Gazeta Transilvaniei, septembrie 1890 (Anul 53, nr. 196-219)

1890-09-26 / nr. 215

IStoia, abonamentu „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cu 1 Oct­om­­vrie 1890 stilfi vechin se deschide nou abonam­entu, la care îi­­vitămu pe toţi amicii şi sprijinitorii feiei nóastre. Poeţulu abonamentuluii Pentru Au­stro-Ungraria: pe trei luni 3 fl. pe șese luni 6 fl., pe unu anu 12 fl. Pentru România şi străinătate: pe trei luni 10 franci, pe şăse luni 20 franci, pe anui anüi 40 franci. Abonamente la numerele cu data de Duminecă: Pentru Austro-Ungaria: pe anu 2 fl., pe şese luni 1 fl. Pentru România şi străinătate: pe anii 8 franci­, pe şase luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşorii şi mai repede prin mandate poştale. Domnii, cari se vor­ abona din nou să binevoescă a scrie adresa lămurită şi a arăta şi posta ultimă. Administraţiunea „Gazetei Transilvaniei“, Braşov­, 25 Septemvre st. v. Pre când în bătrâna Europă statele şi popoarele trăiescă în con­tinuă cértâ şi neînţelegeri, pre când aici pe acestă continenta mo­­narchiile emulézâ cu republica fran­­cesă în înarmări şi totu feliule de pregătiri de résboiu, cari causeză popóarelor­ din cji în cei mai mari sarcini şi le face cu totul­ iobage statului, pe atunci Republica nord­­americană din lumea nouă nu nu­mai că ne ofere icona celei mai depline armonii şi înţelegeri între statele confederate, dar face pro­gresele cele mai gigantice şi în privinţa economică, căci n’are în timpu de pace nici atâta armată câtă se află la noi într’o singură provincia mai mare a monarchiei, şi visteriile publice nu mai stiu ce se facă cu sumele colosale, ce intră în ele dela contribuabili. Intr’adeveru, fericită situaţiune acesta, faţă cu militarismulu din Europa, care râde la măduva bu­­năstărei poporelor­! De u­a şiră de ani încoace mai ales, Europa aşi simţită tare con­curenţa Americei pe terenură co­mercială, dar totuși statele indus­triale s’au mai despăgubită pană acuma cu aceea, că în schimbulă productelor­ brute din America de nordă au trimisă acolo producte de ale industriei loră. De aciî încolo însă acesta nu se va pute. In noaptea de 5 spre 6 Octomvre a. c. a intrată în vigoare faimoasa lege pentru tari­fele vamale, numită legea Mac-­Kinley, pe care a semnat-o la 1 Octomvre a. c. președintele repu­­blicei nord-americane Harisson. Scopul­ acestei legi este de a esclude cu totală comercială eu­­ropena, industria europeana, ba pănă la una punctă oare­care și puterea vină de brațe de pe pă­­mântul­ americană. De aceea im­­portulă productelor­ de meserie și industria din Europa în statele unite nord-americane a fostă în­greunată cu nisce taxe vamale ex­orbitante și afară de aceasta li­ s’au pusă atâtea piedeci importatorilor­ din Europa, încâtă este aproape cu neputinţă pentru Europeni de a mai face comerciu cu Nordă- America. Elă dora, că locuitorii Ame­ricei de nordă voră să se încun­­giure c’ună zidă chinesă, numai ca să se potă ridica şi mai tare bunăstarea loră, şi în privinţa a­­ceasta n’au nici o consideraţiune faţă cu cei din lumea vechia, ci le pregătescă prin legea loră va­mală o situaţiune din cele