi la pă- I mântă, nu’ţîe jale d-le loan Slavici se vii şi I se vreai se ne mai dai şi lovitura de graţiă, căurtândă o „iridentă română“ dincolo de Carpaţi, adecă în Bucuresci şi asfelă să legitimezi insinua■ țiunile mal oneste ale iridenţei maghiare?!! Ei bine, irredenţa maghiară în filele noastre a mersă mai departe. După ce a nimicită drepturile politice naţionale şi autonomia naţionalităţilor în provinciile alipite de Ungaria, acum voiesce ca şi din plugarulă română, sasă, sârbă, slovacă, şvabă şi croată să facă Maghiară din creştetă până în tălpi, sub pretecstă, că aceştia ar fi săteni desmaghiarisaţi. Ei bine, d-le Ioan Slavici, nu e aceasta o irredentă maghiară din cele mai cutezatoare şi de calibrulă celă mai agresivă? Şi deci da, atunci pentru Dumnezeu, ce mai vii d-ta cu neadevăruri şi insinuări, cari folosescă numai scopurile acelei iridente maghiare ? Te legi, d-le Ioan Slavici, de vorbirea d-lui , ministru-preşedinte Brătianu, ca venindă în favoarea d-vastre oameni „chibşuiţî şi cumpătaţi“. Prea 4 bine, noi ne abţinemă pentru astăzî dela analisarea acelei vorbiri şi fiindcă vedemă, că d. loan , Slavici nu se simte obligată de-a da răspunsă la admoniările fraţiloră săi români, adresămă ace- L loră „Români,“ dela cari pretinde d-sa, că şi-ar primi inspiraţiunile, numai o simplă întrebare: „ Recunoscă d-lară că esistă „ab antiquo“ o irredentă maghiară cu devisa „Unió vagy halál“ şi „minden ember legyen ember és magyar“ (fiecare omu să fiă omă și Maghiară) şi dacă recunoscă, atunci ce mijloace politice voiescă se opună acestei irredente maghiare, ca să nu ne înghită , naționalitatea şi românitatea ? ! Aşteptămă răspunsă. In Bulgaria se lucreza cu celă mai mare zelu la organisarea armatei şi în acelaşi timp şi Grecia la organisarea armatei sale. Bulgarii se consideră deja uniţi şi de armata rumeliată dispună ca şi de armata bulgară. Că planurile Bulgariloră se întindă peste graniţele Bulgariei şi Rumeliei, ne putem convinge din următorulă răspunsă, ce l’a dată ministrulă-preşedinte Karavelov unei deputaţiunî ce i s’a presentată. »Nu vomă suferi să ne dicteze marile puteri; fără ajutorulă acestora amă îndeplinită unirea Rumeliei cu Bulgaria din propria nostră putere şi vom îndeplini în viitoră misiunea nóstrâ în peninsula balcanică după buna nostră chibzuinţă. Vă mărturisescă în faţa d-vóstră, fraţii mei, că aspiraţiunile nóastre nu s’au sfârşită cu unirea. Macedonia, Serbia vechiă, ba chiar Serbia pănă în valea Moraviei trebue să le posedămă. Când vomă fi ajunsă aceasta, atunci vomă fi stăpânii întregului Balcană. Multă sânge va mai curge, pănă ce ne vomă ajunge ținta nostră, dar fiăcare picătură de sânge devine o binecuvântare pentru puternica Bulgariă.« Sejice, că foiloră bulgare li s’a intertjisa a publica acâstă vorbire. De altmintrelea »Agenția telegrafică din Nișă,« care telegrafiază acesta discursă, nu prea e demna de crectură, deși nimenea nu va putea cjice, că Bulgarii n’are avea asemenea aspirațiunî. Multă se vorbesce şi despre călătoria prinţului Nichita ală Muntenegrului în streinătate. Cu deosebire în Serbia se comenteza călătoria lui în Italia. Convingerea generală a Serbilor este, că acestă călătoriă s’a făcută în înţelegere cu guvernulă din Petersburgă şi că urmăresce anumite scopuri duşmane Serbiei. REDACţlVSKA SI ADMISISl'BA'ţ'IIIliEA s AZETA TRANSILVANIEI. B.11, Mercurî, 15 (27) Ianuariu. 