Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-10-14 / nr. 226.

Nr. 226. se iee in considerațiune aceasta apelațiune și pe tulbură­­torul­, care, părăsindu-și cerculă seu de activitate și decisiunile legale ale altoră oficii le desconsideră, ba încă este destulă de fără obrazu acele decisiunî s le numi ilegale, se­ la pedepsdscă. eră pe mine se me absolveze de sub pedeapsa de 4 fl. In fine me rogu ca se-lii îndrumați la respectarea legilorü sancționate pentru instrucțiune, și dispusețiunile acelora se le facă cunoscute poporenilor­, căci nu pen­tru aceea se susține din sudoarea poporului, ca pre acela se-lü împedece dela progresulu culturale. Mai departe mă rog­ a îndruma oficiile noastre ad­ministraționale, ca în afacerile și hotăririle noastre legale să ne fiă spre ajutoră, şi decisiunile forurilor­ noastre su­preme bisericesce să le țină în deplină respectă, şi în fine, ca în lucrula începută de noi să ne fiă spre ajutoră și să nu ne împedece. Tău­ții de susă, 12 Septemvre st. n. 1887. loa­na Costina, m. p. preotu gr.-cat., ca președintele senatelor­ școlari. Apoi se mai trică cineva, că acești diregetori plătiți din crunta sudoare a poporului ar­ fi rei patrioți! Noi, Românii, cari ne interesamu de causa deşteptărei şi pro­­gresărei naţiunei nóastre, când iu acésta cale intâlnimü greutăţi şi ne luptamü cu demnitate, adversarii aiastă luptă o numes­că nepatriotică, ba suntemu timbraţi chiaru de agitatori. Er’ cei ce sub masca patriotismului ne im­­pedecă şi ne pune felii de felii de greutăţi in calea pro­­gresărei nóstre culturale, aceia se califi că suntu buni patrioţi. Precum se vede aciî tota insulă, care póte face numai greutăţi şi pole in ceva modă, fiă ori câtă de illegală, a împedeca instiinţa ndstră culturală, acela nu numai e susţinută, ci chiar­ părtinită, ba încă i­ se eriu şi păcatele ce le are faţă cu oficială seu , împedecân­­du-ne pe noi face­­merită1. Românulă doresce şi voesce, ca să facă scara în care să-şi crească fii săi, pe aceia să-i deştepte şi lumi­neze, că aşa se potă fi din ei ostaşi bravi, ci vi cu de­plină cunoscinţă despre datorințele faţă de pat­rid şi faţă de sine. Acela, care doresce aceste, se ţice a fi reu pa­triotă, el care doresce în­adinsa ca Rom­ânul, să rătă­­cască în oarba nesciinţă, acela se pare că aduce jertfă pentru patriă, căci i­ seifice, ja roman hazafi“. Tot­ ase­menea şi acela, care semăna discordia şi neînţelegere între fraţii de tină sânge, şi dânsul c­are merită la titlulă de patriotă. Ce ironiă a sorţei! Biata patriă pe ce mâni­a ajunsă, care voiesce cu ori­ce preţă a o desbrăca de frumseţa ei, adecă de cultura popoarelor­, care lucră contra le­­giloru ce țintescă la progresulu patriei, acela se num­esce patriotu. Apoi vegendu aceste cu dreptu cuventu ne putemu întreba: până când Doamne anii blăstămului? 1. Costina, preotu gr. cat. Săntejude, 8 (20) Octomvre a. c. Primiți vă rogămu deși mai târtjiu condo­­lența noastra, a tuturoru Româniloru de aici şi în deosebi a corpului învăţătorescă din tractură Se­cului, pentru pierderea prea iubitului D-vostre părinte, veteranul a chiaristicei române, care în tim­puri grele şi de mari suferinţe pentru naţiunea română s’a luptată cu bărbăţie spre a apăra sânta causă a românismului. Fiă-i ţărîna uşoiră şi me­moria eternă şi neuitată! Dumnezeu să Vă ajute ca