mai în­­grijitoare comercială, în contra că­reia ei (Europenii) nici că se potă apăra. Nu se potă apăra, pentru­ că suntă desbinate statele şi popoarele europene ar fi mai multă ca ori şi când şi privescă unele la altele cu cea mai mare neîncredere. Ca să se potă purta cu succesă lupta economică faţă cu Americanii, ar trebui să se încheie o con­­venţiune vamală generală euro­­peană. Cum să se facă însă aceasta, când statele mari ale continen­tului nostru se combată şi pe tă­râm­ură economică şi comercială cu cea mai mare înverşunare? America de nordă e tare, pen­tru­ că este una şi nedespărţită. Europa e slabă, pentru­ că este des­­binată şi abia mai poate răsufla sub greutatea armaturei sale grele şi costisitoare. Bine crirea ministrului președinte italiană Crispi mai deunăcfi, că înarmările neîncetate voră ruina Europa în favoarea Americei și că noi de aici nu vom­ scăpa de acesta viitori, deca nu se va duce în îndeplinire desarmarea generală. Dar problema desarmărei ar fi totă așa greu de resolvată, ca problema unei convenţiunî gene­rale vamale europene. Europa su­fere de vechi şi grele păcate şi nu se va putea libera de ele decâtă numai prin mari şi puternice sgu­­duiri. America multă timpă nu va avea să se teama de-o confederaţie europeana. D­milii A. D. Xenopolu şi „Revue historique“ din Paris­. tv Trecem­ acum la al­ treilea punctă din raportul­ D-lui Xenopolü. D-lu Xe­nopolu ne inculpă, că nu am fi publicaţii una documenta din an. 1274, în care se face amintire de nisce nobili români din „Transilvania“, şi din cari m­ulți portă numele de Micou (fr. Petit). Intr’adevără ce nefericită este D-la Xenopolu! Ori unde pune pena, nu poate decâtu să rătăcescă. Aşa se întâmplă cu D-sa şi în casula de faţă. Intregii do­cumented, de care ne vorbesce D-lü Xe­nopolu, nici nu se raportă de locu la Tran­silvania şi cu atâta mai puţinii se refere la Români. Vom­ face o deplină lumină şi în privinţa aceasta. Anume în vechile documente ale Ungariei din sec. XII—XIV întimpinăma apróape la totu pasul, o mulţime imensă de nume proprii personale: Mico, Miko, Micou, Mikou şi Mikus, şi cu deosebire numirile acestea onomastice ni­ se pre­­sintă în partea de apusă a Ungariei din­colo de Tisa. Aşa găsimă spre esemplu la anul­ 1212 pe unu Mikou, fiulu lui Chekeu (ceresce Csekő) din ţinutul­ Castrului de ferii (Cod. dipl. patr. VI. 9) ; La 1221 pe unu Micou, sclavă ala mănăstirei din muntele Panoniei (Fejér, VI. 1299) ; La 1226 pe uni Micov din comita­­tul­ Iaurinului şi ai cărui soţi erau Omodeus, Tegech, Huba (Cod. patr. VI. 19); La 1244 documentele ne presintă pe unii MtICO, nobilii din ţinutul­ Strigo­­nului (Fejér, IV. 1351) ; La 1247 aflăm şi pe uni Micou, fiiula unui Detricus, comite de Sarusd (Cod. patr. VI. 46); La 1255 intelnimi pe unii Miko, fiiula lui Dobrina, iobagiu al­ mănăs­tirei din Strigona (Mon. Eccl. Strig. I. 421.); La 1259 ni­ se presintă Mikus din ținutul­ Zabrod, ai cărui frați erau Tywan Guruzk și "Worn (Ibid. p. 434.); La 1260 ne intelnimi cu nobiles Ratoldus, Boynet Nicolaus filii Micou de genere Divék (Ibid. p. 456.). FOILETONUL: „QAZ. TRANS.