Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)
1888-07-24 / nr. 162
Nr. 162 singurul obiectă de desbatere îlă formeza numai afacerile şcolare. Resultă deci, că de cândă cu înfiinţarea şcolei, agendele comitetului s’au înmulţită în modă deosebită, ba s’au duplicată chiar. In tote cele 28 şedinţe presidiulă l’a purtată cu cunoscutu-i tactă şi abnegaţiune vice-preşedintele Associaţiunii, neuitatulă Iacobă Bologa. Sub densulă s’au făcută pregătirile pentru adunarea generală din anul trecută, ţinută în Sibiiu, densulă a deschisă şi condusă numita adunare, după ce preşedintele Associaţiunii, ilustritatea sa d-lă preposită capitulară Timoteiu Cipariu prin starea sănătăţii sale debilitate şi prin greutatea anilor înaintaţi împedecată a fostă a lua însuşi cârma în mână; densulă îi anunţă comitetului la 8 Septemvre anul trecută trista scrie, că ilustrulă preşedinte ală Associaţiunii Timoteiu Cipariumnulă din Nestorii literaturei române, s’a mutată la cele eterne; dânsul la condusă, conformă condusului luată la 3 Septemvre anulă trecută, comitetulă în corpore spre a depune o cunună în Blasă pe mormântul neuitatului defunct, dreptă ună semnă de recunoscință pentru meritele, ce şi le-a câştigată; sub densul s’au ţinută în fine şedinţele comitetului pănă la 29 Maiu a. c. când unii din membrii comitetului îi anunţă acestuia spirea, că o bolă venită repede a legată pe neobositulă vice-preşedinte la pată, fiind şi a se ţine astfelă şedinţa conchiămată sub presidiulă ad hoc ală unuia din membrii comitetului, conform prescriselor a §lui 30 al. 2 din statute. La 30 Maiu a. c. se împărtăşi în sfirşită comitetului spirea neaşteptată, că ne’ndurata morte i-a răpită Associaţiunii acum şi pe vice-preşedintele, pe neobositul ’ apărătorii ală intereselor ei. Dela ultima adunare încoce Associaţiunea nostru a ajunsă aşa dară în regretabila posiţiune, a îndura o îndoită şi adâncă simţită lovitura, şi anume: de a perde atâtii pe preşedintele câtă şi pe v.pres. ei. A fost grea şi adânc simţită lovitura ce a ajunsă Associaţiunea nostră mai alesă în timpurile de acii, când dilele grele suntă, şi ca ori şi cândă mai mare lipsă avemă de braţe vigurose, precum au fostă braţele celoră doi defuncţi, cari şi ruri de ani încoce condus’au cu succesă destinele singurului aseciementu, pe care cu dreptă cuvântă îlă putem! numi ună bună comună ală tuturor! Românilor! din ţinuturile locuite de acest! popor! ală nostru, şi a căror! memoriă, şi din acest! motivă numai, rămânâ-va nestârsă în inimile nóstre. In faţa regretabilului incidenţă atinsă comitetulă nevoită s’a vădut și, pentru asigurarea mersului regulată ală afacerilor!, și ţinendă contă şi de prescrisele §-lui 30 din statute, a face, cu privire la presidiu o provisiune interimară, încredendă agendele presidiale pentru timpul! pănă la acestă adunare generală veteranului membru ală comitetului şi prim-secretarulă Asociaţiunei, d-lui George Bariţă. Deşi schimbarea din urmă făcutu-s’a numai în una din şedinţele din anulă curentă (în şedinţa comitetului dela 30 Maiu a. c.) şi ar fi prin urmare cuprinsă să fie în reportul despre anul curentă, care e a se presenta adunării generale din anul 1889, fiind ea însă de natură de a reclama una dintre cele mai grabnice și mai însemnate decisiuni prin votul adunării generale presente, comitetul își permite a o aduce, în legătură cu raportul asupra gestiunii anului trecută, înaintea adunării generale din anulă acesta. Prin condusul adunării generale, ţinute anulă trecută în Sibiu (şedinţa II pt. prot. 20), bibliotecarul Asociaţiunii, d-lă Dr. I. Crişianu, alesă a fostă de secretară II ală Associaţiunii, fără ca să se fi putută face în pripă provisiunea recerută cu privire la oficiul!, ce numitul! domnă îlă purtase pănă atunci, la