steagulă, ce­­a purtată cu demnitate atâta timpă părintele D-vostre, să-lă puteţi duce la is­­bândă! Ioachima Poppu, Petru Grama, posesoră, docente poporală. In memoria lui lacobă Mureşianu­. Redactorul „Gazetei Transilvaniei« a mai primit0 următo­­rele telegrame şi scrisori de condolenţă: Visaleu săsescu, 10 (22) Octomvre-Primiţi ve rogi şi din pu­rte din d espresiunea durerei celei mai adânci sâmţite pentru deceda­­rea scumpului D-vostre părinte, care a fostă una adevărată apostolii ală emancipării și redeștep­tării sărmanului nostru poporă română. losifa Filipanu, preotă. FOILETON II. o­­stazeptie; t:ej:ri:bi:ii.A.. de Maurice Reynold, traducere de Ioană E. Prodanu. V. (Urmare.) — Oh, nu toate odăile suntă ale lui, domnule! Uşa de după scări e dela odaia d-nei marchise, carea dela martea ei încă n’a fostă de locu deschisă; apoi urmeză aceea a d-sorei Ioana şi două odăi suntu neocupate; în sfârşită e apoi acăsta; celelalte suntu rezervate dómnei de Brissac, şi învitaţiloră cari se aştaptă la pranciă. Mobiliatura odăii lui René era într’o stare totă a­­tâtă de stricată ca și zidurile castelului; ea consta din două scaune, avendu fiecare câte ună picioră stricată, dintr’ună pată cu covoare vechi putrede, lavoarulă (spă­­lătorulă, lighianulă) era învechită, ulciorula încă era fără tarta. Junele devenia din ce în ce mai convinsă despre adevérul, ce i se spusese relativă la ruinarea marchisu­­lui.... Cu atâtă mai bine, marchisulă va fi bună bucu­­rosă a-i da de soțiă pe Ioana..... Elă scobori repede scările, și întră în sala de mân­care. Ună focă mare ardea în cuptorură monumentală; eșise fumă și se deschisese o fereastra ca să se ducă. Giură împregiurată acestei părți a castelului domnea o terasă; nn acesta răspundeau ferestrele dela salonă și sala de mâncare. Junele începu a umbla în susă și în josă pe acăstă ten­să, de unde i se deschidea ună as­pecta peste grădinile și ținuturile dimprejiră. Elă crediu că aude ună sunetă de voce ce venea dinăuntru, și apropiindu-se de o fereastra ce era deschisă, observă că acesta era chiar­ de la salonă. — Niciodată! zi­se cu vehemență o voce care o recunoscu imediată; era Ioana, care vorbia, — încă odată, deea retuși d’a mă avea de băr­­bată. .., (jise una omă cu ună tonă amenințâtoră, care încetă îndată ce vărjii pe René ivindu-se. René se grăbi ca să între în salonă, adresându se Ioanei cu cuvinte obicinuite. Celă care vorbea astfelă cu ea era doctorulă. Totă ce se spusese d-lui Magnien, relativă la am­bițiunea, la machinațiunile acestui omă, era așadără a­­devărata. Sermana Ioana­ ea refusa cu destulă energiă d’a se mărita după acestă intrigantă.... Câtă de fericită ar fi René, de ea ar putea-o scăpa de trista vieță ce-o duce și când şi ar face-o de soţie. Suficiendu-i norocul, elă o va face fericită. Junele sc­use a se preface cu totulă nepăsătoră, şi doctorulă, încredinţată pe deplină, că nu l’a aucjită ni­menea, avea înfăţişarea obicinuită. Ce privea pe Ioana, ea era palidă şi încă tată în­cruntată. Bătrânul­ Fonteilles, marchisulă și Maria intrară unul­ după altul­. Fața d-lui de Verrières se însenină, când zări Pe Hubert. — Cum se poate una ca asta, doctore, d-ta aici? Deși am sosită de eri seara în Charleville, d-le marchisă, totuși mă aflu în castelă abia,de câteva minute. Forte puțină timpă petrecură la dejună, de altmin­trelea