“ Amorurile lui Virgiliu. [(din „Mantotíe et Andes'* de Lévai.) A dispărută cu totul­ amintirea lui Virgiliu din Pietole. Din casa-i iubită pe care era atâta de multă o amintesce, nici o petră n’a rămasă pentru posteri­tate; dar vina pentru acésta este mai multa a oamenilor­, decâtă a timpului, care, a conservată pănă’n­­filele nóastre mo­­numinte cu mii de ani mai antice. Au dispărută păreții, cari au servită de lo­­caşă plăcută cântăreţului din Mantua; însă natura, care nu-i aşa de neîngriji­­toare ca generaţiile, şi-a păstrată şi după atâţia ani regiunile pre frumoase. Mincio din Benacus şi acuma portă gămăliă verde asupra undelor­ sale, şi acuma se clatină sălcii pe maluri, pământulă bo­gată şi acuma-şi dă fructele sale, vieri­­ula şi acuma-şi atârnă vițele pe ulmii cei tineri. Aici nu este schimbare, regiunea totu așa-i întocmită, ca odinioră, și cu toate că e mută gura istoriei, chiar așa putemu vedea ereditatea lui Virgiliu cum a văcjut’o el­. Dar nimeni nu se îndestulesce nu­mai cu atâta. Ni-ar place să descoperim­ vr’o urmă, pe care să fiă marcată ființa poetului, am dori a vedea una obiectu, care i-a fostu dragă lui Virgiliu, însă din toate acestea nu ni-a rămasă nimica. Toate-au dispărută câte-ară fi fostă în stare a vorbi despre densulț, și ori-ce dorit ne-ar îndemna să continuămă cu scrutările, nu suntem­ în stare a satis­face curiosităţii nóastre. Dar nu-i destulă a cutriera locaşulă lui Virgiliu şi ai restitui hotarele; cu multă mai valoroase, dar mai puţină materiale cu­gete ne cuprindă, când cetimă opurile poetului aici, unde le-a scrisă, îmbătaţi de mirosulă floriloră de câmpă , legănaţi sub ceriulă strălucitoră prin armonia acestoră poesii admirabile în mijlocul­ naturei bogate, care a dată poetului prima inspiraţiă, — fantasia ne răpesce închipuirea. Fantome din alte tim­puri împoporeză câmpurile înflorite, — şi apare cântăreţul­ Mantuei înaintea fiului uimită ala veacului de mai târc fiu. Elă este, care doarme la bombăitură albineloră, la umbra désa de sălcii. O figură ușoră, o umbră fugitivă se ivesce și se pare, că veghează asupra visuriloră lui. Aceasta este cima șerpuitoriului Mincio, este nimfa păduriloră umbroase, regina câmpuriloră din Andes, este idealulă, despre care a­­fisă Augustă : Magna Musa Maronis. Ore cinea fostă femeia acesta, care a ocupată atâtă de însămnată locă în viața autorului „Aeneidelor”? Să scie câte pâni a căpătată Virgi­liu dela Caesar, dar pentru cine a pal­pitată inima poetului, nu ne spune isto­ria. Curiosă uitare. Istoria a păstrată cu fidelitate memoria betaerelor­ (concu­bine, curtisane) vestite din Atena, Teba, Corint, care au strălucită în lumina splen­didă, dimpreună cu timpul­ în care au trăit Phidia a eterminată prin statuele sale memoria Aspasiei, Laisei şi Phrynei. Re­gii Egiptului au ridicată piramide frum­­seţei din Rodopolă; Alexandru l’a făcută nemuritoră pe Thais, demandându-i, nu­mai din căpriţă, să aprindă strălucitulă Persepolă, — şi nu stim cum a chemat’o pe amanta lui Virgiliu. Se pare a fi cu neputinţă a reînvia acesta nume. Şi ore necunoscută a fostă în veci? Ore poetulă a­dusă în gropă cu sine secretulă inimei