oficiulă de bibliotecară. In faţa acestei împrejurări alesul! secretară a provădut mai departe şi oficiulă de bibliotecară renunţând! însă, în favorul! fondului Associaţiunii pentru anulă present!, la remuneraţiunea împreunată cu acestă oficiu Onorata adunare generală va binevoi der a dispune la timpul său cele trebuineiase prin o nouă alegere la oficiile de preşedinte, de vice-preşedinte şi de bibliotecară ai Associaţiunei, dând şi din parte şi cuvenitul! votă de recunoscinţă memoriei foştilor doi presidenţi. Să revenim acum la însăşi activitatea comitetului în decursul anului 1887! In şedinţele ce le-a ţinută, comitetul a făcută înainte de toate disposiţiile necesare pentru executarea conduselor adunării generale ultime relative: la fundaţiunea pentru o şcolă centrală română în Gherla la mandatul de a stărui câtă mai repede la împlinirea condiţiunilor prescrise, ca şcoala civilă a Associaţiunii să potă dobândi dreptul de publicitate, la mandatul de a îngriji, ca sumele trebuincioase pentru întreţinerea scalei Associaţiunei acoperite să fie din mijloacele disponibile sau adunânde spre acestă scolă şi în fine la mandatul de a îndruma şi solicita unele din despărţămintele Associaţiunii, ca să-şi împli■néscá chimarea cu cuvenita promptitudine. Executarea numitelor conduse comitetul, ca pusă în lucrare deja în şedinţa sa din luna lui Septemvre 1887. (Va urma.) taliile împeratului Fieri« II. De câteva săptămâni s’au vorbită multe şi mărunte despre memoriile scrise şi lăsate de împăratul germană Friderică, de dispariţiunea lor, pe ascunsă şi de importanţa acestor hârtii, ca hârtii de stată. Piarulă din Londra „World“ scoate acum la lumină starea faptică a lucrului. Să stie anume acum, că acele memorii nu suntă, cum multă s’a fantasată, secrete de stată trădate, ci pură şi simplu nisce notiţe ale idilei în 30 de volume, pe cari le-a scrisă împăratul Friderică în decursul celor 30 de ani dela căsătoria sa şi care acum, redigeate de văduva împărătesă Victoria, se vor da publicităţii conformă dorinţei autorului lor. Regina Angliei la despărţirea de ginerele său bolnavă după o visită de 2 zile la Charlottenburg, lua cu sine multă preţiosul! manuscript! şi când actualul! împerată germană Wilhelm II ceru dela mamă-sa îndată după suirea pe tronă, să-i prede acel! manuscript! spre a-lă depune în archiva statului, primi acesta ună răspunsă negativă, provocându-se mamă-sa la voinţa espresă a decedatului ei soţă. De aci un fel de disonanţă între Friedrichskron şi Windsor, pronunţată destulă de tare la notificarea suirii lui Wilhelm pe tronă. Acesta însé nu este o disonanţă politică între nepot (împăratul germană) şi bunică-sa (regina Angliei), ci o mică certă de proprietate, care intereseaza pe totă lumea politică prin aceea, că în opul disputată suntă depuse ideile, ce voia să le validiteze și realiseze împăratul! Friderică ca domnitor!. Sartea lui tragică se va putea ilustra numai atunci în totă mărirea sa, când lumea va afla din memoriile lui, cea voită și ce l’a împedecată să facă teribila lui ursită. In decursul domniei sale de 3 luni a descoperită fără Indocla unele din scopurile sale ideale, însă pe ce cale a ajunsă a le stabili înaintea spiritului seu luminată, cum s’a desvoltată maturitatea sa minunată, prin care a pusă în uimire din patul său de bolnavă pe totă lumea, ne va putè ilustra pe deplină numai istoria scrisă chiar de mâna lui, istoria desvoltării sale spirituale și politice. Acea istoriă va fi ună monument! de ună efect! surprindătoră, ună monumentală nedreptăţii istorice, ce a eserciat’o ursita asupra unui muritor! preferită, care a fostă chemată, dar nu alesă, să împodobesc! o coronă puternică cu strălucirea umanităţii veritabile şi a virtuţilor! neperitore. Trei (jecî de