reu servită și simplu; și timpul, fiindu foarte îna­intată pentru ca să mergă în pădure, s’a hotărită ca pentru aceea 4* sc ăsă la vânatoare de fasanî în parcă. Tinerele luară pusei micuțe încrustate, asemenea se înarmară și vânătorii şi cu toţii împreună se duseră în­­tr’una din aleele imensului parcă. Bătrânul­ Fonteilles aseda puşcaşii (pe o singură liniă, fiecare lângă câte ună arboră) sfătăindu i ca­re împusce numai ceea ce le va eși în cale. Deşi era la începutul­ lui Noemvre, pe arbori se aflau încă câte­va frunze, astfelă că se audiau, însă nu se vedeau bine, graurii, cari prin strigătele loră și cio­­cănitură ciocului loră alungau gadinile. GAZETA TRANSILVANIEI. Bugetulă ungară pe anulă 1888. Proiectulu de bugetă pe anulă 1888 presentată de m­inistrulu ungurescu Tisza presintă următorele cifre : Cheitueli ordinarie 321.072.608 fl., cu 575.467 fl mai multă ca în anulă 1887. Cheitueli transitorie 2.237.426 fl, cu 167.8­7 fl. mai puţină ca în anulă 1887. Investiţiuni 13.771.079 fl., cu 3.971.601 fl, mai pu­ţină ca în anulă 1887. Cheitueli comune estra-ordinare 7,925.995, cu 3.775 078 fl mai multă ca în anulă 1887. Totalul­ cheltuelilor: 345.037.108 fl., cu 211.137 mai multă ca în anulă 1887. Venituri ordinare 319,899.999 fl., cu 3,710.967 fl. mai multă ca în anulă 1887. Venituri transitorie 6,741.988 fl., cu 129.843 fl. mai multă ca în 1887. Totalul­ veniturilor: 326,641,987 fl., cu 3,840,810 fl. mai multă ca în 1887. Deficitul­ pe anulă 1888 este deci 18,395,121 fl., cu 31129, 673 fl. mai n­ică ca în anulă 1887. Se nu credâ inse contribuabilii că acesta ar fi ună bugetă corectă. In toți anii s’a arătată câte ună defi­­eită mică, in comparaţtă cu adevĕratula defieită, care a fostă de câte 3 ori mai mare. Astfelă şi deficitulu pe anulă 1887 nu este de 22 milioane, cum arată proiectulu de bugetă, ci în realitate e de vr’o 50 de milioane. De asemenea veniturile în toţi ani, au fostă umflate, ér cheltuelile scăzute, pe când în realitate cheltuelile frecă totdeauna peste preliminară, or veniturile niciodată nu a­junge, dar nici nu s’apropie măcar de cifra preliminată. De altmintrelea guvernulă ungurescă a îngrjită ca să-șî mai sporeasca veniturile, urcândă darea pe carne, pe zachără, pe vină și pe bere, adecă sporindă dările indirecte. De ce n’a îngrijită insă guvernulă ungurescu, ca și veniturile poporațiunei se se sporesea, dec't e vorba ca să plătăscă ărășî mai multă dare? Der puțină îi dare capulă pe cei de'a putere de bună-starea și de bunulă traiu ală poporaţiunei! Ban! sé iésu! Asta-i totu ce-i tre­bue guvernului ungurescă! SCHULE MILEI. Abia Dumineca trecută în 11 i. c. s’a ţinută în sala cea mare a liceului nostru din loca serbarea sf. Sofii, patrona acestui institute, neputăndu-se serba mai curăndă, din causa reparaturilor­ începute la Biserica sf. Nicolae. După serviabilă divină, la care asistară şco­larii dela acelă institutii împreună cu corpulă didactică, se făcu­ în susnumita biserică ună parastasă pentru a­­mintirea fundatoriloră şi sprijinitoriloră școleloră nóastre, or după aceea, ca de obiceiu, şcolarii cu totă poporulă se reîntorseră in sala liceului unde se făcu »sfinţirea apei“. Aci ţină tenerala profesoră Arseniu Vlaicu o vorbire foarte instructivă, despre „industria şi însemnăta­tea ei“ cu deosebită privire la poporulă română. A a­­rătată