sale ? Se poate, dar totuşi n’a putută ascunde dinaintea nostră, că şi elă a simţită influinţa acelei stele, care îndemna la iubire. Poesia nu este înşirarea sîmţămin­­telor­ închipuite, nu este resultatulă unei fantasări capriţiose, ea descrie toate im­­presiunile poetului, c bună cuvântă: is­toria inimei. Simţirile, pasiunile, fericirea şi durerile, poetulă le esprimă prin persoane ficte, şi când aceste­a fică ceva, totdeauna poetulă este care vorbesce! „Eu scriu, când mă inspiră amorulă, şi ceea ce-mi dicteza elă, eu îmbracă în vorbe.“ (Dante în „Purgatoriu.“) Decă poetulă este numai reflecta­­torulă simţămintelor­ sale, are lipsă de iritare, care să­ lă mişce. Inrâurirea esternă, care influinţeză asupra lui, se numesce inspiraţiune. Acestă înrîurire este necondiţionată de lipsă, căci face productivă facultatea imaga­­naţiunei noastre, şi ne înzestreză genială cu aripi uşore. Scopulă finală ală artistului este idea­­lulu. Dar este prea mică puterea unei creaţiuni pentru a pute ajunge acest scop. Cine voeşce să se apropie de acestă scopă, genială aşa­­ficândă, trebue să şi­ lă întărască, să adaugă ună al­ doilea cătră elă. Unitatea a două păreri de di­ferite genuri, ca să mă folosescă de o asămânere scientifică, formeaza o conto­pire spirituală, chiar precum două dife­rite metale formeză o fusiune ; — şi acesta contopire spirituală este amorală. Inspiratură prin talentulă său, în acestă modă deşteptată, să înalţă peste cele materiale, înaintea ochilor­ lui apară regiuni necunoscute, şi descopere idealulă, acestă mai înalta şi mai splen­didă gradă ală perfecţiunei. Ceea­ ce ca­­racteriseză pe poetă, este spiritulă, care însoţită de puterea entusiasmului se in­­suiesce a se înălţa. Insă, deci acestă entusiasmă lipsesce, decă inima nu-i însufleţită de amoră, atunci póate tota „Bazeta" ese w na­ oare qi. iDoiameito jeilii Aistio-Vitoili. Pe ană ană 12 fl., pe lé»» Ioni 6 8., Pe trei Ioni 3 fl. Pentru România ii striluitate: Pe ană ană 40 franoi, pe lése Ioni 20 franoi, pe trei Ioni 10 franoi. Se prenumără la toate o fiele:« poștale din Intra și din afară și la doi. colectori. iloumeitili neutri Braţi!: la admimiatraţiune, piaţa mare Nr. 22, etagiolă I.: pe ană ană 10 fl., pe şăae Ioni 5 fl., pe trei Ioni 2 fl. 50 cr. Ca dasală In caaă: Pe ană ană 12 fl. pe t­ise Ioni 6 fl., pe trei Ioni 3 II. Ină exemplară 5 cr. ▼. a. aăa 16 bani. Arătă abonamentele e&tfi şi inaerţionile aontă a se plăti înainte. Ki­actiun miiUtrit­ma Tinónál«: ■RAŞOVU, pia)* mars Nr. 22 Mr ia ori nefrano&to na Ma pri­­maiou. Macak­ripte na re­trimită I Birourile te mucuri: Bra ovi, p­ata mare Nr. 22 Ineerate mai primează în Vlon« Bndol/i Moste KaatensUin A Voigt* (Otto Maat), Vinnis Schalek, Alois Bind IM. Diekti, A. Oppelik,J. Don­­neberg'In Bu Upotta: A. V. Gold­berger An on Metes Eckstein Senat : la Frankfurt: 9. L. Daube­,In Ham­burg: 4. Steiner. Preţul­ inaerţioniloră o Ferin garmondă pe o ecleni­e or. 1t 80 er. timbra pentra o po­llenie. Publierii mai deae iapă tarifă și învoială. Reelame pe pagina m­­e o ■erei 10 er. v. a. aia 80 ani. Nr. 215. Era$8?!, Mercur! 26 Septemvre (8 Octomvre) 1890.

Next