ani s’a preparată elă în pace şi răsboiu la tema acesta mărâţă, a observată şi meditată, a lucrată şi plănuită şi când în anulă al 57-lea ală etăţii sale suna ora îndeplinirii scopurilor sale, se afla pe patul de morte. Acesta a fostă cruda lovitură reservată soţiei sale, care cu o iubire nespusă l’a îngrijită pănă în ultimele sale momente. Era de altcum şi naturală ca fiiul să cară memoriile tatălui său, căci nici ună scriitor nu le putèa scrie în modă mai competentă, de cum le-a făcută elă în iubirea sa de adevărfi. Tată aşa de uşor! se putea înţelege însă şi de ce a refusată mamă-sa de a lăsa să se îngrope acele însemnări în archiva statului pentru ca lumea să nu cunoscă nimic din ele sau celă multă câteva pasaje ilustrate tendenţios în istoriografia curţii. De aceea atestă numai îndreptăţită pretensiunea împărătesii de a fi însăşi istorica soţului ei, vrând să-i asigure decedatului ei soţă administraţiunea lumii, să nu i-o potă răpi presentulă. Credinciosă soţului ei, voesce cu orice preţ i se esecute dorinţa lui. Fără Indoela ea are în vedere esemplulă mamei sale, reginei Angliei, care puse soţului ei prinţului regentă Albert! tată ună asemenea monument!, dedicându-i ună apă, în care eră, vorbind de cele mai multe ori, însuşi publică încă şi după morte sa ideile sale luminate despre domnire şi politică, despre stată şi societate. Transpunerea însuşirilor acestora în Anglia este fără îndoală o causă care poate produce orecare amărăciune în capitala Germaniei, având ele o valoare nepreţuită în prima liniă pentru Germania, însă cu toate acestea tăria de caracteră şi pietatea văduvei imperiale suntă o garanţă sigură, care poate delătura orice îngrijire, că vreună spirit tendenţios ar pute prelucra aceste însemnări zilnice ale împăratului Friderică în defavorulă Germaniei. Eşirea loră la lumină va dovedi întru câtă suntă de nebasate temerile acestea. Iată: „Apoi da, chsemă, dela Galaţi, săracul! de mine! — „Ai?“ — Da. „Ştiu eu? D o, Domne! este colo’n pae. Atunci vedem că se mişcă paele în dosul carului — o fiinţă omenescă în cămaşă, cu capul golă, cu plete, cu barbă — plină de pae se coboră din cară. Era şi desculţă !.... Toţi îşi descoperă capul, îi iau mâna (unii în genunchi), o sărută. — „Preasânţite“ — elice Negri cu glasă tremurătoră — „o, va scăpa deci şi biata nostră ţară, dacă ai scăpată Prâsânţia Ta.“ Momentul!, scena acesta ce mi se înfăţişa acum nu să ’n stare se o descriu! Archiereu numai în cămaşe ţărănască şi încinsă cu ună brâu ţărănesc! desculţă, binecuvânta pe rândă pe toţi compatrioţii săi, cu lacremî pe faţă, apoi i cuprindea pe toţi şi îi săruta pe frunte. Ingenuncheai şi eu, er Negricise atuncea: „tînără şi elerie şi bravă din Bucovina, îngerul! conducător! ală nostru, ca acela lui Iov.“ Episcopul! era — Iustină Edessis, bărbat! încă tînără între 30—40 de ani cu pără şi barbă blondă. Elă se lipise de mişcarea naţională în contra lui Mihalache Sturdza şi mergândă prin casele boeresci şi burgheze provoca resturnarea despotului nemărginită, or în cliua de Ispasceti în mănăstirea Neamţului, care are acestă hramă, în faţa a miiloră de pelegrinarî o rugăciune compusă de elă, ca să scape Dumnedeu ţera de tiranul! Vodă. Se înţelege că Sturdza căuta apoi să’lă prindă punând! şi ună preţ! considerabilă pe capul lui. Trebui deci travestită chiar şi ca cerşitoră pănă a dată de graniţa Bucovinei. Ii succese a da la Botoșani o epistolă cătră Negri, pe care ’lă scia că-i la Cernăuți; în acea carte îlă rugă, să-i mijlocescu tretrecerea în Bucovina, dacă va putea să se străcore prin ghiarele sbiriloră lui Sturza, ceea ce s’a și întâmplată. — Emigranții toți sciau despre meritele archiereului Iustină pentru emanciparea Moldovei, de aceea s’au şi grăbită atât de mulţi a-i veni