avantagiele industriei, care ridică şi bună-starea 1887, şi vada popoarelor­, a îndemnată poporulă nostru să-şi mai dea copii să îmbrățişeze şi diferiți romi ai industriei ei nu numai pentru plugă şi pentru a servi să-i creascu, ori numai pentru a fi „domni«. Ori cine scie réule ce resultă din faptulă că plugăruilă îşi face toţi copii plu­gari, îmbucătăţindu-şî şi palma de pămentă ce o are; tot aşa de réu e a cresce toţi copii pentru a fi numai slugi altora, şi ărăşî réu e a face pe toţi copii numai »domni“. Aicî nu se mai face trebă numai cu plugăria şi cu „dom­nia«, cu sărăcia apoi nici vorbă se facemă vr’o ispravă. Da aceea poporulă nostru să-şî creascu parte din copii pentru industria şi meserii, căci meseria e plugă de aur, şi, precum a încheiată d. Vlaicu, industria face nu nu­mai pe omă, ci şi pe poporă avută şi respectată. Amă dori ca vorbirea d lui Vlaicu se fi cădută pe pămentă bună. Primirea monarchului în Clusiu costă pe orașă 25.000 fl., cari au fostă luați dela filiala băncii națio­nale și cari i se voră plăti indereta în 10 rate anuale. —x— Intre guvernulă ungurescu și între celă austriaca esi­tă de multa nenţelegerî din causa graniţei ardelene dinspre Bucovina. Se scie că despre fispanulă Banffy se­­jicea că e urmărită de autorităţile austriace, pentru că însoţită de ună desparţămentă de gendarmî arestase nisce gendarmî austriacî pe teritoriul­ din certa şi ame­ninţase cu arestare şi pe comisiunea austriacă însărci­nată cu cercetarea lucrului. De atunci nu s’au mai în­tâmplată conflicte, dar o comisiune mixtă austro-ungară a lucrată pentru regularea graniţei şi ’şi-a terminata lu­crările la 30 Septemvre, or la 1 Octomvre s’au subscrisă protocaalele, afacerea fiind­ deci regulată. —x— Desbătendu-se în delegaţiuni, care suntu întrunite in Viena, asupra dotaţiunei preoţimei gr. or., Voinovicî îşi esprimă dorinţa de a se da preoţimei o dotaţiune mai mare decâtă cea destinată în proiectă şi cerii ca aceste ameliorări se între în vigoare chiar la 1 Ianuarie 1888. Ministrulă instrucțiunei Gautsch declară că guvernulă n’are nimică de obiectată contra acestei dorințe și pro­puneri, decâ camera vrea se primeasca cererile umane ale antevorbitorului. Legea s’a și primită cu propunerea lui Voinovicî. In Alba-Iulia bântue cumplită difterita. Chiara și omeni mari cadă jertfă acestei urile boale. Pentru împe­­decarea lățirei boalei s’au luată urmatoarele măsuri: închi­derea școlelor, gr. or. și gr. cat. pentru 10—14 tabla năgră la casa unde e bolnava, imormentarea mor­tului sub asistenţă militară şi oprirea altor­ persoane de a asista la îmormentare. Classa mai săracă capătă gra­tis medicamente și mijloace de desinfectare. —x— «Wiener-Zeitung« publică urmatoarele: Se reamin­­tesce că schimbarea noteloru de statu de câte 5 fl. cu datulu „7 Iulie 1886*, numai pănă la 31 Decemvre 1887 se mai poate obține printr’o formală petițiune tim­brată, ce are să se adreseze ministerului imperială de finanțe în Viena. După aceasta dată nu se mai schimbă. — x — După arătările oficiale, pănă la finele anului 1885 s’a constatată filoxera în 396 comune, jla finele anului 1886 deja in 582 comune. Cresc,crea e de 47 procente. Cu totulă suntă bântuite de filoxeră 86,000 jugere; dintre acestea trei părţi suntă cu totulă nimicite şi se între­­buinţăză spre alte scopuri economice. —x—

Next