1886. BRAŞOVC,’ piaţa mare Nr. 22. .GAZETA» IESE ÎN FIECARE DI. Pe ane anu 12 fior., pe şese luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate . Pe anui 40 fr., pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANULU XLIX. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. AMUNO IUBILE: O seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Sorbori nefrancate nu ta primesoni. — Manuioripts nu se retrimbta. Din peninsula balcanică. Răspunsul refusatorii al Serbiei, Greciei şi Bulgariei la nota colectivă a marelor puteri a făcută o rea impresiune asupra acestora. Marele puteri văd că nu pot face nimicii, nici cu sfaturile nici cu ameninţările. Ceea ce e mai îngrijitorii pentru susţinerea păcii europene, este faptul că cele trei state mici balcanice, precum și Turcia, nu numai că nu vor să desarmeze, dar încă continuă a aduna sub steaguri toate forțele de care dispună ele în Grecia, afară de recruții ce sosescă la 27 ianuarie la diferitele corpuri de trupe, se vor chiama sub arme alţi trei anî de reserviştî. Ministrulă de resboiu şi ministrulă-preşedinte Delyannis se voră duce în curendă în Epiră şi Tesalia, ca se inspecteze trupele. Mai târtjiu va pleca în inspecţiune şi regele, In afacerea „milei“ imperatesci. Cu privire la articolulă apărută în fața noastră, în anul trecută, despre ajutorulă de stată primită de parochulă Nicolae Fratesă din Sân-Petru, „Telegrafulă română“, Nr. 135 din 24 Decemivie 1885, publică urmatorele rânduri, pe care din causa îmbulzelei materiei nu le-am putută reproduce pănă acum : „Cu privire la ună »comunicată din »Gazeta Transilvaniei« despre ajutorul de stată pe care l’ar fi primită parochulă din Sân-Petru, Nicolae Fratesă, ni s’a trimisă o rectificare lungă spre publicare. Rectificarea acesta atinge în digresiunile sale o corda forte delicată, care ar putea produce ună resuneta durerosă la întreaga preoțimea nostră archidiecesană, dar n’ar putea fi binevenită multora din „conducătorii mireni“ ai afacerilor noastre bisericesc! și mai alesă celoră din comitetulă protopresbiterală, care a aflată de bine a trage casulă acesta în competenţa sa. De aceea noi chiar în interesulă causei comune nu o putemă publica acea rectificare în totă cuprinsulă ei, ci pentru publiculă nostru interesată credemă a fi de ajunsă, deea estragemă din ea, că împărtăşirea parochului mai susă numită din ajutorulă de stată este propriaminte opera unui funcţonară publică ală statului, parochulă ca catechetă la oarecare ocasiune de multă învechită a cerută una, şi acum s’a pomenită că i se dă alta; deci văzându-se astfelă sedusă in buna sa credinţă, ajutoriulă de 50 fl., cu care l’au surprinsă anele (fiare, dânsulă înainte de a’lă ridica, și anume la 22 Octomvre a. t. l’a oferită fondului archidiecesană Rudolfină, crectândă, că in acestă casă concretă totă va fi mai bine a face așa, decâtă a-lă refusa.“ Judece acuma fiesce care, deea în acestu „casă concretă“ este lucru curată sau nu. Câtă pentru competenţă, a mă aştepta şi a mă cere ca „Telegrafulă română“ ca organă metropolitană să esplice literală cum se cade şi se motiveze că date positive aserţiunea sa. Ori deea crede, că ’n cestiunea milei împărătesei nu mai este nimeni altulă competentă decâtă d. Trefort, să ni-o spună curată, ca să nu mai umblămă orbecândă. Mişcarea popuraţiunei României pe anulu 1884 în comparare cu cei 14 ani precedenţi. Dela 1859, de când s’a înfiinţată serviciulă generală de statistică în ţara românescă, numai asupra miş