într’ajutoră. Emigrantul! Rolla scose din geamantanaşulă său ună paletonă lungă ca o giubea şi o pălăriă cu care-lă îmbrăcară pe bietulă episcop! şi îi mai aruncară şi mă piaidă pe umeri. Eu vădând că încălţăminte nu scote nimeni din gemantanaşă, mă descălţai de cişmele mele şi le oferii părintelui episcop. „Dumnezeu să-ţi răsplătesc! fiiule“ zise atuncea Archiereulă, or Negri mă cuprinse şi mă săruta. Omului, care sta înmărmurită, vădui că-i vîră fiăcare câte ceva în mână, mulţămindu-i cu termenii cei mai frumoşi. Mulţămi şi bietulă omă cu cuvinte de ale sale încheind astfelă : „Ce mi-aţi dată D-Vostră nu sciu, cum nici n’am sciută pe cine aducă, dar ce frică am trasă pănă aicea, sciu, şi acuma dau slavă lui Dumnedeu, că am scăpată pănă aici şi am făcută pe voia boierului meu, care mare grijă îmi dete ca să aducă pe părintele acesta pănă aici, aşa ascunsă în paie. Sărută apoi mâna şi palele Episcopului, carele şi eră la rendulă seuflă blagoslovi şi îi mulţumi pentru frica şi osteneala lui. Omul întorse boii şi se duse îndărăt!, or noi pornirăm! spre pădure ascultândă cu mare interesă enorarea celoră păţite de Vlădica; de altă parte însă nici unul! numai grija, în care parte a codrului mergem!. Deodată ne pomenirăm! că mergemă prin desişul! pădurei, mi se părea că suntemă în loc! de direcţia spre Nordă, şi nu în cea despre Vestă. Oficerulă, care era cu noi, prinse a pipăi copacii şi dise : „da, mergemă spre Yestă, căută muşchiul! copacilor!, care-i totădeuna spre Nord! e de astă parte.“ Atunci eu porni spre Nordă şi ceilalţi după mine şi astfelă totă mergeam! bâjbăindă printre copaci pănă când deodată a țării o lumină înaintea mea. Alergă, ce-i? Ună bordeiu și nu cerdacul! nostru, căci ne aflam! încă tată în pădure. Bată la ușă, ușa încuiată ; ascultă, audă — gemete! mă uită prin ferestră, ved! pe cuptoriu o — femee vârcolindu-se —! Strigă, nu-mi răspunde. Vină ceilalţi după mine, şi spuindu-le cele descrise, puseră unii umărulă la uşă, care îndată se şi sparse. * * * Bordeiulă n’avea tindă. Năpustim! în casă şi femeia speriată de atâţia, se ridică pe o mână şi strigă cu glasă plângătoriu: „Vai, vai, aveţi milă de mine, n’am nici o para (ne ţine de hoţi), eu mă trudesc! de o copilă, or bărbatul meu e dusă peste cordună (în Bucovina) să caute o masă, temeţi-vă de Dumnezeu GAZETA TRANSILVANIEI, 1888. Serbia şi Aistro-Dapi „ Srpska Rezavisnost“ a lui Ristici publică ună articulă, în care se esprimă despre Austro-Ungaria într’ună modă ne mai pomenită în Serbia. Numita fată crede, că totă nenorocirea, cea cădută preste Serbia, vine dela Austro-Ungaria, care caută în totdeuna şi în tote împrejurările şi timpurile ruina Serbiei şi peirea gintei sârbesci. Şi Serbia s’ar fi și nimicită, dacă n’ar fi avută pe partea sa pe puternica Rusiă ca protectoare. Austria a încercată pănă acum toate mijloacele să paraliseze pe Serbia și să o facă dependentă; ea a subjugată pe Serbia economicesce... (Aci urmeaza espectorațiuni în contra Austro-Ungariei, cari nu se potă reproduce din causa legii de presă) şi acum atacă chiar viaţa familiară a casei domnitare sârbesci. Aserţiunea din urmă despre ună amestecă ală Austro-Ungariei în afacerea divorţului casei regesc, care conţine în acelaşă timpă ună atacă în contra Regelui a provocată indignaţiune în cercurile guvernamentale din Belgrad, cari declară că guvernulă austriacă nu s’a amestecată câtuşi de puţină în acestă divorţa. Articululă să pare a fi scrisă de fostulă ministru de instrucţiă Alimpije Vasilijevici, care representa pe Ristici în Redacţiunea fetei. Din causa atacului indirectă asupra Regelui s’ar fi ordonată cercetare judecătorescă în contra fetei numite. SOIRILE DUEL 9 La venatoarele dela Gurghiu din tomnă ale principelui de coronă Rudolfă va lua